Capitolul 11. Gânduri despre ambiţie, succes şi sinceritate

...  

"MICHAEL JACKSON TAPES BOOK" - traducere şi adaptare în limba română de Mikael A. Dobrescu


PARTEA a IIIa: FAIMA ÎN PERIOADA MATURITĂŢII  


Capitolul 11. Gânduri despre ambiţie, succes şi sinceritate

 

SB: Ambiţia poate fi un lucru bun, atâta vreme cât nu este crudă, adică atâta timp cât nu implică gelozie şi invidie?  

MJ: Mda, atâta vreme cât nu răneşte pe nimeni. Ambiţia este un lucru minunat. Să cunoşti cum lucrează mintea, şi puterea gândului şi felul în care ne creăm singuri circumstanţele în viaţă. Şi să cunoşti toate acele lucruri bune despre creier – pentru că noi nu venim pe lume cu instrucţiuni de folosire. Trebuie să găseşti adevărul în viaţă şi odată ce cunoşti aceste lucruri, e uimitor cum afli care îţi sunt posibilităţile.  

SB: Deci, tu vrei ca această ambiţie să fie cultivată în copii, nu înăbuşită?  

MJ: Ei o au. Nu trebuie decât să o conştientizeze.

 SB: Încă ceva. Hai să vorbim despre sinceritate. Una dintre marile calităţi ale copiilor este sinceritatea brută. Uneori, pe copii îi doare atunci când le spunem adevărul. Dar ei întotdeauna spun lucrurilor pe nume. Mai ales când încă nu sunt suficient de mari ca să înveţe să mintă. Dacă eşti gras, îţi vor spune că eşti gras. Dacă eşti urât, îţi vor spune că eşti urât. Dacă miroşi urât, îţi spun că miroşi urât. Este oare întotdeauna un lucru bun să fii sincer, sau trebuie să fim mai diplomaţi?  

MJ: Eu cred că trebuie să-i învăţăm să fie amabili şi să le arătăm cum pot fi rănite sentimentele oamenilor. Am fost la studioul de înregistrări ieri, Prince şi cu mine. Unul dintre muzicienii care lucrează cu mine este gras, foarte gras, iar Prince a spus „Are un stomac cât un balon.” I-am spus „Prince, ai dreptate. Dar să nu spui asta în faţa lui, pentru că s-ar putea să-l faci să plângă.” El mi-a zis „Bine, promit.” Doar să le spui că nu trebuie să jignească oamenii.  

SB: Bine, dar ce spui despre a-i încuraja pe copii să spună adevărul? Nu îi spui lui Prince că nu e adevărat, pentru că nu e în firea unui copil să mintă. Îi spui doar că uneori e cazul să păstreze adevărul pentru sine. Nu i-ai spus lui Prince „De fapt, arată bine, nu e gras.”  

MJ: Nu.  

SB: Deci, e important să fii sincer. Să presupunem că ai un muzician care se mişcă mai încet şi ţine pe loc întregul album. Ce faci?  

MJ: Chiar am trecut prin asta, cu instrumentiştii de la corzi. O doamnă cânta complet în afara ritmului şi i-am spus tipului: „Las-o să continue. Dar de a doua zi, va trebui să nu mai vină.” Şi nu a mai fost chemată în ziua următoare. Am înlăturat-o pe tăcute.  

SB: Aşadar, uneori ai de-a face cu astfel de situaţii dificile şi le abordezi cu sinceritate dar încercând să nu răneşti pe nimeni.  

MJ: Trebuie să faci în aşa fel încât să nu răneşti oamenii.  

SB: Deci, există o cale să fii sincer fără să jigneşti?  

MJ: Absolut. Eu nu sunt prezent la castingurile pentru filmele mele scurte [Michael îşi numea întodeauna videoclipurile „filme scurte”], mai ales atunci când participă copii. Nu vreau să stau acolo şi să spun: „Bun, ia să vedem ce poţi să faci”, iar ei fac ceea ce ştiu şi pe urmă nu mai sunt sunaţi. Apoi vor spune „Michael Jackson m-a refuzat.” Am pe cineva care îi înregistrează pe toţi iar eu studiez înregistrările acasă şi decid. Nu pot să mă confrunt cu durerea lor că nu sunt acceptaţi. Mereu a trebuit să procedez în acest fel.  

SB: Prin urmare, sinceritatea este foarte importantă în modul cum îi creşti pe Prince şi pe Paris.  

MJ: [Se întoarce spre Prince] Pe aia a fost câh, Prince. E plină de câh. Nu o pune pe păr. E lopăţica pentru strâns câh de câine. Nu o pune pe păr.  

SB: Apropo, ai auzit ce am spus mai devreme, că Paul McCartney ar fi unul dintre cei mai mari colecţionari de desene animate? Spuneai tu despre marii artişti, că sunt copilăroşi.  

MJ: Da, da. El iubeşte desenele animate şi le ia foarte în serios. Le colecţionează. A mea este mai mare decât a lui acum, dacă intri în biblioteca video vei vedea rânduri şi rânduri, pentru că iubesc desenele animate. Lumea desenelor animate reprezintă o mare evadare pentru mine.  

SB: Referitor la succes... Ţi-ai spus vreodată în sinea ta: „Am avut noroc, a venit de la Dumnezeu, nu e doar meritul meu. E un dar divin. Nu am dreptul să fiu arogant.”?  

MJ: Mda. Oamenii mă întreabă mereu cum de nu mi s-a urcat la cap. Pău, evident, pentru că nu creez eu singur. Cum să îndrăzneşti să crezi că e meritul tău, când nu e aşa? Nu e ca în cazul lui Michelangelo. El a fost atins de inspiraţia divină. Acela a fost un har. Eu cred ca poţi să cultivi ceva până la un anumit nivel. Dar, ca să fii cu adevărat genial, îţi trebuie har.  

SB: Oamenii care judecă, sunt întotdeauna mărginiţi. Sunt cârcotaşi. Cum ajunge un om de la măreţie la micime, Michael? Pe măsură ce ne maturiză, corpurile noastre devin mai mari dar adeseori mintea ni se îngustează. Oare copiii sunt mai inimoşi decât adulţii? Şi cum li se micşorează inima? De ce a ta nu s-a micşorat? Cu cât devin mai faimoşi oamenii, au tot mai puţină iubire în inimile lor, pentru că devin tot mai absorbiţi de propria persoană. Ce anume face ca, de la o minte deschisă, oamenii să ajungă la o minte îngustă, să devină jalnici? Faptul că se simt intimidaţi. Simt că visele lor nu s-au împlinit şi devin defensivi. Iar mecanismul lor de apărare este să judece, să respingă. Ce ne face să ajugem aşa, şi de ce ţie nu ţi s-a întâmplat? De ce nu ai devenit mai absorbit de persoana ta, odată cu creşterea faimei? De ce îţi pasă de restul lumii? Ai elicoptere şi avioane private. Cum de apar dintr-odată copii obişnuiţi în viaţa ta?  

MJ: Ştii de ce, Shmuley? Când vezi lucrurile pe care le-am văzut eu – şi am călătorit prin toată lumea – nu ai fi constit cu tine însuţi şi cu lumea, dacă ai fi astfel. Eu nu mă văd, în ruptul capului, insensibil la lucrurile pe care le-am văzut, cum era acel sat din China, sau lucrurile pe care le-am văzut în Africa şi Rusia, Germania sau Israel.

MJ: Îmi amintesc acel nou-născut care se lupta să supravieţuiască – un nou-născut cu toate acele tuburi în nas, într-un spital din Israel. Cum să nu fii mişcat de astfel de lucruri? Le-am spus tuturor, inclusiv copiilor: „Veniţi aici, copii. Trebuie să vedeţi asta.” – pentru că eu cred că ei îşi conştientizează importanţa, faptul că ei trebuie să-i ajute pe alţii, că trebuie să întindă o mână de ajutor oricui, mai ales celor neprivilegiaţi. Materialismul şi aroganţa nejustificată îmi inspiră milă.  

SB: Cum de nu ţi s-a urcat la cap succesul? Tu te mândreşti cu faptul că nu eşti arogant. Cum ţi-ai păstrat sensibilitatea? De ce nu ai devenit înfumurat? De ce vizitai orfelinate? Cum de ai rămas măreţ şi lipsit de prejudecăţi, în loc să devii egocentric? Asta se întâmplă cu toată lumea. Sunt convins că ai văzut-o la prietenii tăi care au avut succes. De ce ţie nu ţi s-a întâmplat asta?  

MJ: E greu de răspuns. Sunt doar mai sensibil la durerea oamenilor şi la iubire. Cred că e ceva ce vine din interiorul meu.  

SB: Simţi mereu că trebuie să demonstrezi, că trebuie să munceşti întotdeauna, fără odihnă, că nu ai avut niciodată parte de o perioadă în care să te poţi distra, fără să-ţi faci griji, fără să fii nevoit să impresionezi?  

MJ: Iubesc arta. O iubesc prea mult. Mama mea ştie asta. Ador picturile şi sculpturile şi toate astea. Întotdeauna aveam A la artă şi la engleză. Erau cele două cursuri la care luam mereu A+. Am făcut foarte puţină şcoală, în afară de cea făcută cu meditatoarea. Dar în anii aceia în care am mers la şcoală, profesoara mă dădea drept exemplu clasei, ca fiind bun la engleză şi un bun povestitor, pentru că ne punea mereu să scriem povestiri. Obişnuia să mă scoată în faţă – lucru care îmi displăcea – şi mă punea să-mi citesc povestirea întregii clase, iar ei mă aplaudau puternic. Nu din cauză că eram cine eram, ci chiar le plăceau povestirile pe care le scriam eu. Aveam un portofoliu cu desene şi picturi, pentru că sunt şi artist. Cineva mi l-a furat şi mi s-a frânt inima, pentru că voiam să le păstrez pentru totdeauna. Într-o zi vor apărea pe undeva, pentru că eu sunt realist, nu abstract. Există oameni pe care îi iubesc enorm, că aş muri pentru ei. Îl iubesc pe Michelangelo. Îl iubesc pe Charle Chaplin din toată inima. Îl iubesc pe Walt Disney. Sunt nebun după oamenii aceştia. Ei sunt oamenii mei. Iubesc oamenii măreţi.  

SB: Mai există acea presiune fenomenală. Tu trebuie să fii întotdeauna „Michael Jaskcon cel care vinde 100 milioane de albume”?  

MJ: Iar cei din presă, aşteaptă cu cuţitele.  

SB: Să te vadă căzând?  

MJ: Absolut. Încearcă să mă sfâşie; aşa că trebuie să fiu dincolo de aşteptări, mai mult decât strălucit. Dau tot ce am.  

SB: Dar asta te epuizează?  

MJ: Mda. Pentru că atunci când eşti cel mai bine vândut artist al tuturor timpurilor, şi depăseşti atâtea recorduri... devi o ţintă.  

SB: Ce anume te linişteşte, ce îţi dă putere? Să fie Prince şi Paris?  

MJ: Prince şi Paris şi copiii din toată lumea. Nu numai Prince şi Paris – toţi copiii.  

SB: Crezi că dacă următorul album nu va fi grozav, atunci nu vei mai fi special?  

MJ: Ar fi o lovitură teribilă pentru mine, pentru că eu am pretenţii mari de la mine însumi şi cer totul. Chiar aşa fac. Vreau să fiu cel mai bun în domeniul în care lucrez, şi dau totul pentru a reuşi asta. Aşa că, dacă s-ar întâmpla asta, dacă ar fi să se întâmple asta, m-ar distruge psihic.  

SB: Dar simţi că oamenii te-ar iubi, chiar dacă nu ai mai avea la fel de mult succes? Te-ai simţi iubit în continuare? Un copil trebuie să se simtă iubit, chiar dacă ia o notă mică la şcoală.  

MJ: Da, m-aş simţi iubit, datorită muncii mele din trecut. Dar nu m-aş simţi bine. Eu încerc să nu privesc în trecut.  

SB: Crezi că, din cauza unor lucruri pe care mi le-ai descris – o copilărie foarte dificilă, fără aniversări, fără Crăciunuri – crezi că din cauza asta a devenit succesul în carieră atât de important pentru tine?  

MJ: Probabil. Cred că da.  

SB: Crezi că te pedepseşti un pic prea mult, şi de aceea simţi atâta durere? Te pedepseşti tare, dacă lucrurile nu ies perfect?  

MJ: Chiar o fac. E adevărat. Eu mă simt singurul responsabil, pentru că eu am ultimul cuvânt şi iau decizia finală în tot. În trecut, îmi ieşea excelent. O, Doamne, dar dacă s-ar întâmpla să nu mai am succes, nu ştiu ce aş face.  

SB: Dar nu înţelegi, Michael, că tocmai ăsta e lucrul peste care trebuie să treci? 


MJ: Ştiu, dar nu pot. Aşa sunt eu. Nu pot fi altfel.

...