“In fata TA, tacerea mea se-nchina
Cu disperarea unui...surdo-mut…”
Imi este atat de greu sa ma exprim
in cuvinte, dupa atata timp in care…. am tacut.
Dupa atata timp in
care tacerea mea iti striga, neputincioasa, numele, de dincolo de zid. De acel zid
invizibil ridicat intre singuratatea mea si singuratatea Ta.
Ori de cate ori
imi purtam pasii in acest loc, linistea din jurul tau ma intrista pana la
durere. Doar lumina ochilor tai era atat de vie, de blanda, si plina de
speranta, o lumina venita parca din vremuri ancestrale pentru a patrunde dincolo
de mine, esenta sufletului meu…..
M-ai asteptat…ingandurat,
dar cu lumina-n suflet…
Stiai ca voi
reveni. Stiai ca departe de tine, inseamna departe de mine!....
Stiai ca aici, ma
voi regasi, de fiecare data, in tine…………
“Chiar daca am călătorit mult
Usa
În agonia fricii de moarte
Nu am auzit muzica Ta.
Prin drumurile intortocheate ale memoriei
Mi-am purtat crucea în durere.
În agonia fricii de moarte
Nu am auzit muzica Ta.
Prin drumurile intortocheate ale memoriei
Mi-am purtat crucea în durere.
A fost o călătorie ca urmare a nebuniei,
A angoasei născute în tristeţe.
Am cutreierat in lung si in lat;
Dat înapoi dupa fiecare lovitură,
Am cautat dupa acel nectar furat
Din inima-mi ce pierduse de mult sceptrul.
Am cautat dupa acel nectar furat
Din inima-mi ce pierduse de mult sceptrul.
In toate acele
chipuri bântuite
Mi-am cautat oaza.
Mi-am cautat oaza.
Într-un fel, a fost ca într-o manie a betiei,
O isterie cruda, o ceata neclara.
De multe ori am încercat să opresc
Această umbră ce ma urmarea;
Nu am putut sa o impresionez.
De multe ori, în mulţimea zgomotoasă,
În forfota unui vacarm atat de puternic,
De multe ori am încercat să opresc
Această umbră ce ma urmarea;
Nu am putut sa o impresionez.
De multe ori, în mulţimea zgomotoasă,
În forfota unui vacarm atat de puternic,
Am privit atent înapoi pentru a-i zari urma..
Nu as fi putut sa o pierd oriunde!...
Doar atunci când am rupt toate legăturile,
După liniştea strigătelor planse,
În adâncimile acestor suspine ignite,
După liniştea strigătelor planse,
În adâncimile acestor suspine ignite,
Durerea
inchipuita a mii de minciuni
Am privit-o brusc în ochii tăi de foc!
Si dintr-o dată, mi-am găsit tinta:
Am privit-o brusc în ochii tăi de foc!
Si dintr-o dată, mi-am găsit tinta:
Evaziva umbra era sufletul meu!”
Michael Jackson / Dancing the Dream/ The elusive shadow
M-a marcat profund acest
poem. Aceasta lupta continua cu tine insuti.
O cautare febrila,
o dorinta de cunoastere a celuilalt “Eu”, a propriei umbre.
Aceasta gravitare
catre cel care ne reflecta umbra, spre cel in
care ne oglindim si care trezeste in noi acele parti adormite sau sechestrate
in adancimile inconstientului.
O incursiune in
propriul inconstient din intunericul caruia poate accede catre lumina, prin usa
intredeschisa a sufletului, tot ce a fost respins din contradictia Eului cu
lumea.
O lupta continua
pentru ca Intunericul sa poata deveni lumina, angoasa sa poata deveni o oaza de
liniste in speranta de a regasi ceea ce a fost furat si neacceptat de reguli.
In acest vartej al
energiilor, in goana regasirii propriului echilibru interior, prin forfota unui
vacarm atat de puternic, ne privim in ochi propria constiinta care, asemenea
unei umbre, ne urmareste, pentru ca in final, sa se contopeasca pana la identificare
cu propriul suflet.
O continuare in
planul exprimarii artistice, a calvarului prin care poate trece un suflet. A fiecarui
moment de durere, de disperare, de rascruce pe care trebuie dureros sa-l depasesti. A fiecarui moment in care esti folosit,
manipulat, calomniat, batjocorit de rautatea si interesele celor din jur, de
voracitatea profitorilor, de “zambetul” binevoitorilor. Tradat de colaboratori,
parasit de oamenii pe care-i consideri cei mai buni prieteni, inselat de multe
ori chiar de cei pe care ii ajuti sa se
ridice din disperarea in care se zbat, incerci sa te regasesti in propria umbra
care te urmareste, in celalalt “Eu”.
Incerci cu disperare sa te depasesti, sa-ti depasesti frica, sa-ti
cauti echilibrul interior.
Sa regasesti increderea, propria-ti convingere ca ACOLO UNDE
EXISTA UMBRA, EXISTA
SI LUMINA!
Intr-o lume a mastilor incrustate adanc in
propriile chipuri ce le poarta, in aceasta lume a chipurilor bantuite, incerci
sa-ti regasesti oaza de liniste, sa te ridici si sa-ti aduni cioburile propriei
inimi greu incercate.
****** Iti multumesc din adancul inimii, Mihai!
Pentru minunatul si
neasteptatul dar pe care mi l-ai facut: INCREDEREA.
In acest fel, pe
timpul absentei tale, sau alaturi de tine, voi putea in continuare sa fac cunoscute
idealurile lui Michael, valoarea sa umanitara, spirituala si artistica, prin
postari, articole sau comentarii.
In acest fel, ii vom
putea mentine flacara vie.
