vineri, 14 iunie 2013

STIU  CA  ADEVARUL VA  FI  SALVAREA  MEA!


“A  fost  unul  dintre  cele  mai  marete  momentele  din  viata  mea ...
unul  dintre  momentele  de  care  sunt  cel  mai  mandru…
…achitarea  lui,  reabilitarea  lui.”

"Am dobandit putere de la Dumnezeu in care cred foarte mult. Am dobandit putere  prin faptul ca stiu ca sunt nevinovat. Nici una dintre aceste povesti nu sunt adevarate. Ele sunt complet inventate. Este foarte trist si este foarte, foarte dureros. Ma rog foarte mult. Sunt o persoana puternica. Sunt un luptator si stiu ce se petrece in interiorul meu. Sunt un luptator, dar e foarte dureros si la sfarsitul zilei sunt inca om"

 13 IUNIE 2005 – 13 IUNIE 2013
Astazi este o zi in care putem celebra iubirea, spiritul, adevarul si credinta, victoria acestora asupra unui rau ce nu ar fi trebuit facut, asupra josniciei care urmareste sa distruga spiritul omului de bine.  
Prin sentimente puternice de simpatie, exprimate in cuvintele calde ale avocatului sau, ii celebram inca odata in plus, viata, mostenirea, umanitarismul.
  
Thomas Mesereau si Michael Jackson: 2 persoane foarte speciale, cu un caracter puternic.Doua personalitati marcante, cu o influenta covarsitoare una asupra celeilalte. Doua personalitati pe care destinul le-a adus impreuna, intr-un moment crucial al vietii. Una, pentru a oferii sprijinul sau, cealalta pentru a-l primi.  Doua persoane intre care a existat o conexiune divina. 
Thomas Mesereau care avea o credinta de nestramutat in nevinovatia lui Michael. A lucrat cu sarguinta, in ciuda propriei sale dureri si a pierderii suferite prin trecerea in nefiinta a sorei sale, bolnava de cancer, pentru a sustine pe cineva despre care stia ca era nevinovat;
si Michael Jackson, care in ciuda durerii de a fi acuzat pe nedrept de acte dezgustatoare de catre o familie care s-a intors impotriva lui, a continuat sa fie aceeasi persoana grijulie, generoasa, placuta, asa cum era tot timpul, influentandu-i pe altii in durerea lor, in ciuda durerii personale prin care trecea.
Cu siguranta, Dumnezeu a fost cel care adus aceste doua persoane extraordinare impreuna.


13 IUNIE 2005 – 13 IUNIE 2013
CUVINTE ale AVOCATULUI….PENTRU  OMUL  MICHAEL

Michael era un client foarte agreabil si era o incantare sa lucrezi cu el. Era foarte cooperant, asculta, era foarte respectuos cu mine, cu avocatul Susan Yu si cu personalul nostru. Cel mai rau lucru pe care as putea sa-l spun despre el este ca, uneori, era inaccesibil. Uneori, era greu de gasit, si cred ca o parte din asta se datora faptului ca era ingrozit si infricosat de acest proces. Dar in rest era o persoana minunata cu care se putea lucra.


Perioada procesului cred ca a fost foarte grea pentru el. Obisnuiam sa vorbesc cu el deseori, dimineata devreme. Michael era o persoana care se scula dimineata devreme, se plimba prin Neverland pentru a se relaxa si a sta in sanul naturii, pentru a privi cerul, si luna, si stelele. Ma suna de multe ori pe la 3 sau 4, dimineata. Suferea de anxietate, in mod clar era uneori foarte deprimat si cu probleme de somn. Dar acest lucru este normal pentru cineva care se confrunta cu acuzatii penale grave, asa cum a fost el.

A fost o experienta ingrozitoare. A fost dureros, a fost infricosator, nu putea sa creada ca asculta  unele dintre declaratiile care au fost facute. Nu putea sa creada ca cineva l-ar acuza de vatamarea copiilor. Nu putea sa creada ca cineva l-ar acuza de initierea unei conspiratii pentru a sechestra o familie, pentru a rapi copii, pentru a-i constrange. Acestea sunt lucruri de care Michael nu a fost capabil nici macar in inchipuire, cu atat mai mult sa fie acuzat oficial ce acest lucru.
Au  fost chemati martori, prieteni si oameni care i-au fost apropiati lui Michael, care in mod clar nu au spus adevarul, pentru a incerca sa construiasca un caz impotriva lui. A fost infricosator si foarte deprimant pentru el. In ziua in care s-a dat verdictul “nevinovat”, arata obosit.  Nu a spus un cuvant pana la ultimul "nevinovat". Apoi ne-am imbratisat iar el a spus cuvintele Va multumesc! Va multumesc! Va multumesc!”
Prima lui reactie a fost de recunostinta. Recunostinta fata de Dumnezeu, recunostinta fata de echipa sa aparare, recunostinta fata de familia si prietenii lui".

M-a durut inima sa fiu acolo, sa-l privesc si sa vad asta. A fost o durere chinuitoare. Nu stiu daca el s-a recuperat emotional, vreodata, cu adevarat.

Inainte de aceasta zi, am avut un sentiment foarte puternic ca juriul nu are de gand sa-l condamne. Mai intai de toate, trebuie sa intelegeti legea din California si procedura privind procesele penale.
In California, doisprezece oameni stau ca jurati intr-un proces penal. Legea Californiei prevede un verdict al juriului unanim pentru a condamna sau achita pe cineva de o crima. Acest lucru inseamna ca toti cei doisprezece jurati trebuie sa fie de acord sa condamne pe cineva de ceva. Acest lucru inseamna, de asemenea, ca toti cei doisprezece jurati trebuie sa fie de acord sa achite pe cineva de o acuzatie. In cazul in care membrii juriului nu pot fii de acord in unanimitate pentru a condamna sau achita, juriul ramane "agatat"  pentru acest cap de acuzare individual. Aceasta inseamna ca procurorii pot retrimite acest cap de acuzare in fata unui juriu cu totul diferit.

Nu m-am asteptat niciodata ca Michael sa fie condamnat pentru vreun capat de acuzare, crima sau delict. Am crezut, si inca mai cred, ca el era complet nevinovat de aceste acuzatii false. Cu toate acestea, niciodata nu stii cu adevarat ce va face un juriu. Juriul a fost format din doisprezece oameni pe care nu-i cunosteam. Deoarece procesul a durat cinci luni, am reusit sa observ miscarile lor, comportamentul si reactiile la marturii si dovezi. Am fost ferm convins ca urmarirea penala nu ar putea determina doisprezece oameni sa-l condamne cu ceva.

Nu stiam daca juratii l-ar achita in unanimitate pentru fiecare dintre cele paisprezece capete de acuzare. Nimeni nu putea sti acest lucru. Cu toate acestea, atunci cand am auzit ca juriul a ajuns in unanimitate la un acord, am stiut in adancul inimii mele ca el a fost achitat pentru toate. 
Aceasta urmarirea penala a fost o parodie a justitiei si unul dintre cele mai josnice atacuri asupra unei persoane nevinovate din istoria juridica.
Procesul a fost atat de nedrept! Cazul a fost atat de nedrept si lipsit de credibilitate!
  


   Michael Jackson a fost unul dintre cei mai placuti, cei mai amabili oameni pe care i-am intalnit vreodata. El a vrut realmente sa faca mai mult decat sa fie doar un geniu muzical. El a vrut sa vindece si sa schimbe lumea prin iubire, prin bunatate, prin arta si prin muzica si eu cred ca lumea este un loc mai bun deoarece el a fost cu noi.

Era foarte bland, foarte amabil. Exista un fel de descriere a lui, pe care eu am separat-o in Michael universal si Michael, omul.
Exista un Michael universalist care a vrut sa schimbe lumea. A vrut sa vada intreaga lume punand accentul pe copii . El a simtit ca daca copiii ar fi in mod corespunzator iubiti si ingrijiti, am reduce in mod semnificativ violenta din lume, am reduce in mod semnificativ josnicia din lume, am reduce in mod semnificativ saracia si toate celelalte probleme importante din lume . El a simtit ca singura cale de a face acest lucru este sa ne concentram atentia asupra copiilor. Deci, acesta este universalistul Michael care a crezut ca el ar putea vindeca lumea prin muzica, prin iubire, prin masuri umanitare. 
El a fost unul dintre cei mai mari umanisti din istoria lumii. Actualmente, el apare in Cartea Recordurilor ca fiind unul dintre cei mai mari donatori pentru cauzele copiilor, fapt asupra caruia mass-media nu i-a placut deloc sa se concentreze.
 Exista, de asemenea, omul Michael, de care m-am ocupat, care era o personalitate si care adora sa vada un zambet de copil. El a construit Neverland pentru a vedea copiii fericiti. A fost unul dintre cei mai bogati oameni din lume. Ar fi putut cheltui toti banii in mod egoist. In schimb, el a avut o gradina zoologica, a avut un parc de distractii, un teatru, a avut statui, toate dedicate copiilor din lume.
Daca ai privi la operele de arta din casa lui, o multime dintre ele sunt centrate pe copii, vazandu-i fericiti si respectandu-i pentru ceea ce sunt. Respectand rasa lor, religia lor, partea de lume din care sunt, ce fel de traditii autohtone au avut.
Era persoana care adora sa vada un copil zambind. Ii placea sa vada un copil din centrul orasului crescut in saracie si violenta, ca vine la Neverland, priveste o girafa si zambeste, priveste un elefant si zambeste. Primeste o ingheatata si este in culmea fericirii. Asta a insemnat foarte mult pentru Michael deoarece era un om foarte bun.
Dar, din pacate, cand esti un geniu si esti atat de bogat, toti rechinii se gandesc sa-ti iasa inainte. El a vrut sa faca lucruri creative, a vrut sa faca lucruri umanitare.

A  fost  unul  dintre  cele  mai  marete  momentele  din  viata  mea ....unul  dintre  momentele  de  care  sunt  cel  mai  mandru…achitarea  lui,  reabilitarea  lui.

Stiu ca au existat copii peste tot in lume pentru care el a facut astfel de lucruri. Copii cu handicap, copii cu boli si dizabilitati. Michael a emis cecuri pentru ei dar nimeni nu a mediatizat asta. El nu a facut-o ca sa devina bine cunoscut pentru ceea ce face. El a facut-o pentru ca inima lui dorea ca el sa faca asta.

Stii?... Cred ca unul dintre cele mai crude lucruri care i s-au intamplat vreodata a fost sa i se ia dragostea pentru copii, dorinta sa de a ajuta copiii, sa o intoarca impotriva sa si sa incerce sa-l numeasca monstru asa cum au facut-o ei in acel proces. “



13 IUNIE 2005….MICHAEL PAREA UN REGE ANTIC

“Pana cand verdictul “Nevinovat” nu a fost citit cu voce tare in sala, acei oameni (ai presei) nu si-au dat seama ca starul care statuse in fata lor era acuzat de fapte penale fara dovezi reale.
Dintr-o data parea ca procesul impotriva lui Jackson a fost numai fum si oglinzi…..
Privind la Michael in ultima zi a procesului, a fost ca si cum m-as fi uitat la doi oameni.
De o parte era Michael, omul, in viata reala si apoi in jurul lui era imaginea creata de presa, creata de oameni, o versiune distorsionata a lui, ca o reflexive intortocheata intr-o oglinda…Adevaratul Michael era bine imbracat, cu o tinuta care parea a unui spirit umil. In persoana era un tip timid si tacut care nu avea nici o legatura cu personajul fabricat de tabloide.
In ziua pronuntarii verdictelor, privindu-i fata, limbajul corpului si aura sa, era clar ca omul cunoscut ca fiind regele pop era un suflet bun care devenise victima propriei faime. Nu avea nimic arogant. Nu era nimic ciudat la trasaturile fetei, nimic transit in imbracamintea sa, banderola sa sau altceva.”
  
‘Numarul Unu:…..nevinovat
“Numarul Doi…..nevinovat
“Numarul Trei….nevinovat….
“Nevinovat” era cuvantul citit iar si iar, de paisprezece ori in total.

Judecatorul citea declaratia curtii:
“ Noi, juriul, simtind greutatea ochilor lumii asupra noastra, am studiat in amanuntime marturiile , probele si regulile de procedura prezentate in aceasta sala de judecata incepand cu data de 31 ianuarie 2005. Urmand instructiunile juriului, am ajuns cu incredere la verdictele noastre. Speram ca acest caz este o marturie a credintei noastre in integritatea si adevarul sistemului nostru juridic”
Cu aceste cuvinte, Michael, din spatele mesei apararii, si-a recastigat linistea sufleteasca.
In mod ciudat, Michael parea un rege antic. Avea un aer imperial. Impunandu-se doar cu prezenta sa,, Michael a ascultat in liniste in timp ce se citea declaratia judecatorului. Cu capul sus, superstarul a ramas nemiscat. Numai cei care puteau sa il vada de aproape puteau sa observe o mica lacrima siroind pe fata lui….
Michael a realizat ca juriul a respins acuzatiile formulate la adresa lui. I-a imbratisat si le-a multumit avocatilor apararii si a pornit incet spre iesire. Iesind din sala, trecand pe langa Katherine, Joe si fratii sai, parea putin emotionat.
Michael a parasit sala de judecata, si parea ca pluteste si se disipeaza asemenea fumului de tigara.”

Cu Michael Jackson plecand victorios, mass-media a fost invinsa.”


Traducere din Interviu: Deborah Kunesh – Tom Mesereau
Citate din cartea Complotul/ Aphrodite Jones

14 comentarii:

  1. Bună dimineaţa! Bună să vă fie inima, fiecăruia în parte.
    Ştiu că-i cam târziu, dar vă rog să-mi daţi voie să vă spun şi eu: HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT!

    Citind, am avut o a treia emoţie, dar şi o deplină încântare.
    "Mi-a mers la casa sufletului", Dorina - cum se spune pe la noi.
    Te rog, pe tine, Dorina, dar şi pe toţi aceia care poposesc pe-aici, să-mi daţi voie să vorbesc, aşa cum mă pricep eu mai bine...

    Ieri, am fost tentată să spun:
    Care e drumul oare?!... Şi când l-am rătăcit?...
    Îmi spuneţi voi, cei care zâmbind m-aţi umilit?
    V-am dăruit iubire, speranţă şi candoare
    Voi m-aţi ucis în taină. Iar fapta voastră doare...

    Astăzi:
    Nu ştiu ce să-ţi spun! Târziu e în Vreme…
    Mi-e Sufletul singur, amar şi pustiu,
    Secată mi-e Viaţa... Inima-mi geme,
    Deşi e devreme, mă tem că-i târziu.

    Mâine:
    Suflet al meu rănit, şi-n durere
    Să ai Speranţă!... Ziua de Mâine
    Da-va Credinţă, da-va Putere,
    Da-va Dreptate, Apă şi Pâine!
    ..........................
    Iar pentru TOTDEAUNA:
    1. Şi-am mers la merii vii să chem nemărginirea
    Să-mi lumineze chipul săpat de suferinţă
    Şi i-am rugat să-mi deie un strop de nemurire,
    Un pic de fericire, şi-un dram de biruinţă.

    2. Te-am cunoscut în taină, cu gândul. Şi nu ştiu
    Acum de e momentul să aflu dezlegare...
    Iernatica-mi viaţă m-a obligat să scriu
    Nemăsurate fraze. Să-mi fie cu iertare...!
    Ai milă! Şi răbdare! Sunt un copil adult...
    ...................
    SĂ AVEŢI O ZI SENINĂ, O VIAŢĂ CU SĂNĂTATE, LINIŞTE ŞI PACE ŞI O MINTE ÎNŢELEAPTĂ!
    ....................
    CU SINCERĂ PRIETENIE, maria c.

    RăspundețiȘtergere
  2. Iti multumesc, Maria.
    Ca intotdeauna, versurile tale au ceva din…Michael. Au ceva din viata-i zbuciumata, din durerea ce i-a intristat ochii si i-a brazdat fata.
    Intrezaresc, in umbra, frenetica dorinta a unora de a incerca sa umileasca, sa supuna defaimarii publice pe omul a carui aura radiaza caldura sufleteasca, iubire, candoare.
    Am credinta ca nu ratacirea, ci REGASIREA DRUMULUI, a adunat atatia rechini in jurul lui si a pus fortele malefice in garda. Simtind ca isi pierd puterea asupra oamenilor, ca isi pierd controlul instaurat prin frica, ura, crima, cinism, manipulare a gandirii, au dorit sa inlature cu orice pret cauza.
    Iar cauza a fost data de FORTA IUBIRII si a BINELUI pe care acest OM a incercat, prin arta sa, sa o dezvaluie.
    Prin iubire, el a incercat si a reusit sa le redea oamenilor increderea in ei insisi.
    Insa acest lucru este de neiertat pentru cei care au cu totul alte scopuri decat cele de dezvolatare armonioasa a personalitatii umane, de afirmare a demnitatii si libertatii omului.
    De-alungul intregii sale vieti, incepand cu perioada frageda a copilariei, si-a castigat, pas cu pas, nemurirea: prin arta, creatie artistica, idei umaniste, umanitariasm. Toate duse, asa cum stia el mai bine, catre perfectiune.
    Trecerea in nefiinta, a conferit vietii sale, prin nemurire, valoare de biruinta.

    RăspundețiȘtergere
  3. M-au impresionat sentimentele pline de admiratie si respect pe care un avocat cu asa mare renume in Statele Unite, Thomas Masereau, le are pentru Michael.
    Eu as spune ca Dumnezeu i-a adus impreuna nu numai pe cei doi, dar si pe avocatul Susan Yu, mana dreapta a lui Tom, cu care acesta a facut o echipa extraordinara in apararea lui Michael.

    "Singurii avocati care stiau ce strategie de aparare si tactici urmau a fi folosite in fiecare zi, erau Susan Yu si cu mine." a spus Mesereau.
    "Am lucrat indeaproape cu personalul nostru, cu totii locuind in acelasi complex. Am fost ca o tabara pazita. Nu ne-am impartasit tactica sau strategia cu alti avocati, nici cu consultantul (juridic) local.
    I-am permis consultantului local sa se ocupe doar de aspecte care nu erau deosebit de critice. Doar eu si Susan ne-am ocupat de problemele decisive"

    Yu a intretinut o prietenie stransa cu Michael Jackson pe parcursul procesului.
    Asa cum noteaza Susan insasi, aceasta a fost rezultatul impartasirii durerii adanci si emotiei puternice cauzate de ceea ce i s-a intamplat lui Michael pe parcursul procesului, dar si felului de a fi, foarte recunoscator, a lui Michael.
    A pastrat legatura cu Michael chiar si dupa ce a parasit tara, in urma incheierii procesului din 2005, legatura care a devenit foarte stransa.

    Dana Furma ,


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc, Dana, pentru ca ai amintit si de celalalt avocat important al apararii in care Mesereau a avut o incredere deplina, si pe buna dreptate.

      Mesereau si Yu, au lucrat impreuna ca o echipa bine inchegata, pentru a aduce adevarul si dreptatea intr-un caz plin de inselaciune, lacomie si razbunare.

      Iata o comparatie care reflecta foarte bine ceea ce au insemnat cei doi, unul pentru celalat, si impreuna:
      “Daca Mesereau a fost numele reliefat si stralucitor pe un pavilion , Susan Yu a fost lumina vie, sclipitoare ce licarea in spatele literelor de pe acel pavilion.
      Unul, fara celalalt, ar fi insemnat o lipsa a ceva absolut crucial.
      Duo dinamic a fost dinamic, in opinia lui Mesereau, datorita partenerului sau”

      Mesereau a avut, in mod categoric, un real respect si o profunda admiratie pentru partenerul sau in lege si justitie:
      "Susan Yu a fost singurul avocat cu care am lucrat indeaproape pe timpul procesului. Ea a fost singurul avocat in care am avut incredere. Ea a fost, fara indoiala, cel mai important avocat al echipei de aparare"

      "Cand am fost intervievat de catre Michael si Randy Jackson, am spus ca mi-ar servi doar in calitate de consilier principal al lui Michael, chiar daca Susan Yu au fost co-avocatul meu".
      "Randy si Michael au fost constienti de abilitatile juridice superioare lui Susan. Ei au spus in mod repetat ca Susan si cu mine am fost cei mai importanti avocati din echipa apararii”

      Ștergere
  4. Iti multumesc foarte mult, Dorina, pentru aceasta postare,sunt chiar impresionata! In sfarsit aud si eu de cineva care vorbeste de bine despre Michael si crede cu toata puterea lui ca este nevinovat! Acest avocat chiar este o persoana speciala!

    Andreea V. Peace&Love! Pupici :-*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa este, Andreea! Mesereau, ca de altfel multi altii, a fost o persoana importanta si speciala.
      Un avocat caruia i-au trecut prin mana dosarele a mii de clienti, care s-a confruntat de-a lungul carierei sale cu diferite tipologii de caractere. Un om care avea un adevarat arsenal de informatii in spate pentru a putea sa discearna. Un om care a vazut in Michael persoana care era cu adevarat.
      Un om pe care frenezia defaimatoare a mass-mediei si cazul “bine blindat” bazat pe dovezi mincinoase, al acuzarii, nu l-au clintit ci, din contra, i-au intarit credinta in nevinovatia lui Michael.

      “Desigur ca mass-media doreste sa socheze si vrea sa vada oameni decazand.
      Spera cu disperare ca va fi condamnat pentru ca asta ar fi insemnat povesti de ani de zile despre cum arata, ce a facut in inchisoare si daca a avut de gand sa se sinucida. Crede-ma, au incercat sa denatureze rapoartele intr-un mod in care sperau sa influenteze juriul sa-l condamne. Chiar si o multime de fotografii ieftine asupra mea de-a lungul timpului. Toata lumea spera sa profite de pe urma distrugerii lui. A fost groaznic.” / Thomas.M

      Mass-media a fost tot timpul pornita pe manipularea realitatii si a faptelor cazului respectiv, in ideea prin care Michael ar fi fost gasit vinovat macar in fata opiniei publice, daca nu in sala de judecata.

      Ștergere
  5. Alearga timpul peste noi, ca niste nori fara somn. Si cine l-ar putea supune sa devina impacarea dintre inceput si sfarsit? Secundele mor unele dupa altele, obosite, zidind umbre pe trupuri. Rand pe rand se preling anii cu atata nerabdare copilareasca incat undeva, in vazduhul smerit, se-aud orele racnind catre lumi...
    Intr-un amestec de bucurie, durere, liniste si iertare, intelegi ca intregul Univers, acesta pe care-l cunoastem - nu este altceva decat o taina, intr-o pozie nescrisa, cu ratiune si dreptate, cu sperante care fosnesc zanatic in lumina, cu...suflete rascolite de iubire!
    Iubirea lui Michael pentru sublim, pt. autodepasire, pt. senzational, pt. nemarginita ceativitate originala, pt. inteligenta emotionala - a pus lumea in miscare, canalizand pasiuni, eliberand energii, transformandu-le in nemuritoare creatii artistice. Da, Michael era fascinant prin comportamentul sau, prin felul sau de-a fi: vorbire, suavitate, distinctie, finete, atitudine, rafinament, eleganta, mister...Masereau chiar spunea la un moment dat ca, aceasta relatie client-avocat si implicit experienta, pe care a avut-o cu M. J. in timpul procesului, il va marca pt. totdeauna. Si sunt convinsa de-asta!
    Ma bucur ca am fost contemporana cu M. J. Ma bucur ca de la inceputul si pana la capatul existentei lui, a pledat pt. iubire intre oameni, iubire pt. natura care "este o prelungire a corpului nostru", pt, o lume mai buna si mai ales a luptat pt. eradicarea suferintei copiilor - pt. ca aceste inaltatoare dorinte i-au pus in valoare calitatile, virtutile, integritatea morala. Toate acestea, denota cat era de inteligent, genial, dar si atat de inofensiv, sensibil, inocent, frumusetea interioara fiindu-i coordonata vietii pe care o emana din fiinta lui ca niste rauri de lumini.
    Multumesc, Dorina pt. gestul tau frumos avand in vedere sa evidentiezi acest eveniment de glorie si cinste pt Michael(la sfst. procesului din pacate), beneficiind totodata de informatie si cei care nu au citit cartea si nu cunosc suficient cat sa se poata face o perere CORECTA despre ce s-a intamplat atunci si care au fost adevaratele detalii ale caracterului si simtamintelor lui Michael, paralel cu durerea enorma simtita din plin, pe nedrept la acel proces fatidic.
    Multumesc, pt. ca rezisti in ciuda intemperiilor timpului care se scurge nemilos si iti amintesti si ne amintesti de el necontenit!
    In detrimentul corvezilor si viselor pierdute, chiar si fara Michael - doar cu capodoperele si amintirea sa placuta - putem fi fericiti, dar cand ne amintim de suferinta lui teribila, de amarul nebanuit de prea multi acumulat si ascuns in toate ungherele sufletului sau, inevitabil, ne intristeza si parca ne doare putin aceasta fericire...Dupa ce am citit articolul, mi-a umblat ceva timp prin cap o replica:"Sa treci pe langa noi si sa ne ierti fericirea." (Idiotul - Dostoievski) ...MIREY

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. M-ai ravasit, MIREY.
      Citind randurile tale, am simtit cum nebanuita “taina, intr-o poezie nescrisa”, a trecut cu suavitate dinspre rafinamentul si eleganta creatiei lui Michael, spre finetea si misterul creatiei tale.
      Iti multumesc pentru ca ai pus in lumina, atat de placut si convingator, caracterul fascinant, unic, plin de mister, de nebanuite si controversate intentii inaltatoare, al creatiei lui Michael, al personalitatii sale.
      Faptele si ideile inaltatoare i-au innobilat sufletul, l-au ridicat la un alt nivel spiritual.
      In ciuda incercarilor grele la care a fost supus si a durerii personale teribile prin care a trecut, a continuat sa fie aceeasi persoana generoasa, placuta, rafinata, plina de sensibilitate si receptivitate la durerile celorlalti, influentandu-i in bine. Toate acestea nu au fost decat “pietre”care i-au probat si i-au intarit integritatea morala.

      Asa cum bine ai sesizat, si iti multumesc pentru asta, am dorit sa pun accentual pe anumite pasaje din cartea Aphroditei Jones care scot in evidenta, ca intr-un joc de lumini si umbre folosit de un pictor, puternicele trasaturi de caracter, aura lui Michael care l-a impus in fata celorlalti prin simpla sa prezenta, prin convingerea interioara ferma in propria-i nevinovatie, in forta adevarului si a credintei.

      “...vazandu-l pe Michael interactionand cu fanii sai, cu familia, avocatii, oameni ai legii si chiar cu mass-media – un lucru nu putea fi negat – aura lui Michael Jackson. Starul pop parea sa aiba o lumina alba in jurul lui, care transcendea toata zarva. Michael nu parea catusi de putin preocupat de acuzatiile cumplite care i se aduceau in sala de tribunal. De fapt, expresia fetei sale din interiorul salii de judecata a facut ca procurorii sa para o echipa de oameni disperati….”

      Ștergere
  6. Citind acest articol, pe de o parte imi este sufletul plin de bucurie pentru descrierea minunata facuta umanismului lui Michael si a generozitatii sale fata de copii, iar pe de alta parte simt o tristete amara pentru momentele grele, poate chiar de deznadejde, prin care a fost nevoit sa treaca de-a lungul procesului.

    Nu am sa inteleg niciodata de ce faptele bune ale lui Michael nu au fost si nu sunt mediatizate.
    Imi aduc aminte de un caz pe care Thomas Masereau l-a reamintit in acelasi interviu.
    Avocatul a fost impresionat de recunostiinta pe care tanarul i-o purta lui Michael.
    “La inmormantarea lui, la care am participat, era si un tanar care in anii '80 a fost un caz destul de mediatizat din sudul Californiei. Un tata si-a udat fiul cu benzina si i-a dat foc. Focul i-a ars cea mai mare a corpului, inclusiv toata fata. Acest om este acum cunoscut sub numele de Dave Dave, fostul David Rothenberg. Michael a avut grija de el. Dave s-a ridicat sa vorbeasca cu privire la cat de decenta, generoasa si minunata persoana era Michael Jackson.”
    Dave a fost unul dintre copiii cu probleme pe care Michael i-a ajutat si de care a fost foarte apropiat.
    L-a cunoscut pe Dave in 1984, a fost impresionat de cazul lui, l-a luat sub aripa sa, l-a sprijinit emotional si financiar ani de zile. Michael a dorit chiar sa-i platesca multiplele interventii chirurgicale, dar mama avea o asigurare care le acoperea pe toate.
    Copilul a ajuns sa-si petreaca timpul cu Michael la casa sa din Encino si la Neverland.
    Asa cum Dave a declarat intr-un interviu, Michael a fost pentru el tata, prieten si frate mai mare.
    De ce nu citim in ziare, relatarea atator fapte care-i fac cinste lui Michael? De ce nu citim despre generozitatea si bunatatea lui?

    Multumesc pentru un asa articol minunat.
    Marinela

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Marinela. Povestirea este cu adevarat impresionanta.
      Impresioneaza atat faptul ca un parinte poate recurge la o asemenea fapta criminala impotriva propriului copil, minunea prin care acest copil a supravietuit, cat si faptul ca MJ s-a implicat atat de mult in ingrijirea , educarea si sprijinirea financiara a copilului. Candoarea si bunatatea lui, intr-adevar, nu au avut margini.
      Dave a fost binecuvantat de Dumnezeu, fiind capabil sa supravietuiasca acelui moment tragic si multiplelor interventii chirurgicale. A fost binecuvantat prin aparitia lui Michael in viata sa, acest om care, din prisosul inimii sale, i-a oferit atata sprijin.
      Ma intreb daca mass-media a auzit despre aceasta poveste si despre altele asemanatoare!!! Cu siguranta , NU!
      Altfel, intr-o lume normala, l-ar fi tratat cu totul diferit pe Michael!!!

      Ștergere
  7. Citind tot ce s-a scris aici, eu am credinta, de nestramutat, in vointa divina. Dumnezeu e cel care le randuieste pe toate.
    Acuzatiile grave, nefondate, acea “conspiratie” teribila a mass-mediei, a procuraturii, a celor care, cu siguranta, s-au aflat in spatele ei, acea “frenezie nebuna, mincinoasa si manipulatoare”, impotriva unui geniu muzical a carui suflet era de o candoare si o bunatate “neverosimila”, rar intalnita nu numai in ziua de azi, ci in toate timpurile,….au necesitat, pentru a fi demontate una cate una, genialitatea unei adevarate echipe de avocati. Iar probabilitatea ca aceasta echipa sa fie intrunita, sa fie unita precum degetele stranse ale unui pumn impotriva denigratorilor si acuzatorilor, sa fie motivata de credinta adanca in nevinovatia lui Michael, numai forta divina o putea da. Numai vointa divina a facut ca lucrurile sa fie pana la urma in favoarea lui Michael si a adevarului.

    Anna S.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anna, ma bucura prezenta ta din nou, aici. Si iti multumesc pentru faptul ca ai surprins acest aspect. Prin vointa divina, familia, echipa de avocati Mesereau-Yu, fanii, cu totii i-au fost alaturi lui Michael.
      Toti au fost convinsi ca a existat o conspiratie colectiva care urmarea distrugerea lui.
      “Tom Mesereau era, in aceasta privinta, sigur de un lucru: ca existau mai multi oameni care actionau intr-un plan comun, un complot, pentru a distruge imaginea artistului. Avocatul apararii avea sa demonstreze, pe parcursul procesului, ca acesti oameni urmareau sa castige faima si avere pentru ei insisi. Masereau a fost prima persoana care a vazut jocurile din spatele scenei si a ajuns sa considere intregul caz impotriva lui MJ drept o conspiratie.”/ AJ

      Ștergere
  8. Pe timpul procesului si in mijlocul haosului care se instaurase, Michael s-a apropiat enorm de mult de fani. El a simtit ca, dincolo de rolul echipei de aparare Tom-Yu, dincolo de familie, de prieteni, puterea i-a venit din partea fanilor care l-au iubit si i-au admirat munca de o viata.

    “Fanii incapatanati, oameni care au dormit in corturi langa gardurile din jurul tribunalului, oameni care au dormit in corturi la portile Neverladului, au devenit foarte importanti pentru starea psihica a lui Michael. Pentru Michael, ei au fost oamenii care l-au sustinut peste tot in viata. Ei au rezistat alaturi de el pana la finalul procesului”.
    Nici un alt artist nu a reusit sa atraga atat de multe categorii de oameni: credinte diferite, rase, nationalitati, categorii sociale diferite, varste diferite. Toti au zburat din toate colturile lumii, sa-i fie alaturi, sa-l sprijine prin prezenta si forta iubirii lor.
    Cei care au putut ajunge in sala de judecata, insa, erau ravasiti sa vada ca Michael aparea adesea tremurator, incercand sa-si retina lacrimile. Erau momente in care de-abia se putea tine pe picioare, fiindu-i greu sa vada in fiecare zi parada celor care-l acuzau necontenit pe nedrept. “ / AJ
    Cu toate acestea, atat grupul de fani de acolo, cat si cei care continuau sa soseasca necontenit din toate tarile, au creat o sinergie si o forta benefica incontestabila, de sustinere psihica a celui in a carei nevinovatie credeau cu toata fiinta lor.



    RăspundețiȘtergere
  9. "Cand am citit titlurile NEVINOVAT in toate ziarele, m-am rusinat de faptul ca am facut parte din masinaria media care a contribuit la distrugerea lui Jackson." - Aphrodite Jones
    Adela

    RăspundețiȘtergere

AVERTISMENT!

Orice comentariu care contine limbaj jignitor la adresa autorilor blogului, a cititorilor sau a comentatorilor sai, va fi expediat in Zona Fantoma, sa-l caute pe Generalul Zod :)