Capitolul 18. Gândind la femeia perfectă

...


"MICHAEL JACKSON TAPES BOOK" - traducere şi adaptare în limba română de Mikael A. Dobrescu 


Capitolul 18. Gândind la femeia perfectă

SB: Acelaşi principiu, de a nu te expune în mod exagerat. Ai sfătui femeile să facă acelaşi lucru, în relaţii? Le-ai spune oamenilor de astăzi, care se plictisesc unul de altul: „Ştii, cincizeci la sută dintre căsnicii eşuează, în mare parte deoarece soţii şi soţiile se plictisesc unii de alţii. Devin dezgustaţi şi plictisiţi.” Le-ai spune că, dacă ar exista mai mult mister, dacă ar învăţa să se mai abţină şi să mai lase nişte lucruri de descoperit la celălalt, atunci ar avea parte de mai multă aventură în relaţiile lor?

MJ: Da, da... Cred că e bine să te dai la o parte. Aşa cum se spune: „absenţa face ca inima să devină mai iubitoare.” Cred în asta. E foarte important să te depărtezi din când în când. Nu înţeleg cum pot oamenii să fie împreună toată ziua şi să nu aibă nicio problemă. Cred că e drăguţ şi frumos...

SB: Ai văzut astfel de căsnicii?

MJ: Am văzut nişte cupluri, da. Nu ştiu cum fac. Pentru că, din punct de vedere creativ, trebuie să facă foarte multe... [ca să reuşească]

SB: Deci, femeile cu care te-ai întâlnit, cele care au fost suficient de deştepte să nu se arunce pe tine, au fost cele care ţi-au trezit interesul, cele care nu erau disponibile oricând şi a trebuit să le urmăreşti puţin?

MJ: Cele care erau rafinate şi liniştite şi care nu erau obsedate de sex şi de toată nebunia, pentru că pe mine nu mă interesează asta.

SB: Ele sunt cele care te atrag cel mai mult?

MJ: Aham. Sunt multe lucruri legate de relaţii pe care nu le înţeleg şi nu ştiu dacă le voi înţelege vreodată. Cred că asta m-a durut cel mai mult, în relaţiile mele – faptul că nu înţeleg cum fac oamenii anumite lucruri.

SB: Lucruri înjositoare?

MJ: Lucruri înjositoare şi vulgare, pe care le fac cu trupurile lor. Asta nu înţeleg şi asta mi-a afectat relaţiile.

SB: Aşadar, pentru tine iubirea este ceva foarte pur?

MJ: Foarte pur. Unele lucruri m-au şocat.

SB: Ce era cu Diana, cu genul acesta de femeie – demnitatea ei, sau inocenţa? Vezi adesea aceste calităţi la persoanele de spiţă regală?

MJ: Nu, nu le vedem şi asta îmi place. Eu cred că ei chiar îi păsa de oameni şi chiar a încercat să facă lumea un loc mai bun. Cred cu tărie că era o persoană altruistă. Se vede clar, în unele fotografii în care atinge feţele unor copii, din felul cum îi ţine în poală şi cum îi îmbrăţişează. Când vezi regina, deşi poartă mănuşi şi flutură mâinile de la distanţă, poţi să-i vezi inima. Să laşi vorbăria deoparte şi să te duci în acele barăci, să intri în acele canale, să stai acolo şi să dormi cu ei. Asta înseamnă fapte, nu vorbe; şi asta fac eu. Mai ştii când ai spus că mi-ai văzut fotografia din China, într-o colibă. Eu chiar mă duc acolo să văd oamenii şi să intru în contact cu ei.

SB: Când eşti la o întâlnire, îţi poţi da seama care dintre oamenii de afaceri sunt pragmatici şi dispuşi să facă orice – să manipuleze, să mintă – şi care sunt sinceri, inocenţi şi cu care ai vrea să ai de-a face? Poţi să observi imediat? Sau, dimpotrivă, priveşti prin ochii unui copil care vede bunătate în toţi oamenii şi de aceea uneori ai căzut în capcana unora care nu erau foarte de treabă?

MJ: Şi asta e adevărat. Funcţionează în ambele sensuri, dar poţi să o depistezi şi să o simţi la alte persoane. E un tip în Los Angeles care lucrează într-un magazin de muzică, are vreo cincizeci de ani şi are spiritul unui băiat de unsprezece ani. Mereu mă uit fix la el iar el mă fixează la rândul lui şi e ca un fel de telepatie între noi. Vorbeşte ca un copil, şi are un fel de a-şi mişca ochii... Îmi spun „Asta e tare interesant.” Mi-ar plăcea să-l cunosc mai bine şi să aflu ce e cu el. Serios. E uimitor. Eu simt asta. O simt la copii, imediat, iar copiii o simt la tine.

SB: E aproape ca o uşurare: „E pe-aici cineva care mă înţelege”?

MJ: Da. Privirile lor se luminează atunci când te văd şi vor să se joace, iar tu simţi asta.

SB: Michael, ai întâlnit vreodată o astfel de femeie, căreia îi plac aceleaşi lucruri, care s-ar juca de-a v-aţi ascunselea cu tine, căreia i-ar plăcea să vă stropiţi cu apă?

MJ: Nu încă. Cele cu care am fost, erau geloase pe copii. Toate. Erau geloase chiar şi pe propriii lor copii şi se simţeau la concurenţă cu ei. Asta mă punea în dificultate.

SB: Teoretic, dacă tu ai fi fost Adam în Grădina Raiului şi ai fi găsit o astfel de Evă, ar fi fost femeia ideală pentru tine?

MJ: Absolut. Nu am găsit femei cărora să le placă joaca. Cred că bărbaţii sunt mai degrabă dispuşi să se prostească. Chair şi atunci când sunt mai în vârstă, la treizeci de ani... iar o femeie ar veni şi ar spune „Ce faci? Nu mai face asta. Ai înnebunit?” Tipul i-ar răspunde: „Ne distrăm şi noi, ce?”

SB: Femeile consideră că este imatur să te porţi astfel, nu?

MJ: Da, dar dacă te uiţi în istorie, nu vei găsi criminali în serie femei.

SB: Da, dar ele nu se joacă aşa cum o fac băieţii.

MJ: Ştiu că nu.

SB: Chiar la vârste mai mici, ele se joacă cu păpuşile de-a căsătoria. Cu alte cuvinte, esenţa este că, dacă băieţii se stropesc cu apă, fetele vor spune „Nu mai faceţi asta.” Ela deja vor să fie mai mature. E aproape împotriva genului lor. Ai găsit vreodată fete cărora să le placă farsele care îţi plac ţie? Ai găsit vreodată o femeie care să colecţioneze reviste de benzi desenate?

MJ: E o raritate. Dacă aş găsi una, aş fi înnebunit. Mai ales dacă ar avea acele calităţi şi acea frumuseţe interioară. Ar fi premiul cel mare pentru mine. De aceea bărbaţii ies împreună prin oraş. Pentru că ei pot să facă asta.

SB: Dacă ne gândim la mame şi la taţi, mamele se pricep să facă temele cu copiii şi sunt grijulii, iar taţii aplică joaca brută. Ei se tăvălesc pe jos, se murdăresc, fac lupte cu copiii şi consturiesc castele în groapa cu nisip. Nu e interesant? E oarecum un dezechilibru. Pe de altă parte, fetele ridiculizează mereu băieţii la şcoală, pentru că sunt imaturi. „Uite la băieţii ăia. Uite cum se comportă.” Poate că femeile ar trebui să înveţe arta de a se juca la fel ca bărbaţii.

MJ: Nu crezi că este un tipar biologic? Aşa ca o rasă... nu crezi că femeile sunt o specie diferită?

SB: Evident că sunt diferite, dar întrebarea este: „De ce nu vor să se joace?” Chestia amuzantă este că singura ocazie în care se joacă, este atunci când flirtează. Cu alte cuvinte, dacă le alergi prin încăpere şi se întâmplă ceva romantic, atunci aleargă şi ele, râd şi chicotesc. Dar numai dacă e vorba de o idilă. Între ele, nu fac aşa ceva. N-ai să vezi două fete alergându-se, jucându-se de-a v-aţi ascunselea, luându-se la trântă, aşa cum fac cu un iubit. O mulţime de fane – femei care sunt interesate de tine – ar face toate aceste luccuri de dragul tău. Dar nu ai cum să ştii dacă le-ar şi plăcea cu adevărat. Se pare că numai dragostea le face pe femei jucăuşe. Însă uneori îi necăjesc pe bărbaţi, pentru că femeile devin sâcâitoare şi capătă putere asupra lor cu aceste mici jocuri. Voiam să găsesc patru sau cinci femei care să se potrivească în acest capitol, femei de succes care şi-au păstrat calite copilăreşti; şi până acum nu am găsit decât una. Când te gândeşti la Bill Clinton, nu consideri că este un tip destul de jucăuş? Se duce la McDonald’s şi aleargă...

MJ: Merge cu bicicleta prin Casa Albă. Ai văzut? Mergea cu bicicleta prin Casa Albă ca să ajungă la întâlnire. Era o fotografie grozavă cu el, în „Vanity Fair”. Ţi-o poţi închipui pe Hillary făcând asta? Nici într-un milion de ani. Dar mă pot gândi la fetiţe cărora le place să se joace. Fete care sunt băieţoase.

SB: Bine, dacă sunt băieţoase. Dar când cresc, se mai joacă ele la fel?

MJ: E în firea lor să rămână ele însele şi să fie demne în acelaşi timp.

SB: Ceea ce caută femeile, mai mult decât orice pe lume, este să se îndrăgostească. Ele nu mai sunt interesate la fel de mult să se joace. Dar, odată ce s-au îndrăgostit, este eliberată o latură jucăuşă, lipsită de griji.

MJ: Eu am nevoie de joacă.

SB: E o diferenţă între fani şi fane, în privinţa modului cum relaţionează cu tine?

MJ: Uneori. Dar descopăr că bărbaţii de astăzi se schimbă şi am văzut asta, în cariera mea. Tipii ţipă, cu acelaşi soi de adulaţie ca şi fetele, în multe ţări. Nu le e ruşine. Tremură, „Te iubesc.”, şi de multe ori suntem urmăriţi de bărbaţi.

SB: Dar femeile sunt fanatice.

MJ: Mda, ele sunt loiale. Mereu au fost loiale. Sunt activiste. S-ar bate pentru mine.

SB: Crezi că e mai uşor să fii mai apropiat de figuri materne din viaţa ta, precum Elizabeth Taylor, mama ta pe care o elogiezi, şi sora ta Janet? Consideri că femeile sunt mai copilăroase decât bărbaţii? Sunt ele mai blânde, mai puţin competitive, mai puţin meschine? Ai avut prin preajmă şi nişte femei meschine, care se comportă într-un fel masculin agresiv, cum e Madonna. Mi-ai spus că ea poate fi josnică. Este aceasta o caracteristică feminină la Madonna, sau simţi că are ceva masculin în ea? Îţi e mai uşor să te apropii de femei?

MJ: În unele cazuri da, în altele nu. Depinde de vârstă. Am văzut femei cu adevărat meschine şi răutăcioase, care mai târziu au devenit nişte „ladies”. S-au transformat în oameni buni. Am vazut asta la fostele soţii ale fraţilor mei, care erau oribile. Erau ca nişte coşmaruri în tinereţe. Cu timpul, au devenit bune. Dar la început erau pur şi simplu oribile. Apoi, cu vârsta, s-au liniştit. Asta îmi place, când devin bune.

SB: Dar ţi se pare că te înţelegi mai uşor cu femeile? Sunt ele mai maleabile decât bărbaţii? Uite, eu consider că femeile sunt mai grijulii, mai fine, şi au o mai mare nobleţe a spiritului.

MJ: Încerc să fiu cât se poate de sincer cu tine.

SB: Mulţi dintre prietenii tăi cei mai apropiaţi sunt femei.

MJ: Femeile sunt mai blânde decât bărbaţii. Da, aşa este.

SB: Un copil-vedetă ca Shirley Temple e atât de drăgălaş... crezi că un băiat ar putea fi la fel de drăgălaş?

MJ: Da, dar nu ar fi la fel de... Shirley Temple avea ceva care ne făcea fericiţi şi ne făcea să zâmbim.

SB: Eşti mai protector cu Paris, fiindcă e fetiţă?

MJ: Paris se poate descurca singură uneori, mai bine decât Prince. Prince nu e aşa. Dacă e luat mai tare, cedează. Ea nu ia nimic de la nimeni. Ea se luptă. E dură, foarte dură. E adevărat, omule. Prince va lăsa oamenii să profite de el şi nu va spune nimic.

SB: Seamănă mai mult cu tatăl lui, e ca tine.

MJ: Aşa am fost. Mama îmi spunea mereu: „Nu lăsa oamenii să te rănească. Semeni prea mult cu mine.” Striga: „Semeni prea mult ca mine. Nu vreau să fii ca mine. Eu sufăr prea mult.” Pentru că oamenii profită.

SB: Dar nu nu ai devenit niciodată un dur. Se pare că preferi să se profite de tine, decât să profiţi tu de alţii. E dureros ca oamenii să profite de tine. Dar e şi mai dureros să fii un om meschin şi agresiv. Lipsa de caracter e o formă de corupţie interioară şi este incompatibilă cu fericirea. Ia aminte că oamenii răi nu sunt niciodată fericiţi. Sunt nefericiţi şi încearcă să-i facă pe ceilalţi să se simtă la fel de nefericiţi ca ei.

MJ: Mda, eu prefer să sufăr. Nu-mi place să spun asta, pentru că am suferit mult. Doamne, cât am suferit... Dar prefer să sufăr eu.

SB: Ai văzut faţa urâtă a oamenilor.

MJ: Am văzut ce e mai rău... coşmarul condiţiei umane şi al sufletului omenesc. Nici prin cap nu mi-a trecut că un om obişnuit poate fi capabil să se comporte în felul acesta.

SB: Copiii nu ţi-au făcut asta niciodată, Michael. Nu le-ai văzut niciodată o parte urâtă? Cu excepţia cazurilor când au fost influenţaţi de părinţii lor.

MJ: Cu excepţia cazurilor când vezi un grup de copii care încearcă să se impresioneze unii pe alţii şi să arate că au o primit educaţie rea. Dacă aş fi crescut eu copiii despre care auzi la ştiri, ar fi fost nişte copii total diferiţi. Nici măcar nu şi-ar fi imaginat să facă asemenea lucruri. Dacă aş fi crescut în Jamaica, aş fi avut alt accent. Dacă aş fi fost un copil englez, n-aş fi... Totul ţine de mediu. Dar şi genetica are un rol important, la fel ca educaţia, îmbrăţişările, atingerea şi să te uiţi în ochii lor şi să le spui „Te iubesc, am nevoie de tine, eşti aici pentru că te iubesc. Ţi-am cumpărat asta pentru că te iubesc.” Cum le spun eu lui Prince şi Paris: „Ştiţi de ce v-am cumpărat asta?” iar ei răspund „Pentru că ne iubeşti.” Şi le spun „Da, de aceea v-am cumpărat-o.” Ei au nevoie să ştie asta. Aş fi vrut ca şi eu să fi auzit-o mai mult. Mama mea e grozavă. Ea e o sfântă. O adevărată sfântă.

...