...Cu asta, gata!

...



Eu aşa aş fi tradus „This Is It”; în nici un caz cum au tradus „urechiştii” noştri. Din câte ştiu eu, „that’s all” înseamnă „asta e tot”. În fine…

Am văzut geniul la lucru. Nu pot să spun că e pentru prima oară, l-am mai văzut la repetiţiile turneelor „Dangerous” şi „History”, şi tocmai asta m-a ajutat să fac nişte comparaţii. În ceea ce-l priveşte pe Michael, era acelaşi: aceeaşi energie, aceeaşi uşurinţă în dans, aceeaşi voce, acelaşi zâmbet. Acelaşi calm, aceeaşi răbdare, acelaşi profesionalism, aceeaşi implicare în tot.

Dansatorii: excepţionali. Au fost exact aşa cum şi-a dorit Michael: cei mai buni dintre cei buni. M-a impresionat să-i văd povestind, cu lacrimi în ochi (ciudat, parcă pe fete nu le-am văzut plângând, doar pe băieţi), cum au venit la preselecţie şi cât de mândri erau că aveau ocazia, unică în viaţă, să se afle pe aceeaşi scenă cu cel mai mare entertainer al tuturor timpurilor.

Instrumentiştii: créme de la créme. Mai ales chitarista. Recunosc că mi-a rămas gândul la ea :) Frumoasă, serioasă, super-talentată. Iar atunci când Michael i-a spus: „acesta e momentul tău… aici trebuie să străluceşti!” m-a impresionat teribil.

Backing vocals: fără cuvinte. Mă uitam la ei, în timp ce-l acompaniau pe Michael, şi le-am văzut strălucirea din ochi, pasiunea şi entuziasmul de a cânta alături de el. Iar fata din duetul „I Just Can't Stop Loving You” mi-a plăcut la nebunie. Sincer, mi s-a părut mult mai bună decât Siedah Garrett.

Mi-a scăpat la ce melodie urma să folosească gimnastele şi dansatoarele la bară, dar fetele acelea erau la înălţime, şi la propriu şi la figurat :)

Echipa tehnică: m-au uimit profesionalismul, seriozitatea, entuziasmul, dedicaţia lor. M-au impresionat aparatura de ultimă generaţie, efectele speciale, grija pentru detalii.

Kenny Ortega: foarte tare. Un profesionist adevărat; un om deosebit; şi l-am văzut purtându-se cu Michael ca un prieten: nu uita să-i amintească să bea apă, anunta pauze atunci când simţea că e momentul s-o facă.

Momentul din „Smooth Criminal” în care s-au folosit secvenţe combinate din „In A Lonely Place”, cu Humphrey Bogart: grandios, pur şi simplu. O idee genială şi o realizare pe măsură. „Thriller”: aşişderea. „The Way You Make Me Feel”, cu dansatorii urcaţi pe schele, în diverse poziţii: ăsta da show. „Earth Song”: fetiţa care adoarme în junglă, printre fluturi şi flori, şi se trezeşte în plină apocalipsă: fenomenal. Multiplicarea celor câţiva soldaţi şi transformarea lor într-o întreagă armată: monumentală.

Momentul „Jackson Five”, care, din câte ştiu, nu a lipsit din nici un concert al lui Michael: la sfârşitul potpuriului, arăta spre stativele de pe scenă şi spunea că va rosti numele fraţilor săi, încheind cu „vă iubesc”. Şi era atât de natural, de parcă nu pe el tocmai îl dăduseră acei fraţi în judecată.

Păianjenul uriaş, excavatorul, robotul de la începutul show-ului: SF curat.

Am ieşit din sală cu un gust amar. „Cu asta, gata”… s-a terminat entertainment-ul. Nu cred ca vom avea, foarte curând, ocazia să vedem un show de o asemenea grandoare.

Cu asta, gata… peste unul dintre ultimele bastioane ale muzicii live, a căzut cortina.

Cu asta, gata…. ceasul magiei s-a oprit.

Cu asta, gata… s-au stins luminile pe scena unde a cântat, a dansat, a râs şi a plâns cel care a stat alături de titani ai muzicii şi cinematografiei: Carlos Santana, Stevie Wonder, Slash, Mick Jagger, Paul McCartney, Freddie Mercury, Lionel Richie, Diana Ross, Marlon Brando, Eddie Murphy, Steven Spielberg şi încă mulţi, mulţi alţii…

Cu asta, gata… s-a sfârşit o viaţă de artist care a avut insă grijă să ne lase o moştenire incredibil de frumoasă, de bogată şi de magică. O moştenire care i-a creat un loc binemeritat în istorie. Locul acesta nu va putea fi niciodată ocupat de altcineva. E al lui şi numai al lui: omul care a rescris istoria muzicii, care ne-a dăruit magia si zâmbetul candid al lui Peter Pan... E al lui şi numai al lui: unicul, irepetabilul Rege al Muzicii – MICHAEL JACKSON.






...