Leave Me Alone

...


Leave Me Alone, cuprinsă în albumul “Bad” (1987) ca bonus track, a fost cea de-a opta melodie de pe acest album lansată ca single (februarie 1989). Scrisă, compusă, interpretată de Michael Jackson şi produsă împreună cu Quincy Jones, Leave Me Alone a fost un succes internaţional, ajungând repede pe locul doi în topurile din Spania şi Marea Britanie şi în Top Ten în Noua Zeelandă.

Nu-mi pasă ce tot vorbeşti, iubito,
nu mă interesează ce spui
nu veni să mă rogi să te primesc înapoi
oricum, nu-mi pasă
mereu şi mereu ţi-am dat toţi banii mei
nu mai ai nicio scuză
nu există munte pe care să nu-l pot urca, iubito,
drumul mi-e deschis

Leave Me Alone a fost bine primită de criticii muzicali. Pentru videoclip, Michael Jackson a ales un scenariu inedit. Deşi versurile melodiei se referă la un bărbat dezamăgit de iubita care s-a dovedit a fi o persoană profitoare, în videoclip apar imagini sugerând clar hărţuirea de către media – şi Michael în centrul lor. Paralela aceasta dintre iubită şi media e originală şi surprinzătoare, dar nu lipsită de logică. Media care, pe vremea când era copil, îl adora (sau cel puţin aşa lăsa să se creadă), acum începuse să-l agaseze cu articole tendenţioase şi cu titluri care mai de care mai şocante. Din subiectul revistelor de specialitate, acum ajunsese subiectul preferat al tabloidelor. Aşa încât, nu e de mirare că, folosindu-şi talentul artistic şi umorul, Michael Jackson a ales un pretext muzical prin care să ironizeze media avidă de subiecte de scandal.

Pentru că timpul îţi va da dreptate
şi ştii că trebuie să lupţi –
cine râde acum, iubito, ia spune?
Şi există ocazii când trebuie să alegem
iar alegerea asta o face fiecare –
cine râde, iubito?

Aşa că lasă-mă în pace
lasă-mă în pace
încetează,
nu-mi mai da târcoale!

De fapt, umorul din Leave Me Alone, chiar dacă e asociat cu un ritm alert şi jucăuş, are o nuanţă de tristeţe. Videoclipul începe cu Michael aruncat în aer, cu tot cu scaun, sugerând faptul că s-a trezit brusc aruncat în vâltoarea ştirilor elucubrante ale presei. Decorul conţine imagini stilizate, neşlefuite, ale unui parc de distracţii alegoric, alternând cu prezenţa unor animale în postura unor personaje-simboluri: peşte într-un borcan (simbolul mărginirii, al inteligenţei limitate), capra (libertinaj), păun (trufie), iepure (semn al supunerii), cameleon (făţărnicie), câine (vigilenţă), crocodil (rapacitate), lemur (caricaturizarea oamenilor lipsiţi de inteligenţă). Inima frântă simbolizează lucrurile bune pe care le distruge răutatea oamenilor. Craniul înseamnă deşertăciune, faptul că toate răutăţile debitate de media îşi vor pierde interesul la un moment dat. Câinele apare de cele mai multe ori în videoclip: îmbrăcat în costum, stând lângă un telescop, răsărind pe marginea drumului ori bătând piroane care fixează, cu odgoane, mâna lui Michael. Ştim că nu-i plăceau câinii, de când fusese muşcat de unul, pe când era copil şi asocia imaginea câinelui cu ceva de rău augur.

A fost o vreme când obişnuiam să-ţi spun “fato, am nevoie de tine”
dar cine este cel care regretă acum?
Chiar m-ai rănit, m-ai folosit şi m-ai amăgit –
acum, cine regretă?
Ai reuşit să mă faci să-mi pară rău
că te-am întâlnit
nu veni să mă rogi, nu te mai iubesc,
nu-mi mai sta în cale

Gura deschizându-se şi închizându-se ritmic, spre care se îndreaptă Michael într-o rachetă, poate fi media care aşteaptă să-l îngjită de viu. Chiar înainte de a se apropia, răsare o mână ţinând un aparat de fotografiat, care-i face o poză, înainte de a fi absorbit de gura aceea fioroasă, ca şi cum paparazzii voiau să-i surprindă expresia din ultima clipă, înainte de dezastru.

Cimpanzeul Bubbles şi Michael sunt în lanţuri, cu ghiulele grele legate de picioare. Elizabeth Taylor, cea mai bună prietenă a lui Michael, cea care i-a fost alături întotdeauna şi i-a luat apărarea ori de câte ori a putut, apare în imagini desprinse (şi sunt convins că nu întâmplător) din filmul “Pisica pe acoperişul fierbinte” – un joc al măştilor, al minciunilor, al secretelor mai mult sau mai puţin disimulate.

Pentru că vine vremea când ştii că tu eşti corect
şi ştii că trebuie să lupţi –
cine râde acum, iubito, ia spune?
Şi există ocazii când trebuie să alegem
iar alegerea asta o face fiecare –
cine râde, iubito?

Întregul videoclip accentuează atitudinea taboidelor faţă de viaţa personală a lui Michael Jackson şi faţă de imaginea sa publică, atitudine care luase amploare în anii ’80, după succesul lui cu “Thriller”. Leave Me Alone este o hiperbolă care ne arată, la final, că tot parcul alegoric era construit pe un Michael întins la pământ, nemişcat, şi care, la un moment dat, se ridică distrugând toată construcţia ca pe un banal castel din cărţi de joc, parcă spunând: “Hai, că m-aţi plictisit!”

Aşa că lasă-mă în pace
lasă-mă în pace
încetează,
nu mă mai urmări!

Nu veni să mă rogi,
nu mă mai ruga,
nu mai veni implorându-mă “te iubesc’,
nu vreau
nu am nevoie

Leave Me Alone are şi un tâlc: Michael, uriaş, stând în picioare peste ruinele parcului caricatural, ca un Gulliver în Ţara Piticilor, sugerează clar faptul că toate răutăţile, toate bârfele si minciunile, nu vor reuşi să-l doboare, pe principiul “Cine râde la urmă, râde mai bine”. Este atitudinea unui om conştient de valoarea lui, a unui om care a muncit din greu pentru a ajunge acolo unde şi-a dorit, a unui om care ştie că succesul nu i-a venit peste noapte, ci după ani mulţi de efort susţinut şi că rezultatul acestor eforturi nu poate fi şters cu un titlu bombastic de ziar.

Iubita din Leave Me Alone poate fi foarte bine media, de care Michael se debarasează în mod clar şi fără nicio şansă de împăcare: “nu veni să mă rogi (să-ţi dau interviuri), nu mai veni implorându-mă (să-ţi povestesc ce mai fac, ce proiecte mai am), nu vreau (să-mi faci reclamă), nu am nevoie”. Mie mi-a plăcut mult faptul că, odată ridicat, Michael nu priveşte la liliputanii pe care tocmai i-a zdrobit ironic, cu un simplu gest; ci priveşte în sus, drept şi demn: “Nu mor caii când vor cânii”. Take it or leave it.





...