Dragă Michael...

...

...te rog să mă ierţi pentru că astăzi nu sunt în stare să mă exprim. De obicei am cuvintele la mine, dar astăzi nu ştiu ce s-a întâmplat, că nu le mai găsesc. Şi ar fi atâtea de spus... despre câte s-au întâmplat în aceşti doi ani... despre cum ţi-am dus noi dorul... despre dragostea şi îmbrăţişările noastre, pe care ţi le-am trimis, ori de câte ori ne-am gândit la tine... Dragă Michael, ziua asta era, până în urmă cu doi ani, o zi ca oricare alta, care nu ne spunea nimic şi care trecea neobservată. Dar acum ea a devenit ziua în care ne gândim la tine. Nu că nu am face-o în fiecare zi, doar că... ziua asta, 25 iunie, a devenit ziua infamă care ni te-a luat. De fiecare dată când vine 25 iunie, eu retrăiesc cu aceeaşi intensitate joia tristă din 2009. Şi atunci, dacă în tot restul anului mai pot să zâmbesc, astăzi nu pot să o fac, cu niciun chip. Nu astăzi. Sunt alte 364 de zile în care pot să fac asta; şi mi se pare suficient. Azi trebuie să fie altfel. Nu e nici mai bine, nici mai rău decât în alte zile. Doar că astăzi las tristeţea să mă îmbrăţişeze. Tristeţea şi tăcerea. Chiar dacă ar fi atâtea de spus... şi te rog să mă ierţi că nu reuşesc... dragă Michael...





Nu sunt perfect, niciodată nu am fost
şi probabil că nici nu voi fi vreodată,
dar poate că nu îndrăznesc prea mult, dacă cer
aripi de înger pentru el.


...