T-Pain: “A fost cu adevărat o onoare să-l cunosc pe Michael Jackson”

...

Am avut bucuria să-l cunosc pe Michael Jackson şi a fost o experienţă uimitoare. Eram în Los Angeles şi am primit un telefon de la avocatul lui Michael şi bunul său prieten Peter Lopez* care mi-a spus: “Hei, omule, Michael vrea să te întâlnească.”

Eram pur şi simplu năucit. Habar n-aveam ce să fac. În loc să mă bucur, mă tot întrebam: de ce ar vrea Michael să se întâlnească cu mine?” LOL. Mă simţeam onorat. Aşa că în ziua respectivă, după-amiază, am mers la el acasă. Am intrat şi am fost condus într-o încăpere care arăta ca un cazino, cu o mulţime de automate şi mese de blackjack ca cele din cazinourile din Las Vegas. Era cel mai uimitor lucru pe care l-am văzut vreodată.

Majordomul lui a venit şi mi-a spus: “Hei, Michael vrea să vă întâlniţi în Camera Aurie.” Asa că am mers acolo şi, într-adevăr, îşi merita numele: totul era auriu, de la canapele până la ramele tablourilor. Avea monede aurii pe masă, era o nebunie! Am vorbit ore în şir, pentru că aveam multe în comun. Amândoi iubeam desenele animate. Michael mi-a spus că melodia lui preferată era “Bartender”, o melodie foarte haioasă.

Partea nebună a fost că, în mijlocul conversaţiei, auzeam autocarele afară şi oameni care vorbeau in microfoane: “Hei, toată lumea, aceasta este casa lui Michael Jackson!”. Michael mi-a spus: “E o nebunie, aşa e în fiecare zi. Oamenii nu vor să mă lase în pace. Nu pot nici măcar să ies in propria mea curte.” Pot să spun că îi era foarte greu să se împace cu asta. Era un stress foarte mare pentru el.”

Întâlnirea noastră s-a sfârşit într-o notă plăcută, până la urmă; şi am plănuit să intrăm împreună în studio şi să înregistrăm. Dar asta nu s-a mai întâmplat, din păcate. A fost o mare onoare pentru mine să-l întâlnesc pe cel mai mare artist al lumii iar ziua aceea o voi păstra cu drag în amintire, toată viaţa mea.



[*Peter Lopez, un tip de o înaltă ţinută morală, un avocat de succes, specializat în probleme legate de industria show-business-ului, despre care toţi cei cu care a lucrat au numai cuvinte de laudă, a fost avocatul mai multor artişti, printre care şi Michael Jackson. Peter Lopez a fost găsit, pur şi simplu, împuşcat în cap, în locuinţa sa din Encino, California, pe data de 30 aprilie 2010. În august 2009 afirmase la un post de televiziune, într-un interviu, că moartea lui Michael e suspectă şi că, până la urmă, se va afla ce s-a întâmplat cu adevărat. Lângă el a fost găsit un bilet de adio, în care îşi cerea iertare pentru gestul său dar nu dădea nicio explicaţie privind motivul pentru care s-ar fi decis să-şi ia viaţa (oare pentru că nu ar fi existat vreun motiv??) Poliţia a declarat că Peter Lopez s-a sinucis iar cazul a fost clasat.]





...

Pledoarie pentru eroi

...


Când suntem copii, credem în eroi. Ne îndrăgostim de Superman, Spiderman sau Hercule şi ne dorim să fim ca ei. Prin adolescenţă, modelele noastre devin Winnetou, Robin Hood, D’Artagnan, Zorro; apoi comisarul Moldovan, doctorul Mark Sloan, detectivul Mac Taylor ori vreun alt justiţiar, mult mai uman, dar la fel de inteligent şi de brav. Apoi ne maturizăm, ne alegem o profesie şi devenim simple unităţi sociale, părţi infime ale colosului brut, lipsit de sensibilitate, care nu dă doi bani pe vise şi care se numeşte sistem. Eroii noştri din copilărie sunt abandonaţi undeva, într-un raft al sufletului, pe care se aşterne praful. M-am întrebat adeseori de ce, deşi cu toţii ne dorim iniţial să schimbăm lumea asta într-una mult mai frumoasă, mai curată şi mai paşnică, până la urmă ajungem invariabil să facem nişte compromisuri jalnice cu sistemul. De ce se întâmplă asta? De ce urâm nedreptatea, dar ajungem să facem parte din ea? De ce detestăm felul în care ne-au tratat părinţii noştri, dar la maturitate ajungem să ne comportăm exact ca ei, cu propriii noştri copii? De ce ne dăm seama ce am avut abia atunci când e prea târziu? De ce, deşi ştim care vor fi consecinţele, ne lăsăm de fiecare dată minţiţi – şi ne minţim, de fiecare dată, pe noi înşine? Şi de ce ne lăsăm manipulaţi, distruşi pe dinăuntru, de mereu acelaşi sistem nedrept? Sunt întrebări la care e greu să găsim răspunsuri – asta, în cazul în care chiar există răspunsuri şi întrebările acestea nu sunt doar retorice. De ce, de la Robin Hood din copilărie ajungem la cine ştie ce cocalar de Dorobanţi, iar de la Albă ca Zăpada ajungem să ne mulţumim cu vreo piţipoancă scăpătată şi asezonată cu multe kilograme de silicon? Unde dispar eroii noştri?... Probabil că în acelaşi loc în care ne dispare şi inocenţa. Dar, dacă fiecare lucru de pe pământul ăsta îşi are rostul lui, atunci motivul pentru care ne naştem este să transformăm lumea noastră într-un loc mai bun. Doar că... pe parcursul vieţii noastre, din diverse motive, acest scop este deturnat cu până la 180 de grade, iar noi nu facem – din păcate – nimic pentru a schimba asta.

Şi totuşi... oamenii mai cred în eroi. Iar ăsta e un lucru bun. Pentru că, fără eroi, lumea asta ar fi mult mai anostă.

Indiferent că recunoaştem sau nu, avem nevoie de eroi. Şi, când nu-i găsim, îi inventăm. Pentru că eroul redeşteaptă copilul din noi, acela care are nevoie să creadă în forţa binelui sau în cineva care o deţine şi care ne-o poate insufla.

Dar eroii sunt printre noi. Şi nu e neapărat nevoie să poarte arme ori să ştie să se bată. De fapt, care ar fi calităţile care fac, dintr-un om obişnuit, un erou? Frumusete interioară, charismă, generozitate, dăruire şi poate, mai ales, puterea de a sădi în semeni germenii conştiinţei. Michael Jackson are toate aceste calităţi. Michael Jackson a încercat, prin tot ceea ce a făcut, să ne trezească din somnul raţiunii, să nu lase sa moară ceea ce e bun şi frumos din noi, să nu lase să ne pierdem inocenta şi credinta in eroi. Michael Jackson este un erou. Un exemplu demn de urmat, atât prin el însuşi, cât şi prin toată munca lui de-o viaţă. Şi o dovadă vie a faptului că eroii există... şi sunt printre noi.





Coloana sonoră:

HERO

(Chad Kroeger)



Sunt atât de sus, încât pot să aud Paradisul
dar Paradisul nu mă aude pe mine…

Şi se spune că un erou ne poate salva,
iar eu nu pot să stau aici şi să aştept;
voi apuca strâns aripile vulturilor,
priviţi-ne cum zburăm împreună.

Cineva mi-a spus că iubirea ne-ar putea salva pe toţi,
dar cum va reuşi asta?
uitaţi-vă ce ne-a dat iubirea –
o lume plină de crime, de vărsare de sânge,
lumea pe care o aşteptam noi nu a venit.

Şi se spune că un erou ne poate salva,
iar eu nu pot să stau aici şi să aştept;
voi apuca strâns aripile vulturilor,
priviţi-ne cum zburăm împreună.

Dar, fiindcă lumea nu s-a sfârşit încă, tot ce vă dăruiesc eu e iubire;
nu e iubirea unui erou, de aceea mi-e teamă că nu va schimba lumea

Şi se spune că un erou ne poate salva,
eu nu am de gând să stau aici şi să aştept;
voi apuca strâns aripile vulturilor,
priviţi-ne cum zburăm împreună.

Iar ei ne privesc,
ne urmăresc cum ne înălţăm în zbor...


...

Au fost odată nişte cretini...

...



... care habar n-am ce competenţe au (dacă or avea vreuna), care îşi ascund numele în spatele unui SRL (nu-i mai dau numele ca să nu-mi boicoteze şi postarea asta) şi cărora le-a căşunat pe articolul meu intitulat “Kepp Your Head Up!” În trei săptămâni, am primit trei notificări cu acuzaţii de încălcare a dreptului de autor. După prima notificare, am scos cântecul, după a doua am scos şi conţinutul articolului, la a treia am fost nevoit – deşi fierb de mânie – să las articolul acolo unde mi l-au trimis, adică în “draft”.

Ştiu că li s-a întâmplat şi altora, nu sunt eu victima secolului, dar am sperat că voi fi scutit de asemenea “dulcegării”, nu pentru că aş fi rudă cu mama Omida şi aş avea tupeul să consider ca tot prostul că mie nu mi se poate intâmpla aşa ceva, ci pur şi simplu pentru că blogul acesta chiar nu conţine documente sau afirmaţii pe care “jmecherii lu’ peşte” le-ar putea considera ameninţări la adresa lor sau a planurilor murdare şi oculte – sau, cel puţin aşa cred, că eu nu am cum să fiu o ameninţare pentru ei. Şi totuşi...

Au fost odată nişte cretini, care în lipsă de ocupaţie, între o despăduchere şi un scărpinat în fund, îşi bat joc de câte un ciumpalac care şi-a facut şi el un blog. Altfel decât bătaie de joc nu pot să calific chestia asta.

Încă nu am dat în paranoia. Încă mai consider că nimeni nu are nimic cu mine şi că toată povestea asta nu e decât o distracţie idioată a unor cretini – nişte cretini care îşi justifică într-un mod patetic, jalnic, banii pe care îi încasează; nişte cretini la fel cu cretinii care au tăiat din salarii şi pensii pe motiv că asta salvează tara de la ruină şi de altminteri cu nimic mai prejos decât cretinii care dirijează lumea asta cu tot ce se întâmplă prin ea. Mi se pare evident că îmi sunt încălcate nişte drepturi elementare şi sunt extrem de frustrat din cauza neputinţei – de a riposta, de a mi le revendica, de a cere explicaţii – pentru că nu am cui (a cere explicaţii unor macaci cu creierul în putrefacţie e ca şi cum ai striga la lună, adica inutil).

Eu nu am vrut decât să creez un colţ virtual dedicat unui om care merită toate onorurile lumii. Nu am vrut decât să îi descriu munca, talentul şi dăruirea cu care a încercat să facă din lumea asta a noastră de KKO, un loc mai bun. Dar… au fost odată nişte cretini cărora probabil că nu le place asta. Sau poate nu le place numele meu, sau al blogului – sau dracu’ să-i pieptene ce nu le-o plăcea. Problema e că e posibil ca la un moment dat acest colţ virtual să dispară în neantul din care a fost creat. Numai şi numai pentru că... au fost odată nişte cretini. Şi mai sunt încă.


...

În loc de “Un an nou fericit!”

...



Lumeeee, lumeee!



“Slave To The Rhythm” – un cântec nou, abia “dezlegat” prin grădina internetului şi care m-a făcut să jur că primul club care îl va difuza mă va convinge să-i calc pragul :) Se pare că a fost înregistrat prin 1998-1999, în timpul pregătirilor pentru albumul “Invincible”. Cine are mai multe detalii, îl/o rog să ni le împărtăşească.

Sper să-l puteţi asculta cât mai mulţi dintre voi, înainte sa mă prindă coţohârlele de la web sheriff :)

Mii de mulţumiri Dianei N., care mi-a făcut o surpriză extraordinară acum, la început de an, cu această melodie. Iar eu vreau să-mi împart bucuria cu voi. Nu pot altfel :)

A, era să uit: aştept impresii. Evident :)






...

LA MULŢI ANI, 2011!

...





La cumpăna dintre ani, vă doresc să fiţi fericiţi, iubiţi şi ne întâlnim sănătoşi şi cu forţe proaspete în 2011! Şi, în spiritul speranţei de mai bine care vine odată cu noul an, vă dedic cuvintele Regelui Pop, Rock & Soul. Totul va fi bine dacă ne dorim asta cu adevărat. Iar schimbarea începe întotdeauna cu noi înşine.



Inocenţa

E uşor să confunzi inocenţa cu ignoranţa sau naivitatea. Cu toţii vrem să părem sofisticaţi; toţi vrem să părem şmecheri. Să fii inocent înseamnă să fii nebun.

Şi totuşi există un adevăr profund în inocenţă. Un copil priveşte în ochii mamei lui şi tot ce vede e iubire. Pe măsură ce inocenţa se pierde, ea e înlocuită de lucruri tot mai complicate. Credem că ne trebuie şiretenie ca să ne ridicăm deasupra celorlalţi şi scheme ca să obţinem ceea ce dorim. Începem să consumăm o grămadă de energie numai pentru a ne proteja pe noi înşine. Apoi viaţa se transformă într-o luptă. Oamenii nu au altă şansă decât să fie şmecheri. Cum altfel ar putea supravieţui?

Când eşti profund preocupat de ea, supravieţuirea presupune să vezi lucrurile aşa cum sunt în realitate şi să reacţionezi ca atare. Înseamnă să fii deschis. Iar asta e inocenţa. E un lucru simplu şi încrezător, ca un copil, fără judecăţi şi fără a fi dedicat unui singur punct de vedere mărginit. Dacă eşti blocat într-un model de a gândi şi reacţiona, creativitatea îţi este restricţionată. Pierzi prospetimea şi magia momentului. Învaţă să fii inocent din nou, şi această prospeţime nu va dispărea.

(„Innocence” – Michael Jackson – „Dancing The Dream”, 1992)







LA MULŢI ANI!


...

Crăciun Fericit!

...


“Odată la câteva secole, Dumnezeu îi trimite omenirii pe cineva special. Un apel la trezire. Cineva care să le arate oamenilor calea. Cineva care să-i încânte. Cineva care să-i adune laolaltă. Şi cred că Michael a fost un dar pe care Dumnezeu l-a trimis aici ca să le arate oamenilor cum să fie... să le arate cum să iubească.” ~ Jonathan Moffett (bateristul lui Michael din “This Is It”)







E al doilea Crăciun trist pentru fanii Regelui Pop, Rock & Soul şi pentru toţi cei care îl iubesc. Pentru noi, românii, e însă mult mai trist decât pentru alţii. Tocmai s-au aprobat alte şi alte măsuri de austeritate pentru noi, cei de rând – pentru ca cei de deasupra noastră să-şi vadă în continuare, liniştiţi, de matrapazlâcuri şi de jafuri la nivel XXL. Guvernanţii noştri au de gând să ne omoare, cu încetinitorul, bătrânii, tinerii şi copiii – inclusiv pe cei nenăscuţi. N-aş vrea să ştiu ce ar gândi Michael în legătură cu asta. Ne distrug sănătatea, alungându-ne medicii; ne sfărâmă mintea, distrugându-ne profesorii; ne destituie ca naţiune, parazitând armata şi poliţia şi desfiinţându-ne valorile. Tot ceea ce altădată reprezenta pentru noi un motiv de mândrie, astăzi e pe cale de dispariţie. Eminescu, Brâncuşi, glorii sportive – cei care ne-au aşezat pe harta lumii – sunt aruncaţi, tot mai mult, în uitare. Dar noi, românii, suntem nişte supravieţuitori. Nu ne-au distrus despărţirile de fraţii noştri din Ardeal şi Basarabia, am supravieţuit tăvălugurilor turceşti, fanariote, fasciste şi comuniste, şi vom supravieţui ciumei politice care încearcă să ne sugrume. E ceva mai greu de data asta, pentru că ciuma de acum e rezultatul unui parazit mutant, portocaliu-roşu-albastru şi galben; adaptat la multe metode de tratament şi care se adaptează continuu. Indiferent dacă îşi mai schimbă culoarea din când în când, parazitul de sub membrana cameleonică e acelaşi, întotdeauna. Dar vom supravieţui, şi acestei molime, ca şi FMI-ului şi oricăror altora. Şi, chiar dacă unii dintre noi fac greva foamei timp de 70 de zile fără să ca “lor” să le pese, chiar dacă alţii se aruncă de la balconul Parlamentului, în numele celor mulţi, şi sunt declaraţi nebuni, chiar dacă alţii, mulţi, pe care nu-i ştim, îşi iau viaţa pentru că au cedat în faţa sărăciei şi a disperării, şi sunt priviţi cu dispreţ – noi, românii, în general, nu ne-am pierdut niciodată puterea de a spera... şi de a zâmbi... pentru cei dragi, pentru copiii noştri... şi pentru noi înşine. Poate că de aceea se spune că poporul român este “ales”. Şi întotdeauna vom reuşi să ne ridicăm din genunchi şi să zâmbim. Michael a putut să facă asta. Noi de ce n-am putea?

Jonathan Moffet are dreptate. Michael e darul lui Dumnezeu pentru noi. Şi vreau să cred că, indiferent unde e acum, ne zâmbeşte şi ne îndeamnă să facem la fel. Pentru că puterea unui zâmbet e nepreţuită. Şi pentru că, poate, acum e momentul să o testam.

Căciun fericit, tuturor!


...

Keep Your Head Up!

...


Keep Your Head Up! face parte din primul album postum al lui Michael Jackson, intitulat simplu: “Michael”. E o baladă R&B, pop, soul cu influenţe gospel, care vorbeşte despre speranţă, curaj şi încredere. “Ea”, care apare ca personaj principal in acest cântec, nu este decât un pretext pentru mesajul pe care artistul îl transmite prin versurile melodiei Keep You Head Up! şi care, la fel ca şi titlul, extrem de sugestiv, se referă la puterea de a te ridica şi a merge mai departe.

Ea caută o slujbă şi o locuinţă mai bună,
caută speranţa şi promisiunile deşarte;
ea are două slujbe, ca să supravieţuiască,
lucrează într-un restaurant toată ziua;
ea aşteaptă să-i treacă viaţa,
îşi şterge lacrimile,
se închide în ea însăşi de fiecare dată când se simte astfel
şi moare pe dinăuntru, de fiecare dată când îi plânge copilul

O femeie se luptă cu vicisitudinile vieţii şi încearcă să supravieţuiască, mai puţin pentru ea însăşi, mai mult pentru copilul pe care îl creşte singură. Copilul este cel care o obligă să nu renunţe la viaţă, deşi ea “simte cum moare pe dinăuntru”; iar refrenul încearcă să-i insufle puterea de a se lupta şi pentru ea însăşi.

Ţine capul sus, către cer,
concentrează-te să rămâi în viaţă;
păstrează-ţi aripile, ca să putem zbura;
ţine capul sus, în noaptea asta;
ţine capul sus, către cer;
spune-mi, nu am putea să ne ridicăm, pur şi simplu?
Dă-mi aripile tale, ca să putem zbura...

Nu am găsit pe nicăieri detalii despre Keep Your Head Up! – nici cine l-a compus, nici cine l-a produs, chiar versurile care sunt postate pe diferite situri sunt incomplete – dar părerea mea este că la refren se aude un cor gospel, similar celui din “Man In The Mirror”, “Will You Be There”, “Keep The Faith” sau “Earth Song”. Şi, cum la toate aceste melodii a participat corul Andrae Crouch, e posibil ca tot aceşti artişti fantastici să fie cei care se aud în Keep Your Head Up!

Distrugând viaţa din păsări şi copaci
şi absorbind aerul pământului de dedesubt –
Nu pot nici să respir!
Nu pot nici să văd!
Ţine capul sus, nu renunţa azi!
Cât mai putem aştepta?
Aş vrea ca iubirea să vină astăzi;
iubirea e tot ce-ţi trebuie;
îţi spun, şi mereu va veni şi voi semăna iubire;
tot ce-ţi trebuie e un moment în care să vrei
să ţii capul sus.

Michael Jackson nu se dezminte nici de această dată, pledând pentru viaţa planetei şi pentru iubire. Credinţa lui, că iubirea vindecă totul, înalţă spiritul şi câştigă bătălii, ne este revelată din nou, la fel de solemnă şi de neclintit.

Toată lumea spune că timpul e luat cu împrumut
şi că a ţine capul plecat nu e bine
iar dacă îndrăzneşti să te ridici la suprafaţă, mâine,
măcar dă-ţi o şansă, luptă cu împrejurările
şi ridică-te, din nou!

Keep Your Head Up! este în totalitate o pledoarie pentru speranţă. Aş putea spune (şi nu cred că aş greşi prea mult) că e şi un mesaj pentru noi toţi, cei care îl iubim pe Michael Jackson. Ne e greu tuturor, din cauza gorilienilor care ne ucid, încetul cu încetul, prin crize economice, războaie, distrugerea tradiţiilor şi a culturii, distrugerea pădurilor, intoxicarea apelor, prin foamete şi frig, prin manelizarea forţată şi prin desfiinţarea identităţii naţionale… Şi, ca şi cum nu era destul, l-am pierdut şi pe Michael Jackson. Dar “a ţine capul plecat nu e bine” şi un lucru e clar: nu ne costă nimic să ne păstrăm speranţa şi să continuăm să luptăm, dimpotrivă, există mari şanse să câştigăm. Am auzit de curând o replică fantastică, rostită cu ironie muşcătoare: “E foarte greu să fii bun. Şi atunci, ce rost mai are să încerci?” Aşa gândesc numai laşii, cei care au mintea odihnită şi se străduiesc să şi-o păstreze astfel; cei cărora le e lene să lupte (cu sistemul, cu ei înşişi), care abandonează o bătălie dinainte de a o începe şi care se predau fără măcar un singur gând de împotrivire. Ei bine, are rost să încerci, şi încă unul foarte evident. Este exact ca în maxima spusă de Blaise Pascal, în urmă cu mai mult de trei secole: “Dacă Dumnezeu nu există, nu pierzi nimic crezând în El, dar dacă El există şi nu crezi, atunci ai pierdut totul.” Extrapolând la ideea de speranţă şi încredere, am putea spune că, dacă tu continui să lupţi şi nu vei câştiga, nu pierzi nimic; dar dacă există şansa să câştigi dar te predai fără luptă, pierzi totul.” Cei care mor într-o bătălie fără sorţi de izbândă se numesc eroi, în schimb cei care abandonează se numesc laşi. Simplu ca bună-ziua. Şi, dacă toate astea nu ne conving, atunci să ne gândim la Michael, la curajul lui şi la faptul că nu s-a predat niciodată. Să ne amintim:

Loveşte-mă, urăşte-mă,nu vei putea niciodată să mă dobori; porunceşte-mi, înspăimântă-mă,nu vei putea niciodată să mă ucizi. (“They Don’t Care About Us”)

Şi totuşi, cu toate prin câte am trecut, sunt încă aici... Eu ramân acelaşi, sunt invincibil. (“Unbreakable”)

Cu fiecare zi, îţi creezi istoria; pe fiecare drum îţi laşi moştenirea; fiecare soldat moare în glorie; fiecare legendă povesteşte despre succes şi libertate. (“History”)

Pentru că timpul îţi va da dreptate şi ştii că trebuie să lupţi; şi există ocazii când trebuie să alegem; iar alegerea asta o face fiecare... (“Leave Me Alone”)

Ai încredere în tine, indiferent cât te costă, poţi să fii un câştigător, dar trebuie sa-ţi păstrezi încrederea. (“Keep The Faith”)

Când eşti la pământ, confuz, crezi că nu mai există speranţă; dar dacă totuşi ai încredere, e imposibil să cazi. (“We Are The World”)

Stăm deoparte, inofensivi, privind oamenii care-şi pierd vieţile, şi e ca şi cum nu am avea glas, dar acum e timpul să alegem. ("We’ve Had Enough”)

Dar mi s-a spus că un bărbat trebuie să fie încrezător, să meargă chiar atunci când nu poate şi să lupte până la sfârşit. (“Will You Be There”)

Keep Your Head Up! este un cântec înălţător. După părerea mea, are tot ce-i trebuie pentru a fi un hit… şi aşa sper să fie. Persoana care a şlefuit piesa (şi care bănuiesc că e Bill Bottrell) a adăugat secvenţe vocale ale lui Michael din “Earth Song” (la care Bill Bottrell a fost co-producător). Nu mă interesează părerea altora, eu cred că cel care a mixat piesa a făcut o treabă bună şi nu m-ar putea convinge nimeni de contrariu. La urma-urmei, niciodată o creaţie lansată postum nu poate fi perfectă. Iar acest cântec, laolaltă cu toate celelalte pe care sper să fim norocoşi şi să la auzim, Michael le-a înregistrat ca demo, ca să aibă de unde alege atunci când avea să scoată albume noi. Sunt melodii care lui i-au plăcut, pe care le-a selectat şi pe care le-a înregistrat. Evident că nu sunt finisate, iar mixajele făcute de specialişti nu au acordul lui Michael, dar dacă toţi au lucrat având în minte întrebarea “Ce ar fi dorit Michael?” eu cred că nu au cum să fie departe de viziunea Regelui Pop.

Se vede treaba că Michael ne-a iubit, pentru că a lăsat în urmă un tezaur din care se vor putea face o mulţime de albume. Nu cred că un alt artist a mai făcut aşa ceva. Iar dacă vom avea şansa să ascultăm toate piesele pe care el le-a păstrat pentru noi, vom putea spune, cu mâna pe inimă, că Michael ne iubeşte în continuare. Aşa că... să ţinem capul sus!

...