THRILLER 29

...

Astăzi se împlinesc 29 de ani de la lansarea albumului cu care Michael a intrat, pentru totdeauna, în istoria muzicii, care l-a propulsat pe culmile succesului şi l-a făcut megastar: „Thriller”. Dintre cele 9 melodii incluse pe album, 3 au fost compuse de Michael (Wanna Be Startin’ Somethin’, Beat It şi Billie Jean), iar una a fost compusă în colaborare (The Girl Is Mine, cu Paul McCartney). Thriller este opera prolificului şi excelentului compozitor Rod Temperton, cu care Michael a colaborat foarte bine.

Sesiunile de înregistrări au avut loc între 14 aprilie – 8 noiembrie 1982, la Westlake Recording Studios din Los Angeles, California, sub îndrumarea producătorului Quincy Jones, care a avut la dispoziţie un buget de 750.000 USD. S-a muncit la 30 de cântece, iar dintre ele au fost alese, cu mare atenţie, cele 9 care au compus albumul. În afară de Baby Be Mine şi The Lady In My Life, toate melodiile de pe album au fost lansate ca single şi toate au ajuns în top 10 pe lista „Billboard Hot 100”.

În numai un an de zile, „Thriller” a devenit – şi a rămas în continuare – cel mai bine vândut album din toate timpurile şi a obţinut 8 premii Grammy în 1984. În acelaşi an, tot „Thriller” i-a adus lui Michael 8 premii AMA (American Music Awards), un premiu pentru merite speciale şi 3 premii MTV Video Music Awards. „Thriller” i-a permis lui Michael să facă o breşă serioasă în bariera rasială, atunci când videoclipurile pentru Thriller, Billie Jean şi Beat It au fost difuzate regulat la MTV, un post considerat leader de opinie pe piaţa muzicală şi care avea pretenţii elitiste şi rasiste la acea vreme.

Videoclipul Thriller a fost pus la păstrare în Biblioteca Congresului American şi notat în Registrul Naţional de Înregistrări, pentru că s-a stabilit că are semnificaţie culturală.

Anii dintre „Off The Wall” şi „Thriller” au fost o perioadă de tranziţie pentru Michael, un răstimp în care el şi-a revendicat din ce în ce mai clar şi mai răspicat, independenţa. Imediat cum a împlinit 21 de ani, devenind major, şi-a angajat propriul manager (pe John Branca) şi i-a spus hotărât că vrea să devină cel mai mare star din showbusiness şi cel mai bogat. Nu era doar un vis de puşti ambiţios, nici un moft de grandomaniac, nicidecum. Michael era extrem de serios atunci când a afirmat asta şi avea un scop bine determinat. Voia, din tot sufletul, să „vindece lumea” – de rasism, de violenţă, de foamete, de discriminare. Iar pentru asta ştia că avea nevoie de bani. Şi era perfect conştient că, pe lângă bani, avea nevoie de notorietate. Şi-a promis lui însuşi să facă tot ce-i va sta în puteri ca să schimbe în bine unele lucruri de pe lumea asta. Şi, după cum bine ştim, s-a ţinut de promisiune, din plin. Chiar dacă a avut de înfruntat nişte ziduri groase şi nişte prejudecăţi bine înrădăcinate, a ieşit victorios din toate înfruntările de acest fel. În 1980 l-a întrebat pe publicistul revistei „Rolling Stones” daca l-ar interesa să facă o copertă cu el. Nu l-a interesat, iar Michael a ripostat: „Mi se spune mereu şi mereu că o revistă cu negri pe copertă nu se vinde... Ei bine, o să vină o zi când aceste reviste mă vor implora să le dau un interviu. Poate că le voi da unul. Sau poate nu.” Şi Michael a avut dreptate. La scurtă vreme după refuz, mai exact după ce „Thriller”, abia lansat, urcase vertiginos în topuri şi nu părea că avea de gând să se oprească prea curând, dintr-odată negrii pe copertă vindeau extraordinar de bine. Mai precis, unul anume: Michael Jackson. În februarie 1983, coperta Rolling Stones avea o poză mare cu Michael, iar în interior au pus un interviu pe 8 pagini pe care îl luaseră în 1982, înainte de lansarea albumului, dar nu găsiseră, vezi-Doamne, momentul să-l publice până atunci (adică până când „Thriller” a dominat topurile).

Pe 30 noiembrie 1982 Michael Jackson a dovedit, industriei muzicale şi publicului, că este un artist complet, cu abilităţi excepţionale de a se reinventa mereu şi mereu, şi care îşi merita cu prisosinţă locul în istoria muzicii şi tronul de Rege al Muzicii. Acolo unde, dealtfel, este şi astăzi. La mulţi ani, „Thriller”!


La mulţi ani tuturor celor care astăzi îşi serbează numele!

...

De Sf. Michael, pentru Michael – şi pentru voi toţi

...

Pentru astăzi nu am decât un poem, publicat în 1998 (într-un volum intitulat „Soul Cries”) de un scriitor american contemporan despre care nu ştiu decât că se semnează cu pseudonimul Lastmanout (originalul în engleză, „He Waits”, îl găsiţi pe www.soulcries.com). Mi-a plăcut foarte mult şi mi s-a părut potrivit într-o astfel de zi, aşa încât l-am tradus ca să-l împart cu voi. Din clipa în care l-am citit, m-a făcut să mă gândesc la Michael. Parcă e scris pentru el.



El aşteaptă


El aşteaptă... nu mai ştie de ce,
ştie doar că trebuie să aştepte aici,
în acest loc unde nu există nici timp, nici spaţiu,
şi care aşteaptă să se umple din nou,
pentru ca golurile să dispară
şi căutările să nu-şi mai aibă rostul;
nesfârşite cicluri de lumină – intuneric, lumină – întuneric
aşteaptă în tăcere ceva ce pare a fi veşnicia
golită de toate sensurile, de atingere, de căldură, de frig –
de toate, în afară de speranţă şi de iubire,
pentru că înăuntru, mai adânc decât esenţa-i,
un tăciune indefinit arde,
arde cu atâta intensitate
că nimeni şi nimic nu-l poate sfărâma;
cu toată durerea, întunecarea, singurătatea şi răutatea care-l înconjoară
încearcă să-şi împiedice lumina să atingă pământul;
aceasta îi rămâne ca o ultimă rezervă
de nemişcat, de neoprit, de nestins.
El îşi ridică, încet, capul
ochii încep să-şi elibereze întunecarea;
în adâncul lor o scânteie de râset licăreşte
simţind adierea vântului –
vântul făcut de aripile îngerilor care se întorc, în sfârşit,
îl înconjoară încet cu iubire şi pace
răsuflarea lor asupra scânteii din urmă –
pe care el n-a abandonat-o nicicând –
o fac să devină incandescentă.
El zâmbeşte liniştit, bucuros, ştiind
că iar va merge mai departe
şi iar îşi va dărui inima, lumina, propriul suflet, altora,
pentru ca şi ei să cunoască puterea speranţei şi a iubirii
şi să ştie că, şi în întunericul lor cel mai adânc, există lumină.
El ştie că se va întoarce în acest loc din nou şi din nou,
şi că, fără un scop anunţat, îşi va tot dărui din lumină
până când va înceta, treptat, să mai fie...
El zâmbeşte, împlinit:
e suficient.





Sper să vă placă, atât poemul cât şi clipul pe care l-am ales pentru voi, din sutele de tributuri frumoase de pe youtube. Dacă poemul de mai sus poate fi gândul nostru comun îndreptat către Michael, prin versurile acestui cântec parcă însuşi Michael ni se adresează fiecăruia dintre noi.


Departe, într-o lume pierdută,
Îţi aud vocea strigând după Paradis
Naufragiat, încătuşat în amintiri
Trebuie să crezi că iubirea va răzbate

Voi fi îngerul tău
În noaptea ta cea mai întunecată
Voi fi destinul tău
Aşteptând, lângă tine
Voi fi raza ta de soare
Atunci când vei fi trist
Sunt aici, mereu,
Pentru tine.

Vine o zi când inima îţi e pusă la încercare
Când toată credinţa ta pare să se fi pierdut
Dar mergi pe drumul tău, şi vei găsi
Un tărâm al speranţei
Un tărâm de vis

Şi când pierzi totul
Şi nimic nu merge bine
Caută să ţii aproape de mine

Voi fi îngerul tău
În noaptea ta cea mai întunecată
Voi fi destinul tău
Aşteptând lângă tine
Voi fi raza ta de soare
Atunci când vei fi trist
Sunt aici, mereu,
Pentru tine.



La mulţi ani celor care poartă numele Sfinţilor Mihail şi Gavril şi tuturor prietenilor de pe blog!


...

Monster

...

Monster e un cântec hip-hop, rap, pop, urban, compus de Michael Jackson în colaborare cu James Porte, Eddie Cascio, iar partea rap a fost scrisă de Curtis Jackson (50 Cent). Michael a înregistrat cântecul în 2007, în studioul lui Eddie Cascio din New Jersey, iar vocea lui 50 Cent a fost adăugată în 2010, în perioada în care se pregătea lansarea albumului „MICHAEL”. Producătorul Teddy Riley s-a ocupat de aranjamentele muzicale, retuşări şi îmbinări ale fragmentelor înregistrate separat – şi eu consider că a făcut o treabă bună. Faptul că 50 Cent nu a lucrat efectiv cu Michael pentru această melodie, că vocea lui a fost înregistrată după dispariţia Regelui Pop, i-a făcut pe unii fani să se teamă că Monster (la fel ca celelalte cântece înregistrate la Cascio) nu e al lui Michael, că nu e cântat de Michael, şi să anunţe boicotarea albumului; dar dacă am sta puţin strâmb ca să judecăm drept, ar trebui să admitem că Sony nu ar face o asemenea greşeală, nici nu ar avea de ce; Michael a avut grijă să înregistreze orice, absolut orice, care putea fi folosit mai târziu (e o strategie de management pe care alţii o învaţă în şcoli, dar pe Michael cred că o avea nativ) şi din care existau şanse să iasă ceva remarcabil. Aşa că tot ce a avut Sony de făcut a fost să revizuiască moştenirea lăsată de Michael şi să aleagă.

Îi poţi privi ieşind din pereţi
Îi poţi privi agăţându-se de tufişuri
Dacă-ţi cade scrisoarea din mână, sunt acolo ca să o apuce
E acolo, aşteptând, cu obiectivul pregătit

Oriunde te-ai întoarce, e câte un monstru
Când te uiţi în sus, vezi un monstru
Paparazzi te sperie, ca un monstru

Ce păcat,
Hollywood-ul te face să te sperii ca şi cum ar fi ceva normal
Te face să te izbeşti de pereţi
Te face suficient de beat încât să cazi
Păcat,
Hollywood – uită-te in oglindă
Şi spune-mi că-ţi place
Nu-i aşa că-ţi place?

Monstru, e un monstru, e un animal...

Dacă luăm seama la versuri şi la faptul că e înregistrat (şi probabil compus) la scurt timp după scandalul monstruos în care a fost aruncat de către media (începând cu Bashir şi terminând cu toate paparudele care vomitau la propriu, pe microfoane, la televizor, în timpul procesului din 2005), pare evident că Monster e, de fapt, un strigăt de revoltă al lui Michael împotriva paparazzi-lor, a chiloţarilor şi a tuturor nemernicilor care, pentru o clipă de celebritate, sunt în stare să distrugă pe oricine şi orice. Monster ne prezintă lumea în care trăim – o lume în care oricine vrea să fie vedetă peste noapte, fără să-i pese cum obţine asta, fără să-i pese nici pe cine raneşte, nici cum şi nici cât. Intimitatea, anonimatul, integritatea – nu sunt decât nişte monede de schimb pentru următoarea fotografie spectaculoasă ori următoarea poveste de scandal.

Vocile de fundal aparţin lui Michael şi lui James Porte şi am citit că Michael s-a înregistrat pentru baking cântând printr-o ţeavă de PVC, ceea ce pe de o parte a fost foarte amuzant dar pe de altă parte amplifică dramatismul situaţiei lui Michael şi cel redat de melodie.

Vine spre tine, mult prea repede
Te urmăreşte în zig-zag
Iar tu alergi
Iar tu fugi, doar ca să scapi
Dar ei gonesc după bani
Aşa că mint despre orice

Oriunde te-ai întoarce
E un monstru
Când te uiţi în sus, vezi un monstru
Chiar şi pe stradă
E câte un monstru, monstru, monstru...

Monstru, e ca un animal,
e un monstru, e chiar ca un un animal...
e un animal şi se mişcă
Monstru, e un monstru,
E un animal
Toată lumea vrea să fie star...

De ce nu se mulţumesc niciodată cu ceea ce le oferi
Tu le-ai oferit totul
Iar ei vor să te vadă căzând
Şi-ţi mestecă sufletul ca pe salată...

Monster nu a fost primit extraordinar de critici, nici de public, şi poate că nu e cea mai genială melodie a lui Michael, dar merita, în mod clar, mai mult. Lui Hugh Jones de la „Slant Magazine” nu i-a plăcut secvenţa rap cântată de 50 Cent şi sunt oarecum de acord cu el, din următoarele motive:
1. A fost adăugată mult timp după ce a înregistrat Michael cântecul, şi asta parcă îi ia puţin din inedit şi originalitate; chiar dacă Michael şi-a dorit să colaboreze cu 50 Cent pentru acest cântec, o întârziere de trei ani are darul de a dăuna farmecului pe care ar fi trebuit să-l aibă un cântec al lui Michael.
2. Textul compus şi interpretat de 50 Cent pare cam dezlânat şi pare o imitaţie nereuşită a bucăţii rap interpretate de Shaquille O’Neal în alt cântec al lui Michael din 1995 – „2 Bad”. Referirea la „Thriller”, la fel ca ideea că „MJ e numărul 1” sau „MJ e de neînvins” şi care poate au fost ideile celor de la Sony, poate ale lui 50 Cent, şi care apar şi în „2 Bad”; la fel, nu fac bine cântecului Monster.

Mă prinzi într-o dispoziţie proastă, te întorci brusc
Animal, Hanibal, completat cu un canibal
Se ivesc lacrimi, mda, şi îţi înceţoşează privirea
Teamă în aer, strigăte, sângele ţi se prelinge
Pentru o secundă, acum ce mai e?
Înmormântări, cimitire, nu-ţi faci griji dacă e vreme de vizită
Oase rupte, pietre funerare, cum poţi să crezi că glumesc,
E casă, dulce casă – tărâmul interzis
Toţi fac scandal, aleargă să spună că Regele s-a înălţat
Thriller 2012, nu e nimic mai grav,
e criminală viziunea lor, s-au rătăcit de haită, asta e,
Asta e bomba cu ceas,
MJ e Numărul 1 iar asta se perpetuează
Se perpetuează
Suntem ca nişte gangsteri pe care i-au prins zorii
Nu ai unde să te ascunzi, poate doar în vise,
Poţi să încerci dar nu ai nicio şansă
Pot să simt asta în aer, aud monstrul venind...

Oricum ar fi, Monster e răbufnirea lui Michael, sătul (pentru a câta oară?) de hărţuirile, umilinţele, loviturile, la care a fost supus, în tir continuu, de gloata cu limbi otrăvite şi guri care bălesc non-stop, botezată „media” şi care cuprinde o adunătură diformă şi pestriţă, de la moguli burtoşi, nesătui şi cu urechi cât parabolicele, la piţipoance cu poale scurte şi minte inexistentă, şi până la reporteraşi „şcoliţi” la radio-şanţ cu ţaţele de cartier şi cu birtangiii deşucheaţi. Nu numai în America e aşa, ci şi la noi, şi la alţii... Şi e ipocrit să ne plângem, pentru că noi suntem de vină. Ei ne oferă ceea ce cerem. Iar noi le facem audienţă. Mă întreb dacă Michael ştia asta...

Ce păcat, Hollywood-ul te face să tresari
Te face să te izbeşti de pereţi
Te face să pari mai beat decât eşti
Ce păcat, oh, Hollywood,
hai să ne lămurim
şi spune-mi că-ţi place asta –
nu-i aşa că-ţi place?

Monstru,
Recunoaşte că vrei să devii vedetă
E un monstru
Spune că eşti dispus să mergi oricât de departe
E un animal
De ce mă pândeşti într-una?
Monstru
Ce ai cu mine?
E un monstru
De ce-mi faci asta, de ce minţi?
E un animal
De ce mă vânezi?

Te târăşte pe jos ca un monstru,
Te ţine la pământ, ca un monstru....

Monster vorbeşte despre Hollywood şi paparazzi. Ei sunt adevăratii monştri, nu cei pe care îi hăituiesc, pe care îi zugrăvesc în cele mai mârşave feluri şi de pe urma cărora îşi câştigă existenţa de frustraţi. Ei sunt cei care ar trebui să se privească în oglindă şi să recunoască faptul că sunt înspăimântători, cu apetitul pentru murdării şi cu rapacitatea cu care zgârmă în gunoaie. Versul „E un monstru, e un animal” repetat ca un leitmotiv, are efectul unui ecou. Cuvintele cu care îl descriau ei pe Michael, în fiecare ziar, revistă ori magazin, acum nişte ani, se întorc acum asupra lor înşişi. Iar faptul că Michael nu mai e, dar cuvintele se aud chiar din gura lui, le dă o greutate şi o semnificaţie infinit mai profunde.

Monster e un cântec mânios şi puternic, atât ca linie melodică, ritm, cât şi ca mesaj. Aşa cum spunea foarte frumos un fan, „Michael face imposibilul chiar şi după ce a plecat dintre noi – nu numai că luptă pentru sine însuşi, dar şi pentru ca noi toţi să avem şansa de a trăi într-o lume mai curată, mai sănătoasă şi mai normală.”

Monster e un cântec-testament, trist şi plin de revoltă. Dacă paparazzii au crezut că, după 25 iunie 2009, îşi pot face liniştiţi de cap, iaca şi-au greşit socotelile. În decembrie 2010, la un an şi jumătate după ce „s-a dus acasă”, Michael le-a ridicat mănuşa. Iar această mănuşă se numeşte Monster.





...