„Străin în Moscova”

...


„Stranger In Moscow” a fost răspunsul lui Michael Jackson la evenimentele petrecute în viaţa sa personală. În 1993, relaţia lui cu presa s-a spulberat de-a binelea, atunci când a fost acuzat de abuz sexual asupra unui minor. Deşi nu s-a dovedit niciodată că ar fi fost vinovat, Michael Jackson a reprezentat subiectul unei dezbateri minuţioase a mediei în timp ce se desfăşurau investigaţiile procurorului Sneddon. Ştiţi cum acţionează media, în goana după rating? Afişând titluri imense şi emfatice, de genul: „Interviul secolului”, „Ancheta mileniului”, „Crima epocii” etc. Iar cand citeşti articolul, şoc: conţinutul e plin de divagaţii, supoziţii, teorii ale chibritului care au foarte puţin spre deloc legătură cu titlul pompos. Aşa se întâmplă de când lumea; aşa s-a întâmplat şi în cazul lui Michael Jackson. Începi să te întrebi dacă nu cumva presa angajează oameni care să aibă unica sarcină de a scorni astfel de titluri, fără să-şi bată capul cu restul materialului publicat.

Şi totuşi... deşi media s-a agitat din răsputeri să-l denigreze, publicul nu a fost foarte impresionat – cu alte cuvinte, nu prea „a pus botul”. S-au făcut mai multe sondaje de opinie în acea perioadă. Unul dintre ele a concluzionat că peste 80% dintre cei chestionaţi nu-i credeau pe Chandleri. Altul, realizat pe un lot de adolescenţi (care reprezentau baza fanilor lui Michael Jackson la vremea respectivă) a raportat că 75% nu credeau în acele acuzaţii. Două treimi dintre copiii cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani (aproximativ vârsta lui Jordan Chandler) erau convinşi de nevinovăţia lui Michael Jackson. Un alt sondaj, realizat printre adulţi, a arătat că 88% dintre ei îl considerau inocent şi 92% au declarat că vor cumpăra în continuare albumele lui, lucru care s-a şi întâmplat: de la începerea scandalului, vânzările înregistrărilor lui Michael Jackson au crescut simţitor.

“Stranger In Moscow” e o baladă R&B, compusă în 1993, după lansarea acuzaţiilor de molestare, pe când Michael Jackson era la Moscova, în plin turneu “Dangerous”. La chitară se aude Steve Lukather , la clape, sintetizator – David Paich, iar la bas – Steve Porcaro (nu am gasit înregistrări cu el, dar ascultaţi basul din “Human Nature” şi vă veţi da seama ce basist valoros e). În “Stranger In Moscow”, Michael Jackson a folosit elemente din imagistica şi simbolismul ruseşti, pentru a promova conceptul de teamă si însingurare pe care este construit cântecul.

“Rătăceam prin ploaie,
mască a vieţii, sentiment de nebun
căzut dintr-odată şi pe nepregătite în dizgraţie;
zilele însorite par atât de departe;
umbra Kremlinului mă face să mă simt mărunt;
mormântul lui Stalin mă urmăreşte;
venea continuu şi continuu –
aş vrea ca ploaia asta să mă lase în pace…”

Cântecul a fost bine primit de critici şi producători. James Hunter comenta în revista Rolling Stones: „Jackson e supărat, nefericit, chinuit, cu sângele clocotind, furios, cu privire la ceea ce el numeşte «cădere bruscă şi neaşteptată în dizgraţie».” Jon Pareles scria, în „The New York Times”: „Baladele sunt generoase din punct de vedere melodic. «Stranger In Moscow», cu versuri stranii precum «mormântul lui Stalin mă urmăreşte», are un refren splendid, prin repetarea întrebarii «How does it feel? (cum e?)»”. La fel de impresionaţi au fost Fred Shuster de la „Daily News of Los Angeles”, Stephen Thomas Erlewine de la „Allmusic”, Patrick Macdonald de la „The Seattle Times”, Josephine Zohny de la „PopMatters”, Tom Molley de la „Associated Press” şi alţii.

„Cum e, atunci când
eşti singur
şi rece pe dinăuntru?”

Videoclipul aduce în atenţie şase persoane, fără legătură între ele, care trăiesc într-o zonă a oraşului, în timp ce lumea din jurul lor se mişcă cu încetinitorul. Prima parte a videoclipului ne prezintă aceste personaje. Un bărbat privind în josul străzii de la fereastra dormitorului, o femeie singură într-o cafenea, un om fără adăpost întins pe stradă, o persoană hrănind porumbei, un băiat exclus dintr-un joc de baseball; iar cea de-a şasea persoana este Jackson însuşi, mergând prin oraş, de-a lungul străzilor.

Chiar dacă cele şase personaje sunt filmate la viteză normală, şi ele inspiră o lentoare – a gândirii, a sentimentelor; iar ochii lor sunt extrem de expresivi: bărbatul de la fereastră e nostalgic, vagabondul e apatic, femeia din cafenea e tristă; bărbatul care hrăneşte porumbeii e depresiv; adolescentul e ostracizat; iar Michael Jackson e îndurerat. Restul lumii se mişcă oarecum într-o altă dimensiune, şi totul e ciudat, lipsit de vlagă; bătaia din aripi a porumbeilor e agonică… până şi ţânţarul pare că abia se târăşte...

„Aici, abandonat în glorie,
îndur apocalipsa minţii;
KGB mă hăituieşte –
luaţi-mi numele şi lăsaţi-mă în pace...
Apoi un cerşetor mă strigă pe nume,
zilele fericite vor îneca durerea;
a venit continuu şi continuu
luaţi-mi numele şi lăsaţi-mă în pace...”

În a doua parte a scenariului, ploaia se înteţeşte şi, în vreme ce toată lumea fuge din calea ei, personajele noastre ies în stradă şi privesc în sus, lăsând stropii mari şi grei să le cadă pe creştet, ca o mângâiere.

“Ca un străin în Moscova –
Doamne, ai milă;
vorbim de primejdie,
vorbim de primejdie, iubito;
ca un străin în Moscova,
trăiesc singur,
trăiesc singur, iubito,
străin în Moscova…”

De ce “Stranger In Moscow”?... În 1993, occidentalii priveau Rusia ca fiind încă un stat communist. Leaderii sovietici votaseră în 1991 renunţarea la guvernarea bazată pe idologia comunistă, dar lucrurile nu se mişcă atât de repede. Pentru vestici şi deci şi pentru Michael Jackson, Moscova era simbolul izolării, al cenuşiului şi al depresiei; al privării de libertate şi al persecuţiei. Pentru Michael Jackson, atmosfera deprimantă a Moscovei s-a suprapus peste sentimentele lui de frustrare şi deznădejde inspirate de acuzaţiile lui Chandler şi de hărţuirile mediei. Videoclipul se încheie cu vocea unui interogator rus:

“De ce ai venit din Vest? Mărturiseşte!... ca să furi marile cuceriri ale poporului; realizările clasei muncitoare…”

Probabil că pentru Michael Jackson, în momentele acelea, ceea ce i se întâmpla lui în SUA nu era cu nimic diferit de torturile la care regimul communist i-a supus pe cetăţenii ruşi timp de câteva zeci de ani. Şi, în mod cert, nu era departe de adevăr. Aşa-zisa democraţie americană nu a fost niciodată altceva decât o mare farsă, o dictatură din umbră – politică, financiară, mediatică, rasială, religioasă. Şi dacă în America, “ţara tuturor posibilităţilor”, se întâmplă asta, ce pretenţii ar mai putea avea, oricare dintre noi?... Cine ar putea crede că va fi vreodată altceva decât un oarecare “Străin în Moscova”?...

„Cum e, atunci când
eşti singur
şi rece pe dinăuntru?”





...