marți, 3 iulie 2012

Capitolul 22. Pot copiii să ne înveţe iubirea?

...


"MICHAEL JACKSON TAPES BOOK" - traducere şi adaptare în limba română de Mikael A. Dobrescu


 PARTEA a VIIIa: DESPRE COPII ŞI INOCENŢĂ


Capitolul 22. Pot copiii să ne înveţe iubirea?





SB: Crezi că putem învăţa să iubim, de la copii?

MJ: Da, într-un mod diferit, pentru că ei sunt foarte afectuoşi. Putem învăţa asta de la ei, pentru că e o afecţiune chintesenţială şi o inocenţă pură. De aceea îi iubesc atât de mult. Îi spuneam lui Frank deunăzi: „Frank, eu sunt îndrăgostit de inocenţă. De aceea iubesc atât de mult copiii.” Dumnezeu e inocenţă. Să fii atât de inocent şi să ai o astfel de perspectivă asupra vieţii... E atât de drăgălaş, un copil care se învârteşte în jurul casei şi îl întrebi „Ce faci?”, iar el îţi răspunde „Nu ştiu, mă joc.” Iubesc asta. De aceea am acasă un tablou în care un copil strigă în vânt, pentru că se simte bine. El strigă, doar pentru că are chef să strige. Iubesc asta. Mi se pare romantic.

SB: E aproape ca şi cum ei cred în iubire şi nu se tem că vor suferi. Astăzi, oamenii se tem de iubire.

MJ: Iubirea şi romantismul sunt două lucruri diferite? Uite, asta mă derutează. Eu văd romantismul ca pe ceva la care tânjeşti. Tânjeşti după asta la o anumită vârstă.

SB: Tu vezi romantismul ca pe ceva inventat de filmele hollywoodiene?

MJ: Da. Foarte.

SB: Copiii sunt puţin romantici. Ei au idile la grădiniţă.

MJ: Te referi la idilele cu alţi copii?

SB: Da.

MJ: Aşa e. Copiii ne pot învăţa să fim iubitori şi inocenţi. Ei acordă o şansă oricui şi îi învăţ pe Prince şi Paris să iubească pe toată lumea.

SB: Când lumea utilizează expresia „adult”, poate însemna „matur”, „echilibrat”, „educat”, „stăpânit”. Poate să însemne „răbdător”. Dar are şi conotaţii negative, pe care vreau să le comentezi. Poate fi folosit cu sensul de „cinic”, „suspicios”, „uneltitor”, „manipulator”, „corupt”, „precumpanitor”. Spune-mi unele dintre lucrurile negative pe care le învaţă adulţii.

MJ: Adulţii au multe probleme. Au fost prea mult condiţionaţi de gândirea şi sentimentele altora. De aceea nu prea am încredere în câini. Nu din cauza câinelui însuşi, ci din cauza faptului că stăpânul instilează convingerile proprii, furia şi frustrările lui în acel câine şi îl face să devină rău şi neîmblânzit. Şi ştiu cu ce apucături vine, atunci când se apropie şi mă adulmecă. Aşa şi cu adulţii. De aceea mi-e teamă.

SB: Vrei să ştii cear sunt motivele persoanei respective. Vrei să ştii dacă are o natură vicioasă ori...

MJ: Da. Dar asta este reprezentarea perfectă a ceea ce au permis oamenii să se întâmple cu ei înşişi. S-au pierdut, undeva pe parcurs, iar eu cred în ideea de a rămâne inocent şi simplu, ca un copil. Cum a spus Iisus: „Cel mai mare pentru mine este cel care este asemeni acestui copil. Fiţi ca el şi veţi fi măreţi în ochii mei.” De obicei, când vin la mine, adulţii te privesc şi studiază cum eşti îmbrăcat sau cu cine eşti. Eu aşa văd. Apoi, după ce începem să discutăm şi îşi dau seama că nu sunt decât un om obişnuit care vrea să-şi facă prieteni, inimile lor se înmoaie.

SB: Iar copiii acceptă de la început. Ei nu judecă.

MJ: Da, ei lasă totul să vină de la sine. Copiii spun „O, Doamne, e Michael Jackson.” Iar eu le spun „Bună.” Un adult zâmbeşte şi răspunde „Bună.” Şi apoi, după ce cugetă puţin, adaugă „Îmi place ceea ce faci.” Dar nu se exprimă natural, nu vor să arate că sunt impresionaţi de ceva sau de cineva.

SB: De ce nu fac asta? De ce îşi reţin entuziasmul? Oare încearcă să arate „Nu sunt mai prejos decât tine... Sunt şi eu cineva...” Se simt nesiguri?

MJ: Se simt ca într-un război psihologic cu mine – cum să mă abordeze, ce să spună, ce să nu spună... Eu i-aş îndemna să fie ei înşişi, să fie aşa cum sunt copiii. Să fie inocenţi. Să fie aşa cum suntem cu toţii, atunci când ne naştem.

SB: Poate le-ai vorbi astfel: „Nu încerc să mă dau mare în faţa ta. Eu sunt cine sunt, iar tu eşti cine eşti.” E ca şi cum ai considera copiii mai aproape de nivelul tău, decât adulţii.

MJ: Sigur că sunt. Pot relaţiona mult mai uşor cu ei. Ei nu vin cu tot bagajul ăla de prejudecăţi. Ei se joacă. Nu vor nimic de la tine. Iar tu nu vrei de la ei decât iubire şi inocenţă, şi să găseşti împreună cu ei fericirea şi magia.



SB: Adulţii te fac să te transformi în ceva ce nu vrei să fii. Nu vrei să fii defensiv şi artificial şi nu vrei să flecăreşti ca adulţii. Când copiii vin la tine cu entuziasm, eşti Michael. Dar în preajma adulţilor, eşti altfel. Ai făcut analogia cu câinii. Nu ştii cum să reacţionezi, aşa că devii defensiv. Ei te transformă în cineva care nu vrei să fii.

MJ: Aşa este. De aceea am devenit... nu că i-am lăsat pe ei să câştige războiul lor închipuit, dar pur şi simplu nu mă interesează să fiu în preajma lor. Poţi să pui mesajul acesta în discursuri. Vom face mulţi oameni să fie asemenea copiilor. Îi vom „boteza” prin cuvintele şi cărţile noastre. Sunt mulţi cei care nu vor să se schimbe şi care refuză să vadă lumina. Au fost prea mult condiţionaţi. Dar noi putem să-i ajutăm. Am convingerea că mulţi oameni se pot schimba. Asta este minunat. Putem să le arătăm. Există adulţi care au venit la Neverland şi mi-au spus: „Ştii, lucrurile pe care le-am făcut aici nu le-am mai făcut de mulţi ani... Aici poţi să laşi garda jos şi să fii din nou copil.” Le răspund: „Pentru asta există Neverland. Să te întorci la inocenţă. Să te distrezi.”

SB: Toată durerea pe care ai îndurat-o cu toate atacurile, am văzut-o şi eu la prima mână, şi le spun oamenilor că gunoaiele care s-au spus despre tine sunt inventate şi nedrepte. Cum de nu ai devenit un adult cinic, şi cum de nu ai cedat?

MJ Îţi voi spune de ce. Pentru că durerea şi săgeţile pe care le-am îndurat eu, nimeni altcineva nu le-ar fi îndurat. Alţii probabil că şi-ar fi luat zilele până acum... sau ar fi devenit alcoolici. Au fost foarte cruzi şi grosolani cu mine. Şi dacă îşi închipuie că nu aud şi nu văd, se înşeală. Ceea ce m-a ajutat să trec peste toate astea, au fost copiii. Pentru ei rezist, altminteri nu aş fi rezistat. Chiar nu aş fi rezistat.

SB: Copiii ţi-au oferit suport pentru a continua? Sau vrei să spui că tu continui, pentru că ai credinţa că Dumnezeu ţi-a dat o misiune, de a încerca să faci ceva pentru copiii neglijaţi?

MJ: Dumnezeu mi-a dat o misiune, aşa simt, să fac ceva pentru aceşti copii, iar ei mi-au oferit suport şi încredere şi iubire ca să rezist. Când privesc copiii, mă simt vindecat cu totul. E ca un botez. E ca şi cum Dumnezeu mi-ar spune: „Michael, totul va fi bine”, atunci când privesc în ochii unui copil.

SB: Aşadar, din punctul tău de vedere, consideri că ţi-ai îndeplinit toate misiunile, în afară de cea mai importantă, aceea de a avea grijă de copii, şi pentru această mare misiune continui să te lupţi. Să însemne asta că nu mai ai aceleaşi ambiţii muzicale?

MJ: Glumeşti? Sunt de un trilion de ori mai puternice acum, de la dans la muzică, mă inspiră şi mai mult.

SB: Dar poţi să le arăţi iubire adulţilor, mai ai încredere în adulţi?

MJ: Am încredere în adulţi...

SB: Dar încă eşti circumspect... trebuie să fii.

MJ: Da, pentru că m-au trădat şi m-au dezamăgit, de foarte multe ori, în foarte multe feluri. Au fost adulţi care au venit la mine plângând şi spuneau: „E o ruşine că ai fost nevoit să treci prin aşa ceva, eu nu te-aş răni niciodată, niciodată.” Şi, cum s-au întors cu spatele, cum m-au rănit. Serios, acesta e genul de mizerii prin care am trecut. Mă îmbrăţişau, cu lacrimile şiroind... şi un an mai târziu mă dădeau în judecată pentru ceva ridicol... un fotograf pentru nu ştiu ce poze, sau cineva care a fost dat afară, nu de mine, dar mă dă în judecată pe mine. Genul acesta de tâmpenii.

SB: Problema e că la momentul respectiv poate că erau sinceri. A doua zi, sentimentele se schimbă. Dar în esenţă, poţi să mai ai încredere. Ai dreptate să te simţi trădat şi abandonat, dar ai depăşit teama faţă de oameni. Acest lucru este extrem de important, nu ţi-aş fi prieten dacă nu aş crede astfel. Am învăţat de la tine să-mi apreciez copiii şi vreau să te învăţ să nu te mai temi.

MJ: Ah, e drăguţ din partea ta. Au venit la mine mulţi părinţi, pentru că, atunci când mă văd, copiii lor se ataşează de mine. Parcă o iau razna. Vor să se joace şi să se caţere în copaci, iar eu fac toate astea împreună cu ei. Părinţii mă iau deoparte şi îmi spun, cu lacrimi în ochi: „Michael, eu nu-mi cunosc copiii. Tu m-ai învăţat cum să-mi petrec timpul cu ei. Trebuia să învăţ asta.” Mereu aud asta.



SB: Dar copiii îi plictisesc pe majoritatea adulţilor, mai ales dacă nu sunt copiii lor proprii.

MJ: De ce? Sincer, spune-mi adevărul, chiar îi plictisesc?

SB: Da. În primul rând, copiii necesită o răbdare fenomenală iar adulţii nu au răbdare. În al doilea rând, copiii pun multe întrebări iar adultul se gândeşte la munca lui. Pentru părinţi e important cum să facă un milion de dolari, iar faptul că un copil se întreabă de ce are pisica patru picioare nu e important. Ţie îţi plac aceste întrebări puse de copii? Crezi că ei, copiii, ştiu mai bine decât adulţii ce e important?

MJ: Depinde de valoare, sau de ceea ce considerăm noi că este cu adevărat important. Părerea mea sinceră este că, a fi un antreprenor şi a avansa pe scara corporaţiei – astfel de lucruri lumeşti pe care le fac oamenii, sunt lumeşti pentru ei. Copiii preţuiesc distracţia, iubirea, atenţia – eu aşa cred. Ei vor o zi plină de amuzament, lucruri care, dacă le experimentezi cu ei, iţi asigură un loc special în inima lor, pentru totdeauna. Asta influenţează viitorul lor, al întregii lumi şi chiar al universului nostru.

SB: Dar dacă cineva spune: „Distracţia nu e ceva serios. Trebuie să muncim. Trebuie să vindecăm boli. Trebuie să construim case şi să aflăm cum va fi vremea în weekend. Iar distracţia nu ne oferă nimic din toate astea. Copiii trebuie să crească ştiind că au responsabilităţi, că au teme de făcut.”

MJ: Eu cred că putem învăţa prin joacă, prin distracţie, şi după ce ne amuzăm sau chiar în timp ce ne amuzăm, se întâmplă minuni. Ştiu că mie mi se întâmplă aşa. Unul dintre cele mai frumoase cântece pe care le-am scris vreodată, şi care va fi pe acest album [”Invincible”], l-am compus în timp ce mă jucam cu nişte copii. A venit de la ei în întregime, şi când mă gândesc la cântecele mele, spun „Bun, ăsta mi-a venit de la copilul cutare, iar ăstălalt de la copilul cutare.” Ei le-au inspirat. Au venit din fiinţa lor, din prezenţa lor, din spiritul lor. Acesta e adevărul.

SB: Deci, copiii sunt ca o piscină iar apa reprezintă spiritul divin. Şi pe măsură ce creşti, apa începe să îngheţe până când devine numai gheaţă. Iar copiii sunt un rezervor de căldură şi de apă liberă în care te poţi juca, în timp ce gheaţa e dură şi rece şi nu te atrage. Şi dacă vrei ca adulţii să redevină prietenoşi, aşa cum erau la început, trebuie să topeşti gheaţa din piscină.

MJ: De aceea, atunci când regizez filme – şi curând voi începe să regizez din nou – eu văd totul prin ochii unui copil. Toate poveştile mele vor trata subiecte despre copii, despre felul în care ei sunt afectaţi de lume şi despre felul cum se vede lumea prin ochii lor, pentru că acestea sunt aspectele la care eu mă pot raporta. Nu aş putea aborda un subiect legat de justiţie sau o crimă. Nu le înţeleg. Pot să înţeleg dacă un copil a fost implicat într-o crimă, să-i analizez viaţa şi să aflu ce s-a întâmplat, de ce s-a întâmplat, cum se simte el find condamnat pe viaţă şi ce se întâmplă în inima lui micuţă. Asta pot să înţeleg. Despre asta aş putea să scriu şi aşa ceva aş putea să regizez, pentru că o pot simţi.

SB: Cum poate un adult să simtă asta? E un har? E ceva ce poţi învăţa? Când sunt în preajma ta, simt şi eu.

MJ: Eşti foarte amabil.

SB: Îmi iubesc foarte mult copiii mei, dar copiii altora nu-i iubesc aşa mult. Dar când îl văd pe Prince, mi se înmoaie inima, pentru că e un copil aşa de cald şi de iubitor.

MJ: Aşa vreau să fie. De când erau foarte mici, i-am învăţat să iubească pe toată lumea.

SB: Cum vei păstra asta, atunci când vor creşte? Va trebuie, evident, să-i protejezi de prostiile din tabloide.

MJ: Îi învăţ să iubească pe toată lumea, să fie amabili şi să fie buni la inimă. Dar ei sunt aşa de la natură. Nu trebuie să programez eu... o au de la natură. Nu ştii cât de mult iubesc filmele şi arta şi cât îmi doresc să fiu regizor. Îmi vine să strig, vreau să prezint lumea văzută prin ochii copiilor, pentru că eu îi înţeleg foarte bine. Durerea lor, bucuria, râsetele şi lucrurile care îi rănesc. Văd lumea prin ochii lor şi vreau să portretizez asta într-un film. Asta e adevărata mea pasiune. Asta îmi doresc, enorm.



SB: Ca regizor, ai putea prezenta lumii viziunea ta despre copii, pentru că ei văd prin ochii tăi, chiar dacă ar fi vorba de un film pentru adulţi?

MJ: Da, şi mi-am cercetat inima de multe ori şi m-am întrebat „Aş putea să fac un film serios pentru adulţi?” Ştiu că pot. Dar nu cred că mi-ar plăcea.

SB: Care ar fi filmul pe care ţi-ar fi plăcut să-l faci tu?

MJ: „ET”, „Vrăjitorul din Oz”, „400 Blows” care este un film grozav al lui François Truffaut. Iubesc „Shane” şi sunt nebun după „Să ucizi o pasăre cântătoare”. Asta este povestea care îmi aduce un nod în gât de fiecare dată când o văd. Ai văzut filmul? Trebuie neapărat să-l vezi. O să oprim telefoanele şi o să ne uităm împreună.

SB: Pot să-l vadă şi copiii?

MJ: Absolut, e educativ. Este vorba despre rasismul din Sud. Este vorba despre un om care a fost acuzat că a violat o femeie albă. Sunt unele scene mai dure dar eu l-am văzut prin ochii copiilor. Omule, filmul ăsta te va da peste cap. Îl iubesc foarte mult. Este, clar, unul dintre cele mai bune filme. Aş fi vrut să-l regizez eu. O, Doamne, e minunat.

SB: Să te întreb ceva... Ceea ce te face unic este talentul tău ieşit din comun. Au oamenii de culoare mai mult ritm decât cei albi? Când vorbeşti despre dans şi toate cele... adică, pare o glumă, asta cu „albii nu au ritm”, dar nu e. Se vorbeşte mereu despre ritmul natural şi despre felul în care dansează copiii negri din ghetto... e ceva natural. Tu vezi asta pe aici prin Manhattan? Copiii ăştia care dansează pe stradă... sunt uimitori!

MJ: Sunt uimitori şi sunt naturali. Ei au un simţ al ritmului pe care nu-l poate explica nimeni. Se cheamă talent natural.

SB: Ai văzut ritmul ăsta la oameni albi?

MJ: Nu e acelaşi lucru şi nu vreau să spun...

SB: Dar simţul sincronizării...

MJ: Stan, care merge mereu în cluburile de negri, spune că trebuie să ai în sânge ritmul negrilor ca să poţi să stai pe lângă ei şi să înveţi ritmul sincopat. Ştii, asta e ce fac rapperii, despre asta e vorba, e o chestie naturală.

SB: Asta le reflectă ritmul interior?

MJ: Aşa e. Dar un copil de culoare are ritmul ăsta la fel ca al unui adult, ca un adevărat dansator. La ei e o abilitate naturală, înţelegi?



SB: Africa este în mod firesc mult mai copilăroasă decât Europa. Europa se făleşte cu chestiile ei sofisticate, cu parfumurile, cu hainele de fiţe. Africa a fost mereu considerată „mai primitivă” dar tocmai prin asta ea e mai naturală, mai organică. Africanii sunt mult mai apropiaţi de pământ. Poate că ei nu s-au detaşat niciodată de ritmurile naturale.

MJ: Dar cum a devenit genetic?

SB: Nu ştiu.

MJ: Dacă iei un copil scoţian sau irlandez şi îl pui în aceeaşi situaţie, îl faci să se nască în Africa printre...

SB: Păi, cam asta e povestea cu Elvis, nu-i aşa?

MJ: Elvis a fost mereu în preajma negrilor.

SB: Şi a dobândit ritmul, corect?

MJ: Da, a prins ritmul, a vrut să facă paşii, vorbea ca un negru şi se purta ca un negru. L-am cunoscut bine pe Elvis şi am vorbit deseori cu Lisa Marie despre felul cum...

SB: Dacă nu ar fi fost alb, nu ar fi avut atâta succes, corect?

MJ: Nu neapărat, pentru că asta se aştepta de la el. Ştii ce a spus Philips, proprietarul Sun Records: „Dacă aş găsi un alb care să cânte ca un negru, aş fi milionar.” Şi i-a ieşit în cale Elvis Presley.

SB: Ai pus o întrebare incredibilă: „Cum devine aşa ceva parte din tine?” Mai ales că astăzi, ştiinţa nu crede în caracteristicile dobândite. Nu-i poţi transmite unui copil nişte caracteristici pe care tu le-ai dobândit într-o viaţă întreagă. Deci, dacă ai un talent muzical extraordinar înnăscut, i-l poţi transmite lui Prince. Dar dacă talentul l-ai învăţat de la cineva, atunci nu i-l poţi da lui Prince. El trebuie să-l dobândească singur, pentru că nu există în gene.

MJ: Mda.

SB: Eram într-un concurs de predicat, am pierdut la mustaţă în faţa unui predicator din Caraibe şi toată lumea mi-a spus: „El s-a sincronizat, tu nu.” El ştia să-şi construiască predica şi prietenii mei mi-au spus „Shmuley, el avea ritm.” [Râd amândoi.]

MJ: Dar tu eşti uimitor.

SB: Acum, serios, el chiar avea ritm. Ţi-am spus, predicatorii negri sunt cei mai tari. Ei sunt cei mai buni oratori. Uite la Martin Luther King... Nu mai e altul ca el...

MJ: Eu plâng când îl ascult vorbind. Mi se face pielea de găină.

SB: Sau Jesse Jackson, sau unii dintre predicatorii de aici. Reverendul Floyd, de aici din Manhattan, se spune că e cel mai bun din ţară...

MJ: Dar şi tu eşti foarte elocvent. Adică, trasezi nişte imagini din cuvinte şi faci omul să se gândească... E impresionant.

SB: Dar aici e vorba de a fi sensibilizat spiritual, iar copiii sunt sensibilizaţi.

MJ: De unde îţi vin cuvintele?

SB: Am descris în carte ce s-a întâmplat vineri seara, când ai venit la noi la cină. A fost fascinant.

MJ: Ce s-a întâmplat?

SB: Toţi am început să mâncăm iar tu te-ai dus sus să te joci de-a v-aţi ascunselea. Şi tu erai ca fluieraşul fermecat, copiii au venit la tine imediat. Puţin câte puţin, adulţii au început să se simtă daţi la o parte, ca şi cum tot restul lumii se distra numai ei nu. Ei discutau politică. Exact ca în povestea cu fluieraşul fermecat... Şi aveau tupeul să pretindă că veniseră acolo doar de dragul copiilor.

MJ: Mi-a plăcut atunci când prietenul tău s-a atacat. Mi-a plăcut la nebunie!

SB: El e foarte inocent şi a vorbit ca un politician. Toţi consilierii lui îi spun că trebuie să fie mai dur.

MJ: Mi-ar fi plăcut să-i cunosc pe Edison, pe Einstein şi pe Michelangelo.

SB: Apropo, vorbim despre toţi în carte. Edison era tare copilăros.

MJ: Ştiu, l-am văzut... râzând, chicotind... am văzut înregistrările, am citit ce povestea el... E un om frumos. E o chestie grozavă. Iubesc asta.




...

9 comentarii:

  1. Mihai pozele cu Michael sunt minunate de fiecare data!Michael avea un suflet minunat!Bunicul meu era asa.Era nascut in 24 august!Bunica mea avea 22 de ani cand a cunoscut-o si o avea deja pe mama care avea 2 ani.Bunica mea nu a avut copii cu el !M-a crescut si pe mine de la 6 luni si pe cele trei surori ale mele.Niciodata nu ne-a reprosat nimic.A fost un om deosebit .Il inteleg mai bine ca nimeni pe Michael ,ii inteleg sufletul .Si cred ca putea iubi neconditionat,ca avea puterea sa iubeasca orice copil chear daca nu era a lui .Pare imposibil pt multa lume dar nu e, unii barbati sunt capabili dar nu e usor sa-i intelegi!Sunt barbati care isi neglijeaza copii care ii abandoneaza si e greu sa crezi ca sunt oameni capabili de o asa iubire dezinteresata dar sunt.Am fost foarte norocoasa sa fiu crescuta de un asemenea om !Va iubesc pe toti! Oana

    RăspundețiȘtergere
  2. Citind,mi-a zburat gandul la Prince Michael ,,Intaiul",la inclinatiile sale pentru film.Oare de unde vin ele?Oare cu cine va lucra si mai ales cine-i va fi mentor???Si ideile, cele mai idei,de unde vor pleca?Urmarim si vedem unde va
    ajunge...Si micutei Paris,cine ii va fi inspirat dragostea pentru actorie?Nu cumva istoria se repeta, cu blandete si bunatate,dar cu aceleasi bune rezultate?Nu stiu de ce,dar parca ,,simt" deja,raspunsul...SA FIE-NTR-UN CEAS BUN!!!Multumesc Mihai pentru ca ma aduci aici zilnic!Eu va citesc pe toti cu atentie si interes!


    Mihaela

    RăspundețiȘtergere
  3. LA MULTI ANI, Florenta!

    Astazi, de ziua ta, am sa citez cateva dintre cuvintele tale aduse drept omagiu Regelui, in 2009, in acest loc minunat inchinat lui Michael.

    “…Si mi-ai schimbat viata...de tot...
    ……………………………………………………………………………………………………………………………..
    Tu...Tu...Nimeni nu e ca tine...Nimeni nu va fi vreodata...Ai fost mereu si vei ramane intotdeauna...MICUL PRINT PE CARE DUMNEZEU NI L-A TRIMIS...incarcat cu daruri...cu cele mai minunate daruri din univers.
    ………………………………………………………………………………………………………………..
    ….Un singur lucru s-a schimbat...de azi inainte...te voi tine mereu de mana...nu doar ca pana acum...nu doar aici...oriunde as fi...in oricare loc voi merge...in basmele mele...in visele mele...in viata mea...pe urmele pasilor tai...in acele acorduri fermecate...De azi inainte...orice s-ar intampla...sa nu-mi mai dai drumul la mana...Niciodata.”


    A fost ca un juramant, facut nu numai LUI si nu numai in numele TAU…pentru ca eu l-am simtit a fi juramantul TUTUROR celor de aici.
    A fost un juramant facut credintei in frumusetea interioara a sufletului, ascunsa si nevazuta de nimeni, de multe ori nici chiar de noi,… in iubire, in perseveranta…un juramant facut dorintei de schimbare in bine in primul rand a noastra, dar si a celor din jur,a lumii in care traim,... in talentul venit din partea celor care sunt inzestrati cu el si care ne infrumuseteaza zi de zi, viata, daruindu-ne o parte din maretia lor.
    Din toata inima,
    Dorina

    RăspundețiȘtergere
  4. Sa devenim din nou copii, sa facem loc luminii din sufletul nostru sa razbata dincolo de stele si, asa cum spunea Michael, sa ne vindecam zambind!!

    CAND COPIII ZAMBESC

    "Când visătorii viseaza şi isi săruta iubita,
    Iar curcubeele işi ţes şi raspandesc culorile,
    Acestea sunt momente asa de splendide si vii!
    Facem un pas hotărâtor, ne scufundam
    In abis
    Suntem suspendati pentru un timp,
    Acestea sunt momente in care copiii zambesc!

    Acestea sunt momente in care soarta ne este deschisa
    Nimic nu este imposibil si suntem vindecaţi.
    Putem urca, putem zbura,
    Ne plimbam prin foc, navigam pe cer
    În lumina unei stele strălucitoare.
    Nu exista distanţă, nimic nu este departe.
    Acestea sunt momente de siretenie nevinovata!
    În lumina
    Suntem suspendati pentru putin timp,
    Acestea sunt momente in care copiii zambesc!

    Acestea sunt momente in care inima este tandra,
    Când razele marii stralucesc într-o splendoare magnifică,
    Când hohotul de râs al Cerului reverbereaza Pământul!
    Iar noi suntem reînnoiti intr-o nouă naştere,
    Într-o Eternitate atemporală,
    În fraternitatea îngerilor.
    Noi zburdam şi ne rotim
    In locul de joaca al sufletului nostru.
    În amurg
    Suntem suspendati pentru un timp,
    Acestea sunt momente in care copiii zambesc!

    Acestea sunt momente in care suntem una cu Dumnezeu
    Totul este bine, nimic nu este ciudat.
    Reflectam în tăcere,
    Ne simtim perfectiunea.
    Noi suntem sursa, noi suntem creuzetul.
    Nimic nu ne poate răni, pentru că suntem invincibili
    Nu este nici un păcat, nu există nici un păcătos,
    Putem numai sa câştigam, sa simtim licărirea.
    In fericire
    Plutim pentru un timp,
    Acestea sunt momente in care copiii zambesc!

    Regate se rastoarna, isi pierd rangul
    Civilizatii se faramiteaza, vârstele trec.
    Furtuni turbulente devasteaza marile,
    Crime violente, în ciuda motivelor noastre.
    Totusi roua străluceste cand copiii se joaca
    Tiranii urla, neexistand motiv pentru a ucide.
    Zanele danseaza şi spiriduşi cânta,
    Toti sunt încoronati, toti sunt regi.
    În Grădina
    Mai zburdam pentru un timp,
    Acestea sunt momente in care copiii zâmbesc"

    M.J.J./ Dancing the Dream

    Dorina

    RăspundețiȘtergere
  5. In dans, il vad de fiecare data pe Michael. Ii vad cu “ochii mintii ” miscarea, ii simt prezenta, ii simt “atingerea” magica si odata cu ea, ii simt rimul…. Si imi este deajuns sa simt!... sa ma las in voia ritmului lui, care ma duce mai aproape de miscarile dansatorilor africani si a celor ameridieni. A dansurilor tribale executate, in fiecare moment crucial al vietii lor, in ritmurile create de sunetul tobelor.

    SI IN ACELE MOMENTE II SIMT BUCURIA. BUCURIA AMETITOARE A ELIBERARII de cele pamantesti.
    Si atunci stiu…stiu ca muzica, dansul, inocenta copiilor, radacinile strabune, i-au dat lui Michael PUTEREA.
    Puterea de a ramane el insusi si de a rezista “intunericului”.

    RăspundețiȘtergere
  6. “..vreau să prezint lumea văzută prin ochii copiilor, pentru că eu îi înţeleg foarte bine. Durerea lor, bucuria, râsetele şi lucrurile care îi rănesc. Văd lumea prin ochii lor şi vreau să portretizez asta.”

    Sunt sigura, Michael, ca ai fi fost unul dintre cei mai buni regizori de film pentru copii. Ai fi stiut atat de bine sa surprinzi pe pelicula, micile sau marile lor dureri, aspiratiile, lumea vazuta prin ochii lor. Ai fi stiut sa le inlaturi temerile fata de necunoscut
    Te-au incantat atat de mult filme precum E.T., Ben, sau The Wiz, intelegandu-le atat de mult psihologia personajelor, interpretand cu atata patos fie unele melodii, “Ben” sau “Someone in the dark”, fie unele roluri ca cel de :” Sperie- Ciori”.
    Filmele tale ar fi fost filme minunate, pentru parinti si copii. Si ma vad stand intr-o sala de cinematograf, plina “ochi” de copii, alaturi de alti parinti, urmarind cu atat interes actiunea, razand si plangand alaturi de ei.

    RăspundețiȘtergere
  7. Părinţii mă iau deoparte şi îmi spun, cu lacrimi în ochi: „Michael, eu nu-mi cunosc copiii. Tu m-ai învăţat cum să-mi petrec timpul cu ei. Trebuia să învăţ asta.” Mereu aud asta.

    Există adulţi care au venit la Neverland şi mi-au spus: „Ştii, lucrurile pe care le-am făcut aici nu le-am mai făcut de mulţi ani... Aici poţi să laşi garda jos şi să fii din nou copil.”


    MI-AR PLACE SA VAD DOMENIUL NEVERLAND REVENIND LA VIATA. Un taram minunat al copiilor si al parintilor.
    Un taram unde copii s-ar distra in carusel, s-ar plimba cu trenuletul, ar cunoaste si s-ar amuza cu animale exotice. In sala de cinematograf ar viziona filme cu pirati si desene animate, sau filme in care copii fericiti il imbratiseaza pe Michael, primesc cadouri, danseaza alaturi de el, glumesc alaturi de el. Filme in care sute si sute de copii, care au vizitat in trecut domeniul, il privesc cu o dragoste nedisimulata, simtita profund in adancul fiintei lor gingase, nevinovate.
    Filme in care le poti citi in priviri multumirea, comunicarea sufleteasca.
    Un loc magic, unde parintii ar putea veni cu copii lor sau singuri…. sa-si lase grijile si tristetile in afara Marii Porti.
    Sa dea frau liber imaginatiei. Sa devina partenerii de joaca ai copiilor. Sa traiasca clipa prezenta alaturi de ei.
    Numai asa s-ar putea elibera. Numai asa ar cunoaste si pretui adevarata forta a inocentei, a dragostei daruita nelimitat, fara frica.
    Si poate, cine stie, multi dintre ei ar incerca sa caute mai des aceasta eliberare, ca pe o terapie ce-i va usura de povara cotidianului.
    Poate asa, parinte si copil, copil si parinte s-ar pretui mult mai mult. Ar intelege adevarata semnificatie a cuvantului
    ”te iubesc” si “multumesc”.
    Si mai vad acest taram ca pe un loc unde copii bolnavi sa vina sa se vindece. Tuturor copiilor bolnavi sa li se ofere sansa pe care insusi Michael ar fi dorit sa le-o ofere: de a se vindeca aici.
    Aici, Michael ar fi prezent pentru ei in orice clipa.
    Pentru ca aici, energia pozitiva lasata de prezenta lui, de muzica lui, de dansului lui, de iubirea lui, ar fi o forta. O forta si o dorinta de netagaduit de vindecare si lumina.

    As dori atat de mult sa vad acest “taram de nicaieri” transformat intr-un “taram de aici”, real.
    Iar la intrare, “cineva” sa scrie cu litere mari:
    „PENTRU ASTA EXISTĂ NEVERLAND. SĂ TE ÎNTORCI LA INOCENŢĂ. SĂ TE DISTREZI. SI SA TE VINDECI”

    Dorina

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu stiu ce se intampla. Am incercat in repetate randuri sa va transmit cateva link-uri interesante. Incerc din nou si iata :http://documentare.digitalarena.ro/medicul-lui-michael-jackson-povestea-unei-prietenii-fatale-2011/
    http://documentare.digitalarena.ro/michael-jackson-viata-unei-legende-2011/
    http://documentare.digitalarena.ro/michael-jackson-asta-i-tot-2009/
    http://documentare.digitalarena.ro/concertul-lui-michael-jackson-din-1-octombrie-1992-la-bucuresti/
    http://documentare.digitalarena.ro/-locul unde in peste 1600 de documentare veti vedea si multe filme controversate despre ce se intampla in lume cu adevarat. Nu uitati MJJ ne-a spus mereu ca istoria este falsificata si ca o mana de oameni ne conduce destinul. vedeti in unele din documentare despre iluminati acest lucru
    Urmariti si fata nevazuta a lumii pe google- lui MJJ i-ar fi placut sa fim informati
    aici un link despre industria muzicala (pe youtoubve) doua episoade sunt despre moartea lui MJJ
    http://www.youtube.com/watch?v=gEzFHvQ5f98 -sau tastati mai usor pe youtoube "dezvaluirile industriei muzicale"
    Si un site care merita citit
    https://sites.google.com/site/whereismichaeljackson/home
    apasati pe fiecare an si luna plus celelalte rubrici

    vizionare placuta
    DANIELA
    sper ca de data asta sa fie publicat articolul. Vad ca legea supravegherii isi face datoria. Doar vorbim de cei ce ne manipuleaza

    RăspundețiȘtergere
  9. cand am folosit cuvinte ca asasinat si iluminati art nu a fost publicat
    Daniela

    RăspundețiȘtergere

AVERTISMENT!

Orice comentariu care contine limbaj jignitor la adresa autorilor blogului, a cititorilor sau a comentatorilor sai, va fi expediat in Zona Fantoma, sa-l caute pe Generalul Zod :)