LIVING WITH MICHAEL JACKSON - Partea 2

...

Iertaţi-mă, dar nu pot să nu comentez puţin. Mai întâi, pentru cine nu ştie, vreau să exprim nişte definiţii:

Chiloţar = psihopat obsedat să adulmece (şi la propriu şi la figurat) chiloţii vedetelor.

Psihopat = persoană care suferă de tulburări de afectivitate, comportament şi/sau caracter; termen generic pentru cineva care prezintă ciudăţenii în comportare.

Bashir s-a milogit de Michael să facă interviul şi l-a păcălit să-l accepte, sub pretextul că va prezenta lumii adevărul. Michael ştia bine care e adevărul, iar Bashir ştia bine că nu voia decât faimă şi rating. L-a făcut pe Michael să promită că nu va ascunde nimic, pentru că el nu a urmărit, de la bun început, decât să-i dea lovitura de graţie. Bashir s-a comportat exact ca un psihopat, care se insinuează în viaţa unui om cu scopul de a-i da cu ranga în cap. După ce că Michael a acceptat cu greu să-i deschidă porţile Neverland şi ale inimii sale (ştia el de ce şi-mi pare nespus de rău că nu şi-a ascultat instinctele), psihopatul a mai avut şi pretenţii. Cum de a fost Michael de acord cu asta, nu pot să-mi explic. Iar întrebările despre viaţa intimă, sincer, chiar nu-şi aveau rostul. Ce importanţă avea pentru tot restul lumii dacă Michael a făcut sex cu Debbie sau nu? Am avut, efectiv, imaginea lui Bashir încercând să-l dezbrace pe Michael cu forţa, ca să-i adulmece lenjeria intimă. Îl vedeam studiindu-i cu lupa cearşafurile şi hainele din maşina de spălat. Mie asta mi-a sugerat tot „interviul” lui. Şi, ori de câte ori îl aud pe chiloţar întrebând ceva, am în minte aceeaşi imagine, pentru că, evident, monseur Bashir nu se gândeşte decât la asta, pentru că e un pervers ordinar. S-a văzut clar că, din capul locului, pe Bashir nu l-au interesat munca lui Michael, realizările lui, generozitatea şi geniul care i-au definit caracterul – nuuu, pe monseur Bashir nu l-au interesat decât rufele murdare. La toate discuţiile purtate în interior, îl văd pe Michael nervos, din ce în ce mai nervos. Ştiu că, atunci când bâţâie din picior, e furios de-a dreptul. Şi l-am văzut făcând asta, la fiecare întrebare legată de aspectele intime din viaţa lui, despre care nu i-a plăcut niciodată să vorbească. Şi de fiecare dată îmi închipui cum ar arăta talpa bocancului meu lipită de faţa lui Bashir. Pentru halul ăsta de „interviu”, nu era nevoie să stea pe lângă Michael, ca o căpuşă infectă, timp de 8 luni. Michael i-a arătat tot, iar Bashir n-a prezentat la televizor decât... „chiloţi”. Evident, pentru că pe monseur numai asta îl pasionează.

Iată cam ce îmi imaginez eu că gândea Michael, în timpul „interviului” lu’ peşte:

Bashir: Tu nu vrei să creşti?
Michael: Nu, eu sunt Peter Pan. [Pfff... ce întrebări retardate îmi pune ăsta... şi se laudă că e jurnalist...]
Bashir: Ba nu, tu eşti Michael Jackson.
Michael: Sunt Peter Pan în adâncul inimii. [Bre, ăsta ori e prost, ori se face. Şi de ce-mi vorbeşte atât de insinuat, se crede psihiatru?]






...