miercuri, 25 aprilie 2012

Capitolul 2. Despre copilărie, singurătate, desene animate şi fraţi

...  


"MICHAEL JACKSON TAPES BOOK" - traducere şi adaptare în limba română de Mikael A. Dobrescu  


Capitolul 2. Despre copilărie, singurătate, desene animate şi fraţi

 


SB: A fost o vârstă anume la care ai realizat „Doamne, mi-am ratat copilăria”?  

MJ: Da, îmi amintesc clar... E ca şi cum ai fi într-o cursă din care nu poţi scăpa şi te gândeşti: „Doamne, ce am făcut?” dar eşti angajat în cursa aia şi nu poţi ieşi din ea. Am avut revelaţia asta înainte de adolescenţă. Îmi doream atât de mult să mă joc în parcul de peste drum, unde vedeam copii jucând baseball şi fotbal dar eu aveam înregistrări de făcut. Vedeam parcul, era chiar peste drum, dar eu trebuia să intru în altă clădire, şi să lucrez până noaptea târziu la albume. Stăteam acolo, uitându-mă la copii, cu lacrimile şiroind, şi mă gândeam: „Sunt prins într-o capcană şi trebuie să fac asta pentru tot restul vieţii mele. Am un contract.” Dar îmi doream enorm să merg în parc, măcar ca să îmi fac un prieten care să-mi spună „Bună.” Obişnuiam să umblu pe străzi căutând pe cineva cu care să vorbesc. Ţi-am povestit.  

SB: Câţi ani aveai?  

MJ: Era în timpul înregistrărilor pentru albumul „Thriller”.  

SB: Deci, erai cel mai mare star din lume şi...  

MJ: ...căutam oameni cu care să vorbesc. Eram atât de singur, încât plângeam în camera mea de la etaj şi mă gândeam: „Gata, nu mai rezist. Trebuie să ies de aici.” Şi ieşeam în stradă. Îmi amintesc că, efectiv, întrebam oamenii: „Vrei să fii prietenul meu?”  

SB: Probabil că erau şocaţi.  

MJ: Spuneau, uimiţi: „Michael Jackson!” Iar eu mă gândeam: „O, Doamne! Îmi vor fi prieteni doar pentru că sunt Michael Jackson? Sau pentru că sunt eu?” Şi nu-mi doream decât să vorbesc cu cineva.  

SB: Şi, ai găsit?  

MJ: Mdap... în fine, am mers în parc şi acolo erau nişte copii care se dădeau în leagăne.  

SB: Şi atunci ai decis că ei erau răspunsul – copiii. Ei sunt singurii care se poartă cu tine ca şi cu un om obişnuit?  

MJ: Mda. Ăsta e adevărul.  

SB: Aşadar, aceasta e vârsta la care ai realizat „O, Doamne. Am pierdut copilăria, pentru că aceştia sunt singurii oameni cu care mă pot identifica.”

MJ: Am suferit mult, în felul acesta. Ştiam că ceva nu era în regulă cu mine, la vremea respectivă. Dar aveam nevoie de cineva... Probabil că din cauza asta mi-am luat manechinele. Pentru că aveam nevoie de prezenţa cuiva, dar eram prea timid ca să stau în preajma oamenilor reali. Nu vorbeam cu manechinele. Nu eram ca babele alea care vorbesc cu plantele. Dar aveam nevoie să simt că cineva îmi ţinea companie. Mă întrebam şi eu „De ce am manechinele astea?” Ei sunt aproape ca nişte copii şi nişte oameni adevăraţi, şi mă fac să simt că mai e cineva în cameră cu mine.




SB: Dar de ce îţi era ruşine să vorbeşti cu oameni reali? Era din cauză că tu nu învăţaseşi să te porţi decât pe scenă, şi nu ai avut ocazia să ieşi, să te distrezi?  

MJ: Exact. Niciodată nu era timp de ieşiri prin oraş.  

SB: Acum te mai simţi singur?  

MJ: Nu în felul în care mă simţeam atunci. Nu.  

SB: Sigur, acum ai copiii tăi, ceea ce face o mare diferenţă. Dar există o parte în noi care nu e doar părinte. Există o parte în noi, care are nevoie de alte forme de interacţiune.  

MJ: Ce fel de interacţiune?  

SB: Cineva în faţa căruia să te descarci emoţional, într-un fel pe care Prince sau Paris nu ar înţelege.  

MJ: Mmm... prieteni şi anumiţi oameni în care să te încrezi... Elizabeth [Taylor], sau, ştiu eu... Mac [Macaulay Culkin], Shirley Temple, oameni care au trecut prin ce am trecut şi eu.  

SB: Deci, întotdeauna e vorba de oameni care au trecut prin ce ai trecut şi tu – toţi acei copii-vedete?  

MJ: Toată lumea spune: „Mdap, înţeleg ce vrei să zici”, dar nu înţeleg. Doar încearcă să fie de acord cu tine.  

SB: Discuţi cu prietenii care au fost copii-vedete, despre lucruri care li s-au întâmplat? Sau nu e nevoie, pentru că înţelegi totul?



MJ: Ştii, e ca în telepatie. Aş fi vrut să ne vezi, pe mine şi pe Shirley Temple. [Cu doar câteva săptămâni înainte de această conversaţie, Michael se întâlnise cu Shirley Temple în San Francisco.]  

SB: Mai păstrezi legătura cu ea?  

MJ: Vreau să o sun. Trebuie să o sun din nou. Îi tot mulţumeam şi m-a întrebat „De ce?” iar eu i-am răspuns: „Pentru tot ceea ce ai făcut pentru mine.”  

SB: Îi vei dedica vreodată un cântec?  

MJ: Mi-ar plăcea mult să fac asta.  

SB: Deci, nu e nevoie ca Macaulay Culkin să-ţi spună „Eram la filmări şi, uite ce am păţit cu tatăl meu.” Nu aveţi conversaţii de genul acesta?  

MJ: Oh, da. Macaulay Culkin are un suflet minunat şi copilăros, se întreabă: „Cum am ajuns să fiu prins în asta? Eu nu am vrut niciodată să fiu actor.” El întotdeauna a vrut să scape. Să-l fi văzut, atunci când nu-l mai suporta pe tatăl lui, cum izbucnea, avea o energie fantastică. Mă vedeam pe mine, în locul lui. „Mac, treci aici!” – strigătul acela...




SB: Deci, asta îţi reaminteşte prin ce ai trecut tu? Şi el a făcut nişte alegeri asemănătoare cu ale tale. A încercat să rămână copil cât a putut de mult. Dar sunt alţi copii-vedete care nu au făcut asta, cum ar fi Brooke Shields, de care ai fost apropiat cândva. Cum a reuşit cineva ca ea – care la fel, nu pare că a avut de ales în copilărie – dar nu a încercat să-şi redescopere copilăria? Crezi că are un preţ? Crezi că Macaulay Culkin, tu şi alţii, vă puteţi menţine echilibrul, pentru că înţelegeţi ceea ce v-a lipsit şi încercaţi să compensaţi?  
MJ: Ştii, nu se aplică tuturor. Brooke Shields a început ca model, aşa că nu a stat la filmări non-stop. Ea făcea modelling. Nu a fost star de cinema până când a jucat în „Pretty Baby” cred; şi a jucat rolul unei prostituate la vârsta de... cred că avea doisprezece ani. A făcut o mulţime de fotografii, dar nu a muncit ca noi, zilnic, din zori şi pănă noaptea târziu. Probabil că oamenii sunt afectaţi în mod diferit, dar e acelaşi lucru. Ea e foarte drăguţă şi deşteaptă. Nu e prostuţă. Chiar e deşteaptă. Multă lume crede că atunci când cineva e frumos, nu prea-l duce capul. Dar ea e deşteaptă.  

SB: Cu ce alţi copii-vedete ai mai fost apropiat?  

MJ: Puţini dintre ei au mai rămas. Asta e înspăimântător. Mulţi s-au distrus singuri.  

SB: La treisprezece ani ai devenit personaj într-un serial animat. A fost dificil?  

MJ: Mă trezeam în fiecare duminică dimineaţa, abia aşteptam.

 SB: Ca să urmăreşti „The Jacksons”?  

MJ: Ca să urmăresc desnul animat cu „The Jackson 5”. Mă simţeam foarte onorat, că fusesem transformat într-un desen animat. Nu ai idee cât de fericit eram. Nu trebuia să facem nimic. Erau vocile altora. Ne-au animat şi au folosit cântece de pe albumele noastre, iar serialul acesta s-a difuzat ani la rând. Îmi amintesc că eram în Brunei, ca să dau un spectacol pentru sultanul de acolo; şi am fost la spital. Era cel mai frumos spital pe care l-am văzut în viaţa mea. Stăteam în pat şi când am văzut desenul animat cu „The Jackson 5” la televizor, nu mi-a venit să cred. Îl difuzează mereu. Serialul „The Jackson 5” e creat de aceaşi companie care a creat „The Beatles” şi „The Osmonds”.  

SB: Deci, acesta e unul dintre lucrurile care ţi-au plăcut cel mai mult?  

MJ: Oh, adoram asta.  

SB: Te-a făcut să te simţi mai conectat cu copiii din toată lumea? Pentru că, ştii, copiii sunt cei care se uită cel mai mult la desene animate, nu?  

MJ: Iubesc asta. Mă plasează într-o altă lume. Mă gândeam: „Doamne, sunt în altă lume!” Mă simţeam special. Cred că m-a făcut să mă simt mult mai special, asta, decât hiturile şi concertele şi toate celelalte. Asta m-a impresionat, mai mult decât orice altceva.


.  

SB: Acum, dintre toţi fraţii, tu ai avut parte de cea mai multă atenţie. Erai pe cale să devii star, încă dinainte să te desprinzi şi să urmezi o carieră solo. A fost greu pentru fraţii tăi? Există vreo analogie cu povestea din Biblie despre Iosif, care primea mai multă atenţie decât fraţii lui şi aceştia s-au răzbunat?  

MJ: Nu m-am gândit la asta şi nici nu am observat, până mai târziu. Mama mea văzuse, dar nu mi-a spus. Însă cred că soţiile i-au instigat, într-un fel. Asta ne-a dezbinat ca grup. Soţiile sunt cele care i-au despărţit pe Beatles. Asta i-a despărţit pe Dean Martin şi Jerry Lewis. Tot asta a distrus toate marile spectacole. Soţiile se implică şi apoi încep să-i bage în cap unuia dintre membri: „Tu eşti starul. El are nevoie de tine, nu tu de el.” Apoi, el vine la muncă a doua zi umflat de mândrie şi începe să se certe cu partenerul de scenă. Asta s-a întâmplat cu mine şi fraţii mei. Chiar aşa au făcut [soţiile lor]. Am văzut cum s-a întâmplat.  

SB: Asta te-a făcut să fii un pic împotriva căsătoriei?  

MJ: Chiar aşa. Mi-am spus: „Nu vreau să am parte din aşa ceva. Eu n-o să mă căsătoresc.” Şi m-a ţinut ani de zile.  

SB: Ar fi fost vreo cale să opreşti asta? Nu ai fi putut să le spui fraţilor tăi: „Priviţi! Ce se întâmplă cu noi?” Ai fi putut să opreşti totul? Fraţii tăi s-au căsătorit foarte tineri. Poate că şi ei se simţeau singuri.  

MJ: Ei s-au căsătorit de tineri ca să scape de tata, să plece de acasă. I-am implorat să nu se căsătorească, dar tot au făcut-o.  

SB: Dar tu de ce ai mai stat acasă?  

MJ: Eram în culmea gloriei cu „Thriller”, dar încă mă consideram un copil. Simţeam că nu-mi venise timpul să plec. Eram încă un băiat. Nu-mi venise vremea să plec de acasă. Aşa simţeam, în inima mea.  

SB: Şi totuşi, încă îţi era teamă de tatăl tău. Cum vine asta?  

MJ: Deja nu mai era impresarul meu, dar primea drepturi de autor. Era ceva mai calm, şi se mândrea cu mine. Chiar dacă n-o spunea niciodată.  

SB: Ţi-ai dorit să-l auzi spunând că era mândru de tine?  

MJ: Aveam nevoie de asta.  

SB: Mai mult decât orice pe lume?  

MJ: Mdap.  

SB: Şi totuşi, nu a spus-o niciodată. Crezi că ştie că eşti cel mai mare star din lume, sau crezi că în mintea lui încă nu concepe asta?  

MJ: Ştie, dar îi e foarte greu să facă un compliment, iar faptul că m-am străduit mereu să-l impresionez, m-a făcut să devin un perfecţionist. Era în public, şi făcea o faţă ca asta. Făcea [Michael imită, adoptând o grimasă] şi te îngrozea efectiv, şi te gândeai „Nu trebuie să greşesc. Ne va ucide.” Toată lumea aplauda iar el arăta ca şi cum „O să ţi-o iei rău pe coajă. Să nu îndrăzneşti să greşeşti.” Iar eu mă gândeam „Doamne, o să dau de belea după spectacol.”  

SB: Având în vedere că în viaţă există două forţe motrice, frica şi iubirea, crezi că ai fi ajuns şi mai departe, dacă motivaţia ta ar fi fost iubirea? Cum ar fi fost, dacă tatăl tău ţi-ar fi spus „Michael, eu te voi iubi indiferent ce-ar fi, dar poţi să faci asta”? Sigur, acum poţi să condamni frica pe tatăl tău ţi-a băgat-o în oase. Dar chestia e că uite, ai devenit cel mai mare star din lume. Deci, poate că frica e o motivaţie mai bună decât iubirea. Sincer, eu nu cred asta; dar nu cumva exemplul tău o confirmă?




MJ: Eu cred că există o balanţă. A meritat să renunţe la a fi părinte? A meritat să renunţe la toată iubirea pe care i-aş fi acordat-o, la prietenia pe care am fi simţit-o uitându-ne unul în ochii celuilalt, la plimbările prin parc, ţinându-ne de mână? Eu nu cred că a meritat să renunţe la toate acestea. Îmi pare rău. Lucrurile acestea sunt nepreţuite.  

SB: Dacă, pentru a fi un părinte bun, cariera ta ar avea de suferit, eşti pregătit să accepţi preţul ăsta?  

MJ: Nu, nu sunt pregătit pentru asta. Pot să le fac pe amândouă. Simt că n-am încotro.  

SB: Simţi că Dumnezeu ţi-a dat acest potenţial, acest dar, şi trebuie să-l foloseşti?  

MJ: Trebuie. Tata a făcut o treabă extraordinară cu mine, pregătindu-mă pentru scenă, ca artist, dar a fost extrem de sever. Nu-mi place să-l judec, dar sunt multe lucruri pe care eu le-aş fi făcut altfel, ca părinte. Nu am simţit niciodată iubire pentru el. ă iubire pentru el. Când mergeam cu avionul, trebuia să fiu ţinut în braţe pentru că mi-era frică de turbulenţe, ţipam şi mă zbăteam de teamă că o să ne prăbuşim. Îmi amintesc foarte clar. El niciodată nu m-a îmbrăţişat, nici măcar nu m-a atins, trebuiau să vină stewardesele să mă ţină de mână şi să mă liniştească.  

SB: Era un om mânios?  

MJ: Cred că era aspru. Nu ştiu de ce. Omule, acum nu mai e aşa, dar pe atunci era foarte dur. Cel mai dur ins pe care l-am cunoscut în viaţa mea.  

SB: Dar dacă cineva ţi-ar spune: „Uite, Michael, ai de ales, ori una ori alta. El a fost un manager excelent, dar nu un părinte cald şi iubitor. Te-a învăţat să te mişti şi te-a învăţat disciplina.” Ai fi dispus să renunţi la titlul de cel mai mare entertainer din lume, în schimbul unei copilării pline de iubire? Ori simţi că nu ar fi nevoie să alegi, că ai fi ajuns oricum unde eşti acum?  

MJ: Ar fi putut să facă toate aceste lucruri cu mine şi să-şi găsească timp să mai fie şi tată, uneori – să ne jucăm un joc, să prindem o minge. Ţi-am povestit că odată că m-a pus pe un ponei. Nu cred că a realizat vreodată cât de mult m-a marcat acest gest.  

SB: Aceea a fost una dintre cele mai emoţionante povestiri despre ideea de a fi părinte, pa cer am auzit-o vreodată. Că un singur gest din partea unui tată, pentru fiul său, ar putea avea un asemenea efect, este uimitor şi foarte emoţionant.  

MJ: Mă gândesc azi la asta şi-mi doresc să fi făcut puţin mai mult, doar puţin mai mult. Aş fi avut cu totul alte sentimente.




SB: Şi poate că nu ai fi fost atât de încrâncenat să fii cel mai bun. Dacă ai fi primit multă iubire atunci când erai copil, poate că nu ai fi avut nevoie ca lumea să te iubească şi nu nu ai fi ajuns un superstar. Ai renunţa la asta, în schimbul iubirii din copilărie?  

MJ: Nu. Nu aş renunţa niciodată. Asta e meseria mea. Mi-a fost dată cu un motiv. Chiar cred în asta şi o simt...  

SB: ...că Dumnezeu te-a ales, dându-ţi acest dar special...  

MJ: Chiar cred în asta. Dacă ai putea să vezi chipurile oamenilor din toată lumea, şi unii care spun „Îţi mulţumesc, îţi mulţumesc, pentru că ne-ai salvat viaţa, mie şi copiilor mei. Pot să te ating?” şi apoi încep să plângă. E ca şi cum ai avea puteri de vindecător. Primim asta cu un scop. .. să ajutăm oamenii.  

SB: Deci, ceea ce a făcut Shirley Temple pentru tine, prin acele postere pe care le aveai pe pereţi în camera de hotel, ca să te simţi în siguranţă, faci tu pentru oameni din toată lumea, şi la un nivel mai mare.  

MJ: O, da. Aşa e; şi am vrut neapărat să-i mulţumesc lui Shirley Temple pentru că mi-a insuflat nădejde în momentele grele; dar am început să plâng aşa de tare că nu puteam rosti cuvintele; iar ea mi-a luat mâna şi mi-a mângâiat-o, uite aşa.  

SB: Prin urmare, Michael, atunci când nu ştiai dacă puteai să mergi mai departe, şi apoi îi priveai fotografiile sau filmele de pe vremea când era copil, ce anume te înfrângea? Ce era? Josnicia pe care o vedeai la oameni? Sau faptul că tu întotdeauna a trebuit să munceşti din greu ca să fii cel mai bun? Sau toate astea?  

MJ: Să muncesc din greu, fără să mă pot opri ca să mă joc şi să mă distrez. Am avut parte de puţină distracţie, în acele hoteluri – câte o bătaie cu pernele, cu fraţii mei şi lucruri din astea, sau aruncam lucruri pe fereastră. Dar am avut parte şi de multă suferinţă. Odată, ne pregăteam să mergem în America de Sud, imi amintesc că trebuia să plecăm iar eu, în casă, am început să plâng foarte tare şi să spun: „Nu vreau decât să fiu la fel ca toţi ceilalţi. Nu vreau decât să fiu normal.” M-am ascuns, dar tata m-a găsit şi m-a obligat să mă urc în maşină, pentru că aveam un concert de suţinut. Apoi, cunoşti oameni pe drum, îi inviţi la tine, şi ştii că trebuie să profiţi cât poţi, de fiecare moment petrecut cu ei, pentru că nu îi vei mai vedea niciodată, iar asta e dureros. Ştii că prietenia aceasta nu va dura. Genul acesta de lucruri doare foarte tare, mai ales când eşti copil.  

SB: Toată viaţa ta, a trebuit să-ţi pui cariera înaintea relaţiilor afective. Dar astăzi, există ceva afectiv în viaţa ta? O maşină nu poate merge fără combustibil, iar tu nu poţi merge mai departe fără să primeşti iubire. Nu poţi, pur şi simplu, doar să oferi iubire, fără să şi primeşti înapoi. Iar, să spui că o primeşti de la fani, nu e suficient, Michael, pentru că ei te iubesc pentru ceea ce faci şi nu pentru ceea ce eşti. Ei te iubesc pentru electricitatea şi pentru încântarea pe care le aduci în vieţile lor.  

MJ: O primesc înapoi, prin fericirea şi bucuria pe care le văd în ochii copiilor. Ei mi-au salvat viaţa, aşa că vreau să le ofer ceva în schimb [aici Michael începe să plângă.] Ei m-au salvat. Nu glumesc. Doar fiind lângă ei, doar văzându-i. Chiar aşa e.



SB: Când ai crescut, ţi s-a întâmplat să simţi că cineva a încălcat promisiuni pe care ţi le făcuse?  

MJ: Tata a încălcat una foarte mare, pentru care sunt supărat şi azi. M-a manipulat să semnez un contract cu Columbia, când aveam optsprezece ani, promiţându-mi că voi lua cina cu Fred Astaire. Tata ştia că îl iubeam pe Fred din toată inima. Ştia că aş fi semnat contractul cu ochii închişi, şi aşa am făcut, iar el a plecat fericit şi nu a făcut nimic ca să-şi ţină promisiunea. Apoi a spus că îi pare rău sau ceva de genul. Mi-a frânt inima că a făcut asta. M-a înşelat.  

SB: I-ai spus vreodată cât de tare te-a supărat?  

MJ: Nu. Nici până în ziua de azi nu ştie cât am suferit. De aceea, eu nu fac promisiuni pe care să nu le respect.




...

15 comentarii:

  1. Cumplit de dureroase lectii de viata...cumplit...Si cel mai trist lucru este ca nu stii pur si simplu cum ar fi fost mai bine...
    Nadia

    RăspundețiȘtergere
  2. Mihai de ce nu o noua carte? Sunt sigura ca ai avea succes ..si multe multumiri din partea noastra.

    Daniela

    RăspundețiȘtergere
  3. ...Poate ca izolarea a facut parte din ,,marele plan" de manipulare pe care ,,cei mari" l-au avut cu Michael-la care a fost parte si papa Joe-lucru care a afectat pe viata,o asa persoana sensibila cum e Michael Jackson...Nici cand a crescut suficient,cat sa-si dea seama de toate astea,nu a mai avut puterea sa rupa lanturile sclaviei,cu care a fost legat in copilarie si a fost fortat in continuare sa se inconjoare de oameni care au profitat la greu,de imaginea si notorietatea lui...Intr-unul dintre concerte a spus:,,Pot sa vin si eu,acolo in mijlocul vostru?"(printre spectatori)-primul meu gand a fost,,Incearca si-ai sa vezi,daca poti sau nu!"-dupa care mi-am dat seama ca n-ar fi fost lasat, NICIODATA sa faca asta.S-ar fi simtit mult prea bine si asta-poate-l-ar fi schimbat,intr-un fel sau altul...Poate si presa l-ar fi privit altfel decat ca pe un ,,ciuddat"-sau poate nu-si asta facand parte din strategie...Cred ca sunt multe de discutat-in incercarea de a-l intelege si vedea pe Michael Jackson, asa cum este el,ca om dincolo de actiunile umanitare si dincolo de MARELE ARTIST care este pe scena...Ideea cartii este foarte buna,dar cred ca ar stirbi din dezbatere-am omite,sau am trece cu usurinta peste amanunte importante-zic-nu stiu...Astept cu nerabdare urmarea!CU MULTUMIRI Mihaela

    RăspundețiȘtergere
  4. Orice as citi despre Michael, imi rascoleste sufletul dar cand citesc despre amaraciunile lui atunci parca e prea mult si prea greu de suportat.Adulat de o planeta intreaga si... atat de singur.... extrem de dureros si trist.A ales si a dorit sa aiba in preajma sa copii, nu oameni maturi pentru ca de mic copil a vazut si a simtit perfidia oamenilor mari si s a cofruntat cu ea , pana la final... insasi concertele care urma sa le sustina i au demonstrat pentru a cata oara cat de perfizi sunt cei ce s au alaturat numelui Michael Jackson.Copiii i au luminat sufletul, in preajma lor era liber si nici un copil nu dorea nimic de la el, asta l a facut sa se retraga din lumea celor mari si sa aleaga lumea celor mici.Sunt multe de spus , dar.....
    Multumiri Mihai pentru treaba frumoasa care o faci.Michael cu siguranta iti multumeste... si noi la fel
    zuza

    RăspundețiȘtergere
  5. “HE KNEW HIS POWER WAS THE POWER OF GOD
    THIS POWER OF INNOCENCE, OF COMPASSION, OF LIGHT!”
    THIS POWER OF BEAUTY, OF LOVE…

    Singuratatea, dorinta imperioasa de a avea in preajma un prieten cu care sa discute, munca asidua alaturi de fratii sai, inca din frageda copilarie, lipsa de comunicare afectiva intre tatal lui si copii, l-au facut sa tanjesca dupa o viata normala, asa cum si-o petrece orice copil sau adult obosnuit
    Dorinta de a-si retrai copilaria l-au apropiat de copii. Le-a simtit candoarea si puritatea sufleteasca.
    Le-a vazut magia privirii lor jucause neimpovarate de sentimente meschine.
    Inocenta copiilor l-au fascinat. i-au dat putere. Ea aducea cu ea Magia unei lumi sincere.
    A vazut frumusetea, a simtit iubirea, a primit increderea.
    A considerat ca prin puterea inocentei, lumea poate deveni mai buna.
    Iata cum destainuie Michael magia acestei lumi, in cartea sa, Dancing the Dream.

    FETITA INTELEAPTA

    Cunosc o fetita inteleapta care nu poate merge. Ea este blocata intr-un scaun cu rotile, şi si-ar putea petrece restul vietii acolo, deoarece medicii ei nu ii dau aproape nici o speranţă in a-si face vreodată picioarele paralizate mai bine.
    Când am întâlnit-o prima oară pe această fetiţă, m-a fulgerat un zambet ce m-a ars prin fericirea-i exploziva. Cat de deschisa era! Nu se ascundea in auto-compatimire sau nu cerea aprobarea sau protejare proprie dintr-un sentiment de ruşine. Ea se simţea complet nevinovata cu privire la faptul ca nu era capabila sa mearga... ca un catelus care nu are nici o idee dacă este o corcitură sau un campion al rasei.

    Ea nu si-a analizat, nu si-a judecat situatia in care era. Asta a fost înţelepciunea ei.

    Am văzut acelaşi aspect înţelept si la alţi copii, copii "săraci" asa cum ii vede societatea, pentru ca nu au alimente, bani, case sigure, sau organismele sănătoase. Din momentul in care ajung la o anumită vârstă, mulţi dintre aceşti copii înţeleg exact cât de rea este situaţia lor. La fel ca adultii, privesc la propriile vieti, private de acea prima inocenta care este atât de preţioasă şi rară. Ei încep să creadă despre ei insisi că trebuie să se simtă rău, că asa este "drept".
    Va continua...

    RăspundețiȘtergere
  6. Dar această fetita înţeleaptă, ce avea doar patru ani, plutea deasupra de mila şi ruşine ca o vrabie fără griji. Ea mi-a luat inima în mâinile ei şi a făcut-o la fel de usoara ca un puf de bumbac, astfel că a fost imposibil pentru mine chiar să încep să gândeasc, "Ce lucru teribil." Tot ce am vazut a fost lumina si iubire. În inocenţa lor, copiii foarte mici stiu ei insisi sa fie lumină şi iubire. Dacă le vom permite, ei ne pot învăţa să ne vedem in acelasi fel.

    O singura scanteie din privirea unei fetiţe, conţine aceleasi informatii pe care Natura le implanteaza in centrul oricarei forme de viaţă. Acesta este secretul tacut al vieţii, nu pus în cuvinte.Ea doar stie ! Ea cunoaste armonia şi cum să nu doara. Ea ştie că, chiar şi cel putin respiratia este un gest de recunoştinţă faţă de Creator. Ea zâmbeşte pentru ca este în viaţă, aşteaptand cu răbdare ca anii de ignoranţă şi de durere sa dispara ca un miraj.

    Eu văd aceaste cunoştinte aratandu-se în ochii copiilor din ce in ce mai mult, ceea ce mă face să cred că nevinovăţia lor este într-o puternica creştere. Ei au de gând să ne dezarmeze pe noi adulţii, şi asta va fi suficient pentru a dezarma lumea. Ei nu au nici un motiv să strice mediul, şi astfel ca mediul va fi curăţat fără vre-un conflict.
    O fetita înţeleaptă mi-a spus viitorul atunci când s-a uitat la mine, un viitor atât de plin de pace şi mulţumire. Mă bucur sa ma încred în ea mai mult decat in toti experţii. Asa cum lumina si iubirea alunga vina şi ruşinea noastră, profetia ei trebuie să se implinesca.

    Dorina

    RăspundețiȘtergere
  7. 1.

    Bun, dragii mei, în traducerea pe care o public mai la deal, m-am abţinut de la orice comentariu sau interpretare. Am tradus obiectiv şi impresonal, un text, cu scopul nobil de a nu-i altera valoarea. Valoare care, evident, este dată de replicile lui Michael şi atât. Dar la rubrica de comentarii îmi pot permite să fac nişte precizări, pe care poate unii dintre voi nu le cunoaşteţi. Aşadar, hai să bârfim un pic :)

    Shmuley este, desigur, un ipocrit. A ajuns în atenţia publicului după ce a scris o carte intitulată „Sexul cuşer” (1999); şi cred că asta spune multe. Având atât de mult succes, această carte a fost urmată de variaţiuni pe aceeaşi temă: „Sutra cuşer”, „Adulterul cuşer” etc. (se pare că prea-cu(r)viosul Shmuley e obsedat rău de sex – dar, dacă e musai „cuşer”, nu se pune, nu-i aşa?). Astfel, a ajuns să fie declarat de revista „Newsweek” ca fiind unul dintre cei mai influenţi rabini din SUA. De ani de zile, Shmuley se perindă pe la toate emisiunile de chiloţi din SUA (gen Oprah şi altele asemenea), din dorinţa – mai mult sau mai puţin „cuşer” (lol) – de a se baga în seamă cu orice chip. Sigur, are nouă copii (rezultaţi, evident, în urma sexului cuşer) şi o nevastă foarte „cuşer” – prin urmare, tuturor le plac banii. Famelie mare, renumeraţie mică, dupe buget, coane Fănică... Lui Shmuley îi place să se implice în înfiinţarea şi organizarea de diverse societăţi. În tinereţe, a servit la Oxford, Marea Britanie; şi a înfiinţat Societatea Oxford L’Chaim (o organizaţie caritabilă, care se ocupă în principal cu strângerea de donaţii pentru ajutorarea celor nevoiaşi), societate care a avut un avânt considerabil, până când neica Shmuley a fost prins furând din fondurile societăţii pentru interese personale şi prin 1998 a fost dat afară în şuturi, mai întâi din societatea L’Chaim, apoi din sinagoga în care predica. Mai interesant este că neica Shmuley a afirmat cu seninătate că i s-a părut foarte „cuşer” (lol) să folosească banii strânşi în cutia milei pentru cheltuielile sale personale. Ca atare, i s-a interzis să mai ţină vreo predică pe teritoriul Marii Britanii. S-a întors în America natală şi a înfiinţat şi aici o organizaţie botezată Societatea Oxford L’Chaim din New York, dar nimeni nu a ştiut, destulă vreme, că această societate nu are nicio legătură cu cea cu acelaşi nume din Marea Britanie, timp în care neica Shmuley s-a folosit din plin de popularitatea societăţii originale şi de confuzia de nume dintre cele două organizaţii, pentru a-şi promova societatea proprie. Actele contabile ale societăţii lui neica Shmuley arată că toţi banii strânşi din donaţii au ajuns în conturile administratorului, sub formă de diverse plăţi, mai mult sau mai puţin legale. Nu e de mirare că a dat din coate cât a putut, ca să ajungă în preajma lui Michael. În cartea asta pe care o discutăm acum, a publicat multe neica Shmuley, dar nu a pomenit pe nicăieri câte beneficii şi-a tras de pe urma generozităţii lui Michael şi de pe urma faptului că s-a tot afişat cu el. Şi câtă reclamă şi-a făcut autointitulându-se „sfătuitorul spiritual” al Regelui Pop – lucru care eu nu cred că e adevărat, dar în fine. În perioada convorbirilor înregistrate de neica Shmuley (cu sau fără acceptul lui Michael, asta încă rămâne de stabilit), Michael demarase un proiect nou, fundaţia „Heal The Kids” – o divizie a fundaţiei „Heal The World”, care se axa pe promovarea bunăstării copiilor: „Heal The Kids va ajuta adulţii şi părinţii să înţeleagă că stă în puterea noastră să schimbăm lumea în care ne trăiesc copiii.”(Michael Jackson) Shmuley s-a băgat în seamă şi aici, ca de fiecare dată când simte mirosul banilor. Iar la scurt timp, adică în 2002, a fost prins cu laba în caraiman (deh, năravul lăcomiei n-are lecuire) şi aşa s-au terminat, brusc, atât prietenia lui cu Michael cât şi calitatea de asociat în organizaţia „Heal The Kids”.

    RăspundețiȘtergere
  8. 2.

    Revenind la cartea „The Michael Jackson Tapes”, pe măsură ce am citit-o, mi-a fost din ce în ce mai evident că neica Sahmuley avea deja pregătite o serie de discursuri manipulatoare. Treaba lui a fost, practic, să-i pună nişte cuvinte în gură lui Michael – adică, să-i sugereze nişte răspounsuri sau idei care, în mod ciudat, sună identic cu ideile şi filosofiile unicului, mirobolantului, Rabin Shmuley Boteach. Sincer, pe mine filosofiile scăpătatului ăstuia mă interesează foarte puţin spre deloc (poate doar în măsura în care m-am crucit de ipocrizia lui, şovinismul şi strădania de a se scoate în evidenţă pe sine, deşi personajul principal declarat al cărţii, încă de la titlu, era Michael). Veţi vedea, în capitolele următoare, repetându-se nişte situaţii în care neica Shmuley ţine câte un mini-discurs de câteva rânduri, prin care îi sugerează lui Michael nişte idei şi la care singurul răspuns este „M-hm, a-ham.” Acestea nu sunt nici măcar cuvinte, sunt doar nişte sunete şi atât. Ca să nu mai spun că mie mi se pare că de fapt Michael nu prea e de acord, dar nu vrea să-l contrazică pe prost (aşa era Michael, doar ştim cu toţii – politicos şi rafinat, nu-i plăcea să rănească sentimentele nimănui, nici măcar ale unui dobitoc). De unde rezultă clar că neica Shmuley nu este interesat de Michael Jackson ca partener de interviu sau ca gânditor. Neica Shmuley nu e interesat decât de el însuşi şi de ideile proprii.

    Acum, neica Shmuley s-a băgat în politică. Acest şarlatan spiritual, acest oportunist fără caracter, de o inteligenţă îndoielnică dar foarte alunecos, această caricatură grotească, acest Irinel Columbeanu al Americii, care a ajuns în atenţia publică numai prin scandaluri şi prin declaraţii elucubrante, s-a gândit că din politică poate câştiga mai mulţi bani şi mai multă faimă, aşa că vrea şi el să candideze pentru Congresul American, din partea partidului republican. Nu are nicio treabă cu doctrina republicană, e totalmente pe dinafară, dar ce mai contează? Neica Shmuley se visează deja congressman de New Jersey. Aştept, cu maxim interes, să văd dacă-i iese pasienţa. Să fie americanii atât de tolomaci, încât să-l voteze?

    RăspundețiȘtergere
  9. 3.

    Acum, despre Michael. În această carte, el ni se prezintă exact aşa cum îl ştim: delicat, sincer, pe alocuri dezvăluindu-ne copilul din suflet, pe alocuri arătând o maturitate în gândire si o filosofie de viaţă dezarmante. Michael considera că stătea de vorbă cu un prieten, cu care putea discuta despre orice, de la educaţie la religie, de la copilărie la bătrâneţe şi de la lumesc la divin. Eu îl recunosc pe Michael în replicile pe care i le dă lui Shmuley, în ideile pe care le exprimă şi veţi vedea, mai târziu, că uneori, nu prea-i plac întrebările lui Shmuley sau nu vrea să răspundă la ele şi atunci schimbă subiectul sau începe să pună el întrebări, şi am aşa o impresie că „genialul” de Shmuley nici măcar nu-şi dădea seama. Ştiţi care este unul dintre păcatele capitale ale prostului? Acela că îi subestimează pe ceilalţi. Iar Michael, se vede cât se poate de clar, pentru oricine, că îi dă clasă lui neica Shmuley în privinţa a tot ce vreţi, de la inteligenţă la maniere, de la educaţie la caracter. Aşadar, trecând peste micimea lui neica Shmuley, nu putem să nu recunoaştem că această carte ne aruncă o lumină asupra gândirii, filosofiei de viaţă a lui Michael şi asupra anumitor aspecte pe care nu am avut ocazia să le auzim spuse de el, sau să le citim în alte părţi. Sigur, toate aceste idei răzbat din munca lui şi din tot ce a creat – de la muzică, dans, acte caritabile, versuri şi discursuri – dar diferenţa este că, citind rândurile acestei cărţi, ne creează sentimentul unei apropieri şi implicit a unei înţelegeri mai profunde, ca şi cum pe undeva reuşim să interferăm cu aura lui. Cu alte cuvinte, citind această carte, poţi să ai, uneori, senzaţia că eşti acolo şi că îl auzi pe Michael, că îl priveşti atunci când vorbeşte şi că îţi vorbeşte ţie. Eu aşa am simţit, citind această carte. Şi acesta este motivul pentru care, după o lungă perioadă de analiză, m-am decis să o traduc pentru voi. Cu mult drag.

    RăspundețiȘtergere
  10. 4.

    Pentru că este pomenit în acest capitol, vreau să discutăm puţin şi despre Joe Jackson... A fost un om excesiv de brutal, care nu a arătat că e capabil de sentimente şi care şi-a muncit copiii de la vârste fragede. Dar, dacă stăm un pic strâmb şi judecăm drept, şi-a crescut cei nouă copii aşa cum a ştiut el, aşa cum fusese el crescut. Şi, deşi metodele nu au fost dintre cele mai blânde, trebuie să recunoaştem că rezultatul nu e deloc rău. Eu nu am auzit ca vreunul dintre ei să fi fost dependent de droguri, de alcool, să fi fost violent sau să fi avut probleme cu legea. Iar aceasta mi se pare o performanţă demnă de menţionat. Alţii au un singur copil, şi nu sunt în stare să aibă grijă de el. Michael însuşi recunoaşte că mare parte din cel care este acum, i se datorează felului în care a fost crescut. Şi am convingerea că aşa este. Apoi, Michael spune că în timp Joseph s-a schimbat. Sigur, odată ce copiii au devenit adulţi, i s-a ridicat de pe umeri responsabilitatea educaţiei lor şi asta i-a permis să dea drumul la hăţuri. Am ales special fotografia cu Joe ţinându-l de mână pe Michael, în timp ce se îndreptau spre sala de judecată, în 2005. Pentru că mi se pare sugestivă. Joe, la fel ca toată familia, a fost alături de Michael în timpul acelui proces, şi cred că a contat. Nu vreau să minimalizez răul pe care i l-a făcut, obligându-l să muncească de la cinci ani şi mai ales fiind atât de violent cu el. Dar există lucruri, în viaţa ta, pe care nu le mai poţi schimba şi atunci cea mai înţeleaptă decizie este să le accepţi ca făcând parte din trecutul tău şi să găseşti acel sâmbure din sufletul, din personalitatea ta, pe care aceste lucruri l-au făcut (sau l-au ajutat) să încolţească şi să se dezvolte frumos. Nimic nu se întâmplă inutil în viaţă, decât dacă nu eşti capabil să înţelegi că de fapt ţi s-a oferit o lecţie pe care trebuie să o înveţi. Iar Michael a înţeles asta. Cartea „The Michael Jackson Tapes” începe cu discursul ţinut de el la Oxford în 21 martie 2001, cu ocazia anunţului privind înfiinţarea fundaţiei „Heal The Kids”. Este un discurs emoţionant şi plin de semnificaţie, în care face referire şi la tatăl lui, dintr-un unghi diferit de cel prezentat în capitolul de faţă. Am fost convins că am tradus mai demult acest discurs, şi că îl publicasem pe blog, de aceea am sărit peste el. Eu l-am citit de atâtea ori, încât îmi suna extrem de familiar. Între timp, mi-am dat seama că nu l-am tradus. O voi face, cât de curând. Promit. Pentru că merită.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din discursul de la Oxford,am citit numai fragmente-ar fi grozav sa-l putem citi integral.Despre Shmuley asta,am mai citit ca este mare manipulator si un hot cu acte-n regula(cat despre metode-apropos-de cautat si p-aici,prin tarisoara-am fi uimiti de ce-am descoperi!!!)Imi place tare, tonul de ,,in gluma-cu toata seriozitatea"-pe care-l adordezi,in general-in afara faptului ca ne aduci informatii pretioase-cel putin mie imi descreteste mintea,dar si fruntea...As vrea sa-ti mai spun :De cate ori,in comentariul meu vei citi ,,MULTUMESC!!!",mai inseamna,de fiecare data si ,,ITI ADMIR MINTEA SI INTELIGENTA,CAT SI CAPACITATEA DE COMUNICARE!!!" DECI-MULTUMESC!!!Mihaela

      Ștergere
  11. Nici nu stiu ce as putea comenta. Este mai mult decat admirabil maniera lui Michael de a raspunde intrebarilor lui "Sumulici", care nu doar ca este de o integritate indoielnica, dar ce i se mai lipesc si banii de mana, asa pe nemeritate.

    Va pup,
    Scorpya

    RăspundețiȘtergere
  12. http://www.youtube.com/watch?v=lw4wW2yN-lI&feature=related

    RăspundețiȘtergere
  13. Iti multumesc si va multumesc pentru iubirea si consecventa cu care tineti flacara aprinsa.
    Dumnezeu sa te binecuvanteze si sa va binecuvanteze!

    "Nu este o minune ca facem ce facem, ci ca suntem fericiti ca facem asta.
    In viata nu putem face lucruri mari. Putem face numai lucruri mici, dar cu multa dragoste." Maica Thereza

    Din toata inima,
    va doresc zile insorite acolo unde sunteti de 1 Mai.
    Dorina

    RăspundețiȘtergere
  14. Vreau sa iti multumesc foarte mult pt munca depusa! Inseamna foarte mult pt mine!
    Dumnezeu sa te binecuvanteze!

    RăspundețiȘtergere

AVERTISMENT!

Orice comentariu care contine limbaj jignitor la adresa autorilor blogului, a cititorilor sau a comentatorilor sai, va fi expediat in Zona Fantoma, sa-l caute pe Generalul Zod :)