luni, 1 martie 2010

MĂRŢIŞOR

...


...pentru toate doamnele şi domnişoarele, împreună cu urarea de La Mulţi Ani şi o primăvară minunată.









You Are My Life


Odată, de unul singur,
eram pierdut într-o lume de străini
cu nimeni în care să am încredere;
eram de unul singur –
Tu ai apărut dintr-odată,
înainte era înnorat dar acum e senin;
tu mi-ai alungat teama
şi m-ai adus înapoi la viaţă.

Eşti soarele, mă faci să strălucesc
mai mult decât stelele care licăresc în noapte;
eşti luna care-mi luminează inima,
eşti ziua mea, noaptea mea,
lumea mea –
tu eşti viaţa mea.

Acum, mă trezesc în fiecare zi
cu un zâmbet pe faţă –
s-au dus lacrimile, s-a dus durerea,
pentru că tu mă iubeşti,
tu mă ajuţi să înţeleg
că iubirea e răspunsul pentru tot ceea ce sunt
iar eu sunt un bărbat mai bun –
m-ai învăţat asta, împărţindu-ţi viaţa cu mine.

Eşti soarele, mă faci să strălucesc
mai mult decât stelele care licăresc în noapte;
eşti luna care-mi luminează inima,
eşti ziua mea, noaptea mea,
lumea mea –
tu eşti viaţa mea

Mi-ai dat putere, atunci când nu eram puternic;
mi-ai dat speranţă, atunci când toate speranţele-mi erau pierdute;
mi-ai deschis ochii, atunci când nu puteam să văd
că iubirea a fost mereu aici, aşteptându-mă...

Tu eşti viaţa mea...






...

80 de comentarii:

  1. Mihai, multumim, multumesc! :) Ne-ai surprins cu adevarat...Pt mine: Cel mai frumos martisor primit EVER!
    Be blessed!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte frumos martisorul... multam si iti doresc o primavara placuta ...

    Niculina

    RăspundețiȘtergere
  3. Cu toata caldura sufletului meu te imbratisez si-ti multumesc, Mihai, pentru gingasia si maretia acestui martisor. Mi-a dat putere, mi-a dat din nou speranta...
    L-am prins de suflet, acolo unde va aveti si voi toti locul. Si Michael...pentru totdeauna.

    RăspundețiȘtergere
  4. Un clip foarte impresionant, zic eu, gasit pe youtube, pt voi toate, sin suflet...asa ca de martisor! si mai ales PT FLORENTA :) Billie Jean!!!!!!!
    Mie mi s-a zbarlit pielea pe mine cand l-am vizionat...

    http://www.youtube.com/watch?v=SHbpmN7dhOE&feature=related

    Cu mult drag,
    Carmen.
    O primavara cu mult soare tuturor!

    RăspundețiȘtergere
  5. Poate ca pe alte bloguri gasesc articole,informatii,fotografii,aproape totul despre Michael,dar nicaieri nu gasesc lumina,caldura ,dragostea ,pasiunea care strabat prin ecran si-mi ajung la inima.
    Multumesc si Dumnezeu sa te binecuvanteze pentru ceea ca faci.
    Val.

    RăspundețiȘtergere
  6. Multumesc Mihai, pentru acest superb martisor si inceput de primavara. Este unul dintre cele mai superbe martisoare ce le-am primit vreodata!!!

    Scorpya

    RăspundețiȘtergere
  7. Un tribut adus lui Michael de niste schiori...

    http://www.youtube.com/watch?v=zDlgWDgHqcY&feature=player_embedded#

    Nu e unul din cele mai reusite tributuri aduse lui Michael, dar mie mi s-a parut absolut incantator, dar si amuzant in acelasi timp...Sa duci "pasii" lui Michael pana pe cele mai inalte culmi ale muntilor...e ceva!!! :)
    Va pup!GBU!

    RăspundețiȘtergere
  8. Mihai,multumesc :).Super piesa ,super clipul.
    Sa ai o primavara frumoasa si o viata la fel!

    RăspundețiȘtergere
  9. Cand vine vorba de Mihai...nici nu se putea altfel, fetelor :)
    Deosebit, ca intotdeauna...
    Iti multumesc si eu Mihai, din suflet si...martisor ca acesta, mai rar :)

    MULTUMIM, inca o data!

    Va pup!

    P.S Astazi aici la mine, in Galati a fost cald si soare...va doresc tuturor o primavara si o viata la fel de senina si de frumoasa ca ziua de astazi!

    RăspundețiȘtergere
  10. Mihai...chiar sti sa ne atingi inimile...L.O.V.E. YOU.. iar martisorul meu pentru tine si familia ta este o imbratisare calda si multa dragoste!...esti cu adevarat special in lumea asta...

    RăspundețiȘtergere
  11. Mihai,iti multumim pentru un asa frumos martisor!Numai bine iti doresc tie si celor dragi tie,o primavara frumoasa!

    Va imbratisez pe toti!

    RăspundețiȘtergere
  12. E PRIMUL SI SINGURUL MARTISOR PE CARE-L PRIMESC IN 4 ANI(AICI IN ITALIA NU SE OBISNUIESTE)SI E SI UNA DIN MELODIILE MELE PREFERATE.ITI MULTUMESC MIHAI PTR MINUNATA SURPRIZA.STAREA DE SPIRIT NU E CEA MAI BUNA ZILELE ASTEA MAI ALES CA O DOAMNA LA CARE TIN ENORM E FOARTE BOLNAVA SI MA ASTEPT LA CE E MAI RAU DAR SURPRIZA TA MI-A ADUS PUTINA FERICIRE.AI PERFECTA DREPTATE VAL AICI NU GASESTI NUMAI INF CI SI DRAGOSTE,MULTA DRAGOSTE.VA IUBESC MULT.O PRIMAVARA MINUNATA ALATURI DE FAMILIE,PRIETENI SI BINENTELES MICHAEL

    RăspundețiȘtergere
  13. DRAGA MIHAI,
    Alaturi de MARTISORUL de acum cateva zile,cel de azi este o incununare a tot ceea ce inseamna MICHAEL pentru mine: soare,cer albastru,narura,iubire pentru ceea ce este frumos si sensibil,o mare dragoste de oameni,si bineinteles,prietenie!

    Multumesc,pentru acest cantec minunat,multumec pentru cuvintele in dulcea noastra limba romaneasca,care ma fac sa-l simt mai aproape pe Michael,multumesc pentru gandurile tale frumoase,multumesc pentru tot!

    De aceeasi primavara minunata sa ai parte si tu si familia ta.

    Cu prietenie,Liliana

    RăspundețiȘtergere
  14. Multumesc Mihai!Sa ai parte de o primavara eterna in suflet si in viata!
    Si tuturor o primavara asa cum v-o doriti!

    Alina.

    RăspundețiȘtergere
  15. Probabil ca nu intamplator porti acest nume, Mihai Mikael Michael. Sensibilitatea si gingasia sufleteasca sunt sinonime cu acest nume
    Multumesc Mihai pentru acest martisor deosebit care nu poate semana cu nici un alt fel de martisor si ti doresc tie si celor dragi tie o vesnica primavara in suflet
    Cu mult drag si respect pentru tot ce faci aici
    EU

    RăspundețiȘtergere
  16. !RARE DRAWINGS MADE BY MICHAEL JACKSON 4 FIRST TIME IN YOUTUBE!DON'T MISS THAT!

    va las sa va bucurati de cateva "martisoare" facute chiar de Michael...ma intreb..oare era ceva ce nu putea fiinta asta magnifica sa faca?...parca e rupt din basme...

    RăspundețiȘtergere
  17. WOW !!!

    MIHAI...

    MULTUMESC !!!
    SI ITI DORESC SA-TI FIE VIATA...MEREU PRIMAVARA!!!

    Si de-abia astept sa-ti citesc postarea de lunea viitoare...:)


    CARMEN...

    Iti multumesc pentru ca te-ai gandit la mine...
    Acum am vazut videoclip-ul cu Billie Jean...:) :) :)...cam asa arat acum...


    DIANA 30...

    Fii puternica !!!
    Si nu pierde speranta...dar mai ales...GANDESTE POZITIV !
    ...Si asteapta-te la ce e mai bun...Nu se stie niciodata...
    Privirea sus!
    ...Iar cand vei fi mai vesela...te rog, spune-mi si mie...cum e primavara in Italia...
    Chiar daca mai dispar din cand in cand...intr-o zi tot ma intorc si citesc tot,tot,tot...


    TUTUROR...

    Chiar daca ma repet...( nu ca ar fi pentru prima oara...:)...)
    Va doresc o primavara minunata !
    Si nu...nu este prima primavara fara Michael...dimpotriva...este prima primavara in care Michael este mai aproape de noi decat a fost vreodata...
    Este prima primavara...din eternitatea vietii si a amintirii lui in sufletele noastre...


    "TRUPA" YOUTUBE...

    Va multumesc mult pentru mesaje...

    RăspundețiȘtergere
  18. Pe pachetele de pâine Titan scrie deja că pâinea este fabricată cf Codex Alimentarius.
    România va experimenta pe populaţie produsul cancerigen initium 13 January, 2010 15:05 PM
    Experimentul "Codex Alimentarius" începe cu România. De la 31 decembrie 2009, Guvernul Boc a fost obligat
    să înceapă implementarea "Codexului", alături de alte 165 de state semnatare (95% din populaţia planetei). "Codex
    Alimentarius" este un pachet de norme după care se vor alimenta populaţiile ţărilor semnatare. Acesta porneşte de
    la principiul că Terra nu mai poate hrăni pe toată lumea natural, ca atare se va trece la hrana artificială, din
    produse chimice, cea modificată genetic etc. Adepţii Teoriei Conspiraţiei susţin că măsura nu este altceva decât
    una de exterminare, care va reduce populaţia globului la cca doua miliarde, o masă mult mai uşor de hrănit şi de
    controlat de forţele oculte.

    Nu a trecut o lună şi iată că apare ştirea că România este prima ţară din lume care va folosi în agricultură un compus chimic pe bază de initium, un ingredient activ din noua clasă a substanţelor chimice impuse de"Codex Alimentarius". Produsele vor fi furnizate de compania germană BASF şi vor fi folosite pentru culturile de struguri, cartofi, roşii, castraveţi şi ceapa. Pentru publicul larg se spune că "beneficiile pe care le-ar aduce această substanţă sunt legate în primul rând de combaterea dăunătorilor, dar, totodată ea micşorează şi durata în care se obţine recolta." După ce acest produs va fi experimentat în România, urmează să fie omologată utilizarea lui şi în Olanda, Germania , Franţa, SUA, Canada şi Marea Britanie. Neoficial, conform cercetătorilor care combat "Codex Alimentarius", folosirea produselor cu initium sporeşte cu până la 65% rata riscului de cancer de colon, substanţă care intră rapid în combinaţii chimice, devenind reziduală în organism.

    De pilda 1 mg de initium intrat în organism o singură dată se elimină în aproape un an. Or, dacă acest produs este folosit zilnic, practic el nu mai este eliminat din organism. Apoi, aşa cum initium ajută la creşterea rapidă a celulelor leguminoase, la fel de repede va conduce la mărirea tumorilor maligne. (S.L.)
    D-zeu să-i ajute pe români.

    Dacă eşti împotriva folosirii acestei substanţe, semnează petiţia online:

    http://www.petitieonline.ro/petitie-p66425048.html


    Niculina

    RăspundețiȘtergere
  19. Multumesc Mihai pentru urari si pentru frumoasa melodie pe care ne-ai tradus-o, mai ales ca aici in aceasta melodie Michael si-a pus sufletul lui de tata fericit.
    O primavara frumoasa tie si tuturor de pe blog.
    Violeta

    RăspundețiȘtergere
  20. Pe pachetele de pâine Titan scrie deja că pâinea este fabricată cf Codex Alimentarius.
    România va experimenta pe populaţie produsul cancerigen initium 13 January, 2010 15:05 PM
    Experimentul "Codex Alimentarius" începe cu România. De la 31 decembrie 2009, Guvernul Boc a fost obligat
    să înceapă implementarea "Codexului", alături de alte 165 de state semnatare (95% din populaţia planetei). "Codex
    Alimentarius" este un pachet de norme după care se vor alimenta populaţiile ţărilor semnatare. Acesta porneşte de
    la principiul că Terra nu mai poate hrăni pe toată lumea natural, ca atare se va trece la hrana artificială, din
    produse chimice, cea modificată genetic etc. Adepţii Teoriei Conspiraţiei susţin că măsura nu este altceva decât
    una de exterminare, care va reduce populaţia globului la cca doua miliarde, o masă mult mai uşor de hrănit şi de
    controlat de forţele oculte.

    Nu a trecut o lună şi iată că apare ştirea că România este prima ţară din lume care va folosi în agricultură un compus chimic pe bază de initium, un ingredient activ din noua clasă a substanţelor chimice impuse de"Codex Alimentarius". Produsele vor fi furnizate de compania germană BASF şi vor fi folosite pentru culturile de struguri, cartofi, roşii, castraveţi şi ceapa. Pentru publicul larg se spune că "beneficiile pe care le-ar aduce această substanţă sunt legate în primul rând de combaterea dăunătorilor, dar, totodată ea micşorează şi durata în care se obţine recolta." După ce acest produs va fi experimentat în România, urmează să fie omologată utilizarea lui şi în Olanda, Germania , Franţa, SUA, Canada şi Marea Britanie. Neoficial, conform cercetătorilor care combat "Codex Alimentarius", folosirea produselor cu initium sporeşte cu până la 65% rata riscului de cancer de colon, substanţă care intră rapid în combinaţii chimice, devenind reziduală în organism.

    De pilda 1 mg de initium intrat în organism o singură dată se elimină în aproape un an. Or, dacă acest produs este folosit zilnic, practic el nu mai este eliminat din organism. Apoi, aşa cum initium ajută la creşterea rapidă a celulelor leguminoase, la fel de repede va conduce la mărirea tumorilor maligne. (S.L.)
    D-zeu să-i ajute pe români.

    Dacă eşti împotriva folosirii acestei substanţe, semnează petiţia online:

    http://www.petitieonline.ro/petitie-p66425048.html


    Niculina

    RăspundețiȘtergere
  21. Va multumesc mult pentru acest minunat martisor!
    O primavara frumoasa si un cer mereu senin, luminat de cele mai blande raze de soare, sa aveti cu totii!
    Va imbratisez cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  22. Imi cer scuze daca stric registrul acestui topic, dar s-a ivit un nou "atotcunoscator" al vietii lui MJ pe nume Carl Toms, care se pregateste sa lanseze o carte intitulata: "Michael Jackson's Dangerous Liaisons"

    http://www.amazon.com/o/ASIN/1848763409/amazonbook021-20/ref=nosim?

    acest tip sustine in cartea sa ca MJ ar fi fost pedofil si alte prostii de genul acesta, incercind sa-i distruga imaginea. cartea este programata sa apara in iunie 2010. s-a lansat o petitie online pentru a suprima si boicota acest proiect:

    http://www.thepetitionsite.com/1/lets-all-prevent-something-horrible-from-happening

    toate bune!
    keep the faith!
    serena

    RăspundețiȘtergere
  23. Imi cer scuze daca stric registrul acestui topic, dar s-a ivit un nou "atotcunoscator" al vietii lui MJ pe nume Carl Toms, care se pregateste sa lanseze o carte intitulata: "Michael Jackson's Dangerous Liaisons"

    http://www.amazon.com/o/ASIN/1848763409/amazonbook021-20/ref=nosim?

    acest tip sustine in cartea sa ca MJ ar fi fost pedofil si alte prostii de genul acesta, incercind sa-i distruga imaginea. cartea este programata sa apara in iunie 2010. s-a lansat o petitie online pentru a suprima si boicota acest proiect:

    http://www.thepetitionsite.com/1/lets-all-prevent-something-horrible-from-happening

    toate bune!
    keep the faith!
    serena

    RăspundețiȘtergere
  24. Multumesc Mihai! O primavara frumoasa si tie!
    Dana

    RăspundețiȘtergere
  25. Un tribut emotionanat adus de Sade... Enjoy!

    http://www.youtube.com/watch?v=vR7HOhzwGOU&feature=related

    RăspundețiȘtergere
  26. Seria "Famous Crime Scene" / 26.02.2010 / VH1
    NEW details about the death of Michael Jackson

    part 1
    http://www.youtube.com/watch?v=O1McW3aoi5E

    part 2
    http://www.youtube.com/watch?v=5ez7i9MqBGM

    RăspundețiȘtergere
  27. multumim Mihai!! o primavara frumoasa tuturor!!!

    RăspundețiȘtergere
  28. Multumim frumos Mihai. O primavara frumoasa si tie, plina de veselie, cantece si culoare.
    O primavara frumoasa fetelor!!! Va pup!

    RăspundețiȘtergere
  29. Un articol foarte interesant, pentru cei ce inteleg engleza!

    http://www.huffingtonpost.com/charles-thomson/michael-jackson-its-time_b_482176.html

    Dana

    RăspundețiȘtergere
  30. Mihai multumim frumos, si tie o primavara luminoasa si frumoasa!Cat despre filmuletele postate de Serena ..a fost "horror" nu am putut sa privesc decat primul film..in fata acelor imagini eram transpusa deja in timp..si nu am putut accepta..Si apoi nu inteleg cum noi fanii nu avem voie la mormantul lui Mike dar CM are...ce cauta omul acela acolo??!!
    LOVE!

    RăspundețiȘtergere
  31. Dupa ce am vazut varianta noua a We are the world cat si interpretarea emotionanta a melodiei,varianta Youtube,aici este varianta in limba spaniola:

    http://www.bestmusic.ro/stiri-articole/All_Stars__Somos_El_Mundo_We_Are_The_World_videoclip-aid-81829-l-1

    LOVE

    RăspundețiȘtergere
  32. Serena...
    Chiar ca impresionant tributul lui Sade...Soldier of LOVE...
    Versurile sunt "speachless"...m-au dat gata...parca ar fi rostite de Michael...asa mult i se potrivesc...Michael, soldier of love...
    "I've lost the use of my heart
    But I'm still alive
    Still looking for the life
    The endless pool on the other side
    It's a wild wild west
    I'm doing my best
    I'm at the borderline of my faith
    I'm at the hinterland of this battle of mine
    But I'm still alive
    I'm a soldier of love,
    Every day and night
    I'm soldier of love
    All the days of my life.
    I've been torn up inside
    I've been left behind
    So I ride,
    I have the will to survive
    In the wild wild west,
    Trying my hardest,doing my best
    To stay alive,
    I am love's soldier
    I wait for the sound!
    I know the love will come
    Turn it all around
    I'm a soldier of love
    Every day and night
    I'm soldier of love
    All the days of my life
    I am lost, but I don't doubt
    So I ride
    I have the will to survive!..."

    RăspundețiȘtergere
  33. OOOOOOOPS! Nu eu am oferit link-ul catre melodia "Soldier of Love" a lui Sade. Multumirile trebuie adresate catre Pot sa i le transmit eu?... Intr-adevar... impresionanta melodia si eu adaug ca imi place foarte mult si videoclip-ul.... are ceva care inevitabil ma duce cu gindul la cineva....
    keep the faith!

    RăspundețiȘtergere
  34. ........ eu va pot oferi, hai sa-i spun tributul meu... "De data asta...".
    http://www.youtube.com/watch?v=6fn4Gc9c9BM

    Enjoy!

    RăspundețiȘtergere
  35. Carmen,

    Intr-adevar, superbe, emotionante versuri...Departe ca "ultima lacrima" pentru Michael sa fi cazut...
    Multa dragoste si numai ganduri frumoase, pentru voi

    RăspundețiȘtergere
  36. Aaaaa ce aiurita sunt...Am crezut ca Serena a pus link-ul cu Sade dar era un anonim...Sorry :P

    RăspundețiȘtergere
  37. vizionati si R.KELLY TRIBUTE SONG FOR MICHAEL JACKSON...e impresionant...

    RăspundețiȘtergere
  38. Mai copii melodia lui Sade este super, dar face parte din ultimul album scos si nu are nici o legatura cu MJ, chiar nici una , ca poate ne duce pe noi cu gindul la MJ , dar nu are nici o legatura.
    Violeta

    RăspundețiȘtergere
  39. Violeta...
    Din moment ce e un tribut pt Michael...are o oarecare legatura cu Michael...Adica ori e "despre el" tributul, ori "face aluzie la el"...
    Eu, una, faceam niste observatii in urma vizionarii acelui tribut al lui Sade...si inevitabil m-am dus cu gandul la Michael...de aceea am si concluzionat ca versurile parca ar fi rostite de Michael...ca i se potrivesc...adica,mai explicit... sunt inspirate din stilul lui...
    Si normal ca videoclipul te duce cu gandul la Michael...cum altfel? cand vezi dansul acelor "soldati" din clip...e mai mult decat clar ca acel dans e inspirat din "stilul Michael"
    Si totusi..."N-are nicio legatura"??!! Mai gandeste-te! :)

    RăspundețiȘtergere
  40. Multumesc,Mihai!
    Va doresc si eu o primavara frumoasa,cu multa iubire in suflet...caci avand iubire in sufletelele noastre,avem implicit,energie si putere sa relizam tot ce ne dorim.

    Florenta,cata dreptate ai!In mod paradoxal,desi este prima primavara cand Michael nu mai este printre noi...este,totodata, prima primavara cand Michael este mai APROAPE de noi decat a fost vreodata!

    MariaC,m-am bucurat nespus sa vad ca ai revenit printre noi!...si nu oricum..ci cu o poezie superba...M-am gandit eu ca nu aveai cum sa ne parasesti...mai ales acest loc plin de iubire si caldura sufleteasca...desi cateodata ne mai impotmolim...si mai gresim...dar ce sa-i faci!...is human nature...

    Liliana,iti multumesc pentru informatiile pe care mi le-ai dat in legatura cu revista.Din pacate,nu am mai gasit-o;prin locurile unde am cautat-o eu,nu mai era.Oricum,iti multumesc mult,mult.

    Va imbratisesz cu drag pe toti si va doresc toate cele bune sa se adune in gandurile si in sufletele voastre!

    RăspundețiȘtergere
  41. Sa vedeti ce nebuni sunt unii...Un tip s-a dus acum ceva timp la resedinta lui Michael, sau ma rog, unde a stat Michael, cu o camera de filmat...sa-l intrebe pe noul proprietar de ce nu da decoratiunile de Craciun jos de pe poarta...Si mai nebun, noul proprietar...ii raspunde acestuia: "Pt ca lui Blanket chiar ii place Craciunul"...In fine, unele guri, spun ca vocea de la interfon, ar fi a lui Michael...normal, modificata de soft...
    Si...si mai nebuni sunt cei care inca stau pe la portile casei lui...sperand sa-l vada pe Michael...:D
    Eu cred ca, proprietarul a facut doar misto de acel curios...


    http://www.youtube.com/watch?v=sdLON-hvsHM&feature=player_embedded

    RăspundețiȘtergere
  42. De curand am descoperit,Michael a citit poeme de Rabindranath Tagore,poet si filozof indian,fiind inspirat de acesta,se hotarase sa scrie un cantec pentru unitatea lumii.Am fost surprinsa sa gasesc mult din conceptia despre viata a lui Michael in versurile lui si postez aici o poezie care il descrie perfect pe Michael

    "M-ai zamislit fara sfarsit

    M-ai zamsilit fara sfarsit,dupa dorinta ta.
    Acest ulcior fragil,tu iar si iarasi il golesti,
    Si iar si iarasi cu viata noua il umpli ochi.
    Acest fluier de trestie l-ai dus pe dealuri si prin vai,
    scotand dintr-insul dulci melodii deapururi noi.
    La pipairea nemuritoare a degetelor tale,
    plapanda-mi inima se pierde-n bucurie,
    Si naste cantece nemaicantate.
    Nemarginite daruri imi vin
    pe-aceste-nguste maini,
    Si varste trec,si pururi torni,
    Si totusi loc ai sa tot umpli."

    Acesta este un raspuns pentru presa si media...

    "Defaimare

    De ce-ti sunt ochii plin de lacrimi,copilul meu?
    Rusine sa le fie ca,pentru nimic,te cearta iar!
    Pe cand scriai-cu ce migala!-
    ti-ai patat degetele si obrajii cu cerneala,
    Si pentru-aceasta-ti spun "murdar"?
    Rusine lor!Ar
    cuteza sa-i zica Lunii-pline ca-i "murdara",
    cand s-a manjit pe fata cu cerneala...?
    Pentru-o nimica toata te-nvinuiesc cu toti,copilul meu,
    Si-s gata sa te-acuze pentru nimic mereu!
    La joaca,hainele de ti le-ai sfasiat,
    iti spun ca esti "neastamparat"?
    Rusine lor!
    Cum ar numi atunci ai toamnei zori,
    care zambesc prin zdrentele de nori...?
    Copilul meu,la tot ceea ce-ti zic ei,tu n-asculta!
    Si-au tocmit o lista lunga,asa,
    cu fiece greseala de a ta.
    Toti stiu ca dupa dulciuri mi te prapadesti-
    Si pentru asta "lacom' esti...?
    Rusine lor!
    Atuncea,nu stiu,zau,
    cum ne-or numi e noi,
    care ne prapadim de dragul tau?"

    Va recomand sa cititi Tagore.Acum inteleg de ce Michael l-a vazut ca o sursa de inspiratie.Poeziile lui sunt despre dragoste,frumusetea naturii si inocenta copiilor.

    LOVE

    RăspundețiȘtergere
  43. http://stopfilthypress.ning.com/events/lista-de-semnaturi?id=5225357%3AEvent%3A42&page=4#comments

    Scrisoare deschisa catre presa sa nu mai scrie minciuni despre Michael! Va rog sa semnati si voi!Impreuna putem schimba ceva!

    It's all for love!

    RăspundețiȘtergere
  44. Voi stiati de filmul "Miss Cast Away and the island girls", in care apare Michael?! e de prin 2007, parca...
    Pupix!

    RăspundețiȘtergere
  45. Aaaa...si mai e o carte, "They cage the animals at night", scrisa de Michael...Eu nu stiam de ea...

    RăspundețiȘtergere
  46. a mai aparut si in "men in black 2":)

    RăspundețiȘtergere
  47. Miss Cast Away and the island girls- este un reality show...stiam de el.. sunt pe YT puzderie de clipuri cu imagini...ii analizeaza niste "unii" gesturile etc. Show-ul e dragut , are faze amuzante... MJJ stiu ca a mai facut si vocea unui personaj din The Simpsons (nu mai stiu care ...)

    RăspundețiȘtergere
  48. They cage the animals at night era un film pe care MJJ ar fi vrut sa-l "faca" dupa o carte scrisa de Jennings Michael Burch.

    Nu a mai apucat ...

    RăspundețiȘtergere
  49. Florentina,ce mai faci?....ultima data cand ai scris stiu ca treceai printr-o perioada dificila....de ce nu mai dai nici un semn?....
    Iti doresc sa-ti fie bine.

    RăspundețiȘtergere
  50. Buna tuturor! ca tot suntem la capitolul "ce citea sau ce filme ar fi vrut Mike sa faca", am mai aflat si eu cate ceva... Va intrebasem mai demult daca stiti sa fi citit opera lui E.A.Poe... Am aflat ca acesta se numara printre scriitorii lui preferati si ca Poe ar fi fost singurul personaj ( dupa Peter Pan)pe care ar fi vrut sa il interpreteze intr-un film.
    Mie mi s-a parut la un moment dat ca ceva din arta lui are "radacinile" in opera lui Poe... sau am avut impresia asta doar pt ca ii admir pe amandoi si am facut o legatura aiurea..
    ce mi s-a parut interesant este ca in 2008 la festivalul E.A.Poe, care a avut loc in Baltimore,s-au strans mai multi fani si costumati ca Poe (haine negre si mustata) au dansat pe melodia "Thriller":) pana la urma s-a facut o legatura intre cei doi, doua mari genii:)

    Va imbratisez cu mult drag! Sa aveti grija de voi si nu uitati: "keep the faith!"

    RăspundețiȘtergere
  51. twitter : randyjackson8
    4 martie 2010

    All the kids r safe. My nephew is a GREAT kid. Sad that the media has to pick on a 13 year old for their own gain.
    about 23 hours ago via mobile web

    As I said, I must unite my family, evident by this most recent issue @ my family home.
    about 22 hours ago via web

    Was handled correctly, no harm done. Allegations 90% false, fabricated by evildoers covertly trying 2 separate my family from the inside out
    about 22 hours ago via web

    Quick note, TMZ caught me off guard as I was leaving a meeting. I never called them & I'm not their inside source. That will b revealed soon
    about 21 hours ago via web

    A private issue, handled internally. The 1 in the house that calld TMZ&DCFS is on a mission 2 exploit us & separate the kids 4 her evil gain
    about 21 hours ago via web


    Oops – Did I say ‘her’… ?
    about 21 hours ago via web

    Niculina

    RăspundețiȘtergere
  52. Acum un an ,adica pe 5 martie 2OO9,Michael anunta cele 5O de concerte la Londra.


    Cineva a trimis un mesaj care m-a terminat cu totul.Nu stiu cat este de adevarat,trebuie sa verific eu insami maine,dar totul este posibil;suna asa:nu mai exista Monumentul lui Michael in Herastrau,nici macar placuta cu Aleea!

    Si asa sunt ingrijorata de soarta copiilor lui Michael,dupa ce s-a aflat ce a facut copilul lui Jermaine,cu Blanket.

    M-au impresionat foarte mult si pozele lui Debbie la Forest Lawn ,plangand,Ea chiar ca il iubeste pe Michael,sunt convinsa de asta.Numai o femeie care iubeste un barbat, poate sa doreasca sa aiba copii cu el.Si nu unul,ci doi!Si mai sunt convinsa ca tot din iubire pentru Michael ea a renuntat la copii.Eu o plac mult pe Debbie,in ciuda a ceea ce se spune,dar cea mai buna dovada este faptul ca desi a fost martorul acuzarii in proces,ea a luat partea lui Michael,reprezentand prin marturia sa lovitura de gratie adusa jegosului de caine turbat Sneddon.

    Ma rog la Dumnezeu sa nu fie adevarat ca cineva a distrus Monumentul!

    Liliana

    RăspundețiȘtergere
  53. Liliana, sunt in ceata, ce s-a intamplat cu Blanket?

    RăspundețiȘtergere
  54. http://www.youtube.com/watch?v=I3yxqpFY8YM

    RăspundețiȘtergere
  55. Liliana,te rog sa ne spui daca e totul in regula cu monumentul lui Michael.Oare pe cine incurca?eu astept momentul sa merg in parc de anul trecut si sper sa am unde sa aprind o lumanare in 29 august.Chiar daca e simbolic ptr noi e important

    RăspundețiȘtergere
  56. Pentru Anonimul de la ora Ol.53.


    Baiatul de 13 ani al lui Jermain,a cumparat un pistol de pe internet,si a vrut sa testeze arma in casa,se pare ca l-a indreptat spre Blanket.A intervenit personalul care se ocupa de securitate,in casa lui Jermaine,unde se afla Blanket in acel moment.Nu-mi place deloc ,pentru ca au fost sesizate si Autoritatile de la Protectia copilului,si investigheaza cazul.
    Cine vrea sa indeparteze copii de familie?Ceva se intampla acolo!

    Dar cine esti,ai uitat sa te semnezi,

    Cu drag Liliana

    RăspundețiȘtergere
  57. Diana3o,azi nu am reusit sa ajung in Herastrau,cu toate ca nu am liniste pana nu vad eu cu ochii mei ce s-a intamplat.Ar fi fost o cearta acolo,la monument cu niste indivizi si o tipa,si ei si-au aratat"puterea".E groaznic,ce sa va spun,sunt oripilata,as strange pe cineva de gat,dar nu stiu cine e vinovat.Daca e adevarata varianta asta cu cearta,cred ca si vad cum s-au petrecut lucrurile;anul trecut am asistat si eu la o disputa intre mai multi"fani"care mai de care mai aprinsi in a-si arata "dreptatea".
    Urat,foarte urat sa te autoproclamezi atotstiitor si atotputernic,si pe altii sa-i desconsideri.Cam asa cred ca s-a intamplat si acum,numai ca de data asta,masculii au fost mai 'convingatori".Au zis si au si facut.

    Un lucru nu inteleg,ce au avut cu Michael,cu Monumentul,cu placuta ce anunta inceputul Aleii Michael Jackson?

    Si in conditiile astea,nu ma mai mira ca nu l-au putut vedea pe Michael,ca nu are nimeni acces la el,ca este asa bine pazit!
    Lumea e plina de nebuni!

    Si bine mai zicea bietul Eminescu:

    "Cum nu vii tu Tepes Doamne,ca punand mana pe ei,
    Sa-i imparti in doua cete:in smintiti si in misei,
    Si in doua temniti large cu de-a sila sa-i aduni,
    Sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni!"

    V-am spus,pana nu ajung acolo,ma perpelesc in supozitii,care mai de care mai fantagonice.Dar poate careva din voi ajunge acolo mai repede,eu am o problema de sanatate in familie,am asteptat azi toata ziua Salvarea,si cred ca va trebui sa o astept in continuare dupa ora opt seara.Acum e 7.jumatate si astept tura de noapte.

    Am ajuns sa ma rog,pe langa Dumnezeu,tatal meu,bunici ,si toti Sfintii din Cer si la Dragul Nostru Michael,pe care mama mea il considera pentru tot binele pe care l-a facut si pentru cat a patimit,un Sfant.

    Mai mult,noul Papa,a binecuvantat muzica lui Michael Jackson,si a declarat Albumul Thriller ca fiind agreat de Vatican.

    Cu tot dragul pentru voi,dar cu si mai mult pentru Michael,Liliana

    RăspundețiȘtergere
  58. Din ce zice Randy pe twitter e vorba de o persoana de sex feminin din casa, o persoana care profita de pe urma familiei si care urmareste sa desparta copii pentru propriul avantaj... sa indraznesc sa o banuiesc pe nanny?!! .... ar putea fi ceva ... exista o teorie care sustine ca ea este mama naturala a lui Blanket.... tot Randy zice ca sursa care a chemat TMZ-ul pentru stirea cu arma va fi dezvaluita curand asa ca asteptam. Oricum nu ma mira nici scena cu Debbie la cimitir...oricat de sincera ar parea, scena tot e deplasata ... pana acum nu a avut timp sa vina la cimitir era prinsa cu procesele de calomnie. Iar prezenta ei la proces peste faptul ca a ajutat se prea poate sa fi fost un santaj din partea ei (dupa cate stiu ea primea si inca mai primeste o suma anuala destul de importanta pentru nasterea celor doi copii).
    Mi-e mila de copii ca sunt tarati in asa o poveste...un razboi al adultilor obisnuiti sa traiasca de pe urma altora.
    BTW casa in care locuiesc acum cu bunica (si restul clanului)... le apartine copiilor lui Michael in proportie de 75%...restul de 25% apartine lui Kathrine...
    Adica daca "cineva" ar reusi sa o convinga pe Debbie ca cei copii ai ei sunt in pericol si Debbie i-ar putea scoate de sub tutela bunicii... iar daca pentru siguranta lui Blanket vor fi scosi din casa toti ceilalti membri ai familiei (mai putin bunica) care locuiesc acolo... oare cine ar fi in castig?!!... O persoana adulta care poate avea influenta asupra celui mic ....

    e totul despre bani acolo...

    La 13 ani un copil tot copil este... copii fac si tampenii... iar daca are si card cu linie de credit alocata e simplu sa faca si cumparaturi pe net.
    Dar de ce sa nu-i credem si pe cei din familie care spun ca arma a fost interceptata de paza si ca nu a fost vazuta de copii?!!

    Niculina

    RăspundețiȘtergere
  59. @Liliana : multumesc mult pt. rasp. si imi cer scuze pt. scrisul gen telegrama, sunt cam ocupata si fac totul pe fuga. Nu stiam despre ce s-a intapmlat acolo, dar din cate ai sris sunt de acord ca e cineva care incearca sa indeparteze copii de familie. In nici un caz nu cred ca poate fi invinuit un acel copil. Sper ca totul va fi bine, rugaciunile mele se indreapta catre juniorii lui Michael.

    aura

    RăspundețiȘtergere
  60. Nu stiu ce sa zic de Grace,asa de rea sa fie?Atunci nu degeaba MJ a concediata o in 2008 ,parca.Din pacate nu stii ce sa mai crezi,atatea povesti......imi pare rau pt. copii,nu trebuia sa se intample asa ,sunt undeva la mijloc .

    Cat despre Debbye,am citit pe un site de unde am luat stirea cum ca a fost la mormant ,ca le a zis fanilor ca a mai fost acolo dar cand nu era nimeni prin zona,nu erau fani.Nu stiu cat de adevarata e si povestea asta.Mie mi s a parut sincera,vad pe chipul ei durere,am o poza.
    Si daca e adevarata povestea cu Grace dc nu o dau afara?

    RăspundețiȘtergere
  61. Dragi mei exista FOARTE MULTE inconsistente privitoare la disparitia lui Michael pornind chiar de la faimoasele fotografii din ambulanta pe care insusi avocatul familiei le-a categorisit de curind drept falsuri. Orice s-ar fi intimplat in acea zi, moartea reala sau nu a lui Michael ascunde ceva putred...asta e foarte clar!
    L.O.V.E.

    RăspundețiȘtergere
  62. Liliana,sper ca problema pe care o ai sa se revolve.sa ne spui si noua daca totul e in regula.sunt alturi de tine.si daca afla ceva ceva despre situatia din parc sa ma luminati si pe mine ca eu din Torino e imposibil sa aflu ceva,singura mea speranta sunteti voi.

    RăspundețiȘtergere
  63. Eu doar intrebam ..retoric..adevarul ca nu stim cine mai locuieste acolo (cica sunt cel putin 14 membri ai familiei)... dar Randy vorbeste despre o persoana de sex feminin (si ma gandesc ca nu e vorba despre cineva din familie)... probabil ca vor scoate la iveala (sau se prea poate sa nu aflam ...cad ei cumva la intelegere pana la urmatorul conflict)...

    RăspundețiȘtergere
  64. Liliana, uite am pus o intrebare pe site-ul mjromania si cineva mi-a si raspuns:

    "Re: Monument MICHAEL JACKSON
    by feminem on Sat Mar 06, 2010 11:05 pm

    Cand ai vazut asta? Eu am fost weekend-ul trecut si intr-adevar era pus pe niste caramizi si "stalpii" de sustinere erau cam scosi din pamant asa..Nu era distrus total, dar mult nu mai are."

    RăspundețiȘtergere
  65. Diana 3O,multumesc lui Dumnezeu ,problema s-a rezolvat chiar la scurt timp dupa ce am scris eu aici,si acum sunt bucuroasa ,ca de ieri seara am stat intr-o tensiune continua.Poate odata am sa va povestesc despre ce e vorba,in orice caz,cineva din familia mea sufara foarte mult,de ani buni,si mi se rupe sufletul ca nu pot face nimic,sa-l ajut sa scape de crucea pe care trebuie s-o duca.
    Eu cred ca voi merga maine la Monument,sper,daca voi reusi,va voi povesti ;dar tare mi-as dori sa nu fie adevarat.Prea multe rautati se intampla in ultimul timp,nu stiu de ce unii se bucura cand fac rau.

    Dar sa va mai spun si de lucruri bune:Dia a primit de la o prietena
    din Africa ,o haina ca a lui Michel din Billie Jean, nu cea din videoclip.Eu mi-am cumparat de la Clujana,o pereche de pantofi,Michael Jackson,ca cei din Video Billie Jean.

    Am citit o carte despre Michael scrisa de doi romani,acum 2O de
    ani,foarte interesanta,foarte pertinenta,din care am aflat multe noutati;de ex.ca Lionel Richie,cand era si el pe la inceputuri,si canta cu fratii Jackson in cluburi,l-a inchis intr-o seara pe Michael intr-o camera,ca sa nu apara pe scena,avand un mare succes,cu toate ca era micut.

    Ca Billie Jean a existat de-adevaratelea,fiind desemnata de B.Gordy ,sa se ocupe de imaginea celor cinci baieti.

    Cartea este "Cine este Michael Jackson?" aparuta la o editura care nu mai stiu daca exista,-Tinerama-
    Si cartea se termina asa:"La finele lunii septembrie sau inceputul lunii octombrie '92,Michael Jackson ar trebui sa concerteze la Bucuresti,pe stadionul National.Il vom vedea noi pe Michael in carne si oase?
    Pe cel care este copilaros,desi ar putea fi cinic;... care este inca plin de viata,desi ar putea fi blazat;pe cel pe care Spielberg il considera cel mai mare cantaret si dansator al secolului.S-ar putea sa avem si noi norocul acesta.Sa dea Dumnezeu!"

    Si Dumnezeu a dat!



    Este deja luna martie,si prima "sarbatorita "va fi pe 1O,cel putin asa apare la mine.
    Daca mai sunt pana atunci,le doresc La multi ani,sanatosi,cu multa iubire pentru Michael.


    Va iubesc pe toti,dar are Michael nu stu ce,si pe el il iubesc mai mult! Liliana

    RăspundețiȘtergere
  66. Se prea poate ca la monument sa nu se fi produs nici o vandalizare si sa fie vorba doar de stricaciuni produse de intemperii...
    Cei care au fost acolo "marti" spun ca intradevar monumentul era pus pe niste caramizi dar ca nu arata distrus (asta spun ei...eu nu am fost la fata locului).
    Probabil ca a lucrat folclorul..s-a tot transmis din gura in gura informatia si fiecare si-a dat cu parerea..in final iese cine stie ce poveste de razboi..
    Niculina

    RăspundețiȘtergere
  67. Nu ati invatat nici dupa 8 luni sa discerneti voi cu capul vostru sa alegeti faina de tarite. Preluati stiri de prin tabloide si le luati de bune, cine stie ce a spus Randy si ce au concluzionat capetele destepte de prin revistele de scandal, de unde si pina unde Grace mama lui Blanket ? - al cui este acest copil a fost treaba lui Mike , oricum nu s-ar fi incurcat cu personalul, iar pe copil nu il aduce barza totusi daca ar fi fost gravida s-ar fi vazut de destui oameni in 9 luni de zile nu credeti ?
    Treaba cu Jermaine este un pic mai complicata, pistolul a existat ( pistol cu electrosocuri ) dar comform interviului dat de Jermaine unui post de televiziune din Suedia nici macar nu a fost vazut de copii lui Mike. Acuma sa ne intoarcem putin in urma cu 2 saptamini cind acelasi Jermaine a afirmat ca stie cine se afla in spatele doctorului care l-a omorit pe Mike; nu credeti ca a aparut cam repede treaba asta cu pistolul si de ce in casa la Jermaine si de ce la copilul de 13 ani al lui ? - ca a afirmat ce a afirmat ( sa nu spuneti ca si La Toya a spus asta , ea nu este credibila a afirmat si infirmat de multe ori cite ceva), ca este musulman ? Oare chiar sa nu fie nimic aici ?
    La ei protectia copilului poate sa-ti ia si copilul tau din casa ca si parinte existent daca considera necesar - dar trebuie sa aiba dovezi. Si daca luam situatia cea mai rea aici copii pot ajunge la Diana Ross urmatoarea din testament, daca ea refuza ajung la tutorele real John Branca- asta vorbind in cel mai rau caz, Debbie nu are nimic de -a face cu treaba asta este exclusa total. In privinta ei de unde stiti voi cit de des se duce ea la Mike, de ce trebuie sa stie neaparat fanii cind se duce ea? - faceti cumva parte dintre acei ,,fani,, care ii trimit femeii scrisori de amenintare ? - sau ce ? Ea are cel mai mare drept sa se duca la el ea daruit lui Mike 2 din cele 3 minuni ale lui, si asta pentru mine spune multe despre Debbie, cit de mult trebuie sa iubesti pe cineva ca sa-i daruiesti copilul si sa renunti la el ( numai cine este mama stie asta)si va rog nu imi bagati banii in fata - Debbie era destul de instarita cind s-a casatorit cu Mike - si in fata unei mame nici toate averile din lume nu se pot compara cu un copil .
    In privinta monumentului de la Herastrau chiar nu stiu cum eu de la Iasi am aflat in 5 minute ca totul e ok acolo de la cineva care se duce din 2 in 2 zile acolo si aseara la 17,45 totul era in regula si monumentul si placuta.
    Violeta

    RăspundețiȘtergere
  68. Violeta....ce zis Randy e de pe contul lui de twitter... e cont verificat.... fiind verificat presupun ca putem crede ca e real... comentariu facut de mine nu avea valoare de adevar absolut...ca nu am de unde stiu cine cu cine a facut copii si nici cate femei locuiesc in aceea casa ... era pur si simplu o "teorie" pornita de la "A private issue, handled internally. The 1 in the house that calld TMZ&DCFS is on a mission 2 exploit us & separate the kids 4 her evil gain" si nu sunt vorbele mele si nici ale unui jurnalist sunt vorbele lui Randy ..... nu e nimeni obligat sa subscrie asa cum nici eu nu sunt convinsa ca e asa poate e vorba despre bucatareasa...iar pe unde umbla Debbie o priveste ..... cat despre scrisori de amenintare nu am mai auzit pana acum......oricum nu mi-as pierde timpul cu asa ceva...

    Eu nu am fost in herastrau din toamna... am preluat intrebarea de aici si am plasat-o pe un mjromania... ca nu am fost eficienta incat sa aflu ca totul e bine si ca nu e nimic in neregula cu monumentul, asta e ... sunt vinovata... pune-ma pe rug si da-mi foc..

    Scuze tuturor celor pe care i-am ofensat cu scrierile mele nu am avut nici o intentie!

    Niculina

    Peace !

    p.s asta nu inseamna ca imi schimb parerea despre Debbie, mie nu-mi inspira nimic pozitiv femeia aceea

    RăspundețiȘtergere
  69. "To buy it is to feed it"

    to buy it <=> read it online, quote it, spread it => ...



    "And you don't go and buy it,
    And they won't glorify it,
    To read it sanctifies it"

    RăspundețiȘtergere
  70. mihaela05.....sunt bine multumesc!am facut o mica pauza o perioada sa ma mai detasez de "toata nebunia asta" legata de MJ......simteam la un moment dat ca incep s-o iau razna si am vrut sa ma linistesc......nu stiu cat am reusit dar am lasat-o mai usurel totusi, in sensul ca n-am prea mai intrat de forumuri din astea unde se dezbat chestii legate de el, de moartea lui, sau de inscenare sau etc......dar aici mai intru sa va citesc pe voi si ce mai scrie mihai.....acum ma concentrez mai mult pe versurile lui, il ascult si incerc sa fiu un om mai bun asa cum a fost si el si asa cum vroia el ca lumea asta sa fie.....pentru ca in esenta, versurile lui il definesc cel mai bine pe MJ, dincolo de tot ceea ce inseamna stilul lui de muzica, stilul vestimentar, freza, stil de viata sau numele MICHAEL JACKSON......
    Peace&love! si un sincer LA MULTI ANI sarbatoritelor de luna aceasta! si mai ales MULTI ANI CU SANATATE tuturor femeilor!
    florentina

    RăspundețiȘtergere
  71. FETELOR
    am fost la monument in Herastrau si e tot in regula nu s a intamplat nimic, toate s la locul lor. Problema e alta. Monumentul e suspendat pe niste picioruse de lemn si la mijloc e o piatra de bordura ca sa l sustina. Nu v a suparati pe mine , am avut impresia ca e un cotet suspendat ca sa nu se adune soarecii.Nu este un loc unde sa pui o floare , unde sa aprinzi o candeluta, e cam prea pustiu nu mi a placut deloc . Asta vara parca era altfel ca era verdeata din jur care mai atenua dar acum e asa de trist acolo.......... deci m am gandit sa punem mana de la mana si sa facem un monument ca lumea asa pe masura iubirii noastre pentru cel care ne lumineaza sufeltele in acest mod atat de gingas. Daca tot ne laudam si ne strigam in gura mare iubirea fata de el atunci hai sa facem ceva deosebit pentru el, doar avem cu totii convingerea ca merita. NU va suparati pe mine dar atunci cand iubesti trebuie sa faci si niste sacrificii iar acum cred ca se impune. Vrem un monument ca lumea pt Michael Jackson, hai sa o facem. Avem nevoie de autorizatie de la primarie avem nevoie de bani , hai sa punem mana de la mana si sa o facem . Ceea ce e in Herastrau e facut de autoritati, hai sa facem noi ceva frumos , noi fanii ca sa aducem si noi prinosul nostru celui care il iubim atat de mult
    GANDITI VA SI HAIDETI SA FACEM

    RăspundețiȘtergere
  72. Tocmai m-am intors din Herastrau.Toate sunt la locul lor,Slava Cerului!Mi s-au adeverit banuielile,cineva vrea sa ne faca rau cu astfel de informatii eronate.
    Am facut si poze,vedeti voi singure!

    Va iubesc si mai mult pe Michael,Liliana

    RăspundețiȘtergere
  73. Vedeti aici poza cu Monumentul din Herastrau,Liliana

    http://picasaweb.google.com/DiaforeverlovesMikey/LOVE#5445913855694292162

    RăspundețiȘtergere
  74. DOAMNELOR si DOMNISOARELOR...

    Maine...asa ca de Ziua Femeii...:)...ma asteapta o zi super ,super incarcata...voi pleca de acasa undeva pe intuneric...nu voi avea timp sa va spun...asa ca va spun acum:

    LA MULTI ANI !!!

    Si va ofer si un cadou...mai devreme...

    SUCRIFLOR YOUTUBE LADIES

    Sper sa va placa...

    RăspundețiȘtergere
  75. La multi ani si tie Florenta!

    Niculina

    RăspundețiȘtergere
  76. Zuza, eu sunt de acord cu tine, acel monument daca tot exista trebuie sa fie pe masura celui caruia ii poarta numele. Fara sa banuiesc "problemele" ivite zilele acestea cu privire la monument, am vrut inca de saptamana trecuta(citind pe undeva ca nu e nicio floare macar acolo, o lumanare, nimic...)sa va propun deschiderea unui cont in care sa punem ceva banuti fiecare dintre noi si din acestia sa fie intretinut monumentul si cumparate flori, etc. Numai ca pentru aceasta ar trebui ca cineva din Bucuresti sa deschida contul si sa se ocupe putin. Sincer, as face-o eu, dar sunt din Brasov. Si mai bine ar fi, zic eu, ca nu doar una dintre fetele din Bucuresti sa se ocupe ci chiar 3..4..pentru a-i fi mult mai usor fiecareia. Banii din cont sa fie si pentru taxi, benzina si tot ceea ce presupune toata "umblatura" pentru realizarea acestui scop. De aici, eu nu pot decat sa va rog mult, mult de tot pe voi, fetelor dragi din Bucuresti, sa va ganditi la acest lucru, daca ar fi posibil. Sau, poate careva dintre voi are o idee mult mai buna. Ar fi extraordinar sa facem totusi ceva.
    Va imbratisez cu drag, si sper din tot sufletul ca n-am suparat pe nimeni. Daca da, imi cer iertare...si promit sa nu mai fac.
    Liliana, la o postare anterioara a lui Mihai, ai facut un "apel" pentru "intarziatele" care nu si-au spus ziua de nastere, printre care ma numar si eu. Nu e un secret, sunt un taur de luna mai(1). Si...daca te rog frumos, ne mai povestesti din cartea aceea sau ne spui de unde ai procurat-o?
    E posibil s-o mai gasim?
    Multumesc si, din nou, imbratisari tuturor.

    RăspundețiȘtergere
  77. La multi ani pentru toate "Florile " din lume cu ocazia zilei de 8 Martie!

    Cu drag,Liliana

    RăspundețiȘtergere
  78. Si eu sunt de acord cu zuza.ar fi supr sa se faca ceva.eu sunt dispusa sa fac orice si sa dau oricat.Din 25 iunie adun bani ppe care sa-i folosesc in numele si ptr mj.asa ca ma abonez ptr orice initiativa.e deprimant cred sa mergi la monument si sa-l vezi trist,sprijinit si fara o floare,ceva.cred ca spune multe si despre lipsa de interes al fanilor..mai sunt 4 luni si trebuie s facem ceva.ptr michael

    RăspundețiȘtergere
  79. De acord cu Zuza asta ar trebui sa facem sa ne adunam si sa facem ceva pentru consolidarea acestui monument.
    In privinta lipsei florilor vreau sa va spun ca ele sunt puse mereu pentru ca exista persoane care se duc mereu acolo dar noaptea sunt furate.S-au prins tiganii din Bucuresti ca acolo sunt mereu flori si le fura asta este secretul pentru care nu sunt flori acolo.
    A-ti uitat ca traim in Romania unde totul este posibil si totul e de furat si stricat.
    La Multi Ani tuturor pentru 8 Martie.
    Pentru cine vrea sa stie sunt nascuta in 30 martie de foarte multe primavari, prea multe.
    Violeta

    RăspundețiȘtergere
  80. Liliana,ma bucur sa aud ca s-a rezolvat problema,iti doresc multa sanatate tie si celor din familia ta,multa putere sa-i poti ajuta. Florentina,ai revenit,bine ca totul e in regula.

    La multi ani tuturor cu ocazia de 8 martie, multa sanatate si fericire!

    Florenta,iti multumim pentru cadou,foarte frumos realizat,m-am bucurat de fiecare minut din clip..

    Va imbratisez pe toti!

    RăspundețiȘtergere

AVERTISMENT!

Orice comentariu care contine limbaj jignitor la adresa autorilor blogului, a cititorilor sau a comentatorilor sai, va fi expediat in Zona Fantoma, sa-l caute pe Generalul Zod :)