Music and Me

Într-o zi de octombrie a anului 1973, era lansat ca single cântecul Music and Me – al doilea de pe albumul „Music&Me”, după „Morning Glow”. Michael era într-un turneu mondial cu Jackson 5 atunci când a fost lansat albumul lui solo „Music&Me”, motiv pentru care promovarea albumului a fost destul de limitată. Poate că acest lucru explică faptul că niciunul dintre sigle-uri nu a intrat în topuri, iar albumul ca întreg a fost considerat de critici ca fiind cel mai slab dintre toate albumele solo ale lui Michael la Motown. Întâmplător (sau poate nu), perioada în care a înregistrat pentru „Music&Me” a fost una dificilă pentru Michael, sub mai multe aspecte. În primul rând, spiritul lui vizionar şi setea de noutate care s-au manifestat devreme, erau revoltate de faptul că cei de la Motown se încăpăţânau să meargă pe aceeaşi reţetă prăfuită în privinţa lui şi erau total reticenţi la nou, deşi Michael vedea clar că muzica era în schimbare iar sunetul contemporan căpăta din ce în ce mai mult accente tehno şi ritmul era din ce în ce mai sonor. Apoi, Michael era profund nemulţumit de faptul că, deşi compuneau şi singuri, atât lui cât şi fraţilor li se refuza sistematic dreptul de a include în albumele lansate la Motown, vreunul dintre cântecele compuse de ei. Nu lipsit de importanţă a fost şi faptul că pe coperta albumului „Music&Me” apare ţinând o chitară în braţe, deşi lui Michael i-a displăcut această idee şi în listarea creditelor pentru album el nu apare ca având vreo contribuţie la partea instrumentală. În sfârşit, intrase în adolescenţă şi organismul lui se confrunta cu o serie de transformări, începând cu inevitabila maturizare a vocii şi sfârşind cu semnele acneei care avea să-l tortureze psihic. Mai toate cântecele sunt înregistrate din 1972, când vocea lui Michael încă mai avea prospeţimea copilăriei. La următorul album – „Forever Michael” – lansat în 1975, Michael a revenit cu un timbru maturizat, mai rafinat şi mai experimentat.

Criticii au tăbărât la „Music&Me” cu voioşia unor hiene care tocmai au găsit o pradă proaspătă. Au afirmat despre cântece că „sunt anoste”, despre Michael că „sună nesigur şi neinteresant din punct de vedere vocal”,  despre producţie şi aranjamente că „sunt banale, pe alocuri chiar inferioare”. Probabil că şi Michael simţea aşa, şi de aceea a început să manifeste din ce în ce mai deschis dorinţa de independenţă şi să lupte pentru a o obţine. După ce a văzut rezultatele deloc mulţumitoare ale albumului „Music&Me”, Michael a răbufnit.

   

„Nu ne plăcea deloc cum suna muzica noastră pe atunci. Ne aflam într-un mediu extrem de competitiv şi simţeam că eram în pericol să fim eclipsaţi de alte grupuri care creau un sunet mult mai contemporan. Cei de la Motown, nu numai că ne-au refuzat cererile, dar ne-au interzis să mai menţionăm măcar faptul că am dori să facem ceva pe cont propriu. Asta m-a supărat foarte tare. Când simt că ceva nu e bine, trebuie să vorbesc. Ştiu că mulţi oameni nu mă consideră un dur sau un om hotărât, dar asta e numai din cauză că nu mă cunosc. Până la urmă, eu şi fraţii mei am stabilit o întâlnire cu cei de la Motown. Deşi ne simţeam nefericiţi, nimeni n-a îndrăznit să spună nimic. Atunci a trebuit să vorbesc eu. Am stabilit o întâlnire cu Berry Gordy şi, faţă în faţă, i-am spus că The Jackson 5 vor părăsi Motown. A fost unul dintre cele mai grele lucruri pe care le-am făcut. Dacă ar fi fost vorba numai de mine, mi-aş fi ţinut gura; dar se discutase atât de mult acasă despre cât de nefericiţi eram cu toţii la Motown, încât  m-am hotărât să fiu eu acela care să vorbească în numele tuturor. Nu mă înţelegeţi greşit, ţin foarte mult la Berry Gordy. Consider ca e un geniu, un om excepţional şi unul dintre giganţii industriei muzicale. Nu simt decât respect pentru el, dar în zilele acelea eram ca un leu.”

Eu nu sunt critic muzical, iar atunci când e vorba despre Michael Jackson nu pot fi altfel decât subiectiv; însă nu mă feresc să declar că acest album îmi place foarte mult. Pentru inocenţa pe care o emană, pentru timbrul cristalin şi în acelaşi timp serios al unui copil de 14 ani; şi, ei bine, da, pentru că acel timbru e al lui Michael Jackson. Iar dintre toate cântecele, Music and Me m-a impresionat într-un mod special, pentru că l-am simţit ca pe o declaraţie. Michael Jackson a iubit muzica dintotdeauna. Am mai scris pe tema asta şi nu vreau să devin redundant.  Dar de câteva săptămâni, acest cântec îmi revine constant în minte. Nici măcar nu ştiam că luna aceasta s-au împlinit 39 de ani de când a fost lansat ca single. Am aflat asta abia atunci când m-am decis să scriu despre el. Dar nu contează. M-am obişnuit ca, numai după ce un gând obsesiv îmi găureşte ţeasta, să mă hotărăsc să fac un scurt „research” şi să constat că, poate, nu e ceva întâmplător. Am ascultat albumul „Music&Me” de vreo 20 de ori, numai anul acesta. Şi cântecul care-i dă titlul, îl pun de fiecare dată pe replay. Pentru că simt că spune nişte lucruri. Chiar dacă nu e compus de Michael. E, acolo, în versuri şi în melodie, ceva din sufletul lui. Al copilului care păşea în adolescenţă şi al megastarului care avea să devină. Al omului pentru care muzica a fost totul: prieten, partener, iubită. Care i-a oferit şi mângâiere, şi sprijin, şi faimă, şi bucurii. Care l-a ridicat, i-a aprins steaua şi i-a aşezat-o pe harta cerului. Care l-a făcut nemuritor. Şi, Doamne, cât a iubit Michael muzica...  

Suntem împreună de atâta timp

Muzica şi cu mine

Nu ne pasă dacă toate cântecele noastre au versuri

Ştiu doar că oriunde merg

Suntem apropiaţi, aşa cum pot fi doi prieteni

Au mai fost şi alţii,

Dar niciodată doi îndrăgostiţi

Aşa cum suntem muzica şi cu mine

Prinde un cântec şi haide

Poţi să-ţi cânţi propria melodie

 În mintea ta vei găsi

O lume dulce a armoniei

Suntem asemenea

Şi vom zbura împreună acum

Muzica şi cu mine...