"They Don't Care About Us"

...



Cap ras, cap de mort,
toată lumea e bolnavă;
situaţie, exasperare,
toată lumea se justifică –
în costum, la ştiri,
toată lumea „dogfood”*;
bang, bang, împuşcat mortal –
toată lumea a luat-o razna...


*dogfood(ing) = termen care se referă la o strategie de marketing, prin care un producător arată lumii că el însuşi consumă ceea ce comercializează, pentru a demonstra cât de multă încredere are în propriul produs.


They Don’t Care About Us este al patrulea single de pe albumul History şi cel mai controversat cântec dintre toate cele compuse de Michael Jackson. Din punct de vedere muzical, They Don’t Care About Us este un produs Hip-Hop agresiv care aduce în prim-plan bolile societăţii. Din punctul de vedere al mediei, cântecul este antisemit, rasist şi antisocial. Michael Jackson a declarat că nu s-a gândit nicio clipă la asa ceva, atunci când a compus, şi eu îl cred. Nu e în firea lui să fie discriminator în nicio privinţă, dar celor care încercaseră să-l doboare li s-au aprins paie la fund, desigur nejustificat, şi au găsit momentul şi contextul propice pentru a-l afunda şi mai mult. Michael Jackson era periculos. Michael Jackson era prea mândru. Michael Jackson îşi cunoştea drepturile şi le-a revendicat. Michael Jackson avea gură să vorbească şi a folosit-o, atrăgând atenţia asupra lucrurilor necurate care se întâmplă în lume. Michael Jackson nu a acceptat postura de sclav. Şi, ce era mai grav, avea puterea, oferită de imensa popularitate, de a-i influenţa şi pe alţii. Michael Jackson devenise indezirabil pentru şmecherii elitişti.

Tot ce vreau să spun e că
lor de fapt nu le pasă de noi.

Videoclipul a fost realizat într-un cartier extrem de sărac din Rio de Janeiro şi în Salvador, capitala statului Bahia din Brazilia, unde oamenii locuiesc în barăci şi cocioabe; şi unde autorităţile de stat au încercat să împiedice filmările, care le-ar fi generat o imagine negativă. E ceva în genul politicienilor noştri, care au lătrat împotriva celor de la Top Gear fiindcă au afectat imaginea României, arătând lumii întregi secvenţe cu cetăţeni romi defilând în căruţe, de parcă nu era adevărat. Sigur că localnicii au fost încântaţi să apară în videoclipul celui mai popular entertainer din lume, sperând că asta îi va determina pe decidenţi să ia măsurile corecte, să-i scoată din mizerie şi să le acorde drepturile care până atunci le fuseseră refuzate.

Loveşte-mă, urăşte-mă,
nu vei putea niciodată să mă dobori;
porunceşte-mi, înspăimântă-mă,
nu vei putea niciodată să mă ucizi;
spune-mi evreu, dă-mă-n judecată –
toata lumea îmi face asta;
bruschează-mă, zi-mi ucigaşul lui Hristos –
să nu îndrăzneşti să te legi de culoarea mea!

Primele reacţii la adresa acestei melodii au fost constituite de acuzaţiile de antisemitism, ridicate de „The New York Times” cu doar câteva zile înainte de lansarea albumului HIstory. Despre fanfaronada penibilă a masonilor care zbiară, cât îi ţin gura, că ei sunt evreii oprimaţi, surghiuniţi şi discriminaţi, şi despre cum au furat „elitrucii” Holocaustul, am mai vorbit, nu mă repet. Michael Jackson a răspuns direct publicaţiei masonice sus-amintite, declarând:

„Ideea că aceste versuri pot fi considerate ca fiind controversate este extrem de jignitoare şi derutantă pentru mine. Cântecul vorbeşte de fapt despre durerea produsă de prejudiciu şi despre ură, fiind un mod de a atrage atenţia asupra problemelor sociale şi politice. Eu sunt vocea celui acuzat şi atacat. Sunt vocea fiecăruia dintre noi. Eu sunt capul ras, eu sunt evreul, eu sunt omul negru, eu sunt omul alb. Nu sunt eu cel care atacă. Aici e vorba despre nedreptăţile de care au parte tinerii şi despre modul în care sistemul poate să-i acuze eronat. Sunt supărat şi ultragiat pentru că am fost interpretat atât de greşit.”

Cei cărora le e drag Michael Jackson, îi înţeleg supărarea şi îl susţin. Ceilalţi, îl inţeleg şi îl acuză în continuare. În final, totul se rezumă la adevărul simplu, dur, cunoscut şi recunoscut deja de mulţi:

Tot ce vreau să spun e că
lor nu le pasă deloc de noi.

La scurt timp, doi membri de seamă ai comunităţii evreieşti au declarat că intenţia lui Jackson de a compune o melodie care să critice discriminarea a avut efectul invers. Au acceptat faptul că artistul a fost bine intenţionat, dar şi-au exprimat opinia că versurile nu erau potrivite pentru audienţa de vârstă adolescentină care ar fi putut să înţeleagă greşit contextul cântecului. Până la urmă, presat de cocotele elitruce pe post de „criticii lu’ peşte”, Michael Jackson s-a întors în studio şi a modificat textul cântecului: „jew me” a devenit „do me”, iar „kike me” a fost înlocuit cu „strike me”.

Voi analiza puţin etimologia cuvântului „kike”, bănuind că sunt persoane care nu cunosc termenul. Pe vremea când, speriaţi de tăvălugul nazist, evreii emigrau în cohorte în SUA, la „poarta sărutului” botezată Ellis Island, trebuiau să completeze nişte formulare de imigrare. Pe aceste formulare erau căsuţe care urmau să fie bifate cu un X, iar danşii, asociind acel X cu crucea, simbolul creştinilor, l-au refuzat şi au bifat cu un O (cerc). În idiş, „kikel” înseamnă „cerc”. Inspectorii de imigraţie i-au numit „a kikel” pe cei care bifau cu un cerc în loc de X. Ulterior, termenul s-a transformat în „kikee” şi, în final, a devenit „kike”. În alte cercuri, „kike” este folosit cu sensul de „Christ killer” (ucigaşul lui Hristos), cu referire la istoria biblică.

Sigur că multe posturi tv ori de radio nu au avut curajul să difuzeze cântecul sau videolipul, de teama amenzilor. Asta s-a şi urmărit: melodia era mult prea periculoasă ca sa fie difuzată, dar nu din cauza antisemitismului, ci din cauza celoalalte aspecte pe care le aducea în discuţie: discriminarea, de orice fel, abuzurile aparatelor de stat, inclusiv ale poliţiei, încălcarea drepturilor omului. Aceste este motivul real pentru care They Don’t Care About Us a fost banat în mod public. Nu cred că Michael Jackson nu se aştepta la asta, mai ales că în videoclip a folosit simboluri masonice: ochiul imens, desenat pe peretele din stânga lui, la începutul videoclipului. Simbolul de bază al masoneriei, care răsare în imagine în timp ce Michael Jackson cântă „porunceşte-mi, înspăimântă-mă; nu vei putea niciodată să mă ucizi” este în mod cert un avertisment.

Spune-mi ce s-a ales de viaţa mea,
am o soţie şi doi copii care mă iubesc,
sunt victimă a brutalităţii poliţiei, acum
am obosit să tot fiu victimă a urii
mi-ai batjocorit mândria –
Oh, pentru numele lui Dumnezeu,
privesc spre Rai, să-i împlinesc profeţia...
Eliberează-mă!

De unde a ştiut Michael Jackson despre Olodum şi despre săracii oprimaţi din Brazilia?... E o întrebare la fel de grea ca aceea „de unde a ştiut de zona programată a fi defrişată din pădurea amazoniană?” sau de hectarele care erau plănuite să fie incendiate din pădurile New Jersey-ului, şi în care a filmat videoclipul pentru „Earth Song”. Stilul Hip-Hop folosit în They Don’t Care About Us, alături de mulţimea impresionantă de percuţionişti, membrii grupului cultural Olodum, şi de ritmul nebunesc, care-ţi pătrunde în celule, imprimă cântecului un caracter concis, la obiect; renunţarea la cuvintele de legătură face ca versurile să pară mai dificil de înţeles, dar tocmai lipsa vorbelor inutile trensformă cântecul într-un complex şi complet mesaj subliminal.

Cap ras, cap de mort,
toată lumea a devenit imorală;
agitaţie, speculaţii –
justificările tuturor;
în costum, la ştiri,
toţi înghit „dogfood”;
om de culoare, şantaj –
aruncă-ţi fratele în închisoare!

Odată cu albumul HIstory, Michael Jackson, cel care cânta despre flori, dragoste şi „Heal The World”, s-a transformat într-un om încrâncenat, preocupat de problemele sociale şi care a adus în atenţie grupările oculte ce ne hotărăsc vieţile, din umbră. Iar aspectul care îi preocupă pe aceştia nu este nicidecum binele nostru, al tuturor:

Tot ce vreau să spun e că
lor de fapt nu le pasă de noi.

Avea şi motive să afirme asta. Fusese acuzat pe nedrept, fusese batjocorit, schingiuit moral, peste el dăduse cu viteză de raliu tăvalugul media, fusese târât prin nişte proceduri extrem de umilitoare şi care ar fi urmat să-i distrugă mândria, onoarea, viaţa... Devenise dependent de analgezice şi anxiolitice, ca să poată rezista stresului cumplit la care fusese supus. Dar a trebuit să reziste, cu orice preţ; a trebuit să reziste, pentru ca, după aceea, să se ridice şi să vorbească, răspicat:

Spune-mi ce s-a întâmplat cu drepturile mele;
sunt invizibil doar pentru că tu mă ignori?
proclamaţia ta mi-a promis libertate, acum
am obosit să tot fiu victimă a ocărilor –
ei mă aruncă într-o categorie cu renume prost;
nu-mi vine să cred că ăsta e pământul din care m-am născut;
ştii că eu chiar urăsc să spun asta,
guvernul nu vrea să vadă,
dar dacă Roosevelt ar fi fost în viaţă
nu ar fi lăsat ca aşa ceva să se întâmple, nu, nu...

Realizarea videoclipului a fost o sarcină dificilă pentru Michael Jackson. Oficialităţile din Rio de Janeiro şi Salvador (Pelorinho) s-au opus din răsputeri, temându-se că scenele prezentând sărăcia extremă şi abuzurile privind drepturile omului vor afecta şansa regiunii de a găzdui Jocurile Olimpice din 2004. Alţii, însă, au sprijinit dorinţa lui Michael de a scoate la lumină problemele zonale, motivând că guvernul este jenat de propriul eşec. Un judecător a interzis filmările, dar această reglementare a fost anulată de un alt ordin. 1.500 poliţişti şi 50 rezidenţi care jucau roluri de gărzi de securitate au împrejmuit efectiv cartierul în care s-a filmat. Mii de oameni forţau zidul format din gardieni, pentru a se apropia de Michael Jackson. O femeie a reuşit să treacă de gărzi, l-a îmbrăţişat pe artist şi au căzut amândoi. Femeia a fost ridicată de gărzi în timp ce Michael a continuat să cânte. Se spune că echipa lui Michael a negociat cu traficanţii de droguri, pentru a obţine permisiunea de a filma într-una dintre favele.

Cap ras, cap de mort,
toată lumea e bolnavă –
situaţie, speculaţie,
toată lumea e în litigiu;
respinge-mă, pocneşte-mă,
nu mă vei putea niciodată transforma într-un gunoi;
izbeşte-mă, aruncă-mă afară –
nu vei pune niciodată mâna pe mine!

Întrebat de ce l-a ales pe Spike Lee ca regizor pentru videoclip, Michael a răspuns: „They Don’t Care About Us are un tăiş, iar Spike Lee mi-a venit in întâmpinare. E un cântec despre conţientizarea publicului şi exact asta face Lee. E un fel de cântec de protest... şi eu cred că Lee a fost perfect pentru asta.” Interesul mediei din jurul videoclipului a adus Olodum în atenţia lumii întregi, le-a adus faima internaţională şi le-a crescut mult credibilitatea în Brazilia. La începutul videoclipului, un băiat brazilian spune: „Michael, eles não ligam pra gente", care s-ar traduce mot-a-mot „Ei nu sunt uniţi cu poporul” sau, în traducere liberă, „Lor nu le pasă de popor”.

Tot ce vreau să spun e că
lor chiar nu le pasă de noi.

Lúcia Nagib a scris, în „The New Brasilian Cinema”: „Când Michael Jackson a hotărât să-şi filmeze noul videoclip într-o favelă din Rio de Janeiro, el a utilizat locuitorii favelei ca accesoriu într-un super-spectacol vizual... Un aspect interesant al strategiei lui Michael Jackson este eficienţa cu care a făcut să fie vizibile sărăcia şi problemele sociale din ţări precum Brazilia, fără a recurge la discursuri politice tradiţionale.”

În 2009, „Billboard” scria că „zona a devenit acum un model de dezvoltare socială” şi a afirmat că „Michael Jackson este parţial responsabil pentru această îmbunătăţire”. Perfect adevărat. Intervenţia lui a obligat autorităţile să-şi facă treaba.

Sunt unele lucruri în viaţă pe care ei chiar nu vor să le vadă,
dar dacă Martin Luther ar fi fost în viaţă
nu ar fi lăsat lucrurile aşa.

Nici lui Michael Jackson nu-i stătea în fire „să lase lucrurile aşa”. Nu era genul care să se întoarcă cu spatele şi să-şi vadă de ale lui, spunându-şi „asta e viaţa”. Ştia că poate să schimbe ceva si ştia cum să o facă. Prin They Don’t Care About Us, a schimbat soarta sărmanilor din cartierul Dona Marta şi a promovat percuţioniştii Olodum.

Pentru prima oară în cariera sa, Michael Jackson a realizat un al doilea videoclip pentru acelaşi single. Cea de-a doua versiune a fost filmată într-o închisoare, alături de colegi de celulă. Michael Jackson apare după gratii, cu cătuşe la mâini, iar videoclipul conţine imagini reale care prezintă poliţişti atacând afro-americani, Ku Klux Klan-ul, genocid, execuţii şi alte abuzuri împotriva drepturilor omului.

Cap ras, cap de mort,
toată lumea a devenit periculoasă;
situaţie, segregare,
afirmaţiile tuturor
în costum, la ştiri –
toată lumea „dogfood”;
dă-mi cu piciorul, trăzneşte-mă –
să nu îndrăzneşti să mă judeci!

Toate genocidurile din istorie au fost planificate minuţios, de nişte minţi bolnave. SIDA, Ebola, diversele tipuri de gripă şi toate epidemiile care au apărut în ultimul secol, au fost create experimental şi răspândite în lume de aceiaşi psihopaţi. Gândiţi-vă că aceşti psihopaţi se adună periodic şi ne hotărăsc soarta. Gândiţi-vă că aceşti demenţi, care ar trebui să fie după gratii, în închisori de maximă securitate, ei bine, aceşti demenţi discută, cu rânjetul pe buze, despre cum suntem prea mulţi, despre cum epidemiile declanşate de ei ne ucid prea încet şi despre ce ar mai putea să inventeze pentru a grăbi decimarea noastră. Daţi-mi voie să-l parafrazez pe autorul acestui cântec şi să spun: „dacă Michael Jackson ar mai fi fost în viaţă, nu ar fi lăsat lucrurile aşa.” Să nu credeţi politicienii care promit lucruri frumoase şi bune; oricât de sinceri ar părea, în mintea lor e cu totul altceva. Să nu credeţi „specialiştii” care apar la televizor şi vă spun că vaccinul antigripal, cel anti-HPV sau bio-cipul sunt soluţii optime pentru oamenii inteligenţi. Să nu credeţi în reclame. Să nu acceptaţi nimic numai pentru că aşa vi se spune; să nu vă fie teamă să refuzaţi lucruri pe care alţii le acceptă prosteşte. Să nu uitaţi, nicio clipă, cuvintele lui Michael Jackson:

Tot ce vreau să spun e că
lor de fapt nu le pasă de noi.

Pentru că acesta e adevărul.





...