Într-o
zi de octombrie a anului 1973, era lansat ca single cântecul Music and Me – al doilea de pe albumul „Music&Me”,
după „Morning Glow”. Michael era într-un turneu mondial cu Jackson 5 atunci
când a fost lansat albumul lui solo „Music&Me”, motiv pentru care promovarea albumului a
fost destul de limitată. Poate că acest lucru explică faptul că niciunul dintre
sigle-uri nu a intrat în topuri, iar albumul ca întreg a fost considerat de
critici ca fiind cel mai slab dintre toate albumele solo ale lui Michael la
Motown. Întâmplător (sau poate nu), perioada în care a înregistrat pentru „Music&Me”
a fost una dificilă pentru Michael, sub mai multe aspecte. În primul rând,
spiritul lui vizionar şi setea de noutate care s-au manifestat devreme, erau
revoltate de faptul că cei de la Motown se încăpăţânau să meargă pe aceeaşi
reţetă prăfuită în privinţa lui şi erau total reticenţi la nou, deşi Michael
vedea clar că muzica era în schimbare iar sunetul contemporan căpăta din ce în
ce mai mult accente tehno şi ritmul era din ce în ce mai sonor. Apoi, Michael
era profund nemulţumit de faptul că, deşi compuneau şi singuri, atât lui cât şi
fraţilor li se refuza sistematic dreptul de a include în albumele lansate la
Motown, vreunul dintre cântecele compuse de ei. Nu lipsit de importanţă a fost
şi faptul că pe coperta albumului „Music&Me” apare ţinând o chitară în
braţe, deşi lui Michael i-a displăcut această idee şi în listarea creditelor
pentru album el nu apare ca având vreo contribuţie la partea instrumentală. În sfârşit,
intrase în adolescenţă şi organismul lui se confrunta cu o serie de
transformări, începând cu inevitabila maturizare a vocii şi sfârşind cu semnele
acneei care avea să-l tortureze psihic. Mai toate cântecele sunt înregistrate
din 1972, când vocea lui Michael încă mai avea prospeţimea copilăriei. La
următorul album – „Forever Michael” – lansat în 1975, Michael a revenit cu un
timbru maturizat, mai rafinat şi mai experimentat.
Criticii
au tăbărât la „Music&Me” cu voioşia unor hiene care tocmai au găsit o pradă
proaspătă. Au afirmat despre cântece că „sunt anoste”, despre Michael că „sună nesigur
şi neinteresant din punct de vedere vocal”, despre producţie şi aranjamente că „sunt
banale, pe alocuri chiar inferioare”. Probabil că şi Michael simţea aşa, şi de
aceea a început să manifeste din ce în ce mai deschis dorinţa de independenţă
şi să lupte pentru a o obţine. După ce a văzut rezultatele deloc mulţumitoare
ale albumului „Music&Me”, Michael a răbufnit.
„Nu
ne plăcea deloc cum suna muzica noastră pe atunci. Ne aflam într-un mediu
extrem de competitiv şi simţeam că eram în pericol să fim eclipsaţi de alte
grupuri care creau un sunet mult mai contemporan. Cei de la Motown, nu numai că
ne-au refuzat cererile, dar ne-au interzis să mai menţionăm măcar faptul că am
dori să facem ceva pe cont propriu. Asta m-a supărat foarte tare. Când simt că
ceva nu e bine, trebuie să vorbesc. Ştiu că mulţi oameni nu mă consideră un dur
sau un om hotărât, dar asta e numai din cauză că nu mă cunosc. Până la urmă, eu
şi fraţii mei am stabilit o întâlnire cu cei de la Motown. Deşi ne simţeam
nefericiţi, nimeni n-a îndrăznit să spună nimic. Atunci a trebuit să vorbesc
eu. Am stabilit o întâlnire cu Berry Gordy şi, faţă în faţă, i-am spus că The
Jackson 5 vor părăsi Motown. A fost unul dintre cele mai grele lucruri pe care
le-am făcut. Dacă ar fi fost vorba numai de mine, mi-aş fi ţinut gura; dar se
discutase atât de mult acasă despre cât de nefericiţi eram cu toţii la Motown , încât m-am hotărât să fiu eu acela care să
vorbească în numele tuturor. Nu mă înţelegeţi greşit, ţin foarte mult la Berry Gordy. Consider
ca e un geniu, un om excepţional şi unul dintre giganţii industriei muzicale.
Nu simt decât respect pentru el, dar în zilele acelea eram ca un leu.”
Eu
nu sunt critic muzical, iar atunci când e vorba despre Michael Jackson nu pot
fi altfel decât subiectiv; însă nu mă feresc să declar că acest album îmi place
foarte mult. Pentru inocenţa pe care o emană, pentru timbrul cristalin şi în
acelaşi timp serios al unui copil de 14 ani; şi, ei bine, da, pentru că acel
timbru e al lui Michael Jackson. Iar dintre toate cântecele, Music and Me m-a impresionat într-un mod
special, pentru că l-am simţit ca pe o declaraţie. Michael Jackson a iubit muzica
dintotdeauna. Am mai scris pe tema asta şi nu vreau să devin redundant. Dar de câteva săptămâni, acest cântec îmi
revine constant în minte. Nici măcar nu ştiam că luna aceasta s-au împlinit 39
de ani de când a fost lansat ca single. Am aflat asta abia atunci când m-am
decis să scriu despre el. Dar nu contează. M-am obişnuit ca, numai după ce un
gând obsesiv îmi găureşte ţeasta, să mă hotărăsc să fac un scurt „research” şi
să constat că, poate, nu e ceva întâmplător. Am ascultat albumul „Music&Me”
de vreo 20 de ori, numai anul acesta. Şi cântecul care-i dă titlul, îl pun de
fiecare dată pe replay. Pentru că simt că spune nişte lucruri. Chiar dacă nu e
compus de Michael. E, acolo, în versuri şi în melodie, ceva din sufletul lui.
Al copilului care păşea în adolescenţă şi al megastarului care avea să devină.
Al omului pentru care muzica a fost totul: prieten, partener, iubită. Care i-a
oferit şi mângâiere, şi sprijin, şi faimă, şi bucurii. Care l-a ridicat, i-a aprins
steaua şi i-a aşezat-o pe harta cerului. Care l-a făcut nemuritor. Şi, Doamne,
cât a iubit Michael muzica...
Suntem împreună de atâta timp
Muzica şi cu mine
Nu ne pasă dacă toate cântecele
noastre au versuri
Ştiu doar că oriunde merg
Suntem apropiaţi, aşa cum pot fi
doi prieteni
Au mai fost şi alţii,
Dar niciodată doi îndrăgostiţi
Aşa cum suntem muzica şi cu mine
Prinde un cântec şi haide
Poţi să-ţi cânţi propria melodie
În mintea ta vei găsi
O lume dulce a armoniei
Suntem asemenea
Şi vom zbura împreună acum
Muzica şi cu mine...
