joi, 3 martie 2011

Behind The Mask

...



Compus de Chris Mosdell şi Ryuichi Sakamoto, Behind The Mask a fost lansat în 1979, pe albumul “Solid State Survivor” al grupului electropop Yellow Magic Orchestra. Melodia originală (pe care o puteţi asculta aici) era o compoziţie instrumentală, cu inserţiuni vocale pentru care s-a folosit un vocoder (sintetizator de voce).

În timpul lucrului pentru albumul "Thriller”, Quincy Jones a auzit Behind The Mask şi i-a plăcut atât de mult, încât i-a prezentat-o lui Michael, care a înregistrat propria versiune, îmbogăţindu-i linia melodică şi adăugând versuri. Deşi iniţial a fost inclusă pe lista cu melodii care aveau să compună albumul "Thriller”, Behind The Mask a pierdut acest tren şi a rămas timp de aproape 30 de ani în sertarul cu comori al lui Michael Jackson – sertar din care continuăm să aşteptăm să mai iasă alte şi alte bijuterii, care să ne încânte.

Indiferent ce fel de om e Quincy Jones şi indiferent cât a greşit faţă de Michael, rămâne de necontestat faptul că, din punct de vedere profesional, e un geniu. A ascultat această melodie în varianta celor de la Yellow Magic Orchestra – melodie care, sincer, mie nu-mi spune absolut nimic, nici măcar în anii ’80 când genul acesta era la modă, nu ar fi făcut parte, sub nicio formă, din preferintele mele – aşadar, Quincy Jones a ascultat această melodie şi i-a intuit potenţialul. Cu o orchestraţie mai elaborată şi cu o poveste constituită şi transpusă în versuri, cu vocea originală a lui Michael, o Cenuşăreasă anostă şi fără culoare a fost transformată într-o prinţesă de toată frumuseţea, în care abia dacă mai recunoşti ceva din ceea ce a fost la origini.

De la bun început, a trebuit să vorbesc despre asta,
e ca o lamă cu două tăişuri – te tai tu şi mă răneşte pe mine;
de la bun început, am ştiut că eşi o prefăcută
care stai ascunsă în spatele măştii şi îţi controlezi lumea.

Când eşti prin preajmă, îţi privesc chipul,
încercând să descopăr adevărul, dar el e ascuns bine;
tu spui că mă iubeşti dar e greu de crezut,
pentru că, atunci când eşti în braţele lui, parcă arunci cu pietre spre mine.

Pe cine iubeşti? Pe mine?... Cu tine, nu ştiu ce să cred;
Pe cine iubeşti? Dacă nu-mi poţi răspunde, nu te mai vreau – mă cunoşti doar...

Nu e nicio lacrimă în ochii tăi, dar ăsta e felul tău de a plânge;
Totul e măreţ, stralucitor – tu doar mi-ai studiat mintea.

Mă învârtesc de colo-colo şi-mi deplâng soarta
iar când vin la tine, te văd stând liniştită;
îţi petreci vremea în cel mai ciudat loc –
aşa că scoate-ţi masca, să-ţi pot vedea chipul!

Paradisul trebuie să fie circumspect,
zâmbetul tău e periculos;
m-ai speriat, fato,
cu lacrimi goale, nesincere –
unde ţi-e sufletul, unde s-a dus?
m-ai speriat...

Pe cine iubeşti? Pe mine?... Cu tine, nu ştiu ce să cred;
Pe cine iubeşti? Dacă nu-mi poţi răspunde, nu te mai vreau – mă cunoşti doar...
Nu mai vreau să vorbesc despre asta,
nu mai vreau...


Având o poveste care aminteşte de “Dirty Diana” şi “Who Is It”; un ritm dance-pop, rock şi influenţe R&B şi soul, Behind The Mask are un aer proaspăt şi modern – nu ai zice că a fost înregistrat acum aproape trei decenii. Sunt extrem de bucuros că a fost aleasă pentru albumul MICHAEL, după părerea mea merita cu prisosinţă asta şi, mai mult decât faptul că e un cântec excepţional, mai mult decât faptul că e al lui Michael, Behind The Mask e o dovadă vie a unui adevăr incontestabil: muzica lui Michael e eternă. Michael e etern.



Cei care s-au ocupat de producerea cântecului Behind The Mask pentru albumul MICHAEL au făcut treabă bună. Se pare că mulţimea din fundal este o secvenţă înregistrată din timpul concertului “Dangerous” din Bucureşti (1992). Backing-ul este asigurat de vocea minunată a lui Shanice Wilson.

În câteva săptămâni, administratorii moştenirii lăsate de Michael, împreună cu Sony Music, vor să lanseze Behind The Mask şi Hollywood Tonight ca single-uri, în toată lumea, atât la radio cât şi pe canalele muzicale, sub formă de videoclipuri. Ambele melodii au fost primite excelent atât de fani cât şi de criticii muzicali, fiind declarate favoritele albumului MICHAEL. În postarea despre album din 12 decembrie 2010, eu însumi am declarat că, pentru mine, aceste două melodii sunt în top 3 si mă bucur să constat că, deşi nu sunt critic muzical, părerea mea a fost valabilă :).

Behind The Mask, finisat de John McClain şi Jon Nettlesbey, a primit elogiile criticilor ca fiind o infuzie a spiritului muzicii lui Michael, din trecut. Rollingstone Magazine îl numeşte “un văr funky pătimaş al cântecului «Wanna Be Startin’ Something»”.

MICHAEL a fost Number One la nivel global, de la lansarea sa în decembrie 2010 şi s-a vândut în peste 3 milioane de exemplare, fiind unul dintre cele mai bine vândute albume în 2010. Succesul în creştere al albumului continuă să sublinieze semnificaţia lui Michael Jackson pentru fanii săi, ca simbol global şi superstar, şi dovedeşte din plin faptul că muzica sa continuă să transceandă culturi şi naţii.

Colecţia de platină al albumului MICHAEL cuprinde acum 17 ţări: Marea Britanie, Germania, Franţa (2 discuri de platină), Italia (2), Spania, Danemarca, Polonia, Rusia (2), Austria, Belgia, Cehia (5), Canada, India (2), China, Taiwan, Coreea şi Orientul Mijlociu.

MICHAEL a primit “Discul de aur” în 18 ţări, printre care: Australia, Noua Zeelandă, Brazilia, Japonia, Hong Kong, Indonezia, Malaezia, Filipine, Singapore, Finlanda, Grecia, Ungaria, Irlanda, Portugalia, Olanda, Norvegia, Suedia.

Ce ar mai fi de adăugat?... Doar un îndemn de a asculta în continuare muzica Regelui Pop şi un – din toata inima – Go, MICHAEL! Go get ’em!


...

14 comentarii:

  1. YESSSSSSSSSSS !!!!!!!!!!!
    GO ! GO ! GO,MAN !

    MIHAI...
    Iti multumesc.

    "Behind The Mask" si "Hollywood Tonight" sunt preferatele mele de pe albumul "Michael"...
    "Behind..." fiind number one !
    Normal ca imi place tot albumul,totusi...in aceste doua piese il recunosc cel mai bine...
    YEP!
    Stirea pe care am citit-o eu ...spunea ca "Hollywood Tonight" va fi lansat simultan in intreaga lume ,mai putin in Franta, unde a fost ales "Behind The Mask"...sper ca nu le-am incurcat...:)

    In ceea ce-l priveste pe Quincy Jones...eu nu am argumente "contra"
    Quincy Jones se numara printre artistii pe care ii respect din tot sufletul.

    RăspundețiȘtergere
  2. Aceasta melodie imi place la nebunie! Eu cred ca Teddy Riley(in special)l-a simtit cel mai bine pe MJ. Ma bucur ca albumul il readuce pe Michael in top.
    Multumim Mihai!
    PS. A inceput pe Facebook lupta pentru readucerea lui Michael Jackson pe primul loc(luat de putin timp de eminem si noi ne temeam de Gaga!)-Michael Jackson FB Official Page Spreading on Facebook-Make MJ Page no1 again
    http://www.facebook.com/michaeljackson
    Il puteti vota pe MJ pe www.lovesongs.com(la 3 categorii)si pe http://www.persoonvanhetjaar.nl
    corina.i.

    RăspundețiȘtergere
  3. Iubesc piesa asta! Much too soon si Behind the mask sunt preferatele mele de pe album.
    Piesa asta mi se pare mai...speciala, mai.."altceva" :)
    Multumesc!

    Aaa, si inca ceva : hee-hee hee-hee-hee! hee-hee hee-hee-hee! :))

    Va pup!

    Cerasela

    RăspundețiȘtergere
  4. Hmmm... un ghiocel mascat...pe post de martisor, nu Mihai?
    Foate frumoasa piesa...ca orice atinge mana si glasul lui Michael de altfel...desi trebuie sa recunosc ca nu e chiar preferata mea, dar intradevar are ceva aparte...
    Mie personal, mi se pare ca piesa in duet cu Lenny "Another day", e cea mai puternica, grava, insa "Best of joy"...pfff...ma topesc cand o ascult...oricum...e greu sa compari asa opere de arta, fiecare are maretia sa, stilul si cate un sentiment diferit lasat ca amprenta in fiecare melodie.

    MICHAEL-No1 - FOR ALL TIME

    PUPICI si un MARE MULTUMESC pt Mihai!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Interesant cum in majoritatea cantecelor lui Michael femeile apar ca fiind manipulatoare, inselatoare, prefacute... Oare de ce?

    Roxy.

    RăspundețiȘtergere
  6. Mihai multumesc pentru efortul tau neobosit de a ni-l aduce pe Michael mai aproape. El oricum este cu noi tot timpul pentru ca ne-a iubit din tot sufletul si noi pe el.
    Eu pentru prima data adaug un comentariu dar asta nu inseamna ca nu stiu de existenta acestui "colt de rai si liniste". Acasa sau la serviciu primul lucru in fiecare zi este sa verific sa vad daca ai mai postat ceva iar cand se intampla acest lucru, citesc dintr-o singura suflare. Primele noutati de la tine le aflu si iti multumesc pentru asta. Te consider un adevarat prieten a lui Michael si daca se intămpla ca in zbuciumata lui viata sa te aiva mai aproape cu siguranta i-ar fi fost mai bine. Ultima piesa "Behind The Mask" mi se pare OK, o ascult fara intrerupere de cand ai postat-o dupa cum am ascultat si "Slave To The Rhythm" multe zile la rand. Mi-ar placea sa intru si eu in randul celor care nutresc multa admiratie si dragoste pentru Michael si sper sa mai adaug si eu din cand in cand cate un comentariu
    Cu multa admiratie si respect pentru tine,
    Mihaela!

    RăspundețiȘtergere
  7. Desi "Behind The Mask" este preferata mea de pe album, nu am stiut ca va fi lansata ca single. Sunt curioasa sa vad cum va arata videoclipul...

    Multumesc Mihai!

    RăspundețiȘtergere
  8. O privire inconfundabila, a unor ochi ce te vrajesc, frumosi, expresivi, la fel de inconfundabili.
    "Behind The Mask" - melodie superba, ni-l aduce atat de aproape pe Michael.
    Cata dreptate are prin ceea ce ne spune in "Best Of Joy": "...I am forever..." Suntem de acord cu tine, Michael!
    Multumim, Mihai! Ca de obicei, o surpriza placuta, foarte, foarte placuta...

    RăspundețiȘtergere
  9. Nu stiu ce s a intamplat...nu mi a aparut comentariul de zilele trecute...nu i bai...se mai intampla...ideea era ca mi place foarte mult si piesa asta...de fapt...ca toate celelalte..tot ce atinge mana lui Michael se transforma in magie. Dar eu, cel putin, nu sunt in stare sa compar nici o melodie cu o alta care sa i poarte semnatura Regelui...fiecare este o opera de arta...fiecare e atinsa intr un mod deosebit, special...in care el si a lasat ca amprenta un sentiment unic ce te infioara cu fiecare sunet...over and over again...dar totusi..."Best of joy"...pfff...ma topeste ca untul la soare :))

    Multumesc Mihai pt efortul continuu si deosebit pe care il faci...cu fiecare postare ne aduci in dar cate un martisor...indiferent de anotimp!

    Si pentru doamnele mele...prietenele mele...un calduros LA MULTI ANI!!! cu multe flori si zambete de bucurie!!!

    RăspundețiȘtergere
  10. Frumos scris, ca de obicei......desi Quincy Jones a mai dat cu bata in balta referitor la Michael, recunosc ca ascultand melodia asta i-am iertat toate "derapajele" ....
    Multumim din suflet pentru acest martisor frumos!

    RăspundețiȘtergere
  11. Eh...uite ca mi a aparut si primul comentariu...scuze Mihai...poate nu l am vazut de ochi..hihi...

    RăspundețiȘtergere
  12. Astazi este o zi deosebita! Haideti sa inchidem ochii pentru o clipa, sa ne lasam purtate de muzica si dansul lui Michael. Nu mai exista timp, nu mai exista spatiu...Simtim acea contopire cu ritmul care iti patrunde fiecare particula a fiintei ...Sa lasam iubirea sa ne inunde sufletul, sa simtim muzica ca pe o muzica ancestrala, ca pe acel ceva ce vine din marele Inceput.
    Sa ne confundam cu Universul din care ne-am nascut...sa redevenim pentru o clipa din nou copiii Lui. Muzica... ritmul...dansul... sufletul lui...ochii...privirea...sunt aici. Intinde-ti mana.
    Ii simtiti prezenta?

    Dorina

    RăspundețiȘtergere
  13. Toate melodiile din acest album sunt “neasteptat” de frumoase. Spun “neasteptat” avand in vedere faptul ca nu Michael a fost cel care le-a dat forma finala. Sunt deosebite.Cu atata placere le-am ascultat si le ascult undeva, intr-un “colt”, intre 4 pereti, numai eu si muzica...
    Si de fiecare data cand le aud, clasificarea pe care o fac este alta!
    Dar ceea ce ma poarta, cu adevarat, spre inaltimi, undeva deasupra celor lumesti, este” Keep your head up”. Imi da o anumita putere, o anumita incredere care-mi inunda sufletul.
    Acest album, ca acest album! Dar cand a trebuit sa deschid pachetul cu albumul “Vision”, am crezut ca ma “risipesc” toata! Nu mai stiu cum mi-am stapanit emotia. Tineam in mainile mele (asta dupa ce au incetat sa mai tremure!) un intreg “univers”. Atata delicatete si in acelas timp atata forta! Eram fata in fata cu istoria! Nu am sa uit niciodata aceste clipe.
    Multumesc pentru acesta comoara, Michael! Tu ti-ai lasat sufletul si inima pentru noi, pentru copii nostri, pentru posteritate. Mostenirea ta este de nepretuit!
    Multumesc inca odata, Mihai! Munca, talentul, disponibilitatea ta sunt la fel, de nepretuit.
    Dorina

    RăspundețiȘtergere
  14. Am intrat sa citesc noile coemtnarii, iar la o privire mai atenta am vazut ca primul meu comentariu s-a pierdut pe drum...cred ca este de la mine...cu toate acestea repet...BEHIND THE MASK...este una din preferatele mele...nu stiu are acel "ceva"...pe care oricum il au toate melodiile lui Michael...dar melodia asta e mai nu stiu cum:D....

    Scorpya

    RăspundețiȘtergere

AVERTISMENT!

Orice comentariu care contine limbaj jignitor la adresa autorilor blogului, a cititorilor sau a comentatorilor sai, va fi expediat in Zona Fantoma, sa-l caute pe Generalul Zod :)