miercuri, 10 martie 2010

SATRANGE – Iubita secretă a regelui

...


Capitolul 1




Câteva secunde l-am studiat pe individul din faţa mea, încercând să-i pun diagnosticul doar din atitudine şi din cele câteva cuvinte pe care le rostise. Schizofrenie?... Neh... Dincolo de barba deasă, privirea lui nu era nicidecum una apatică, dimpotrivă; avea o strălucire care denota o inteligenţă neobişnuită. Tocmai voiam să deschid gura, când tipul mi-a făcut semn să tac şi s-a apucat să caute prin încăpere: sub birou, în bibliotecă, sub fotolii... aproape că a demontat telefonul. Paranoia?... Hm... În cele din la urmă, aveam să-i pun nişte întrebări care m-ar fi ajutat să-mi dau seama cu cine am de-a face. În orice caz, ţineam degetul aproape de butonul de alarmă pentru agenţia de securitate care, din fericire, avea sediul la numai două străzi distanţă. Continuam să-l analizez, în timp ce el îşi vedea conştiincios de treabă, căutând sub covor, întorcând pe toate părţile monitorul şi unitatea PC. Situaţia începea să mă amuze. Clar, aveam în faţa mea o problemă de psihiatrie pe care trebuia s-o rezolv. După ce a terminat de scotocit peste tot, s-a aşezat din nou pe fotoliu, a scos din buzunarul trenciului o cutie mică pe care a pus-o pe masă, şi-a încrucişat mâinile şi a început să mă studieze el pe mine. Am aruncat un ochi spre ceasul de perete, sperând ca omul să aibă la el destui bani pentru a-mi plăti consultaţia. În sfârşit, a început să vorbească.
– Se pare că nu ai microfoane, dar pentru siguranţă, cutia asta emite nişte ultrasunete care ar bruia orice emisie.
Mi-am scos registrul de consultaţii şi mă pregăteam să-l supun chestionarului medical uzual: nume, prenume, vârstă, stare civilă...
– Nu e nevoie de asta. Nu am venit la tine ca pacient. Poţi să-mi spui S. Vârsta mea nu contează.
„S” de la straniu, mă gândeam, încercând să-i ghicesc vârsta după mâini. Am presupus că avea în jur de 50 de ani.
– Ştiu că îţi par ciudat, dar încearcă să faci abstracţie de asta. Am ceva important să-ţi spun.
Părea că omul îmi citea gândurile, dar deocamdată nu eram îngrijorat.
– Ştiu cine eşti, ştiu cu ce te ocupi, ce muzică asculţi, cât timp stai la duş... Ştiu cam tot despre tine.
„Hopa!... Avem un psihopat. Dar până nici eu nu mai întâlnisem până acum un nebun care să-mi cronometreze timpul petrecut sub duş.”
– Nici vorbă de aşa ceva, nu sunt un psihopat. Şi nu eu sunt cel care te-a urmărit în toţi anii ăştia.
„Hm... Un psihopat care citeşte gândurile.”
– Încetează odată cu „psihopat”, mă deranjează cuvântul. Şi nu te mai gândi atâta, că mă distragi de la subiect.
De data asta începeam să mă îngrijorez. Am pus degetul pe butonul de alarmă, gata să-l apăs.
– Nu te grăbi. Aşteaptă să-ţi spun de ce am venit. Te asigur că sunt paşnic.
„Eh... dacă mă asigură ciudatul, nu trebuie să-mi fac griji, nu-i aşa?”
– Lasă ironia şi ascultă-mă. Poţi să fii serios câteva minute?
– OK. Ascult.
– În urmă cu 20 de ani, lucram pentru o mare agenţie de spionaj.
„CIA?”, mi-a trecut prin minte întrebarea, dar tipul şi-a dus repede un deget la gură.
– Nici în gând să nu rosteşti numele ăsta. Ei au antene peste tot şi pot afla lucruri la care nu te-ai fi gândit niciodată... Ei bine, acum mulţi ani, am primit misiunea de a mă infiltra în anturajul starului M.
M-am holbat la el, izbit de o bănuială care aproape că mi-a despicat creierul în două.
– Despre el e vorba, da...
Doamne, cu ce greşisem eu la viaţa mea?... Am încercat să-mi refac itinerariul pământesc, de la stadiul de embrion şi până în clipa de faţă, ca să-mi descopăr păcatele pe care trebuia să le ispăşesc. Acasă aveam o iubită care plângea pentru el; în faţa mea se afla un ins care fusese în anturajul lui; pe străzi, la ştiri şi peste tot eram asaltat de imaginea lui. Era prea mult pentru mine. Dacă cineva mi-ar fi bătut piroane în ţeastă cu încetinitorul, n-aş fi simţit o durere atât de crâncenă. Am început să caut prin sertare după un pachet de ţigări, rămas de la un pacient pe care îl convinsesem că nicotina era duşmanul creierului. Dar creierul meu trebuia amorţit urgent, cu orice aş fi avut la îndemână. Prima doză de tutun inhalată cu sete, mi-a inundat plămânii, s-a plimbat prin cutia toracică în vârtejuri repezi, mi-a şfichiuit inima, după care a ieşit pe nas, într-un fum gros. Nici vorbă să-mi anestezieze ceva. Nu-i nimic, mai insist. Trag din nou din ţigară, cu atâta putere, încât jarul s-a întins către filtru şi aproape că mi-a ars degetele. Domnul S mă privea uşor amuzat. Hm... aveam senzaţia că se inversaseră rolurile şi nebunul nu mai era cel de dincolo de birou. Venise să-mi spună ceva iar acum nu se mai grăbea.
– Păi, nu mă grăbesc foarte tare. (Uitasem că individul îmi citea gândurile). După 16 ani, pot să mai aştept ceva timp... cel puţin, până îţi iese fumul pe urechi. Apropo, parcă te lăsaseşi de fumat.
De ce oare nu mă mai miram că ştie?... După a treia doză, mă mai liniştisem. Am lăsat ţigara pe marginea scumierei şi am urmărit, pentru câteva clipe, fumul care urca şerpuind spre tavan.
– Să continui... Un om de-al nostru care îi devenise deja apropiat lui M, mă introdusese şi-l convinsese să mă angajeze ca agent de securitate. Se întâmpla în anul 1990.
– Care era scopul?
– Scopul era să îl am sub ochi tot timpul pe cel mai popular om din lume, care începea să devină periculos pentru ei.
„Apropos de pericol, să-ţi spun eu ce mă paşte acum, după ce a murit.”
– Ştiu şi te înţeleg. De aceea îmi e destul de greu să-ţi spun că am nevoie de ajutorul tău.
– Ajutorul meu, pentru ce? A...
Mi-a picat o „fisă” cât roata morii. Parcă am şi auzit-o cum s-a izbit de podea, zguduind clădirea. Cutremur de gradul 6,2 pe scara Richter.
– Sper că nu...
– Ba da. Trebuie să ajung la Rhea.
– Pentru ce??
– E ciudat şi complicat dar, dacă mă asculţi, vei înţelege.
Ceva mai ciudat decât faptul că stau de vorbă cu un nebun într-o zi de august şi mai complicat decât faptul că acasă mă aştepta o discuţie cu Rhea, pentru care aş fi dat orice ca să nu aibă loc, nu-mi puteam închipui.
– Cred că întrevederea noastră trebuie să înceteze acum. Eu am nişte probleme serioase şi nu-mi permit să pierd vremea cu prostii.
– Vrei să încetezi să mai fii atât de mărginit?
Eu, mărginit?... Asta era cea mai mare jignire pe care o primisem în ultimii 11 ani. Ultima oară mă „alintase” fosta iubită cu apelativul „porc”, atunci când îşi luase catrafusele şi se mutase de la mine, pe motiv că nu aveam deloc timp pentru ea. Mă pregăteam pentru examenul de medic specialist, ar fi trebuit să mă înţeleagă. A, şi a mai fost un pacient schizofrenic care m-a făcut „tâmpit”, pentru că nu eram de acord cu teoria lui că unu plus unu egal trei; dar asta nu se pune. Eu, mărginit?... Când în faţa mea era un întreg Univers, la care mă uitam ca prostul şi nu pricepeam ce dracu’ căutam eu acolo?
– Da, eşti mărginit. Ţi-am spus că ştiu totul despre tine. Dar nu e totul pierdut. Te porţi aşa pentru că aşa te-a învăţat lumea în care trăieşti, dar fondul tău e unul bun. Brânză bună în burduf de câine, cum s-ar spune.
M-am scărpinat în cap, întrebându-mă dacă ăsta trebuia să fie un compliment ori o insultă.
– Şi nu pot să te acuz. „Ei” au grijă ca oamenii să fie ancoraţi în slujbe cronofage, obsesia de a face bani şi bucurii meschine. Ăsta e modul lor de a vă controla. Poţi să mă crezi pe cuvânt, pentru că am fost unul de-al lor.
– „Ai fost”, aham...
– Am fost, da... Acum nu mai sunt. Eram tânăr şi ignorant, am fost recrutat de pe băncile şcolii şi am lucrat pentru ei timp de aproape 20 de ani. De fapt, în ultimii zece mă detaşasem de misiunea încredinţată. Îmi dădusem seama că lucrau extrem de murdar şi n-am suportat să mai văd cum oameni nevinovaţi cădeau pradă maşinaţiunilor diabolice. În acei 20 de ani am avut ocazia să văd multe; nu cred că vrei să le afli. ...Aşadar, eram agent de securitate în garda lui M. Cu timpul, l-am cunoscut din ce în ce mai aproape şi am realizat că era un om de treabă. În final, i-am devenit prieten şi, din duşman, m-am transformat în aliatul lui. L-am urmat peste tot unde mergea, în concerte, în turnee, la spitalele de copii, pe toate continentele, l-am ocrotit cât am putut de nebunia fanilor şi de pericolele care îl pândeau...
M-am gândit la Rhea şi la puştii pe care-i văzusem la flash-mob.
– Stai puţin... Era cel mai iubit om din lume. Ce pericole l-ar fi putut paşte?
– Nu ştii... nu ştii cum lucrează „ei”. M era mai popular decât orice altă vedetă, decât orice politician, decât orice lider religios. Dar nu asta era problema cea mai mare, ci faptul că se afla în tabăra greşită.
– Dar cine sunt, până la urmă, aceşti „ei” şi ce vor?
– Sunt o mână de oameni care conduc lumea. Îşi spun „Elita”, dar se ocupă cu tot ce poate fi mai putred şi mai întunecat. Îşi mai spun „Iluminaţi”, dar se închină unor idoli din fundul Iadului. Pretind că se folosesc de inteligenţa lor ca să aducă bunăstare lumii, dar în realitate urmăresc să o distrugă. Şi, crede-mă, nici măcar nu sunt atât de inteligenţi cum se pretind. Doar dacă îl poţi numi „inteligent” pe un individ cu creier de găină care îţi aţine calea, cu un automat în braţe, în timp ce tu ai mâinile goale. Iar organizaţia din care am făcut parte este unul dintre instrumentele lor. Puţini oameni ştiu asta dar oricum nu au puterea să facă nimic. În curând cu toţii veţi avea implantate cipuri prin care vă vor controla până şi ritmul respiraţiei.
– Cum adică „veţi avea...”? Tu nu?
– Când va veni ziua aceea, mă vor depista şi mă vor elimina. Pentru că i-am trădat, în ultimii ani am fost nevoit să mă ascund. Şi nu pentru că mi-ar fi teamă de moarte, ci pentru că am o misiune de îndeplinit. De aceea sunt aici.
– Dar nu înţeleg, ce rol are Rhea în toată povestea asta?
– În urmă cu 16 ani, s-a făcut un experiment. Un om de-al lor a fost trimis în viitor.
„Bun, deci revenim la oile noastre. Psihoză...”
– Nu râde, pentru că treaba e foarte serioasă. Şi foarte gravă. Ei au instrumente pentru a face asta, la fel de bine cum pot să declanşeze cutremure şi inundaţii. Controlează prezentul şi viitorul. În trecut nu s-au gândit încă să intervină, pentru că sunt mulţumiţi de felul în care a evoluat. Insul acela care a fost în viitor a văzut că oamenii începuseră să scape de sub controlul „lor”. Deveniseră conştienţi de faptul că, deşi nu aveau arme, erau mulţi şi inteligenţi. Şi toate acestea datorită unui singur om.
– M?
– Exact.
Înainte să-mi pun întrebarea „cum aşa?”, mi-a venit în minte imaginea cu M ţinând un speech şi convingând, fără prea mult efort, zeci de mii de oameni să se ia de mâini şi să-şi spună unul altuia „te iubesc”. Întrebarea nu şi-a mai avut rostul. Cum era posibil ca omul acela să aibă atâta putere?
– Era posibil, pentru că avea talent, frumuseţe interioară, charismă – toate în supradoză, dacă-mi permiţi să vorbesc în termeni medicali. Şi mai avea ceva.
– Mai era nevoie de ceva în plus?
– Da. O femeie care îl iubea. Ea este motivul pentru care am venit la tine.
Am simţit între coaste un cuţit cu lama lată, pe care cineva îl răsucea cu sadism. Abia am putut să murmur:
– Nu...
„În lumea asta sunt miliarde de femei, dintre care cel puţin zece procente îl iubesc pe acest M. De ce tocmai Rhea?...”
– Nu ştiu să-ţi spun de ce. Ştiu doar că ea e „aceea”.
– Eşti nebun; iar eu te întrec, pentru că stau să te ascult.
Straniul s-a căutat prin buzunare şi a scos o foaie împăturită, pe care a desfăcut-o şi mi-a pus-o pe birou. Era o pagină dintr-o revistă, care conţinea o fotografie cu M, alături de o femeie. Titlul, mare: „M şi iubita lui la ceremonia de restaurare a pădurii amazoniene.” Femeia era Rhea. Am văzut data publicaţiei: 20 august 2009. Mi s-a făcut rău.
– E singura dovadă cu care s-a întors omul acela. A păstrat-o pentru siguranţă.
– Astăzi suntem în 19 august 2009!
Straniul a zâmbit.
– Voilà!
– Nu... nu pot să cred aşa ceva... E un fals. Toată lumea ştie cât de uşor se poate falsifica o pagină de revistă.
– Nu e un fals şi tu ştii asta.
– Ei bine, cine e omul care a fost în viitor?
Straniul m-a privit într-un mod – ei da, straniu. Şi atunci mi-am dat seama.
– Tu?
– Din fericire pentru M – şi poate pentru noi toţi – trecusem deja în tabăra „celalaltă” şi nu le-am spus tot ce am văzut. Din păcate, „ei” au aflat totuşi, până la urmă; şi au luat măsurile de rigoare.
– Adică?
– Dacă eşti cu Rhea de atâţia ani şi spui că o iubeşti, ştii ce îşi dorea ea, acum zece ani?
– Stai să mă gândesc... Tocmai absolvise facultatea şi... A, voia să-şi deschidă un magazin cu obiecte de artă în Las Vegas. De fapt, totul era deja aranjat, când...
– Când?
– Când proprietarul clădirii şi furnizorii s-au răzgândit brusc.. A, şi imediat după asta Rhea a primit o slujbă la Facultatea de Arhitectură de aici. Chiar i s-a părut ciudată această ofertă, dar a acceptat-o.
– Adică Augusta, Maine; care e în capătul opus al Statelor Unite, faţă de Las Vegas. Au făcut tot posibilul ca Rhea să nu-l întâlnească pe M. În paralel, au intoxicat publicul cu ştiri despre el, care mai de care mai aberante, pentru a-l distruge. Şi, din păcate, în mare parte au reuşit.
– Vrei să spui că procesele acela oribile au fost orchestrate de ei?
– Nu. Procesele acelea au fost ideile unor indivizi dubioşi; dar le-au picat lor la fix, exact ca bomboana pe colivă. Nu cred că îl putea împiedica pe primul, dar îl putem evita pe al doilea – iar ăsta e cel care l-a distrus.
– Totuşi, nu înţeleg. De ce e nevoie de Rhea?... Nu avea prieteni?
– A avut câţiva prieteni, da. Eu am fost unul dintre ei. Dar noi toţi, împreună, nu am putut avea asupra lui puterea pe care ar fi avut-o o singură femeie, dacă femeia aia era cea potrivită. Nu l-am putut salva.
– Şi crezi că acum ai mai putea să faci ceva?
– Da. Pot să o trimit pe Rhea înapoi în 1999.
– Ca să... ce?
– Ca să refuze slujba din Augusta şi să rămână în Vegas.
Mai devreme îmi făceam procese de conştiinţă în privinţa Rheei şi a egoismului meu, dar în faţa unei asemenea „oferte” începeam să dau înapoi. Adică, recunoşteam în sinea mea că eram un porc egoist, dar preferam să rămân aşa şi să o păstrez pe Rhea.
– Problema nu e numai că trebuie să mă ajuţi să ajung la ea. Mai trebuie să mă ajuţi să o trimit înapoi în timp.
– Pentru câtă vreme?
– Păi, dacă totul decurge conform planului, pentru totdeauna.
Daca ar fi trecut peste mine, înainte si înapoi, zece betoniere încărcate, cred că nu le-as fi simţit în clipa aia.
– Auzi? Nu vrei tu să te întorci de unde ai venit şi să ne laşi pe noi în pace?... Asta-i bună, acum vrei să-ţi speli conştiinţa de spion scăpătat şi să-mi iei femeia ca să i-o dai unui tip pe care nu-l cunosc şi nu mă interesează!
– Situaţia e mai gravă decât îţi închipui. Aici nu e numai vorba de a-l salva pe M, ci de a salva lumea – pe voi, copiii voştri. Te mai las să te gândeşti. Sper că vei cugeta la discuţia noastră şi că vei lua decizia potrivită.
Straniul s-a ridicat, şi-a luat cutia de pe masă şi s-a îndreptat către uşă. Înainte de a ieşi, mi-a aruncat peste umăr:
– Apropo, mâine Statele Unite vor anunţa invadarea Iranului. Pregăteşte-te pentru tot ce poate fi mai rău.
Am rămas năuc, ca după o întâlnire cu Nichipercea în persoană. Ce zi de rahat!... Nu-mi era mie bine cu viaţa mea obişnuită, cu depresivii şi cu piromanii mei, chiar şi cu Rhea care suspina după nu ştiu care vedetă?... La urma-urmei, M era mort şi îngropat, ce pericol putea să mai reprezinte el pentru mine – asta, dacă ar fi reprezentat vreodată un pericol?... Şi dacă straniul n-a fost decât un coşmar? Dacă înnebunisem şi ajunsesem să visez cu ochii deschişi?... Mi-au căzut ochii pe foaia de revistă lăsată de S pe masă. De acolo îmi zâmbea Rhea, alături de M. Părea fericită, aşa cum n-o văzusem niciodată. N-a fost vis.



...

58 de comentarii:

  1. Superba postarea!m-a captivat total!interesanta abordarea si f bun mesajul!abia astet cartea!ma abonez pt knd o veti tipari!mult succes

    RăspundețiȘtergere
  2. Deci am ramas cu gura cascata...am citit fara sa respir...O fi el doar un roman...dar ceva realitate tot exista acolo...
    Eu nu am ras DELOC de acel "fost agent CIA" cand i-a zis psihoterapeutului nostru despre acel experiment de acum 16 ani, cu teleportarea in viitor si nu mi-am zis in gand ca o fi vreun paranoic, care vorbeste SF-uri...Chiar m-a ingrozit ce i-a spus psihoterapeutului...Eu l-as crede pe cuvant...
    Si acum, lasand un pic la o parte romanul, "ei" chiar sunt in stare de orice...Si au experimentat multe de-a lungul timpului...Au sfidat legile naturii din dorinta de a fi ei insisi D-zeu...dar rezultatul nu e altceva decat...DEZASTRU...si nu o mare realizare...
    Si ce coincidenta...chiar zilele trecute am vazut un documentar (sau mai bine zis, inca un documentar) despre "experimentul Philadelphia" (merita vazut, daca nu l-ati vazut pana acum, pt ca iti schimba mult perceptia despre lumea inconjuratoare)...iar acum asta...faza cu agentul CIA si teleportarea in viitor...Nimic nu e intamplator...

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma induioseaza ideea ca vrei sa-l salvezi si pe "el" si pe "noi" si probabil intreg pamantul.Dar ai "grija" Mihai daca finalul nu ne va multumi nu vei scapa de noi pana nu vei scrie si "urmarea"...
    Val.

    RăspundețiȘtergere
  4. Deci. Incep cu un "deci" care de fapt nu concluzioneaza nimic pe foaia de hartie ci doar gandurile mele. (apropo daca eram acum in exament la proful meu de drept civil in 96 ma pica cu brio exam, ca am inceput cu un deci). Dar, incerc sa-mi aranjez ideiile, pe care le concluzionez aici. Am citit la inceput ca e un roman si citind destul datorita materiilor studiate in liceu, ma gandesc daca si acesta e... ce? fictiune?...dar atat imi doresc: sa fie un roman cu radacini ancorate in adevar, indiferent daca e condimentat si cu altceva si sa fi existat intr-adevar o femeie pe care sa o fi iubit asa cum a vrut el. Sa fie o femeie care sa-l fi placut dincolo de aspectul de megastar, sa-l fi iubit asa cum multi barbati sunt iubiti de prietene, sotii, amante, etc, sa-l fi iubit pentru tot ce avea el rau fara a incerca sa-l schimbe (o prostie pe care multe dintre noi o fac dupa...siguranta relatiei). Imi doresc pentru el sa fi existat acea femeie, care macar intr-o dimineata sa-i fi facut un ceai cald, sa-i fi calcat macar odata o camasa sau sa-i fi luat de pe jacheta o scama atunci cand mergeau in oras si sa-i fi acordat spatiul de care ar fi avut nevoie atunci cand simtea sa fie singur fara a-l sacai. Din cate am citit si studiat despre acest om, dincolo de maretia lui din fiecare celula a corpului sau, mi-as fi dorit si sper sa fi avut un suflet langa el, pentru ca, asa cum noi femeile cerem constant atentie si afectiune si barbatii au nevoie de asta, chiar daca, uneori cutumele societatii le impun altceva.
    rig.veda

    RăspundețiȘtergere
  5. M-am tot gandit ce putea sa fie cu tipul ala care-l cauta de 16 ani….Trebuie sa recunosc ca “suspans-ul” a fost mult, muuult peste orice asteptari. Nu mi-ar fi trecut nicicum prin minte asa ceva....
    Mihai, esti extraordinar de…imprevizibil(printre altele!). Nu stiu...ma invadeaza un amestec de sentimente...sunt incantata, fericita, mi-e si teama parca, nerabdatoare,....sunt plina de admiratie...imi place enorm ce-ai scris....Si faci niste analogii in frazele tale!!!!!!!! “Mi-a picat o „fisă” cât roata morii. Parcă am şi auzit-o cum s-a izbit de podea, zguduind clădirea. Cutremur de gradul 6,2 pe scara Richter.” .......care ma fac sa-mi para rau ca nu ma pot minuna mai mult(!)
    Prima data m-a facut Michael..........
    Michael….e atat de trist si de greu fara el... pe cat de multe frumuseti ne-a daruit...
    Si totusi....cu el mereu.
    Va imbratisez pe toti cu drag, iar sarbatoritilor din “Germanar” un plin de iubire “La multi ani!”

    RăspundețiȘtergere
  6. Sper prin postarea mea anterioara sa nu inteleaga lumea ca imi doream pentru MJ o housekeeper, ci o femeie care face lucruri marunte pe care multi dintre noi nu le mai dau atentie. E atentia acordata celuilalt neconditionat, fara plata, fara retributie, e atentia fragila care e distrusa de egoismul nostru crezand ca o meritam. E femeia care sa poata iubi impreuna cu el schimbarea culorii frunzelor, culoarea anotimpurilor, cataratul in copaci, femeia care dupa ce facea toate astea mergea la brat cu el la o decernare de premii fara sa-i fi ramas in par frunze uscate de pe campul pe care in urma cu cateva ore stateau alunguti privind cerul strabatut de carduri de pasari.
    rig.veda

    RăspundețiȘtergere
  7. Mihai abia astept sa citesc cartea ta!Sunt convinsa ca va fi o lucrare excelenta din cate am putut vedea pana acum!

    Va rog sa urmariti acest interviu cu 3 bodyguarzi a lui Michael,ei vor sa scoata o carte in sprijinul lui, "In defence of the king" ( in sfarsit nu se spun minciuni despre Michael aici,din contra. )

    http://www.youtube.com/watch?v=-SRoa33uO4U

    Acesta este un Interviu cu Jennifer Batten ghitarista lui,din timpul turneelor Bad,Dangerous si HIStory:

    http://www.sawfnews.com/Entertainment/62954.aspx

    Merita sa va uitati!

    Love
    Dia

    RăspundețiȘtergere
  8. O imbinare intre multa, multa realitate si putin real SF. Ai grija sa nu te caute cineva pe acasa:)
    Iar dincolo de toate acestea, avand in vedere titlul romanului, imi doresc ca acest om, acest monstru sacru al muzicii sa fi avut parte de acel moment care sa l fi facut sa simta ca aduna stelele in palma, ca a atins cerul.
    Romanul dupa cum se anunta , v a fi ceva ce nu cred ca v a putea intui cineva finalul pana la ultima pagina
    Doamne ajuta si du l mai repede la bun sfarsit

    RăspundețiȘtergere
  9. WOW WOW WOW!!!
    Ca la toate postarile tale sunt "PAF" :)).
    Sper doar ca ceea ce ne-ai postat din acest roman sa fie doar aperitivul...nu de alta, dar din aceste 2 postari ale tale...eu zic ca acest roman n-ar merita sa fie citit pe blog...adica nu stiu, intelegi tu ce vreau sa zic.
    Eu am o tactica in momentul in care imi aleg o carte sa citesc...daca m-au prins primele 3-5 randuri, clar este ceva al naibii de bun!!! Tot aici se incadreaza ceea ce ne-ai postat....asa ca te anunt inca de pe acum...sa ma treci pe lista sau pe ce tii tu evidenta celor care vor romanul!!! :))
    Ce mai pot sa-ti spun ce nu ti-am mai spus pana acum??? Esti TALENTAT....mult mai talentat decat majoritatea ciurucurilor din Romania, ale caror carti stau pe primul rand si intr-o ora devin best-seller-e, doar pentru ca isi scriu povestea vietii...cum de la taximetrie au ajuns mari "cuconete"...de-a dreptul patetic...cine isi da seama la cine ma refer ok, cine nu asta e:))
    Esti de nota 30...si imi permit inca o data sa anunt vreo 10 valuri de aplauze din partea mea :))
    Esti exceptional!

    Cu drag, ca intotdeauna
    Scorpya:D

    RăspundețiȘtergere
  10. Apropo...referitor la ce ai postat...cat imi place cum acest agent ii citeste gandurile lui Nick, dar si modul ironic al acestuia:))

    As mai detalia eu, dar cine stie ce perla scot si cum se va interpreta asa ca raman doar la a spune...EXCEPTIONAL!!!

    Scorpya

    RăspundețiȘtergere
  11. Mihai,recunosc ca nu am citit inca primul capitol,dar din ce spun fetele trebuie sa fie ceva deosebit.Am sa citesc si am sa-ti spun parerea ;de fapt tu sti ca eu iti apreciez talentul de scriitor,si am incredere ca va fi ceva foarte frumos.

    Catalina,din Alba-Iulia,astazi e ziua ta,si uite ce cadou frumos ai primit de la Mihai;
    Eu si Dia ,iti uram La multi ani!

    In alta ordine de idei,uitati-va neaparat la cele trei garzi de corp ai lui Michael ,care au lucrat pentru el in ultimii doi ani,din pacate,si vedeti ce lucruri normale spun despre un om normal!Cinste lor,si sa-i ajute Dumnezeu sa reuseasca sa scrie cartea despre Michael,in care vor sa-l apere de tot ce s-a spus si ,culmea,se mai spune in continuare despre Michael,de niste naparci,ca oameni nu pot fi numiti.


    Pana la o noua "vedere",va spun cu drag, va iubesc Familia adoptiva a lui Michael,dar un picut mai mult pe El,Liliana

    RăspundețiȘtergere
  12. Va recomand un documentar: Earth's two-minute warning! Se gaseste pe net...:D
    Eu n-am vazut decat jumate aseara ca-mi picau ochii in gura de somn...dar din cate am vizionat...va pot spune ca e fff interesant si tulburator totodata...
    GBU!

    RăspundețiȘtergere
  13. Multumesc Liliana si Dia...multumesc Mihai...am citit postarea pe nerasuflate...e clar ca se anunta ffff interesant...pupici!

    RăspundețiȘtergere
  14. ..."SPEECHLESS"...:)
    Intrasem sa va spun ce am "patit" azi, dar dupa ce am citit acest prim capitol din roman.. chiar nu mai pot sa spun nimic...:) daca imi gasesc cuvintele va povestesc.. un lucru despre care multi ar spune ca e marunt si "neesential"(vorba unei colege) dar care pt mine a insemnat mult:)
    La multi ani Catalina! Multa sanatate si fericire!:)

    "God bless you!"

    RăspundețiȘtergere
  15. Foarte interesant:).Am intrat in lumea ta cand am citit .

    RăspundețiȘtergere
  16. Catallina, la multi ani si din partea mea si sa ai parte in lumea asta numai de bucurii si satisfactii! Sa fii iubita! Be blessed!

    RăspundețiȘtergere
  17. Tocmai am auzit la kiss fm ca pe 17martie la Sala Palatului in Bucuresti vine trupa-tribut Michael Jackson, nr 1 in lume, in turneul WHO'S BAD...sper ca 'oi fi inteles bine :D...Pt cine sta in Bucuresti...ar fi interesant de mers...

    RăspundețiȘtergere
  18. Mihai, am citit primul capitol,sunt naucita,tot timpul am simtit un nod in gat,de emotie,am un sentiment straniu,ca datorita tie,vom "trai" alaturi de Michael,o frumoasa poveste de iubire.

    Sti cand mi-au dat lacrimile?Cand am citit asta:"Aici nu e numai vorba de a-l salva pe M,ci de a salva lumea-pe voi,copii vostri."

    Sti ce mi-as dori cel mai tare acum?Sa poti sa te transformi prin personajul tau straniu,cu care te identifici,cum zici si tu,in salvatorul lui Michael!

    Cum nu e posibil ca atata iubire ,a noastra,a ta pentru Michael,sa nu poata infaptui minunea?Cum?

    Doresc din tot sufletul,ca alaturi de tine sa descoperim viata lui Michael,adevarata lui viata,si ,la final,macar in cartea ta,sa nu se sfarseasca totul,atat de urat,cum s-a sfarsit in relitate.

    Sa nu te superi pe mine,dar te iubesc pentru iubirea ta pentru Michael,pentru ca nu o ti ascunsa,ca o impartasesti cu noi!

    Eu nu ma identific cu personajul tau din roman;eu il iubesc pe Michael putin mai "matern",v-am mai spus eu asta,nu stiu,asa simt,nu am fost niciodata "ahtiata " dupa barbati,am iubit pe tatal fiicei mele,si daca totul s-a terminat,am ramas fidela acelei iubiri.

    Oricum,nu am inselat pe nimeni,nu m-am ascuns de nimeni,si nu mi-e rusine sa afirm in gura mare ca-l iubesc pe Michael,ca ere un loc aparte in inima mea,in primul rand pentru sufletul lui frumos,
    pentru ca ne-a infrumusetat viata,si continua s-o faca !

    Sincera sa fiu,cand aud pe cineva vorbindu-l de rau pe Michael,atunci ma transform intr-un berbec capos si nu-l las pe respectivul sau respectiva netaxat.Si de multe ori reusesc sa mai schimb din opiniile gresite,daca nu in totalitate,macar tot infig un cui in inima si dau de gandit celor fara minte!

    De-ai sti Mihai ce bucuroasa sunt ca te cunosc,ca am posibilitatea sa citesc gandurile tale frumoase despre Michael!
    Sa fi sanatos si sa duci cu bine aceasta "datorie" de onoare pe care o avem pentru Michael,iar tu esti vocea multimii!

    Cu prietenie, Liliana

    RăspundețiȘtergere
  19. La multi ani Catallina !Iti doresc tot binele din lume !
    Val.

    RăspundețiȘtergere
  20. Mi-a placut ce am auzit de la cei trei bodyguards...In sfarsit, cineva, din anturajul lui, spune si lucruri frumoase despre el...si nu ii intineaza imaginea cu noroi...Mi-a placut cand unul din cei trei a spus ca a fost un tata AWESOME...si ca copiii lui se purtau extrem de politicos, nu numai cu tatal lor, ci si cu ceilalti angajati si cu bodyguards-ii si ii spuneau mereu I LOVE YOU DADDY...Asta denota ce frumos si-a crescut el copiii...in ciuda tuturor zvonurilor cum ca era bizar si ciudat...Aaaa si mi-a mai placut de unul din cei trei cum a zis ca nu Michael nu era ciudat...ci doar DIFERIT...Asta mi-a placut la nebunie...Si ca daca aparea in public cu masca chirurgicala sau cu plasturi, nu era pt ca avea probleme...ci pt ca era musai sa se deghizeze cumva...Si apropos de mastile chirurgicale...Lumea tot facea misto cand il vedea pe Michael cu masca pe nas...si-l faceau ciudat si in toate felurile...acum insa, a cam devenit o necesitate sa o porti...cu isteria asta cu gripa porcina...si nimanui nu i se mai pare bizar acum sa vada pe careva cu masca chirurgicala pe nas...Ciudata e lumea...in general...nu Michael era ciudat...sau nu eu sau tu suntem ciudati...ci lumea in general e ciudata...

    RăspundețiȘtergere
  21. Chestie de cultura... in Japonia purtatul mastii chirurgicale nu e o ciudatenie chiar atat de mare... in anumite situatii e strigator la cer sa nu ai una... Dar acum asta e situatia ... eu "lucrez" intr-un birou unde intra destul de multe persoane cu "treburi"... e o animita persoana care poarta tot tipul "un dos" de perna pe umeri ca o pelerina... mi se pare ciudat... probabil ca de "unde vine ea" nu e ciudat.. si multe alte ciudatenii... Cred ca l-am intalnit si pe ciudatul din romanul tau Mihai ... mi-a spus ca "cineva" - persoana sus pusa ii violeaza casuta de email si ii sterge mailurile primite de la mine...si ca dupa ce si-a dat seama de acest lucru... persoana sus pusa i-a schimbat parola..si prin urmare nu-si mai are acces la propriul email. I-am oferit compu lmeu sa incerce logarea... desigur ca a mers...desigur ca avea in inbox toate mailurile mele...desigur ca era citite....dar s-a jurat ca nu de el.. Apoi in alta zi mi-a povestit cum persoana suspusa il supune unor atacuri psihotronice si mi-a explicat cu detalii stiintifice cum e posibil sa omori o persoana de la 3 km distanta fara sa lasi urme...se monteaza tunul psihotronic si se bombardeaza persoana cu precizie..e imposibil sa nimeresti alaturi.Se potriveste si ca varsta...hm. V-as mai povesti din experientele mele cu "ciudati" dar mi-e ca tre sa dau prea multe detalii si se duce vestea.
    Devine din ce in ce mai interesant...astept continuarea !!!

    (btw sunt fan star gate... am stat zile intregi cu ochii pironiti la tv sa vad cum trece SG1 prin poarta stelara)

    Peace!
    Niculina

    RăspundețiȘtergere
  22. Mihai,super...abia astept romanul.
    Catalina "La multi ani" si sanatate.
    L.O.V.E.

    RăspundețiȘtergere
  23. Carmen,eu si Dia,mergem pe l7 martie la Sala Palatului la WHO'S BAD !Am luat biletele inca de anul trecut,cand nu se stia de ei,decat de pe internet.Eu cu Dia i-am vazut si sunt foarte buni!

    Am auzit la radio de revista OK care apare la noi vineri si intradevar au si ceva cu Michael,nu am inteles prea bine,niste poze sau o poza cu el din ultimile zile de viata.
    Oricum eu o s-o iau,si atunci va voi spune mai multe.

    Tocmai am vazut emisiunea lui Oprah,pe Euforia TV si mi-a venit greata cand l-am vazut pe anormalul ala de Lambert si nu mai stiu cum ,si de cat era de entuziasmata "grasa" de Oprah,ca-l are la ea in emisiune si de raspunsul lui obraznic,ca ar face la fel si acum,fara nici o jena,adica sa-l pupe pe un alt mascul,pe care l-a mai pupat la nu stiu ce premii!Si pe asta nu-l mai pune nimeni la zid,nu mai scriu ziarele ca e anormal,si stiti de ce?Pentru ca e obraznic si raspunde ca atare,nu e politicos ca Michael,care-si cerea tot el scuze mereu,cand
    era suspectat de ceva!

    Cu drag,Liliana

    RăspundețiȘtergere
  24. Liliana, va invidiez pe tine si pe Dia :)
    Be blessed! :*

    RăspundețiȘtergere
  25. Va multumesc tuturor pentru urari...nici nu va imaginati ce a insemnat pt mine ...va iubesc!

    RăspundețiȘtergere
  26. Liliana,as veni si eu la spectacol.Oare se mai gasesc bilete?Si mi-as dori -daca s-ar putea sa ne si cunoastem- sa port o palarie si o manusa alba ?!
    Azi am primit cartea "Dancing the Dream"-aveai dreptate Liliana ,e super la fel ca si calendarul pe care l-am comandat mai demult la adresa data de tine .
    Va pup !
    Val.

    RăspundețiȘtergere
  27. http://www.newz.ro/stire/102066/initium-si-frica-de-cancer-substanta-care-a-speriat-cartofii-si-rosiile-omologata-in-premiera-in-romania.html


    fara nici o legatura cu postul de aici , sau poate da, e bine de citit si de luat aminte si sa mi spuneti si mie in cine mai credeti si daca mai au vreo valoare aceste "explicatii"

    RăspundețiȘtergere
  28. mihai, romanul se anunta a fi unul foarte interesant. abia astept continuarea.
    la multi ani, catalina!!!!

    RăspundețiȘtergere
  29. Impresionant! Astept cu nerabdare continuarea..

    RăspundețiȘtergere
  30. Nemaipomenit de frumos primul capitol,cu siguranta intreg romanul va fi unul de exceptie..

    Va imbratisez pe toti cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  31. buna
    ati auzit de oferta pt who,s bad?
    2 pers la pretul unui bilet !!
    Vrea cineva sa ne cuplam pt zona M , unde pretul e de 80 ron ?
    O sa vina 40 ron de pers. ce ziceti ?
    scrieti-mi pe mail despinaflori2004@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  32. Catallina iti urez si eu un sincer si calduros, dar intarziat "LA MULTI ANI!"...fie ca toate dorintele si tot ce este mai frumos in viata sa ti se implineasca.

    Te pupic dulce,
    Scorpya

    RăspundețiȘtergere
  33. Am vazut si eu la tv reclama la revista OK, ma mai gandesc daca o cumpar, cel mai probabil n-o voi face, am inteles ce e vorba de amanunte despre moartea lui M, in reclama au aratat celebra poza din ambulanta. Deci se anunta a fi ''tabloid trash''.

    In alta ordine de idei, primul capitol este de-a dreptul captivant, citindu-l imi rula scena dupa scena in fata ochilor, mi se intamla numai cand citesc ceva foarte bun, sunt sigura ca daca M ar fi pus mana pe un asemenea roman ar fi fost surprins la modul cel mai placut. :)

    Toate cele bune,
    aura

    RăspundețiȘtergere
  34. Satrange - joc între doi parteneri, constând în mutarea, după anumite reguli, a unor figuri pe o tablă specială; sah (conform NODEX).
    Interesant...
    Si apropo de mutari dupa anumite reguli. Ce ziceti de "zvonul" cum ca seismul din Haiti ar fi fost provocat de americani? Interesant...
    Mai tineti minte de substanta initium? Acum 10 min. la tv se incerca sa se explice ca aceasta substanta nu este periculoasa pt. corpul uman. Oare???? Daca daunatorii nu se mai apropie de plante, cat de siguri pot fi de "siguranta" acestei substante?
    Praf in ochi...
    Mariana

    RăspundețiȘtergere
  35. Continuare...

    Dupa acele ore de framantari...insotita ( inevitabil ) de Billie Jean...si alte comori din zestrea sufletului meu...am scris concluzia :
    " Whatever happens...don't let go of my hand..."

    MIHAI...
    Iarta-ma te rog,pentru acest comentariu fara sfarsit...dar daca nu am avut inspiratia sa ma abtin dupa ce am citit postarea ta...trebuia sa imi duc ideile pana...aici...


    CATALLINA...

    Sunt cam doua saptamani de cand incercam sa nu uit...sa-ti scriu ceva...
    Imi pare rau ca ai trecut prin aceasta incercare...iti doresc sa te insanatosesti cat mai curand.
    LA MULTI ANI !!!
    Mi-e rusine dar trebuie sa recunosc...nu mai stiam ca e ziua ta...eu nu mai stiu unde am notat zilele voastre de nastere...Si ma iau dupa ce spun ceilalti...
    Asadar...iti doresc sa fii fericita si iubita.
    Si afla de la mine...ca in urma cu vreo doua saptamani...l-am visat pentru prima oara pe Michael...
    NU CHICOTITI !!!
    Nu a fost asa cum imi urasesi tu...nici n-as fi dorit asta...nu de alta,dar nu vreau sa mor in somn...:)
    L-am visat...intors in Romania...am visat toata noaptea ca eram la concert...dar nu a semanat cu niciunul din concertele la care am fost...se auzea...nu stiu...cu un ecou...sau cam asa ceva...
    La sfarsitul concertului...am pornit spre casa...la fel ca altadata...si la un moment dat,pe deasupra capului mi-a trecut un avion...foarte aproape...m-am speriat...si stiam in vis ca in acel avion se afla el...In acel moment,am inceput sa plang...asa cum plansese candva acea fata...Imi spuneam: "Florenta...cat de proasta trebuie sa fii...ai mai avut o sansa...a mai venit odata...si nici macar acum nu te-ai gandit sa-i ceri un autograf...nici macar acum..."
    Am plecat plangand spre casa...dar am ajuns la serviciu,si acolo...in fata unei usi era o mare coada...si stiam in vis ...ca dincolo de acea usa...Michael dadea autografe...Dar coada era atat de mare...Ma gandeam...pana ajung eu...va fi atat de plictisit...si nu voi face decat sa-l stresez cu prezenta mea...( recunosc...nu as sta la cozi...nici batuta...)
    Am dat sa plec,dar prima persoana din rand era o colega de serviciu si buna prietena...M-a strigat...nu-i venea sa creada ca tocmai eu...:)...nu dau buzna in acel birou...Mi-a spus:"Uite,te las pe tine sa intri inaintea mea"
    Acum radeam de bucurie...uitasem lacrimile...si ma gandeam ce noroc am avut...
    Am intrat...in spatele unui birou...se afla Michael iar alaturi de el...un bodyguard...Dar dupa ce s-a inchis usa in urma mea...am inceput sa plang din nou...as fi vrut sa o iau la fuga inapoi...dar mi-era si rusine si in plus ma gandeam cat de rau s-ar simti Michael vazand pe cineva ca fuge de el...Si tocmai eu...sa-i fac una ca asta...Dar nu stiam ce sa spun si ma tot intrebam "ce mama lu' proces verbal"...caut eu acolo...???...Si la ce mi-ar trebui mie un autograf ?
    Mi-am luat inima in dinti si m-am apropiat...dar am inlemnit...nu era Michael...era un barbat tanar...care incerca sa il imite...sa ne pacaleasca...Dintr-odata am uitat si de lacrimi si de disperare...si am inceput sa tip la ei..."Tu nu esti Michael !!! Sunteti niste nenorociti !!! Nici acum nu ne lasati in pace !!!...Poti sa-ti pui pe tine orice...Pe mine nu ma pacalesti...Niciodata n-ai sa fii ca el !!!
    Acel "Michael" s-a uitat urat la mine si i-a spus celui de langa el sa ma dea afara...Dar bodyguard-ul radea sa lesine si i-a raspuns..."las-o in pace...o sa plece singura...Ea inca il mai cauta pe Michael..." Numai ca nu a zis ...ia uite si la proasta asta...:)) :)) :))
    Am iesit din birou razand in hohote...dar mi-am amintit de colega mea si de ceilalti care asteptau...nu am avut inima sa ii dezamagesc...m-am gandit ca unii isi vor da seama singuri...altii se vor lasa pacaliti...dar sa nu le distrug eu iluziile...era suficient ca iluziile mele erau ...franjuri...iar eu...varza..."
    Noapte buna,copii...
    Si cred ca stiu exact ce a simbolizat acel vis...

    RăspundețiȘtergere
  36. IRINA...

    Mi-a fost dor de tine...
    Iti doresc sa-ti rezolvi toate problemele cu bine !!!
    Iti multumesc pentru "dedicatie"...
    Si nu...nu plang...cel putin nu de tristete...
    Mai plang cateodata din duiosie...cand vad anumite secvente...
    Mai plang uneori de ciuda...in fata neputintei...
    Mai plang...atunci cand vad ca unii incearca sa-l imite...iar altii accepta ideea atat de usor...
    Dar in rest...nu plang...
    In general...ma bucur de tot ce ne-a lasat...ma bucur ca a existat...
    Ma bucur...ca traiesc si ca nu-l voi uita...
    Si ma bucur ca cel putin in jurul meu...NIMENI nu va putea sa-l uite...PENTRU CA NU-I LAS EU !!!

    Si...cred ca e momentul sa va urez ...week-end placut !!!

    RăspundețiȘtergere
  37. Fetelor nu cumparati revista OK , dati bani degeaba, au un singur articol cu Mike pe o pagina in care scriu numai timpenii. Se leaga iar de dependenta de medicamente a lui Mike, mai mult se refera la doctor Murray, si mai ales si cel mai prost lucru ca sunt cumva in apararea acestuia. Adica daca vreti sa va enervati cumparati-o, dar eu sincer nu va sfatuiesc.
    Violeta

    RăspundețiȘtergere
  38. Redeau mai jos articolul
    ,, Dependenta de analgezice, calmante si diverse somnifere a regelui Pop estea readusa in prim-plan, odata cu trimiterea in judecata a doctorului personal al starului, Conrad Murray, acuzat de omo din culpa. Acesta i-a adiministrat regelui Pop in mod repetat un anestezic foarte puternic, Propofol, utilizat doar in spitale. medicii sustin ca medicamentul a provocat decesul lui Jackson, iar sticlutele gasite atat la resedinta starului pop cat si la cabinetul doctorului Murray au fost dovezile care l-au transformat pe acesta din urma in principal suspect. Adus pentru prima data in fata instantei pe 8 februarie, Murray si-a sustinut nevinovatia ; ,, Nu i-am dat lui Michael nimic care sa-i provoace moartea. Nu stiu nimic mai mult decit ceilalti despre decesul lui. Stiu doar ca nu sunt eu de vina ,, Audierea s-a incheiat cu stabilirea cautiunii la 85.000 de dolari, pe care inculpatul a platit-o pe loc ( total fals 75000 platit 45000 dupa 5 ore). Deocamdata, singura actiune impotriva lui Murray a fost de a-i interzice sa mai prescrie anestezice. ( iarasi fals ,analgezice nu anestezice). Cu toate astea, avocatul sau Ed Chernoff, este optimist in privinta solutionarii cazului. ,, Am fost si eu procuror si inteleg tensiunea la care sunt supusi colegii mei, dar nu au suficiente dovezi. Mai multi doctori i-au prescris lui Michael diverse medicamente. Dar procuratura nu-l urmareste decit pe cel care se afla intimplator acolo, in acea noapte.,, ( sa nu-ti vina sa-l gitui, auzi intimplator). Totodata una dintre probe e posibil sa nu poata fi folosita. Veridicitatea apelului facut de paramedicii care l-au transportat pe Michael la spital, apel din care reiese ca starul pop nu mai avea puls, e contestata de serviciul de ambulanta din Los Angeles. Prin urmare, declaratia lui Murray, care insista ca si-a resuscitat pacientul, ramine in picioare. Intre timp, nelinistea familiei Jackson creste pe zi ce trece si este alimentata de apropierea urmatoarei infatisari ( 5 aprilie). deznodamintul ar putea fi surprinzator pentru ambele parti ,,
    Concluzionati si voi.
    Violeta

    RăspundețiȘtergere
  39. Eyes are blind you have to look with the heart, spunea cineva......nu va spun cine dar poate banuiti voi. whatever......ca tot rasuna netul de fel si fel de teorii care mai de care.......vin si eu cu una. v-ati gandit ca daca intr-adevar asta e o inscenare, scopul este unul bine definit? daca MJ vrea ca noi sa intelegem un mesaj din toata treaba asta? si nu neaparat sa intelegem, cat sa-l si aplicam. probabil el vrea sa ne invete cu adevarat niste treburi, treburi pe care le-am cam ignorat cat el era in viata dar care dupa "moartea" lui au devenit mai profunde mai accentuate: it's all about LOVE. asta trebuia sa invatam noi demult de la el, sa invatam cum sa experimentam emotiile umane, sa invatam sa ne tratam cum trebuie, sa ne respectam, sa ne tratam unul pe altul cu bunatate si generozitate. de ce toate astea au devenit atat de clare doar dupa moartea lui? pt ca aveam nevoie ca el sa moara pt ca noi sa-i intelegm mesajul cum trebuie? poate ca "moartea" lui era o necesitate ca noi sa ne trezim? nu stiu. doar poate ca asta era planul lui de a schimba lumea, poate ca avea nevoie de ceva MARET ca lumea sa inteleaga adevaratul mesaj, iar daca mesajul e LOVE.......nu cred ca el se va mai intoarce vreodata. doar ne lasa anumite indicii si ne determina sa ne punem mintea la contributie si sa experimentam lucruri pe care pana acum nu le-am mai experimentat. poate mesajul e STOP HATING, BEGIN LOVING......poate trebuie sa invatam sa ne respectam unul pe altul sa ne iubim sa ne acceptam si poate toate astea trebuie sa inceapa cu noi, cu fanii lui.....tineti minte? "i'm starting with the man in the mirror" versurile astea n-au fost niciodata mai profunde decat acum dupa "moartea" lui. si iarasi spun.......era nevoie ca el sa moara pentru ca noi sa-l ascultam in cele din urma? poate ca era nevoie, poate ca asta era planul. multi cred ca motivul inscenarii ar fi acela de a se razbuna pe media......eu nu cred asta.
    de curand am inceput sa cred ca el este in viata......poate ca nimic nu e ce pare a fi
    florentina.

    RăspundețiȘtergere
  40. FLORENTINA...

    Ce bine-mi pare ca ai revenit !!!
    Si ce-mi place cum gandesti !!!
    BIS !!!
    Te pup !

    RăspundețiȘtergere
  41. BRAVO FLORENTINA,
    O GANDIRE CU BATAIE LUNGA........ SI MAI MULT NU SPUN
    Poate pana la urma nu ar trebui sa uitam ca MJ a dorit sa faca din viata sa cel mai spectaculos lucru de pe pamant si sa nu uitam ca MJ tot ce si propunea , realiza. Poate ca trebuia o schimbare radicala ca lumea sa constientizeze valoarea lui.
    Poate ca el a fost unul dintre acei fini cunoscatori ai naturii umane si in consecinta ia dat ceea ce a meritat
    Poate ca nu o sa se mai arate nicioata noua dar un lucru este sigur , ca dupa 25 iunie2009Michael Jackson a capatat alte valente la nivel planetar chiar si pentru cei care ani si ani de a randul nu au avut alta ocupatie decat sa l blameze si sa l tarasca in toate noroaiele acestei lumi
    Mesajul lui M este mai mult decat evident. TREBUIE SA SCHIMBAM LUMEA, asta nu e lumea in care ne dorim sa traim
    Haideti sa ne dam mana intr o hora a fratiei si sa cuprindem intreg pamantul sa l oblojim si sa implinim visul nostru al tuturor si a celui pe care il iubim atat de mult si care a dat nume universului in care traim

    RăspundețiȘtergere
  42. http://www.bestmusic.ro/concerte/Concert_Whos_Bad_tribut_Michael_Jackson_la_Bucuresti-aid73236-l-1

    Val,scuza-ma ca nu ti-am raspuns mai repede,dar abia sambata dimineata am intrat aici si am vazut ; ai mai sus adresa unde poti gasi bilete;noi le-am luat de la Sala Palatului.Incearca si la Mag.Muzica sau la Carturesti.Dar da mai intai niste telefoane .Succes!Mi-ar parea bine daca ne-am intalni,datalii stabilim ulterior
    Te pup ,Liliana

    PS Am luat si revista OK.Un singur articol despre Michael,pe o pagina,cu o foto cu el,cum trimite o bezea si in medalion Toyota,pardon La Toya si Mutatu de Criminal.Articolul se numeste Thrillerul continua.Cred ca se poate vedea si pe internet.
    Michael e dulce,dulce...

    Val,si eu am mai comandat niste carti cu Michael,asteptam sa ne anunte si o sa va tinem la curent,ce si cum.Dar am luat ieri o comanda de 35O foto cu Michael,facute la Cewe in Ungaria .Foarte misto!

    Va pup pe toti,Liliana

    RăspundețiȘtergere
  43. Subscriu la postul Florentinei [11.03.2010 22:16]! Good point!

    In alta ordine de idei:
    Cineva dorea concertul HIStory din Bucuresti. Daca sint amatoare/amatori si printre voi il puteti download-a de pa megaupload:
    9 fisiere arhivate in format *.rar.

    http://www.megaupload.com/?d=BL5475GI
    http://www.megaupload.com/?d=EFGN7KAL
    http://www.megaupload.com/?d=OCKEVPK4
    http://www.megaupload.com/?d=1NIKT3FR
    http://www.megaupload.com/?d=U0I59JFV
    http://www.megaupload.com/?d=2XWLDOYT
    http://www.megaupload.com/?d=SP0OQ8FF
    http://www.megaupload.com/?d=1OVDGWCY
    http://www.megaupload.com/?d=FQZB1O8I

    Calitatea nu este una de 5 stele, dar ... merita!
    Toate bune! Keep the faith!

    RăspundețiȘtergere
  44. Fetelor (daca pot sa ma exprim asa), acest loc incepe sa devina parca mai interesant... ceva se intampla... postarile domnului Mihai, parerile voastre, ceea ce scrieti despre sentimetele, trairile, experientele voastre si acum SPERANTA care a revenit prin cuvintele Florentinei.. Aceasta teorie eu zic ca e cea mai buna, cea mai potrivita:)
    Apropo de vise, de cei care il imita... si eu am visat ca cineva il imita pe Mike, dar folosea "imaginea" lui pt as rezolva el "problemele".. adica intr-un mod rau... era o persoana dura, rea.. nu stiu.. total opusul lui Mike.. unii l-au crezut, altii nu.. si apare un grup de fani.. cei care stiau ca nu e cine pretinde si l-au demascat:) nu stiu de ce dar am impresia ca eram noi cei de aici, aceasta familie minunata:)Vreau sa cred ca asta inseamna ca putem face acea schimbare, pentru el, sa ii implinim visul, si pentru noi, cu multa iubire pt tot ce este in jurul nostru, vizibil ori invizibil si cu multa iubire pt Michael! pana la urma de la el a pornit, nu?:)
    Va imbratisez cu mult drag pe toti! "God bless you!"
    (scuze daca nu ma exprim coerent si fac greseli:) )

    RăspundețiȘtergere
  45. “Am într-adevăr o mare încredere în forţele proprii. Când îmi fac un proiect, cred în realizarea lui în proporţie de 100 %. Pun tot sufletul în acest scop. Chiar aş muri pentru înfăptuirea lui. Aşa sunt eu.”


    ceva interesant despre "Beat It" si nu numai..:)


    http://agonia.ro/index.php/press/13921382/%E2%80%9CBeat_It%E2%80%9D,_Moonwalk-ul_%C5%9Fi_iubirea_de_via%C5%A3%C4%83_a_lui_Michael_Jackson

    RăspundețiȘtergere
  46. Michael Jackson
    poezie (In Memoriam)
    de Nagy Florin

    A plecat o legendă
    S-a stins, nu mai este printre noi
    A plecat un om cu un suflet mare
    A plecat un zeu

    Michael, steaua ta nu a apus
    Ea doar acum se înalţă
    În înaltul cerului
    Pentru a strălucii precum Soarele

    A murit doar corpul tău
    Pentru că tu eşti încă viu
    Acolo sus la Dumnezeu
    Dar şi aici pe Pământ

    Ai vrut să fi singur
    Dar nu o să fi niciodată singur
    Mereu înconjurat de îngeri şi de lume
    În cer şi pe pământ

    Ai salvat lumea
    Ai salvat natura
    Dar pe tine Michael
    Nu a avut cine să te salveze

    Plângem şi plângem
    Şi vrem să şti că nu eşti singur
    Noi niciodată nu ne vom opri
    Să te auzim şi să te iubim.

    RăspundețiȘtergere
  47. Florentina...ma bucur tare mult ca ai revenit si ca esti ok! Ma bucur ca speranta a incoltit in sufletul tau! Si wow ai revenit in forta...cu o teorie a naibii de buna :D...
    Hugs!

    RăspundețiȘtergere
  48. Zuza, sunt foarte de acord cu tine...Si sunt sigura ca Michael chiar a vrut sa faca din viata sa cel mai spectaculos lucru de pe pamant...Si daca disparitia lui e acel lucru spectaculos...cu siguranta scopul este unul de impact...si cu siguranta noi n-ar trebui sa ne batem capul prea mult cu intrebarea cum a putut sa faca asta, cum l-a lasat inima sa faca atatia oameni sa sufere...ci ar trebui sa incercam sa ne raspundem la intrebarea de ce? de ce se necesita aceasta hotarare extrema? Daca asta e sa fie planul lui...stie el foarte bine ce face...Iar noi, noi trebuie doar sa bagam la cap din toata chestia asta...mesajul...nu tre sa ne mai strofocam sa gasim explicatii care mai de care sau sa scormonim ca sa-l gasim...caci asta nu se va intampla daca el nu va vrea :))...Si la fel cum a zis Florentina...poate ca era nevoie de ceva cu adevarat maret ca lumea sa constientizeze cu adevarat mesajul lui...Toata viata si-a trait-o spunand lumii ca trebuie sa ne iubim, sa ne pese unul de altul, de aproapele nostru...ca trebuie sa vindecam lumea...ca trebuie sa redevenim umani...sa ne regasim originea...Si poate chiar era nevoie ca el sa dispara ca astfel lumea sa inceapa sa realizeze in ce fel trebuie sa vindecam lumea...cum trebuie sa facem lucrul asta...Poate ca era nevoie de un astfel de stimulent ca schimbarea sa inceapa sa se produca...Pt ca e mai mult decat evident faptul ca dupa disparitia lui multi au devenit mult mai preocupati de atitudinea lor fata de ceilalti...au inceput sa le pese mai mult decat au facut-o vreodata...au inceput sa caute sa descopere si sa constientizeze profunzimea mesajelor lui...Unii chiar s-au mobilizat...Si poate ca toate astea trebuiau sa inceapa cu noi...cu fanii lui...cu noi cei care mereu ar fi trebuit sa fim un exemplu, de bunatate si integritate, pentru ceilalti din jur...
    Si poate chiar era nevoie ca el, ca "bunul samaritean" sa "MOARA" ca lumea sa se trezeasca din letargie...
    Be blessed!

    RăspundețiȘtergere
  49. http://www.poezie.ro/index.php/personals/13917487/“Leave_me_alone”_–_Gulliver-Michael



    http://www.poezie.ro/index.php/screenplay/13916767/Remember_the_Time

    http://www.poezie.ro/index.php/prose/13900721/Dansul_fulgerelor_albastre


    http://www.poezie.ro/index.php/prose/13897660/Avodlom,_ţara_liliecilor

    RăspundețiȘtergere
  50. (Sursa: mjpassion.ro):
    "After party "Who's Bad -
    Dupa cum probabil stiti, miercuri, 17 martie 2010 la Sala Palatului, trupa tribut Who` Bad va sustine un concert in memoria Regelui Pop, Michael Jackson, ceea ce insa nu stiti este faptul ca in aceeasi seara incepand cu ora 23.30 in Club Folies va avea loc petrecerea after party Who`s Bad !
    Official After Party “Who`s Bad” va avea ca invitati de onoare membrii trupei tribut Who`s Bad, dar si pe toti fanii Michael Jackson.
    Clubul Folies este situat in Palatul Bragadiru (zona Unirii, langa Palatul Parlamentului) - Calea Rahovei 147-153, Bucuresti - intrarea libera.
    Miercuri seara (17 martie) ne vedem cu totii la Official After Party “Who`s Bad” in Club Folies!
    sursa: Agentia De Presa Mondena"

    RăspundețiȘtergere
  51. (Sursa: mjpassion.ro):
    "After party "Who's Bad -
    Dupa cum probabil stiti, miercuri, 17 martie 2010 la Sala Palatului, trupa tribut Who` Bad va sustine un concert in memoria Regelui Pop, Michael Jackson, ceea ce insa nu stiti este faptul ca in aceeasi seara incepand cu ora 23.30 in Club Folies va avea loc petrecerea after party Who`s Bad !
    Official After Party “Who`s Bad” va avea ca invitati de onoare membrii trupei tribut Who`s Bad, dar si pe toti fanii Michael Jackson.
    Clubul Folies este situat in Palatul Bragadiru (zona Unirii, langa Palatul Parlamentului) - Calea Rahovei 147-153, Bucuresti - intrarea libera.
    Miercuri seara (17 martie) ne vedem cu totii la Official After Party “Who`s Bad” in Club Folies!
    sursa: Agentia De Presa Mondena"

    RăspundețiȘtergere
  52. Deci...sunt foarte bucuroasa...de mult nu m am mai simtit atat de...free...vreau sa va impartasesc si voua ca am luat examenul la reflexoterapie...si cu nota buna...si mai zic inca o data ce happy sunt...hihi...acuma va astept la mine sa va "reflexionez" putin :))...glumeam...pupici
    Sincer mi ar cam placea sa i vad si eu pe acesti WHO'S BAD...dar fiind atat de departe...si cu gatul meu...:(...offf...dar lasa...tomorrow...and the day after tomorrow...is another day...inca mai sper la original...:)

    RăspundețiȘtergere
  53. Felicitari Catallina! insanatosire grabnica.. God bless you!

    RăspundețiȘtergere
  54. multumesc Catalina...o imbratisare calda de la catallina...ce dragut suna...:)

    RăspundețiȘtergere
  55. bravo Catalina!Sper sa te faci bine cat mai curand.Nu stiu daca stiti,asa ca va spun eu.Michael a batut recordul si la cel mai valoros contract de 250 mil de dolari ptr urmatorii 10 ani cu Sony.Printre altele se crede ca urmatorul album va fi lansat in noiembrie,urmeaza un joc video,DVD etc.Asa ca Michael a nostru bate recorduri si dupa disparitia sa,nu degeaba e Regele.Se pare ca a vandut dupa moartea sa 31 de mil de albume si nici nu vreau sa ma gandesc cum e va vinde primul album post-mortem,ca painea calda.Orice ar face si ar canta artistii la moda,Michael ramane nr 1

    RăspundețiȘtergere
  56. Am auzit si vazut multe dovezi de iubire adresate lui michael dar una chiar m-a facut sa plang.O fata marturisea ca daca pana in 25 iunie se temea de moarte,friica ei a disparut.Moartea inseamna acum o trecere dincolo,o sansa de a se intalni cu Michael,de-ai spune dragostea ei pe care nu i-a putut-o marturisi cand era in viata.Si are grija sa vorbeasca in fiecare zi cu el ca atunci cand ea va trece in lumea cealalta el sa o recunoasca.Cred ca va trebui sa stea la coada.A fi prea frumos sa fie adevarat.

    RăspundețiȘtergere
  57. Superb! Astept cu nerabdare sa ia viata cartea! Sa stii ca te urmaresc din umbra ;). Multa rabdare si nervi tari iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  58. Am terminat de citit romanul si nu pot spune decat wow...speechless.
    Bravo, as mai vrea ceva in genul asta. Dar atentie, nu e final fericit, si daca sunteti depresiv nu cititi.

    RăspundețiȘtergere

AVERTISMENT!

Orice comentariu care contine limbaj jignitor la adresa autorilor blogului, a cititorilor sau a comentatorilor sai, va fi expediat in Zona Fantoma, sa-l caute pe Generalul Zod :)