Adevărul despre Michael Jackson – Partea a XXVIa

...




ECSTASY





Era luna august şi mă uitam în sus, la cer. Cu o mână făcută scut în faţa ochilor, mi-am imaginat un şoim înălţându-se în vârtejul curenţilor de aer cald. S-a invârtit în spirală din ce în ce mai sus, până când, cu un ţipăt nepământean, a dispărut.
M-am simţit dintr-odată lăsat în urmă. „De ce ai deschis aripile fără mine ?” am întrebat, mâhnit. Apoi, spiritul meu mi-a spus: „Şoimul nu e singura metodă. Gândurile tale sunt la fel de libere ca oricare altă pasăre.” Aşa că am închis ochii şi spiritul meu şi-a luat zborul, învârtindu-se în spirală în sus, ca şoimul, iar apoi mai sus, încât am putut, uitându-mă în jos, să văd întreaga lume. Dar ceva nu era bine. De ce mă simţeam atât de rece şi de singur ?

„Ai deschis aripile fără mine”, mi-a spus inima. „La ce e bună libertatea fără iubire ?” Aşa că am mers în tăcere lângă patul unui copil bolnav şi i-am cântat un cântec de leagăn. El a adormit zâmbind, iar inima mea şi-a luat zborul, alăturându-se spiritului care se învârtea deasupra pământului. Eram liber şi plin de iubire, dar ceva tot nu era bine.

„Ai deschis aripile fără mine”, mi-a spus trupul meu. „Zborurile tale sunt numai imaginare.” Aşa că am căutat în cărţile pe care le ignorasem până atunci şi am citit despre sfinţi de toate vârstele care chiar zburau. În India, Persia, China şi Spania (chiar şi în Los Angeles !), puterea spiritului fusese atinsă, nu numai cu inima, ci cu fiecare celulă a corpului. „Extazul meu mă ridică în aer, ca şi cum sunt purtată de un şoim uriaş”, spunea Sfânta Teresa.

Am început să cred în această senzaţie minunată şi, pentru prima oară, nu m-am mai simţit lăsat în urmă. Eu eram şoimul şi copilul şi sfântul. În ochii mei, vieţile lor au devenit sacre iar adevărul a venit acasă: când tot ce înseamnă viaţă este văzut ca fiind divin, fiecăruia dintre noi îi cresc aripi. (Michael Jackson – „Dancing the Dream” – „Wings Without Me” – 1992)



Michael a dezvăluit, în rândurile de mai sus, reţeta extazului: un spirit liber, o minte curată şi multă, multă iubire. Omul modern, viitoarea unitate a NWO, se preocupă prea puţin de propriul suflet. De ceva vreme noţiunea de „spirit” chiar şi-a pierdut esenţa. Omul NWO, după o zi de muncă în care face acelaşi lucru de zi cu zi, şade în faţa televizorului şi face aceleaşi lucruri ca în fiecare seară: priveşte emisiunea preferată „pentru spălat creierul”, cu un bol de popcorn şi o bere alături. Rutina a devenit parte din viaţa lui şi, chiar dacă ar încerca, nu ar reuşi să iasă din ea. Dar nici măcar nu prea se întâmplă să vrea să iasă din acest cerc, pentru că un creier „spălat” îşi pierde capacitatea de a gândi profund, iar mai apoi capacitatea de a gândi în general. Rămân numai automatismele, reflexele condiţionate ale lui Pavlov, ale căror conexiuni nu se fac prin zona logică a gândirii. În lipsa spiritului, iubirea devine un clişeu, iar în curând cade în desuetudine şi, numai a vorbi despre iubire, pare deplasat şi de prost-gust în ochii celorlalţi. Până şi curăţenia trupească şi-a pierdut înţelesurile complexe: a rămas doar ideea de a nu mirosi urât şi de a avea veşminte curate.

Şi atunci, când vorbea despre iubire şi despre spirit, Michael era iar privit ca un excentric. Cine mai iubeşte în ziua de azi ?... Cine mai ştie ce înseamnă, de fapt, iubirea ?... De la răstignirea lui Iisus încoace, s-a dus un război continuu împotriva iubirii. Câţi părinţi le mai cântă pruncilor un cântec de leagăn seara, înainte de culcare ?... Câţi părinţi se opresc, măcar o clipă, să-şi asculte copiii dormind ?... Cine mai are timp să miroasă iarba ori să se bucure de boarea care-i răvăşeşte părul ?... Michael simţea, prin toţi porii lui, iubire – pentru oameni, pentru copaci, pentru primăvară, pentru fluturi... şi a încercat, din răsputeri, să ne-o insufle tuturor. Şi astfel s-a născut muzica aceea minunată, pe care au iubit-o şi o iubesc în continuare, de la copii la vârstnici, atâtea milioane de oameni.


„Lumea mă întreabă cum fac muzica. Le spun că pur şi simplu păşesc în ea. E la fel ca atunci când păşeşti într-un râu şi te bucuri de curgerea lui. Fiecare moment din râu are cântecul lui. Aşa că stau înăuntrul acelui moment şi ascult.

Ceea ce aud nu e niciodată la fel. O plimbare prin pădure aduce un cântec de trosnituri uşoare: frunze care foşnesc în bătaia vântului, păsări sporovăind, veveriţe certându-se, rămurele sfărâmându-se sub talpă, iar bătaia inimii mele le strânge pe toate laolaltă. Când te bucuri de cursul râului, muzica e şi înăuntru şi în afară, la fel. Atât timp cât voi putea să ascult momentul, întotdeauna voi avea muzică.” (Michael Jackson – „Dancing the Dream” – „How I Make Music” – 1992)



Astăzi, ne temem – de oricine şi de orice. Susţinem că teama nu vine de fapt dinlăuntrul nostru ci din ameninţările exterioare, pe care noi le pretindem reale dar care sunt de cele mai multe ori imaginare. O amică îmi povestea odată că, văzând un om că se apropie, a grăbit pasul, crezându-l cerşetor ori nebun. Apoi şi-a dat seama că omul căuta o adresă şi avea nevoie de îndrumare – altcineva, mai curajos, se oprise să-l asculte. O altă amică mi-a povestit că a vrut să ofere un croissant – pomană pentru tatăl ei mort – unui bătrân care a refuzat-o vehement şi s-a îndepărtat bombănind. Amândouă au fost dezamăgite – una, de teama proprie, exagerată; cealaltă, de teama celuilalt. Oare aşa suntem noi sau aşa ne-a făcut să fim lumea în care trăim ?... Irod s-a temut de Iisus dinainte ca El să se nască. Ignorantul se teme de adevăr fără să stie ce beneficii îi va aduce cunoaşterea. Frumoasa se teme de bestie, înainte să i se uite în suflet. Ne temem, în general, din egosim, din comoditate, din neştiinţă. Michael ne oferă şi o lecţie despre încredere.


Pe când hrăneam veveriţele în parc, am observat că una dintre ele, mai mică, nu părea să aibă încredere în mine. În timp ce toate celelalte veneau destul de aproape încât să-mi mănânce din palmă, ea păstra distanţa. I-am aruncat o alună. S-a furişat, a apucat-o cu timiditate şi a fugit. Data următoare trebuie să fi simţit mai puţină frică, opentru că a venit ceva mai aproape. Cu cât se simţea mai în siguranţă, cu atât avea mai multă încredere în mine. Într-un final, a stat chiar la picioarele mele, la fel de îndrăzneaţă ca orice veveriţă care cerea o alună.

Cam aşa e cu încrederea – întotdeauna pare că cel mai important e ca tu să ai încredere în tine însuţi. Alţii nu pot să înfrunte teama în locul tău; trebuie s-o faci pe cont propriu. E greu, pentru că teama şi îndoiala te ţin strâns. Ne e frică să nu fim respinşi, ori să nu fim răniţi din nou. Aşa că ne păstrăm la o distanţă care ne oferă siguranţă. Considerăm că izolarea de ceilalţi ne va proteja, dar nu merge. În final ne simţim însinguraţi şi neiubiţi.

Încrederea în tine însuţi începe prin a recunoeşte că e în regulă să-ţi fie teamă. Problemă nu este că ţi-e teamă, pentru că fiecare dintre noi se simte anxios şi nesigur uneori. Problema este să nu fii suficient de onest să admiţi că te temi. Ori de câte ori îmi accept propriile dubii şi nesiguranţe, sunt mai deschis către alţi oameni. Cu cât intru mai adânc în mine însumi, cu atât devin mai puternic, pentru că îmi dau seama că adevăratul meu „eu” e mult mai mare decât orice teamă.

Când te accepţi pe tine însuţi complet, încrederea devine completă. Nu mai există nicio separare între oameni, pentru că nu mai există separare în interior. În spaţiul unde obişnuia să existe teama, acum îi e permis iubirii să crească.” (Michael Jackson – „Dancing the Dream” – „Trust” – 1992)


Cine s-a oprit o clipă să-l asculte pe Michael – să-l asculte cu adevărat – a înţeles toate acestea. A înţeles că, la el, nimic nu era obişnuit, dar era aşa cum ar fi trebuit să fie pentru toţi: bunătate, compasiune, sensibilitate, sete de cunoaştere, profesionalism, performanţă, inocenţă, seriozitate – într-un cuvânt, frumuseţe interioară. De la Michael Jackson am învăţat ce înseamnă un om frumos. Şi tot de la el am învăţat că un spirit liber şi deschis îţi dă o aură pozitivă care îi influenţează pe ceilalţi. Când ai această aură în jurul tău, nu mai contează cum arăţi; nu mai contează dacă ai trăsături armonioase ori nu; dacă eşti tânăr ori vârstnic, dacă ai spatele drept ori încovoiat. Cei care te privesc nu-ţi văd decât aura iar impresia lor e unanimă: „uite un om frumos!”







VA URMA



...