MICHAEL

...






Încerc să găsesc cele mai potrivite cuvinte pentru a descrie ce simt în legătură cu acest album şi constat, cu surprindere, că nu mi-e deloc uşor. Eu am întotdeauna cuvintele la mine, dar de data asta parcă s-au ascuns, parcă fug de mine – ori nu sunt eu capabil să le stăpânesc, aşa cum eram obişnuit.

Michael... de când am melodiile de pe acest album, le ascult continuu. Trei dintre ele (Hold My Hand, Another Day şi The Way You Love Me) le aveam de ceva vreme; Breaking News, Keep Your Head Up! şi Much Too Soon le ascult de o lună; iar Hollywood Tonight, Monster, Best Of Joy şi Behind The Mask de câteva zile.

Michael… albumul acesta e cel mai frumos cadou pe care fanii l-ar fi putut primi de Crăciun, în anul 2010. E complex, excelent structurat şi produs, are un aer prosapăt (chiar dacă unele melodii sunt înregistrate cu mai mulţi ani în urmă) şi – indiferent ce ar spune toată turma de Gică-Contra, toată familia lui Jermaine, toţi băieţii lui Tito, toţi aşa-zişii fani, orbiţi de furie, care nu văd din cauza ochelarilor de cal şi toată claia de critici muzicali ai lumii – e Michael, sunt absolut convins de asta şi, atâta vreme cât niciunul dintre Gică-Contra nu vine cu dovezi palpabile, nu-mi voi schimba părerea.

Michael... nu-mi pot explica de ce, din clipa în care am avut albumul întreg, am simţit cu adevărat spiritul sărbătorilor. Mă simt ca şi cum, în sfârşit, după atâţia ani, şi-a lansat un nou album, atât de mult aşteptat. E ca şi cum ultimul an şi jumătate nu mai există, a dispărut şi totul e ca înainte de 25 iunie 2009. Uneori chiar mă aştept să aflu că, pe undeva în lumea asta mare, Michael se pregăteşte pentru lansarea albumului său şi parcă văd cum va arăta locul în care se va întâmpla asta: plin de lume, de bliţuri şi de microfoane, zecii de mii de oameni călcându-se în picioare pentru ca, dacă nu vor avea norocul să capete un autograf, măcar să-l vadă, pentru o clipă. Ca în vremurile bune...

Hold My Hand – un cântec pop, R&B, hip-hop, o colaborare foarte reuşită a lui Michael cu Akon, înregistrată în Las Vegas, 2007; vocile lor se completează excelent, iar mesajul e o declaraţie de dragoste în stilul lui Michael, pusă pe muzică în stilul lui Akon: “eu am mai trecut prin asta şi tu ai mai trecut prin asta, dar împreună ne va fi bine...” Iată ce declara Akon în 2008, despre colaborarea cu Michael: „Doar fiind în aceeaşi încăpere cu el, am simţit că tot ce îmi dorisem să realizez, în toată viaţa mea, fusese îndeplinit. Acea aură... e atât de incredibilă. Suntem gata să zguduim lumea din temelii, omule. Ştii cum e, să fii lângă cineva şi să nu găseşti cuvinte ca să exprimi ceea ce simţi? Obişnuiam să stau şi să mă gândesc: cum e posibil ca cineva să vândă atât de multe discuri şi să domine un întreg domeniu din industrie, la un nivel la care nimeni nu poate ajunge, decât dacă i se alătură? Felul în care gândeşte... unii artişti gândesc la nivel regional, alţii naţional, eu gândeam la nivel internaţional. El gândeşte interplanetar. E un cu totul alt nivel.”

Hollywood Tonight – e preferata mea. Înregistrată în perioada pregătirilor pentru albumul “Invincible” (1997-2001), străluceşte, pur şi simplu, şi mă aştept să atingă o poziţie de vârf în topuri. Beatboxingul lui Michael, care se aude pe tot parcursul melodiei, mai pregnant la început şi la final; dar şi ritmul înnebunitor, new jack swing, hip-hop, R&B, mă fac să mă ridic de pe scaun. “Ea visează la faimă, ea şi-a schimbat numele cu unul care dă bine pe ecran… Ea merge la Hollywood în seara asta… e adevărat că o şansă ca asta o ai odată-n viaţă...”

Keep Your Head Up! – înregistrat în New Jersey, în timpul şederii la familia Cascio (sfârşitul anului 2007 – începutul anului 2008) – e o baladă R&B, pop, soul cu influenţe gospel, care pledează pentru speranţă şi se constituie într-un îndemn, curajos şi vibrant, de a lupta cu viaţa, de a nu renunţa la ziua de mâine, care poate fi mult mai frumoasă decât cea de azi, oricât ai fi de deznădăjduit: “Ţine fruntea sus, către cer; concentrează-te să rămâi în viaţă... dă-mi aripile tale, ca să putem zbura...”

The Way You Love Me – o baladă de dragoste, pop, R&B, soul, delicată şi declarativă, înregistrată, cred, prin anii 2000-2004, la care producătorii au ales să ataşeze, ca intro, un fragment cu vocea lui Michael prezentând melodia şi ritmul de bază – o idee care mi-a plăcut mult şi care ni-l aduce parcă, mai aproape pe Regele Pop: “Eram singur în întuneric, atunci când te-am intâlnit; m-ai luat de mână şi mi-ai spus că mă iubeşti… mi-era teamă, pentru că ultima oară am fost rănit… Îmi place felul în care mă iubeşti…”

Monster – înregistrat tot în perioada şederii la familia Cascio (sfârşitul anului 2007 – începutul anului 2008); e o colaborare cu 50 Cent, datorată DJ-ului acestuia, pe nume Whoo Kid, care l-a întâlnit pe Michael şi i-a spus lui 50 Cent că Regele Pop are un cântec pe care ar vrea să i-l asculte şi care consideră că ar fi potrivit pentru o colaborare. 50 Cent, a cărui atitudine degajată e legendară, a afirmat că rareori se simte stânjenit atunci când se află în preajma starurilor, dar că exact aşa s-a simţit în timp ce vorbea cu Michael Jackson. “Mike e special. E diferit. Nu ştiu cum să explic asta.” Monster este un cântec R&B, hip-hop, rap, cu tentă new jack swing; un cântec puternic şi ofensiv, combinând elemente de jazz, blues şi soul, cu un ritm sincopat şi o linie de başi gravă, repetitivă. Monster vorbeşte despre Hollywood şi paparazzi, care ar trebui să se privească pe ei înşişi în oglindă şi să vadă că sunt nişte monştri.”Tu alergi ca să scapi, dar ei vânează banii, aşa că falsifică orice…”

Best Of Joy – se pare că a fost compus şi înregistrat în 2009, cu numai câteva săptămâni înainte de tragica sa dispariţie, iar asta înseamnă că e cel mai proaspăt din album. O baladă pop, R&B, soul, care mă duce cu gândul la “You Are My Life”, “Heaven Knows I Love You” sau “Beautiful Girl”. Versul “I am forever” e leitmotivul melodiei şi, pentru aceia care îşi doresc ca Michael să fie astăzi cu noi, Best Of Joy le va umple golul din suflet şi disperarea. Michael ne va fi mereu alături, prin muzica sa. “Eu sunt acela care a venit, atunci când erai la pământ; eu sunt singurul care ţi-am fost alături, atunci când unele lucruri te-au rănit… Eu sunt pentru totdeauna; nu sunt eu acela care ţi-am spus că erai liberă? – atunci când viaţa părea grea şi erau lucuri care te răneau…”

Breaking News – cea mai controversată piesă de pe album, e o compoziţie R&B, hip hop, house, funk, pop, cu influenţe new jack swing, înregistrată tot cu familia Cascio (2007); şi se constituie într-o ironie muşcătoare la adresa vechilor, actualilor şi – după cum se preconizează, din păcate – viitorilor duşmani ai artistului: media, cea care, în goana după rating, e gata oricând să împroaşte cu noroi, să rănească oameni, să distrugă vieţi: “Acum, e chiar atât de ciudat că m-am îndrăgostit? Cine e sperietoarea la care vă gândiţi?... Toată lumea a înnebunit, doar fiindcă m-am îndrăgostit; pentru ei e o ştire fierbinte...” Diferitele “demonstraţii” care compară vocea din Breaking News cu cea a unui imitator, m-au pus şi pe mine pe gânduri, pentru o clipă, şi m-a determinat să-mi fac propria investigaţie, iar concluzia la care am ajuns este că vocea din Breaking News seamănă foarte bine cu cea din “Ghosts” ori “Break Of Dawn”. Controversele au apărut din cauză că versiunea originală a cântecului conţine doar vocea principală a lui Michael; fără backing şi fără alte efecte care compun un cântec obişnuit. Producătorii au adăugat vocile din back up şi instrumente, ca să umple melodia.

Another Day – un cântec R&B, funk, pop-rock, rezultat al colaborării cu Lenny Kravitz, e deja bine cunoscut de toată lumea. A fost înregistrat pentru albumul “Invincible”, dar nu a trecut de selecţie. Lenny Kravitz l-a rescris apoi şi l-a inclus, sub numele “Storm”, pe albumul său “Baptism”, lansat în 2004. Kravitz a afirmat că lucrând cu Michael Jackson a fost “una dintre cele mai uimitoare experienţe” pe care le-a avut vreodată. “A fost creat de două persoane care se respectă reciproc şi care iubesc muzica – atâta tot.” Îmi place mult Another Day, mă duce cu gândul la “Give In To Me” şi, pentru că ador vocea lui Michael cântând rock, e a doua pe lista preferinţelor mele. “Viaţa m-a dus dincolo de planete şi de stele; şi tu eşti singura care ar fi putut să mă ducă atât de departe... Voi căuta întotdeauna dragostea ta...” E un cântec puternic, impresionant, atât prin ritm cât şi prin versuri: “Am plecat dar am greşit; tu eşti cea care-mi dă putere; eşti focul care mă încălzeşte; cum să trec prin furtuna asta... Nu pot trăi încă o zi fără iubirea ta...” O singură obiecţie aş avea – şi vă rog, nu daţi cu parul, e doar părerea mea: primele măsuri sunt excepţionale, pline, rotunde, puternice; după care, brusc, fondul muzical devine sărăcăcios şi anost; se mai îmbogăţeşte la refren şi la intermezzo-ul cu chitara, dar nu mai atinge măreţia de la început. Lenny Kravitz a spus că a încercat să prelucreze melodia aşa cum şi-ar fi dorit Michael, dar părerea mea e că putea să facă mai mult. Oricum, Another Day e un cântec grozav, i se potriveşte de minune lui Michael şi pentru mine e o mare bucurie, de fiecare dată, să-l aud cântând rock.

Behind The Mask – originalul a fost compus şi lansat de o trupă japoneză, Yellow Magic Orchestra; se spune că, prin 1979, lui Quincy Jones i-a plăcut mult cântecul lor, Behind The Mask, i l-a prezentat lui Michael şi au lucrat împreună la propria lor versiune. Michael i-a rescris versurile şi l-a înregistrat în timpul sesiunilor pentru albumul “Thriller”. Cântecul nu a fost însă finalizat şi lansat, din motive necunoscute – unii spun că ar fi vorba de motive legale, dar mă îndoiesc, din moment ce clăparul care a lucrat cu Michael la acea vreme, Greg Phillinganes, a lansat în 1984 cântecul, cu versurile lui Michael, iar în 1986 acelaşi cântec, cu aceleaşi versuri, a apărut pe albumul “August” al lui Eric Clapton (evident, faptul că la acea dată Phillinganes făcea parte din trupa lui Clapton nu e numai o coincidenţă). Până în zilele noastre, l-au mai cântat o grămadă de artişti, dar nu m-am obosit să-i caut, aşa ca nu ştiu ce versuri au folosit. Behind The Mask, în versiunea iniţială, cea a Yellow Magic Orchestra, se încadra în genurile electro-pop şi synth-pop; Gregg Phillinganes i-a adăugat o tentă funk, iar varianta lui Michael Jackson e pop rock, R&B, hip hop, mult mai elaborată şi mai pe gustul meu. “Tot timpul am ştiut că eşti o ipocrită; stai în spatele măştii şi îţi ţii lumea ta sub control... Tânjesc să descopăr care e adevărul cu tine, aşa că scoate-ţi masca, să-ţi pot vedea faţa.” Cu un ritm susţinut, chiotele mulţimii din fundal şi „ee-he-he” de la refren, Behind The Mask e pe locul al treilea în topul meu.

Much Too Soon – o baladă pop cu tentă folk, frumoasă, caldă şi tristă, a fost compusă de Michael Jackson în perioada „Thriller”şi înregistrată în 1994. Vocea catifelată a lui Michael e pusă în valoare de instrumentaţia simplă, sobră, iar melodia, în ansamblul ei, transmite o resemnare dureroasă: „Ai vrea să mergi cu mine?; iar ea mi-a răspuns că nu; dar cred că mi-am învăţat lecţia mult prea devreme.” Lui Michael i-a plăcut întotdeauna acest cântec, la fel cum i-au plăcut toate cele pe care le-a compus; şi îl lua în calcul de fiecare dată când pregătea un nou album, dar niciodată nu i-a găsit locul potrivit. De data aceasta, Much Too Soon a fost plasat ca o încheiere dulce-amăruie a colecţiei de excepţie care compune albumul Michael.

Prin acest album, lansat postum, Michael ne reconfirmă faptul că el este Regele Pop, pentru totdeauna. Vocea lui e la fel ca întotdeauna, unică şi impresionantă, indiferent dacă timbrul îi e mânios ori cald, indiferent dacă ne încântă cu o melodie rock sau cu una soul. Trei dintre melodiile de pe albumul Michael sunt produse de un muzician şi producător nou şi vivace, pe nume Theron Femster, zis şi Neff-U (nephew = nepot). În mod ironic, nepoţii lui Michael Jackson (fostele vedete, acum căzute in anonimat, 3T), au provocat atâtea disensiuni în jurul albumului Michael, doar pentru că niciunul dintre cântecele lor nu au fost alese; dar trei cântece produse de cineva supranumit Nepotul au fost (lol). Şi, ca o concluzie, vreau să-mi exprim o nedumerire către fratele Jermaine, nepoţii 3T, criticii lu’ peşte, media şi mai ales către aşa-zisii fani (care sunt de fapt detractori deghizaţi în blană de miel): De ce vreţi morţiş să-l uităm pe Michael Jackson?

Regele Pop şi-a descris, cu propriile cuvinte, traiectoria, cu mult înainte de 25 iunie 2009:

„Ce face o stea, atunci când renunţă să mai strălucească?”, m-am întrebat. „Poate că moare”. „O, nu”, a rostit o voce in mintea mea. „O stea nu moare niciodată; doar se transformă într-un zâmbet şi se întoarce, contopindu-se, în muzica celestă, în dansul vieţii.” Imi place gândul acesta, ultimul pe care l-am avut înainte să închid ochii. Cu un zâmbet, mă întorc, la rându-mi, contopindu-mă în muzică. (Michael Jackson – „Dance Of Life” – „Dancing The Dream”, 1992)

Are dreptate – o stea nu moare niciodată; şi, chiar dacă s-a întors în matricea stelară din care a apărut, steaua lui Michael Jackson e acolo şi străluceşte la fel de puternic. Eu o văd. Voi nu?

...