Michael Jackson – un creştin adevărat într-o lume păgână

...

Deşi nu mai era un membru formal al Martorilor lui Iehova, Michael Jackson şi-a păstrat întotdeauna convingerile şi credinţa religiei sale, care se bazează numai pe principiile din Sfânta Biblie şi are ca model, creştinismul primului secol. Probabil că, printre noi, sunt puţini care ştiau asta. Dar pare credibil şi explicabil, atunci când ne gândim la faptul că, în toată viaţa lui, s-a comportat ca un creştin adevărat; şi că, şi pentru asta, a fost iubit de atâţia oameni din diferite colţuri ale lumii.

Cine ar putea să ne spună, mai bine decât primii creştini, despre ce e vorba în învăţăturile lui Iisus? Studiile arată că nici măcar scrierile antice nu sunt perfecte – cele patru Evanghelii pe care le cunoaştem astăzi (Matei, Marcu, Luca şi Ioan) au fost redactate abia în secolul al IV-lea, după o lungă tradiţie de transmitere orală a cuvântului lui Iisus de la o generaţie la alta, iar în timpul acestor transmiteri cine ştie ce s-ar fi putut întâmpla, atâta vreme cât oamenii sunt cei care transmit mai departe şi repovestesc, nu zeii... Iar oamenii sunt subiectivi şi influenţabili, mai uită şi mai încurcă amintiri, mai răstălmăcesc vorbe şi mai interpretează după cum e conjunctura sau le e starea sufletească, la un moment dat...

De ce să ne certăm, cine merită „salvat” şi cine nu, întorcând pe toate părţile acele interpretări moderne ale Scripturii, când putem obţine informaţii directe şi clare privind felul în care trebuie să trăim pentru a fi în concordanţă cu învăţăturile lui Iisus, de la primii creştini de acum 2000 de ani? Ei ştiau asta de la discipolii direcţi ai lui Iisus, care şi-au văzut Învăţătorul cu propriii lor ochi, l-au ascultat şi i-au vorbit, apoi i-au transmis cuvântul mai departe celor din jurul lor. Dacă citim despre viaţa şi credinţa creştinilor timpurii, este ca şi cum am privi în inima adevărului, dincolo de toate straturile de interpretări mai mult sau mai puţin subiective, care au fost adăugate din eroare ori din motive naţionale, sociale sau politice.

Michael avea o bibliotecă impresionantă. Iubea cărţile şi le venera. Şi, printre cele ilustrate care au făcut mare vâlvă la procesul din 2005, avea şi o colecţie uimitoare de cărţi cu subiecte religioase, inclusiv despre creştinismul timpuriu, care reprezintă fundamentul credinţei Martorilor lui Iehova.

Iubirea e iubire şi rupe toate graniţele şi poţi să o vezi în jurul tău. Eu o văd în ochii copiilor. Când privesc copiii, văd nişte pui neajutoraţi. Sunt atât de drăgălaşi... Cum ar putea cineva să le facă vreun rău? Michael Jackson

Copiii apreciază distracţia, dragostea, ei apreciază atenţia. Eu aşa cred. Ei vor o zi plină de distracţii – lucruri care, dacă le experimentezi împreună cu ei, te fac să rămâi în inima lor pentru totdeauna. Asta influenţează ceea ce vor deveni ei şi ceea ce va deveni lumea noastră, tot ce se va întâmpla în acest univers. E viitorul. Michael Jackson

Iată ce povesteşte Dr. Patrick Treacy, un medic „fără frontiere” care, datorită activităţii sale umanitare, convingerilor şi pasiunii cu care s-a dedicat ajutorării celor suferinzi din ţările africane, a devenit prietenul lui Michael în perioada de după procesul din 2005:

● „Nelson Mandela a luptat împotriva apartheid-ului, Maica Tereza împotriva sărăciei, John Lennon împotriva războiului. Dar Michael Jackson a mers mai departe. Întreaga lui muncă şi activitate artistică a purtat un mesaj spiritual pentru toate nedreptăţile rasei umane... rasism, inegalitate, suferinţă, foame, corupţie...

● Misiunea lui Michael este evidentă pentru cei care se opresc o clipă să privească atent şi profund. El voia să salveze lumea, să arate iubirea tuturor celor care îi ieşeau în cale şi celor cărora el le venea în întâmpinare; şi, aşa cum el însuşi a declarat, să continue să iubească şi să ajute oamenii, după învăţăturile lui Iisus.

● Michael era un creştin în adâncul inimii sale şi credea că faptele bune puteau fi considerate virtuoase numai dacă nu erau făcute pentru ca alţii să le admire. Aşa cum scrie în Evanghelia după Matei 6:1-6:4, când Iisus a spus: Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri. Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, Ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.

● Michael, condus de credinţa sa, a respectat aceste principii biblice, şi acesta este motivul pentru care a avut atâtea activităţi umanitare şi a dăruit atât de multe ferit de ochii publicului, fără camere de înregistrări şi fără presă. Aceste este motivul pentru care atât de puţini oameni, în afară de fanii lui adevăraţi şi de persoane din anturajul apropiat, au ştiut adevărata dimensiune a ceea ce a dăruit Michael.

● Michael avea o capacitate nelimitată de a te surprinde cu onestitatea şi felul său unic de a privi viaţa. Michael era unic şi şi-a trăit credinţa.”


„Creştinii timpurii obişnuiau să-şi întindă braţele în cruce, ca simbol al triumfului.” (Eberhard Arnold)

Chiar şi aceia dintre noi care ştim că Michael a trăit în credinţă, este necesar să cunoaştem viaţa creştinilor timpurii, pentru a înţelege cu exactitate cum anume a încercat el să trăiască. Pentru că, dincolo de toate religiile şi credinţele existente în lume, adevărul e unul singur, aşa cum Dumnezeu e unul singur, chiar dacă, noi fiind atât de diferiţi, fiecare îl vedem în felul nostru propriu, cu ochii proprii şi îl simţim cu sufletul propriu... şi chiar dacă, în decursul ultimelor două milenii, societatea profană şi reprezentanţii la, fel de pământeni, ai bisericii au deformat, mai mult sau mai puţin voit, fundamentul ideii de „acceptare a lui Iisus” şi standardele vieţuirii principiale, pe care le-au cunoscut şi împărtăşit primii creştini.

Eberhard Arnold, unul dintre cei mai apreciaţi autori creştini de la începutul secolului al XX-lea, doctor în teologie şi filosofie, a publicat în 1926 o colecţie de texte, provenind din scrieri vechi, traduse şi analizate, sub numele „Creştinii timpurii în propriile lor cuvinte”. Cartea se găseşte pe internet, în limba engleză, pentru cine e interesat, aici.

Vă prezint mai jos câteva extrase din cartea bazată pe documentaţia temeinică a autorului despre creştinismul timpuriu, şi veţi vedea că aceste idei exprimă credinţa şi viaţa lui Michael Jackson:

● Nu este drept a încerca să înlături toată suferinţa şi nici nu este drept să o rabzi cu stoicism. Suferinţa poate fi folosită, acumulată într-un cont bun spre slava lui Dumnezeu. Ceea ce face o viaţă fericită sau nefericită nu sunt circumstanţele exterioare, ci atitudinea noastră în faţa lor.

● Deoarece primii creştini se recunoşteau ca fiind egali în sărăcie şi binecuvântare, mesajul lor era simplu. El ajungea atât la cel mai feroce criminal, cât şi la cel mai ignorant sclav. El îi chema pe toţi, fără deosebire, la o vindecare completă. El aducea revelaţie chiar şi minţii celei mai întunecate. Pentru că ni l-a arătat pe Dumnezeu, Iisus este vindecătorul celor bolnavi şi al păcătoşilor.

● Fiecare era egal respectat, egal judecat şi egal tratat. Rezultatul a fost egalitate şi frăţie întru toate: aceleaşi drepturi, aceleaşi îndatoriri, aceleaşi oportunităţi. Toate acestea au condus la preferinţa pentru standarde simple de trai. Chiar şi conducvătorii sau liderii, erau preţuiţi la fel ca oricare dintre membri; nu mai mult. Respectul mutual printre aceşti creştini timpurii consta într-o solidaritate ce îşi avea rădăcinile în iubire şi care se baza pe credinţa nestrămutată în egalitatea tuturor oamenilor.

● Creştinii aveau aversiune faţă de orice poziţii înalte de judecată şi angajamente în armată. Ei considerau că nu este posibil să îşi asume responsabilitatea pentru orice pedeapsă sau încarcerare, privare de drepturile cetăţeneşti, judecată asupra vieţii şi morţii cuiva; sau executarea vreunei sentinţe la moarte pronunţate de o curte penală sau marţială. Alte ocupaţii şi profesii ieşeau din discuţie, fiind legate de idolatrie sau imoralitate. Aşadar, cei care se creştinau trebuiau să fie pregătiţi să renunţe la ocupaţiile lor. Spectrul foamei nu era mai puţin ameninţător decât cel al morţii violente prin martiriu.

● Gardienii şi informatorii au adus acuzaţii împotriva creştinilor, afirmând că ar fi perverşi sexuali sau criminali, blasfemiatori şi trădători, duşmani ai vieţii publice, profanatori ai templelor şi infractori împotriva religiei Romei.

● Creştinii se conformează obiceiurilor ţării lor în privinţa îmbrăcămintei, hranei, şi a modului general de viaţă, şi totuşi au o structură remarcabilă, extraordinară, a vieţii lor împreună. Ei trăiesc în ţările lor, dar numai ca musafiri sau ca înstrăinaţi. Participă la toate, ca cetăţeni şi îndură totul, ca înstrăinaţi. Orice ţară străină le e patrie, şi fiecare patrie e străină pentru ei. Ei se căsătoresc ca oricare alţii. Ei aduc pe lume copii, dar nu îi expun după ce se nasc. Au o masă obişnuită, dar nu au un pat obişnuit. Ei sunt făcuţi din carne, dar nu trăiesc după instinctele cărnii. Ei trăiesc pe pământ, dar cetăţenia lor e în rai. Ei se supun legilor stabilite, dar prin modul lor de viaţă întrec aceste legi. Ei iubesc toţi oamenii şi sunt persecutaţi de toţi. Nimeni nu îi cunoaşte cu adevărat şi totuşi toţi îi condamnă. Ei sunt ucişi, şi tocmai prin aceasta ei sunt aduşi la viaţă. Sunt dezonoraţi, şi totuşi sunt glorioşi. Sunt insultaţi, şi tocmai prin asta li se face dreptate. Sunt abuzaţi, dar binecuvântează. Sunt jigniţi, dar arată respect. Făcând bine, sunt acuzaţi ca fiind răufăcători. Evreii îi atacă, spunând că sunt de altă rasă, iar grecii îi persecută; şi cu toate acestea aceia care îi urăsc nu sunt în stare să ofere nici măcar un singur motiv ca să-şi justifice ostilitatea. (Scrisoare către Diognetus, sfârşitul secolului al II-lea)

"Împărăţia lui Dumnezeu aparţine copiilor. De aceea, noi nu putem ajunge la adevărul divin decât dacă avem spiritul unui copil. Evident, asta nu înseamnă să nu ne purtăm ca nişte bărbaţi şi femei. Spiritul de copil nu este copilăros, ci mai degrabă unifică esenţa copilului din noi cu cea a bărbatului şi femeii. Este spiritul încrederii, modestiei şi răbdării – spiritul care se regăseşte şi se pierde în obiectul iubirii sale, şi se eliberează de autocontemplare. El se dăruieşte complet, fără să se gândească la constrângere şi sacrificiu, şi se consumă prin absorbire în joacă. Este spiritul curajului, pentru că un copil adevărat – ca şi un bărbat adevărat sau o femeie adevărată – nu se teme niciodată. Este răspunsul la toate nevoile noastre, pentru că spiritul de copil vine de la Sfântul Duh. Şi trebuie să avem credinţa că acest Duh există cu adevărat şi că noi toţi îl putem primi." (Eberhard Arnold, într-un discurs din 1933)

Îi iubesc atat de mult... Sunt şi copiii mei. Îmi amintesc că eram în Australia, într-un aşezământ unde erau copii bolnavi de cancer, şi am început să le dau jucării. Şi nu o să-l uit niciodată pe acel băiat de 11 ani care, când m-am apropiat de patul lui, a spus: „E uimitor cum, doar văzându-te, mă simt mult mai bine. Chiar mă simt mai bine.” I-am răspuns: „Asta e îmbucurător”. Aşa a spus şi eu nu am uitat niciodată asta. Michael Jackson

Când eram copil, mergeam împreună, toată familia, la biserică, în Indiana. Când am crescut, ne-a fost dinc e în ce mai greu să ne adunăm toţi; şi se întâmpla chiar ca mama să meargă singură. Atunci când circumstanţele au făcut să-mi fie imposibil să merg la biserică, m-am liniştit cu gândul că Dumnezeu există în inima mea, în muzică şi în frumuseţe, nu numai într-o clădire. Dar încă mi-e dor de comuniunea pe care o simţeam atunci când mergeam la biserică – mi-e dor de prietenii şi de oamenii care se purtau cu mine ca şi cum eram unul dintre ei. Un om obişnuit, împărtăşind o zi cu Dumnezeu. Când am devenit părinte, tot conceptul de Dumnezeu şi de Sabat mi s-a redefinit. Mă uit în ochii fiului meu Prince şi al fiicei mele Paris, şi văd miracole, şi văd frumuseţe. Fiecare zi devine Sabat. Clipa când am devenit părinte mi-a permis să intru în această lume magică şi sfântă, în fiecare moment al fiecărei zile. Îl văd pe Dumnezeu prin copiii mei. Îi vorbesc lui Dumnezeu prin copiii mei. Sunt smerit pentru binecuvântările pe care El mi le-a dăruit. Au fost momente în viaţa mea când, la fel ca oricare, m-am întrebat de existenţa lui Dumnezeu. Când Prince zâmbeşte, când Paris chicoteşte, nu am nicio îndoială. Copiii sunt darurile lui Dumnezeu pentru noi. Nu – ei sunt mai mult decât atât, ei sunt întruchiparea energiei, creativităţii şi iubirii lui Dumnezeu. El se află în inocenţa copiilor şi în joaca lor. Cele mai dragi zile, ca şi copil, mi-au fost acele duminici în care aveam voie să fiu liber. Asta este ceea ce a însemnat Sabatul pentru mine întotdeauna. O zi de libertate. Acum găsesc această libertate în fiecare zi, în rolul de tată. Lucrul cel mai uimitor este că noi toţi avem capacitatea de a face ca fiecare zi să fie o minunată zi de Sabat. Şi putem face asta, lăsându-ne cuprinşi din nou de minunea copilăriei. Putem să face asta dăruindu-ne inima şi mintea, cu totul, omuleţilor pe care îi numim „fiu” şi fiică”. Timpul petrecut cu ei e sărbătoare. Locul în care se întâmplă asta, e Paradisul. Michael Jackson – „My Childhood, My Sabbath, My Freedom”, 2000

***
Citind, aprofundând şi înţelegând toate aceste lucruri, nu cred că mai poate părea, pentru cineva, o utopie, să afirmăm că Michael s-a purtat şi a fost tratat, ca un creştin timpuriu în lumea contemporană, ultra-păgânizată, la 2000 de ani după martiriul lui Iisus. S-ar părea că sacrificiul Fiului a fost în zadar şi că în 2000 de ani, nu numai că nu am învăţat nimic, ci ne-am întors chiar mai jos faţă de nivelul la care eram iniţial. Dar poate că nu e chiar aşa. Poate că nu suntem pierduţi definitiv. Atâta timp cât oastea de „soldaţi ai luminii” se măreşte pe zi ce trece, atâta timp cât, tot mai mulţi dintre noi, ne străduim măcar, să fim şi să ne purtăm ca nişte creştini, viitorul ne este asigurat.

Dumnezeu nu este răzbunător şi aspru, aşa cum ni-l zugrăveşte biserica. Dumnezeu este părintele nostru, al tuturor, şi ne iubeşte pe toţi, în egală măsură. El nu ne pedepseşte dacă greşim, ci ne ajută să deschidem ochii. El ne binecuvântează pe toţi, dacă Îl primim în suflet. Dumnezeu nu se poartă ca un judecător suprem, care analizează la rece nişte probe: „tu eşti iertat, tu nu”. În faţa Lui, o dispută pe tema „cine merită să fie rasplătit şi cine nu”, e inutilă şi fără substanţă. Creştinii adevăraţi ştiu asta. Michael Jackson a ştiut asta. El a ştiut că esenţa existenţei noastre stă în iubire, în inocenţă, în dăruire – şi că asta înseamnă să fii un bun creştin.

Michael era unic şi şi-a trăit credinţa. Acesta este cel mai important aspect al personalităţii sale – cel care a definit omul special care a fost Michael Jackson.

Vă doresc, din inimă, tuturor, sărbători fericite! Vă mulţumesc pentru că îmi sunteţi alături şi că mă motivaţi să scriu. Keep Michaeling!


***
Surse:

http://vindicatemj.wordpress.com/2012/04/07/michael-jackson-the-first-true-christian-in-a-pagan-world/

http://www.reflectionsonthedance.com/Interview-with-Patrick-Treacy.html

http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=6

http://credintasiadevar.ro/scrierile-crestine-timpurii/


...