luni, 29 august 2011

Secvenţe din viaţa de după

...



Este a doua oară când, în loc să-l sărbătorim pe Michael Jackson, îl comemorăm. Este al doilea 29 august „de după”. Chiar dacă nu îl vedeam şi chiar dacă şansele de a fi lângă el erau mai mici decât cele de a câştiga la loterie – ştiam că era pe aici, pe undeva, printre noi, respira, vorbea, îşi făcea planuri... şi poate gusta dintr-o felie de tort aniversar. Chiar dacă, poate, nu era chiar fericit, pentru că jumătate din viaţa lui era scena şi, după 2005, acea jumătate îi fusese distrusă – poate că, totuşi, de ziua lui, zâmbea în mijlocul familiei şi al prietenilor, desfăcând amuzat panglicile cadourilor. Gândindu-mă la toate acestea, am reflectat la ce înseamnă „viaţa de după”. Pentru a o putea defini, însă, a trebuit ca mai întâi să ştiu exact ce e cu viaţa „de dinainte” – aceea în care Michael făcea turnee, lansa albume, compunea şi înregistra; iar între timp organiza acţiuni caritabile şi primea premii. Limita dintre viaţa „de dinainte” şi cea „de după” e aproape imperceptibilă, ca un văl diafan, pentru că Michael alesese să se retragă din viaţa publică, de câţiva ani. Pentru un om care trăise practic pe scenă patru decenii, era ca şi cum i se tăiaseră aripile. Nu vreau să-i amintesc pe cei care i-au tăiat aripile; nu e locul, nici momentul şi oricum îi ştim prea bine, cu toţii. Iar, dacă nu ar fi fost acea planificare pentru revenirea care trebuia să fie spectacolul mileniului, am fi trăit încă viaţa „de dinainte”. Dacă era bună sau rea, n-aş putea să spun cu certitudine. Doar că... Pentru mine era OK să ştiu că era aici, cu noi, că treceau şi peste el primăveri şi veri, toamne şi ierni, că îi era foame şi sete, că obosea şi fredona, din când în când, „Smile... what’s the use of crying? You’ll find that life is still worthwhile, if you just smile...” Lucrurile acestea, pe care le avea în comun cu noi, creau, într-un fel, senzaţia de apropiere, de intimitate chiar. Ca şi cum, dacă ne-am fi intersectat vreodată pe stradă, i-am fi putut striga: „Ia uite, şi tu respiri! Ai doi ochi, două urechi, un nas şi o gură... Vino încoace, fratele meu!!!!” (ca în bancul cu puiul de arici şi cactusul).

Viaţa „de după” e o încercare grea. Şi mai greu este să o gestionăm. Pentru că, iată, suntem la al doilea 29 august „de după” şi amintirea lui e mai vie ca niciodată... la fel ca gheara care ne-a strâns inimile pe 25 iunie 2009. Dar, din păcate, dintre toate lucrurile care există pe lumea asta, timpul e singurul pe care nu-l putem avea înapoi.

Şi nu ne rămâne decât să ne gândim la toată bucuria pe care Michael ne-a oferit-o; să ne amintim clipele când îl vedeam pe scenă, când îi ascultam vocea şi cântam pe stadioane, împreună cu el... Şi nu ne rămâne decât să sperăm, din toată inima, că acum e într-un loc unde nu-l mai poate atinge nimeni şi nimic, şi unde i s-a permis să fie fericit, în sfârşit. Altminteri... viaţa asta „de după” ar fi cumplit de tristă.





Prima oară când ţi-am văzut chipul,
am crezut că soarele a răsărit în ochii tăi
iar luna şi stelele erau darurile pe care le-ai oferit
întunericului şi cerurilor goale.

Prima oară când ţi-am auzit vocea,
am simţit pământul mişcându-se în mâinile mele,
ca inima tremurândă a unei păsări captive
care venise acolo la chemarea mea.

Iar prima oară când am cântat împreună cu tine,
ţi-am simţit inima atât de aproape de a mea,
şi am ştiut că bucuria noastră va umple pământul
şi va dura, va dura, va dura... până la sfârşitul timpului.




(Cântecul este compus de compozitorul englez Ewan MacColl, în 1957. Am adaptat două dintre versuri pentru a se potrivi în context, iar pentru asta a trebuit să înregistrez o versiune interpretată de sora mea.)

...

25 de comentarii:

  1. Marturisesc ca in fiecare an voi spune mereu HAPPY BIRTHDAY TO YOU MICHAEL! cu mare drag si prefer sa-mi amintesc mai repede de aceasta zi decat de cea a disparitiei...De altfel eu nici nu cred ca e mort,dor a luat o pauza.Deci HAPPY BIRTHDAY TO YOU MICHAEL JACKSON!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Un cadou mai frumos in zi de nastere nici ca putea fi!Tare mult mi-ar placea sa poata vedea tot ce i-ati dedicat voi de-a lungul timpului.Ce-ar fi sa i le trimiteti pe blogul oficial...V-ati gandit la asta?Ar fi extraordinar,minunat...Ca tot ce faceti voi!EU VA MULTUMESC si strig HAPPY BIRTHDAY TO YOU DEAR MICHAEL JACKSON!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Sufletul tau bun, marinimia inimii tale, puterea ta de-a iubi si darui...., se vad pe chipul tau frumos, Michael. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru toate cate ti-a dat si din care tu n-ai risipit nimic, ai luat tot si ai adaugat mereu, pana in ultima ta clipa pe acest pamant. Si-ti multumesc tie, cu profund respect si cu o iubire, pe care, oricat as incerca, nu stiu s-o exprim in cuvinte. Te iubesc Michael, din tot sufletul meu si mi-e dor, mi-e tare dor...

    RăspundețiȘtergere
  4. “…Legendele nu mor niciodata…
    Numai prin disparitia lui putem intelege ce mare pierdere a suferit lumea noastra.Poate ca macar de acum incolo vom putea face aceasta lume un loc mai bun si speram ca din viata lui Michael sa putem lua exemplu si sa pretuim toate minunatele amintiri,sperante si vise pe care si regii le au in inima,pana la moarte.
    Unele lucruri nu vor fi niciodata deajuns pentru omenire,dar trebuie sa tragem linie si sa descoperim,sa apreciem si sa primim cu bratele deschise toate mintile minunate pe care aceasta planeta le are de oferit si sa nu le mai distrugem.
    Noi deja ne-am schimbat.Acum trebuie sa trezim lumea catre noii zori.
    In memoria lui !
    Vom fi salvati! “
    (Sunt cuvintele unor tineri dintr-o formatie (nu am reusit sa-i aflu numele) care au facut un tribut impresionant pentru Michael-“When The World Awakes”)

    Multumin,Mihai,multumim,Simona,pentru ca ne sunteti.
    Long Live The KING !!!

    SimonaB

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu stiu daca sa ma bucur sau sa plang...Daca plang,ar insemna sa trimit catre Michael in lumea de dincolo,durerea si tristetea din sufletul meu si nu cred ca i-ar placea asta,niciodata nu i-a placut sa vada durere si tristete in sufletul oamenilor .Daca rad,ar insemna sa mint si sa ma bucur de o zi care ar fi trebuit sa fie si nu mai este.Asa ca raman suspendata intre aceste doua stari negasind nimic care sa se potriveasca in acaeasta zi.Chiar daca,asa cum a spus Mihai,sansa de a-l intalni era milimetric apropiata de imposibil,exista cel putin posibilitatea de a visa ca se poate totusi intampla.Si stiam ca este undeva aici pe acest pamant chiar daca prea departe.Sunt constienta ca in ultimii ani viata in afara scenei nu era ceea ce si-a dorit si din cauza iadului creat de cele doua procese zborul lui a fost ingreunat pana aproape de oprire.Si asta nu era viata pt Michael,asa ca undeva acolo sus Dumnezeu a luat decizia de a primi fericirea sublima pe care o merita in 25 iunie 2009 sau poate a fost luata dinainte de a se naste chiar de el (daca tinem cont de credinta mistica conform careia sufletul isi alege cum vrea sa-i fie viata inainte de a se naste).Nimeni nu stie insa cu certitudine de ce s-a intamplat asa si nu vom sti niciodata deciziile Universului...Vreau insa sa cred ca acum se afla intr-un loc mai bun,ca este cu adevarat fericit si are parte de acea iubire sublima si neconditionata pe care si-a dorit-o aici.Vreau sa cred ca acum este intr-adevar liber asa cum n-a putut fi aici pentru ca spiritul lui a fost un spirit liber dar lumea cu rigorile ei absurde a incercat sa-l conditioneze.Asa ca nu stiu daca sa plang sau sa rad...Daca plang ar fi probabil plansul frustrarii ca un vis s-a sfaramat,chiar daca era un vis imposibil din punct de vedere rational acela de a-l intalni...Daca rad ar insemna ca nu-mi pasa ca viata unui OM special cu un suflet curat s-a sfarsit...Pot doar sa-i spun oriunde s-ar afla - MULTUMESC MICHAEL!,sa-i spun HAPPY BIRTHDAY MICHAEL! si I LOVE YOU MORE THAN YOU COULD HAVE EVER IMAGINE THAT YOU WILL BE LOVED!

    P.S.-As fi vrut sa pot spune mai multe si la ultimele doua postari ale lui Mihai, in special la cea legata de proces, dar n-am putut sa-mi gasesc coerenta referitor la rautatea umana fara limite de care a avut parte Michael in timpul procesului.Chiar daca din punct de vedere spiritual a castigat imens prin aceste incercari ale destinului,pretul in plan fizic a fost crunt, mult prea mare raportat la alegerile gresite pe care Michael le-a facut in viata.

    RăspundețiȘtergere
  6. La Multi Ani, Michael!..." am stiut ca bucuria noastra va umple pamantul si va dura, va dura...pana la sfarsitul timpului." Multumesc, Mihai...multumesc, Simona!

    Val.

    RăspundețiȘtergere
  7. Cu o mica strangere de inima, dar cu speranta inca arborata in nenatul iubirii fata de Michael, ii urez cu cea mai mare dragoste si caldura HAPPY BIRTHDAY MY DEAR FRIEND!!! WE LOVE YOU MORE...FOR ALL TIME...
    Mihai...MULTUMESC...ne inseninezi chiar si zilele insorite, ca aceasta...cand inevitabil ne lovste un val de melancolie, pe unii, de tristete pe altii, stari inexplicabile sau poate da...stari care au un numitor comun...MICHAEL JACKSON...

    RăspundețiȘtergere
  8. Stau de 10 minute in fata calculatorului si nu pot scrie o litera. Poate ca nici nu era nevoie sa scriu ceva...astazi.
    Insa voiam sa ma alatur si eu voua, si sa-i urez "la multi ani" celui mai deosebit om pe care Planeta aceasta l-a cunoscut.
    Long Live the KING!
    La Multi Ani, Michael!!!...noi vom fi "aici"...intotdeauna!

    Cerasela

    RăspundețiȘtergere
  9. Din cauza nodului din gat am uitat sa ma semnez.Anonimul de la 10.47 sunt eu Alina.

    RăspundețiȘtergere
  10. Eşti jumătatea mea de suflet

    Eşti jumătatea mea de suflet, dintr-un întreg. Sau dintr-o vreme...
    Şoptesc, să nu destram minunea, ce te-a adus în viaţa mea,
    Te-am căutat prin constelaţii şi am sfârşit prin
    anateme.
    Iar te-am găsit, Lumina Lumii!... Iar te-am pierdut în drum spre stea?!
    Jertfesc din clipele-mi rămase, doar un crâmpei de amintire,
    Urzesc cărarea fericirii, tânjind să-mi dea un strop de rouă.
    M-agăţ de cioburi de speranţă, te vreau destin... şi împlinire
    Aştept să se aşeze toate şi să avem o viaţă nouă.
    Trudesc să spăl în dor de tine o rătăcire omenească,
    Amestec timpul cu visarea, să pară totul mai uşor,
    Topesc în zori de zi minciuna..., ca Adevărul să
    vorbească.
    Eşti jumătatea mea de suflet!... Sunt jumătatea ta de dor!
    Amanetez un nor prădalnic ce vrea Speranţa să-mi
    umbrească,
    Mă interpun, fără să preget, unor cuvinte-amăgitoare.
    E-aici momentul regăsirii şi timpul vreau să se
    oprească!
    Acum şi pentru totdeauna vreau mugurii să fie floare.
    Din Steaua noastră întregită, voi face casă Împlinirii...
    Eu n-am să te mai pierd prin lacrimi... Şi n-am să te găsesc prin dor.
    Sărman, străin, tu, suflet singur, vom bea din Cupa Fericirii
    Un strop de Apă Ne’ncepută, din unda rece de izvor.
    Fărămitura de-mplinire am s-o-mpletesc cu cea de
    viaţă
    Liman acum găsesc pe ţărmul, care cândva ne-a
    despărţit.
    Eşti jumătatea mea de suflet. Să ne întoarcem la
    Prefaţă!
    Talazul ia cu el durerea! Tot chinul nostru s-a sfârşit.
    11.03–10.04.2011
    ..........................
    (...) Sleit de puteri şi răpus de ultimul păcat omenesc, Îngerul Regal şi-a înclinat uşor capul, a zâmbit amar şi, obosit de răutatea lumii, a adormit.... Puţin...
    Atunci, Dumnezeu l-a pus uşor în Palma Sa
    şi a chemat Îngerii să-l ocrotească, veghindu-i pacea somnului.
    Dacă noi, Oamenii, vom învăţa să fim buni, iertători, şi iubitori ai Creaţiei Divine, abia atunci, Dumnezeu, poate se va milostivi şi ni-l va înapoia...
    Somn uşor, Înger al Păcii, Înger Regal! În numele Omenirii, te rog, Iartă „greşalele noastre” şi Învaţă-ne „să Iertăm greşelile greşiţilor noştri”.
    Şi roagă-te pentru Iertarea Păcatelor Noastre.
    ...ŞI EL NE-A IERTAT... ŞI DOARME!...
    ...PENTRU CĂ ÎNGERII NU MOR!...
    ...NUMAI NOI, DE DORUL LOR!...
    (Fragment revizuit din Îngerii nu mor!...
    – 04.07.2009)
    .....................
    ASTA-I TOT!...
    CU ACEEAŞI SINCERĂ PRIETENIE, maria c.

    RăspundețiȘtergere
  11. Draga Maria C,as jura ca din punctul de vedere al zodiei nasterii tale esti RAC...Numai un RAC veritabil e capabil de o asemenea idolatrie...Am convingerea ca sentimentele sunt puternice si pure,de acolo si frumusetea exprimarii lor.Un act artistic deosebit-ca si interpretarea melodiei din video!IATA UN TRIO FORMIDABIL:SIMONA-MIHAI-MARIA si alaiul nostru de ,,muritori"de rand...II MULTUMIM LUI MICHAEL PENTRU TOT CE NE-A DARUIT!!!

    RăspundețiȘtergere
  12. WE COULD FLY SO HIGH, LET OUR SPIRITS NEVER DIE!


    - 29 August 1958-
    O zi deosebita. Ziua ta. O zi in care ni s-a daruit, prin tine, inca odata, iubirea divina, neconditionata. Dumnezeu oferind lumii noastre , prin acest dar, inca o sansa.
    -29 August 2011-
    Este ziua ta... Chipul tau, elegant, imi zambeste de pretutindeni... iar numele iti este acum pe buzele si in inima tuturor.
    Se canta muzica ta. Respir muzica ta.... Se danseaza, in ritmuri nebunesti, dansul tau. Traiesc dansul tau. ...Si simt cum totul in jurul meu... si in mine... e numai ritmul, muzica si dansul tau.
    M-ai ajutat sa inteleg ca dragostea este raspunsul a tot ceea ce sunt. Ca tu esti inima care, in noaptea mea, m-a facut sa stralucesc.... ca spiritul tau a dat alt sens exitentei mele.
    Si totusi, Michael, de ziua ta, singurul lucru pe care mi-l doresc, este sa devin din nou copil.
    Uite, iti asez mana mea in mainile tale. Ia-ma, te rog, si du-ma spre lumea copilariei, spre taramul Neverland… Poarta-ma, printer nori, deasupra, departe…arata-mi cat de frumoasa este planeta noastra, de acolo de unde esti tu. Sa imi vorbesti de ea ca de ceva sacru….iar eu sa tac. "Pentru ca, in prezenta ta, nu am cuvinte... pentru ca atunci cand sunt cu tine nu am cuvinte...Pentru ca simt cum dragostea ta e magica."
    Nimic nu este real, dar totul este posibil… Ma simt, cumva neajutorata, undeva in interiorul meu..si ma rog, ma rog incet...
    Dar cu tine sunt in lumina…si totul este posibil!..."
    Tine-ma strans de mana...Arata-mi drumul…Poarta-ma acolo…
    Sa radem impreuna de lucruri copilaresti... sa alergam peste campii, sa fim copii printre copii...sa regasim inocenta , adanc in inima noastra. Sa sarutam florile si sa ni le punem in par; sa ne jucam de-a v-ati-ascunselea... In lumea copilariei, totul este posibil, chiar si iubirea... inocenta, fara margini…
    Poate, pentru o clipa, DOAR PENTRU O CLIPA, nu ne vom mai simti atat de singuri!…
    Doar pentru acesta clipa, CARE AR PUTEA INSEMNA ETERNITATE...MICHAEL!....

    Din toata inima,
    Dorina

    RăspundețiȘtergere
  13. Bun-găsit, tuturor!
    "Nu stiu daca sa ma bucur sau sa plang..."
    "Pentru ca, in prezenta ta, nu am cuvinte... pentru ca atunci cand sunt cu tine nu am cuvinte...Pentru ca simt cum dragostea ta e magica."
    "Tine-ma strans de mana...Arata-mi drumul…Poarta-ma acolo…
    Sa radem impreuna de lucruri copilaresti... sa alergam peste campii, sa fim copii printre copii...sa regasim inocenta , adanc in inima noastra. Sa sarutam florile si sa ni le punem in par; sa ne jucam de-a v-ati-ascunselea... In lumea copilariei, totul este posibil, chiar si iubirea... inocenta, fara margini…
    Poate, pentru o clipa, DOAR PENTRU O CLIPA, nu ne vom mai simti atat de singuri!…."
    Pentru că...
    "…Legendele nu mor niciodata…"
    .................
    ... Sunt cuvintele dvs, dragi prieteni... Sunteţi minunaţi. Şi pentru asta, îmi plec capul în faţa adevărului din spatele cuvintelor... şi murmur ca-ntr-o rugă:
    "La Multi Ani, Michael!!!...noi vom fi "aici"...intotdeauna!"
    ..................
    În închiere, îmi cer iertare de dezamăgire: Sunt Zodia FECIOARĂ (04.09.1964), ascendent în VĂRSĂTOR, Zodiac Chinezesc - DRAGON (Lemn).
    CU ACEEAŞI SINCERĂ PRIETENIE, maria c.

    RăspundețiȘtergere
  14. LA MULTI ANI, regelui autentic al MUZICII!!!
    Tocmai am revenit din Herastrau....din pacate de pe acest blog, nu am fost decat 3 surate...eu, Violeta si Zuza...2 persoane n-au putut veni , din motive intemeiate. Restul...ma abtin, ca si anul trecut, cand tot pe blog s-a dat strigare si prea putini au fost interesati sa raspunda (indiferent ca era alba sau neagra).

    Este o zi trista intr-adevar, totusi cand am vazut momentul pregatit de fan-club-ul Michael Jackson, am zambit...si sunt convinsa ca si MIchael a zambit...mai multe nu pot spune, totusi este 29.august.

    Scorpya

    RăspundețiȘtergere
  15. Ba eu am fost,asa cum am promis,dar probabil ca cei mai in varsta nu sunt luati in seama...Daca imi venea in minte mai devreme,aveam si senm de recunoastere-o insigna cu chipul lui Michael-la anul o voi purta neaparat...cu toate ca si acum cheile mele au un breloc care il reprezinta si de care sunt foarte mandra...Mihaela

    RăspundețiȘtergere
  16. Exact asta ziceam si eu...la strigarea mea nimeni nu a confirmat ca vine, asa ca probabil am trecut unii pe langa altii...iar varsta chiar nu-si are sensul sa fie comentata...din cele prezente de pe acest blog, eu am fost cea mai mica :)

    Scorpya

    RăspundețiȘtergere
  17. Te privesc in fotografie…Te privesc, Michael, de dincolo de imagine!...
    …Si simt lumina ochilor tai incalzindu-mi inima.
    - “Lumina ochilor mei, bunatatea sufletului meu, bucuria si tristetea lui…toate…toate va apartin!
    Sunt ale voastre!...”
    Te privesc, Michael, din acest timp… si-mi este dor…
    Ma privesti din acest timp… si de dincolo de acest timp...
    Te simt ca pe-o adiere calda, diafana, atingandu-ma…venind de undeva…de acolo, de unde noi nu putem percepe!...
    Si totusi, te privesc, Michael, in aceasta imagine… sufletul tau este atat de aproape, incat parca pot sa-l ating!...
    Si-mi este dor!...cu cat esti mai aproape, cu atat imi este mai dor!
    Cu cat ascult mai mult aceasta voce calda, suava, vorbindu-mi de chipul si vocea ta….aceasta voce trista, venita parca din alt timp, cu atat imi este mai dor!.....

    Din toata inima,
    Dorina

    RăspundețiȘtergere
  18. Iarta-ma micauta SCORPYE,ca nici eu nu am venit in intampinarea ideii tale-poate la anul,ne vom sti organiza mai bine.In fata unui fapt implinit o mie de vorbe sunt degeaba...Vrei sa facem PACE? Multumesc DORINA,exact aceste sentimente le am si eu cand ii privesc chipul lui MICHAEL!Multumesc si lui MIHAI,fotografia aceasta nu o aveam in galerie...Cu mare drag Mihaela

    RăspundețiȘtergere
  19. Bun-găsit, tuturor!
    Vă propun un exerciţiu al imaginaţiei, al minţii, etc. Vă rog să priviţi fotografii, să ascultaţi (cu ochii sufletului), toate melodiile sau mesajele lui Michael... Aşezaţi-vă comod sufletul... şi începeţi să vedeţi dincolo de de perioada 1958-2009... Ceea ce veţi descoperi - din punct de vedere spiritual -, va fi fantastic...
    Apoi, goliţi de ranchiună, sete de răzbunare, forfecat, analizat la secundă, să ne adunăm aici, să discutăm despre încărcătura spirituală cu care Michael a venit, care i-au fost "rolul şi menirea"...
    Împreună, dragi prieteni, vom descoperi "MESAJUL DE DINCOLO DE VREME"...
    Numai aşa, vom fi capabili să vedem "IVIREA ZORILOR". Iar Apocalipsa nu va mai fi sfârşitul lumii, ci FORMAREA LUMII DE NOU ÎNCEPUT, A LUMII NOI - cu IUBIRE, PACE, ÎNŢELEPCIUNE. Şi despre asta a vorbit, acum şi aici, Michael... Dar şi dintotdeauna...
    ... Aşa - dincolo de spectacol halucinant, poleială, isterie etc - veţi descoperi "ADEVĂRUL DIN SPATELE OGLINZILOR PARALELE".

    CU TOATĂ DRAGOSTEA ŞI CU SINCERĂ PRIETENIE, maria c.

    RăspundețiȘtergere
  20. Ariana, Simona B, Alina, Val, Catallina, Cerasela, Maria C, Dorina, Scorpya, Mihaela şi cei trei Anonimi, vă mulţumesc mult pentru comentarii. Cuvintele voastre frumoase m-au impresionat. Sunt convins că Michael e mândru de voi. Ce aş putea să adaug, în afară de ceea ce am spus deja, în postare?... Am citit, de curând, într-o carte, că nu e bine să-i jelim pe cei care ne sunt dragi şi nu mai sunt printre noi, că le împiedicăm ascensiunea către cer... şi rămân aşa, suspendaţi între două lumi, neştiind ce să facă. Cel mai bun lucru pe care îl putem face este să ne gândim la ei. De fiecare dată când e pomenit, un spirit se bucură. Şi oriunde sunt amintite numele sau muzica lui Michael, faptele lui bune şi îndemnurile pe care ni le-a adresat (prin Man In The Mirror, Keep The Faith, Cry, On The Line, Hold My Hand şi altele); acolo, dacă ciulim urechile bine, îl vom auzi râzând încet.

    Pe fetele care au participat la evenimente organizate de ziua lui Michael şi au înregistrări, le rog să mi le transmită pe mail, ca să le pun pe blog şi să le vadă toată lumea.

    Vă cer scuze că am cam lipsit, toată luna august am fost în „renovare extremă” acasă. Încă nu s-a terminat, dar sper să reuşesc să fiu mai mult pe aici. Şi eu vă mulţumesc, din suflet, că sunteţi.

    RăspundețiȘtergere
  21. Florenta, stiu ca nu ne-ai uitat! Imi este dor de comentariile tale! Tributul de la Sucrifor este minunat ...dar eu te astept si aici !
    Pupici, pupici, pupici!!!

    Val.

    RăspundețiȘtergere
  22. Bun găsit!
    În numele tuturor, îţi mulţumesc Mihai pentru intervenţie. Da, într-adevăr, ai dreptate, prin atitudinea celor rămaşi, unui spirit i se împiedică ascensiunea, iar un spirit, care în viaţă a fost strâns legat de pamânt, după trecere, rămâne suspendat între cele două lumi. Şi, Slavă Domnului, Mihail a fost foarte legat de această lume. Dintotdeauna.Daţi-mi voie să spun că Mihail a venit cu o încărcătură spirituală dezvoltată. Dumnezeu l-a trimis cu un scop bine determinat. Este ca într-un joc de puzzle - lipsea exact o bucăţică. ACUM şi AICI - atât cât A TREBUIT - a evoluat, împlinindu-şi MENIREA (sau MISIUNEA) şi, în final, s-a întors la ÎNTREG. Şi asta-i tot ceea ce contează. Sigur asta-i tot ceea ce trebuie să înţelegem: că o nedreptate făcută AICI, înseamnă EVOLUŢIE SPIRITUALĂ. Se pare că Mihail a înţeles asta. Şi ar fi bine să-i respectăm cei trei de P - PURITATE, PRIETENIE, PACE, cei doi de I - IUBIRE, IERTARE şi un singur Î - ÎNŢELEPCIUNE.
    Scuze dacă mă repet, dar rolul nostru nu-i RĂZBUNAREA, ci să încercăm, pe măsura puterilor noastre, să încercăm să-i îndeplinim VISUL: SĂ VINDECĂM LUMEA, SĂ SEMĂNĂM IUBIRE, SĂ DEVENIM MAI ÎNŢELEPŢI. Dar mai presus de toate, să începem cu NOI - să ne transformăm EUl.
    Încă o dată fac apel: LĂSAŢI DE-O PARTE TOATE CELE LUMEŞTI. PRIVIŢI-L, ASCULTAŢI-L ŞI ÎNŢELEGEŢI-L pe MIHAIL. Dincolo de SPECTACOL veţi auzi CHEMAREA ADEVĂRULUI.
    De veţi dori, voi reveni. Acum vă spun doar atât: VĂ IUBESC.
    CU SINCERĂ PRIETENIE, maria c.

    RăspundețiȘtergere
  23. “Ce s-a întâmplat cu Michael Jackson”, de Leonard Rowe, Capitolul 8: “Întâlniri cu Michael”

    “[…]Eram în New York la Madison Square Garden pentru concertul lui Prince. Am primit un telefon de la Randy Jackson şi a spus că fratele sau, Michael Jackson, vroia să mă vadă cât mai repede cu puţintă. Michael ma rugase să merg în Miami şi să-l întâlnesc acolo în ziua următoare.

    A doua zi, m-am trezit dis de dimineaţă, şi am zburat până în Atlanta, şi mai târziu, pe la 4:00 pm am zburat în Miami.[…] După ce ne-am îmbrăţişat şi ne-am spus unul altuia cât de dor ne-a fost unul de altul, ne-am aşezat şi am început să vorbim despre ce făcuse fiecare în ultimii câţiva ani. Mi-a spus cum are impresia că industria de divertisment nu îl tratase cum se cuvine.

    Mi-a spus cum simţea că Steven Spielberg şi David Geffen nu l-au tratat cum se cuvine. Îmi dădeam seama ca era foarte rănit din cauza aceasta. Mi-a spus că ar fi trebuit să fie partener al DreamWorks Company, şi că vroia atât de mult să facă un film, Steven Spielberg i-a spus să găsească un scenariu bun şi va fi pus în rolul principal. Michael a spus că aşa a făcut. A spus că atunci când a găsit un scenariu excelent l-a trimis lui Steven Spielberg, şi câteva zile mai târziu a primit un telefon de la acesta, “Michael am veşti bune şi veşti rele. Vestea bună este… scenariul pe care l-ai trimis este excelent. Vestea proastă este că nu vei avea rolul principal.” Michael a spus că aceea a fost una dintre cele mai dureroase zile din viaţa sa. Michael ştia şi simtea ca este respins de către industria de divertisment. Mi-a spus că nu le dădea voie copiilor săi, Prince Michael şi Paris (la acel moment Blanket era bebeluş), să se uite la televizor pentru că tot ce era spus despre el era în permanenţă negativ. A spus că întotdeauna se făcea referinţă la el ca şi “Michael Michael”, şi îl numeau mereu molestator de copii. A mai spus şi că orice lucru bun ar fi făcut în lume, nu era discutat niciodată public. Ştia că era displăcut de către puterile industriei de divertisment.[…]

    […] După ce am terminat de râs şi de plâns împreună, am început plănuim un turneu mondial. A spus către mine “Rowe, după procesul care urmează…bineînţeles, vreau să-mi las problemele legale în umă. Vreau ca noi să organizăm un turneu mondial.” I-am spus, “Vom lovi America mai întâi, ca această industrie malefică din America să nu ne poată întinde curse.” Şi a fost de acord.

    Îmi amintesc că la acea vreme Michael era destul de în formă. Arăta foarte bine din punctul meu de vedere. Niciodată nu fusese o persoană mare, dar părea sănătos. Pe parcursul întregii mele şederi acolo, tot timpul ieşea din cameră să vadă ce fac copiii. Am văzut atunci pentru prima oară ce părinte minunat era. […]

    […] Am vorbit cu el aproape zilnic până când a început procesul. După acest process, nu am mai vorbit cu el fiindcă a plecat din ţară. S-a întors în America peste doi ani, cred că era 2006.

    […] Pe 1 ianuarie, 2009, am fost abordat de un promotor din New Jersey care avea o ofertă incredibilă pentru Michael şi fraţii săi. Afacerea i-ar fi adus lui Michael singur $15 milioane pentru o singură reprezentaţie. Fraţii lui ar fi primi $1 milion pentru fiecare reprezenţatie. Ştiind cât de sfidant era Michael în privinţa lucrului cu fraţii săi, l-am rugat să facă ceva special care poate l-ar fi convins să o faca; ceea ce a fost să-i dea şi mamei sale $1 milion. A fost de acord. Apoi am sunat-o pe mama lui. Pe atunci, Michael locuia în Los Angeles şi nu aveam noul său număr de telefon. Am rugat-o să-i spună lui Michael să mă sune. I-am spus că aveam o afacere incredibilă pentru el. Ea a spus ca îi va spune. CEZAR

    RăspundețiȘtergere
  24. M-am tot gandit...Nicio informatie ce vine catre individ, nu e de loc intamplatoare...Din munca si actiunile lui Michael-sau MIHAIL asa cum l-a numit Maria-ar trebui sa se faca OBIECT DE STUDIU,ar trebui ANALIZAT SI PREDAT la cursurile de psihologie si chiar la orele de ,,educatie civica"...Dar cine sa faca asta,cand se urmareste cu ASIDUITATE degradarea pana la desfiintare a invatamantului si a cunoasterii in general!!!Celor ce au initiativa li se taie-nu numai elanul,dar si posibilitatile de a mai face ceva... Acesta este unul dintre motivele pentru care eu vin pe aici,fiindca aici se incearca a se face ceva...Imi place sa ma intalnesc-fie si virtual cu oameni ca Mihai,Maria,Dorina si lista ar putea continua...Am recomandat si altor cunostinte ale mele sa viziteze locul.Si eu va iubrsc-siDA Maria mai vino,fiindca eu,te citesc cu mare placere si nu-mi e rusine sa spun-mai invat cate ceva de la voi toti.VA MULTUMESC!Mihaela

    RăspundețiȘtergere
  25. Asa este, chiar daca sansele de a-l fi intalnit vreodata erau aproape nule, macar stiam ca exista acolo undeva si asteptam mereu ceva nou de la el: un nou proiect, un nou album, un nou videoclip, un nou interviu. Acum, nimic. Imi amintesc ca primul lucru care mi-a venit in minte, dupa ce am aflat macabra veste, a fost ca acum chiar am pierdut orice sansa de a-l intalni si de a-i spune cat il iubesc si cat il respect. Au trecut deja trei ani si inca am momente cand simt ca nu este adevarat ce s-a intamplat, cand imi doresc sa fie adevarat ce spun unii cum ca si-ar fi inscenat moartea si ca de fapt el inca ar trai. Cand ma gandesc la momentul 25 iunie 2009, durerea e la fel de mare chiar si acum dupa trei ani.
    Si da, stiu ca va ramane viu mereu in memoria noastra si stiu ca ii simtim spiritul ori de cate ori ii ascultam melodiile sau ii vedem clipurile, dar asta nu face sa doara mai putin si nu compenseaza faptul ca nu mai este fizic printre noi.:(

    Miadry
    (P.S. am descoperit ieri acest blog si m-am indragostit de el)

    RăspundețiȘtergere

AVERTISMENT!

Orice comentariu care contine limbaj jignitor la adresa autorilor blogului, a cititorilor sau a comentatorilor sai, va fi expediat in Zona Fantoma, sa-l caute pe Generalul Zod :)