Interviu cu Geraldo Rivera – „At Large” – 5 februarie 2005

...




GR: Ce mai faci, omule?

MJ: Ce mai faci?

GR: Mă bucur să te văd. Mai zâmbeşti?

MJ: Sigur. Zâmbesc mult.

GR: Zâmbeşti când te afli într-un studio de înregistrări, ca acesta, făcând muzică?

MJ: Desigur, iubesc muzica.

GR: Te bucuri că te-ai întors la muzică?

MJ: E fantastic, pentru că... ahh... e viaţa mea. Cu asta mă ocup.

GR: Ai fost foarte abătut... vrei să ne spui cum te simţi acum?

MJ: Sunt bine, Geraldo.

GR: În ciuda a tot ce se întâmplă acum, eşti OK?

MJ: Sunt foarte bine, mulţumesc.

GR: Ştii, a fost grozav să-ţi văd copiii. Acesta, cred eu, e adevăratul Michael Jackson pe care lumea nu l-a văzut... tu, cu copiii tăi, unul în scutece, ceilalţi doi au câţiva anişori... Nu ştiu cum te descurci fără o bonă.

MJ: Păi, îmi place să am chiar eu grijă de copiii mei, e... distractiv; de aceea îi am, ca să pot avea grijă de ei şi asta e o mare alinare pentru mine, ştii, e o bucurie, mă face fericit, mă face sa râd şi, ştii, sunt nişte copii minunaţi, drăgălaşi şi inocenţi.

GR: Te-am văzut ca un fel de arbitru între Nickelodeon şi Disney Channel. Ai nişte probleme serioase de rezolvat. Dar văd că ai o viaţă atât de normală. E o bucurie să văd asta.

MJ: Mulţumesc. Ei mi-au dăruit asta.

GR: Spune-mi, ce înseamnă copiii tăi pentru tine.

MJ: Ei înseamnă... e greu să găsesc cuvinte, pentru că ei înseamnă totul. Cum ai putea să explici ... Ei sunt lumea mea, mă trezesc şi sunt pregătit pentru ziua care începe, datorită lor. Le pregătesc micul dejun, le schimb scutecele, dacă vor să citim, citim; ne jucăm de-a v-aţi ascunselea, de-a baba oarba şi ne distrăm de minune.

GR: Şi poţi crea o lume care, cel puţin, să pară normală? Este evident că ei nu cunosc o altă lume.

MJ: Fac tot ce-mi stă în puteri.

GR: Aşadar, asta reprezintă o prioritate pentru tine.

MJ: Desigur. Vreau să fiu cel mai bun tată din lume.

GR: Ei ştiu cine eşti tu? Sau ce reprezinţi tu pentru oameni?

MJ: Da, ştiu. Au fost cu mine în turnee şi în limuzine cu o mare de fani in jur.

GR: Le place?

MJ: Li se pare captivant. Vor să urce pe scenă. Mă imploră să vină pe scenă cu mine. Şi probabil că îi voi lua cu mine şi voi lăsa lumea să-i vadă pentru prima oară.

GR: Nu ar spune „Tati, vreau acasă ca să mă uit la Nickelodeon”?

MJ (râzând): Probabil, probabil.

GR: Le place şi asta.

MJ: Da.

GR: Aşadar, cum te simţi, să fii din nou aici, în studioul de înregistrări, concentrându-te din nou asupra muzicii? E o bucurie?

MJ: E o mare bucurie. Mă face să mă simt ca acasă. Sunt în mediul meu. De asta sunt aici. Orice formă de artă... cum ar fi un film bun, muzica... ştii, iubesc orice formă de artă.

GR: Adică, atunci când eşti Regele Pop, atunci te simţi cel mai confortabil? Sau e vorba de procesul creativ?

MJ: Procesul creativ, da. Sunt obsedat de creaţie...

GR: Te-am văzut cu Randy, felul în care vă purtaţi voi îmi aminteşte de felul cum eram eu cu fraţii mei. Cine e mai autoritar?

MJ: Randy.

GR: Mie nu mi s-a părut aşa. Dar, se vede că ai încredere în familie.

MJ: Sigur, aşa şi trebuie.

GR: E vorba aia „sângele apă nu se face”? sau cum?

MJ: Familia e totul. E dragoste. E ceea ce am fost învăţaţi. Suntem prieteni la sfârşitul zilei, ceea ce e important. Indiferent de ce spune publicul sau presa, suntem prieteni. Ne iubim unii pe alţii foarte mult.

GR: Deci, familia e unită, în ciuda a ceea ce spun tabloidele?

MJ: Asta e senzaţionalism.

GR: Cum te descurci cu asta?

MJ: Cum mă descurc cu senzaţionalismul?

GR: Mda. Cum te împaci cu ideea că totul din viaţa ta e amplificat, exagerat, aproape până la un nivel grotesc?

MJ: E ca şi cum te uiţi la un film de ficţiune. Pentru că e ficţiune. E ca şi cum te uiţi la ceva SF. Nu e adevărat. Şi ştiu foarte bine asta şi e trist că oamenii trebuie să citească lucrurile acelea şi că le cred.

GR: Te simţi ca şi cum ai ţine o conferinţă de presă în fiecare săptămână şi spui „asta e zvonul zilei, nu e adevărat”.

MJ: Ştiu că, până la urmă, adevărul va ieşi la lumină.





GR: Am făcut cercetări şi nu am găsit un singur om în lumea asta care să fi fost dat în judecată mai mult decât tine, pentru cele mai exagerate motive. Unul dintre avocaţii tăi mi-a spus că o femeie pe nume Billie Jean Jackson l-a sunat şi i-a zis „nu mai accepta nici o plată, domnule avocat. Eu sunt soţia – Billie Jean”...evident, din cântecul tău. Te afectează lucrurile astea?

MJ: Dacă mă afectează? Da, dar într-un fel devii imun. Am pielea de rinocer, dar în acelaşi timp sunt om. Aşa că, un lucru ca ăsta mă poate afecta, dar sunt foarte puternic. Şi nu-mi place ca oamenii să asculte astfel de informaţii false.

GR: Cum ar fi, de exemplu, zvonul de anul trecut că ai cvadrupleţi?

MJ: Ăsta a fost un zvon aiuristic.

GR: Pe urmă, cvadrupleţii au devenit gemeni. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu ceilalţi doi, poate au fost răpiţi de extratereştri.

MJ: Am auzit de povestea asta şi nu am gemeni. Au spus că îi ascund sau ceva de genul... alt zvon fabricat.

GR: Deci, e complet fals.

MJ: Cu cât e mai mare vedeta, cu atât e mai vânată. Nu vreau să spun că eu aş fi cine ştie ce superstar. Nu spun asta. Spun doar că, odată ce devii celebru, devii ţintă. Dar adevărul iese la suprafaţă, întotdeauna. Cred în asta. Cred în Dumnezeu, ştii?

GR: Găseşti un sprijin în credinţă?

MJ: Sigur.

GR: Dar în prietenie?

MJ: Ce-i cu prietenia?

GR: Te bazezi pe prieteni? Există oameni care ţi-au fost alături la bine şi la greu? Care sunt cei mai buni prieteni ai tăi?

MJ: Copiii mei, familia, fraţii şi surorile şi, mda... mulţi oameni mi-au fost alături. Mulţi oameni.

GR: Vrei să menţionezi numele celor mai loiali?

MJ: Cei mai loiali...

GR: Elizabeth Taylor?

MJ: Oh, ea e foarte loială, mă văd cu ea tot timpul. E prietena mea dragă, am fost în casa ei. Avem nişte conversaţii grozave la telefon noaptea, de câteva ori pe saptămână.

GR: De cât timp sunteţi prieteni?

MJ: O ştiu pe Elizabeth de când aveam 16 ani...

GR: Şi faci muzică de când aveai cinci ani.

MJ: Da.

GR: Aşadar, eşti în al cincilea deceniu de muzică. Asta înseamnă 41 de ani de făcut muzică.

MJ: Da.

GR: Nu te saturi niciodată de asta?

MJ: Nu, nu, deloc. Niciodată nu m-aş sătura de muzică.

GR: Chiar aşa? Dar de Randy, te saturi vreodată? (râzând) El e aici, doamnelor şi domnilor.

MJ: Niciodată, niciodată. El e grozav. E uimitor, e de ajutor, şi extrem de inteligent.

GR: Prin urmare, toţi sunt diferiţi. Întreaga ta familie e nebună, excentrică... la fel ca a mea.

MJ: Fiecare frate sau soră e complet diferit, ca în orice familie, ai toate elementele diferite... asta o face să fie o familie.

GR: Cum poţi să ai o viaţă normală atunci când eşti atât de mult în centrul atenţiei? Cum poţi să te distrezi în vreun fel în afara proprietăţii tale?

MJ: Nu pot. Ies foarte rar. Mi-am creat lumea mea în spatele porţilor, ştii, pentru că nu pot să merg la cinematograful din josul străzii sau în parcul din cartier, nici să ies să cumpăr îngheţată de la magazinul din colţ. Aşa că, dacă nu poţi să ai parte de lumea asta, îţi doreşti să o creezi dincolo de porţile casei şi asta încerc eu să fac. Şi nu o fac numai pentru mine, dacă pot, o împart cu familia, prietenii sau cu cine îmi doresc.

GR: Iar nevoia asta de intimitate duce la toate speculaţiile şi zvonurile aiuristice. E un revers al medaliei dificil, dar pe care eşti nevoit să-l înduri. Dar nu te plângi, nu-i aşa? Eu unul nu mă plâng. Încerc să mă obişnuiesc. Nu ştiu dacă eu sunt regele cuiva... poate regele celor care pot fi împuşcaţi, ha-ha.

MJ: „Regele jurnalismului”.

GR: Cum e cu copiii aflaţi în suferinţă? Ai pomenit de efortul de ajutorare a victimelor tsunami-ului. În ce constă? Faptul că eşti părinte te motivează să participi?

MJ: Faptul de a-ţi păsa. Şi ceea ce scrie în Biblie, despre Dumnezeu, Iisus, Iubire. El a spus: „aduceţi copiii”, „faceţi ca ei”, „fiţi ca ei” şi „aveţi grijă de ceilalţi”, „aveţi grijă de bătrâni”. Iar noi am fost crescuţi în spiritul acesta. Sunt valori foarte importante, cu care eu şi familia mea am crescut, valori care pentru noi sunt şi astăzi la fel de puternice.

GR: Dar despre ideea de a mai face filme ce spui? Ai jucat în „Vrăjitorul din Oz” şi în alte filme, dar nu te-am mai văzut pe marele ecran de la o vreme.

MJ: Vreau să regizez. Ador asta. Iubesc creativitatea şi consider că atunci când un artist îşi doreşte să facă ceva care îl poate ajuta să se exprime, atunci trebuie să facă. Simt asta şi văd asta. Sunt un vizionar. Dacă pot să împărtăşesc asta, atunci o fac. E ceea ce-mi place să fac cu muzica, dansul şi cu arta în general.





GR: Consideri că arta are un rol în viaţa reală? Mă refer la înregistrarea aceasta şi la sprijinirea victimelor tsunami?

MJ: Am văzut ce s-a întâmplat, a doua zi după Crăciun şi, fiindcă numărul victimelor continua să crească, devenise fenomenal şi nu-mi venea să cred că era adevărat. Eram uimit. M-am gândit că trebuie să fac ceva. De asta ne-a dat Dumnezeu talent, ca să-l dăruim şi să ajutăm oamenii, să dam înapoi din ceea ce am primit. Aşa că, fraţii mei şi cu mine am decis să facem împreună un cântec.

GR: Şi cum ai făcut, ai luat telefonul şi ai spus „hei, fraţilor”? Cum le-ai spus?

MJ: Am spus pur şi simplu: hei, vrem să facem ceva în studio pentru victimele tsunami. Hai să ne adunăm şi să ne organizăm. Iar ei au zis că ar fi grozav.

GR: Până la urmă, ai revenit. Cred că oamenii vor aprecia faptul că ai revenit. Nu ai fi entuziasmat să revii într-o lume în care te poţi concentra la artă şi la copiii tăi?

MJ: Mi-ar plăcea mult. Adică, asta e ceea ce mă face să merg înainte. Mediul. Arta. Asta e lumea în care mă simt cel mai confortabil.

GR: Te-ai gândit vreodată, atunci când erai în Gary, Indiana, cum va fi lumea ta când vei avea 46 de ani?

MJ: Nu m-am gândit niciodată la asta. Ştiam că mi-am dorit mereu să fac ceva minunat, să ajut oamenii; dar nu aveam nimic clar în minte atunci când eram copil. Doar cântam şi dansam şi nu înţelegeam de ce oamenii aplaudau şi ţipau. Pur şi simplu nu înţelegeam, la vârsta aceea.

GR: Când creşti în felul acesta, pe scenă, când începi sa-ţi dai seama? Când înţelegi care ţi-e locul în societate?

MJ: Durează mai mult, atunci când te maturizezi. Capeţi o personalitate mai bine definită şi creierul tău începe să crească. Începi să capeţi raţionament şi să înţelegi mai multe lucruri, începi să cercetezi.

GR: Nu-i aşa că e bine să poţi discuta astfel la televiziune, încât oamenii să te poată vedea şi auzi fiind tu insuţi, normal, obişnuit?

MJ: Eu sunt aşa mereu. Sunt eu însumi.





GR: La un moment dat, Michael Jackson şi fraţii Jackson s-au separat din punct de vedere artistic. Este acesta un moment să vă reuniţi? Evident, vei continua cariera solo, dar care e marele plan, în această etapă a vieţii tale? Ce anume ţi-ar plăcea să faci?

MJ: Am o mulţime de surprize. Filmul, iubesc filmul. Presupune inovaţie, să iei mediul şi să-l muţi în alt loc. Am folosit videoclipurile ca pe nişte filme de scurt metraj care să mă ducă la nivelul următor. Mi se pare foarte distractiv.

GR: Ţi se întâmplă vreidată să priveşti înapoi şi să-ţi spui: „mamă, Thriller e cea mai bine vândută performanţă muzicală din toate timpurile”, te încântă treaba asta?

MJ: Încerc să nu mă gândesc prea mult la asta pentru că nu vreau ca subconştientul meu să spună: „am făcut totul, mai mult de-atât nu se poate”. Din cauza asta nu-mi etalez premiile şi trofeele în casă. Nu vei găsi un singur disc de aur, nicăieri în casa mea. Pentru că asta te face să te simţi mulţumit de tine, să-ţi spui: „ia uite ce am realizat eu”. Dar eu întotdeauna mi-am spus: „nu, încă n-am făcut totul”.

GR: „Regele Pop”... şi acum mă uit la unii dintre performerii zilei... e unul nou, „50 cent” şi mai e unul, îmi scapă numele, dar sunt destul de cunoscuţi, pentru că au supravieţuit unor atacuri violente, în care aproape că au murit iar acum sunt artişti hip-hop. E o epocă diferită în muzică. Crezi că te vei apropia de stilul lor – un stil de muzică urbană – sau lumea se va întoarce la muzica pop şi la rockul tradiţional?

MJ: Muzica bună şi cântecele bune sunt nemuritoare. Cultura se schimbă, moda se schimbă, obiceiurile – toate se schimbă, doar muzica de calitate e nemuritoare. Continuăm să-i ascultăm şi astăzi pe Mozart, Ceaicovschi, Rahmaninov, şi pe toţi compozitorii de mare clasă. Muzica de calitate e ca o sculptură sau o pictură minunată. E veşnică. Aceasta e realitatea.

GR: Pe de altă parte, am intervievat-o pe Barbara Streisand într-un punct de răscruce al carierei sale – plănuia să facă duete cu Bee Gees şi alţi artişti populari – ea şi-a schimbat într-un fel tempoul, ca să surprindă publicul. Te gândeşti şi tu la o abordare hip-hop?

MJ: Am făcut şi eu din astea deja, destule.

GR: Dar nu eşti un „rappie”...

MJ (râzând): Nu cânt rap, dar aş putea... Am scris cântece cu rap combinat pentru mulţi rapperi faimoşi, dar ei sunt mult mai buni la asta decât mine. De aceea nici nu vreau să-i concurez.

GR: Apreciezi că, în ciuda faptului că duci o viaţă izolata şi că eşti un star de atâta vreme, păstrezi încă ceea ce pare a fi o relaţie profundă şi pasională cu comunitatea? Te ajută asta? E un sprijin pentru tine; eşti de acord cu mine?

MJ: Da, sunt de acord, pentru că e important să-ţi iubeşti vecinii...

GR: Dar de unde vine asta? De unde vine iubirea asta, aproape instinctivă?

MJ: Cred sincer că vine de la mama mea şi de la Dumnezeu. De la felul în care am fost crescuţi. De la valorile pe care tata ni le-a inoculat în copilărie. Mama obişnuia să ne citească şi să ne înveţe din Biblie, mergeam la slujbe mereu, de patru ori pe săptămână; şi mă bucur că am făcut asta, pentru că aceste valori sunt foarte importante. Nu ştiu dacă aş fi reuşit tot ceea ce am reuşit, fără ele.

GR: Îţi mai petreci timpul cu părinţii tăi? Nu sunt departe de tine acum? Şi cum e relaţia dintre voi? Eu de exemplu sunt foarte apropiat de mama.

MJ: E minunat. În acest stadiu, ai tendinta de a-ţi aprecia mai mult părinţii şi ceea ce au făcut ei pentru tine. Începi să analizezi punctul în care te afli în viaţă şi lucrurile minunate pe care ei ţi le-au insuflat. Începi să le vezi în faţa ochilor. Încep să văd multe lucruri. Trăsăturile de caracter pe care mama şi tata mi le-au influenţat.

GR: Prietenul meu Cheech spune că, pe măsură ce înaintează în vârstă, vede în oglindă figura tatalui său. Simţi şi tu asta? Simţi că devii ca tatăl tău?

MJ: Semăn cu tata în multe privinţe. El e foarte puternic. E un luptător. El ne-a învăţat mereu să fim curajoşi, să avem încredere în noi şi în idealurile noastre. Şi, orice-ar fi, nicio stea nu prea departe ca să n-o poţi atinge şi niciodată să nu renunţăm. Iar mama ne-a învăţat la fel.

GR: Deci, eşti şi tu un luptător?

MJ: Absolut.

GR: Spune-ne, cum te vezi tu pe tine?

MJ: Încerc să fiu amabil şi generos, să dăruiesc şi să fac ceea ce cred eu că vrea Dumnezeu să fac. Uneori, când mă rog, îl întreb: „Unde vrei să mă duc, Doamne? Ce trebuie să fac de acum înainte?” Am fost întotdeauna foarte religios, nu e nimic nou în asta.

GR: Ai văzut vreodata filmul „Finding Neverland” sau ai citit despre J.M. Barrie, cel care a scris „Peter Pan”?

MJ: Ştiu multe despre domnul Barrie şi am fost un fan timp de mulţi, mulţi ani.

GR: Ştii, avea o alee pietruită, aşa cum ai şi tu. Povesteşte-ne cum ai construit Neverland, mă refer la locul în sine – acesta e Neverland-ul lui Peter Pan, acesta e Neverland-ul pe care Michael Jackson îl are în minte, iar acesta e locul pe care l-ai creat, unde te-am vizitat eu şi unde ai adus toţi acei copii în vizită. De ce ai creat locul acesta?

MJ: Am creat Neverland ca un cămin pentru mine şi copiii mei şi a fost ceva simplu, aproape subconştient. Aşa cum spuneam mai devreme: unde m-aş putea duce? E foarte greu. Am încercat să ies fiind eu însumi şi poliţiştii îmi spuneau: „Deghizează-te! Şi dă-mi un autograf pentru soţia mea!” Mă întrebau: „Ce cauţi afară fără pază?” Nu pot să fac asta. Mai încerc uneori, dar e foarte greu.





GR: Dar ai făcut Neverland înainte să ai copiii. Înseamnă că l-ai făcut pentru tine? Iar animalele exotice, erau pentru tine?

MJ: Pentru mine şi ca să mă bucur de ele împreună cu alţii. Mi-au dat ocazia să fac lucruri pe care nu am putut să le fac atunci când eram copil. Noi nu puteam să mergem la cinema. Nu puteam să mergem la Disneyland. Nu puteam să ne distrăm, aşa cum o făceau copiii normali. Noi trebuia să facem turnee. Să muncim din greu. Şi ne plăcea asta, dar munca m-a ajutat ca mai târziu să-mi permit să am un loc al meu, împrejmuit, în care să fie lumea pe care o iubeam.

GR: Ai creat, ca şi Barrie, această lume imaginară. Dar ai simţit vreodată că eşti prea mare pentru lucrurile astea? Te-ai gândit vreodată că e o naivitate să ai lame şi trenuleţ şi căluşei?

MJ: Dacă gândeşti aşa, a ca si cum ai spune că Dumnezeu e naiv, pentru că El a creat toate lucrurile, şi mari şi mărunte. Alţi bărbaţi au colectii de Ferrari, de avioane sau helicoptere sau alte lucurri care îi fac fericiţi. Pe mine mă face fericit să ofer, să împart şi să mă bucur de distracţii simple şi copilăreşti.

GR: Faţă de grandoarea Neverland-ului, locuinţa ta e destul de modestă. La fel, stilul tău persoal. Nu te văd purtând bijuterii scumpe. Cum se face că nu ai un diamant uriaş care să te reprezinte?

MJ: Sunt modest în privinţa asta. Dacă l-aş purta, probabil că l-aş dărui primului copil care mi-ar spune: „wow, îmi place colierul tău.” Când eram copil, staruri ca Sammy Davis, Fred Astaire, Gene Kelly... dacă admiram ceva la ei şi doar le spuneam „ador cămaşa pe care o porţi”, mi-o ofereau. E o trăsătură din showbusiness: „dă mai departe”.

GR: Am văzut şi în ziua când am fost la Neverland o mulţime de copii acolo. Cum e să ai atâţia copii în vizită, mai ales când ştii că eşti sub reflectoarele media? De ce faci asta? Am vrut să te întreb chiar atunci.

MJ: Am călătorit prin lume de mai mult de opt ori. Am văzut atâtea spitale şi orfelinate, câte concerte am susţinut. Dar, desigur, asta nu se menţionează în presă. Aşadar, nu o fac pentru reclamă, fiindcă nu mi s-a făcut reclamă în media din cauza asta. O fac pentru că aşa simt. Şi sunt atâţia copii în oraş care nu au văzut munţii, care nu s-au dat într-un carusel, care nu au ca animal de casă un cal sau o lamă, nici măcar nu le-au văzut vreodată, aşa încât, dacă pot să deschid porţile pentru ei ca să vadă toate aceste minunăţii, să-i văd strigând şi râzând fericiţi, atunci spun „Mulţumesc, Doamne.” Mă simt ca si cum am câştigat un zâmbet de aprobare de la Dumnezeu, pentru că fac ceva care aduce bucurie şi fericire altor oameni.

GR: Eşti apropiat de fraţii tăi? Cum te afectează atunci când intră în încurcături – cum a fost povestea cu Janet la superbowl? Cum ai răspuns tu la asta, ca frate şi ca privitor?

MJ: Oh, nu pot să vorbesc în locul surorii mele. Dar pot să-ţi spun că am răspuns cu dragoste. De fapt, mă uitam fix acolo şi n-am văzut nimic. Eram acasă la un prieten, Ron Burkle, era un ecran imens şi eu nici măcar n-am văzut. Am auzit toate discuţiile a doua zi şi am spus „Nu e adevărat.” Pur şi simplu eu nu am văzut.

GR: Crezi că s-a exagerat cu comentariile pe această temă? Consideri că e un fenomen legat de familia Jackson sau e ceva actual care se întâmplă în tara asta?

MJ: E şi asta o ipoteză interesantă. Cred că amândouă sunt valabile. E greu sa răspund. Prefer să nu răspund la întrebarea asta.

GR: Ai sunat-o să-i spui ‚Nu te lăsa copleşită de mărunţişuri ca ăsta?”

MJ: Ceva de genul... „Fii tare. O să treacă şi asta. Nu-ţi face probleme.” Am văzut lucruri şi mai rele. I-am spus: „Janet, eşti prea tânără ca sa-ţi aminteşti dar, odată, mă uitam la premiile Oscar unde prezenta David Niven şi un ins în pielea goală a venit alergând. E clar că nu a ajuns acolo de unul singur. Totul a fost organziat şi nimeni nu a comentat prea mult povestea.” Atât vreau să spun. Totul a fost live, s-a difuzat in toată lumea. A doua zi era doar o glumă.

GR: Eu cred că e ceva ce ţine de numele Jackson. Cred că s-a exagerat în povestea cu Janet şi că a fost din cauza numelui Jackson.

MJ: Mulţumesc.

GR: să revenim la înregistrarea pentru victimele tsunami. Te aştepţi ca oamenii care o vor asculta la radio să trimită bani sau să meargă la acei copii din Oceanul Indian?

MJ: M-aş bucura să se întâmple asta.

GR: Spune-mi, cum te face să te simţi aşa un gest de generozitate, de compasiune? Cred că uneori mă simt mai bine dăruind decât primind... explică-ne cum funcţionează asta la tine.

MJ: Exact asta e ideea. Nu ştiu dacă e psihologie sau altceva. Pur si simplu iubesc să muncesc din greu pentru ceva. Să organizez, să mă străduiesc; şi apoi să împart cu alţii, să-i văd că se bucură – şi întotdeauna mă rog să le placă, să-i bucure. Asta e cea mai mare satisfacţie a mea, ca artist.

GR: Te simţi frustrat din punct de vedere profesional sau personal, atunci când lumea spune „acest proiect al lui Jackson a eşuat” ori când chiar se întâmplă asta? Compilaţia ta „Number Ones”, de exemplu, s-a vândut în 7 milioane şi jumătate de copii. Eu cred că ar fi trebuit să primeşti discul de platină pentru asta; şi totuşi unii critici muzicali spun că nu a fost un hit.

MJ: Nu ştiu despre care proiect vorbeşti, dar cauza o reprezintă ştirile negative. Senzaţionalul pare să vândă mai bine decât ştirile frumoase, pozitive. Omenii preferă să audă bârfe. Ultimele mele 8 albume au intrat toate in topuri ca „number 1", aşa că oamenilor le place să exagereze lucrurile, să inventeze poveşti şi zvonuri iar uneori...





GR: Te rănesc, lucrurile astea? Simţi uneori nevoia să le strigi: „hei, staţi aşa, uitaţi-vă la cifre!”

MJ: E un aspect comun la rasa umană care nu-mi place. Partea asta e urâtă, dar există şi o parte frumoasă în oameni, nu-i aşa?

GR: Dar nu la Eminem. Noi (presa) am discutat despre asta. Cred că ar trebui s-o faci şi tu, de ce nu?

MJ: Şi care e întrebarea ta?

GR: Stevie Wonder a spus că a fost foarte grosolan din partea cuiva care a făcut bani de pe urma comunităţii (afro-americane) să insulte acea comunitate într-un fel atât de rasist şi, cum am spus eu, printr-o prezentare atât de obraznică şi bigotă. Spune-ne cum te-a jignit asta şi ce simţi acum.

MJ: Nu l-am întâlnit niciodată pe domnul Eminem, dar l-am admirat întotdeauna şi a fost foarte dureros pentru mine sa văd un artist făcând aşa ceva altui artist şi e trist, pentru că ceea ce a spus Stevie Wonder e adevărat... nu vreau să spun mai mult. Ar trebui să-i fie ruşine de ceea ce a făcut. Stevie a spus că Eminem e un „rahat”. El a folosit cuvântul, e exact ce a spus. Nu spun eu asta, Stevie a spus-o. Stevie e nemaipomenit, e unul dintre cei mai de treabă oameni din lume.

GR: Stevie a spus asta despre Eminem şi chiar e un „rahat”. Şi, când Stevie a spus asta, ai simţit cumva o revărsare de iubire frăţească din partea lui?

MJ: Îl iubesc pe Stevie. Pentru mine, el e un fel de profet în muzică. Întotdeauna l-am iubit. Multă lume il respectă pe Stevie, el e o entitate foarte puternică în industrie şi, atunci când vorbeşte, oamenii îl ascultă. Eminem a greşit când a făcut ce a făcut. Am fost artist aproape toată viaţa mea şi niciodată nu am atacat un coleg. Marii artişti nu fac aşa ceva. Nu au nevoie.

GR: Am menţionat povestea cu Janet şi reacţiile exagerate la asta. Consideri că el (Eminem) a făcut asta numai pentru că ştia că o să scape ieftin din cauză că tu eşti Michael Jackson?

MJ: Mda, dar aşa ceva nu răneşte. E doar o prostie. E ceva ordinar. Sper că (măcar) pe el îl distrează.

GR: Ca o glumă scârboasă. Totuşi îţi răneşte sentimentele şi nu cred că vrei să o vadă copiii tăi.

MJ: Oh, Doamne, ar fi groaznic să vadă asta.

GR: Ajungem la final... Am evitat cazul şi nu am discutat deloc despre procesul care e în desfăşurare. Ştiu că ai permisiunea judecătorului să citeşti o declaraţie. Nu-mi place sa închei interviul în felul ăsta, dar dacă doreşti să citeşti declaraţia acum, consider că e important.

MJ: În ultimele două săptămâni, un noian de informaţii urâte, maliţioase, despre mine, au fost lansate de către media. Aparent, aceste informaţii au răsuflat din transcripturile procedurilor de judecată, unde nici eu, nici avocaţii mei, nu am apărut. Informaţiile sunt dezgustătoare şi false. În urmă cu nişte ani, am permis unei familii să viziteze şi să petreacă timpul la Neverland. Neverland e căminul meu. I-am permis acestei familii accesul în căminul meu pentru că mi-au spus ca fiul lor era bolnav de cancer şi aveau nevoie de ajutorul meu. De-a lungul anilor, am ajutat mii de copii bolnavi sau aflaţi în suferinţă. Aceste evenimente au ajuns un coşmar pentru familia mea, pentru copiii mei şi pentru mine. Nu am intenţionat să mă plasez din nou într-o astfel de poziţie vulnerabilă. Îmi iubesc comunitatea şi am mare încredere în sistemul nostru de justiţie. Vă rog să fiţi nepărtinitori şi să lăsaţi justiţia să decidă. Am dreptul la un proces corect, la fel ca oricare cetăţean american. Voi fi achitat şi exonerat, atunci când adevărul va fi spus.

GR: Michael, mai vrei să ne spui ceva?

MJ: Da. Mi-ar plăcea ca oamenii să ne menţioneze pe mine şi familia mea în rugăciunile lor. Ar fi foarte frumos. Mulţumesc, Geraldo.





...