Xscape

...





Xscape este un cântec pop, R&B, hip-hop, compus de Michael Jackson şi înregistrat în perioada în care pregătea albumul “Invincible”. A fost alegerea lui Michael ca Xscape să nu intre pe album şi nu am de gând să i-o contest; dar e un cântec grozav şi sper să i se găsească un loc pe unul din viitoarele albume, cu melodii nelansate, pe care le vom vedea pe piaţă.

Xscape nu a fost lansat oficial (încă), dar chiar din anul 2002 a “răsuflat” pe internet, fapt care i-a determinat pe avocaţii lui Michael să ameninţe cu acţiuni legale siturile care au afişat melodia şi nu au blocat accesul internauţilor la descărcarea ei.

Xscape are un intro interesant: un gardian de închisoare care ordonă deschiderea unei celule şi constată că prizonierul dispăruse. Se aude sunetul sacadat al alarmei şi un ritm care aduce cu marşăluirea unor trupe. Pe tot parcursul melodiei, Michael ne sugerează clar imaginea unui fugar, a unui om urmărit şi încolţit din toate părţile, un om care a fost – şi e în continuare – hărţuit pe nedrept şi care nu-şi doreşte decât să fie lăsat în pace.

Intro: (un gardian): Deschide celula 6!... A dispărut!

Oriunde mă întorc, în orice parte aş privi,
sistemul e în control, totul e dirijat ca la carte;
trebuie să scap, ca să-mi pot limpezi mintea;
evadarea e ceea ce-mi trebuie; să fug departe de ochii electrici.

Indiferent unde m-aş afla, văd fotografia mea peste tot în jur;
ei ţintuiesc minciuni de numele meu, şi le împing din oraş în oraş;
nu am unde să fug, dar nu e nevoie să mă ascund,
trebuie să găsesc un loc (al meu)
şi atunci nu mă voi ascunde...

Din versuri răzbat multe idei: “sistemul” (aka gorilienii-masoni şi “agenturile” lor) supraveghează tot ce mişcă; oriunde am fi, oriunde am privi, peste tot sunt simbolurile şi instrumentele lor; “ochiul electric” poate să însemne multe, de la camera de supraveghere (care detectează orice mişcare) şi până la simbolul masonic – ochiul lui Horus. Michael e disperat văzând-şi chipul şi numele pângărite cu minciuni denigratoare; şi îmi pot imagina senzaţia pe care o poate avea un om atunci când vede peste tot astfel de afişe infame. Încolţit, hăituit, singur, Michael Jackson îşi spune că singura şansă de a evita toate acestea este să evadeze undeva, unde să nu-l poată atinge nimeni şi nimic.

Evadez; trebuie să scap de un sistem care s-a dezlănţuit în lume astăzi;
să mă eliberez de presiunea cu care mă confrunt, de la relaţiile care trec;
să fug de cel cu pixul care scrie minciuni şi care-l hărţuieşte pe acest om;
Evadez; fac ceea ce vreau, pentru că nu am de dat socoteală nimănui, decât mie.

Îşi dorea să aibă un loc al lui, în care să nu poată pătrunde rău-voitorii; un loc în care să poata fi el însuşi, fără teama că vorbele sau acţiunile i-ar putea fi interpretate; fară să se simtă non-stop sub lupa „sistemului”. De fapt, ce înseamnă „sistem”? Definiţia din DEX spune aşa: „sistem = ansamblu de elemente (principii, reguli, forţe etc.) dependente între ele şi formând un tot organizat, care pune ordine într-un domeniu, reglementează clasificarea materialului într-un domeniui sau face ca o activitate practică să funcţioneze potrivit scopului urmărit”. În traducere liberă, referindu-ne la contextul cântecului Xscape şi la situaţia socio-politică şi economică generală: sistemul reprezintă pârghiile prin care gorilienii ne ţin în lanţuri, respectiv:
● conducerea politică (preşedinţia, guvernul, parlamentul – sau, în cazul americanilor, congresul şi senatul),
● fiscalitatea (taxe si impozite),
● mass-media (presa scrisă, televiziunea, radio)
● educaţia (istoria falsificată, aberaţiile „literare” flatulate de nişte tembeli, cele „ştiinţifice” râgâite de nişte semidocţi şi alte tâmpenii care fac parte din programa de învăţământ),
● sanătatea (mizeria din spitale, matrapazlâcurile firmelor farmaceutice cu medicamente şi vaccinuri şi viruşii creaţi în laboratoare şi răspândiţi conştiincios printre mireni),
● asigurările (obligatorii şi facultative, la care contribui dar nu primeşti mai nimic în schimb, dar în schimb eşti umilit până la loc comanda),
● băncile (e un subiect bine-cunoscut, nu cred că e nevoie să dezvolt)
● marile industrii (combustibilii, energia electrică, reţeaua de apă şi încălzire, transporturi, construcţii, telefonie, industria farmaceutică, muzicală, cinematografică, entertainment; diamante, alcool, tutun – care toate sunt pe mâna lor)
● şi mai marile industrii (armament, droguri – care sunt tot ale lor)
● alimentele (care, în procent din ce în ce mai mare, sunt modificate genetic şi şi-au pierdut funcţia de alimente, devenind chimicale toxice)
● marketingul (reclamele publicitare, mai ales cele la produsele lor, care toate folosesc tehnici de manipulare)

(O voce de fată) Uneori simt că trebuie să evadez...

Am încercat să-mi împart viaţa cu o persoană pe care să o pot iubi
dar jocurile şi banii sunt tot ce au interesat-o vreodată;
cum să fie vina mea, dacă ea a jucat la cacealma şi a pierdut?
Sunt prea obosit de jocuri prosteşti, e timpul să schimb ceva;

De ce să nu pot face ceea ce-mi doresc?
e vorba de viaţa mea personală, nu trăiesc pentru tine;
aşa că, nu încerca să-mi spui ce e bine pentru mine,
vezi-ţi de ale tale, eu pot să fac ce vreau...

Vocea feminină anunţă de fapt ideea din cea de-a doua strofă. Părerea mea este că, aici, Michael se referă la Lisa-Marie Presley şi la căsnicia cu ea. Nu cred că e cazul să insist cu detalii, e un subiect cunoscut de multă lume: Lisa-Marie l-a manipulat pe Michael în fel şi chip; el o iubea şi i-a făcut damblalele, până când şi-a dat seama că ceva nu era în regulă şi că „trebuia să evadeze”. Dar aş vrea să dezvolt puţin un alt subiect, care a fost adus în discuţie de Zuza într-un un comentariu de mai anţărţ: iubirea. Ce înseamnă, de fapt, iubirea? Definiţia din DEX este următoarea: „iubire = ataşament sufletesc (simpatie, prietenie, afecţiune) puternic faţă de cineva sau ceva”. Dar aceasta este o definiţie generală şi lipsită de nuanţe. Poţi să iubeşti învăţătoarea, mama, un prieten bun, un animal de companie, o operă de artă, o maşină sau diferite alte lucruri. Dar aici vorbim despre iubirea dintre doi oameni de gen opus. Iubirea adevărată este aceea care simţi că te înalţă; aceea care te transformă într-un om mai bun, care îţi inhibă complexele, frustrările şi toate celelalte laturi negative precum: răutatea, delăsarea, aroganţa, iresponsabilitatea, insensibilitatea, egoismul şi aşa mai departe. De fapt, iubirea e un sentiment sublim, care evocă altruismul; aşadar, nu are nimic de-a face cu egoismul. Atunci când iubeşti, faci tot posibilul ca celuilalt să-i fie bine. Asta înseamnă să nu-l minţi, să nu-l subestimezi, să-l aperi şi să-l susţii în fata celorlalţi, să-l ajuţi atunci când are nevoie, să-l sfătuieşti fără să-i impui ce să facă, să comunici cu el fară să-l obligi să-ţi adopte opiniile, să-l sprijini în ceea ce întreprinde fară să-l judeci, să-i fii aproape fară să-l sufoci, fără să-i îngrădeşti libertatea şi fără să încerci să-i pătrunzi in minte. A-l sufoca pe celălalt cu afecţiunea ta înseamnă egoism. A încerca să-i pătrunzi în mine înseamnă manipulare. A-i impune opiniile tale înseamnă subminare. A-l judeca înseamnă aroganţă. A-i dicta ce să facă înseamnă subestimare. Ori, iubirea nu are nimic în comun cu toate acestea. Şi tocmai asta a făcut Lisa-Marie cu Michael. Mie îmi spun multe versurile acestea şi, deşi ştiam adevărul despre relaţia lor, m-au întristat, din nou. Michael are dreptate să se simtă trădat, manipulat şi, când treaba asta a venit din partea unei persoane pe care a iubit-o şi în care a crezut, e cu atât mai dureros... şi mai grav. Ce i-a mai rămas, atunci când, după toate mizeriile din presă şi din industria muzicală, după chinul îndurat în 1993 şi după toată ura pe care a simţit-o din partea fiecăruia dintre detractorii lui; ce i-a mai rămas atunci când, după toate acestea, chiar şi femeia lângă care ar fi trebuit să se simtă împlinit şi lângă care ar fi trebuit să-şi găsească liniştea şi sprijinul, l-a trădat? Mai nimic...

Evadez; trebuie să scap de un sistem care s-a dezlănţuit în lume astăzi;
trebuie să scap;
să mă eliberez de presiunea pe care o înfrunt în relaţiile care trec;
nu ştii că am nevoie de asta?
să fug de cel cu pixul care scrie minciuni şi care-l hărţuieşte pe acest om;
trebuie să scap;
evadez; fac ceea ce vreau, pentru că nu am de dat socoteală nimănui, decât mie.

...Când voi fi plecat, lumea asta plină de probleme nu mă va mai deranja...

Xscape e un cântec-testament, o operă curajoasă şi rafinată, născută din tristeţea lui Michael Jackson. El nu se justifică aici, nici nu pozează în victimă, ci doar îşi exprimă amărăciunea şi dorinţa de a fi lăsat în pace. E o mare calitate să-ţi poţi exprima durerea fără să pari că încerci să te victimizezi. Iar Michael Jackson reuşeşte asta, din plin. Vocea lui e hotărâtă, gravă, are un timbru matur, ca al unui om care e obişnuit ca, după fiecare lovitură, să se ridice, să se scuture şi să meargă mai departe... un om cu o voinţă extraordinară, de la care mulţi dintre noi avem ce învăţa. Deşi afirmă răspicat ca nu-şi doreşte decât să evadeze, nu aceasta e ideea fundamentală din Xscape, ci aceea că un om – el – nu se lasă manipulat de „sistem”, nu-l lasă să-i spele creierul şi să-l folosească aşa cum îi convine. Xscape e un mesaj pentru noi toţi: să ne păstrăm mintea limpede şi să ţinem cu dinţii de propria nostra demnitate.

Evadez; trebuie să scap;
trebuie să găsesc o cale;
să mă eliberez de presiunea pe care o înfrunt;
nu o mai suport!
să fug de cel cu pixul;
nu-l mai suport!
Evadez; fac ceea ce vreau, pentru că nu am de dat socoteală nimănui, decât mie;
Evadez;
tu nu eşti mama mea!
Evadez;
trebuie să scap;
Evadez;
presiunea pe care o înfrunt;
Evadez;
fac ceea ce vreau...
Evadez;
de ce?... pentru că nu mai suport rahatul ăsta!
Evadez...

Mă vrei?... ia de prinde-mă!

Nimeni nu are dreptul să ne dicteze ce să facem; nimeni nu are dreptul să ne umilească; nici să ne folosească drept cobai pentru experimente neortodoxe. Michael Jackson are dreptate: nu avem de dat socoteală nimănui, decât nouă înşine... dacă avem demnitate şi dacă ne respectăm condiţia de oameni.

În Xscape nu e vorba despre renunţare la luptă; evadarea nu reprezintă, aici, abandonul drepturilor fireşti; strigătul lui Michael nu e unul de neputinţă, iar ultimele cuvinte ilustrează clar aceste lucruri. Xscape e o demonstraţie pentru libertate, puternică şi răspicată. Dar, cu toată dezamăgirea şi tristeţea care se simt în fiecare vers, Michael nu se dezminte şi încheie cu acelaşi spirit ludic, irezistibil, care l-a caracterizat întotdeauna. În final, totul se reduce la un joc copilăresc: „Mă vrei?... ia de prinde-mă!”





***


Glosă


Lisa-Marie Presley a fost (pentru a ţ-a oară) în emisiunea coanei Oprah(matie), acum o lună, ca să ne povestească (tot pentru a ţ-a oară) cât l-a iubit dumneai pe Michael şi cât de mult a vrut să-l ajute, dar că – evident – acest lucru nu a fost posibil, datorită distanţei la care se afla Michael de dumneaei şi de restul lumii (spune ea) – ori datorită faptului că “ajutorul” dumneaei nepreţuit – adicătelea acela de a-l izola de toţi prietenii şi de tot ceea ce-i făcea plăcere, de a-l toca la cap să se înroleze în secta aia sciento-psiho-pupu-logică, în care ea era o membră devotată, plus regimurile cretine de înfometare la care-l obliga – l-au făcut pe Michael să se întrebe cu cine mama dracu’ se însurase (spun eu). Faptul că beizadeaua Regelui Rock&Roll e labilă psihic şi are un comportament deviant, este evident, de multişor. Dumneaei, după cum se scoală, cu faţa la cearşaf ori invers, apare pe sticlă (după modelul piţipoancelor noastre autohtone) şi declară, ba că Michael era un om bun, dar cam slab de înger; ba că a manipulat-o şi s-a însurat cu ea din interes… ba că Michael a avut nişte scopuri ascunse atunci când i-a pus pirostiile, ba că mariajul lor a fost întemeiat pe dragoste profundă şi că nu a fost o înscenare. Evident că nu a fost o înscenare şi a fost bazat pe dragoste, dar numai din partea lui Michael, pentru că dumneaei este exact ca hoţul care strigă “hoţii!” E o tactică veche de când lumea şi practicată de orice taţă de cartier (inclusiv de politicienii noştri, care nu sar departe de ţaţele de cartier): aceea de a arunca în alţii cu noroi, ca să-ţi acoperi mizeriile proprii. În fine...

Un e-mail trimis de Karen Faye unei prietene, prin 2007, şi care a fost făcut public, nu se ştie de către cine (ori de prietena căreia i s-a părut că scrisoarea conţinea lucruri pe care ar trebui să le ştie toată lumea, ori chiar de către Karen, care se ştie că a fost amorezată lulea de Michael, mulţi ani) conţine nişte afirmaţii extrem de interesante şi – nu mă îndoiesc – adevărate.

Karen spune că Lisa-Marie este o “prinţesică malefică”, ce a torturat pe toată lumea cu atitudinea ei imposibilă şi cu gelozia ei patologică; şi că probabil că nu l-a iubit nicio clipă pe Michael, deşi el a făcut tot ce i-a stat în putinţă să o facă fericită pe duduie. “Lisa-Marie e o fetiţă foarte rea. S-a purtat oribil cu Michael, cu mine şi cu toţi cei care erau în preajma lui Michael. Era extrem de geloasă, inclusiv pe propriii ei copii, pentru că îl adorau pe Michael. Ea a fost cea care a încercat să-l manipuleze pe Michael, pe apropiaţii lui şi tot ceea ce făcea parte din lumea lui. Niciodată nu l-am văzut pe Michael atât de nefericit, ca atunci când era căsătorit cu Lisa. Lisa s-a folosit de numele lui Michael, după divorţ, pentru scopuri publicitare proprii.” Comportamentul ei, în timpul căsătoriei cu Michael, e cel puţin inexplicabil, spune mai departe Karen. Nimic nu-i convenea, pentru că dumneaei era foarte “confuză” şi “avea probleme” – adică, aşa se justifica. A fost adorabilă înainte de căsătoria cu Michael, l-a urmărit cu insistenţă şi l-a convins că e o persoană serioasă, fară vicii – nu bea, nu fuma, şedea cuminte în banca ei şi se purta cu Michael ca o mamă iubitoare şi înţelegătoare. Imediat după ce a pus laba pe el, şi-a revenit la vechile obiceiuri: a reînceput să bea, să fumeze; voia să “facă ordine” în viaţa lui Michael, să-i concedieze pe toţi cei din preajma lui şi să-i pretindă lui Michael să se facă scientolog. Michael a cedat de multe ori, ca să-i facă pe plac; dar acest lucru era practic imposibil, pentru că demoazela era pur şi simplu groaznică - după cum povesteşte Karen Faye.

Între timp, Karen s-a mai înmuiat. Probabil că, după dispariţia lui Michael, i s-au mai tocit colţii şi acum e mare prietenie mare între ea şi duduia Lisa-Marie, din moment ce merg braţ la braţ la şedinţe de spiritism şi “vorbesc” împreună cu Michael. Securea războiului a fost îngropată, după principiul “morţii cu morţii, iar viii cu viii” şi, dacă obiectul rivalităţii lor tot nu mai e, măcar să se dea prietene şi să-şi mai facă oleacă de publicitate. Adevărul e că nici Karen nu e uşă de biserică, doar nu degeaba a concediat-o Michael în 2005; dar asta e altă poveste. Ideea e că, deşi acum e “pretenă” cu demoazela, Karen afirmă răspicat că tot ce a spus în 2007, a fost la modul cel mai serios şi nu retractează nimic; doar că “Acum sunt o persoană mai bună, şi Lisa-Marie la fel, pentru că amândouă am crescut şi am învăţat. Totuşi, niciuna dintre noi nu e perfectă.”

Evident că niciuna dintre ele nu e perfectă – şi părerea mea e că amândouă sunt la trilioane de ani-lumină distanţă de perfecţiune, din moment ce continuă să profite de Michael şi chiar s-au unit întru împlinirea acestui scop. Una latră pe unde poate cât de bună prietenă i-a fost şi flatulează “informaţii”, multe inventate, care îi fac rău lui Michael şi familiei lui; cealaltă aşişderea, latră peste tot ce soţie bună i-a fost, pozează în victimă şi între timp vinde flori de plastic pe internet – toate în numele lui Michael, desigur; pentru că numele lui Michael aduce bani. Niciuna dintre ele nu l-a iubit cu adevărat, pentru că niciuna dintre ele nu e echilibrată, normală şi demnă. Niciuna dintre ele nu e capabilă să iubească, pentru că niciuna nu are habar ce înseamnă treaba asta. Sunt două persoane care se aseamănă prin egoism, foamea de publicitate (cu orice preţ), nebunie şi ipocrizie. De-aia s-au şi împrietenit.


...