Capitolul 9. Relaţia lui Michael cu religia

...  

"MICHAEL JACKSON TAPES BOOK" - traducere şi adaptare în limba română de Mikael A. Dobrescu  


Capitolul 9. Relaţia lui Michael cu religia

 

SB: Michael, am citit în unele articole că tu comparai constrângerile de care a suferit Iisus cu cele aferente celebrităţii moderne. Îţi aminteşti?  

MJ: Nu, nu-mi amintesc. Când a fost asta?  

SB: Nu ştiu. Poate să fi fost o invenţie. Ai o relaţie cu Iisus?  

MJ: Iisus, da. Absolut. Dar tu crezi în Iisus, nu-i aşa?  

SB: Nu, nu cred în faptul că e Mesia sau că are origine divină.  

MJ: Nu crezi în faptul că a existat?

SB: Oh, noi credem că a existat. Credem că a fost un om bun, un evreu devotat, un mare învăţător moral. Dar nu credem că el a fost fiul lui Dumnezeu sau că el a fost Mesia. Am fost la Larry King Show de curând şi am discutat cu una dintre fiicele lui Billy Graham despre asta. Simţi o afinitate cu Iisus ca personalitate? Simţi că el a fost un „adult-copil” pentru că a fost portretizat ca fiind o creatură foarte blândă care avea un mesaj moral frumos, şi era delicat şi vulnerabil în exterior? Era el ca un stereotip pentru cineva care, în adâncul sufletului, era un copil?  

MJ: Da, absolut.  

SB: Şi de aceea îi plăcea să fie în preajma copiilor?  

MJ: Cred că dacă aş fi stat într-o încăpere cu el, l-aş fi urmat peste tot, oriunde s-ar fi dus, doar ca să-i simt prezenţa. M-aş fi purtat ca un copil, ca Gandhi.  

SB: Ţi-l poţi închipui râzând?  

MJ: Da, şi Gandhi chicotea ca un copil... tare drăgălaş. Omul acesta a venit de nicăieri, şi a condus întreaga naţiune. Nu avea niciun rang politic sau guvernamental. Eu cred că asta înseamnă adevărata putere. E incredibil. Gandhi a fost un fenomen. E uimitor, există un film fenomenal despre el, l-ai văzut? [Shmuley confirmă că l-a văzut.]  

SB: Ce poveşti biblice te inspiră?  

MJ: Îmi place mult „Predica de pe munte”. Îmi place povestea cu apostolii care se certau care dintre ei e mai mare şi Iisus le-a spus „Până când nu sunteţi smeriţi ca acest copilaş, să fiţi asemeni copiilor...” Cred că era cel mai potrivit lucru care se putea spune. Reîntoarcerea la inocenţă.  

SB: Ţi-a spus cineva că are impresia că tu încerci să creezi aici, la Neverland, o Grădină a Edenului, viziunea ta proprie asupra Paradisului perfect – un refugiu din calea a ceea ce tu percepi ca fiind nebunia adulţilor din lume?  

MJ: Tu eşti primul care spui asta.  

SB: Povestea lui Adam şi a Evei, are un înţeles special pentru tine?

 MJ: Sigur. Sigur.

 SB: Ai văzut imediat la ei calităţi asemeni copiilor?  

MJ: Da, aş fi vrut să ştiu dacă e vorba doar de simbolism, ori chiar s-a întâmplat. Sunt confuz uneori, pentru că există o breşă. Aveam nişte întrebări, la care uneori nici măcar Înţelepţii [din biserica Martorilor lui Iehova] nu puteau răspunde.  

SB: Dar le-ai pus o mulţime de întrebări despre Biblie?  

MJ: O, da. Eu sunt genul care ia microssopul şi întreabă: „Bine, dar asta ce e? Şi astălaltă ce e?” Iar ei îmi spuneau: „Frate Jackson, vom vorbi cu tine mai târziu.” Şi-mi veneau cu câte un răspuns hazliu, care nu mă lămurea deloc.  

SB: Adam şi Eva erau două fiinţe perfecte, ca nişte copii. Ei au fost creaţi ca adulţi, dar dar situaţia lor era unică pentru că ei erau de asemenea copii. Aau fost creaţi. Aşadar, perfecţiunea lor constă în faptul că erau adulţi şi copii în acelaşi timp. Ei reprezintă amalgamarea virtuţilor amândurora – ale adultului şi ale copilului. Deci, aceasta este o poveste centrală pentru ceea ce încercăm să dezvoltăm – oameni care să fie adulţi pe dinafară dar care să-şi păstreze mereu calităţile copilului în interior. Deci, această poveste a însemnat dintotdeauna ceva pentru tine?  

MJ: Dar, ceea ce nu înţeleg eu, este de ce Dumnezeu i-a testat cu fructul interzis. Adică, dacă eşti Dumnezeu, ar trebui să cunoşti consecinţele. Şi, dacă eşti Dumnezeu, de ce să testezi o fiinţă pe care ai creat-o perfectă şi incapabilă să facă ceva greşit? Şi de ce să-i judeci şi să te mânii pe ei, de ce să-i părăseşti şi să-i ispiteşti cu un şarpe? Ar face Dumnezeu aşa ceva? Aş face eu aşa ceva, copiilor tăi? Nu, n-aş face. Nu încerc aici să îl judec pe Dumnezeu sau să îl critic, în niciun fel. Dar uneori mă gândesc că este vorba de simbolism, ca să învăţăm anumite lecţii. Nu ştiu dacă s-a întâmplat cu adevărat. Eu nu ţi-aş lua vreunul dintre copii să-l pun la încercare, ca să văd dacă va proceda corect sau greşit. Şi apoi, [Adam şi Eva] au avut doi copii, pe Cain şi pe Abel – nu a fost incest? Iar ei erau băieţi amândoi, cum au făcut copii?... Şi toate lucrurile astea, la care ei nu au ştiut să-mi răspundă.  

SB: Acestea sunt întrebări pe care le-ai pus Înţelepţilor?

 MJ: M-hm.

SB:Eu spun mereu că scopul principal al religiei este să te înveţe la douăzeci de ani, lucruri pe care le vei descoperi abia la şaptezeci. Pe de altă parte, religia nu este creată ca să ofere secrete cosmice. Francheţea şi profunzimea religiei constau tocmai în simplitatea ei: fii un om bun, petrece-ţi timpul cu copiii tăi, iubeşte-l pe Dumnezeu. Toate lucrurile acestea le cunoşti la optzeci de ani, dar ar trebui să le ştii din adolescenţă sau de la douăzeci de ani, pentru ca astfel să nu-ţi iroseşti viaţa.  

MJ: Corect, înţeleg, înţeleg. Despre asta tot discutăm.  

SB: Tu eşti unul dintre puţinii oameni care par să fie religioşi fără să practice; adică ai un simţ al spiritualităţii foarte bine înrădăcinat, dar nu urmezi multe ritualuri religioase. Îmi spui lucruri cum ar fi „Deşi pe vremuri credeam că Dumnezeu este într-o biserică, acum cred că Dumnezeu este peste tot, e în inima mea... Acum îl găsesc pe Dumnezeu în momentele pe care le petrec cu copiii mei, îl găsesc pe Dumnezeu în cei inocenţi.”  

MJ: E adevărat, e adevărat.  

SB: Vezi, tu eşti foarte religios, dar este important şi să te conectezi cu Dumnezeu, prin intermediul ritualurilor. Uite, soţia mea Debbie, este mai spirituală de la natură, decât sunt eu. Ea îl simte pe Dumnezeu mai mult decât mine. Eu am nevoie să fac unele lucruri pentru ca să îl simt mai des. Eu nu am sufletul atât de pur, ca ea. Sunt foarte diferit.  

MJ: Păi, voi, nu mergeţi la.. ă...  

SB: Mergem la sinagogă în fiecare săptămână, da.

MJ: În fiecare săptămână?

 SB: Absolut.  

MJ: În ce zi?  

SB: Vineri seara şi sâmbătă.  

MJ: Serios?

 SB: Da, desigur. Îţi aminteşti de slujba pe care am ţinut-o la mine acasă?  

MJ: Şi toţi copiii tăi, merg şi ei?  

SB: Da, sigur.  

MJ: Şi cât staţi acolo?  

SB: Vineri seara, cam o oră. Pe urmă, cam trei ore sâmătă dimineaţa. Şi duminică după-amiază încă o oră.  

MJ: Şi rezistă copiii să stea locului, trei ore?  

SB: Da.  

MJ: De aceea se poartă ei atât de frumos.  

SB: Sunt foarte buni, în privinţa asta. Sunt foarte buni. Odată pe lună nu merg la sinagogă, stau acasă cu ei şi repetăm rugăciunile pe care trebuie să le ştie atunci când mergem la sinagogă.  

MJ: Aşa deci, aveţi aceste rugăciuni?  

SB: Ţinem slujbe acasă odată pe lună.  

MJ: Trebuie să fie nişte rugăciuni frumoase.  

SB: Oh, sunt frumoase, da.  

MJ: Sunt convins că sunt foarte frumoase.  

SB: Sunt foarte simple. Rugăciunile evreieşti nu se referă la lucruri măreţe, ci la lucruri mărunte. Rugăciunea ne motivează să-l găsim pe Dumnezeu în cele mai mici detalii ale vieţii de zi cu zi. El este peste tot în jurul nostru.  

MJ: Dar sunt frumoase, nu-i aşa?  

SB: Prin ele îi mulţumim lui Dumnezeu pentru ploaie, pentru vântul răcoros. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru toate minunile pe care le-a dăruit evreilor de-a lungul istoriei.  

MJ: Wow.  

SB: Evreii sunt pe-aici de multă vreme. El a avut grijă de noi. Suntem un popor vechi.

MJ: Wow... Merge şi Mushki, şi toată lumea? Şi Baba? [Baba e porecla uneia dintre fiicele lui Shmuley, care avea trei ani la vremea aceea.]  

SB: Şi Baba merge. Nu de fiecare dată. Merge doar odată pe lună, sâmbătă dimineaţa cu Debbie. Pentru că Debbie e însărcinată acum, merge numai dimineaţa. Ştii, noi mergem pe jos, nu cu maşina. Nu conducem deloc în ziua de Sabat.

 MJ: Cât de departe e sinagoga?  

SB: Nu e foarte departe. Cam la jumătate de milă [circa 800 metri]. Nu e foarte departe.  

MJ: Şi toţi copiii merg pe jos?  

SB: Toţi.  

MJ: Serios?  

SB: În Oxford [unde Shmuley servise ca rabin timp de 11 ani] era foarte departe. În Oxford mergeam trei mile pe jos dus, şi încă trei mile întors.  

MJ: Voi şi copiii?  

SB: Întotdeauna ploua. Întotdeauna ploua.  

MJ: Shmuley, voi mergeaţi pe jos trei mile? [circa 5 km]  

SB: Trei mile.  

MJ: Şi ei nu se plângeau?  

SB: Nu. Uneori se plângeau când ne întorceam foarte târziu, pentru că obişnuiam să luăm cina de vineri seara cu studenţii şi adesea ne întorceam acasă târziu după miezul nopţii.  

MJ: Iubesc familia ta.

...