Adevărul despre Michael Jackson – Partea a XXIVa

...



„KEEP THE FAITH” (continuare)






E ciudat că Dumnezeu nu se supără să fie exprimat în toate religiile lumii, în timp ce fiecare continuă să ţină de ideea că singura cale dreaptă este cea a lui. Orice ai încerca să spui despre Dumnezeu, cineva o va lua drept ofensă, chiar dacă spui că iubirea fiecăruia dintre noi pentru Dumnezeu este bună. Pentru mine, forma pe care o ia Dumnezeu nu e cel mai important lucru. Cea mai importantă este esenţa. Cântecele şi dansurile mele sunt proiectate de către El să vină şi să se completeze. Eu controlez numai forma. El le adaugă farmecul. Mă uitam la cerul nopţii şi vedeam stelele atât de aproape, încât părea ca şi cum bunica le-ar fi făcut pentru mine. „Câtă bogăţie, câtă somptuozitate”, mă gândeam. În acele momente, L-am văzut pe Dumnezeu în creaţia Lui. Aş fi putut la fel de uşor să-l văd în frumuseţea unui curcubeu, în graţia unei căprioare legănându-se pe o pajişte, în adevărul unui sărut părintesc. Dar pentru mine cel mai armonios contact cu Dumnezeu nu are formă. Infinitatea creaţiei lui Dumnezeu mă îmbrăţişează. Şi suntem unul. (Michael Jackson – „Dancing The Dream” – „God” – 1992)




Multă lume s-a tot întrebat şi se tot întreabă care era religia lui Michael Jackson, în care Dumnezeu a crezut, la cine se închina, la cine se gândea atunci când simţea nevoia să ceară ajutor divin. Citatul de mai sus, care este traducerea unei reflecţii numite simplu: „God”, mi se pare relevant. Michael a avut întotdeauna ochi pentru minunăţiile universului natural care ne înconjoară şi întotdeauna a fost conştient că toate acestea au fost create de Dumnezeu. Şi întotdeauna I-a mulţumit Lui pentru toate acestea. Michael a simţit fericirea privind dansul delfinilor, puzderia de stele de pe cerul nopţii, luna, marşul elefanţilor, zâmbetul unui copil. Am putea spune că din toate acestea se trag esenţa muzicii lui, tonul delicat al vocii lui, atitudinea lui maiestuoasă, gestul copilăresc de a-şi acoperi gura cu mâna atunci când râdea. Şi dacă toate acestea nu reprezintă mângâierea lui Dumnezeu, atunci nu ştiu ce ar putea fi.

Dumnezeu apare în versurile cântecelor lui Michael ca fiind Judecătorul Suprem:


„Only god could decide
Who will live and who will die
There's nothing that can't be done
If we raise our voice as one” („We’ve Had Enough”)



Michael avea în casă nişte icoane în care apărea chipul său – un alt motiv de speculaţii pentru media, cum că ar fi fost narcisist ori că s-ar fi erijat în Puterea Divină. Fals.


E greu să-i vezi pe îngeri, deşi m-am uitat la icoane ore în şir. Unii oameni pot să-i vadă şi fără să privească icoanele, şi oamenii aceştia au poveşti interesante despre îngeri. Îngerii păzitori, de exemplu, sunt femei, lucru care nu m-a surprins. Un înger la naştere, recrutat dintre cei mai tineri, are grijă de fiecare copil atunci când se naşte, in timp ce alt înger, mai în vârstă dar nu aspru, îi ajută pe cei care mor să părăseasca lumea fără mâhnire ori durere.

Te poţi ruga la îngeri şi ei te vor asculta; dar cea mai bună cale de a-i chema, este să râzi – aşa mi s-a spus. Îngerii răspund la bucurie, pentru că din bucurie sunt făcuţi şi ei. De fapt, atunci când mintea oamenilor e innorată de mânie sau ură, nici un înger nu se poate apropia de ei.

Nu toţi îngerii au aripi, după cum spun clarvăzătorii; dar aceia care au, pot să-şi întindă aripile aurii şi să îmbrăţişeze întreaga lume. Dacă ai putea să priveşti în interiorul soarelui, ai vedea acolo un înger prezidând; un altul mult mai senin zâmbeşte pe faţa lunii.

Îngerii îşi petrec întreaga viaţă, adică o eternitate, învârtindu-se şi cântând în jurul tronului Creatorului. Oamenii cu urechi ascuţite i-au auzit. Se spune că armoniile corului angelic sunt incredibil de complexe, dar ritmul e simplu. „De cele mai multe ori e măsura unui marş”, a spus cineva care a tras cu urechea. Din nu ştiu ce motiv, acesta e cel mai bun lucru pe care l-am învăţat până acum.

După un timp în care auzi vorbindu-se despre îngeri, nu reuşeşti să-i vezi cu ochii tăi. Când un înger-păzitor a auzit asta, a fost şocată. „Nu vezi ?” a spus ea. „Dar ai un înger în tine. Fiecare are un înger în el. Eu pot să-l văd chiar acum şi cred că poţi şi tu.” „Nu”, i-am spus trist şi am întrebat-o cum arată un înger. „Seamănă cu mine ?”

„Ei bine, da şi nu”, mi-a spus misteriosul înger păzitor. „Totul depinde de ceea ce crezi tu că eşti. Îngerul tău e o pată de lumină aşezată chiar în centrul inimii tale. E mai mică decât un atom, dar odată ce te apropii de ea, îngerul tău se dezvoltă. Cu cât te apropii mai mult, cu atât el va creşte, până când, într-un final, într-o explozie de lumină, îţi vei vedea îngerul în forma lui adevărată şi în acelaşi moment te vei vedea pe tine însuţi.”

Aşa că acum îmi privesc îngerul tot timpul. Stau tăcut, cu privirea îndreptată către înlăuntrul meu. Nu a trecut mult şi am întrezărit ceva. „Eşti tu, îngerul meu, ţinând o candelă ?” A licărit odată şi a dispărut. Dar a fost suficient ca să-mi simt inima bătând cu putere. Data viitoare îngerul meu va flutura o lampă, apoi va ţine o torţă în sus, apoi va aprinde un foc.

Asta este ceea ce mi-a promis îngerul păzitor, iar acum, că am reuşit să-i văd aureola, ştiu suficient cât să cred. (Michael Jackson – „Dancing The Dream” – „Angel Of Light” – 1992)



Michael credea în îngeri păzitori şi îşi dorea cu disperare să ştie că există unul şi pentru el. Când cei din jurul lui îl trădau, când se simţea singur, neînţeles, neiubit cu adevărat, avea nevoie să ştie că există totuşi cineva – sau ceva – care îl iubeşte necondiţionat şi care îl protejează de toate relele lumii. Oare nu este lucrul la care visăm cu toţii ? Am studiat icoana în care e zugrăvit Michael, alături de nişte îngeraşi. Unii îi fac o coroană din flori, altul la picioarele lui plânge.







Această pictură a fost interpretată în fel şi chip, dar toate interpetările sunt departe de adevăr. Iar adevărul e simplu: lui Michael îi dădea siguranţă şi încredere în sine să aibă acest tablou în casă. Cei care îi împletesc cununa pot fi foarte bine îngerii unora dintre copiii pe care i-a ajutat si înDrăgit. Iar cel care-i plânge la picioare poate că e îngerul copilăriei lui chinuite. La întrebarea „de ce acela din tabolu are chipul lui Michael”, se poate răspunde cu vorbele lui: am întrebat-o cum arată un înger. „Seamănă cu mine ?” Tot din „Angel of Light” reise clar ideea că îngerii au vârste diferite, în funcţie de vârsta celui pe care îl apără. Era normal ca îngerul lui Michael să arate ca un adult si să aibă chipul lui.

Referirile la îngeri (ca şi unele referinţe biblice precum Iordanul sau Avraam) apar clar în câteva melodii:


„Hold me
like The River Jordan
and I will then say to thee
you are my friend

Carry me
like you are my brother
love me like a mother
will you be there?

Weary
tell me will you hold me
when wrong, will you scold me
when lost will you find me?” („Will You Be There?”)


***

„What about the holy land
(What about it)
...
What about Abraham
(What was us)” („Earth Song”)


***

„The world could not go on so every night I pray
If the Lord should come for me before I wake
...
What good would Heaven be
If the angels came for me I’d tell them no” („Heaven Can Wait”)







În ceea ce priveşte tabloul reprodus de artistul Nate Giorgio după „Cina cea de taină”, cu (de la stânga la dreapta): Abraham Lincoln, John. F. Kennedy, Thomas Edison (?), Albert Einstein, Michael Jackson, Walt Disney, Charlie Chaplin, Elvis Presley şi Little Richard (?) – nu e singura dată când acest leitmotiv a fost folosit de diverşi artişti. Există multe asemenea reproduceri, având în centru diferite personaje, de la Elvis la Marilyn Monroe; de la „Star Wars” la „Dr. House”; de la „Clanul Soprano” la Mao Tze Dung; de la Popeye la la MA.S.H.; de la Superman la Sean Connery etc (detalii aici) Fireşte, pentru celelalte nu s-a făcut atât tărăboi ca la varianta cu Michael. La ceilalţi nu era vorba de blasfemie ori de megalomanie. La ceilalţi nu s-a spus că se cred Iisus pe pământ. Ceilalţi nu erau penibili în aceasta imagine. La ceilalţi nu era vorba decât de un amuzament nevinovat.



Nu religia este neapărat baza salvării sufletului fiecăruia dintre noi, ci acţiunile noastre şi atitudinea pe care o avem în faţa universului care ne înconjoară şi, nu în ultimă instanţă, în faţa noastră înşine. Michael avea o mulţime de lucruri bune de împărtăşit. El a acţionat, nu atât pentru binele lui, cât pentru al celorlalţi. El a reuşit să-şi păstreze în suflet copilăria mult mai mult timp decât ne-am fi putut imagina, oricare dintre noi, că se poate. Iar asta i-a făcut pe mulţi să-l declare excentric.


Şi, cu toate acestea, pentru oricine ascultă cu atenţie muzica lui, devine evident faptul că Michael era conştient de existenţa lui Dumnezeu şi avea o relaţie specială cu El. O relaţie pe care meschinii şi bigoţii n-au înţeles-o şi n-o vor înţelege în veci.






VA URMA




...