That girl I can't take her; should have known she was a heartbreaker...

...

Articolul de astăzi mi-a fost inspirat de o emisiune de acum câteva seri în care duduia Lisa-Marie Presley se spovedea pe umărul cucuvelei Oprah, emisiune în care, pe alocuri, a strecurat nişte afirmaţii cel puţin paralele cu realitatea. În primul rând, a insistat (ca de fiecare dată când cineva n-are ce face şi îi ia un interviu) să readucă în discuţie ultra-pomenitul subiect “MTV Video Music Awards” din 1994, cu ultra-pomenitul sărut de pe scenă şi cu ultra-pomenita, până la plictisul audienţei, a stânjenelii ei de atunci. Vreau să ne oprim puţin asupra acestei teme şi să discutăm unele aspecte. În fotografiile de mai jos, făcute în momentul mult-pomenitului sărut, este evident că Lisa-Marie se întinde către Michael. Privind poziţiile copurilor, al ei e aplecat spre în faţă iar al lui e uşor dat spre spate.

Nu intenţionez sa sugerez că acel sărut a fost iniţiat de Lisa-Marie, doar am văzut cu toţii faimoasa secvenţă şi nu am să neg ceva ce e evident; însă la fel de evident mi se pare faptul că Lisa-Marie nu a fost deloc surprinsă, aşa cum declară; toată treaba fusese stabilită dinainte, amândoi ştiau de asta şi conveniseră, de comun acord, să o facă. Cu atât mai mult cu cât acest gest nu făcea parte din categoria gesturilor obişnuite pentru Michael Jackson. Pe de altă parte, Lisa-Marie nu a pozat niciodată în mimosa pudica, dimpotrivă, i-a plăcut mereu să trăiască periculos şi să se dea în stambă, iar pentru ea nu era prima oară când se săruta în public, nici prima oară când se urca pe o scenă, aşa că nu pricep de ce taman acum s-a trezit sfiala în ’mneaei. Că ceva nu-i convenea se vede, şi încă foarte clar; dar nu e vorba de “tupeul lui Michael de a o săruta în văzul lumii”, nici vorbă; ci de faptul că toate privirile erau aţintite asupra lui, nu a ei; că publicul l-a aplaudat pe el, nu pe ea, că s-a ridicat în picioare pentru el, nu pentru ea. Ceea ce văd eu pe faţa ei nu e, de fapt, decât năduful invidiosului, care e nevoit să asiste neputincios cum altcineva culege sufragiile lumii, în timp ce, pentru aceeaşi lume, el nu e decât o anexă, o cantitate neglijabilă. Probabil e adevărat că, după ce au ieşit de pe scenă, Michael i-a arătat Lisei-Marie că îi învineţise mâna, atât de puternic i-o strânsese. Dar nu de emoţie sau de ruşine, vezi-Doamne, aşa cum sugerează dânsa, ci de furie. Nu ştiu cu exactitate ce a fost în capul ei atunci, dar văzând secvenţa filmată, am avut sezaţia acută că Lisa-Marie abia în clipa aia a realizat cu cine se măritase. Nu era vorba numai de Regele Pop, ci de mult mai mult de atât: un om cu o personalitate covârşitoare, un rege fără regat dar cu mult mai mulţi supuşi decât oricare dintre regii lumii. Şi oricare dintre regii lumii avea parte de mult mai multă intimitate decât Michael Jackson. Cineva îmi spunea, nu demult: “Michael Jackson a fost o pălărie mult prea mare pentru Lisa-Marie Presley.” Cât de adevărat! Acum vine, ciclic, în toate talk-show-urile de doi bani şi povesteşte cât de mult a iubit-o Michael pe ea atunci şi cât de mult îl iubeşte ea pe el, acum. Şi ce a mai căutat-o Michael pe ea, după ce s-au despărţit, şi cât a mai vrut-o înapoi, dar ea nu şi nu. Am mai spus-o şi repet: nu l-am cunoscut personal pe Michael Jackson, dar anumite lucruri le ştiu cu certitudine despre el, iar unul dintre acestea este acela că nu se uita niciodată înapoi. Nu era genul care să se agaţe de cineva şi nici nu dezgropa morţii. O relaţie terminată era terminată definitiv. Lisa-Marie e de fapt cea care s-a ţinut ca scaiul de Michael, ani de zile după divorţ – evident, degeaba. Până şi “amicul” Taraborrelli e de acord cu asta.

Sincer, eu unul nu mai pot cu duduia asta şi cu lamentările ei penibile. Nu cred că merită să-i dedic un articol, dar vreau să clarific nişte aspecte şi după aia îi pun cruce.

Un prieten psihiatru îmi povestea, cu ceva vreme în urmă, despre interpretarea psihologică a fotografiei. Privind o fotografie, poţi contura, cu destulă exactitate, personalitatea persoanei ori persoanelor imortalizate, precum şi natura relaţiilor dintre ele sau atitudinea unora faţă de altele. În timpul relaţiei cu Michael, Lisa-Marie a fost întotdeauna în planul al doilea.

Analizând fotografiile, înţeleg că, fie că era conştientă de asta, fie că nu, Michael era mereu cu un pas înaintea ei. O ţinea strâns de mână şi avea o atitudine protectoare, dar el era veşnic în prim-plan, iar ea undeva mai în spate. Şi aşa a fost în tot timpul mariajului cu Michael. Ea, fata Regelui Rock&Roll, obişnuită ca toată lumea să-i ţină trena, crescută în ideea că tot ce e pe lumea asta i se cuvine, fără să ridice un deget, fără să facă un minim efort, de data aceasta s-a confruntat cu un statut care nu-i convenea deloc: “soţia lui Michael Jackson”. Atât. Din fiica unui rege, devenise soţia altui rege. Era soţia “Regelui”, dar nu era “regină”. Era soţia celui mai popular om din lume, dar ea nu avea parte nici măcar de o firimitură din popularitatea lui. Ori, asta era exact ceea ce-şi dorea mai mult.

În mai 1994, Lisa-Marie s-a căsătorit cu Michael Jackson şi după numai patru luni, în septembrie, a trebuit să facă frumos în timp ce soţul ei era aplaudat în picioare, la MTV Video Music Awards. Şi, colac peste pupăză, soţul ei lucra cu spor şi cu dedicaţie la albumul “History” şi pregătea turneul mondial pentru promovarea acestui album. Deja era prea mult pentru duduia, care voia şi ea un album, a sperat că Michael o va ajuta în acest sens, şi nu mă îndoiesc că ar fi făcut-o, doar că duduiei nu-i prea place munca. Poate că, dacă Michael i-ar fi făcut tot albumul de unul singur, eventual să-l şi cânte tot el, şi la final doar să-i pună numele duduiei pe copertă, aşa cum faci cu un tort aniversar... poate că atunci s-ar fi ales şi dânsa cu un album. Iar Michael, care e un egoist şi un workaholic, nu a vrut să facă asta pentru ea (lol).

Aşadar, în tot timpul căsniciei cu Regele Pop, duduia Lisa-Marie s-a aflat pe undeva prin fundal. Aceeaşi poveste s-a repetat şi în mariajul cu Nicolas Cage. Pentru cine nu ştie: Nicolas Cage (la fel ca Michael Jackson) este un om extrem de puternic şi de motivat, al cărui principiu în viaţă a fost că “pentru a obţine un lucru, trebuie să-l meriţi”. După ce a decis că vrea să fie actor, şi-a schimbat numele de familie, din Coppola în Cage, pentru a evita suspiciunile de nepotism la Hollywood şi pentru a demonstra, şi celorlalţi, dar mai ales lui însuşi, că poate reuşi în carieră pe cont propriu – lucru care s-a şi întâmplat. Ambiţios, hotărât, perfecţionist, Nicolas Cage a făcut întotdeauna casă bună cu disciplina, care l-a ajutat să ajungă acolo unde şi-a dorit. Spirit liber, nu suportă să fie îngrădit şi nu agreează absolut deloc posesivitatea. Având în vedere toate aceste aspecte, este evidentă diferenţa dintre el şi Lisa-Marie. La ceremonia căsătoriei cu Nicolas Cage, a treia din “portofoliul” duduiei, Lisa-Marie i-a promis solemn mamei ei, care (de data asta) a fost prezentă: “Mamă, îţi promit că nu voi avea trei căsnicii ratate.” Evident că şi aceasta, la fel ca toate promisiunile duduiei, n-a avut nicio valoare. Dar, la o mincinoasă patologică (aşa cum, foarte plastic, o descriu fanii Regelui Pop şi mulţi dintre cei care o cunosc – o mai descriu şi în multe alte feluri, mult mai puţin plăcute, însă mă abţin să le menţionez), promisiunile încălcate cu consecvenţă, sunt doar nişte mărunţişuri.

Dacă mariajul Lisei-Marie cu Nicholas Cage a durat numai trei luni (lucru care nu mă miră absolut deloc), se ridică întrebarea cum de, totuşi, lângă Michael a rezistat aproape doi ani. Există nişte similarităţi între cele două mariaje: în niciunul dintre ele, soţii nu au locuit împreună; în ambele certurile au început aproape imediat după nuntă; de fiecare dată, după divorţ, Lisa-Marie a început să împroaşte cu noroi în stânga şi-n dreapta, să se declare “stânjenită”, să pozeze în victimă manipulată şi să susţină că a fost o greşeală să se mărite, în timp ce partenerul, s-a abţinut cu eleganţă de la orice comentariu în faţa presei. Lisa-Marie are un psihic foarte labil. Acum e exaltată, iar în secunda următoare cade în cea mai adâncă depresie. În contrast, Cage e tot timpul încrezător şi exuberant, la 5 dimineaţa e în picioare, pregătit pentru o nouă zi, nerăbdător să discute despre planuri mari şi idei noi. Lisa-Marie se trezeşte numai ca să-şi vadă copiii înainte să plece la şcoală, după care se întoarce în pat, până pe la prânz. Nicolas Cage s-a plâns odată unui prieten: “Lisa e atât de morocănoasă dimineaţa şi atât de negativistă, încât mă deprimă şi-mi strică toată ziua.” Lisa-Marie s-a plâns şi ea: “Nicolas poate să petreacă ore în şir cu o carte care pe mine nu mă interesează deloc. Dar nu asta e cea mai mare problemă, ci faptul că după aia vrea să mi-o povestească şi are pretenţia ca mie să-mi şi placă să-l ascult. Las-o moartă! Asta nu se va întâmpla în vecii vecilor.”

Interesele lor sunt total diferite. Lui Cage îi place mult să citească filosofie şi să dezbată astfel de subiecte cu prietenii (filosofie?? evident că asta n-are cum să o intereseze vreodată pe duduia – lol). Lisa-Marie preferă romanele siropoase şi cărţile poliţiste. El se uită la emisiuni educative; ea la telenovele. El e amabil, manierat şi se comportă întotdeauna cu diplomaţie. Ea e necioplită, spune ce-i vine la gură, înjură ca un camionagiu şi nu-i prea pasă de părerea celorlalţi despre ea.

Nu vi se pare că, după relaţia duduiei cu Michael Jackson, cea cu Nicolas Cage sună a “déjà-vu”?

În seara în care trebuiau să meargă în Los Angeles, la premiera unui nou film al lui Nicolas (“Adaptation”), Lisa-Marie s-a îmbrăcat ca o paiaţă (fotografia de mai sus, dreapta). Nicolas a fost oripilat: “Te rog, spune-mi că nu vii îmbrăcată aşa la premiera mea.” Lisa-Marie i-a aruncat un rânjet. Nicolas şi-a turnat nişte coniac într-un pahar şi l-a dat pe gât; apoi şi-a pus o cămaşă în dungi şi un sacou portocaliu, pentru ca, cel puţin, să fie în acelaşi ton cu soţia lui. Era un moment important în cariera lui Cage, era un eveniment la care venea toată crema Hollywood-ului şi, deşi duduia nu cred că a priceput, gestul acesta a arătat solidaritate din partea lui şi o încercare de a o face să pară mai puţin penibilă în ochii somităţilor invitate la premieră. “Vreau să am o carieră muzicală! Vreau să arăt cool!” a bătut duduia din picior. Până şi mama Priscilla i-a atras atenţia: “Trebuie să te îmbraci ca soţia unui star de cinema, nu ca o neroadă.” A doua zi, Nicolas Cage a depus cerere de divorţ (sursa: DailyMail).

Momentul acelei premiere are, din punct de vedere psihologic, aceeaşi semnificaţie cu momentul de la “MTV Video Music Awards” din 1994. Nicolas era vedeta, el era cel omagiat, el era în prim-plan, era seara lui, iar duduia noastră cea isterică (şi care, la 34 de ani, se comporta ca o râzgâiată exasperantă de cel mult 3) a făcut tot posibilul să i-o distrugă. Pentru că, la fel ca în cazul relaţiei cu Michael, a izbit-o brusc în freză revelaţia că omul cu care se măritase avea drumul lui, avea un nume, avea o carieră, construită din greu, cu muncă asiduă şi disciplină de fier, de care dânsa fuge ca dracul de tămâie (chiar dacă nu i-ar fi lipsit talentul), motiv pentru care nu va fi niciodată altceva decât “fiica” sau “soţia” cuiva.

Aşadar, dacă mariajul cu Michael Jackson a durat 21 de luni, asta se datorează numai faptului că Michael nu a vrut să fie el cel care să înainteze cererea de divorţ. Din punct de vedere psihologic, Michael, nefiind un impulsiv (poate că era extrem de riguros, poate că era încăpăţânat, dar în niciun caz impulsiv), şi, aşa cum am mai spus, genul care, după ce a închis o uşă, n-a mai încercat să o deschidă vreodată, a preferat să o lase pe Lisa-Marie să facă asta. Nu că i-ar fi lipsit curajul sau motivul, ci pur şi simplu pentru că era o decizie foarte importantă, pe care nu voia să o ia de unul singur şi mai ales fără să o cântărească temeinic înainte. Pentru duduia nu era nicio problemă, ea era obişnuită să fie când măritată când dez-măritată, dar Michael era la prima căsătorie şi sunt convins că şi-a dorit din tot sufletul să fie pentru toată viaţa, cu atât mai mult cu cât avea un background educaţional şi religios care pleda pentru asta.

În fine, ajungem la “cireaşa de pe tort” – Michael Lockwood, ultimul soţ al Lisei-Marie (de până acum). Un chitarist mărunt şi un producător care a lucrat cu diverse “vedete” (printre care şi Lisa-Marie Presley) de care nici Europa, nici 9/10 din America n-au auzit, membru devotat al bisericii scientologice, Lockwood este bărbatul ideal pentru Lisa-Marie – motiv pentru care i-a şi făcut copii.

Se pare că, în sfârşit, duduia si-a găsit sufletul-pereche. Lockwood se învârteşte în jurul ei ca un pechinez, face sluj, răspunde prompt la comenzi şi îi culege, grijuliu, scamele de pe haine. Pentru Lockwood, Lisa-Marie şi mofturile ei reprezintă centrul Universului – şi, mai ales, este dedicat trup şi suflet carierei ei, în care (numai el) crede cu tărie. În sfârşit, Lisa-Marie a găsit bărbatul care stă “în planul doi”, bărbatul pentru care nu există altă preocupare decât persoana ei, bărbatul care nu trăieşte decât pentru ea, bărbatul pentru care ea şi numai ea reprezintă raţiunea lui de a trăi, care o adoră când înjură, care o răsfaţă când e bosumflată, care nu are nicio pretenţie şi care plânge la telenovele împreună cu ea. Poate că, în sfârşit, duduia a realizat că toate astea nu ar fi fost posibile în vecii vecilor lângă bărbaţi ca Michael Jackson sau Nicholas Cage, aşa că s-a orientat către cineva pe măsura ei. Poate că, în sfârşit, duduia a înţeles ce-i trebuie. Poate că, în sfârşit, a priceput ce e cu ea şi ce-şi doreşte de la viaţă. Ar fi păcat să nu fi priceput. Le şade atât de bine împreună...

...