Capitolul 17. Iubiri fulgerătoare şi adolescentine

...

"MICHAEL JACKSON TAPES BOOK" - traducere şi adaptare în limba română de Mikael A. Dobrescu 


PARTEA a Va: EXISTĂ FEMEIA IDEALĂ?  




Capitolul 17. Iubiri fulgerătoare şi adolescentine

SB: Ştii cum simulează copiii nunţi. Îţi spun că le-a căzut cu tronc cineva din clasă. Copiii par să fie romantici în mod natural. Tu ai fost mereu romantic?

MJ: Nu intenţionat, dar nici non-romantic; nu cred. Trebuie să fii tu însuţi.

SB: Copiilor li se întâmplă această „iubire adolescentină” şi se îndrăgostesc unii de alţii. Mereu se creează astfel de leghături în clasă.

MJ: Cred că e ceva drăguţ.

SB: Îţi place să creezi poveşti de iubire? Eşti genul de persoană care aranjează întâlniri?

MJ: Nu, nu fac aşa ceva. Sunt prea ruşinos ca să fac chestii din astea. Eu semăn mult cu mama. O întrebam: „Tu îl săruţi pe Joseph?” iar ea răspundea „Nu mă întrebaţi asemenea lucruri.” Noi insistam „Mamă, te săruţi cu el?” iar ea „Nu vreau să vorbesc despre asta.” Noi: „Păi, cum l-ai cunoscut? Cine pe cine a cerut în căsătorie?” Iar ea spunea „Nu vreau să vorbesc despre asta.”

SB: Prin urmare, ai devenit timid şi modest în privinţa lucrurilor care ţin de iubire şi romantism?

MJ: Da, noi nu vorbim despre asta.

SB: Ai fost căsătorit de două ori, Michael. Mai crezi în romantism, sau ai avut nişte experienţe negative şi acum îţi e greu să mai crezi?

MJ: Nu; mai cred, dar sunt ruşinos. Niciunul dintre noi nu i-a invitat pe părinţi la nuntă. Nu credem în asta. Suntem prea timizi. Nu aş îndrăzni, pentru nimic în lume, să o chem pe mama la nunta mea. Nu mă pot imagina, mergând către altar şi să o văd me mama stând acolo. De aceea am fugit toţi şi ne-am căsătorit în secret iar mama afla din ziare şi nu se supăra. Pentru că suntem exact ca ea. Şi ea ar fi făcut la fel.

SB: Deci, iubirea trebuie să fie ceva ascuns, secret?

MJ: E ceva personal, ca şi lucrurile intime.

SB: Şi lucrurile intime sunt întotdeauna personale?

MJ: Da.

SB: Şi eu cred că iubirea romantică înfloreşte prin mister şi tăinuire. Dar nu trebuie să exagerăm cu asta. Părinţii tăi ar trebui neapărat să fie prezenţi la nunta ta. Deci, romantismul este ceva în care crezi dar în privinţa căruia ai fost educat să fii ruşinos?

MJ: Sunt ruşinos. Habar n-am cât de bine m-aş pricepe la asta, pentru că sunt timid. Sunt foarte diferit în privinţa asta. Ştiu că unii pot fi foarte poetici cu fetele şi „O, iubito, asta şi aia.” Eu nu sunt aşa. Eu spun simplu ce am de spus şi merg direct la ţintă.

SB: Şi ce faci în videoclipuri, de exemplu, când trebuie să portretizezi iubirea şi ai scene de dragoste şi lucruri de genul acesta?

MJ: De aceea eu mă ocup de castingul fetelor, pentru că trebuie neapărat să-mi placă. Şi dacă-mi plac, pot să-mi joc rolul. Fetele din videoclipuri le-am ales pentru că mi-a plăcut într-adevăr de ele şi apoi am avut probleme, pentru că şi ele începeau să mă placă iar eu nu voiam ca lucrurile să devină serioase – aşa că uneori am avut probleme.

SB: Probabil că te-ai confruntat mereu cu asta, pentru că, în afară de faptul că erai faimos, mai erai şi genul de bărbat pe lângă care toate femeile voiau să fie – delicat, sensibil şi fără teamă de a-ţi exprima emoţiile. Femeile sunt înnebunite după tipi care nu se tem să-şi arate vulnerabilitatea şi delicateţea, pe când o grămadă de inşi de la Hollywood sunt atât de plini de ei, egoişti şi fug de angajamente. S-a întâmplat deseori, ca femeile să se agaţe de tine?

MJ: Ce vrei să spui?

SB: După cum ai spus, trebuia să fie ceva profesional. Tu doar filmai ceva cu nişte actriţe, dar după aceea ele se ataşau.

MJ: Da, s-a întâmplat.

SB: Cum aflau că tu nu le împărtăşeai sentimentele?

MJ: Când mă vedeau fugind de ele. Mdap. Unele dintre ele mă urmăreau prin toată lumea şi îmi era destul de greu [să scap].

SB: Probabil că asta le întărâta şi mai mult, pentru că sfiala asta copilăroasă le atrage. E drept că multor femei le plac băieţii „răi”. Dar, din anumite motive, multora le plac băieţii timizi. Aşa cum unele cred că îi pot „mântui” pe băieţii răi şi îi pot şlefui ca pe un diamant brut, altele cred acelaşi lucru despre băieţii timizi. Se gândesc „Nimai dacă l-aş putea scoate din carapace.” Bănuiesc că, după ce alergi de la un capăt al lumii la altul, ca să scapi de ele, până la urmă le pică fisa. Dar tu nu le spui niciodată verde-n faţă?

MJ: Nu, pentru că le-ar răni prea tare.

 

SB: Ce voia Cindy Crawford de la tine, aseară?

MJ: O mai văzusem de câteva ori, de la distanţă, şi ea era cu alţi tipi... ne-am mai intersectat cu diverse ocazii.. de la distanţă. S-o fi gândit că asta era şansa ei de a mă cunoaşte. Probabil că mă admiră. Multă lume vine la mine. Ce ai văzut tu e nimic.

SB: Ai mai văzut celebrităţi comportându-se aşa, ca o haită de câini, luând urma cuiva care e mai faimos decât ei? E atât de degradant...

MJ: Da. E şi mai rău.

SB: Despre ce ţi-a vorbit?

MJ: [Imitând-o pe Crawford] „Ce mai faci?” I-am spus „Fac bine.” „Oh, eşti sigur că faci bine? Oh, eu iubesc creaţia ta şi ceea ce faci tu. Cât stai în oraş?” I-am spus „Lucrez aici. Înregistrez.”

SB: Crezi că o interesa o relaţie?

MJ: Mdap. Cam aşa ceva.

SB: Ţi-a cerut o întâlnire?

MJ: Fetele astea flirtează... ele cochetează... E drăguţă.

SB: A fost vulgară. Un bancher care era cu noi la masă mi-a spus „Cindy Crawford... când o vezi de-aproape, e la fel ca orice tipă.” Am întrebat „Dar ce face aici?”

MJ: L-ai văzut pe Donald Trump venind aşa?

SB: Ăsta da, un tip interesant.

MJ: O femeie pe care chiar am plăcut-o şi am respectat-o a fost Prinţesa Diana.

SB: De ce?

MJ: Pentru că era rafinată şi îi păsa sincer de oameni şi de copii şi de situaţia din lume. Ea nu făcea asta ca să se dea în spectacol. Mi-a plăcut felul în care şi-a învăţat copii să aştepte la rând pentru o plimbare sau pentru orice.

SB: Am putea spune că a existat un fir inocent de atracţie romantică? Sau nu vrei să spui asta? Poate vrei doar să spui că ai considerat-o o femeie foarte specială?

MJ: Am considerat că este o femeie foarte specială.

SB: Era genul feminin?

MJ: Foarte feminină şi rafinată. Ea era în mod clar genul meu, şi mie nu-mi place oricine. Sunt foarte puţine care mi-au plăcut şi care mi s-ar fi potrivit. Trebuie să aibă nişte calităţi speciale ca să mă facă fericit, iar ea le avea. Sunt sigur.

SB: Pentru că iubea copiii?

MJ: Durează mult până găseşti o imagine în oglindă. Oamenii spun că opusurile se atrag şi cred că şi asta e valabil. Dar eu vreau pe cineva care să fie ca mine, care are aceleaşi preocupări, care vrea să ajute şi care ar merge cu mine în spitale, şi căruia să-i pese de Gavin [Arvizo]. De aceea ne-ai văzut împreună, pe mine şi pe Lisa-Marie, făcând astfel de lucruri. Pentru că şi ei îi pasă.

SB: Te-ai gândit vreodată să-i ceri o întâlnire Prinţesei Diana?

MJ: Sigur.

SB: Şi de ce nu ai avut curaj să o întrebi?

MJ: Nu am cerut în viaţa mea întâlnire unei fete. Ele m-au abordat mereu.

SB: Serios?

MJ: Eu nu pot să cer o întâlnire.

SB: Şi dacă ea ţi-ar fi cerut să vă întâlniţi?

MJ: Sigur, m-aş fi dus. De câte ori m-ai văzut cu Brooke Shields, ea stabilise întâlnirile. De fiecare dată, ea venea cu iniţiativa iar eu acceptam. Mi-a plăcut mult şi de Brooke Shields.

SB: Ei îi plac copiii?

MJ: Da. Prima mea prietenă, Tatum O’Neal, care a câştigat Premiul Oscar pentru rolul din „Paper Moon” [”Luna de hârtie”]... eu aveam şaisprezece ani, ea avea treisprezece. Şi eram atât de naiv... Ea voia să facem de toate iar eu nu voiam să aud de sex, pentru că aşa fusesem educat de religia mea. I-am spus „Eşti nebună?” Unul dintre principiile în care fusesem crescut era să fiu amabil cu toată lumea. Când am luat-o de mână pe Tatum a fost magic, mai minunat decât orice, şi decât să o sărut – orice. Ea cu Ryan O’Neal şi cu mine eram într-un club, priveam o trupă cântând; ea mi-a apucat mâna pe sub masă şi m-am topit. A fost magic. Am simţit focuri de artificii. Nu-mi mai trebuia altceva. Dar pentru copiii de astăzi, nu mai înseamnă nimic. Ea a crescut prea repede. Nu-i păsa de inocenţă, iar eu iubesc asta. Acum, Brooke Shields, a fost una dintre iubirile vieţii mele. Am ieşit de multe ori împreună. Pozele ei erau pe toţi pereţii şi la oglinzile mele. Eram la Premiile Oscar cu Diana Ross şi ea a venit şi mi-a spus „Bună, eu sunt Brooke Shields. Mergi la petrecerea de după?” Am zis „Mda” şi m-am topit pur şi simplu. Aveam vreo douăzeci şi trei de ani... era pe vremea „Off The Wall”. M-am gândit „Oare ştie că am poze cu ea prin toată camera?” Aşa că am mers la petrecere şi mi-a zis „Vrei să dansezi cu mine?” Am mers pe ring. Şi, mamă, ne-am schimbat numerele de telefon şi toată noaptea aia am stat treaz şi m-am învârtit prin cameră, eram atât de fericit... Era rafinată. La o întâlnire, ea a devenit foarte intimă iar eu am dat înapoi. Şi nu ar fi trebuit. Cât despre Lisa... suntem prieteni încă, dar ea tot fuge. Tocmai şi-a schimbat numărul şi nu îl am pe cel nou.

SB: Recunoşti inocenţa imediat?

MJ: Imediat, cu toate că la femei e mai greu, pentru că sunt foarte alunecoase. Dar la bărbaţi o recunosc de obicei, pentru că sunt mai deschişi şi sunt ca nişte căţei, în vreme ce fetele sunt ca pisicile. Ştii când te întorci acasă din concediu şi căţelul sare în jurul tău, iar pisica parcă spune „Hei, nu eu am nevoie de tine. N-ai decât să vii încoace şi să mă iei în braţe.” Pisicile au atitudine. Trec pe lângă tine, nepăsătoare, chiar dacă nu te-au mai văzut de trei luni. Femeile sunt foarte deştepte. Walt Disney spunea că sunt mai deştepte decât bărbaţii, şi el mereu angaja mai multe femei.

...