Capitolul 12. Maestrul misterului

...  

"MICHAEL JACKSON TAPES BOOK" - traducere şi adaptare în limba română de Mikael A. Dobrescu  


Capitolul 12. Maestrul misterului

 

SB: Vreau să vorbesc cu tine despre ceva care este crucial pentru această carte. Dintre toate lucrurile pe care le-am văzut la tine, trebuie să-ţi spun că nu am mai văzut pe nimeni altcineva care să înţeleagă puterea misterului felul în care o faci tu. Cu alte cuvinte, în religia iudaică, utilizarea misterului este foarte importantă. Profetul Isaia spune că îngerii, serafimii, au şase aripi. De ce şase? Deoarece „cu două îşi acoperă faţa, cu două îşi acoperă picioarele iar cu două zboară.” (Isaia 6:2). Nu e grozav? Îngerii sunt atât de modeşti, atât de misterioşi, încât îşi folosesc aripile ca să se acopere.  

MJ: Ce frumos.  

SB: Am scris pe larg despre asta în cărţile mele*, Michael. Misterul este unul dintre principalele ingrediente pe care le prescriu în relaţii. Cele sfinte sunt întotdeauna misterioase. Sunt întotdeauna acoperite. Manuscrisul din Tora, pe care noi îl citim în sinagogă este ţinut acoperit şi ascuns de multe straturi, în altar, ascuns după cortine, perdele şi uşi. E ca şi cum trebuie să dai trei lucruri la o parte, ca să îl vezi. Şi, la fel, când Rebeca şi Isaac s-au întâlnit în Biblie, inainte să se căsătorească, primul lucru pe care l-a făcut Rebeca atunci când l-a întâlnit pe Isaac a fost să-şi acopere faţa. Când Moise a văzut tufişul arzând, ce a făcut el mai întâi? S-a întors şi şi-a ascuns faţa, ca să nu vadă pe Dumnezeu.  

MJ: Îmi plac aceste poveşti.  

SB: Aşadar, în Biblie, misterul este foarte important. Nu am văzut niciodată pe cineva care să înţeleagă puterea misterului, ca tine. Îţi voi da câteva exemple şi vreau să le comentezi. Unu: copiii mei se plimbă prin Neverland. Sunt bomboane peste tot. Copiii mei sunt încântaţi, pentru că nu au mai văzut niciodată aşa ceva, aici aparate de popcorn, acolo aparate de îngheţată, iar ei mănâncă din toate, dacă ştiu că sunt cuşer. Iar Prince şi Paris, cu toate că sunt înconjuraţi de lucrurile astea, tu le spui „Nu, numai de ziua ta ai voie să mănânci.” Grace [Rwaramba] ne-a spus că nu au voie să folosească oricând balansoarele şi toate acele chestii, ca să nu ajungă să se plictisească de ele. Şi, ori de câte ori mergem la FAO Schwartz [un mare magazin de jucării], Prince poate să cumpere jucării, dar trebuie sa aibă răbdare ca să le despacheteze. Dar mai ales legat de cariera ta, ai înţeles importanţa faptului de a te ascunde. Uite, acum, mă uit la toate aceste reprezentaţii, chiar şi ’N Sync, până şi Britney Spears [care tocmai fusese în vizită la Michael, în camera de hotel în care se desfasoară discuţia de faţă] – îi priveam la emisiunea „Entertainment Tonight”, unde dădeau un interviu şi îmi spuneam: „Mamă, au o gândire atât de îngustă. Ar trebui să facă la fel ca Michael. Să nu fie aşa omniprezenţi.” Dar nu pot, pentru că au o nevoie disperată de atenţie, nu pot să stea deoparte.

SB: Deci, vreau să te întreb două lucruri. Vorbeşte-mi despre mister, despre ce înseamnă pentru tine şi cum ai dobândit disciplina de a sta deoparte, când toate emisiunile de televiziune te vor. Adică, mamă!, chiar acum ne abordează fiecare emisiune din America, ca să obţină un interviu cu tine. Cum reuşeşti, de unde vine această disciplină?** Mai ales asta, Michael, e important de discutat, pentru că oamenii, detractorii tăi te vor critica şi vor spune „Michael e un copil, se poartă ca un copil.” – când de fapt singura definiţie a maturităţii asupra căreia toată lumea e de acord, este că ea implică o capacitate de a întârzia gratulările. În vreme ce alţi oameni acţionează impulsiv, iar tu poţi să ai răbdare şi să aştepţi ca lucrurile să se petreacă la timpul lor – asta este considerată esenţa maturităţii şi a autocontrolului.  

MJ: Mulţumesc.  

SB: Iar cariera ta este construită pe asta şi nu o spun ca să te flatez. E adevărat, sunt uimit de asta. Aşadar, vorbeşte-mi despre mister. Cum o recunoşti, de unde vine, această putere a celor ascunse?  

MJ: Măi, măi, ai un bun spirit de observaţie. Păi, am studiat... Iubesc psihologia, iubesc magia, iubesc... iubesc frumuseţea adevărată. Iubesc talentul adevărat. Îmi place atunci când ceva e miraculos, când e atât de frumos încât nu trebuie să-l ai. Uite, de aceea îmi place mult cometa Haley. Nu e un miracol mai mare decât luna sau soarele, dar noi am făcut mare caz de asta, pentru că nu o poţi vedea decât odată în viaţă şi din cauza asta a ieşit toată lumea să o admire – astronomi, fani, toată lumea, şi e un lucru care circulă în jurul sistemului solar, dar numai odată în viaţă ai ocazia să-l vezi. Dacă s-ar întâmpla în fiecare noapte, nu i-ar păsa nimănui. Dar pentru mine, luna e la fel de miraculoasă. Vorbesc mereu despre căprioare, despre câini şi pisici. Pe mulţi îi auzi strigând „Uite o căprioară!” pentru că sunt sfioase şi se ascund mereu. E mare lucru să vezi o căprioară, şi apreciez asta, aşa cum oamenii ar trebui să apecieze abilitatea şi mereu spun că nu-mi pasă că eşti cel mai talentat din lume, atâta vreme cât apari zilnic la televizor, oamenii se vor sătura de tine. Trebuie să ştii să te joci cu publicul. Trebuie să ştii, e adevărat, Shmuley. Şi nu e doar un joc. Pentru mine e un lucru cât se poate de real.  

SB: Cum ştii asta? De exemplu, eu a trebuit să învăţ. Am scris mult despre asta în cărţile mele dar multe idei am început să mi le dezvolt pornind de la gândirea altor scriitori, gânditori, filosofi etc.  

MJ: Dacă rămâi misterios, oamenii vor fi mai interesaţi, mda.  

SB: Uite, dacă o femeie îşi tot scoate bluza, nimeni n-o să-şi mai dorească să-i vadă sânii.  

MJ: Aşa e.  

SB: Dar dacă o face din când în când, e mai incitant. În asta constă erotismul.  

MJ: Aşa e.  

SB: Dar când se întâmplă în fiecare zi...

 MJ: Aşa e.  

SB: Ca în triburile africane, unde femeile umblă numai topless şi pentru ei nu înseamnă nimic.  

MJ: Absolut nimic. E bine să mai laşi ceva şi imaginaţiei. Eu cred în asta, şi toată lumea crede în asta.  

SB: Te-a învăţat cineva?  

MJ: Nu, nu, doar uitându-mă la... am învăţat de la natură şi, ştii, doar privind şi studiind, fiind un observator serios... Şi, ăm, poţi să-i spui cuiva: „Sunt şase uşi, poţi să o deschizi pe oricare dintre ele, dar nu pe cea de-a cincea. Orice-ar fi, să nu deschizi a cincea uşă.” Bineînţeles că oricine se va întreba „Ce este în spatele celei de-a cincea uşi?” pentru că ăsta e marele mister. Şi sigur că toată lumea ar vrea să deschidă uşa cu numărul cinci pentru că, na... Eu iubesc asta; şi nu e ca un joc, dar vreau ca oamenii să aprecieze talentul şi iscusinţa. Eu fac un album abia la cinci ani. Alţi artişti fac câte unul pe an dar albumele mele durează mai mult şi se vând mai bine decât ale tuturor celorlalţi. Iar oamenii le aşteaptă. E o mare tensiune cu acest album, ştii. [Michael tocmai finaliza albumul „Invincible” în perioada acestei discuţii.] E ca o febră, ei aşteaptă, aşteaptă... E important să aştepte.  

SB: Ce anume face ca lucrurile ascunse să dureze mai mult decât cele expuse? Cum e să faci lumea să aştepte, un lucru pe care ar dori să-l primească imediat?  

MJ: Eu... eu chiar iubesc puterea misterului. Chiar aşa. Cred că [misterul] are o putere foarte mare.

SB: Este spiritual? Ce este?  

MJ: Este spiritual, este... oamenii invocă toate aceste idei, oamenii creează singuri magia. Oamenii îşi fac tot felul de idei, în mintea lor, despre ce se întâmplă. Adică, uite, se spunea pe vremuri: „Howard Hughes este acolo sus, el deţine acest hotel dar stă la acel etaj, nu coboară. Stă pe întuneric, într-un colţ al patului, are unghii lungi şi părul până aici şi e conectat la o perfuzie.” Iar creierul o ia razna imaginându-şi tot felul de poveşti nebuneşti, iar eu iubesc asta. Îmi place Howard Hughes pentru că a făcut lucruri extraordinare. E ca un fel de maestru pentru mine. E prima oară când spun asta, Shmuley, dar îl iubesc pe Howard, e un geniu.  

SB: De ce? Pentru că el cunoştea puterea misterului?

MJ: Ştia cum să se joace cu oamenii, mda. Ştia cum să capteze interesul publicului. Şi P.T. Barnum se pricepea destul de bine la asta.

SB: Era doar o chestiune legată de „a şti când să te retragi”? E atât de simplu? De exemplu, a apărut o carte intitulată „Regulile” şi am dezbătut-o de două ori cu cele care au scris-o. Ele spuneau că numai jucând tare, poţi să-l faci pe un tip să te ia de nevastă. El te sună iar tu spui „Îmi pare rău, aş fi încântată să iau cina cu tine dar sunt prea ocupată.” El îţi tot lasă mesaje pe robot iar tu nu îl suni niciodată. Ai auzit de cartea asta? E foarte controversată. E chiar atât de simplu? Eu critic „Regulile”, considerând că manipularea este cea mai rea metodă de abordare a relaţiilor, şi există o alternativă mult mai bună, cum ar fi să-i încurajezi unei femei misticismul feminin natural.  

MJ: Eu nu sunt de acord în totalitate. Depinde de la caz la caz.

SB: Dar tu, atunci când spui că te joci cu publicul, e aşa simplu ca şi cum te-ai retrage, iar ei vor mai mult, şi vor tot mai multe feluri de a te dezvălui?  

MJ: E vorba de ritm şi sincronizare. Trebuie să ştii ce faci. Pe mine n-o să mă vezi niciodată la un spectacol de premiere spunând „Nominalizaţii sunt...” Şi mi se cerea asta, la fiecare show de acest gen. Acum nu mă mai întreabă. S-au lămurit că nu aş face aşa ceva. Sau să fiu gazda unui astfel de show, sau să auzi vreodată „Urmează Michael Jackson, care va prezenta înregistrarea anului.” N-o să mă vezi niciodată anunţând nominalizaţii. Nu fac aşa ceva. Au băgat la cap că nu trebuie nici măcar să mă întrebe. Nu e treaba mea să fac asta.  

SB: Nu vei face niciodată ceva care să te facă să te simţi lipsit de importanţă. Ori eşti important, ori nu. Adică, dacă nu eşti tu în centul atenţiei, nu te implici.  

MJ: Mda... nu vreau să spun că aş fi vreun sfânt sau că aş fi Dumnezeu...  

SB: Dar nici nu vrei să fii subaperciat.  

MJ: Nu, vreau să... Ştii ceva? Oamenii ar trebui să respecte, ştii, talentul – şi numai de dragul bunătăţii, serios... pentru că mesajul meu este bunătatea.

SB: Sunt de acord cu tine.  

MJ: Serios. Vreau doar să păstrez şi să conserv...  

SB: Apropo, ar ieşi o întreagă carte, numai din felul cum ai învăţat puterea misterului. Uite, acolo, în New York, chiar acum, în timp ce vorbim, există sute de mii de femei care vor să se mărite iar iubiţii lor nu le cer. Şi ştii că unul dintre motivele principale este acela că ele fac sex cu ei oricum.  

MJ: M-hm.  

SB: De ce te-ai căsători cu ea, dacă o poţi avea fără vreun angajament? Dacă ai vrea să împrumuţi zece milioane de dolari de la bancă şi managerul ţi-ar zice „Iată zece milioane de dolari.”, i-ai spune tu de bună voie „Apropo, ai uitat să-mi ceri garanţiile. Iată-le.”? Nu ai face asta voluntar. Înţelegi ce vreau să spun? Iar femeile acelea s-ar putea să nu se căsătorească niciodată şi sute dintre ele apelează la mine, plângând, şi îmi scriu despre cât de singure se simt***. Ele nu cunosc puterea misterului. Ele sar în pat de la prima întâlnire; nu ştiu când să dea înapoi. Iar bărbaţii nu au nevoie să le cucerească. Şi, apropo, asta s-a întâmplat cu Madonna. S-a expus excesiv. Este încă o celebritate, dar nu mai e ce-a fost.  

MJ: Mda, ştiu.  

SB: Şi nici măcar nu s-a supraexpus prin muzică sau apariţiile la televizor. Nu e din cauză că a dat prea multe interviuri. Mai degrabă şi-a supraexpus trupul. A fost un sex simbol. Oamenii voiau să ştie cum arată corpul ei, iar ea a scris acea carte stupidă, vulgară, dezgustătoare, şi nu ai decât să cumperi cartea. Misterul s-a dus pentru totdeauna.  

MJ: Ştiu, ştiu. Aşa e.  

SB: Puţini oameni înţeleg astăzi puterea misterului. Tu înţelegi pentru că există în firea ta o spiritualitate intuitivă, care e un adevărat dar. Pentru că această înţelegere a misterului, şi felul cum înţelegi tu puterea sincronizării, ne ajută să înţelegem ceea ce este sacru. Dumnezeu ni se dezvăluie foarte rar şi numai în anumite momente. Misterul şi sincroniarea sunt esenţiale pentru revelaţie.

 MJ: Îmi place mult asta. Este unul dintre lucrurile la care îmi place să mă gândesc.

SB: Cât de ascuns e Dumnezeu.  

MJ: Cât de ascuns...  

SB: Trebuie să-l găseşti.  

MJ: Vezi toate aceste miracole create de el, dar nu-i vezi chipul, nu-l vezi pe el. Îl vezi prin intermediul copiilor.  

SB: Şi asta te face să fii mai interesat de el?  

MJ: Mda.  

SB: Vrei să-l găseşti?  

MJ: Te face să-ţi doreşti să-l cauţi şi să îl găseşti. Absolut. Unii oameni îşi aruncă braţele în sus şi strigă „Ce e cu acest întreg univers, şi unde este El? Vreau să-i vorbesc!” Ştii, îmi place asta. El este cel suprem. El este. El e cel mai tare.  

SB: Deci aşa împiedicăm oamenii să se plictisească. Încă ceva, înainte să trecem la plictiseală. Ai ştut instinctiv despre sincronizare şi mister? Ai ştiut, pur şi simplu?  

MJ: Mda, e adevărat, Shmuley.  

SB: Nu ai avut un manager care să te tragă de-o parte şi să-ţi spună „Michael, poţi să fii un mare star. Nu exagera.”  

MJ: Nu, nici vorbă.  

SB: Fraţii tăi nu au înţeles asta?

MJ: Nu, ei nu înţeleg. Ei se aruncă în orice, oricând. Dacă cineva le spune „Vreau să-ţi iau un interviu mâine despre noul stil de a se îmbrăca al lui Michael”, ei răspund „Sigur.” Pentru că nu vor decât să fie la televizor, să fie la televizor. Eu cred că oamenii te apreciază mai mult dacă stai deoparte, ştii?  

SB: Să te abţii?  

MJ: Să te abţii, să te aduni şi să ai o anumită prestanţă şi să-i faci să se întindă după tine şi să... Iubesc porţile, porţile unei case. Îmi plac stâlpii uriaşi şi porţile. Nu ştii ce e în spatele lor. Ştii, te face să te întrebi „Doamne, cine stă acolo?” Îmi place asta. Ştii, nu-i vezi niciodată, vezi doar porţile şi îmi place mult asta.  

SB: Dar porţile de la Neverland sunt foarte simple.  

MJ: Sunt simple, aşa le-am vrut eu. Pentru că nu am vrut ca ele să reprezinte... ştii, e ceva aproape psihologic. Am vrut să le fac aşa... ah, nu găsesc cuvântul... Voaim să văd oameni deschizându-le şi să fie oarecum înfricoşătoare şi să pară vechi, ca un efect psihologic, ştii, să ai impresia reală că intri într-o simplă fermă şi imediat după colţ totul să devină brusc foarte colorat, ca în Vrăjitorul din Oz.

SB: Exact aşa ne-am simţit şi noi. Prima oară când am mers la Neverland ne-am zis: „Aceasta nu e ferma lui. Ce e cu porţile astea simple?” Apoi am intrat pe alee şi am văzut indicatorul „Bine aţi venit la Neverland”, după care, bum!  

MJ: Mda.  

SB: Te şochează de-a dreptul.  

MJ: Uite, vezi, asta e important de ştiut în show business. Dacă te deschizi prea mult dintr-odată, pe urmă ce mai faci? Dacă dai totul de la început, nu mai ai încotro să mergi. Nu se face aşa. Ai văzut, în parcurile de amuzament, în roller coaster, cum sunt construite traseele: mai întâi urci sus-sus, şi te gândeşti „O, Doamne, de ce am făcut asta?” Pe urmă te duce în jos, brusc, mai urci puţin, apoi iar cobori – tipul care a creat asta e un adevărat showman. Ştii vârfurile şi adânciturile, apoi te ia direct, foarte repede, în sus şi în jos. E un om al spectacolului în adevăratul sens al cuvântului, pentru ca el înţelege sincopa, ritmul şi structura şi asta contează. E foarte important să cunoşti asta ca artist din show business dar mulţi dintre artiştii de astăzi habar nu au.  

SB: Ei doar se expun excesiv.  

MJ: Nu ştiu nimic.  

SB: Este aceasta cea mai mare binecuvântare a ta din punct de vedere profesional – faptul că te-ai născut cu acel ritm? Ai avut, pur şi simplu de la natură, acea sincronizare şi ai înţeles-o?  

MJ: Mda, cred că da.  

SB: Şi faptul că te-ai înfiletat oarecum în acel mister divin şi cunoşti puterea misterului, face parte din iubirea ta pentru Dumnezeu şi din percepţia că El ne este ascuns şi că este peste tot în jurul nostru?  

MJ: Mda, cred... mda, aşa cum spui tu, e ceva... aşa cum e în felul în care vorbeşti tu. Aceasta este puterea lui Dumnezeu în tine, Shmuley. Nu am mai auzit pe nimeni să vorbească aca tine, e grozav, Shmuley. E ca şi cum Dumnezeu lucrează direct prin tine. Adică, uite, atunci când sunt pe scenă, e la fel. Nu mă gândesc la ceea ce voi face şi nici nu ştiu ce voi face.  

SB: Te laşi pur şi simplu pătruns de moment. Te sincronizezi.  

MJ: Exact, omule. Devii una cu tot ceea ce ţi-a dat Dumnezeu. E ca atunci când vorbeşti, e spiritual. E ceva între tine şi Dumnezeu, iar publicul e acolo alături de tine. Cum să descrii asta, cum să o diseci, cum să o analizezi? Pur şi simplu nu poţi. Lumea te întreabă „Cum faci asta?” „Păi, prin muncă şi antrenament.” Ei bine, nu e aşa.

Note explicative:

*Veţi vedea, pe tot parcursul acestui material, că neica Shmuley nu scapă nicio ocazie să aducă vorba despre mirobolantele lui maculaturi cărora el le zice cărţi.

**Acest fragment este grăitor pentru prostia şi ipocrizia lui neica Shmuley.  „Chiar acum NE abordează fiecare emisiune din America” – încearcă el să se dea important, dar continuarea e relevantă: „... ca să obţină un interviu CU TINE.” Adică, de fapt, lumea e interesată DOAR de Michael. Oricât s-ar strofoca el, megalmoania lui neica Shmuley rămâne, deocamdată, la stadiul de „wanna be”. Iar Michael continuă să refuze degajat, din poignet, nişte ocazii de care neica Shmuley s-ar fi agăţat ca râia. Sigur că neica Shmuley nu e în stare să priceapă cum de refuză Michael atâtea şi atâtea invitaţii. Adică, el, neica Shmuley, ar face moarte de om ca să fie în centrul atenţiei, iar Michael le dă un flit regal tuturor. Cum e posibil aşa ceva? O asemenea atitudine depăşeşte cu mult, IQ-ul lui de gibon scăpătat.

*** Aşadar, după cum se poate vedea cu ochiul liber chiar de pe orbita lui Jupiter, neica Shmuley are o târlă de „calităţi”, printre care: sfertodoct, extrem de mărginit (au spus-o şi alţii, nu e doar părerea mea), are un limbaj de lemn, foarte sărac în vocabular, foarte redus în expresii, extraordinar de subţire în concepţii; se chinuie pe câte o jumătate de pagină să exprime o amărâtă de idee, care oricum în peste 98% din cazuri nu-i aparţine, e plagiată de la alţii... Obsedat de sex, ipocrit, obsedat de sex, pervers, obsedat de sex, libidinos, obsedat de sex, linguşitor, obsedat de sex, bigot, obsedat de sex, disperat să parvină, să se îmbogăţească şi să devină celebru, cu orice chip. A, era să uit: şi obsedat de sex. Parcă îl văd cum îi curg balele după orice femeie şi se crede un fel de guru al sutrelor, la care vin buluc madamele disperate, nemăritate şi ajunse la a treia tinereţe. Fiecare cuvânt îi trădează toate obsesiile şi frustrările. Vreau să vă spun că deşi apare la televizor cât de des poate, americanii de bun-simţ nu-l suportă. E un fel de piţipoancă scăpătată, care îşi doreşte cu disperare să aibă şi el un minut de glorie. A, am menţionat şi că e obsedat de sex? :D

...