Crăciun Fericit!

...


“Odată la câteva secole, Dumnezeu îi trimite omenirii pe cineva special. Un apel la trezire. Cineva care să le arate oamenilor calea. Cineva care să-i încânte. Cineva care să-i adune laolaltă. Şi cred că Michael a fost un dar pe care Dumnezeu l-a trimis aici ca să le arate oamenilor cum să fie... să le arate cum să iubească.” ~ Jonathan Moffett (bateristul lui Michael din “This Is It”)







E al doilea Crăciun trist pentru fanii Regelui Pop, Rock & Soul şi pentru toţi cei care îl iubesc. Pentru noi, românii, e însă mult mai trist decât pentru alţii. Tocmai s-au aprobat alte şi alte măsuri de austeritate pentru noi, cei de rând – pentru ca cei de deasupra noastră să-şi vadă în continuare, liniştiţi, de matrapazlâcuri şi de jafuri la nivel XXL. Guvernanţii noştri au de gând să ne omoare, cu încetinitorul, bătrânii, tinerii şi copiii – inclusiv pe cei nenăscuţi. N-aş vrea să ştiu ce ar gândi Michael în legătură cu asta. Ne distrug sănătatea, alungându-ne medicii; ne sfărâmă mintea, distrugându-ne profesorii; ne destituie ca naţiune, parazitând armata şi poliţia şi desfiinţându-ne valorile. Tot ceea ce altădată reprezenta pentru noi un motiv de mândrie, astăzi e pe cale de dispariţie. Eminescu, Brâncuşi, glorii sportive – cei care ne-au aşezat pe harta lumii – sunt aruncaţi, tot mai mult, în uitare. Dar noi, românii, suntem nişte supravieţuitori. Nu ne-au distrus despărţirile de fraţii noştri din Ardeal şi Basarabia, am supravieţuit tăvălugurilor turceşti, fanariote, fasciste şi comuniste, şi vom supravieţui ciumei politice care încearcă să ne sugrume. E ceva mai greu de data asta, pentru că ciuma de acum e rezultatul unui parazit mutant, portocaliu-roşu-albastru şi galben; adaptat la multe metode de tratament şi care se adaptează continuu. Indiferent dacă îşi mai schimbă culoarea din când în când, parazitul de sub membrana cameleonică e acelaşi, întotdeauna. Dar vom supravieţui, şi acestei molime, ca şi FMI-ului şi oricăror altora. Şi, chiar dacă unii dintre noi fac greva foamei timp de 70 de zile fără să ca “lor” să le pese, chiar dacă alţii se aruncă de la balconul Parlamentului, în numele celor mulţi, şi sunt declaraţi nebuni, chiar dacă alţii, mulţi, pe care nu-i ştim, îşi iau viaţa pentru că au cedat în faţa sărăciei şi a disperării, şi sunt priviţi cu dispreţ – noi, românii, în general, nu ne-am pierdut niciodată puterea de a spera... şi de a zâmbi... pentru cei dragi, pentru copiii noştri... şi pentru noi înşine. Poate că de aceea se spune că poporul român este “ales”. Şi întotdeauna vom reuşi să ne ridicăm din genunchi şi să zâmbim. Michael a putut să facă asta. Noi de ce n-am putea?

Jonathan Moffet are dreptate. Michael e darul lui Dumnezeu pentru noi. Şi vreau să cred că, indiferent unde e acum, ne zâmbeşte şi ne îndeamnă să facem la fel. Pentru că puterea unui zâmbet e nepreţuită. Şi pentru că, poate, acum e momentul să o testam.

Căciun fericit, tuturor!


...