Break Of Dawn

...



Break Of Dawn, apărut pe albumul „Invincible” (2001), este o baladă pop-rock cu influenţe Hip-Hop şi R&B, compusă de Michael Jackson în colaborare cu Dr. Freeze (Elliot Straite). Am ales să vorbesc despre Break Of Down, pentru că mi-a atras atenţia, încă de la început, prin ingeniozitatea cu care Michael Jackson a îmbinat aceste stiluri, la care se adaugă versurile accesibile, cu semnificaţii vădit sexuale (care însă ascund trăiri profunde – caracteristic pentru King of Pop:) şi farmecul adolescentin nedisimulat dar intercalat subtil printre expresiile care conturează dorinţele fireşti ale unui adult.

Ţine-mă de mână, simte atingerea trupului tău lipit de al meu,
tu şi cu mine, făcând dragoste tot timpul, până în noaptea următoare;
îmi amintesc, tu şi cu mine mergând prin parc noaptea;
sărută şi atinge, nimic mai mult, lasă totul să vină de la sine,
chiar dacă viitorul e nesigur...

Ni se prezintă aici un Michael Jackson matur dar delicat; pasional dar inocent; înfocat dar romantic. Perioada în care „săruta fotografia” („If You Don’t Love Me”) ori în care „i se înmuiau picioarele” („The Way You Make me Feel”) a trecut demult, acum e un bărbat în toată firea, care ştie ce vrea şi îşi defineşte foarte bine trăirile.

Iubeşte-mă mai mult, nu mă lăsa niciodată singur în casa dragostei;
lumea vorbeşte, lumea spune că ceea ce avem noi e doar un joc;
oh, nu te voi lăsa nicicând să pleci; vino-ncoace, fato,
hai să ne iubim până la răsărit...

Nopatea e perioada pentru făcut dragoste; noaptea, când toate luminile sunt stinse şi nu-i vede nimeni. Noaptea, când el se simte în siguranţă, ascuns de bliţuri şi de reflectoare. Noaptea, când simte că intimitatea nu-i poate fi violată de niciun intrus. Noaptea, el se descătuşează şi lasă în urmă orice reţineri. Nopatea poate fi el însuşi, fără să fie nevoit să poarte vreo mască. Noaptea, numai el şi iubita lui.

Nu vreau ca soarele să strălucească, vreau să fac dragoste;
e magie, asta din ochii tăi şi din inima mea;
nu ştiu ce o să mă fac, nu mă pot opri să te iubesc,
nu vreau să mă opresc să te iubesc... până la răsărit.

Michael Jackson a afirmat, cel puţin odată (şi chiar în perioada în care lucra la ‚Invincible”), că nu era romantic „but I don’t buy it”. E singura dată când nu l-am crezut. Un artist care simte, compune, cântă şi dansează aşa cum a făcut-o el – şi care mai e şi gentleman pe deasupra (iar el era) – nu are cum să nu fie romantic. De ce a afirmat asta, nu ştiu; poate fiindcă i se părea ceva intim şi nu voia să-şi pună sentimentele pe tapet; ori poate era conştient că, afirmând că e romantic, ar fi urmat o serie de întrebări la care n-avea chef să rspundă (perfect logic şi de înţeles). În orice caz, ştiu că, cel puţin de data asta, mulţi dintre fani nu l-au luat în serios :) Muzica pop-rock aparţine prin excelenţă stilului romantic iar combinată cu cel senzual (R&B) şi cu cel urban (Hip-Hop), rezultă ceva extrem de „hot”, care pune în priză feromonii şi aţâţă simţurile. A, şi să nu uităm de versuri:

Ia-mă de mână, simte sudoarea;
aşa e, mă intimidezi; dar cu toate astea,
lasă-mă s-o fac temeinic, lasa-mă s-o fac calm,
lasă-mă să te duc într-o croazieră –
e în imaginaţie, pariez ca n-ai mai fost niciodată acolo;
ţi-ai dorit vreodată să visezi aceste locuri pe care nu le-ai cunoscut?

...Deşi, sincer, atunci când îi auzi vocea lui Michael Jackson, indiferent dacă e suavă sau guturală, nu prea mai contează versurile. Le înţelegi, chiar şi fără să iei seama la ele. Le simţi, pur şi simplu. Pune atâta suflet în orice lucru în care se implică, indiferent că e vorba de un cântec, un show sau un joc, încât dacă îl priveşti şi/sau asculţi cu inima deschisă, nu-ţi mai trebuie altceva.

Răsărit.. nu e niciun soare pe cer;
pot să văd asta în ochii tăi,
fato, trebuie să înţelegi,
ăsta e felul meu de a te iubi,
lasă-mă să-ţi arăt că eu sunt omul tău...

Aş fi vrut să văd un videoclip la Break Of Down. Poate că ar fi fost ceva între „You Are Not Alone” şi „Blood On The Dance Floor”. Sau între „The Way You Make me Feel” şi „In The Closet”. Cine ştie?... Oricum, ar fi fost sublim.

Hai să nu mai aşteptăm, soarele e sus, hai să ne ridicăm şi să ieşim
e ziuă, o nouă zi, hai să mergem amândoi afară şi să ne jucăm
hai să ne plimbăm prin parc, să facem dragoste până se face întuneric;
lasa-mă să mă mişc, lasă-mă să mă liniştesc... până la răsărit
şi ştii că e adevărat, oh...

Break Of Dawn sugerează magia iubirii; ciripitul de la început, continuat cu sunetele emise de flaut (care seamănă cu un ciripit), ideea plimbării în parc şi croaziera făcută în imaginaţie, către locuri necunoscute – toate sunt simboluri romantice, aducând note de lirism, sensibilitate, visare. (Şi spunea că nu e romantic, auzi :) Noaptea, la fel, e simbol al romantismului. Tonul senzual, dorinţa trupească, sunt împletite perfect cu sensibilitatea, delicateţea şi senzaţia de magie. Revin la această idee, pentru că mi se pare dominantă în Break Of Dawn. Până la urmă, totul se rezumă la magie. Între doi oameni care se iubesc, magia aceasta reprezintă liantul care îi aduce aproape şi care întreţine relaţia.... e scânteia care stârneşte dorinţa şi declanşează focuri de artificii... e fiorul care îi face să tresalte şi să se contopească, în taina nopţii... până la răsărit... until the break of dawn.

Nu vreau ca soarele să strălucească, vreau să fac dragoste;
e magie, asta din ochii tăi şi din inima mea;
nu ştiu ce o să mă fac, nu mă pot opri să te iubesc,
nu vreau să mă opresc să te iubesc... până la răsărit...





...