...
Sunt 25 de zile de când a început procesul în care Conrad Murray este acuzat de omucidere în cazul Regelui Pop şi nu am pomenit încă nimic legat de acest subiect, aşa cum nu prea am menţionat numele şi persoana individului care în această perioadă trebuie să înfrunte, atât reproşurile procurorului, ale martorilor acuzării, cât şi privirile critice ale celor 12 juraţi (dintre care 8 au declarat că sunt fani Michael Jackson), precum şi pe cele ale marelui public simpatizant, încă devastat de dispariţia artistului şi dornic de dreptate.
Nu am amintit procesul şi nici nu aveam de gând să o fac. Furia pe care acum doi ani o resimţeam faţă de Murray, s-a transformat între timp într-o resemnare tristă. Nu aş putea să afirm că l-am iertat pentru că, aşa cum spuneam cândva, nu am niciun drept să fac asta. Mi-am dat seama, însă, că nici încarcerarea lui pentru douăzeci de ani sau pe viaţă, nici măcar linşarea cu pietre în piaţa publică, nu l-ar mai aduce înapoi pe Michael. Prin urmare, o atare răzbunare, pe lângă faptul că ar fi inutilă, ne-ar degrada moral.
Aşadar… nu am pomenit nimic despre proces până acum, pentru că nu mă interesează absolut deloc soarta lui Murray, nici verdictul care se va da în acest caz. Dar chiar în prima zi a fost prezentată o înregistrare audio care m-a impresionat teribil. Pe data de 10 mai 2009, la ora 9:05 a.m., Murray l-a înregistrat pe Michael, după ce îl sedase şi înainte să adoarmă. Ceea ce m-a marcat nu a fost atât faptul că l-am ascultat, timp de 4 minute, pe Michael, obnubilat, încercând să comunice cu Murray; cât sentimentul că aceste patru minute ar putea – şi ar trebui – să-i convingă şi pe ultimii dinozauri suspicioşi în privinţa inocenţei lui. În ultimele clipe înainte ca anestezicul să-şi facă efectul în totalitate, deşi aproape inconştient, Michael afirma aceleaşi lucruri pe care le-a afirmat, de atâtea ori, în stare de perfectă conştientă. Şi, cei care atunci nu l-au crezut, de data aceasta ar trebui să creadă. Cei care nu sunt obişnuiţi cu starea unui om înainte de anestezie generală ar putea să fie afectaţi. Discursul lui Michael este uşor incoerent, ca al oricărui pacient căruia i se induce anestezia generală, dar ceea ce spune şi felul în care o spune sunt înduioşătoare.
...Dar Michael avea dreptate. Sunt atâtea lucruri de care să ne amintim, din tot ceea ce a făcut şi ne-a lăsat... Sunt atâtea lucruri de care să ne fie dor, atunci când ne gândim la el...
Au luat cutiile de pe scenă
Inima mea s-a frânt şi s-a tulburat
Lumea a îngheţat şi a încremenit
Când a aflat că Regele a plecat.
Rătăcesc pe străzi
Mă simt atât de singură, cu atâtea întrebări şi atâta durere
Dar unicul lucru pe care îl ştiu
Este că
Întotdeauna îmi vei lipsi, Michael;
Şi iubirea ta va dura pentru totdeauna, în inima mea,
Mereu îmi va fi dor de tine
Pentru că tu mi-ai schimbat viaţa în bine –
Întotdeauna îmi va fi dor de tine...
...
vineri, 21 octombrie 2011
duminică, 16 octombrie 2011
VOTE "Vivo - the magic bear"
...
Dragi prieteni,
Poate că unii dintre voi sunteţi la curent cu PROIECTUL PEPSI REFRESH – DĂ UN REFRESH VIEŢII URBANE.
Prietena noastră Passion participă la acest concurs cu o carte bilingvă (română şi engleză) intitulată „Vivo – ursuleţul magic” şi are nevoie de voturile noastre. Haideţi să o votăm, pentru că merită! Mie mi-ar plăcea ca ursuleţul panda roşcat Vivo să fie mascota Pepsi.
Ideea lui Passion poate fi votată aici: „Vivo – The magic bear”
Încă o poveste luminează universul copiilor. Spre bucuria lor! Şi au de ce, pentru că al lor suflet va fi mai bogat, mai plin cu frumuseţi şi îndemnuri spre bunătate. Această poveste este un dar făcut copiilor cu plinătatea gândurilor curate de Florina Petre intitulând-o „Vivo-Ursuleţul magic”.De fapt, întreaga poveste este ţesută cu simboluri magice, născătoare de optimism, speranţă şi încredere în forţele binelui.
Acţiunea se petrece pe un tărâm pur, izolat de lume, înconjurat de apele unui ocean, denumit Insula Miresmelor Uitate. Eroii principali sunt ursuleţul Vivo şi iepuraşul Puf. În esenţă, toată povestea este populată cu animale (veveriţe, căprioare, papagali, vulturi, fluturi) care prin diverse acţiuni împlinesc povestea într-un univers mirific cu valenţe poetice. Meritul Florinei Petre este înnobilat şi de acestă cutezanţă de a reuşi ca într-o lume robotizată a copiilor să aducă puritatea naturii cu forţele ei benefice.
Povestea este încărcată cu o înaltă morală ce conţine esenţele victoriei prin forţele proprii atunci când sunt dominate de curaj, iubire şi tăria binelui.
Prin fraze limpezi, ritmate cu intensitatea unor gânduri purificate în curăţenie spirituală, Florina Petre reuşeşte să decodeze copiilor (şi nu numai) enigmele binelui când acesta este instalat în adâncul fiinţei. Sinceritatea cu care este scrisă această poveste aduce încă un plus de izbândă în desăvârşirea temei abordate. ION ŞERBAN DRINCEA
"Vivo – ursuleţul magic” este o poveste născută din dorinţa de le a reda celor trişti speranţa şi de a-i învăţa să-şi regăsească visele şi să nu mai renunţe la ele niciodată. Eroul acestei poveşti destinată nu numai copiilor pleacă acum în lume, la propriu şi la figurat, cu misiunea de a şterge lacrimi şi de a le înlocui cu zâmbete.
Magia ursuleţului cu puteri vindecătoare vine din sufletul autoarei, unde s-a născut din dorinţa ei de a ajuta copiii bolnavi; de aceea, prima ediţie a cărţii a fost tipărită cu scopul de a fi împărţită micilor pacienţi din spitale, în schimbul... unui zâmbet.
Autoarea, Florina Petre, împreună cu Asociaţia „Heal The World In Loving Memory Of Michael Jackson”, a hotărât să se deplaseze în spitalele în care sunt internaţi copiii bolnavi de cancer pentru a le împărţi câte o carte, respectând deviza „Cine zâmbeste, o magie primeşte”.
În perioada scrierii cărţii, Florina Petre a simţit că trebuie să-i înveţe pe copii că fiecare dintre noi are puterea de a se vindeca, de a accelera procesul vindecării. Magia ursuleţului Vivo este susţinută în realitate de trezirea puterii de autosugestie în scopul vindecării fiinţei în integralitatea ei, de aceea povestea, sub aparenţa unui basm cu tâlc, nu se adresează exclusiv copiilor. Simbolurile poveştii demonstrează într-un mod extraordinar simplitatea şi puterea adevăratei prietenii, a comuniunii, a dăruirii, a altruismului. MIHAI POPESCU
...
Dragi prieteni,
Poate că unii dintre voi sunteţi la curent cu PROIECTUL PEPSI REFRESH – DĂ UN REFRESH VIEŢII URBANE.
Prietena noastră Passion participă la acest concurs cu o carte bilingvă (română şi engleză) intitulată „Vivo – ursuleţul magic” şi are nevoie de voturile noastre. Haideţi să o votăm, pentru că merită! Mie mi-ar plăcea ca ursuleţul panda roşcat Vivo să fie mascota Pepsi.
Ideea lui Passion poate fi votată aici: „Vivo – The magic bear”
Încă o poveste luminează universul copiilor. Spre bucuria lor! Şi au de ce, pentru că al lor suflet va fi mai bogat, mai plin cu frumuseţi şi îndemnuri spre bunătate. Această poveste este un dar făcut copiilor cu plinătatea gândurilor curate de Florina Petre intitulând-o „Vivo-Ursuleţul magic”.De fapt, întreaga poveste este ţesută cu simboluri magice, născătoare de optimism, speranţă şi încredere în forţele binelui.
Acţiunea se petrece pe un tărâm pur, izolat de lume, înconjurat de apele unui ocean, denumit Insula Miresmelor Uitate. Eroii principali sunt ursuleţul Vivo şi iepuraşul Puf. În esenţă, toată povestea este populată cu animale (veveriţe, căprioare, papagali, vulturi, fluturi) care prin diverse acţiuni împlinesc povestea într-un univers mirific cu valenţe poetice. Meritul Florinei Petre este înnobilat şi de acestă cutezanţă de a reuşi ca într-o lume robotizată a copiilor să aducă puritatea naturii cu forţele ei benefice.
Povestea este încărcată cu o înaltă morală ce conţine esenţele victoriei prin forţele proprii atunci când sunt dominate de curaj, iubire şi tăria binelui.
Prin fraze limpezi, ritmate cu intensitatea unor gânduri purificate în curăţenie spirituală, Florina Petre reuşeşte să decodeze copiilor (şi nu numai) enigmele binelui când acesta este instalat în adâncul fiinţei. Sinceritatea cu care este scrisă această poveste aduce încă un plus de izbândă în desăvârşirea temei abordate. ION ŞERBAN DRINCEA
"Vivo – ursuleţul magic” este o poveste născută din dorinţa de le a reda celor trişti speranţa şi de a-i învăţa să-şi regăsească visele şi să nu mai renunţe la ele niciodată. Eroul acestei poveşti destinată nu numai copiilor pleacă acum în lume, la propriu şi la figurat, cu misiunea de a şterge lacrimi şi de a le înlocui cu zâmbete.
Magia ursuleţului cu puteri vindecătoare vine din sufletul autoarei, unde s-a născut din dorinţa ei de a ajuta copiii bolnavi; de aceea, prima ediţie a cărţii a fost tipărită cu scopul de a fi împărţită micilor pacienţi din spitale, în schimbul... unui zâmbet.
Autoarea, Florina Petre, împreună cu Asociaţia „Heal The World In Loving Memory Of Michael Jackson”, a hotărât să se deplaseze în spitalele în care sunt internaţi copiii bolnavi de cancer pentru a le împărţi câte o carte, respectând deviza „Cine zâmbeste, o magie primeşte”.
În perioada scrierii cărţii, Florina Petre a simţit că trebuie să-i înveţe pe copii că fiecare dintre noi are puterea de a se vindeca, de a accelera procesul vindecării. Magia ursuleţului Vivo este susţinută în realitate de trezirea puterii de autosugestie în scopul vindecării fiinţei în integralitatea ei, de aceea povestea, sub aparenţa unui basm cu tâlc, nu se adresează exclusiv copiilor. Simbolurile poveştii demonstrează într-un mod extraordinar simplitatea şi puterea adevăratei prietenii, a comuniunii, a dăruirii, a altruismului. MIHAI POPESCU
...
luni, 3 octombrie 2011
Too young... and yet too wise
...
Interviu pentru Jet Magazine, 16 august 1979
Michael Joseph (Smiley) Jackson, solistul cu voce angelică al celui mai cunoscut cvintet din lume, format din fraţii Jackson, este un tânăr chipeş ale cărui magnetism şi magie de pe scenă sunt întrecute doar de demnitatea şi sfiala din afara scenei.
Născut ca al cincilea dintre cei şase băieţi talentaţi ai lui Joseph şi Katherine Jackson, în Gary, Indiana, acum aproape 21 de ani, el este o Fecioară – zodie care are ca trăsătură de caracter mărinimia; şi este condus de forţe magnetice care îi aduc în viaţă atât de mulţi admiratori, încât iubirea îi este la îndemână. Iar fanii săi fac adesea lucruri ciudate, ca să-i arate iubirea pe care i-o poartă.
Reîntors dintr-un turneu mondial care a celebrat un deceniu de activitate în showbusiness pentru The Jacksons, Michael, singurul băiat din familia Jackson care a atins vârsta consimţământului şi încă nu este căsătorit, încearcă să se descurce într-o încăpere plină cu scrisori, sortându-le pe cele care îi propun căsătoria. Sfiosul Michael le-a răspuns tuturor la fel: „Mulţumesc pentru scrisoarea frumoasă. E foarte drăguţ din partea ta. Şi noi te vom iubi mereu. Cu dragoste, Michael Jackson şi The Jacksons.”
Cu blândeţea care îl caracterizează, Michael arată clar că nu-i place deloc să trimită aceeaşi scrisoare tuturor fanelor care îl vor de soţ; dar le răspunde scurt şi demn, pentru că efectiv îi e frică de fanii obsedaţi.
În livingul casei din Encino, California, cumpărată de la moştenitorii lui Clark Gable, tânărul burlac vorbeşte despre căsătorie, întâlniri şi o serie de alte lucruri care îl preocupă.
„Nu-mi place să frâng inimi” – spune el solemn şi timid, cuibărindu-şi trupul de 5 picioare şi 9 ½ inci (cca 1,77m) într-un fotoliu. „Nu-i cunosc pe aceşti oameni şi, Doamne, e un lucru ciudat.” A continuat: „Ăsta cred că este cel mai straniu aspect din show business. Îţi creezi o imagine. Iar acei oameni sunt alături de tine atât de multă vreme, îţi cumpără înregistrările... eşti peste tot, pe pereţii lor. Se trezesc văzându-te. Se trezesc gândindu-se la tine. Eşti cu totul în mintea lor. Iar atunci când te întâlnesc în persoană, simt că te cunosc de o grămadă de vreme. Dar eu nu-i cunosc pe ei. Vezi, asta a partea dureroasă din show business – să le răneşti sentimentele. Îţi dai seama ce înseamnă asta pentru ei? Doamne, unii ajung în punctul de a se sinucide, pentru că iau totul în serios. Iar asta este o situaţie pe care nu ştiu cum să o abordez.”
El se teme mai ales de mulţimea de tinere cu sentimente contradictorii, despre care afirmă: „Trebuie să ai mare grijă, pentru că uneori iubirea se poate întoarce cu latura opusă. Ele simt că nu pot ajunge la tine şi atunci ajung să plănuiască lucruri teribile sau să facă lucruri îngrozitoare, ca să te rănească. De aceea e important să fi amabil, dar sincer.”
Michael îşi aminteşte zvonul neplăcut din urmă cu un an, cum că el s-a supus unei intervenţii de schimbare de sex. Zvonul nu a dispărut încă iar Michael spune că o înfruntare cu o fană obsedată, la aeroport, e genul de întâmplare care reînvie mereu şi mereu astfel de zvonuri. „Acea fată frumoasă, cu părul blond, a încercat din răsputeri să mă tragă spre ea şi să mă facă să o sărut. Spunea ’Eşti foarte sexy, sărută-mă’. Când a văzut că nu sunt interesat de asta, mi-a aruncat: ’Ce se întâmplă, eşti gay?’ şi a plecat.”
Michael se plânge de faptul că încă mai e nevoit să le explice oamenilor: „Există un motiv pentru care am fost creat bărbat. Nu sunt fată. Iar ceea ce mă afectează cel mai mult şi mă face să izbucnesc în lacrimi este atunci când copii mici, de şapte sau opt ani, mă întreabă asta. Le spun ’Nu, şi vă rog să le spuneţi tuturor prietenilor voştri că nu e adevărat’.”
Ce îl tulbură pe Michael mai mult decât zvonurile, sunt scrisorile pe care le primeşte de la unele persoane. „Nu ai crede ce fel de scrisori primesc. Unele sunt foarte vulgare.” Pentru Michael, astfel de scrisori sunt la fel de şocante ca imaginea unui preot uitându-se la filme pornografice. „Unele dintre aceste scrisori sunt agresive, deloc politicoase. Îţi înşiră ce fel de lucruri ar vrea să-ţi facă şi cum ţi le-ar face. Iar eu citesc şi-mi spun ’O, Doamne, ce ţi-e cu fetele astea...’ Nu prea mai au farmec, nu mai sunt ca altădată, când tipul era cel care lua telefonul şi o suna pe fată. Niciodată nu îl suna fata pe el. Ea doar stătea toată ziua, aşteptând să sune telefonul. Dar astăzi nu mai e aşa. Fetele te sâcâie până la exasperare... Vezi fete de 11 ani cu poşete, rujate, machiate, şi cu gene false. Ele au impresia că sunt femei, dar nu sunt.”
Să nu vă închipuiţi că artistul cu voce delicată este un sfânt sau un ascet. Cu un aspect fizic tipic pentru a-l face o partidă bună – înalt, brunet şi atrăgător – Michael este perfect conştient că acum, la 20 de ani, poate să facă lucrurile despre care cânta când avea 10 ani.
Chiar dacă se întâlneşte cu fete, Michael e interesat mai mult de viaţa de familie şi de casa care acum este supusă unor renovări extinse. Subliniind că nu este pregătit să se mute singur, aşa cum au făcut cei patru fraţi care s-au căsătorit (Jackie, Jermaine, Tito şi Marlon), Michael explică: „Am vrut mereu să fac asta pentru mama. Ea iubeşte ideea de cămin, iar eu fac exact ceea ce simt. Nu simt că mi-a venit timpul să mă mut, deocamdată. Mai sunt multe lucruri pe care vreau să le fac aici. Dacă m-aş muta acum, aş muri de singurătate. Majoritatea celor care se mută singuri merg în discoteci în fiecare noapte. Petrec în fiecare noapte. Invită prieteni să stea la ei iar eu nu fac nimic din toate astea. Aş muri, efectiv, de singurătate.”
Planurile de renovare ale lui Michael includ un teren de tenis, o piscină, o sală de gimnastică, o sală de cinema, un studio de înregistrări şi o bibliotecă. În timp ce locuieşte cu mama lui Katherine, cu tatăl Joseph, fratele Randy şi surorile Janet şi LaToya, tânărul entertainer işi explorează multiplele talente şi în paralel are preocupări sociale şi religioase.
Printre lucrurile care îl preocupă, un loc important îl ocupă religia şi rasismul. Fiind un devotat Martor al lui Jehova, ca şi mama lui, Michael spune: „Cred în Biblie şi încerc să îi urmez preceptele. Ştiu că nu sunt un înger dar nu sunt nici diavol. Încerc să fiu cât pot de bun şi încerc să fac lucruri bune. E simplu... Nu mă rog doar seara la culcare. Mă rog în diferite momente ale zilei. Când văd ceva frumos, spun ’Oh, Doamne, cât e de frumos’. Rostesc rugăciuni ca aceasta în tot timpul zilei.”
Pentru a face faţă stresului din show business, Michael se ajută de dietă, nu de droguri. „Oricât de prosteşte ar suna, stimulentele naturale sunt cele mai bune din lume. Stelele, munţii, copiii, zâmbetele bebeluşilor – sunt pur şi simplu magice.”
Un lucru care îl întristează este rasismul, care astăzi capătă forme violente in lume, şi mai ales în America, după cum observă Michael, care a călătorit prin toată lumea. Îşi aminteşte cât de rău au fost trataţi The Jacksons, atunci când au cântat în oraşele din Sud. „Oamenii ne spuneau că n-aveam ce face, decât să suportăm, pentru că aşa e în Sud. Asta e ignoranţă şi e ceva transmis intenţionat, nu are nimic natural ori genetic. Nu sunt o persoană cu prejudecăţi, deloc. Cred că toti oamenii ar trebui să se gândească mai mult la Dumnezeu şi la creaţie, pentru că dacă priveşti minunile din interiorul corpului uman – culorile diferite ale organelor... şi toate acele culori care fac lucruri diferite în corpul nostru – de ce nu am privi la fel şi culorile din exterior?... rasismul este singurul lucru pe care il urăsc. Şi de aceea încerc să scriu, să-l amintesc în cântece, în dans, în arta mea – să învăţ lumea. Dacă politicienii nu pot să facă asta, ar trebui ca poeţii să-l amintească în versuri, iar scriitorii în romane. Asta trebuie să facem şi cred că un pas foarte important pentru salvarea omenirii.”
Ca un om care a citit la fel de mult pe cât a călătorit, Michael – un absolvent de liceu care la un moment dat a fost nevoit să renunţe la şcoala publică şi să se mute la o şcoală particulara din cauză că fetele ţipau şi trăgeau de el – a mai spus: „Ador să citesc. Aş vrea să pot sfătui cât mai mulţi oameni să citească. În cărţi e o lume nouă, minunată. Dacă nu-ţi permiţi să călătoreşti, o poţi face în imaginaţie, prin intermediul cărţilor. Poţi să vezi orice şi poţi să mergi oriunde îţi doreşti, atunci când citeşti.”
Călătoriile şi cititul i-au influenţat foarte mult vederile legate de religie şi rase. Despre călătoriile sale, Michael spune: „Oriunde mergi, lucrurile făcute de om rămân ale lui; dar trebuie să priveşti în ansamblu şi să vezi frumuseţea dumnezeiască a lumii.”
Reflectând asupra problemelor rasiale din America, Michael spune: „Aş vrea să pot împrumuta de la alte ţări, cum ar fi Venezuela sau Trinidad, iubirea reală şi oamenii care nu disting culorile, şi să le aduc în America. Atunci când călătoreşti, iţi dai seama cât de diferită e America. Doamne, nu-mi place să spun asta dar conaţionalii noştri au creierele spălate.”
Dintre toate călătoriile sale, Michael afirmă că cea mai emoţionantă experienţă a avut-o în Dakar, Senegal. „Am gândit întotdeauna că, în privinta artei, negrii sunt cei mai talentaţi de pe pământ. Dar când am fost în Africa, m-am convins şi mai mult de asta. Ei fac nişte lucruri incredibile acolo... Ei au ritmul în sânge. Am înţeles, efectiv, de unde vin tobele. Te face să te gândeşti că toţi negrii ştiu ce e ritmul. Şi vreau ca ei să nu uite niciodată că acela este tărâmul de unde ne tragem şi de unde vine muzica noastră. Iar, dacă uităm asta, rădăcinile noastre s-ar pierde. Eu vreau ca noi să nu uităm.”
Au încercat să ne spună că suntem prea tineri
Prea tineri ca să fim îndrăgostiţi cu adevărat
Au spus că iubirea e un cuvânt
Pe care noi doar l-am auzit
Dar nu-i putem inţelege sensul
Şi totuşi nu suntem prea tineri ca să ştim
Că iubirea aceasta va dura, chiar dacă anii vor zbura
Şi apoi, într-o zi, îşi vor da seama
Că nu mai suntem, de mult, prea tineri...
...
Interviu pentru Jet Magazine, 16 august 1979
Michael Joseph (Smiley) Jackson, solistul cu voce angelică al celui mai cunoscut cvintet din lume, format din fraţii Jackson, este un tânăr chipeş ale cărui magnetism şi magie de pe scenă sunt întrecute doar de demnitatea şi sfiala din afara scenei.
Născut ca al cincilea dintre cei şase băieţi talentaţi ai lui Joseph şi Katherine Jackson, în Gary, Indiana, acum aproape 21 de ani, el este o Fecioară – zodie care are ca trăsătură de caracter mărinimia; şi este condus de forţe magnetice care îi aduc în viaţă atât de mulţi admiratori, încât iubirea îi este la îndemână. Iar fanii săi fac adesea lucruri ciudate, ca să-i arate iubirea pe care i-o poartă.
Reîntors dintr-un turneu mondial care a celebrat un deceniu de activitate în showbusiness pentru The Jacksons, Michael, singurul băiat din familia Jackson care a atins vârsta consimţământului şi încă nu este căsătorit, încearcă să se descurce într-o încăpere plină cu scrisori, sortându-le pe cele care îi propun căsătoria. Sfiosul Michael le-a răspuns tuturor la fel: „Mulţumesc pentru scrisoarea frumoasă. E foarte drăguţ din partea ta. Şi noi te vom iubi mereu. Cu dragoste, Michael Jackson şi The Jacksons.”
Cu blândeţea care îl caracterizează, Michael arată clar că nu-i place deloc să trimită aceeaşi scrisoare tuturor fanelor care îl vor de soţ; dar le răspunde scurt şi demn, pentru că efectiv îi e frică de fanii obsedaţi.
În livingul casei din Encino, California, cumpărată de la moştenitorii lui Clark Gable, tânărul burlac vorbeşte despre căsătorie, întâlniri şi o serie de alte lucruri care îl preocupă.
„Nu-mi place să frâng inimi” – spune el solemn şi timid, cuibărindu-şi trupul de 5 picioare şi 9 ½ inci (cca 1,77m) într-un fotoliu. „Nu-i cunosc pe aceşti oameni şi, Doamne, e un lucru ciudat.” A continuat: „Ăsta cred că este cel mai straniu aspect din show business. Îţi creezi o imagine. Iar acei oameni sunt alături de tine atât de multă vreme, îţi cumpără înregistrările... eşti peste tot, pe pereţii lor. Se trezesc văzându-te. Se trezesc gândindu-se la tine. Eşti cu totul în mintea lor. Iar atunci când te întâlnesc în persoană, simt că te cunosc de o grămadă de vreme. Dar eu nu-i cunosc pe ei. Vezi, asta a partea dureroasă din show business – să le răneşti sentimentele. Îţi dai seama ce înseamnă asta pentru ei? Doamne, unii ajung în punctul de a se sinucide, pentru că iau totul în serios. Iar asta este o situaţie pe care nu ştiu cum să o abordez.”
El se teme mai ales de mulţimea de tinere cu sentimente contradictorii, despre care afirmă: „Trebuie să ai mare grijă, pentru că uneori iubirea se poate întoarce cu latura opusă. Ele simt că nu pot ajunge la tine şi atunci ajung să plănuiască lucruri teribile sau să facă lucruri îngrozitoare, ca să te rănească. De aceea e important să fi amabil, dar sincer.”
Michael îşi aminteşte zvonul neplăcut din urmă cu un an, cum că el s-a supus unei intervenţii de schimbare de sex. Zvonul nu a dispărut încă iar Michael spune că o înfruntare cu o fană obsedată, la aeroport, e genul de întâmplare care reînvie mereu şi mereu astfel de zvonuri. „Acea fată frumoasă, cu părul blond, a încercat din răsputeri să mă tragă spre ea şi să mă facă să o sărut. Spunea ’Eşti foarte sexy, sărută-mă’. Când a văzut că nu sunt interesat de asta, mi-a aruncat: ’Ce se întâmplă, eşti gay?’ şi a plecat.”
Michael se plânge de faptul că încă mai e nevoit să le explice oamenilor: „Există un motiv pentru care am fost creat bărbat. Nu sunt fată. Iar ceea ce mă afectează cel mai mult şi mă face să izbucnesc în lacrimi este atunci când copii mici, de şapte sau opt ani, mă întreabă asta. Le spun ’Nu, şi vă rog să le spuneţi tuturor prietenilor voştri că nu e adevărat’.”
Ce îl tulbură pe Michael mai mult decât zvonurile, sunt scrisorile pe care le primeşte de la unele persoane. „Nu ai crede ce fel de scrisori primesc. Unele sunt foarte vulgare.” Pentru Michael, astfel de scrisori sunt la fel de şocante ca imaginea unui preot uitându-se la filme pornografice. „Unele dintre aceste scrisori sunt agresive, deloc politicoase. Îţi înşiră ce fel de lucruri ar vrea să-ţi facă şi cum ţi le-ar face. Iar eu citesc şi-mi spun ’O, Doamne, ce ţi-e cu fetele astea...’ Nu prea mai au farmec, nu mai sunt ca altădată, când tipul era cel care lua telefonul şi o suna pe fată. Niciodată nu îl suna fata pe el. Ea doar stătea toată ziua, aşteptând să sune telefonul. Dar astăzi nu mai e aşa. Fetele te sâcâie până la exasperare... Vezi fete de 11 ani cu poşete, rujate, machiate, şi cu gene false. Ele au impresia că sunt femei, dar nu sunt.”
Să nu vă închipuiţi că artistul cu voce delicată este un sfânt sau un ascet. Cu un aspect fizic tipic pentru a-l face o partidă bună – înalt, brunet şi atrăgător – Michael este perfect conştient că acum, la 20 de ani, poate să facă lucrurile despre care cânta când avea 10 ani.
Chiar dacă se întâlneşte cu fete, Michael e interesat mai mult de viaţa de familie şi de casa care acum este supusă unor renovări extinse. Subliniind că nu este pregătit să se mute singur, aşa cum au făcut cei patru fraţi care s-au căsătorit (Jackie, Jermaine, Tito şi Marlon), Michael explică: „Am vrut mereu să fac asta pentru mama. Ea iubeşte ideea de cămin, iar eu fac exact ceea ce simt. Nu simt că mi-a venit timpul să mă mut, deocamdată. Mai sunt multe lucruri pe care vreau să le fac aici. Dacă m-aş muta acum, aş muri de singurătate. Majoritatea celor care se mută singuri merg în discoteci în fiecare noapte. Petrec în fiecare noapte. Invită prieteni să stea la ei iar eu nu fac nimic din toate astea. Aş muri, efectiv, de singurătate.”
Planurile de renovare ale lui Michael includ un teren de tenis, o piscină, o sală de gimnastică, o sală de cinema, un studio de înregistrări şi o bibliotecă. În timp ce locuieşte cu mama lui Katherine, cu tatăl Joseph, fratele Randy şi surorile Janet şi LaToya, tânărul entertainer işi explorează multiplele talente şi în paralel are preocupări sociale şi religioase.
Printre lucrurile care îl preocupă, un loc important îl ocupă religia şi rasismul. Fiind un devotat Martor al lui Jehova, ca şi mama lui, Michael spune: „Cred în Biblie şi încerc să îi urmez preceptele. Ştiu că nu sunt un înger dar nu sunt nici diavol. Încerc să fiu cât pot de bun şi încerc să fac lucruri bune. E simplu... Nu mă rog doar seara la culcare. Mă rog în diferite momente ale zilei. Când văd ceva frumos, spun ’Oh, Doamne, cât e de frumos’. Rostesc rugăciuni ca aceasta în tot timpul zilei.”
Pentru a face faţă stresului din show business, Michael se ajută de dietă, nu de droguri. „Oricât de prosteşte ar suna, stimulentele naturale sunt cele mai bune din lume. Stelele, munţii, copiii, zâmbetele bebeluşilor – sunt pur şi simplu magice.”
Un lucru care îl întristează este rasismul, care astăzi capătă forme violente in lume, şi mai ales în America, după cum observă Michael, care a călătorit prin toată lumea. Îşi aminteşte cât de rău au fost trataţi The Jacksons, atunci când au cântat în oraşele din Sud. „Oamenii ne spuneau că n-aveam ce face, decât să suportăm, pentru că aşa e în Sud. Asta e ignoranţă şi e ceva transmis intenţionat, nu are nimic natural ori genetic. Nu sunt o persoană cu prejudecăţi, deloc. Cred că toti oamenii ar trebui să se gândească mai mult la Dumnezeu şi la creaţie, pentru că dacă priveşti minunile din interiorul corpului uman – culorile diferite ale organelor... şi toate acele culori care fac lucruri diferite în corpul nostru – de ce nu am privi la fel şi culorile din exterior?... rasismul este singurul lucru pe care il urăsc. Şi de aceea încerc să scriu, să-l amintesc în cântece, în dans, în arta mea – să învăţ lumea. Dacă politicienii nu pot să facă asta, ar trebui ca poeţii să-l amintească în versuri, iar scriitorii în romane. Asta trebuie să facem şi cred că un pas foarte important pentru salvarea omenirii.”
Ca un om care a citit la fel de mult pe cât a călătorit, Michael – un absolvent de liceu care la un moment dat a fost nevoit să renunţe la şcoala publică şi să se mute la o şcoală particulara din cauză că fetele ţipau şi trăgeau de el – a mai spus: „Ador să citesc. Aş vrea să pot sfătui cât mai mulţi oameni să citească. În cărţi e o lume nouă, minunată. Dacă nu-ţi permiţi să călătoreşti, o poţi face în imaginaţie, prin intermediul cărţilor. Poţi să vezi orice şi poţi să mergi oriunde îţi doreşti, atunci când citeşti.”
Călătoriile şi cititul i-au influenţat foarte mult vederile legate de religie şi rase. Despre călătoriile sale, Michael spune: „Oriunde mergi, lucrurile făcute de om rămân ale lui; dar trebuie să priveşti în ansamblu şi să vezi frumuseţea dumnezeiască a lumii.”
Reflectând asupra problemelor rasiale din America, Michael spune: „Aş vrea să pot împrumuta de la alte ţări, cum ar fi Venezuela sau Trinidad, iubirea reală şi oamenii care nu disting culorile, şi să le aduc în America. Atunci când călătoreşti, iţi dai seama cât de diferită e America. Doamne, nu-mi place să spun asta dar conaţionalii noştri au creierele spălate.”
Dintre toate călătoriile sale, Michael afirmă că cea mai emoţionantă experienţă a avut-o în Dakar, Senegal. „Am gândit întotdeauna că, în privinta artei, negrii sunt cei mai talentaţi de pe pământ. Dar când am fost în Africa, m-am convins şi mai mult de asta. Ei fac nişte lucruri incredibile acolo... Ei au ritmul în sânge. Am înţeles, efectiv, de unde vin tobele. Te face să te gândeşti că toţi negrii ştiu ce e ritmul. Şi vreau ca ei să nu uite niciodată că acela este tărâmul de unde ne tragem şi de unde vine muzica noastră. Iar, dacă uităm asta, rădăcinile noastre s-ar pierde. Eu vreau ca noi să nu uităm.”
Au încercat să ne spună că suntem prea tineri
Prea tineri ca să fim îndrăgostiţi cu adevărat
Au spus că iubirea e un cuvânt
Pe care noi doar l-am auzit
Dar nu-i putem inţelege sensul
Şi totuşi nu suntem prea tineri ca să ştim
Că iubirea aceasta va dura, chiar dacă anii vor zbura
Şi apoi, într-o zi, îşi vor da seama
Că nu mai suntem, de mult, prea tineri...
...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)