vineri, 28 ianuarie 2011

T-Pain: “A fost cu adevărat o onoare să-l cunosc pe Michael Jackson”

...




Am avut bucuria să-l cunosc pe Michael Jackson şi a fost o experienţă uimitoare. Eram în Los Angeles şi am primit un telefon de la avocatul lui Michael şi bunul său prieten Peter Lopez* care mi-a spus: “Hei, omule, Michael vrea să te întâlnească.”

Eram pur şi simplu năucit. Habar n-aveam ce să fac. În loc să mă bucur, mă tot întrebam: de ce ar vrea Michael să se întâlnească cu mine?” LOL. Mă simţeam onorat. Aşa că în ziua respectivă, după-amiază, am mers la el acasă. Am intrat şi am fost condus într-o încăpere care arăta ca un cazino, cu o mulţime de automate şi mese de blackjack ca cele din cazinourile din Las Vegas. Era cel mai uimitor lucru pe care l-am văzut vreodată.

Majordomul lui a venit şi mi-a spus: “Hei, Michael vrea să vă întâlniţi în Camera Aurie.” Asa că am mers acolo şi, într-adevăr, îşi merita numele: totul era auriu, de la canapele până la ramele tablourilor. Avea monede aurii pe masă, era o nebunie! Am vorbit ore în şir, pentru că aveam multe în comun. Amândoi iubeam desenele animate. Michael mi-a spus că melodia lui preferată era “Bartender”, o melodie foarte haioasă.

Partea nebună a fost că, în mijlocul conversaţiei, auzeam autocarele afară şi oameni care vorbeau in microfoane: “Hei, toată lumea, aceasta este casa lui Michael Jackson!”. Michael mi-a spus: “E o nebunie, aşa e în fiecare zi. Oamenii nu vor să mă lase în pace. Nu pot nici măcar să ies in propria mea curte.” Pot să spun că îi era foarte greu să se împace cu asta. Era un stress foarte mare pentru el.”

Întâlnirea noastră s-a sfârşit într-o notă plăcută, până la urmă; şi am plănuit să intrăm împreună în studio şi să înregistrăm. Dar asta nu s-a mai întâmplat, din păcate. A fost o mare onoare pentru mine să-l întâlnesc pe cel mai mare artist al lumii iar ziua aceea o voi păstra cu drag în amintire, toată viaţa mea.



[*Peter Lopez, un tip de o înaltă ţinută morală, un avocat de succes, specializat în probleme legate de industria show-business-ului, despre care toţi cei cu care a lucrat au numai cuvinte de laudă, a fost avocatul mai multor artişti, printre care şi Michael Jackson. Peter Lopez a fost găsit, pur şi simplu, împuşcat în cap, în locuinţa sa din Encino, California, pe data de 30 aprilie 2010. În august 2009 afirmase la un post de televiziune, într-un interviu, că moartea lui Michael e suspectă şi că, până la urmă, se va afla ce s-a întâmplat cu adevărat. Lângă el a fost găsit un bilet de adio, în care îşi cerea iertare pentru gestul său dar nu dădea nicio explicaţie privind motivul pentru care s-ar fi decis să-şi ia viaţa (oare pentru că nu ar fi existat vreun motiv??) Poliţia a declarat că Peter Lopez s-a sinucis iar cazul a fost clasat.]





...

vineri, 14 ianuarie 2011

Pledoarie pentru eroi

...


Când suntem copii, credem în eroi. Ne îndrăgostim de Superman, Spiderman sau Hercule şi ne dorim să fim ca ei. Prin adolescenţă, modelele noastre devin Winnetou, Robin Hood, D’Artagnan, Zorro; apoi comisarul Moldovan, doctorul Mark Sloan, detectivul Mac Taylor ori vreun alt justiţiar, mult mai uman, dar la fel de inteligent şi de brav. Apoi ne maturizăm, ne alegem o profesie şi devenim simple unităţi sociale, părţi infime ale colosului brut, lipsit de sensibilitate, care nu dă doi bani pe vise şi care se numeşte sistem. Eroii noştri din copilărie sunt abandonaţi undeva, într-un raft al sufletului, pe care se aşterne praful. M-am întrebat adeseori de ce, deşi cu toţii ne dorim iniţial să schimbăm lumea asta într-una mult mai frumoasă, mai curată şi mai paşnică, până la urmă ajungem invariabil să facem nişte compromisuri jalnice cu sistemul. De ce se întâmplă asta? De ce urâm nedreptatea, dar ajungem să facem parte din ea? De ce detestăm felul în care ne-au tratat părinţii noştri, dar la maturitate ajungem să ne comportăm exact ca ei, cu propriii noştri copii? De ce ne dăm seama ce am avut abia atunci când e prea târziu? De ce, deşi ştim care vor fi consecinţele, ne lăsăm de fiecare dată minţiţi – şi ne minţim, de fiecare dată, pe noi înşine? Şi de ce ne lăsăm manipulaţi, distruşi pe dinăuntru, de mereu acelaşi sistem nedrept? Sunt întrebări la care e greu să găsim răspunsuri – asta, în cazul în care chiar există răspunsuri şi întrebările acestea nu sunt doar retorice. De ce, de la Robin Hood din copilărie ajungem la cine ştie ce cocalar de Dorobanţi, iar de la Albă ca Zăpada ajungem să ne mulţumim cu vreo piţipoancă scăpătată şi asezonată cu multe kilograme de silicon? Unde dispar eroii noştri?... Probabil că în acelaşi loc în care ne dispare şi inocenţa. Dar, dacă fiecare lucru de pe pământul ăsta îşi are rostul lui, atunci motivul pentru care ne naştem este să transformăm lumea noastră într-un loc mai bun. Doar că... pe parcursul vieţii noastre, din diverse motive, acest scop este deturnat cu până la 180 de grade, iar noi nu facem – din păcate – nimic pentru a schimba asta.

Şi totuşi... oamenii mai cred în eroi. Iar ăsta e un lucru bun. Pentru că, fără eroi, lumea asta ar fi mult mai anostă.

Indiferent că recunoaştem sau nu, avem nevoie de eroi. Şi, când nu-i găsim, îi inventăm. Pentru că eroul redeşteaptă copilul din noi, acela care are nevoie să creadă în forţa binelui sau în cineva care o deţine şi care ne-o poate insufla.

Dar eroii sunt printre noi. Şi nu e neapărat nevoie să poarte arme ori să ştie să se bată. De fapt, care ar fi calităţile care fac, dintr-un om obişnuit, un erou? Frumusete interioară, charismă, generozitate, dăruire şi poate, mai ales, puterea de a sădi în semeni germenii conştiinţei. Michael Jackson are toate aceste calităţi. Michael Jackson a încercat, prin tot ceea ce a făcut, să ne trezească din somnul raţiunii, să nu lase sa moară ceea ce e bun şi frumos din noi, să nu lase să ne pierdem inocenta şi credinta in eroi. Michael Jackson este un erou. Un exemplu demn de urmat, atât prin el însuşi, cât şi prin toată munca lui de-o viaţă. Şi o dovadă vie a faptului că eroii există... şi sunt printre noi.





Coloana sonoră:

HERO

(Chad Kroeger)



Sunt atât de sus, încât pot să aud Paradisul
dar Paradisul nu mă aude pe mine…

Şi se spune că un erou ne poate salva,
iar eu nu pot să stau aici şi să aştept;
voi apuca strâns aripile vulturilor,
priviţi-ne cum zburăm împreună.

Cineva mi-a spus că iubirea ne-ar putea salva pe toţi,
dar cum va reuşi asta?
uitaţi-vă ce ne-a dat iubirea –
o lume plină de crime, de vărsare de sânge,
lumea pe care o aşteptam noi nu a venit.

Şi se spune că un erou ne poate salva,
iar eu nu pot să stau aici şi să aştept;
voi apuca strâns aripile vulturilor,
priviţi-ne cum zburăm împreună.

Dar, fiindcă lumea nu s-a sfârşit încă, tot ce vă dăruiesc eu e iubire;
nu e iubirea unui erou, de aceea mi-e teamă că nu va schimba lumea

Şi se spune că un erou ne poate salva,
eu nu am de gând să stau aici şi să aştept;
voi apuca strâns aripile vulturilor,
priviţi-ne cum zburăm împreună.

Iar ei ne privesc,
ne urmăresc cum ne înălţăm în zbor...



...

marți, 11 ianuarie 2011

Au fost odată nişte cretini...

...



... care habar n-am ce competenţe au (dacă or avea vreuna), care îşi ascund numele în spatele unui SRL (nu-i mai dau numele ca să nu-mi boicoteze şi postarea asta) şi cărora le-a căşunat pe articolul meu intitulat “Kepp Your Head Up!” În trei săptămâni, am primit trei notificări cu acuzaţii de încălcare a dreptului de autor. După prima notificare, am scos cântecul, după a doua am scos şi conţinutul articolului, la a treia am fost nevoit – deşi fierb de mânie – să las articolul acolo unde mi l-au trimis, adică în “draft”.

Ştiu că li s-a întâmplat şi altora, nu sunt eu victima secolului, dar am sperat că voi fi scutit de asemenea “dulcegării”, nu pentru că aş fi rudă cu mama Omida şi aş avea tupeul să consider ca tot prostul că mie nu mi se poate intâmpla aşa ceva, ci pur şi simplu pentru că blogul acesta chiar nu conţine documente sau afirmaţii pe care “jmecherii lu’ peşte” le-ar putea considera ameninţări la adresa lor sau a planurilor murdare şi oculte – sau, cel puţin aşa cred, că eu nu am cum să fiu o ameninţare pentru ei. Şi totuşi...

Au fost odată nişte cretini, care în lipsă de ocupaţie, între o despăduchere şi un scărpinat în fund, îşi bat joc de câte un ciumpalac care şi-a facut şi el un blog. Altfel decât bătaie de joc nu pot să calific chestia asta.

Încă nu am dat în paranoia. Încă mai consider că nimeni nu are nimic cu mine şi că toată povestea asta nu e decât o distracţie idioată a unor cretini – nişte cretini care îşi justifică într-un mod patetic, jalnic, banii pe care îi încasează; nişte cretini la fel cu cretinii care au tăiat din salarii şi pensii pe motiv că asta salvează tara de la ruină şi de altminteri cu nimic mai prejos decât cretinii care dirijează lumea asta cu tot ce se întâmplă prin ea. Mi se pare evident că îmi sunt încălcate nişte drepturi elementare şi sunt extrem de frustrat din cauza neputinţei – de a riposta, de a mi le revendica, de a cere explicaţii – pentru că nu am cui (a cere explicaţii unor macaci cu creierul în putrefacţie e ca şi cum ai striga la lună, adica inutil).

Eu nu am vrut decât să creez un colţ virtual dedicat unui om care merită toate onorurile lumii. Nu am vrut decât să îi descriu munca, talentul şi dăruirea cu care a încercat să facă din lumea asta a noastră de KKO, un loc mai bun. Dar… au fost odată nişte cretini cărora probabil că nu le place asta. Sau poate nu le place numele meu, sau al blogului – sau dracu’ să-i pieptene ce nu le-o plăcea. Problema e că e posibil ca la un moment dat acest colţ virtual să dispară în neantul din care a fost creat. Numai şi numai pentru că... au fost odată nişte cretini. Şi mai sunt încă.


...

marți, 4 ianuarie 2011

În loc de “Un an nou fericit!”

...



Lumeeee, lumeee!



“Slave To The Rhythm” – un cântec nou, abia “dezlegat” prin grădina internetului şi care m-a făcut să jur că primul club care îl va difuza mă va convinge să-i calc pragul :) Se pare că a fost înregistrat prin 1998-1999, în timpul pregătirilor pentru albumul “Invincible”. Cine are mai multe detalii, îl/o rog să ni le împărtăşească.

Sper să-l puteţi asculta cât mai mulţi dintre voi, înainte sa mă prindă coţohârlele de la web sheriff :)

Mii de mulţumiri Dianei N., care mi-a făcut o surpriză extraordinară acum, la început de an, cu această melodie. Iar eu vreau să-mi împart bucuria cu voi. Nu pot altfel :)

A, era să uit: aştept impresii. Evident :)



video


...