Capitolul 15. Religia în viaţa lui Katherine şi a copiilor săi

...  

"MICHAEL JACKSON TAPES BOOK" - traducere şi adaptare în limba română de Mikael A. Dobrescu


PARTEA a IVa: INTERVIUL LUI KATHERINE JACKSON  


Capitolul 15. Religia în viaţa lui Katherine şi a copiilor săi

 

SB: Aş vrea ca aceasta să fie mai mult decât o conversaţie. Mai întâi de toate, am vrut să vă întâlnesc şi este o mare plăcere. Sunt prieten cu Michael şi el îmi vorbeşte mereu despre dumneavoastră. De fapt, sunteţi una dintre figurile centrale în această carte.  

KJ: Oh, chiar aşa?  

SB: O, vă adoră. Când am vizitat Neverland, am văzut Trenul Katherine şi Muntele Katherine. Iar când vorbeşte despre dumneavoastră, ochii i se închid şi aproape că intră într-un extaz încântător.  

KJ: [Râde] E un băiat aşa de bun. Chiar e un fiu minunat.  

SB: O, vă venerează. Sunteţi una dintre marile matriarhe ale Americii. Adică, cine s-ar mai putea mândri că are o familie cu atât de multe realizări? Trebuie că sunteţi foarte mândră de copiii dumneavoastră.  

KJ: Sunt. Sunt foarte mândră de ei. Dar, ştii, fiecare lucru îşi are preţul lui.  

SB: Când veţi dori să opresc înregistrarea, să mă anunţaţi şi aşa voi face.  

KJ: Oricând vreau eu?  

SB: Oricând veţi dori, voi opri reportofonul.  

KJ: Bine. Poţi să-mi pui întrebări, sunt gata.  

SB: Când spuneţi „preţ” vă referiţi la „faimă”?  

KJ: Da. Când e vorba de faimă, există un preţ de plătit. Există aspecte bune şi aspecte rele. Oamenilor le place să audă lucruri rele. Oamenii inventează lucruri despre tine şi te doare într-un fel, pentru că vezi o grămadă de inşi... care se duc la televizor şi spun nişte lucruri despre care n-au habar. Spun minciuni şi asta se întâmplă. Aşa că trebuie să fii puternic, ca să treci prin aşa ceva.  

SB: Cum apreciaţi talentul muzical extraordinar din familia dumneavoastră?  

KJ: Păi, eu am iubit muzica dintotdeauna. Soţul meu la fel. Sora mea şi cu mine cântam împreună tot timpul, în tinereţe; şi lucrul nostim e că tatăl meu, care venea din Indiana... East Chicago, Indiana – acolo am crescut... tatăl meu lăsa radioul (nu aveam televizor pe vremea aceea) pe un program numit „Supper Time Frolic” [”Joaca de la vremea cinei”] Îl ascultam în fiecare seară şi nu dădeau decât muzică country western. Tata i-a dăruit fiului meu Tito o chitară. După ce m-am măritat şi m-am mutat în Gary, tatăl meu a adus în dar o chitară, pentru Tito. Iar băieţii mei, după ce am luat televizor, stăteau şi se uitau... erau anii şaizeci, priveau vrăjiţi. Totul a început atunci când le cântam.  

SB: Asta n-am ştiut. Obişnuiaţi să cântaţi cu ei?  

KJ: Nu aţi ştiut asta? Da. Nu, nu... nu profesionist.  

SB: Înţeleg. Acasă...  

KJ: Când erau foarte mici, cred că Michael nu se născuse... la un moment dat s-a stricat televizorul. Şi ningea şi era frig afară, copiii nu aveau ce să facă. Aşa că ne apucam să cântăm. Erau cântece precum „Old Cotton Field Back Home” [”Vechiul câmp de bumbac de acasă”] Nu ştiu dacă vă sunt cunoscute astfel de cântece, erau cântece din folclor. Chiar şi înainte de asta, când ne-am căsătorit, eu şi soţul meu cântam prin casă; noi întotdeauna am iubit muzica – şi familia soţului meu iubea muzica. El cânta la muzicuţă şi la chitară, un fate de-al lui la saxofon, celălalt frate la trombon, iar tatăl meu cânta la chitară. Deci, noi iubeam muzica şi cred că de acolo li se trage şi copiilor.

SB: Nu consideraţi că este genetic?  

KJ: Păi, se poate, pentru că...  

SB: Nu mai există o altă familie cu asemenea record...  

KJ: Mama îmi povestea despre bunicul sau străbunicul meu, cum ţineau ferestrele larg deschise şi cântau de răsuna până departe. Era cea mai ieftină distracţie pentru familie, pentru că familiile de negri nu aveau bani şi se distrau prin muzică. Cu chitare şi muzicuţe.  

SB: Consideraţi că familiile de atunci erau mai fericite decât cele de astăzi, care au bani?  

KJ: O, da, cred că da. Cred cu tărie asta. Pentru că, şi atunci când eram în Gary cred că eram mult mai fericită, într-un fel. Sunt fericită şi astăzi, dar... cred că atunci când sunt sărace, familiile sunt mai apropiate.  

SB: Am unele întrebări... Să începem cu Michael. A vrut să vă întâlnesc, pentru că mi-a spus de multe ori că mi-aţi putea povesti lucruri pe care el se poate să le fi uitat. De exemplu, ce anume l-a făcut să fie aşa cum e? Şi nu mă refer la muzică. Majoritatea vedetelor de la Hollywood care au făcut o grămadă de bani şi care sunt cunoscute în toată lumea, sunt arogante şi egocentrice. Nu le interesează copiii. Este ultimul lucru de care le-ar păsa. Nu îi interesează decât persoana lor. Michael a locuit cu familia până pe la douăzeci şi şapte de ani, ceea ce e uimitor. Adică, cine a mai auzit... Macaulay Culkin a plecat de acasă pe la unsprezece ani [Shmuley exagerează cu intenţie, Macaulay avea câţiva ani mai mult atunci când s-a mutat singur, şi asta din cauza disputelor cu tatăl lui, care îl exploata.] Care este sursa acestei blândeţi a lui, delicateţii, dragostei pentru animale şi pentru copii, a sensibilităţii pentru viaţă? E ca un băiat, lucrurile îl surprind şi îl fac să tresară. Cum apreciaţi toate acestea?  

KJ: Într-un fel, e greu de dat un răspuns la aceste întrebări. Când erau mici, aveau fiecare câte o pisică şi le spuneam „Puteţi avea pisici, dar nu le aduceţi în casă.” – şi lucruri de genul acesta, cu ani înainte să venim în California.  

SB: Deci, el demonstra aceste calităţi de la o vârstă fragedă.  

KJ: Dragostea pentru animale, da, de la o vârstă fragedă; şi Janet la fel. Nu era o regulă strictă, dar animalele trebuiau să stea afară. Alergau de colo-colo. Erau animale peste tot. După ce ne-am mutat în California a putut să aducă animale în curte, aşa că avea şerpi, avea oi... Era o mică grădină zoologică la Encino. Aveam chiar şi o girafă. El iubea aceste lucruri. Şi cred că motivul este că... în Gary, Indiana, unde locuiam, nu era un cămin plăcut. Iar soţul meu nu-i lăsa pe copii să iasă şi să se joace cu copiii din vecini.

SB: De ce Michael nu s-a schimbat peste ani? De ce a stat cu voi atâta vreme? Mi-a spus „Eu sunt de modă veche – stai cu părinţii până te căsătoreşti.” Acestea sunt principiile în care l-aţi crescut? Sau se leagă de convingerile religioase? Michael este în esenţă o persoană blândă şi sensibilă. De unde vin aceste calităţi?  

 KJ: Nu-mi place să spun.

 SB: Toţi copiii dumneavoastră sunt aşa?

KJ: Majoritatea dintre ei, da. Aş spune – deşi nu-mi place – îi spuneam mereu că seamănă prea mult cu mine şi nu voiam ca el să fie aşa.

 SB: Aşa mi-a spus şi el.  

KJ: [Râde] Îi spuneam: „Nu vreau să fii aşa. Tu eşti bărbat. Trebuie să fii puternic.” – ştii? Dar el e blând. E aşa un om blând...  

SB: Prin urmare, spuneţi că această delicateţe îi vine de la dumneavoastră. A fost mult mai ataşat de dumneavoastră decât de tatăl lui.  

KJ: O, da.  

SB: Şi v-a urmat exemplul.  

KJ: O, da.  

SB: Şi el chiar crede în puterea blândeţii şi preferă să fie rănit decât să rănească.  

KJ: Nu ar face niciodată rău.  

SB: Sunteţi aşa de blândă, datorită credinţei? Michael vorbeşte tot timpul despre credinţa religioasă.  

KJ: Nu, aşa am fost mereu. Nu am fost dintotdeauna Martor al lui Iehova.  

SB: Eraţi Martor al lui Iehova în tinereţe?  

KJ: Nu. Noi eram baptişti. Mama ne ducea la biserică în fiecare duminică şi eram în corul de copii.  

SB: Aşadar, aţi crescut ca baptişti?  

KJ: Da.  

SB: Mergeaţi la biserică? Aţi fost baptişti evlavioşi?  

KJ: Da, mergeam la biserică dar nu mi-a plăcut ce vedeam în biserica baptistă. Aşa am început să judec religia după felul în care se poartă oamenii şi după actele lor şi apoi am preferat să renunţ.  

SB: Unde s-a întâmplat asta?  

KJ: În East Chicago, Indiana.

 SB: ...Din cauză că aţi văzut lucruri care v-au dezamăgit şi aţi preferat să căutaţi o altă religie... ce vârstă aveaţi? Doisprezece-treisprezece ani?  

KJ: Da... Doisprezece-treisprezece... Sora mea şi cu mine ne-am documentat despre iehovişti... Aveam nişte vecini care erau Martori şi studiam cu ei. Martorii lui Iehova merg peste tot şi predică Biblia. Mama a aflat, s-a supărat foarte tare şi ne-a interzis să mai vorbim cu ei. Dar după ce am crescut, m-am căsătorit şi m-am mutat, mi-am amintit de asta. Şi aşa am început să studiez.  

SB: Eraţi căsătorită?  

KJ: Eram deja căsătorită.  

SB: Deci, aţi intrat în contact cu Martorii lui Iehova când eraţi adolescentă.  

KJ: Da.  

SB: Dar părinţii nu erau de acord.  

KJ: Aşa e.  

SB: Şi v-au oprit. Dar v-a rămas în gând. Iar atunci când aţi putut profita de independenţă şi libertate, v-aţi căsătorit de tânără?  

KJ: La nouăsprezece ani.  

SB: Nouăsprezece ani? Şi soţia mea s-a căsătorit la nouăsprezece ani. Mama mea la fel. E ca un număr al familiei.  

KJ: Mmm.  

SB: Aşadar, v-aţi căsătorit la nouăsprezece ani şi v-aţi mutat cu soţul în Indiana, imediat?  

KJ: În Gary? Nu, după două luni ne-am mutat în Gary.  

SB: În acea perioadă aţi redescoperit Martorii lui Iehova?  

KJ: Da, după vreo zece sau unsprezece ani, cred.  

SB: Şi ce anume v-a atras? Ştiu puţine lucruri despre această religie. Aţi simţit mai multă sinceritate?  

KJ: Păi, ideea cu Martorii lui Iehova este că e o religie care respectă cu stricteţe Biblia. Adică, dacă cineva comite adulter sau altceva asemănător, este excomunicat. Dacă eşti căsătorit şi comiţi adulter, ceea ce e greşit, eşti înlăturat din religie. Multe lucruri m-au făcut să cred în ea. Cred în ea, pentru că eu cred că e o religie adevărată. Există un Creator căruia îi pasă de noi, şi citim zilnic din Scripturi.  

SB: În fiecare zi aveţi ceva de citit?  

KJ: Aham.

SB: Din Vechiul şi Noul Testament?  

KJ: Aham.  

SB: Şi cărţile acestea le purtaţi peste tot, oriunde mergeţi?  

KJ: Păi, pe asta nu [arată spre o carte]. Dar acestea sunt doar mărturii ale oamenilor despre lucruri care li s-au întâmplat.  

SB: Simţiţi că se bazează pe Biblie şi astfel este autentică; prin urmare, este o religie adevărată şi pe sufletul dumneavoastră. Apoi v-aţi convertit formal?  

KJ: Nu, am studiat. A trebuit să studiez Biblia.  

SB: Soţul dumneavoastră v-a împărtăşit această chemare?  

KJ: A studiat şi el, dar nu a devenit Martor. Considera că e o religie prea strictă pentru el. Fiica mea cea mare a fost botezată. Şi Michael a fost, la un moment dat.

 


SB: Ceilalţi copii nu?  

KJ: Nu.  

SB: Dar de ce? De ce unii da şi alţii nu?  

KJ: Poate că au făcut-o şi ei, dar eu nu i-am obligat niciodată. I-am lăsat să decidă singuri.  

SB: Deci, la o anumită vârstă i-aţi vorbit lui Michael despre religie iar el a îmbrăţişat-o?  

KJ: Nu, dar... cred că el a vrut şi a venit cu mine la Sala Regatului.  

SB: V-aţi mândrit cu faptul că el a devenit Martor al lui Iehova?  

KJ: Am fost foarte mândră de asta.  

SB: Era deja faimos? Sau era încă un copil?  

KJ: Era deja faimos, într-un fel. Da, era faimos, pentru că Jackson 5 erau foarte cunoscuţi.  

SB: Deci, era în perioada Jackson 5.  

KJ: Aşa este.  

SB: Şi el e singurul din Jackson 5 care a fost botezat?  

KJ: Singurul.  

SB: Şi mergea cu dumneavoastră duminica la biserică?  

KJ: O, da. Mergea şi singur.  

SB: I-am cerut lui Frank să vă arate acest frumos articol pe care eu şi cu Michael l-am scris despre Sabat. Un articol minunat. [publicat pe un site religios binecunoscut.] *

KJ: O, chiar aşa?

 SB: O, a apărut peste tot.  

KJ: Nu mai spune.  

SB: O, a avut un efect imens. Păcat că nu vă arată astfel de lucruri. E un articol foarte frumos.  

KJ: Ah, de ce nu mi l-a arătat?  

SB: Este un articol frumos despre cât de mult iubea el Sabatul.  

KJ: M-hm.  

SB: Deci, mergea cu dumneavoastră. Mi-a spus că cel mai mult îi plăcea faptul că era tratat la fel ca toţi ceilalţi. Că deşi era vedetă, ei îi spuneau Fratele Jackson.  

KJ: Aha.  

SB: Au făcut tot posibilul să nu-l trateze diferit – nici mai puţin nici mai mult decât pe oricare altul.  

KJ: Da.  

SB: Aţi observat şi dumneavoastră asta?

KJ: Da, aşa este. Aşa gândesc ei. Există mulţi entertaineri care sunt Martori. Şi toţi sunt trataţi la fel. Ca oricine altul.  

SB: Lui Michael îi plăcea, faptul că acolo putea fi el însuşi?  

KJ: Da, cred că da.  

SB: Mi-a mai spus că ei sunt foarte buni. Că dacă reporterii îl urmăreau până la biserică, nu făceau mare caz din asta. [Râde.] În articol, noi am scris în glumă „până şi reporterii sunt copii ai lui Dumnezeu.”  

KJ: [Râzând] E adevărat.  

SB: Bun, deci dintre toţi copiii, doar câţiva au aderat la religie şi Michael este unul dintre ei, deşi era deja vedetă. Mi s-a părut mereu că Michael are o spiritualitate naturală, că are o apropiere naturală de Dumnezeu.

KJ: Da. 

SB: Aţi putea comenta asta? Aţi observat asta la el, de mic?  

KJ: Da.  

SB: Se ruga seara, înainte de culcare?  

KJ: Da, cred că da...  

SB: Puteţi să vorbiţi despre asta?

 KJ: Da. Ştiu că Michael este spiritual. El a fost întotdeauna un copil tăcut şi iubitor. Şi iubea oamenii, iubea copiii. Stăteam amândoi şi plângeam când vedeam... era foarte trist... şi el îmi spunea: „Ştiu că nu pot să vindec lumea, mamă, dar... pot măcar să încerc.”  

SB: Discutam cu Michael, ieri, despre faptul că Martorii lui Iehova nu sărbătoresc zilele de naştere.  

KJ: Nu.  

SB: Există un motiv pentru asta?  

KJ: Da. Moartea lui Iisus este singura sărbătoare care...  

SB: Bun, deci este Paştele. Îi spuneţi Paşte sau îl numiţi altfel?  

KJ: Uh, nu-i spunem aşa... noi nu sărbătorim Paştele.  

SB: Este Învierea. Serbaţi ziua efectivă în care a murit.  

KJ: Da.  

SB: Bun. Adică, Vinerea Mare.  

KJ: Şi este singura zi pe care El a zis să o ţinem. Nu Îniverea, aşa a zis.  

SB: Citiţi din Biblie în fiecare zi?  

KJ: Da.  

SB: Deci, asta este... viaţa dumneavoastră, aceasta vă este religia. Este ceea ce vă defineşte.  

KJ: Păi, da, avem întâlniri de cinci ori pe săptămână la Sala Regatului.

SB: De cinci ori pe stămână?  

KJ: Dar nu este obligatoriu să mergem mereu. Cea de duminică seara e cea mai importantă, pentru că ne predică iar noi învăţăm, lucruri din acestea. Nu te opreşti niciodată să înveţi din Biblie.  

SB: Corect.  

KJ: Evreii citesc şi ei mereu?  

SB: Absolut. O, absolut. Citim...

KJ: Citeşti şi citeşti, zi şi noapte.  

SB: Citim din Biblie în fiecare zi.  

KJ: Aham.  

SB: Eu am studiat-o toată viaţa mea, şi am treizeci şi patru de ani. Nu că mă laud, dar multe lucruri pe care le ştiu, din Biblie le-am învăţat.  

KJ: Oh.  

SB: Cel puţin, cele cinci cărţi ale lui Moise, le-am citit.  

KJ: Aham.  

SB: Noi pe ele ne axăm cel mai mult. Mai mult decât pe Psalmi sau pe profeţi.  

KJ: Înţeleg.

Note explicative:

*E vorba despre "My Childhood, My Sabbath, My Freedon", care este într-adevăr minunat, doar că nu e articol ci eseu, scris în întregime şi semnat de Michael Jackson, şi care a fost publicat pe situl www.beliefnet.com în decembrie 2000. Habar n-am de ce neica Shmuley se laudă că „l-am scris eu şi cu Michael”.

...