Monster

...

Monster e un cântec hip-hop, rap, pop, urban, compus de Michael Jackson în colaborare cu James Porte, Eddie Cascio, iar partea rap a fost scrisă de Curtis Jackson (50 Cent). Michael a înregistrat cântecul în 2007, în studioul lui Eddie Cascio din New Jersey, iar vocea lui 50 Cent a fost adăugată în 2010, în perioada în care se pregătea lansarea albumului „MICHAEL”. Producătorul Teddy Riley s-a ocupat de aranjamentele muzicale, retuşări şi îmbinări ale fragmentelor înregistrate separat – şi eu consider că a făcut o treabă bună. Faptul că 50 Cent nu a lucrat efectiv cu Michael pentru această melodie, că vocea lui a fost înregistrată după dispariţia Regelui Pop, i-a făcut pe unii fani să se teamă că Monster (la fel ca celelalte cântece înregistrate la Cascio) nu e al lui Michael, că nu e cântat de Michael, şi să anunţe boicotarea albumului; dar dacă am sta puţin strâmb ca să judecăm drept, ar trebui să admitem că Sony nu ar face o asemenea greşeală, nici nu ar avea de ce; Michael a avut grijă să înregistreze orice, absolut orice, care putea fi folosit mai târziu (e o strategie de management pe care alţii o învaţă în şcoli, dar pe Michael cred că o avea nativ) şi din care existau şanse să iasă ceva remarcabil. Aşa că tot ce a avut Sony de făcut a fost să revizuiască moştenirea lăsată de Michael şi să aleagă.

Îi poţi privi ieşind din pereţi
Îi poţi privi agăţându-se de tufişuri
Dacă-ţi cade scrisoarea din mână, sunt acolo ca să o apuce
E acolo, aşteptând, cu obiectivul pregătit

Oriunde te-ai întoarce, e câte un monstru
Când te uiţi în sus, vezi un monstru
Paparazzi te sperie, ca un monstru

Ce păcat,
Hollywood-ul te face să te sperii ca şi cum ar fi ceva normal
Te face să te izbeşti de pereţi
Te face suficient de beat încât să cazi
Păcat,
Hollywood – uită-te in oglindă
Şi spune-mi că-ţi place
Nu-i aşa că-ţi place?

Monstru, e un monstru, e un animal...

Dacă luăm seama la versuri şi la faptul că e înregistrat (şi probabil compus) la scurt timp după scandalul monstruos în care a fost aruncat de către media (începând cu Bashir şi terminând cu toate paparudele care vomitau la propriu, pe microfoane, la televizor, în timpul procesului din 2005), pare evident că Monster e, de fapt, un strigăt de revoltă al lui Michael împotriva paparazzi-lor, a chiloţarilor şi a tuturor nemernicilor care, pentru o clipă de celebritate, sunt în stare să distrugă pe oricine şi orice. Monster ne prezintă lumea în care trăim – o lume în care oricine vrea să fie vedetă peste noapte, fără să-i pese cum obţine asta, fără să-i pese nici pe cine raneşte, nici cum şi nici cât. Intimitatea, anonimatul, integritatea – nu sunt decât nişte monede de schimb pentru următoarea fotografie spectaculoasă ori următoarea poveste de scandal.

Vocile de fundal aparţin lui Michael şi lui James Porte şi am citit că Michael s-a înregistrat pentru baking cântând printr-o ţeavă de PVC, ceea ce pe de o parte a fost foarte amuzant dar pe de altă parte amplifică dramatismul situaţiei lui Michael şi cel redat de melodie.

Vine spre tine, mult prea repede
Te urmăreşte în zig-zag
Iar tu alergi
Iar tu fugi, doar ca să scapi
Dar ei gonesc după bani
Aşa că mint despre orice

Oriunde te-ai întoarce
E un monstru
Când te uiţi în sus, vezi un monstru
Chiar şi pe stradă
E câte un monstru, monstru, monstru...

Monstru, e ca un animal,
e un monstru, e chiar ca un un animal...
e un animal şi se mişcă
Monstru, e un monstru,
E un animal
Toată lumea vrea să fie star...

De ce nu se mulţumesc niciodată cu ceea ce le oferi
Tu le-ai oferit totul
Iar ei vor să te vadă căzând
Şi-ţi mestecă sufletul ca pe salată...

Monster nu a fost primit extraordinar de critici, nici de public, şi poate că nu e cea mai genială melodie a lui Michael, dar merita, în mod clar, mai mult. Lui Hugh Jones de la „Slant Magazine” nu i-a plăcut secvenţa rap cântată de 50 Cent şi sunt oarecum de acord cu el, din următoarele motive:
1. A fost adăugată mult timp după ce a înregistrat Michael cântecul, şi asta parcă îi ia puţin din inedit şi originalitate; chiar dacă Michael şi-a dorit să colaboreze cu 50 Cent pentru acest cântec, o întârziere de trei ani are darul de a dăuna farmecului pe care ar fi trebuit să-l aibă un cântec al lui Michael.
2. Textul compus şi interpretat de 50 Cent pare cam dezlânat şi pare o imitaţie nereuşită a bucăţii rap interpretate de Shaquille O’Neal în alt cântec al lui Michael din 1995 – „2 Bad”. Referirea la „Thriller”, la fel ca ideea că „MJ e numărul 1” sau „MJ e de neînvins” şi care poate au fost ideile celor de la Sony, poate ale lui 50 Cent, şi care apar şi în „2 Bad”; la fel, nu fac bine cântecului Monster.

Mă prinzi într-o dispoziţie proastă, te întorci brusc
Animal, Hanibal, completat cu un canibal
Se ivesc lacrimi, mda, şi îţi înceţoşează privirea
Teamă în aer, strigăte, sângele ţi se prelinge
Pentru o secundă, acum ce mai e?
Înmormântări, cimitire, nu-ţi faci griji dacă e vreme de vizită
Oase rupte, pietre funerare, cum poţi să crezi că glumesc,
E casă, dulce casă – tărâmul interzis
Toţi fac scandal, aleargă să spună că Regele s-a înălţat
Thriller 2012, nu e nimic mai grav,
e criminală viziunea lor, s-au rătăcit de haită, asta e,
Asta e bomba cu ceas,
MJ e Numărul 1 iar asta se perpetuează
Se perpetuează
Suntem ca nişte gangsteri pe care i-au prins zorii
Nu ai unde să te ascunzi, poate doar în vise,
Poţi să încerci dar nu ai nicio şansă
Pot să simt asta în aer, aud monstrul venind...

Oricum ar fi, Monster e răbufnirea lui Michael, sătul (pentru a câta oară?) de hărţuirile, umilinţele, loviturile, la care a fost supus, în tir continuu, de gloata cu limbi otrăvite şi guri care bălesc non-stop, botezată „media” şi care cuprinde o adunătură diformă şi pestriţă, de la moguli burtoşi, nesătui şi cu urechi cât parabolicele, la piţipoance cu poale scurte şi minte inexistentă, şi până la reporteraşi „şcoliţi” la radio-şanţ cu ţaţele de cartier şi cu birtangiii deşucheaţi. Nu numai în America e aşa, ci şi la noi, şi la alţii... Şi e ipocrit să ne plângem, pentru că noi suntem de vină. Ei ne oferă ceea ce cerem. Iar noi le facem audienţă. Mă întreb dacă Michael ştia asta...

Ce păcat, Hollywood-ul te face să tresari
Te face să te izbeşti de pereţi
Te face să pari mai beat decât eşti
Ce păcat, oh, Hollywood,
hai să ne lămurim
şi spune-mi că-ţi place asta –
nu-i aşa că-ţi place?

Monstru,
Recunoaşte că vrei să devii vedetă
E un monstru
Spune că eşti dispus să mergi oricât de departe
E un animal
De ce mă pândeşti într-una?
Monstru
Ce ai cu mine?
E un monstru
De ce-mi faci asta, de ce minţi?
E un animal
De ce mă vânezi?

Te târăşte pe jos ca un monstru,
Te ţine la pământ, ca un monstru....

Monster vorbeşte despre Hollywood şi paparazzi. Ei sunt adevăratii monştri, nu cei pe care îi hăituiesc, pe care îi zugrăvesc în cele mai mârşave feluri şi de pe urma cărora îşi câştigă existenţa de frustraţi. Ei sunt cei care ar trebui să se privească în oglindă şi să recunoască faptul că sunt înspăimântători, cu apetitul pentru murdării şi cu rapacitatea cu care zgârmă în gunoaie. Versul „E un monstru, e un animal” repetat ca un leitmotiv, are efectul unui ecou. Cuvintele cu care îl descriau ei pe Michael, în fiecare ziar, revistă ori magazin, acum nişte ani, se întorc acum asupra lor înşişi. Iar faptul că Michael nu mai e, dar cuvintele se aud chiar din gura lui, le dă o greutate şi o semnificaţie infinit mai profunde.

Monster e un cântec mânios şi puternic, atât ca linie melodică, ritm, cât şi ca mesaj. Aşa cum spunea foarte frumos un fan, „Michael face imposibilul chiar şi după ce a plecat dintre noi – nu numai că luptă pentru sine însuşi, dar şi pentru ca noi toţi să avem şansa de a trăi într-o lume mai curată, mai sănătoasă şi mai normală.”

Monster e un cântec-testament, trist şi plin de revoltă. Dacă paparazzii au crezut că, după 25 iunie 2009, îşi pot face liniştiţi de cap, iaca şi-au greşit socotelile. În decembrie 2010, la un an şi jumătate după ce „s-a dus acasă”, Michael le-a ridicat mănuşa. Iar această mănuşă se numeşte Monster.





...