vineri, 3 iulie 2009

Adevărul despre Michael Jackson - Partea I

ÎNCEPUTUL





În cele câteva zile care s-au scurs de la trecerea către Tărâmul de Dincolo a lui Michael Jackson, am acumulat mai multe informaţii despre el decât în toată viaţa mea de până acum. Nu că până acum nu m-ar fi interesat, dimpotrivă... Cu doar două săptămani înainte, le arătam celor doi copii ai mei videoclipul „We Are The World”, filmat pentru scopul caritabil intitulat „U.S.A. For Africa” şi mă bucura enorm să constat că le-a plăcut şi l-au urmărit de mai multe ori. Poate că (şi) din cauza asta m-a afectat atât de mult dispariţia lui. Poate că (şi) din cauza asta de vineri ascult încontinuu muzica lui. Şi, pe măsură ce ascult, îmi dau seama că toate informaţiile pe care le-aş fi dorit despre el, le-aş fi putut identifica fără prea mult efort în muzica lui, în cuvinte, în dans, în gesturile de pe scenă. Era atât de simplu, atât de la îndemână şi n-am ştiut să le văd, aşa cum probabil mulţi dintre noi n-am ştiut.


A fost odată un copil născut într-o familie obişnuită, aşa cum în anii ’50 era ceva obişnuit ca persoanele de culoare să nu aibă acces la multe lucruri la care albii aveau. Era perioada rock’n’roll, Disneyland, „gringos”, Martin Luther King, dar şi înflorirea comunismului, mafia, segregaţionismul şi alte asemena lucruri „minunate” de care sper din toata inima că mare parte dintre noi se ruşinează acum. Copilul despre care voi vorbi în cele ce urmează, botezat Michael Joseph, a crescut în sânul unei familii, adeptă a cultului religios Martorii lui Iehova.


Capul familiei Jackson, Joseph Walter „Blue Eyes”, este un personaj înspăimântător: un individ urât, la fel de urât precum îi e sufletul, cu un rânjet pervers şi o alură de profitor care toată viaţa a fost obsedat de ideea de a parveni cu orice chip, dar nu prin muncă, ci pe spinarea oricui – în speţă, a propriilor copii. Norocul lui a fost că acei copii chiar aveau talent. În calitate de manager, a constituit grupul „The Jackson 5” şi a sperat ca ei să-i aducă faima şi banii la care visa. Copilul Michael avea numai 5 ani pe atunci şi probabil că la început i s-a părut amuzant să fie pe scenă, în lumina reflectoarelor. La urma urmei, ce ştie un copil de 5 ani?... Numai că „tata Joseph” avea ambiţii imense şi niciun pic de afecţiune faţă de fiii săi – cel puţin, nu în sensul în care înţelegem noi, restul, această afecţiune. Hotărât să-şi ducă la îndeplinire ambiţiile de măreţie, nu s-a dat in lături de la nicio metodă, pentru a-şi perfecţiona băieţii, la mintea lui bolnavă „metodă” însemnând tot ce poate fi mai lipsit de suflet. Întrebat, mulţi ani mai târziu, despre „filosofia” sa de educaţie a copiilor, afirma: „Trebuie să fii strict cu copiii. Nu există nicio pedeapsă rea, atât timp cât ştii cum să o faci.” Iar tata Joseph ştia să pedepsească, o, da... Intr-un film făcut pe vremea când îşi „dresa” cei cinci băieţi, este evident că micul Michael se străduia cel mai mult şi acum ştiu de ce: trebuia să-i facă pe plac lui Joseph, să nu greşească nicio notă, nicio mişcare, pentru că ştia ce urmează daca se întâmpla asta. Furia lui „tata Joseph” era iadul pe pământ atunci când se declanşa. Nu am fost niciodată de acord cu principiul că „bătaia e ruptă din rai”, dar tata Joseph a împins acest dicton la paroxism. Sincer, ma mir că n-a reuşit să-şi omoare în bătaie niciunul din copii. Poate că asta i se datorează mamei, Katherine, care a avut rolul de înger păzitor al copiilor şi care îl mai înfrâna pe dement. Când am auzit că l-a agăţat pe copilul Michael de un picior şi l-a bătut cu sălbăticie, ori că a intrat noaptea peste el în cameră, în timp ce dormea, şi l-a trezit pe bietul copil în scandal, m-am îngrozit. Ce părinte e acesta?... Mult timp după aceea, copilul Michael avea coşmaruri că intră cineva peste el noaptea şi-l răpeşte. Este foarte posibil ca asta să explice obsesia de mai târziu a lui Michael de a-şi purta propriii copii cu măşti atunci când ieşeau în lume. Şi n-am înţeles niciodată, aşa cum sunt sigur că mulţi dintre noi n-am înteles, de ce îi spunea tot timpul copilului Michael că e cel mai urât dintre fiii lui şi că are un nas atât de mare, încât nu ştie de la cine l-a moşenit; când toată lumea era fascinată de băieţelul cu ochi sclipitori, cu zâmbet ghiduş şi cu o voce mult mai matură decât vârsta lui. Tachinările tatălui şi ale rudelor i-au afectat imaginea despre sine, la fel de mult cum abuzurile fizice şi emoţionale, împreună cu munca intensă de prea devreme i-au alungat copilăria.


„Când oamenii m-au văzut prima oară la televizor, pe când aveam 8 sau 9 ani, au văzut un băiat cu un zâmbet larg şi au presupus că acel băiat zâmbea pentru că era vesel, cânta pentru că era fericit şi dansa cu o energie inepuizabilă, pentru că n-avea nicio grijă. Dar în timp ce cântam şi dansam, tot ce îmi doream mai mult erau acele două lucruri care fac copilăria cea mai frumoasă parte din viaţă: să mă joc şi să mă simt liber. Publicul trebuie să înţeleleagă presiunea la care te supune celebritatea obţinută în copilărie şi care, deşi pare încântătoare, ea are întotdeauna un preţ foarte mare.

Mai mult decât orice, îmi doream să fiu un băiat normal. Voiam să-mi construiesc case în copaci şi să merg la petreceri pe role. Dar aceste lucruri au devenit imposibile, mult prea devreme. A trebuit să accept că, pentru mine, copilăria este diferită faţă de majoritatea celorlalţi. Şi asta mă face să mă întreb cum ar fi de fapt o copilărie obişnuită.”

(Michael Jackson – „My Childhood, My Sabbath, My Freedom” – eseu)




Michael Jackson a rămas, până la sfârşit, un suflet de copil închistat într-un trup care îmbătrânea. Un Richie Rich care, izolat între zidurile castelului său, îşi dorea să aibă tovarăşi de joacă, prieteni alături de care să se simtă liber să facă tot ce-i trece prin cap. Sigur că, pentru toată lumea, pare nefiresc ca un adult să adune în jurul lui copii, să se distreze cu ei, să se dea în carusel ori să se bată cu pernele în dormitor. Dar dacă analizăm puţin situaţia lui, faptul că i-a fost răpită copilăria şi că a îndurat suferinţe greu de închipuit, am putea să înţelegem ceea ce de fapt au afirmat medicii psihiatri după ce l-au consultat, în timpul primului proces din 1993: Michael Jackson a rămas, psihic, la stadiul unui copil de 10 ani. Având o minte de copil şi dorind cu ardoare să-şi recupereze anii aceia pe care i-a pierdut, el nu vedea nicio problemă în toate astea şi nu i se părea nimic nepotrivit în a face tot ceea ce fac copiii.



„Have you seen my Childhood?
I'm searching for the world that I come from
'Cause I've been looking around
In the lost and found of my heart...
No one understands me
They view it as such strange eccentricities...
'Cause I keep kidding around
Like a child, but pardon me...

People say I'm not okay
'Cause I love such elementary things...
It's been my fate to compensate,
for the Childhood
I've never known...

Have you seen my Childhood?
I'm searching for that wonder in my youth
Like pirates in adventurous dreams,
Of conquest and kings on the throne...

Before you judge me, try hard to love me,
Look within your heart then ask,
Have you seen my Childhood?

People say I'm strange that way
'Cause I love such elementary things,
It's been my fate to compensate,
for the Childhood (Childhood) I've never known...

Have you seen my Childhood?
I'm searching for that wonder in my youth
Like fantastical stories to share
But the dreams I would dare, watch me fly...

Before you judge me, try hard to love me.
The painful youth I've had

Have you seen my Childhood....”

(Michael Jackson – Childhood – 1995)






VA URMA

...

14 comentarii:

  1. Frumoase-i sunt cunvintele dar in acelasi timp releva o suferinta pe care intr-adevar putini o inteleg.

    Abia acum multi din noi incepem sa-l vedem cu adevaratii ochi pe cel ce nu mai e.

    RăspundețiȘtergere
  2. Corect. Dar asa se intampla de obicei, nu ?...

    Multumesc pentru comentariu.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ieri am descoperit blogul tau si nu m-am lasat pana n-am citit tot ce-ai adunat despre Michael. Ti-am lasat cateva comment-uri cam dupa fiecare articol, sau parte, fiind profund impresionata de admiratia cu care ai scris despre el.
    Mi-au placut enorm versurile care le-ai pus aici la sfarsit, dar mai ales ''Before you judge me, try hard to love me'' E un lucru pe care noi oamenii suntem prea egoisti pt a-l face!Suntem mult prea preocupati de toata nebunia asta care ne inconjoara si se numeste ''cotidian'', incat uitam sa ne mai bucuram de tot ce ne inconjoara, uitam sa mai fim copii, uitam sa mai privim si la aproapele nostru!
    Pt Michael era atat de simplu sa iubeasca!
    Ar trebui sa invatam mult mai mult de la el, pt ca chiar avem ce!

    RăspundețiȘtergere
  4. Mulţumesc mult pentru comentarii. În ceea ce-l priveşte pe Michael, ai perfectă dreptate. Pare greu de crezut că un om poate fi capabil de atâta iubire. Michael a fost.

    RăspundețiȘtergere
  5. am descoperit blogul tau si sunt profund impresionata de ceea ce ai scris. ma identific intru totul cu ceea ce ai scris, respectiv cu faptul ca abia acum ca nu mai este incercam cu adevarat sa l cunoastem si sa l intelegem pe cel ce a fost MICHAEL JACKSON. el nu a fost doar KING OF POP ci mult mai mult decat atat.

    RăspundețiȘtergere
  6. Iti multumesc pentru acest articol. Datorita lui am aflat mult mai multe lucruri despre Michael.Sunt din generatia care inca nu exista cind Michael era in top si astel pot spune ca nu cunosteam aproape nimic despre el,dar de cind a murit sunt intr-o continua cautare a tot ce a facut.Imi pare nespus de rau ca doar in urma acestui eveniment tragic am ajuns sa-l cunosc, si sa cred ca-l inteleg.

    RăspundețiȘtergere
  7. buna. ma enumar printre persoanele pe care michael, prin muzica sa si prin cuvintele dulci, a marcat pe viata. de cand am aflat despre decesul sau parca nu mai sunt eu si cum ai spus si tu in articolul tau ascult muzica lui incontinuu si parca tot nu ma satur :) am descoperit acest blog din intamplare, in goana mea de a afla cat mai multe despre viata lui michael, deoarece desi sunt fan de aproximativ 10 ani tot nu stiu totul.de aceea te as ruga din suflet sa mi trimiti si mie autobiografia lui michael jackson. in speranta unui raspuns pozitiv din partea ta iti multumesc si sper sa continui cu aceste dezvaluiri pe care unele persoane nu le cunosc. adresa mea de mail este : dark_angel2672@yahoo.com
    multumesc din suflet si astept cu nerabdare mail-ul tau

    RăspundețiȘtergere
  8. spuneti-mi si mie va rog unde trebuie sa semnam petitia pt Michael

    RăspundețiȘtergere
  9. asa e!!!sunt de accord!!mickey a avut un trecut zdruncinat pt k nu-i pot spune copilarie!!si sincer il inteleg,probabil nu ma credeti(dar sun t orfana de la 8 ani,cand copilaria deabia incepuse,si ce copilarie e aia cand u stiai k rjti singur pe lume,dar parintii mei de acolo de unde sunt m-au ajutat,lokuiesk impreuna cu fratele mamei si fam lui si sunt pt ei k si copilul lor,de aceea zik k il inteleg,deoarece dupa trauma suferita am inceput sa inteleg mult mai multe,dar se spune k "suferinta sufleteasca accelereaza procesul de maturizare"dar la mickey a fost invers el si-a dorit sa ramana pe veci COPIL,un PETER PAN,un baiat ce nu a vrut sa creasaca!!!!

    RăspundețiȘtergere
  10. Domnule ,jos palaria! M-ai lasat pur si simplu speechless! Nu am cuvinte pentru a-mi exprima aprecierea si admiratia pentru munca imensa pe care ai depus-o adunand atatea informatii, pentru continutul si calitatea articolelor, pentru logica cu care ai facut conexiunea intre diverse evenimente, pentru sensibilitatea si, de ce nu, pentru simtul umorului ce transpar din fiecare rand. Am avut deosebita sansa de a face parte din generatia lui Michael, sansa de care, din pacate, nu am profitat din plin. E drept ca intotdeauna mi-a placut si l-am admirat, ca am crezut cu tarie in nevinovatia lui, dar niciodata nu am fost ceea ce se poate numi "fan". Insa, dupa data fatidica de 25 iunie 2009, am devenit pur si simplu dependenta de Michael Jackson. Tot timpul liber mi-l petrec cautand cu aviditate, cu febrilitate orice informatie legata de el si am reusit sa strang o multime de articole, de documentare, de interviuri, etc. - pe unele nu am apucat sa le disec inca. Surprinzator, am strans vreo 450 de melodii (da, 450, am scris bine), dar gasesc inca unele pe care nu le stiam. Mi se umplu ochii de lacrimi ascultandu-le pe unele din early years, cand de abia invatase sa vorbeasca, altele sunt outtakes-uri sau unreleased - asa ca vom mai asculta niste ani buni muzica "noua' cu Michael Jackson. Ii ascult melodiile -"Music and Me", care mi se pare definitorie pentru intreaga sa viata si activitate, ma face de fiecare data sa plang -ii revad concertele si interviurile fara sa ma satur niciodata, ii studiez fiecare miscare, fiecare gest si fiecare inflexiune a vocii, mai ales in variantele a cappella ale pieselor, descoperind de fiecare data cate un nou amanunt care ma face sa-l iubesc si mai mult. Am intrerupt aeasta activitate numai pentru a-ti citi articolele de-a dreptul fascinante!!! Am ajuns la cel de-al 16-lea, dar ma intorc si imi permit sa fac cateva adnotari. Autobigrafia "Moonwalk" o gasiti si in limba franceza pe Mininova la sectiunea Books iar cartea sa cu eseuri si poezii, "Dancing the Dream",am luat-o tot de pe internet. Am scris cam mult - imi cer scuze daca v-an plictisit. Celelalte comentarii vor fi mult mai scurte.

    RăspundețiȘtergere
  11. Aceasta tema este pur si simplu fara pereche:), este foarte interesant pentru mine:P Bravo !! vreau sa mai vad in continuare discutii pe tema asta!

    RăspundețiȘtergere
  12. Pot spune ca il admir pe MJ mai mult ca on, decat ca artist. In primul rand, in spatele artistului si a oricarui act creator sta omul (cel putin in cazul lui). In anul 2008 am devenit cu adevarat obsedata de el .. si incercam sa urmaresc orice cu el. Evident ca stiam de documentarul 'Living with Michael Jackson' de mai mult timp ... dar nu stiam de documentarul ce a aparut imediat dupa acesta .. facut cu imaginile surprinse de camera personala a lui Michael, de care Bashir stia, dar se pare ca a uitat... Dupa aceea am vazut ' Michael Jackson's Private Home Movies' si pot spune ca in momentul acela mi-am dat seama ca omul asta a fost judecat atat de gresit incat .. parca sunt 2 persoane total diferite.. Michael cel adevarat, si Michael cel inventat de presa... doua entitati ce poarta acelasi nume si nimic mai mult.

    Voi continua sa citesc ce ai scris pe blog si voi comenta(pentru ca nu ma pot abtine) si iti voi arata chestii pe care le-am gasit si eu, si mi se par interesante...

    RăspundețiȘtergere
  13. felicitari pentru cum ai abordat subiectul!

    RăspundețiȘtergere

AVERTISMENT!

Orice comentariu care contine limbaj jignitor la adresa autorilor blogului, a cititorilor sau a comentatorilor sai, va fi expediat in Zona Fantoma, sa-l caute pe Generalul Zod :)