...
"MICHAEL JACKSON TAPES BOOK" - traducere şi adaptare în limba română de Mikael A. Dobrescu
Capitolul 5. Protector cu Janet
SB: Dă-mi voie să-ţi împărtăşesc un gând. Ai spus că tatăl vostru vă umilea când eraţi în concerte, vă făcea să plângeţi şi vă împingea pe scenă, în faţa acelor fete care vă iubeau... ca să ce? Ca să vă arate că el avea putere asupra voastră?
MJ: Păi, ă, nu. Nu făcea asta pe scenă. Dar, după show, era o cameră plină de fete. Tatălui meu îi plăcea să asucă fete în cameră. Iar după show trebuia să mâncăm ceva şi camera era plină-ochi cu fete care chicoteau, strigau „Oh, Doamne!” şi tremurau. Şi dacă vorbeam sau cine ştie ce făceam şi lui nu-i plăcea, îşi lua privirea aia... care te speria de moarte. Odată m-a plesnit peste faţă cu toată puterea şi m-a îmbrâncit în camera aia mare şi plină de fete, cu lacrimile şiroind pe obraji. În condiţiile astea, ce puteam să fac?
SB: Câţi ani aveai? [Prince în fundal, strigă „Suntem copaci!” şi râde]
MJ: Ăm, nu mai mult de doisprezece... unsprezece, pe-acolo.
SB: Deci, acestea sunt primele momente din viaţa ta în care te-ai simţit ruşinat? Umilit de-a dreptul?
MJ: Nu, au mai fost şi altele. A făcut ceva foarte grosolan, crud... crud... Nu ştiu de ce. El era grosolan. Felul în care te bătea era dur, ştii? Mai întâi, de dezbrăca la piele. Te dădea cu ulei. Era un întreg ritual. Te ungea pentru ca atunci când te lovea capătul cablului [imită sunetul şfichiului], ştii... şi simţeai că mori, şi erai plesnit peste faţă, pe spate, peste tot... Şi întotdeauna o auzeam pe mama: „Nu, Joe! O să-i omori, nu!” Şi mă lăsam în voia sorţii, pentru că nu aveam ce să fac. Şi l-am urât pentru asta, l-am urât. Cu toţii l-am urât. Îi spuneam mamei, ne-o spuneam şi între noi, nu o să uit niciodată asta. Janet şi cu mine, discutam. Îi spuneam: „Janet, închide ochii.” Ea: „Bine, i-am închis.” Îi spuneam: „Imaginează-ţi-l pe Joe într-un coşciug. E mort. Îţi pare rău?” Ea spunea: „Nu.” Chiar aşa. Asta făceam noi când eram copii. Astea erau jocurile noastre. Într-atât eram de plini de ură. Îi spuneam: „E în sicriu, e mort. Simţi vreun regret?” Iar ea răspundea „Neh.” Atât de furioşi eram pe el. Astăzi îl iubesc, dar pe atunci era tare aspru, Shmuley. Era brutal.
SB: Dar îţi dai seama că, atunci, copilul din tine a fost corupt – atunci când ai început să simţi ura? Te-ai gândit: „Trebuie să scap din asta, cumva. Trebuie să fac ceva.”?
MJ: Mda, am vrut să devin un performer atât de minunat, încât să primesc înapoi iubirea.
SB: Deci, te-ai gândit că ai putea să-l schimbi. Te-ai gândit că, dacă vei deveni un mare star şi vei avea mult succes, şi vei fi iubit de întreaga lume, atunci şi tatăl tău te va iubi.
MJ: Aham.
SB: Deci, ai fi putut să-l schimbi în felul acesta.
MJ: Mda, speram să pot şi speram să obţin iubire din partea altor oameni, pentru că aveam nevoie disperată de asta, înţelegi? E nevoie de iubire, toată lumea are nevoie de iubire. E cel mai important lucru. De aceea îmi pare atât de rău pentru copiii din orfelinate şi spitale, care sunt singuri şi stau legaţi de paturi – îi leagă pentru că nu au destul personal care să se ocupe de ei. Am zis: „Sunteţi nebuni?” şi m-am dus la fiecare pat, să-i eliberez. Le-am zis: „Nu aşa te poţi cu copiii. Nu-i legi.” În unele locuri îi ţineau legaţi de pereţi, cu lanţuri, cum am văzut în România. Şi dormeau în propriile fecale şi în propria urină.
SB: Te identifici mai mult cu astfel de oameni, din cauză că şi tu eşti foarte sensibil?
MJ: Mda... Ţin mai mult la Mushki [fiica cea mare a lui Shmuley, care avea 12 ani la data discuţiei şi era obeză], pentru că simt suferinţa ei. Ea suferă foarte mult. A avut şi Janet o perioadă în care era supraponderală şi plângea foarte mult. Dar a decis să ia măsuri. „O să scap de asta”, a spus, şi aşa a făcut. Era foarte nefericită din cauza greutăţii.
SB: Ai fost foarte protector cu ea, fiind sora mai mică?
MJ: Da, eram hotărât să o fac să slăbească. Eram răutăcios. O tachinam, ca să o motivez. Nu-mi plăcea să o văd grasă. Nu-mi plăcea, pentru că ştiam că din cauza asta va avea de suferit.
SB: Cum ai convins-o să ia măsuri?
MJ: I-am spus: „Trebuie să slăbeşti, pentru că arăţi ca o vacă grasă.” Ştiu că a fost josnic din partea mea, să-i vorbesc aşa. Ea îmi spunea: „Taci!”, iar eu îi spuneam „Taci tu!” Dar eram hotărât să o văd pe sora mea arătând bine, pentru că în adâncul inimii mele o iubeam şi voiam să o văd strălucind, iar când a devenit o artistă de succes, ştii... am fost fericit şi mândru pentru că a reuşit.
SB: O mai protejezi şi acum?
MJ: Da, da... Aş vrea totuşi să fim mai apropiaţi. Suntem apropiaţi ca spirit, dar nu şi ca familie. Pentru că noi nu sărbătorim nimic, nu avem motive să ne reunim. Aş fi vrut să fi fost educaţi altfel. Îmi place mult ce am văzut la voi, acele binecuvântări care mă emoţionează. Înţeleg de ce sunteţi atât de apropiaţi, e foarte frumos. [În serile de vineri, înainte de Sabatul evreiesc, Shmuley şi soţia lui îşi binecuvântează copiii pe rând, urându-le să crească şi să devină la fel ca marile personaje din Biblie, patriarhii şi matriarhele poporului evreu. Michael a fost martor de câteva ori, ca oaspete la masa de Sabat, şi de fiecare dată privea cu atenţie ritualul binecuvântării copiilor.]
...
"MICHAEL JACKSON TAPES BOOK" - traducere şi adaptare în limba română de Mikael A. Dobrescu
Capitolul 5. Protector cu Janet
SB: Dă-mi voie să-ţi împărtăşesc un gând. Ai spus că tatăl vostru vă umilea când eraţi în concerte, vă făcea să plângeţi şi vă împingea pe scenă, în faţa acelor fete care vă iubeau... ca să ce? Ca să vă arate că el avea putere asupra voastră?
MJ: Păi, ă, nu. Nu făcea asta pe scenă. Dar, după show, era o cameră plină de fete. Tatălui meu îi plăcea să asucă fete în cameră. Iar după show trebuia să mâncăm ceva şi camera era plină-ochi cu fete care chicoteau, strigau „Oh, Doamne!” şi tremurau. Şi dacă vorbeam sau cine ştie ce făceam şi lui nu-i plăcea, îşi lua privirea aia... care te speria de moarte. Odată m-a plesnit peste faţă cu toată puterea şi m-a îmbrâncit în camera aia mare şi plină de fete, cu lacrimile şiroind pe obraji. În condiţiile astea, ce puteam să fac?
SB: Câţi ani aveai? [Prince în fundal, strigă „Suntem copaci!” şi râde]
MJ: Ăm, nu mai mult de doisprezece... unsprezece, pe-acolo.
SB: Deci, acestea sunt primele momente din viaţa ta în care te-ai simţit ruşinat? Umilit de-a dreptul?
MJ: Nu, au mai fost şi altele. A făcut ceva foarte grosolan, crud... crud... Nu ştiu de ce. El era grosolan. Felul în care te bătea era dur, ştii? Mai întâi, de dezbrăca la piele. Te dădea cu ulei. Era un întreg ritual. Te ungea pentru ca atunci când te lovea capătul cablului [imită sunetul şfichiului], ştii... şi simţeai că mori, şi erai plesnit peste faţă, pe spate, peste tot... Şi întotdeauna o auzeam pe mama: „Nu, Joe! O să-i omori, nu!” Şi mă lăsam în voia sorţii, pentru că nu aveam ce să fac. Şi l-am urât pentru asta, l-am urât. Cu toţii l-am urât. Îi spuneam mamei, ne-o spuneam şi între noi, nu o să uit niciodată asta. Janet şi cu mine, discutam. Îi spuneam: „Janet, închide ochii.” Ea: „Bine, i-am închis.” Îi spuneam: „Imaginează-ţi-l pe Joe într-un coşciug. E mort. Îţi pare rău?” Ea spunea: „Nu.” Chiar aşa. Asta făceam noi când eram copii. Astea erau jocurile noastre. Într-atât eram de plini de ură. Îi spuneam: „E în sicriu, e mort. Simţi vreun regret?” Iar ea răspundea „Neh.” Atât de furioşi eram pe el. Astăzi îl iubesc, dar pe atunci era tare aspru, Shmuley. Era brutal.
SB: Dar îţi dai seama că, atunci, copilul din tine a fost corupt – atunci când ai început să simţi ura? Te-ai gândit: „Trebuie să scap din asta, cumva. Trebuie să fac ceva.”?
MJ: Mda, am vrut să devin un performer atât de minunat, încât să primesc înapoi iubirea.
SB: Deci, te-ai gândit că ai putea să-l schimbi. Te-ai gândit că, dacă vei deveni un mare star şi vei avea mult succes, şi vei fi iubit de întreaga lume, atunci şi tatăl tău te va iubi.
MJ: Aham.
SB: Deci, ai fi putut să-l schimbi în felul acesta.
MJ: Mda, speram să pot şi speram să obţin iubire din partea altor oameni, pentru că aveam nevoie disperată de asta, înţelegi? E nevoie de iubire, toată lumea are nevoie de iubire. E cel mai important lucru. De aceea îmi pare atât de rău pentru copiii din orfelinate şi spitale, care sunt singuri şi stau legaţi de paturi – îi leagă pentru că nu au destul personal care să se ocupe de ei. Am zis: „Sunteţi nebuni?” şi m-am dus la fiecare pat, să-i eliberez. Le-am zis: „Nu aşa te poţi cu copiii. Nu-i legi.” În unele locuri îi ţineau legaţi de pereţi, cu lanţuri, cum am văzut în România. Şi dormeau în propriile fecale şi în propria urină.
SB: Te identifici mai mult cu astfel de oameni, din cauză că şi tu eşti foarte sensibil?
MJ: Mda... Ţin mai mult la Mushki [fiica cea mare a lui Shmuley, care avea 12 ani la data discuţiei şi era obeză], pentru că simt suferinţa ei. Ea suferă foarte mult. A avut şi Janet o perioadă în care era supraponderală şi plângea foarte mult. Dar a decis să ia măsuri. „O să scap de asta”, a spus, şi aşa a făcut. Era foarte nefericită din cauza greutăţii.
SB: Ai fost foarte protector cu ea, fiind sora mai mică?
MJ: Da, eram hotărât să o fac să slăbească. Eram răutăcios. O tachinam, ca să o motivez. Nu-mi plăcea să o văd grasă. Nu-mi plăcea, pentru că ştiam că din cauza asta va avea de suferit.
SB: Cum ai convins-o să ia măsuri?
MJ: I-am spus: „Trebuie să slăbeşti, pentru că arăţi ca o vacă grasă.” Ştiu că a fost josnic din partea mea, să-i vorbesc aşa. Ea îmi spunea: „Taci!”, iar eu îi spuneam „Taci tu!” Dar eram hotărât să o văd pe sora mea arătând bine, pentru că în adâncul inimii mele o iubeam şi voiam să o văd strălucind, iar când a devenit o artistă de succes, ştii... am fost fericit şi mândru pentru că a reuşit.
SB: O mai protejezi şi acum?
MJ: Da, da... Aş vrea totuşi să fim mai apropiaţi. Suntem apropiaţi ca spirit, dar nu şi ca familie. Pentru că noi nu sărbătorim nimic, nu avem motive să ne reunim. Aş fi vrut să fi fost educaţi altfel. Îmi place mult ce am văzut la voi, acele binecuvântări care mă emoţionează. Înţeleg de ce sunteţi atât de apropiaţi, e foarte frumos. [În serile de vineri, înainte de Sabatul evreiesc, Shmuley şi soţia lui îşi binecuvântează copiii pe rând, urându-le să crească şi să devină la fel ca marile personaje din Biblie, patriarhii şi matriarhele poporului evreu. Michael a fost martor de câteva ori, ca oaspete la masa de Sabat, şi de fiecare dată privea cu atenţie ritualul binecuvântării copiilor.]
...
... Dar cu toate acestea, de-acolo priveşte pe fiecare cu multă iubire, cu foarte multă iubire... Şi a iertat pe toţi şi pe toate...
RăspundețiȘtergerehttp://www.youtube.com/watch?v=wioRNmIvbGE&feature=related
Relatia - parinte - frate - sora , este foarte delicata .
RăspundețiȘtergereFoarte usor te poti atasa de cineva drag , si poti sa ti enorm la el , dar daca incepi sa ai ura sau pica pe celalalt , foarte greu mai treci peste .
Unii trec mai simplu , unii mai greu , unii inghit o viata intreaga . Unii se iubesc pe bune , alti se iubesc in fata si pe la spate se vorbesc .
Viata este facuta sa ne bucuram de ea , dece sa traim cu remuscari si durere , dece sa nu ne bucuram de ce avem pe acest pamant ....... oricum traim putin .
In viata , incerc sa fac doar ce imi este pe plac , daca cineva ma raneste incerc sa il evit , daca nu imi place ce fac incerc sa gasesc o cale frumoasa si placuta de a renunta , fara sa las suparare in urma .
Intradevar relatia parinte copil , este foarte speciala , si aici dupa mine este foarte greu , sa nu mai vb cu parintele / copilul indiferent ce greseli a facut .
Cum ar fi fost viata lui MJ si a fratilor sai daca parinti ar fi divortat , nu stim si nici nu vom afla niciodata - ne putem doar inchipui , dar cu siguranta fratii Jackson nu ar mai fi suferit atat , si totul ar fi fost diferit .
Intradevar cred ca e greu sa te despearti de persoana cu care ai copii , dar daca vezi atat suferinta , nu inteleg de ce sa nu o faci .
Sunt sigur ca mama lui MJ a incercat o viata intraga sa medieze situatiile , si a incercat sa se inteleaga cu tatal , dar cand vezi ani si ani ca nu ai cu cine ........... sau poate ei 2 se intelegeau minunat , iar cu copii tatal se purta urat ......... ... multe semne de intrebare .
Si acum imi vine in minte cum spune in biblie ,,ia lucrurile asa cum sunt , si nu cerceta '' , dar ma intreb dece ??? ................... o carte facuta tot de oameni care isi urmareau interesele cand au scris-o ......dar asta e alt poveste .
PACE TUTUROR !
Sa fi avut asa ceva la usa,franjuri il faceam!!! Il opaream in somn,ca nu ma puteam lupta fizic cu el!!!E drept ca mie mi-a fost greu,cu un singur copil-dar maica-si cu 10!!!Si pe urma-viata de aici parca e altfel decat cea de peste ocean...Eu chiar am fost complexata ca am divortat,dar mi-am zis,,mai bine singura,decat cu asa cineva prin preajma!"Stiam ca sunt oameni care nu-si iubesc nici proprii copii,cu atat mai putin pe-ai altora.E foarte greu de hotarat-uneori si pentru tine,dara-mi-te pentru altii!!!Imi cer scuze pentru incoerenta,dar nu-mi iese din minte,metoda sclavagista de ,,educare"...Dragul de MICHAEL-ce i-a fost dat sa indure...Si totusi a ajuns unde a ajuns!GROZAVA TARIE DE CARACTER!!!Se spune ca e crestineste sa ierti pe cel ce-ti face rau si ca timpul atenueaza durerea,DAR DE UITAT-NU POTI UITA NICIODATA!!!Oricum ENORMA SI GREA UMILINTA SI SUFERINTA!!!Mai citisem ca s-a purtat rau cu copii,dar nu mi-am imaginat ca a fost chiar asa de rau...Sunt profund marcata! MULTUMESC-atat pentru idee,dar mai ales pentru punerea ei in practica!Desi am ceva experienta,tot am avut de invatat din ce-am citit! MULTUMESC!!!MB
RăspundețiȘtergerePS Va dati seama ce amintiri ,,placute" are Michael despre ,,preafrumoasa"Rominie???
ȘtergereAcest articol ridica unele semne de intrebare. Unul dintre ele este cel referitor la agresiunea fizica sau verbala, folosita ca metoda de “disciplinare” a copiilor, de multe ori aceste metode fiind folosite chiar si pentru “disciplinarea” adultilor.
RăspundețiȘtergereM-a marcat profund durerea cu care Michael vorbeste despre tratamentul inuman aplicat copiilor din orfelinate. Dar in acelasi timp ma intreb ce pretentii trebuie sa avem de la orfelinatele cu lipsa de personal sau cu o conducere si un personal care lasa de dorit, cand unii parinti sunt in stare sa aplice un tratament, de multe ori mult mai inuman, propriilor copii. Te cutremuri cand vezi de cata brutalitate a dat dovada Joseph impotriva copiilor, chiar daca “scuza“ a fost “binele lor”.
Cu siguranta ca acelasi fel “de bine” l-ar fi putut obtine printr-o autoritate care sa nu implice violenta.
Un alt semn de intrebare este si cel legat de felul “grotesc” in care Joseph ii folosea pe proprii copii, obligandu-i sa “faca fata” admiratoarelor pe care le aducea in camera, de multe ori chiar umilindu-i in fata lor. Fapt care, pe copilul mai sensibil care era Michael, l-a traumatizat.
Partea buna a lucrurilor a fost pasiunea lui Michael, a fratilor si surorilor lui, pentru muzica, pentru dans, placerea cu care acestia munceau, zi de zi, pentru realizarea spectacolelor si concertelor. Taria de caracter si pasiunea facandu-i sa treaca peste neplacerile indurate, reusind prin daruire sa dea intregii lumi tot ce au avut mai bun in ei.
Acest articol ridica unele semne de intrebare. Unul dintre ele este cel referitor la agresiunea fizica sau verbala, folosita ca metoda de “disciplinare” a copiilor, de multe ori aceste metode fiind folosite chiar si pentru “disciplinarea” adultilor.
RăspundețiȘtergereM-a marcat profund durerea cu care Michael vorbeste despre tratamentul inuman aplicat copiilor din orfelinate. Dar in acelasi timp ma intreb ce pretentii trebuie sa avem de la orfelinatele cu lipsa de personal sau cu o conducere si un personal care lasa de dorit, cand unii parinti sunt in stare sa aplice un tratament, de multe ori mult mai inuman, propriilor copii. Te cutremuri cand vezi de cata brutalitate a dat dovada Joseph impotriva copiilor, chiar daca “scuza“ a fost “binele lor”.
Cu siguranta ca acelasi fel “de bine” l-ar fi putut obtine printr-o autoritate care sa nu implice violenta.
Un alt semn de intrebare este si cel legat de felul “grotesc” in care Joseph ii folosea pe proprii copii, obligandu-i sa “faca fata” admiratoarelor pe care le aducea in camera, de multe ori chiar umilindu-i in fata lor. Fapt care, pe copilul mai sensibil care era Michael, l-a traumatizat.
Partea buna a lucrurilor a fost pasiunea lui Michael, a fratilor si surorilor lui, pentru muzica, pentru dans, placerea cu care acestia munceau, zi de zi, pentru realizarea spectacolelor si concertelor. Taria de caracter si pasiunea facandu-i sa treaca peste neplacerile indurate, reusind prin daruire sa dea intregii lumi tot ce au avut mai bun in ei.
Afinitatea lui Michael pentru Janet, felul deosebit in care se intelegeau si se completau ca frate si sora, este mentionat de Michael si in cartea autobiografica “Moonwalk”:
RăspundețiȘtergere“Janet, a fost mereu mai baietoasa. Ea a fost pentru mine, o foarte lunga perioada, cel mai bun prieten din familie. De asta imi venea asa de greu sa o vad ca se marita si pleaca. (tuturor le era frica sa-i dea aceasta veste lui Michael, care a fost socat cand a auzit-o, el simtindu-se raspunzator si protector fata de ea). Tot ce am facut, am facut impreuna. Aveam aceleasi interese, acelasi simt alumorului. Cand eram mai tineri, in zilele in care aveam “liber”, ne trezeam dimineata si ne faceam un program pentru intreaga zi. …Era excelent sa fiu impreuna cu Janet, caci nu exista pericolul ca unuia dintre noi sa-i placa ceva care celuilalt sa nu-i placa. Aveam aceleasi gusturi. Uneori ne citem unu altuia. Eram ca niste gemeni…..Cand Janet se afla prin apropriere iar eu nu eram prins cu lucrul la vre-o piesa sau ceva, eram de nedespartit. Stiam insa ca la un moment dat vor interveni interese diferite si eventual atasamente diferite. Era inevitabil”
Janet a fost cea care l-a iubit atat de mult. Frumoasa, talentata, o cantareata si o dansatoare desavarsita, tot ea a fost cea care a realizat alaturi de Michael minunatul videoclip Screem. Ea a fost cea care, in prima sa aparitie publica dupa moartea fratelui ei, si-a amintit pe scena, cu dragoste, de megastar. Inlacrimata, artista a spus ca aminitirea sa va dainui mereu: "Pentru voi, Michael e o legenda. Pentru noi, Michael e familia si va trai mereu in inimile noastre.”
Dorina