Capitolul 10. Karma şi justiţie

...  

"MICHAEL JACKSON TAPES BOOK" - traducere şi adaptare în limba română de Mikael A. Dobrescu  


Capitolul 10. Karma şi justiţie

 

SB: Chiar îmi place faptul că, la Neverland, în loc de „pază” se spune „siguranţă”. Şi aşa scrie şi pe insigne, uniforme şi bonete...  

MJ: Nu ştiu.  

SB: Faptul că se spune „Siguranţă” în loc de „Securitate” e ca şi cum ar spune: „Noi nu suntem aici ca să ţinem lumea la distanţă, ci doar ca să ne asigurăm că toţi cei care vin în vizită sunt în siguranţă.” E mai puţin intimidant şi mai uman. Copiii au un simţ puternic al justiţiei. Cel mai comun lucru pe care îl aud de la copiii mei este: „Nu e drept.” Spuneai de acei oameni care au făcut chestia aia în faţa ta, au scăpat nepedepsiţi. Pe de o parte, copiii au acest simţ al justiţiei foarte puternic, iar pe de altă parte vezi oameni răi care nu sunt traşi la răspundere şi nimeni nu-i opreşte.  

MJ: Se întâmplă mereu. Eu cred că justiţia este importantă, pentru că sunt multe nedreptăţi în lume şi eu detest nedreptatea. „Am obosit de atâta nedreptate” – cu asta începe un cântec de-al meu intitulat „Scream”. Este primul vers pe care îl cânt. Mai este un vers, în care Janet spune: „O, Doamne, nu pot să cred ce am văzut la televizor în seara asta, m-a scârbit atâta nedreptate.” Am vrut ca oamenii să ştie despre asta şi despre faptul că cei răi nu păţesc nimic, iar eu nu cred în karma. Consider că e o prostie, pentru că atât de mulţi oameni lipsiţi de suflet şi malefici ajung în vârf şi sunt bine-mersi şi lumea îi iubeşte, indiferent cât de josnici sunt.

SB: Sunt încântat atunci când faci afirmaţii puternice, ca aceasta.  

MJ: Păi, îmi pare rău, dar e o porcărie. Karma e o teorie ca orice altă teorie inventată de nişte oameni.  

SB: Bine, teoria cu „roata se întoarce” e în regulă, deoarece conţine un mare adevăr. Dar karma ar putea fi malefică, pentru că această karma afirmă despre copiii handicapaţi că ar fi făcut ceva rău într-o viaţă anterioară.

MJ: E o limită subţire şi îmi pare rău că vorbesc aşa. Dar detest ca cineva să afirme asemenea lucruri. Un copil a făcut ceva într-o viaţă trecută, aşa că Dumnezeu îi dă un handicap? Dar toţi acei orfani din aceeaşi ţară, care veneau în America să fie adoptaţi? Avionul lor s-a prăbuşit. Toţi copiii din el au murit. De ce? Dacă i-ai fi putut salva pe aceşti copii, dacă ai fi fost în Rai, ai fi spus: „Nu, acesta nu se va prăbuşi. Poate altul, dar acesta nu.” Eu ştiu că aşa aş fi făcut.  

SB: Ai avut vreodată mentori spirituali din Est, care vină şi să-ţi spună: „Michael, copiii sunt loviţi de camioane pentru că au păcătuit trupeşte într-o viaţă anterioară”?  

MJ: Nu, iar dacă s-ar fi întâmplat asta, aş fi fost furios şi le-aş fi adus toate argumentele că ceea ce spun ei e o mare tâmpenie. E „câh”. E o teorie la fel ca cele pe care le-a inventat omul despre Univers. Unii cred în Big Bang, eu nu; alţii cred în Creaţie, în povestea cu Adam şi Eva, şi spun că Universul nu a apărut printr-un accident. Ca să spui că Universul a apărut prin Big Bang sau printr-un accident e ca şi cum ai spune: „Bun, hai să luămn un motor de maşină, îl dezmembrăm piesă cu piesă, îl punem într-o cadă de baie şi o zgâlţâim zdravăn.” Poţi să o zdruncini mult şi bine, că motorul nu se va asambla singur la loc. Asta spune teoria Big Bang, dar noi avem copii, avem copaci, plante, şi aerul pe care îl respirăm... Cineva trebuie să fi creat toate acestea, trebuie să fi existat un designer care să le fi creat pe toate. De la genele noastre, la gură şi la sistemul digestiv. Nu crezi?  

SB: Aceasta este cea mai importantă dintre credinţele tuturor religiilor, anume că Dumnezeu este la originea vieţii.

MJ: Pe vremea când mergeam din uşă în uşă şi oamenii spuneau „Suntem atei”, mă gândeam „Cum? Ei nu cred în...” Am auzit multe, şi unul din fraţii mei a fost ateu la un moment dat acum nu cred că mai e. Tito, el devenise ateu, chiar după ce a fost crescut atât de strict ca Martor al lui Iehova. Mai ştiu de unii dintre marii regizori, cum ar fi tipul care a regizat „Singing In The Rain”, şi care a obţinut premii Oscar, Stanley Donen...  

SB: Ce argumente aveai, pentru oamenii care spuneau că erau atei?  

MJ: Încercam să le amintesc de minunile vieţii, de copii, de felul în care în corpul nostru lucrează toate perfect, lucrurile astea nu se pot petrece de capul lor, în niciun caz... Apoi mai sunt întrebările pe care le am eu: de ce suntem aici şi de ce ni se permite să ne distrugem unii pe alţii. Pentru că suntem singura specie care se distruge singură, dar şi pe toate celelalte specii de pe planetă. Nu înţeleg de ce există atâta nedreptate. De ce nu a oprit, cineva din Rai, Holocaustul sau măcar unele dintre marile genociduri care s-au întâmplat în lume, de la linşaje şi slcavie, la toate marile probleme, la Stalin, la... – nu-mi place să spun asta, dar chiar Napoleon. El a fost lăudat pentru tot genocidul făcut, iar Hitler a fost făcut diavol, ceea ce e adevărat; dar amândoi au făcut acelaşi lucru. Se spune „Da, dar unul a făcut-o pentru ţara lui”. Dar şi celălalt la fel! Mulţi oameni au murit şi din cauza lui Napoleon, dar el are statui.  

SB: Da, dar nimeni nu a fost atât de rău ca Hitler. Iar Napoleon, deşi a iniţiat multe războaie, a fost totuşi un dictator mai binevoitor şi în niciun caz nu poate fi comparat cu Hitler. Cu toate acestea, pe vremea sa, Napoleon era poreclit „bestia” de englezi şi de toate naţiunile Europei. Îi spuneau „antihrist”.  

MJ: Dar a murit de unul singur, izolat pe insulă.  

SB: Îţi place să citeşti istorie?  

MJ: Îmi place, dar nu ştiu ce să cred şi ce să nu cred. Pentru că ştiu că multe dintre cele care se scriu despre mine sunt interpretate. Dacă despre mine... atunci cât din istorie e interpretat? Din cauza felului în care această ţară a fost luată de la indieni, şi a felului în care Australia a fost luată de la aborigeni, şi a apartheidului, care a ucis atâţia negri...

SB: Ştii că cei mai mulţi indigeni din America, la fel ca şi majoritatea sclavilor aduşi din Africa, au murit din cauza infecţiilor şi a bolilor. Aproape 90% dintre nativii americani au murit din cauza bolilor europene. Vezi, europenii aveau atâtea boli în sângele lor, încât au dezvoltat imunitate la ele. Dar nativii americani nu aveau imunitate iar germenii europeni au ucis aproape 87% dintre indigenii din America şi vreo 95% dintre aborigeni. Ei trăiau în nişte medii sănătoase, până să vină europenii cu microbii după ei.  

MJ: Detest asta. Îmi pare rău, dar detest asta.  

SB: Am fost în Australia de curând şi era o mare dezbatere, dacă guvernul ar trebui să-i ceară scuze, în sfârşit, populaţiei aborigene.  

MJ: Ştiu despre asta. I-am spus lui Frank, îţi aminteşti? [Frank Cascio era în încăpere în acel moment.] Ei se temeau că, dacă le vor cere scuze, pe urmă vor fi nevoiţi să-i şi despăgubească, aşa cum au fost despăgubiţi evreii după Holocaust. Şi nu voiau să plătească, aşa că nu puteau să spună că le pare rău. Au făcut o greşeală, pentru că s-au temut că vor fi traşi de mânecă şi li se vor cere bani.  

SB: Crezi că ar fi trebuit să plătească?  

MJ: Absolut, şi îi respect pe evrei pentru că s-au ţinut tare. Da. Germanii au plătit 47 de miliarde pe an din cauza Holocaustului.  

SB: De fapt nu e nici pe de parte asemenea sumă. Dar evreii nu au fost plătiţi niciodată pentru munca de sclavi şi în mod cert nu au acceptat niciodată bani mânjiţi cu sânge pentru cei şase milioane dintre ei care au fost ucişi. Mai degrabă, au fost compensaţi pentru zecile de miliarde de dolari rezultaţi din proprietăţile confiscate, care au fost furate şi distruse de nazişti şi de colaboratorii lor, şi chiar şi aşa, au primit înapoi doar o fracţiune din ceea ce au pierdut.  

MJ: Dar nu-mi place când unii oameni mai consideră şi astăzi că toţi germanii sunt răi, pentru că nu e aşa.  

SB: În Biblie, contabilitatea se ţine orizontal, mai degrabă decât vertical. Adică, dacă tu îl baţi pe Frank iar eu sunt martor dar nu te împiedic, sunt la fel de responsabil, pentru că am văzut şi am ales să nu intervin. Dar Prince nu trebuie să fie responsabil, doar pentru că e fiul tău. Nu pedepsim fiii pentru păcatele taţilor. Deci, contabilitate orizontală, nu verticală. El nu poate fi luat la rost pentru ceea ce face tatăl lui. Prin urmare, desigur, noi nu acuzăm generaţia de azi a germanilor, pentru ceea ce au făcut părinţii lor. Dar acuzăm generaţia care a comis şi pe cei care au privit şi au tăcut, pentru că sunt la fel de responsabili.  

SB: Tu eşti glasul multor oameni care au fost lăsaţi pe dinafară. Cum e cântecul „They Don’t Care About Us” – mesajul principal fiind acela că lor nu le pasă, de cine? De săraci? De lumea a treia?  

MJ: Păi, când spun „Lor nu le pasă de noi”, mă refer la cei care au fost trataţi nedrept, cei care sunt numiţi „corcituri”, „negrotei”, cei cărora li s-a adresat acel cuvânt pe care ei l-au înţeles greşit – „kike”. Când eram mic, noi aveam avocaţi şi contabili evrei care dormeau în patul meu, lângă mine, şi îşi spuneau unul altuia „kike”. I-am întrebat: „Ce înseamnă asta?” şi mi-au răspuns: ŢEste cea mai mare jignire pentru evrei, aşa cum e negrotei pentru afro-americani.” Am zis „Ohh”. Deci, am ştiut întotdeauna că atunci când oamenii erau jigniţi, li se spunea ”negrotei” sau „kike”. Asta am vrut să spun în cântec, iar ei au interpretat total eronat. Eu niciodată nu aş... ştii?  

SB: Ai încercat să te ridici pentru cei care nu au glas?  

MJ: Da, pentru cei care nu sunt auziţi. Niciodată nu aş instiga la ură. Nu-mi stă în fire să fac aşa ceva.

 SB: Eşti mândru că eşti american? Când ţineai toate acele concerte prin ţări străine, simţeai că erai, într-un fel, reprezentantul Americii?  

MJ: Sper să nu înţelegi greşit ceea ce-ţi voi spune, dar eu simt că aparţin întregii lumi şi nu-mi place să fiu de o parte sau alta. Chiar dacă sunt american, m-am născut aici şi sunt multe lucruri legate de America, de care sunt mândru, sunt şi lucruri de care nu sunt mândru... cum ar fi ignoranţa... ca în pictura aceea a lui Norman Rockwell cu o fetiţă care vrea să meargă la şcoală să înveţe şi aruncă în ea diverse chestii.

MJ: Eu nu înţeleg rasismul. Mama mea – care e un înger şi o sfântă – venea de la piaţă, era în Mercedesul ei şi aproape ajunsese la casa noastră din Encino. Şi mama mea iubeşte pe toată lumea; dar un tip alb a strigat dintr-o maşină: „Du-te înapoi în Africa, negroteico!” M-a durut atât de mult că mama mea a păţit aşa ceva... N-au trecut mai mult de cinci ani de atunci. Doar fiindcă era gelos. Ştiu poveşti despre fraţii mei, care coborau din maşinile lor Rolls-Royce, le încuiau bine şi, când se întorceau, descopereau că cine ştie ce individ luase o cheie şi zgâriase maşina, doar pentru că o conducea un negru. Detest, pur şi simplu, lucrurile astea, pentru că nuanţa pielii unui om nu are absolut nimic de-a face cu caracterul lui. Îmi plac copiii evrei şi copiii germani, şi cei asiatici, şi ruşi. Suntem toţi la fel şi am ipoteza perfectă pentru a demonstra asta. Am cântat în toate acele ţări şi ei au plâns exact în aceleaşi momente ale showului meu. Au râs în aceleaşi momente. Au leşinat în aceleaşi momente – şi aceasta este ipoteza perfectă. Este clar că suntem la fel, cu toţii. Am auzit că ruşii sunt duri iar germanii nu au sentimente sau emoţii. Dar ei au exprimat aceleaşi emoţii ca alţii, la concertele mele... poate chiar mai mult. Unii dintre cei mai iubitori fani ai mei sunt în Germania şi Rusia. Ei stau afară, în frig şi în ploaie, doar ca să mă vadă. Ei strigă: „Noi vrem să vindecăm lumea. Te iubim.” Şi sunt oameni tineri, ştii, oameni care nu au avut de-a face cu războiul şi cu toate acele situaţii nebuneşti. Ei sunt diferiţi, ştii... Generaţia nouă este diferită. Sunt minunaţi. Mă simt ca un om din lumea asta mare. Nu pot fi de o parte sau alta. De aceea nu-mi place să spun „sunt american”. Acesta e motivul.  

SB: Consideri că faptul că ai fost unul dintre primii oameni de culoare care au devenit faimoşi şi au avut un succes incredibil, ţi-a influenţat cariera într-o anumită măsură? Unul dintre luccurile nedrepte pe care le-au făcut oamenii, a fost acel rasism pe care l-a simţit şi mama ta?  

MJ: Da, pentru că înaintea mea au fost Belafonte, Sammy Davis Jr, Nat King Cole, care au fost nişte entertaineri şi lumea le-a iubit muziaca. Dar nu au fost adulaţi, oamenii nu au plâns şi nu le-au spus „Te iubesc şi vreau să mă căsătoresc cu tine.” Nu au văzut oameni rupându-şi hainele şi toată isteria şi toate ţipetele. Ei nu au cântat pe stadioane. Eu am fost primul care am străpuns zidul dincolo de care fete din Scoţia şi Irlanda strigau: „Sunt îndrăgostită de tine, vreau să...” Şi asta nu era pe placul multor albi din presă. Asta mi-a ridicat obstacole în cale. Pentru că eu eram un pionier iar ei au început să fabrice poveşti. „E ciudat.” „E gay.” „Doarme într-o cameră hiperbarică.” „Vrea să cumpere oasele omului-elefant.” Orice, doar ca să întoarcă publicul împtriva mea. Au încercat tot ce le-a stat în putinţă. Şi oricine ar fi trecut prin tot ce am trecut eu, ar fi fost terminat până acum.  

SB: Ce anume ţi-a dat puterea să perseverezi?  

MJ: Am crezut în copii. Am crezut în oamenii tineri. Am crezut că Dumnezeu mi-a dat asta cu un scop, ca să-mi ajut copiii.  

SB: Deci, chiar dacă cei mai în vârstă se purtau josnic, tu continuai să crezi că cei din generaţia tânără aveau bunătate în inimi?  

MJ: Absolut. Chiar şi astăzi încerc să înţeleg. Am o problemă în inima mea, legată de acea chestiune cu evreii. Am o mare problemă.  

SB: Care chestiune cu evreii?  

MJ: Când am auzit câţi copii au murit în Holocaust... Ce om poate să facă aşa ceva? Nu înţeleg. Nu contează rasa. Nu pricep. Nu înţeleg de niciun fel. Nu înţeleg şi gata. Astfel de lucruri, eu nu le pot înţelege. Te condiţionează cineva să urăşti atât de mult? E posibil ca cineva să-ţi influenţeze inima, într-atât de rău? Ştiu că mie nu-mi poate face nimeni aşa ceva. Şi atunci, ţie de ce să-ţi facă?  

SB: Ne pot face asta, dacă suntem susceptibili sau dacă ne întrerupem legătura cu Dumnezeu care ne cere să fim drepţi.  

MJ: Hitler a fost un orator genial. Era capabil să înfluenţeze atâţia oameni şi să-i instige la ură. El trebuia să fie un om al spectacolului, şi chiar a fost. Înainte să vorbească, lua o pauză, bea puţină apă, îşi dregea gâtul şi se uita în jur. Era ceea ce ar fi făcut un entertainer încercând să-şi controleze publicul. Apoi, intra în acea furie, de la primele cuvinte, şi le arunca cu multă duritate. Dar de unde a venit el? Ştiu că a dat greş cu şcoala şi că a vrut să devină arhitect. A dat greş cu multe lucruri. Dar cred că totul – toată povestea aceea cu „Mein Kampf” – s-a întâmplat în închisoare, nu-i aşa? Eu chiar cred asta.

[Comentariu SB: Analiza făcută de Michael lui Hitler, ca showman, e strălucită. I-am urmărit şi eu, multe dintre discursuri, şi Michael are absolută dreptate. Hitler se ridica, lua o pauză, făcea mulţimea să fie din ce în ce mai nerăbdătoare şi cu sufletul la gură, şi abia apoi începea să vorbească.]  

SB: Acolo unde a scris cartea şi a început să-ş formuleze ideile?  

MJ: Mda, da... El şi-a construit acea mânie atât de puternică, pe când Nelson Mandela a făcut invers, a devenit un miel în închisoare. El nu a avut acea amărăciune, şi chiar în ziua de azi – deşi are optzeci de ani şi tinereţea i s-a dus – spune că nu regretă nimic.  

SB: Dar şi-a pierdut tinereţea?  

MJ: Nu, e foarte plăcut şi copilăros.  

SB: Îi place să chicotească?  

MJ: Iubeşte copiii. Când am fost să-l văd, erau nişte copii cu mine şi oamenii au spus „Copiii rămân aici, dar Michael Jackson poate să treacă.” Le-am spus „Sunt sigur că pe domnul Mandela nu l-ar deranja să vadă copii. Dacă ei nu sunt lăsaţi să treacă, nici eu nu merg.” Reprezentanţii lui s-au uitat la mine aşa [Michael ia o expresie severă şi suspicioasă], apoi s-au s-au dat înapoi şi au spus „Să treacă toată lumea.” Primul lucru pe care l-a făcut Mandela a fost să alerge spre copii, să-i ridice şi să-i îmbrăţişeze. Eu ştiam că el era un om care iubea copiii. A vorbit cu ei şi abia apoi a dat mâna cu mine. Aşa şi trebuia.  

SB: Dar tu, eşti opusul lui Hitler? Dumnezeu ţi-a dăruit această charismă fenomenală şi, în timp ce Hitler căuta să scoată la lumină bestiile din oameni, tu vrei să scoţi inocenţa şi bunătatea. Cele mai întunecare şi maligne forţe au fost eliberate din germani, sub conducerea lui Hitler. Acum, Dumnezeu ţi-a dat şi ţie o charismă extraordinară. O foloseşti ca să scoţi la iveală inocenţa şi bunătatea din oameni?  

MJ: Eu aşa cred. Oamenii se pot schimba, pentru că spectacolele mele sunt ca nişte experienţe religioase – intri acolo într-un fel şi ieşi în alt fel. Chiar aşa se întâmplă.  

SB: Este acesta unul dintre obiectivele tale, să încerci să scoţi ce e mai bun în oameni, nu doar să-i distrezi?  

MJ: Absolut, chiar asta facem. Aş fi vrut să vezi unele dintre lucrurile pe care le facem noi în concerte. Ca atunci când am adus un tanc uriaş, ca cele militare, şi ieşeau soldaţi din el cu armele îndreptate spre toată lumea. Apoi, unul dintre ei îndrepta arma asupra mea şi publicul începea să-l huiduie. Lucrul ăsta se întâmpla în fiecare ţară. Iar eu îi apucam arma şi o îndreptam în jos iar publicul începea să strige. Apoi venea o fetiţă – întotdeauna aveam o fetiţă de la ţară – cu o floare pe care i-o întindea soldatului, chiar în faţă, iar el cădea în genunchi şi începea să plângă. Iar mulţimea înnebunea, de fiecare dată. Apoi eu începeam să vorbesc, şi un băieţel venea în faţă şi reproducea discursul meu în limbajul semnelor şi dacă priveai publicul, vedeai că toată lumea plângea. Asta se întâmpla în fiecare ţară. E o parte din „Earth Song”. Am fost un ambasador al bunăvoinţei în toată lumea, transmiţând acest mesaj. Apoi mai e şi „Heal The World”, copii de toate naţionalităţile înconjurând acel glob uriaş, şi în spate aveam un ecran imens care arăta toţi liderii lumii şi era uimitor. Alţii cântă despre sex şi „vreau să fiu într-o cadă fierbinte cu tine iubito şi să te frec peste tot”, dar presa mă atacă pe mine şi zice că sunt ciudat. Tu vezi vreo logică în asta?

SB: Nu, desigur, nu e corect.  

MJ: Nu e corect, aşa-i?  

SB: Dar dacă ei nu înţeleg? Dacă sunt ca naziştii, nişte oameni răi?  

MJ: Nu-mi pot imagina că nu aş putea găsi o cale să ajung la inimile lor.  

SB: Deci, tu crezi că dacă ai fi faţă în faţă cu Hitler, ai putea...  

MJ: Absolut! În mod sigur a avut pe lângă el o mulţime de oameni slugarnici şi laşi, care îl aprobau tot timpul.  

SB: Tu chiar crezi că dacă ai avea o oră cu Hitler, ai putea să-l sensibilizezi cumva?  

MJ: Da. Ştiu că aş putea.  

SB: Cu Hitler? Fii serios, Michael! Hitler? Adică tu crezi că nu există niciun om complet şi definitiv malefic? Adică, tu nu crezi în pedepsirea răului, pentru că atunci...  

MJ: Nu, eu cred că trebuie să îi ajuţi, să le oferi terapie. Trebuie să le arăţi că ceva a decurs greşit în viaţa lor, la un moment dat. Eu nu-şi dau seama de ceea ce fac. Ei nu înţeleg, de multe ori, că procedează greşit.  

SB: Dar, Michael, este evident că unii oameni sunt incorigibili. Ca Hitler. El era diavolul în persoană. Nu exista nicio fărâmă de umanitate căreia să i te adresezi. Ai fi vorbit abisului, ori unui întuneric pe care nu l-ai mai văzut niciodată. Ce ar mai fi de salvat la cineva care a ucis atâţia oameni? Nu crezi că nu are cum să existe vreo terapie pentru astfel de persoane? Sunt criminali şi trebuie să suporte pedeapsa extremă.  

MJ: Îmi pare îngrozitor de rău pentru ei. Aş vrea ca cineva să le fi putut atinge inimile.  

SB: Dar dacă lucrul acesta chiar s-a întâmplat” Ei şi-au ucis deja victimele.  

MJ: Dacă au făcut deja asta, e greşit.  

SB: Vreau să clarific ceva. Un lucru interesant la felul în care priveşti tu lumea este că tu o vezi prin ochii unui copil. Pe de altă parte, tocmai faptul că le e greu să accepte că cineva poate fi cu adevărat malefic, îi face pe copii să fie atât de încrezători – iar tu ai aceeaşi problemă. Chiar şi atunci când răutatea te priveşte drept în faţă, tu vrei să gândeşti că trebuie să fie şi ceva bun acolo. Prin urmare, eu nu i-aş cere cuiva ca tine să construiască un sistem jdiciar de pedeapsă, pentru că nu asta este scopul tău pe lume şi, sincer, nici n-ai reuşi să o faci bine. Pedeapsa vine atunci când ai gesturi de cruzime ca ale unui adult, şi atunci ai nevoie de pedeapsă. Dar în lumea unui copil, aceste lucruri nu există şi deci nu e nevoie de aceeaşi pedeapsă. Şi totuşi... Michael, fii serios, tu chiar crezi că l-ai fi putut îmblânzi pe Hitler?  

MJ: M-hm. Da.  

SB: Găsind cumva, ceea ce este bun în el?  

MJ: Da, aşa cred. Nimeni nu i-a vorbit, cu adevărat. Eu cred că el a fost înconjurat de lingăi – nu-mi place să spun asta, dar exact aşa erau. Asta îşi dorea el şi asta primea.  

SB: Nu a fost niciodată provocat?  

MJ: Au existat şi germani care i s-au împotrivit. Au încercat să-l omoare, îţi aminteşti?  

SB: Da, Claus von Stauffenberg. Dar el şi complotiştii lui numărau cel mult câteva sute de persoane, dintr-o populaţie de zeci de milioane. În privinţa asta, este o mare diferenţă între noi, Michael. Hitler era intrinsec malefic. Niciodată nu ai fi putut să-i ajungi la suflet. Singurul lucru pe care îl poţi face cu astfel de oameni este cureţi de pe faţa pământului. Deci, tu i-ai iertat în inima ta pe toţi, cu excepţia celor din presă care sunt josnici şi a celor care rănesc copiii?  

MJ: Da.

SB: Să ne întoarcem la justiţie. Când vezi atât de multe nedreptăţi, şi nicio reacţie din partea justiţiei, când oamenii sunt ucişi iar asasinii lor nu sunt găsiţi niciodată, când se scriu tot felul de porcării despre tine şi autorii lor nu sunt traşi la răspundere, ba dimpotrivă, sunt promovaţi, cum de mai continui să crezi în justiţie?  

MJ: Eu nu cred în justiţie. Adică, cred în ea dar nu cred că...  

SB: Nu crezi că cei buni vor fi răsplătiţi iar cei răi vor fi pedepsiţi? Că oamenii buni ar trebui să prospere iar cei înrăiţi ar trebui topiţi în cazan?  

MJ: Toate acestea sunt lucruri create de oameni. Eu cred că răutatea este în inimile oamenilor. Aici s-ar putea să avem păreri diferite, tu şi cu mine. Eu nu cred că există un diavol undeva acolo, care ne manipulează gândurile. Aşa am fost învăţat.  

SB: Iudaismul nu crede în diavol. Aşa că părerile noastre nu sunt atât de diferite cum ai putea crede. Aspectul în care gândim diferit este credinţa că oamenii care fac lucruri foarte rele ajung să internalizeze acele lucruri malefice până-ntr-atât încât ele devin o parte inextricabilă din ei înşişi. Ei poate că încep prin a face rău, dar ajung să devină răul. Un faimos filosof evreu pe nume Maimonedes a spus „Obiceiul devine a doua natură” iar ei devin una cu ceea ce fac. Ei devin Răul. Nu există speranţă pentru oameni ca Hitler. Şi nimeni, nici măcar tu, nu poate să-i îndrepte. Ei sunt malefici în adâncul sufletului.  

MJ: Eu credeam că diavolul este foarte malefic. El se află în camera asta şi în spatele tuturor lucrurilor rele care se întâmplă în lume. Diavolul este îngrozitor de ocupat. Priveşte cum fiecare om devine gay şi studiază comportamentul femeilor. Eu cred că diavolul este omul însuşi.

[Comentariu SB: Cu acest comentariu despre gay, cred că Michael îi parafrazează pe cei care dau mereu vina pe diavol, mai degrabă decât să exprime opinia sa personală. Categoric, Michael nu a făcut niciodată comentarii homofobe de faţă cu mine, şi nici nu-i stă în caracter să facă asta. El nu judecă oamenii astfel.]  

SB: Deci, cum am putea să-i facem pe oameni să aibă încredere în justiţie, într-o lume atât de crudă?  

MJ: Urmând regula de aur. Să fii bun cu vecinii tău, să îi iubeşti la fel de mult cum te iubeşti pe tine însuţi...  

SB: Cum te simţi când vezi oameni care nu sunt pedepsiţi pentru cruzimea lor? Eşti mânios? Îţi spui „Nu există justiţie, aceştia sunt oameni răi”?  

MJ: Mă mânii, mda... Dar ştiu că aşa e lumea. Asta este şi tema turneelor mele: „Fii bun, vindecă lumea. Să plecăm de aici fiind nişte oameni diferiţi. Haideţi să iubim.” E ca şi cum ai merge la biserică, dar eu nu predic. Eu transmit mesajul prin muzică şi dans. Marilyn Manson a spus pe scenă: „Omorâţi-l pe Dumnezeu... luaţi-vă Bibliie şi rupeţi-le...” Cu toate acestea, presa nu-l atacă pe el! Şi îşi pune sâni, ca o femeie...  

SB: Prin urmare, când vezi oameni care fac rău şi care sunt foarte prosperi, te uiţi vreodată către Dumnezeu şi spui „Nu pot să pricep”?

MJ: Nu, pentru că eu ştiu ce simt.  

SB: Şi atunci, ce faci în astfel de momente?  

MJ: Eu cred că mai există şi nişte oameni buni în lume şi mai cred că există Dumnezeu. Nu cred că Dumnezeu judecă. Nu cred că El este acolo sus şi spune: „Tu eşti în regulă. Dar o să te fac bucăţi.” Eu unul nu aş face asta.  

SB: În iudaism nu există nici Iad. Există pedeapsă de dragul purificării, dar nu există pedeapsă de dragul osândirii.  

MJ: Serios? Cred că e bine, pentru că am fost cu toţii învăţaţi să credem în diavol şi în Lucifer şi în îngropare dedesubt, unde nu primeşti niciodată înviere şi judecată. Chiar acum, în timp ce vorbim, cineva ia o decizie. Iisus pune anumiţi oameni în stânga şi pe alţii în dreapta, iar când vine sfârşitul lumii, toţi acei oameni din stânga vor fi înghiţiţi cu totul şi vor rămâne morţi pentru totdeauna. Nu e drept, nu-i aşa? Există o mulţime de oameni frumoşi şi buni în lume indiferent de religie, indiferent de rasă. Dacă ar fi existat într-adevăr justiţie divină, eu nu cred că Hitler ar fi fost lăsat să facă atâta rău. Şi pe urmă vin unii şi spun: „S-a întâmplat cu un scop, ca lumea să înveţe să nu mai lase vreodată să se întâmple aşa ceva.” Aiurea! Nu ai nevoie să moară un milion de copii ca să dai lumii o lecţie. Eu nu înghit aşa ceva. L-au lăsat să facă ce a vrut.  

SB: Într-o zi, o să te duc, împreună cu Elie Wiesel, la Aushwitz, acolo unde au murit foarte mulţi copii. Va fi zguduitor. Şi trebuie să citeşti cartea lui, „Noaptea”, care este una dintre cele mai influente cărţi ale secolului al XX-lea. El avea şaisprezece ani când a fost la Auschwitz. Este cel mai faimos supravieţuitor al Holocaustului.  

MJ: El nu e plin de amărăciune. Seamănă cu Mandela în privinţa asta.  

SB: Aşadar, nu crezi în justiţie? Ai văzut-o subminată de atâtea ori, încât nu mai crezi în ea?  

MJ: Eu cred trebuie să existe justiţie, dar nu cred în sistemul de justiţie. Asta trebuie să specific. Tu ai văzut lucrurile care se întâmplă în lume şi felul în care oamenii nu sunt traşi la răspundere.  

SB: Majoritatea oamenilor buni pe care i-ai cunoscut, o duc bine?  

MJ: Absolut.

...