De Sf. Michael, pentru Michael – şi pentru voi toţi

...

Pentru astăzi nu am decât un poem, publicat în 1998 (într-un volum intitulat „Soul Cries”) de un scriitor american contemporan despre care nu ştiu decât că se semnează cu pseudonimul Lastmanout (originalul în engleză, „He Waits”, îl găsiţi pe www.soulcries.com). Mi-a plăcut foarte mult şi mi s-a părut potrivit într-o astfel de zi, aşa încât l-am tradus ca să-l împart cu voi. Din clipa în care l-am citit, m-a făcut să mă gândesc la Michael. Parcă e scris pentru el.



El aşteaptă


El aşteaptă... nu mai ştie de ce,
ştie doar că trebuie să aştepte aici,
în acest loc unde nu există nici timp, nici spaţiu,
şi care aşteaptă să se umple din nou,
pentru ca golurile să dispară
şi căutările să nu-şi mai aibă rostul;
nesfârşite cicluri de lumină – intuneric, lumină – întuneric
aşteaptă în tăcere ceva ce pare a fi veşnicia
golită de toate sensurile, de atingere, de căldură, de frig –
de toate, în afară de speranţă şi de iubire,
pentru că înăuntru, mai adânc decât esenţa-i,
un tăciune indefinit arde,
arde cu atâta intensitate
că nimeni şi nimic nu-l poate sfărâma;
cu toată durerea, întunecarea, singurătatea şi răutatea care-l înconjoară
încearcă să-şi împiedice lumina să atingă pământul;
aceasta îi rămâne ca o ultimă rezervă
de nemişcat, de neoprit, de nestins.
El îşi ridică, încet, capul
ochii încep să-şi elibereze întunecarea;
în adâncul lor o scânteie de râset licăreşte
simţind adierea vântului –
vântul făcut de aripile îngerilor care se întorc, în sfârşit,
îl înconjoară încet cu iubire şi pace
răsuflarea lor asupra scânteii din urmă –
pe care el n-a abandonat-o nicicând –
o fac să devină incandescentă.
El zâmbeşte liniştit, bucuros, ştiind
că iar va merge mai departe
şi iar îşi va dărui inima, lumina, propriul suflet, altora,
pentru ca şi ei să cunoască puterea speranţei şi a iubirii
şi să ştie că, şi în întunericul lor cel mai adânc, există lumină.
El ştie că se va întoarce în acest loc din nou şi din nou,
şi că, fără un scop anunţat, îşi va tot dărui din lumină
până când va înceta, treptat, să mai fie...
El zâmbeşte, împlinit:
e suficient.





Sper să vă placă, atât poemul cât şi clipul pe care l-am ales pentru voi, din sutele de tributuri frumoase de pe youtube. Dacă poemul de mai sus poate fi gândul nostru comun îndreptat către Michael, prin versurile acestui cântec parcă însuşi Michael ni se adresează fiecăruia dintre noi.


Departe, într-o lume pierdută,
Îţi aud vocea strigând după Paradis
Naufragiat, încătuşat în amintiri
Trebuie să crezi că iubirea va răzbate

Voi fi îngerul tău
În noaptea ta cea mai întunecată
Voi fi destinul tău
Aşteptând, lângă tine
Voi fi raza ta de soare
Atunci când vei fi trist
Sunt aici, mereu,
Pentru tine.

Vine o zi când inima îţi e pusă la încercare
Când toată credinţa ta pare să se fi pierdut
Dar mergi pe drumul tău, şi vei găsi
Un tărâm al speranţei
Un tărâm de vis

Şi când pierzi totul
Şi nimic nu merge bine
Caută să ţii aproape de mine

Voi fi îngerul tău
În noaptea ta cea mai întunecată
Voi fi destinul tău
Aşteptând lângă tine
Voi fi raza ta de soare
Atunci când vei fi trist
Sunt aici, mereu,
Pentru tine.



La mulţi ani celor care poartă numele Sfinţilor Mihail şi Gavril şi tuturor prietenilor de pe blog!


...