marți, 5 iunie 2012

Capitolul 16. A fi mama lui Michael

...  

"MICHAEL JACKSON TAPES BOOK" - traducere şi adaptare în limba română de Mikael A. Dobrescu  


Capitolul 16. A fi mama lui Michael 


   

SB: Ce aţi simţit atunci când Michael a început să se distanţeze de Martorii lui Iehova?  

KJ: M-am simţit rău, pentru că mă necăjea foarte mult. Am plâns, m-am rugat. Şi cel mai rău m-am simţit atunci când el s-a retras din religie. Nu a fost excomunicat, el singur a ieşit. A crezut că îi va fi mai bine, pentru că va putea să facă lucruri care...  

SB: Dar care erau obiecţiile lor, mai exact? Că el era un pop star şi nu se mai integra în comunitatea Martorilor?  

 KJ: S-ar fi integrat. Dar chiar nu ştiu de ce s-a excomunicat singur.  

SB: S-a excomunicat singur.  

KJ: Da.  

SB: Dar până atunci, mergea cu dumneavoastră la biserică, duminica?  

KJ: Da.  

SB: Deci, s-a retras din biserică. A discutat cu dumneavoastră despre asta, înainte să o facă?  

KJ: Nu, am aflat mai târziu. Asta m-a durut foarte tare. Nu aş fi vrut să-l văd retrăgându-se din religie.  

SB: Probabil a simţit că astfel va avea mai multă libertate artistică.  

KJ: Probabil că da.  

SB: Cum a fost în cazul videoclipului „Thriller”.  

KJ: Aham.  

SB: L-aţi căutat să-i spuneţi că ar fi bine să se mai gândească?  

KJ: Nu, pentru că o făcuse deja când am aflat eu, era deja prea târziu.

 SB: Dar mie mi se pare că el e încă foarte spiritual în adâncul inimii – vreau să spun, el vorbeşte despre cu mine Dumnezeu tot timpul.

KJ: Da, da, chiar aeste. Aş fi vrut să se poată întoarce.  

SB: Discutaţi cu el despre educarea lui Prince şi Paris într-o anumită tradiţie spirituală?  

KJ: Păi, eu îi aduc cărţi lui Grace [dădaca copiilor].  

SB: Corect.  

KJ: Şi le aduc... avem o carte cu poveşti din Biblie, pentru copii, le-am adus-o şi ea le citeşte copiilor. Şi nu cred că Michael are nimic împotrivă ca ei să înveţe sau să li se citească din aceste cărţi.  

SB: Corect. Pe măsură ce Michael a devenit mai faimos, aţi observat la el vreo schimbare, ceva care să nu fie în concordanţă cu religia?  

KJ: Nu, nu l-am văzut să facă nimic împotriva... Nu, n-am văzut... Singurul lucru pe care l-a făcut, a fost felul în care a dansat, la vremea aceea, „Billie Jean”. Ei au comentat mereu felul în care el... se apuca de pantaloni, şi lucruri de genul acesta.  

SB: Da, păi el mereu glumeşte cu mine pe tema asta. Râde de chestia asta.  

 KJ: Ştiu [râde].


 


 SB: Aţi simţit nevoia să fiţi extra-protectoare cu el, fiindcă era foarte delicat?  

KJ: Da. Era destul de puternic, atunci când era vorba să aibă grijă de el însuşi, în multe privinţe, dar cred că asta m-a făcut să fiu mai apropiată de el – faptul că îl simţeam atât de blând. Atunci când a fost povestea aceea cu molestarea, toată lumea îmi spunea „Să nu comentezi nimic, ai înrăutăţi lucrurile.” Reprezentanţii lui Michael mi-au spus „Nu spune nimic, i-ai face mai rău.” Şi am zis: „Nu are cum să fie mai rău de atât. Nu-mi pasă ce spuneţi voi. Eu mă duc la televizor.” Şi aşa am făcut, pentru că el avea nevoie de cineva care să-l ajute, să-l protejeze de tot tărăboiul ăsta. Nu că aş mai fi putut să-l protejez, dar cel puţin am încercat să lămuresc lucrurile. Chiar dacă nu m-au crezut, eu am vorbit. Dar apoi au venit şi toţi aceia care voiau bani. Ştiau foarte bine că minţeau, şi m-am dus iar la televiziune şi am spus „Aceşti oameni lucrează pentru mine, nu pentru Michael.” Oamenii încearcă să obţină bani prin orice mijloace.  

SB: Şi când era mai tânăr, simţeaţi nevoia să-l protejaţi? Aţi observat imediat că, dintre toţi cei nouă copii, el era mai delicat, mai sensibil, mai blând?  

KJ: Ştii, am văzut că era mai sensibil decât ceilalţi, dar... eu cred că este destul de puternic, atunci când e cazul. Nu eşti de acord?  

SB: Oh, absolut, chiar ieri am văzut. V-am spus. Michael a avut un conflict puternic cu Frank, legat de ce anume să facă mâine seară la Carnegie Hall. Absolut, da, e foarte puternic atunci când trebuie.  

KJ: Aham, aşa e el.  

SB: Deci aţi văzut şi dumneavoastră. Aţi văzut că are un spirit delicat, dar puternic.  

KJ: Şi delicat şi puternic. Şi poate fi rănit foarte uşor, ştii, dacă oamenii gândesc într-un fel sau spun anumite lucruri despre el. Dar cred că e mai călit acum, pentru că a trecut prin atâtea.  

SB: Absolut.  

KJ: A dobândit o cochilie mai tare.  

SB: A avut multe de îndurat. Absolut. Când a ales să stea acasă... era deja mare, după „Thriller”, era deja una dintre cele mai mari staruri din lume.  

KJ: Aham.  

SB: Puteţi să vorbiţi despre asta? Adică, în ziua de azi tinerii pleacă la colegiu pe la şaptesprezece ani şi nu mai sunt atât de apropiaţi de părinţi... şi uite un tip care îşi poate permite să locuiască oriunde, dar alege să stea cu părinţii. Deci, discutam despre cum a ales Michael să stea cu dumneavoastră, deşi ceilalţi copii s-au căsătorit devreme – cel puţin, băieţii mai mari.  

KJ: Da, aşa au făcut.  

SB: Dar Michael nu.  

KJ: Nu.

 SB: Şi aţi fost fericită să-l aveţi lângă dumneavoastră?  

KJ: Da. De fapt, nu am vrut să-mi văd niciunul dintre copii părăsind căminul, dar aşa sunt mamele.  

SB: Corect.

KJ: Dar trebuie să plece, la un moment dat.  

SB: I-aţi spus „Ce bine că eşti acasă. Ai luat o decizie corectă. Stai aici până te căsătoreşti.”?  

KJ: Nu.  

SB: Sau i-aţi spus „Eşti un superstar, ar trebui...”?  

KJ: Nu, nu. Nu am fost niciodată de acord să-ţi împingi copiii din cuib, cum face mama-pasăre... să-i arunci din cuib şi să le spui „Zboară!” Am vrut ca ei să devină suficient de puternici şi să decidă singuri când vor să plece... atunci când sunt pregătiţi... la douăzeci şi patru de ani... douăzeci şi cinci...  

SB: El a fost mereu protector cu dumneavoastră?  

 KJ: Îmi spunea „O să-ţi cumpăr o casă.”


   

SB: Sunt multe lucruri pe care mi le povesteşte despre perioada când era un copil, despre dumneavoastră. De exemplu, îmi spune că dansa mereu...

 KJ: Aham.  

SB: Şi lăsa urme pe podea.  

KJ: Mhm [râde].  

SB: Şi toată lumea îi spunea: „Michael, nu mai dansa!” Iar dumneavoastră spuneaţi „Nu, lăsaţi-l să danseze.”   

KJ: Da.  

SB: Într-un fel, vă este recunoscător pentru că l-aţi încurajat, mai mult decât oricine altcineva...  

KJ: Serios?  

SB: Da, întotdeauna îmi spune... Una dintre poveştile pe care le avem în carte este despre faptul că el dansa mereu şi deranja lucrurile prin casă, şi făcea zgomot iar dumneavoastră spuneaţi „Nu, lăsaţi-l pe Michael să danseze. Lăsaţi-l să danseze mereu.”  

KJ: Da.  

SB: Vă amintiţi asta?  

KJ: Da, da. Cred că Michael s-a născut cu asta pentru că, de când era foarte mic, avea vreo trei ani, şi ceilalţi cântau, iar el... asta m-a făcut să observ că avea talent de cântăreţ... stătea în colţ, când ceilalţi cântau şi avea un simţ al armoniei şi m-am gândit „Doamne, de unde îi vine asta?” Şi pe urmă, când el avea vreo cinci ani, ceilalţi se întrebau „Ce mişcare să punem în cântecul ăsta?” – se refereau la coregrafie; şi Michael le arăta: „Hai să facem aşa şi aşa.”  

SB: Ca şi cum le avea deja înăuntrul lui?  

KJ: Chiar le avea. Totul era în el. Nu ştiu de unde, şi asta m-a surprins. Aşa cum astăzi văd nişte lucruri la Prince şi nu-mi vine să cred. Aşa era şi Michael.  

SB: Săptămâna trecută citeam pe undeva că Michael şi-a făcut implant chirurgical la bărbie, atât de ridicoli au ajuns cu bârfele. Ce părere aveţi despre astfel de lucruri, ca mamă?  

KJ: Despre oamenii care îl bârfesc?  

SB: Ce simţiţi când citiţi asemenea lucruri...  

KJ: Oh, mă supără. Mă enervează.  

SB: Dar în acelaşi timp vă spuneţi „Eu cred în Dumnezeu şi cred că totul are un rost”? Găsiţi putere în credinţă şi în ideea că până la urmă nimic din toate acestea nu contează, că se va face voia lui Dumnezeu?  

KJ: Da, aşa simt. Dacă nu ar fi fost credinţa, spiritul şi încrederea în Dumnezeu, nu cred că aş fi rezistat, cu toate necazurile prin care am trecut cu familia şi cu Michael. Este foarte dureros. Dar trebuie să te rogi. Este singurul mod prin care poţi...  

SB: Deci, asta v-a ajutat să mergeţi mai departe?  

KJ: Da.  

SB: Şi i-aţi spus lui Michael, în 1993 sau în alte ocazii „Trebuie să fii aproape de Dumnezeu. Ai nevoie de credinţă. Asta te va ajuta să treci prin toate încercările.”? Nu banii, nici succesul sau fanii. Ci o relaţie solidă cu Dumnezeu?  

KJ: Exact, aşa este. Aşa simt, aşa simt.  

SB: Majoritatea oamenilor, atunci când cunosc succesul, se îndepărtează de religie. E o tendinţă. Dar în cazul dumneavoastră se pare că, pe măsură ce familia avea mai mult succes, aţi devenit tot mai religioasă. Aţi ţinut strâns de credinţă.  

KJ: Da. Este tot ce am. Sunt mândră de copiii mei, de ceea ce fac ei, de talentul lor. Dar există lucruri în lume pe lângă care asta nu valorează nimic. Pentru că Satan este... poate n-o să mă crezi...  

SB: Vă rog, vorbiţi deschis...  

KJ: Mhm.  

SB: Există şi în credinţa mea nişte lucruri cu care s-ar putea să nu fiţi de acord. [Râd amândoi.] Dar amândoi suntem oameni credincioşi.  

KJ: Păi, eu cred că Satan este zeul sistemului. Şi spun asta pentru că... sunt toate acele ştiri pe care le auzi, ştirile negative... sunt atâţia oameni care face lucruri nebuneşti... Şi Biblia vorbeşte despre copiii din zilele acestea, despre faptul că nu mai au respect, că iubesc banii mai degrabă decât pe Dumnezeu, şi cum nu mai există respect reciproc între copii şi părinţi. Asta se întâmplă. Nu crezi?  

SB: Absolut. Uite, de aceea cred că ar trebui să veniţi mâine seară la discursul pe care eu şi Michael îl vom ţine la Carnegie Hall. Va fi o mare lovitură împotriva celor care sunt de partea lui Satan. Ar trebui să veniţi. Ceea ce m-a atras la Michael – şi ar trebui să vedeţi discursul pe care îl va ţine mâine – este felul emoţionant în care vorbeşte despre faptul că familiile nu mai iau cina împreună şi că părinţii nu le mai citesc poveşti copiilor, la culcare. Şi de fiecare dată când se trăgeau focuri de armă într-o şcoală, mă suna când al era în California iar eu eram în New Jersey. Şi-mi spunea „Ai auzit? Alt copil a fost împuşcat.” Astăzi, în America, e ceva obişnuit – „A, încă un copil împuşcat” – şi întorci pagina. Dar Michael plângea.  

KJ: Mhm, aşa e Michael.  

SB: De ziua mea, am adus copilul care apare pe posterul campaniei naţionale împotriva leucemiei. A venit şi Michael, iar fetiţa asta de şapte ani a stat lângă el. Şi câna mama ei i-a spus lui Michael povestea fetiţei, Michael a plâns ca un copil. A fost incredibil. Şi dumneavoastră faceţi la fel?  

KJ: Da.  

SB: Aşadar, el chiar vă seamănă. Adică, dacă vreau să-l înţeleg pe el, trebuie să vă înţeleg pe dumneavoastră.  

KJ: Da. Nu-mi place asta, şi nici lui Janet. [Râde.]  

SB: Michael mi-a spus despre dumneavoastră, că nu puteţi să refuzaţi pe nimeni. Oamenii vă cer diverse lucruri şi nu puteţi să le spuneţi nu.  

KJ: Mda, e greu. Iar el e la fel ca mine, şi i-am spus că trebuie să înveţe să spună nu.  

SB: Asta vi se trage de la părinţi? Erau oameni foarte amabili?  

KJ: Da. Mai ales mama mea. Dar şi tata.  

SB: Deci, aţi transmis copiilor această tradiţie a bunătăţii. Amabilitatea era cel mai important lucru.  

KJ: Aşa simţeam. Uneori, când eşti sărac şi nu ai nimic altceva de dăruit, oferă iubire, dăruieşte din tine, din sufletul tău, aşa cum fac oamenii săraci dintotdeauna. Părinţii mei invitau mereu oameni la masă, din puţinul lor.  

SB: Sunteţi tratată diferit în biserică, fiind mama celor din trupa Jacksons?  

KJ: A, nu, nu, nu.  

SB: Şi vă place faptul că puteţi fi în largul dumneavoastră acolo?  

KJ: Da, îmi place. Pot să fiu eu însămi. Este o fată în congregaţie care stă întotdeauna lângă mine, care a fost în turneu cu Diana Ross, a făcut parte din Supremes, dar e tratată la fel ca toată lumea. Şi fiica mea e în congregaţie, şi e tratată la fel.  

SB: Care, Rebbie?  

KJ: Rebbie.  

SB: Şi ea locuieşte... aproape de dumneavoastră?  

KJ: Locuia, înainte. Acum e în Las Vegas.  

SB: Avrea să vă mai întreb ceva. Pot să opresc reportofonul, sau nu. Dar Michael a avut o relaţie chinuitoare cu tatăl lui. Nu e nicio noutate. Vreau să spun, asta a ieşit la iveală, după cum ştiţi, în interviuri şi lucruri de genul acesta.  

KJ: Aha.  

SB: Probabil ştiţi că este... nu ştiu cât de mult a vorbit el în public despre tatăl lui, dar unul dintre cele mai cunoscute lucruri pe care le-a afirmat public a fost că atunci când intra în încăpere, îi venea să vomite, atât de frică îi era de el. Vă amintiţi asta?  

KJ: Ştiu! Da, îmi amintesc când a spus asta. Îmi spunea şi mie şi când plecam să-l vizitez îmi spunea „Să nu vii cu Joseph.” Îl întrebam „De ce?” şi-mi răspundea „Eu, pur şi simplu...”  

SB: Pot să opresc asta, dacă doriţi.  

KJ: Da. Vrei să-l opreşti? Te rog.  

SB: Desigur.


 


 ...

4 comentarii:

  1. Citind acest capitol, imi vin in minte o sumedenie de lucruri,demne de luat in seama!Aici sunt amintirile unei mame,despre perioada copilariei,copilului sau-cele mai frumoase-care cu trecerea timpului,devin tot mai pretioase...Cine are copii, stie despre ce vorbesc-cine-i va avea,va afla la timpul potrivit...Fiecare ,,perluta"capata o semnificatie aparte si este de neuitat...Si aici este un lucru de invatat-a incuraja cu rabdare si intelegere,abilitatile copilului,fiindca nu se stie niciodata ,ce poate iesi din acel lucru-sa-i fie incurajata si dezvoltata creativitatea copilului.
    Credinta si spiritulalitatea sunt si ele parte din dezvoltarea individului,dar lipsa de gandire aprofundata,asupra lor, duce la habotnicie.Viata ne pune insa,de mai multe ori in fata cuvintelor:,,EU n-am stiut cum sa fac-EI m-au invatat!!!"-si ne lovim adesea de rautati pe care-chiar nu le meritam.Vorbesc astfel despre fiecare dintre noi,tocmai ca sa subliniez normalitatea lui Mlchael Jackson si sferinta lui,in a fi tratat -sau considerat-ca un ciudat.Bunatatea si delicatetea sufleteasca,compasiunea si dorinta de a ajuta,sau ameliora,sau chiar de a vindeca oamenii,pentru fauritorii sistemului,au devenit un pericol,daca se raspandesc...A atras mereu atentia asupta lucrurilor simple si la indemana oricui, de a face bine celui de langa noi!Nici nu trebuie sa cautam prea departe ca sa facem un bine cuiva...Astept cu nerabdare continuarea si MULTUMESC pentru ca va urma...

    Mihaela

    RăspundețiȘtergere
  2. “Immortality’s my game
    ….This body of mine
    Is a flux of energy
    In the river of time” M.J./ Dancing the Dream


    Credinta puternica in Dumnezeu, in cultul la care aderase, o faceau pe Katherine sa nu rateze nici o ocazie, nici o posibilitate de ai duce pe copii la Sala Regatului a Martorilor lui Iehova, indiferent cat de mult timp le luau acestora calatoriile si repetitiile pentru spectacole.
    “Mama m-a invatat ca talentul meu la cantat si la dansat era tot atat de mult o creatie a lui Dumnezeu, pe cat este un splendid apus de soare sau o furtuna.” M.J. / Moonwalk

    Ea si-l aminteste pe Michael ca fiind un copil precoce. La varsta de numai un an si jumatate, tinandu-si biberonul si dansand in ritmul muzicii masinii de spalat.
    “Inca de cand era foarte mic, Michael parea diferit de restul copiilor, spunea Katherine. “ Nu cred in reincarnare, dar stiti ce miscari fac copiii? Asa, fara coordonare? Michael nu s-a miscat niciodata asa. Cand dansa, parea o persoana mai in varsta” R.Taraborrelli/ Michael Jackson…
    Dorina

    RăspundețiȘtergere
  3. “ Mama e minunata. Pentru mine, ea e perfectiunea intruchipata” spunea Michael.

    Probabil acestea au fost o parte din gandurile de adanca gratitudine care l-au determinat pe Michael sa-i dedice mamei sale volumul de poeme si reflexii “Dancing the Dream”, unul dintre poeme fiindu-i adresat in mod special.


    MAMA

    "Eoni de timp am fost gestat.
    Din aceasta nemanifestata concepţie cosmica
    Am ezitat in a-mi gasi o forma
    De receptie fantastica pe acest pamant.
    Iar apoi, intr-o dimineaţă profetica de august,
    Din fiinţa ta, am luat nastere.
    Cu dragoste tandra tu ai hranit sămânţa,
    Propriei suferinte nu i-ai dat atenţie
    Si, ignorand orice risc şi pericol,
    Te-ai decis asupra acestui străin singuratic.

    Curcubee, nori, cer albastru intens,
    Păsări strălucitoare şi zbor spre inaltimi.
    Din aceste fragmente mi-ai realizat intregul
    Din astfel de elemente mi-ai modelat sufletul.
    Mama draga, tu mi-ai dat viata!
    Datorita tie nu exista zbucium sau vrajba,
    Tu mi-ai dat bucurie şi un anumit loc in lume
    Avand grija de mine fără nici o condiţie.

    Şi dacă voi schimba vreodată această lume,
    S-ar datora emotiilor transmise de tine.
    Compasiunea ta este atât de blanda şi draga,
    Pot sa-ti percep sentimentele cele mai curate,
    Pot să-ti simt dorinta cea mai ascunsa, dar si
    Magia minunata a dragostei pe care mi-o daruiesti.

    Şi acum, că am ajuns atat de departe,
    Intalnind pe fiecare rege si tar,
    Cunoscand culoarea si crezul
    Fiecarei pasiuni, a fiecarei lăcomii,
    Am revenit la acea noapte înstelata
    Fara vre-o frica in fata fortei sau a puteri,
    Tu invatandu-ma cum să rezist şi să lupt
    Pentru fiecare nedreptate si dreptate in parte.

    În fiecare zi, fără vreo influenta,
    Voi preţui ceea ce tu ai modelat.
    Îmi voi aduce aminte fiecare sarut,
    Cuvintele tale dragi niciodata nu le voi uita.
    Nu contează unde voi pleca de aici,
    Tu vei fi în inima mea, draga mea mama."

    Dorina

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu cred ca si religia si-a avut locul ei, in nefercirea lui Michael...dar, nu redezbat acest subiect, ca nu isi are sensul.

    Scorpya

    RăspundețiȘtergere

AVERTISMENT!

Orice comentariu care contine limbaj jignitor la adresa autorilor blogului, a cititorilor sau a comentatorilor sai, va fi expediat in Zona Fantoma, sa-l caute pe Generalul Zod :)