Remembering

...

Din cauza ca am probleme cu accesul la internet, sunt nevoit sa postez astazi ceea ce as fi vrut sa postez maine. E un mic si simplu tribut facut de mine (muzica si orchestratia) si de sora mea (versuri si voce). Sper sa va placa. Pe curand!







Lost In Your Eyes – lyrics


From the moment when I saw your smile
I froze for a while
Melting like ice
It was this feeling growing up inside
That I could not hide
When I met your eyes

Since then I’m no longer myself
My heart’s lying down on a shelf
And I miss you, oh I miss you
I’m not sane anymore, I’m not wise
’Cause I miss you, oh I miss you
I am lost in the light of your eyes

They are saying I am not alright
Talking everynight
Just like you’ve been around
I don’t mind, they would never see
What it means to me
That whispering sound

’Cause I’m not myself anymore
Now I’m just a wave to the shore
And I miss you, oh I miss you
I am trapped between grounds and skies
’Cause I miss you, oh I miss you
And I’m lost in the light of yout eyes

’Cause I miss you, oh I miss you
I’m not sane anymore, I’m not wise
’Cause I miss you, oh I miss you
I am lost in the light of your eyes


***


Din clipa în care ţi-am văzut zâmbetul,
am încremenit pentru o vreme,
topindu-mă precum gheaţa...
Era sentimentul acesta care creştea pe dinăuntru
şi pe care nu puteam să-l ascund,
atunci când ţi-am întâlnit privirea…

De atunci, nu mai sunt eu însămi,
inima-mi zace pe un raft
şi mi-e dor de tine, mi-e dor de tine,
nu mai sunt întreagă, nici inţeleaptă;
pentru că mi-e dor de tine, mi-e dor de tine,
m-am pierdut in lumina ochilor tăi...

Ei spun că nu sunt ok,
vorbind în fiecare noapte
ca şi cum ai fi prin preajmă;
nu-mi pasă, ei nu pot înţelege niciodată
ce înseamnă pentru mine
sunetul acela şoptit...

Pentru că nu mai sunt eu însămi,
acum sunt doar un val către ţărm –
şi mi-e dor de tine, mi-e dor de tine,
sunt prinsă între pământuri şi ceruri,
pentru că mi-e dor de tine, mi-e dor de tine,
şi m-am pierdut in lumina ochilor tăi...

pentru că mi-e dor de tine, mi-e dor de tine,
mi-am pierdut judecata şi înţelepciunea;
pentru că mi-e dor de tine, mi-e dor de tine,
m-am rătăcit în lumina ochilor tăi...


(Simona Dobrescu-Crăciun)






...

Keep The Faith

...


Dacă ceri răspicat,
va răsuna înlăuntrul tău?
prin miezul renunţărilor,
către justificările tale

şi poţi să pronunţi cuvintele
ca şi cum ai înţelege
dar puterea e în credinţă,
aşa că dă-ţi o şansă ţie însuţi;
pentru că poţi urca cel mai înalt munte,
poţi înota în cea mai adâncă mare,
tot ce-ţi trebuie e să-ţi doreşti
şi să ai puţin respect de sine.

Prin urmare, păstrează-ţi încrederea,
nu lăsa pe nimeni să te întoarcă din drum,
trebuie să ştii când e bine
să-ţi urmăreşti scopul,
să-ţi înalţi visurile.

Păstrează-ţi credinţa, iubito,
pentru că nu e decât o chestiune de timp
până când încrederea ta va câştiga.

Ai încredere în tine, indiferent cât te costă
poţi să fii un câştigător dar trebuie sa-ţi păstrezi credinţa;
trebuie să faci asta, frate!

Keep The Faith, compus de Glen Ballard, Siedah Garrett şi Michael Jackson, inclus pe albumul “Dangerous” (1991), e un cântec care se încadrează în genul soul şi pe care, ca de obicei, The King Of Pop l-a ridicat la înălţimea standardelor proprii. Muzica soul este un mix de elemente gospel cu R&B, apărută din sufletul („soul”) afro-americanilor, ancestral marcaţi de puterea ritmului şi a cântecului născut şi interpretat din inimă. Ritmul care te prinde, interacţiunea dintre solist şi cor, sunetul vocal tensionat, improvizaţia – toate sunt caracteristici care fac din muzica soul un gen unic. Şi, pentru că data trecută vorbeam despre magie, vă recomand să ascultaţi cu atenţie versurile, laolaltă cu ritmul şi timbrul unic al lui Michael Jackson şi veţi simţi că acest cântec e pur şi simplu înălţător... şi cu efect magic.

Şi atunci când te gândeşti la încredere,
asta iţi arată drumul spre “acasă”?...
către un loc la care doar visezi,
când te simţi singur...

Iar asta o poţi face simţind,
în loc să te iei după circumstanţă;
dar puterea este în credinţă,
aşa că dă-ţi o şansă.
Ştiu că poţi
să navigi de-a curmezişul apei,
să pluteşti pe deasupra cerului,
orice drum ai alege, te va duce acolo,
doar să încerci...

Aşa că, păstrează-ţi încrederea,
nu lăsa pe nimeni să te doboare, frate;
doar să nu pierzi din vedere ce ai avea de câştigat,
fii realist...

Păstrează-ţi credinţa, iubito,
pentru că nu e decât o chestiune de timp
până când încrederea ta va câştiga...

Pentru cine nu e familiarizat cu acest gen muzical, gospelul exprimă credinţa personală, spirituală ori a unei comunităţi privind aspecte legate de creştinism. Ca şi alte forme ale muzicii creştine, creaţia, interpretarea, semnificaţia şi chiar definiţia muzicii gospel diferă în funcţie de contextul social şi cultural, dar mesajul este simplu, pe înţelesul tuturor şi profund, imposibil de ignorat. Muzica gospel e compusă şi interpretată pentru diferite scopuri, inclusiv artistic, religios, ceremonial sau chiar pentru entertainment. Unele forme de gospel utilizează coruri de voci, pianul (sau orga), tobele, chitara bas şi chiar chitara elctrică. În Keep The Faith se aud toate acestea iar ritmul sacadat şi vocea, când delicată, când gâtuită, când guturală a lui Michael Jackson, împreună cu exclamaţile şi hiccup-urile lui caracteristice, puctează perfect toate momentele culminante ale piesei, care aproape că ai senzaţia că te ridică pur si simplu şi te poartă pe aripile ei, spre culmi spirituale nebănuite.

I-am spus fratelui meu cum să facă ceea ce trebuie:
“ridică-ţi fruntea şi arată lumii că ai mândrie
luptă pentru ceea ce vrei
nu-i lăsa să-ţi stea în cale
poţi să fii un câştigător dar trebuie sa-ţi păstrezi credinţa
trebuie să faci asta, frate!”

Ştiu că a avea încredere
înseamnă să nu renunţi la iubire;
dar puterea pe care o are dragostea
trebuie să fie corectitudinea.

Mai bine ridică-te
şi acţionează ca şi cum vrei să faci ceea ce trebuie,
nu mai lua decizii greşite;
munceşte la asta, frate şi într-o zi vei reuşi;
luptă pentru ceea ce-ţi doreşti şi nu uita credinţa.

Uită-te la tine şi la ceea ce faci în clipa asta,
îndepărtează-te un minut şi examinează-te;
îndreaptă-ţi viaţa şi felul în care trăieşti;
adună-te, pentru că trebuie să-ţi păstrezi încrederea.

În mod ciudat, se spune că Michael Jackson nu acordat acestui cântec prea multă atenţie. Ca dovadă, nu l-a inclus în turneul „Dangerous” deşi sunt convins că ar fi avut acelaşi efect ca „Man In The Mirror” – cântecul de încheiere al fiecărui concert din timpul turneului. Totuşi, ştia foarte bine despre Keep The Faith că e un cântec frumos, deosebit, atât pentru el cât şi pentru oricine altcineva. Fiecare dintre noi are în viaţă momente în care are nevoie de „auto-terapie” iar Keep The Faith e un instrument perfect pentru asta.

Ridică-ţi moralul, înainte de a fi prea târziu;
la unele lucruri din viaţă e mai bine să renunţi,
luptă pentru ceea ce-ţi doreşti ;
şi nu lăsa nimic să-ţi stea în cale
poţi face sa se întâmple asta dar trebuie să te simţi încrezător;
trebuie să faci asta;
ai încredere în tine, frate,
ai încredere în tine, soro...

I-am spus fratelui meu cum să facă ceea ce trebuie:
“ridică-ţi fruntea şi arată lumii că ai mândrie,
luptă pentru ceea ce vrei,
nu-i lăsa să-ţi stea în cale;
poţi să fii un câştigător dar trebuie sa-ţi păstrezi credinţa;
trebuie să faci asta, frate!”

Îndreaptă-te şi pune-ţi raţiunea pe calea cea bună;
ridică-te, scutură-te de praf şi recapătă-ţi respectul de sine;
mă cunoşti de suficient timp ca să ştii că nu glumesc;
ia-o cum vrei dar neapărat să-ţi păstrezi încrederea...

Michael Jackson a fost un om credincios şi încrezător, în toată puterea cuvântului dezbrăcat de orice urmă de bigotism şi de ipocrizie. Tot ceea ce a făcut în viaţă (atât pe scenă cât şi în afara ei) a ilustrat credinţa lui, încrederea şi respectul de sine. Tot ceea ce a reprezentat şi reprezintă în continuare reflectă din plin credinţa lui nestrămutată – în Bine, în Frumos, în sine însuşi. Dumnezeu e peste tot, în fiecare dintre noi; dar este evident că în unii – din păcate puţini, din ce în ce mai puţini – mai mult decât în alţii. Iar Michael Jackson face parte, evident, dintre cei puţini... din ce în ce mai puţini.

Nu lăsa pe nimeni să te doboare;
ai grijă doar să nu pierzi din vedere ceea ce ai putea câştiga,
fii realist;

Aşa încât păstrează-ţi încrederea,
pentru că e doar o chestiune de timp
până când credinţa ta va câştiga
dar, până va veni ziua aceea,
ţi-am spus, trebuie să-ţi păstrezi încrederea.







...

Mind Is The Magic

...





Vino la mine
eu ştiu o grădină misterioasă
livezi şi violete
toate tainele sunt acolo
viaţa e o fantomă a mirajului
imaginaţie
inspiraţie pură denumită motivaţie

Compus de Michael Jackson împreună cu Bryen Loren în 1989, Mind Is The Magic e un leitmotiv pentru puterea incredibilă a minţii umane, care poate depăşi orice obstacole, care nu cunoaşte limite legate de timp şi spaţiu şi care l-a fermecat întotdeauna pe Regele Pop. Melodia a fost dedicată iluzioniştilor Siegfried&Roy (care au colaborat cu Michael în turneul „Bad”), ca temă pentru spectacolul lor „Beyond Belief Show” din Las Vegas.

Nimic nu e imposibil
nimic nu e ascuns
totul aici e real
ce anume face să încolţească în mintea ta ţeluri fantastice?
cine creează minuni ca nimeni alţii?

Siegfried&Roy
ştii că sunt ei,
Siegfried&Roy
atunci, aşa să fie
Siegfried&Roy
merită să-i vezi

Mind Is The Magic nu a fost, totuşi, lansată până în 1995, când Michael şi-a dat acordul ca melodia să fie inclusă pe albumul Siegfried&Roy „Dreams & Illusions” lansat în Germania (în Marea Britanie nu a fost lansat şi nici în SUA), care conţinea muzica folosită în spectacolul lor şi într-un show TV. Mind Is The Magic e o dedicaţie din partea lui Michael pentru doi dintre oamenii pe care i-a admirat şi care i-au fost prieteni. Un dar impresionant şi care ar fi meritat să fie mai mult mediatizat. Dar, aşa cum spunea şi Michael însuşi, lucrurile bune nu vând pentru media. Nu fac rating. Prin urmare, nu au căutare.

Când te uiţi la Siegfried&Roy
e cunoaşterea magiei veritabile
propriile tale gânduri participă la joc
în minunile magiei
mintea din interiorul magiei eşti tu

Siegfried Fischbacher (n. 13 iunie 1939) şi Roy Horn (n. 3 octombrie 1944), născuţi în Germania, au emgrat în SUA după ce şi-au început spectacolele de magie şi au devenit cetăţeni americani. Numerele lor combină iluzionismul (specialitatea lui Siegfried) cu dresajul animalelor exotice (specialitatea lui Roy) şi împreună fac o echipă extraordinară. Dragostea lui Roy pentru animale s-a văzut atunci când, în timpul unui show din 2003, acesta a fost muşcat de gât de un tigru iar ultimele lui cuvinte, înainte de a fi dus la spital, au fost: „Don’t shoot the cat!” Deşi rănit grav, Roy a supravieţuit, perioada de recuperare a fost lungă şi anevoioasă iar în 2009 a putut să urce din nou pe scenă, alături de Siegfried.

O mişcare a capului
şi îţi voi modifica emoţiile
lucruri ciudate apar
din extaz, abnegaţie
totul se întâmplă
nimic nu e irealizabil
halucinatiile minţii în lumea reală

Fenomenul magiei este foarte complex, teoriile asupra existenţei ei fiind variate şi diferind în funcţie de modul de percepere şi de aprofundare al fiecăruia. În cărţile şi tratatele de specialitate se face distincţia între magie ca ştiinţă teoretică şi arta magiei. Teoria magiei poate fi învăţată de oricine, însă nu oricine deţine arta magiei. Actul magiei trebuie să urmeze nişte legi bine stabilite, cu consecinţe clare. O vrajă este compusă dintr-un set de tehnici de magie pe care magicianul le execută pentru a-şi concentra energiile psihice în atingerea scopului dorit. Magicianul trebuie să obţină ca, pentru câteva minute, în mintea noastră să nu existe altceva decât rezultatul aşteptat. A fi magician presupune să ai capacităţi ieşite din comun, o inteligenţă briliantă şi să poţi stabili o comuniune cu invizibilul sau cu spiritul. A, şi să nu uităm de principala caracteristică a magicianului – carisma.

Văzând pantere negre
care zboară dintr-odată
tigri albi păşind semeţi prin mintea ta
lucurile pe care le vezi ţi se par iluzii
e un gen de magie pe care nu-ţi vine să o crezi

Când ascult vocea inconfundabilă a lui Michael Jackson cântând despre magie (la fel ca şi în alte melodii, pentru că l-a preocupat foarte mult ideea şi a reuşit să vadă magia peste tot acolo unde există, de la zâmbetul unui copil la operele de artă, de la răsăritul soarelui la miracolul florei şi faunei), îmi dau seama că viaţa asta a noastră, trăită pe planeta asta a noastră, e ea însăşi un miracol, de care ar trebui să fim conştienţi mai mult.

Pentru că, atunci când sunt Siegfried&Roy
e ideea magiei veritabile
să vezi înseamnă să crezi

Halucinaţii
jocul de genul ăsta
genul ăsta de magie
pune mintea la încercare





...

Human Nature

...


Stând de veghe în timpul nopţii
oraşul clipeşte dintr-un ochi care nu doarme
ascult vocea ei care îmi face fereastra să vibreze
cu suspine dulci şi seducătoare

Human Nature, compus de Steve Porcaro şi John Bettis, a fost ultimul cântec ales pentru a completa lista melodiilor albumului „Thriller” (1982). A fost apreciat de criticiii muzicali ca fiind unul dintre cele mai captivante şi emoţionante cântece ale lui Michael Jackson; şi a fost apreciat de multă lume ca una dintre cele mai frumoase balade din toate timpurile.

Du-mă afară în puterea nopţii
patru pereţi nu mă pot ţine prizonier în noaptea asta
dacă oraşul ăsta e doar un măr,
atunci lasă-mă să muşc o dată din el

Fireşte că vocea lui Michael Jackson şi felul inconfundabil şi unic în care o interpretează, face din Human Nature o melodie excepţională şi de neuitat. Lansată ca single pe 3 iulie 1983, a ajuns rapid pe locul al doilea în topul „Billboard – Hot Adult Contemporary” şi pe locul şapte în topul „Hot 100”, devenind cel de-al cincilea hit al lui Michael dintre melodiile de pe albumul „Thriller”.

„Un exemplu de baladă swingbeat, hip-hop şi soul, Human Nature este comparativ mai lentă şi mai intimă decât alte melodii de pe «Thriller». «Dacă oraşul acesta a doar un măr, atunci lasă-mă să muşc odată» face ca vocea lui Jackson să vibreze în cascada sintetizatorului şi să se împletească cu linia başilor. Deşi sunt scrise de Steve Porcaro şi John Bettis, versurile rezonează cu dorinţa lui Jackson de a se elibera din turnul său de celebritate şi să se amestece cu tinerii dintr-un «oraş care clipeşte dintr-un ochi neadormit»”. (Serena Kim, „South Coast Today”)

„Human Nature este o baladă obsedantă şi meditativă, cu un refren irezistibil” (John Rockwell, „The New York Times”)

Întinzând mâna ca să ating un străin
ochi magici sunt peste tot
vezi fata aceea, ea ştie că o privesc
şi îi place felul în care o fixez

Ceea ce-mi inspiră mie Human Nature, în interpretarea lui Michael Jackson, este imaginea unui om între oameni, dar care se simte cumplit de singur... un om iubit de milioane, dar care se simte neînţeles... un om pentru care celebritatea a devenit o povară, o constrângere, de care încearcă să se elibereze, chiar dacă e conştient că nu prea are cum.

„Natura (sau firea) umană” e un concept care cuprinde nişte caracteristici intrinseci, distincte, incluzând feluri de a gândi, simţi şi actiona, pe care oamenii tind să le aibă prin natura condiţiei lor. Întrebarea „ce anume determină aceste caracteristici specifice umanităţii şi cât de complexă este firea umană” are implicaţii importante în etică, politică şi teologie, pentru că aceste aspecte sunt privite ca standarde sau norme pe care oamenii le pot utiliza atunci când aleg cel mai bun mod de a trăi. Implicaţiile ştiinţifice complexe ale „naturii umane” sunt adesea folosite ca tematici în artă.

Stând de veghe până spre dimineaţă
inima oraşului începe să bată
întind mâna spre ea, îi ating umărul
visez în mijlocul străzii

Versurile melodiei oscilează subtil între solitudine şi dorinţa de a se amesteca în mulţime, între străzile pustii ale oraşului noaptea şi forfota care începe în zori, între celebritatea ca o condiţie şi jindul de a renunţa la ea. Se ştie că, în turnee, Michael Jackson obişnuia să iasă noaptea deghizat şi să încerce să se bucure, măcar pentru câteva ore, de senzaţia de a fi un om obişnuit, să se plimbe pe străzi, să se uite în vitrine, să privească trecătorii... să găsească un om care să accepte să-i fie prieten fără să ştie cine e. Mulţi au considerat asta o ciudăţenie, o excentricitate, dar răspunsul e atât de simplu... şi l-ar fi putut afla, doar ascultându-l pe Michael Jackson:

Iar de mă întreabă de ce, spune-le că e firea umană
dacă spun „de ce”, explică-le că asta e natura umană
de ce, de ce mă face să fiu aşa?





...

Heartbreaker

...


Heartbreaker este a doua melodie de pe albumul „Invincible” – album lansat în 2001, care conţine, ca şi precedentul „Blood On The Dance Floor”, melodii inspirate din experienţele personale ale lui Michael Jackson, romance si paranoia.

Ea are ochi înşelători, are coapsele alea de genul „vino şi ia-mă”,
ea ştie numai cât de jos poate să coboare
ea spune versuri care îmi pot controla mintea
oriunde merge ştiu că sunt cu ochii pe ea
ea trimite un sărut, jur că-mi era destinat numai mie
apoi a vorbit cu trupul ei
unicul ei scop e să preia controlul
şi nu-mi vine să cred că nu sunt în stare să-i spun „nu”

De data aceasta e vorba de o relaţie furtunoasă, marcată de pasiune, obsesie şi dependenţă, relaţia cu o femeie posesivă, intrigantă şi periculoasă – sau cel puţin aşa o vede artistul. Regăsim leitmotivul din melodia „Blood On The Dance Floor” şi chiar pe cea din „Dirty Diana” şi se pare că Michael Jackson are o problemă cu femeile voluntare: îl atrag, chiar dacă le consideră periculoase şi nu se poate desprinde de ele, deşi îşi repetă cu îndârjire că „trebuie”.

Fata aia, n-o mai suport,
trebuia să ştiu că nu e decât o distrugătoare de inimi
trebuia să văd prin ea că e una care frânge inimile,
trebuia să pricep că urmează să-mi zdrobească inima

S-ar putea ca, de fapt, el să fi ajuns, într-un târziu, că cea pe care o iubeşte nu a făcut decât să-l manipuleze – şi nu mă pot împiedica să mă gândesc la Lisa-Marie Presley, cea care, ca să-l agaţe într-un mariaj, i-a promis că îi va face copii iar apoi s-a sucit brusc, sub nu ştiu ce pretexte infantile. Pentru asta pledează faptul că, după despărţirea de Lisa-Marie, Michael a afirmat că femeile sunt manipulatoare. Fireşte, e o generalizare ambiguă, care nu include toate femeile în această categorie, dar să ni-l amintim pe Michael în perioada aceea: singur, dezamăgit şi, din nou, având sentimentul acut că a fost folosit şi în dragoste, la fel cum a fost folosit de Industrie, de media şi de politicieni.

Ea joacă un joc, cu faţa aia inocentă
nu ştiam că a frânge inimi e ţinta ei
ceea ce face ea e o dovadă; şi m-a pus la un test
am fost surprins să mă trezesc prins în asta
acum ea crede că eu n-o să aflu niciodată
şi va continua să joace, până când o voi lăsa să plece
dar sper că, în timp, ea va realiza
că i-am dibuit jocul, care e întotdeauna la fel

Când toţi cei din jurul lui l-au trădat – prieteni, colaboratori, fraţi – a crezut că iubirea îi poate oferi oaza de tihnă, de armonie şi de înţelegere de care avea atâta nevoie, a crezut că iubirea îl putea ajuta să treacă peste toate durerile, fizice şi psihice – şi ar fi fost posibil, dacă femeia pe care ar fi întâlnit-o ar fi fost cea potrivită. Din pcate, însă, pentru el, Lisa-Marie nu e decât o progenitură răsfăţată, leneşă, capricioasă şi egoistă, care nu e capabilă să ofere dragoste sinceră şi altruistă... care de fapt nu e capabilă să ofere mai nimic.

Nu m-am gândit niciodată că voi înceta
să visez la tine, să fiu cu tine
dar toată lumea mi-a spus asta:
să nu-mi mai pese şi să scap de tine
dar voi găsi un mod de a pleca şi de a mă debarasa de tine
şi de a nu mai vorbi despre tine –
iar ea ce va spune?
va spune că eu sunt bărbatul care i-a scăpat

Mi le amintesc pe cele două, Priscilla şi Lisa-Marie, mamă şi fiică, cmu şedeau ele pe canapeaua lui Oprah ca două cucuvele şi pe matroana Priscilla povestind cum a manipulat-o Michael pe fiică-sa şi cum a luat-o de nevastă din interes. Care interes, neică?... Păi, hai să vedem. Pentru bani?... Michael avea o avere impresionantă, făcută toată din munca lui. Lisa-Marie era „fata lui tata” şi moştenitoarea unui brand pe care nu e capabilă nici măcar să-l întreţină, nu mai zic că n-a mişcat un deget pentru a-l construi. Pentru a a astupa gura lumii, în legătură cu scandalul Chandler şi cu procesul de molestare?... Pentru asta, putea să aleagă pe oricine, milioane de femei din lumea asta erau dispuse, în orice clipă, să se căsătorească cu Michael Jackson, fără urmă de ezitare şi cu ochii închişi. Ca să nu mai vorbim de faptul că, atunci când Michael s-a căsătorit cu Lisa-Marie, se terminase de mult procesul ăla nenorocit, fusese achitat, era un om liber să-şi vadă de viaţă şi de carieră. Ce mai zicea mama Priscilla? Că Michael Jackson s-a însurat cu fiică-sa pentru numele ei, pentru că era prinţesa lu’ peşte ori alte aberaţii de genul ăsta. Oameni buni, consideraţi că The King Of Pop avea nevoie de asocierea cu numele Presley ca să parvină? În 1993 cariera lui era la apogeu, primise toate premiile posibile la vremea aia şi era cel mai popular om din lume. Pe toată întinderea planetei ăsteia, de la Capul Bunei Speranţe în Islanda, de la Strâmtoarea Magellan până în Alaska, toată lumea auzise de el. Cine ştia de Lisa-Marie Presley?... Nici dracu’. Iar madam Priscilla are neruşinarea să afirme că Michael era interesat de „imensa popularitate” a fiică-sii. WHAT????

Te joci, credeam că jocul ăsta era iubire,
când tu de fapt făceai negoţ cu emoţiile durerii
trebuie să fii mai atent când ai de-a face cu o străină,
nu pot s-o schimb, nu,
vei vedea o inimă ucisă
un carusel înalt vor vedea,
un jucător dur, ea e un jucător-vedetă
am nevoie de nebunia asta, huh
n-am văzut distrugătoarea de inimi din ea,
aşa că, ia vezi...

La întrebarea „crezi că el s-a folosit de tine?” Lisa-Marie a răspuns pozitiv. Iar maimuţa de Oprah le cânta de zor în strună, aşa cum face dealtfel de fiecare dată, indiferent cine şade pe canapeaua ei. Nu mai dau alte detalii despre cine e Lisa-Marie şi ce a urmărit ea prin căsătoria cu Michael, am povestit destul aici. Oricum, concluzia mea e clară şi de nezdruncinat: secta aia a lor perverso-sciento-psihopupu-logică le-a spălat creierii definitiv, ambelor farfuze, mamă şi fiică.

Vocea lui Michael e guturală, strigătoare, la fel ca a unui om rănit. Cine îl ascultă cu atenţie îi simte durerea, supărarea, disperarea chiar.

Poate că totuşi mă înşel şi în Heartbreaker nu e vorba de Lisa-Marie Presley. Dar, ştiţi ceva? I se potriveşte al dracului de bine.





...

Money

...


Money, un cântec R&B compus şi produs în întregime de Michael Jackson, a fost inclus pe albumul “HIstory: Past, Present and Future”. Nu a intrat în topuri, probabil din cauză că e mult prea incisiv, prea dur şi prea “pe faţă” în privinţa tristului adevăr: “totul se rezumă la bani”.

Bani… bani…
minţi pentru ei,
spionezi pentru ei,
ucizi pentru ei,
mori pentru ei...

Poţi să-i spui încredere
dar eu zic că nu e decât
un joc al diavolului
despre lăcomie şi desfrâu;
Lor nu le pasă,
ei m-ar face pentru bani;
lor nu le pasă,
ei mă folosesc pentru bani...

A ascultat cineva cu atenţie aceste versuri? A înţeles cineva durerea lui Michael? S-a simţit cineva, vreodată, folosit, umilit, batjocorit fără milă, numai pentru bani? Acel cineva va înţelege ce a simţit Michael Jackson în 1993, atunci când Evan Chandler l-a acuzat de cel mai mârşav lucru cu putinţă. Cum o fi să simţi că încrederea ti-a fost înşelată în cel mai mizerabil mod?... Cum o fi, să ştii că sentimentele tale cele mai sincere au fost târâte în noroi?... că onoarea ţi-a fost pângărită?... că, după toate porcăriile care s-au scris despre tine şi despre care ai crezut, poate, că mai rău de atât nu se poate, ai avut ocazia să te convingi de contrariu? O, da; întotdeauna e loc de mai rău, iar imaginaţia oamenilor nu cunoaşte limite când e vorba de asta.

N-ai decât să mergi la biserică,
citeşte cuvintele sfinte;
în planul vieţii
totul e absurd;
Lor nu le pasă,
ei m-ar ucide pentru bani;
acceptă ori cutează
fiorul banilor,
saluţi steagul,
ţara ta se încrede în tine,
acum porţi o insignă;
eşti doar unul dintre “cei câţiva”
şi te lupţi în războaie
pe care orice soldat trebuie să le poarte;
niciodată nu te voi trăda sau înşela, prietene, dar...
Dacă-mi arăţi banii,
eu îi voi lua;
dacă îmi ceri să plâng,
mă voi preface;
dacă îmi dai mâna
o voi scutura –
totul pentru bani…

Money i se adresează lui Chandler. E felul lui Michael de a riposta, de a se răzbuna, într-un fel, pentru trădarea suferită. Pentru că Chandler l-a trădat într-un fel josnic. A avut încredere în el, iar Chandler l-a distrus. Să ne amintim cuvintele escrocului: “Nu mă las până nu obţin ce vreau.” Şi ce voia Chandler?... Bani, desigur. Mulţi bani.

Orice, orice pentru bani
aş minţi pentru voi,
aş muri pentru voi,
mi-aş vinde şi sufletul diavolului...

Prietenia e un cuvânt care nu are valoare în faţa banilor. Nici măcar dragostea nu e invincibilă. Onoarea, loialitatea, cinstea, compasiunea, înţelepciunea, dreptatea – toate cad, pe rând, fără nicio şansă, în faţa banilor... şi a tartorului care îi oferă. Iar Michael Jackson a avut neşansa să resimtă asta, din plin.

Nesiguranţă?...
unde ţi-e credinţa?
asta ţi-e scuza?...
nu prea cred
nu-ţi pasă
ai face-o pentru bani
spunând că aşa e corect
ai da-o-n judecată pentru bani
nu-ţi vrei decât potul de aur
ai nevoie de atingerea lui Midas;
pariez că ţi-ai vinde sufletul
pentru că ăsta e Dumnezeul tău;
nu-ţi pasă, ai ucide pentru bani
acceptă sau sfidează
fiorul banilor;
Eşti infectat cu aceeaşi boală
a desfrânării, excesului şi lăcomiei?...
atunci, priveşte-i pe cei
cu zâmbete largi,
pe palavragiii fără slujbe
pentru că ei sunt criminalii din umbră
dacă ştii că e o minciună
atunci vei înjura
dacă te simţi vinovat
atunci vei îndura
dacă trebuie să-ţi asumi riscul
atunci vei îndrăzni
vei face orice pentru bani...

A fost umilit, doborât, manipulat, insultat, ridiculizat, folosit… de către hoardele media, colegii de breaslă ipocriţi, magnaţii beelzebub-i ai industriei, politicienii corupţi, publicul ignorant şi avid de bârfe; şi nu în ultimul rând, de nemernicii gen Chandler şi Arvizo. E de înţeles strigătul lui Michael, care acumulează în acelaşi timp durere şi dispreţ:

Orice, orice pentru bani
aş minţi pentru voi,
aş muri pentru voi,
mi-aş vinde şi sufletul diavolului...

Tragedia lui Michael Jackson e incomensurabilă. Atunci când era în plină ascensiune, îi căutau compania cu orice preţ şi se afişau cu el, aşa cum te afişezi cu un trofeu. La prima piatră aruncată, s-au dezis cu dezinvoltură, ba chiar au luat şi ei un pumn de pietre ca să le arunce.

Tu spui că nu ai face asta
nici pentru toţi banii din lume
dar eu nu cred,
daca-mi arăţi omul
îl voi vinde
dacă-mi ceri să mint
asta voi face
dacă tu negociezi cu Dumnezeu
atunci îl vei duce în infern;
vei face orice pentru bani...

Interpretând sensul biblic al expresiei “Toate merg la un loc; toate au fost făcute din ţărână şi toate se întorc în ţărână” (Eclesiastul) aş continua: „numai că, din ţărâna unora dintre noi răsar flori, iar din a altora nu ies decât viermi.”

Orice, orice pentru bani
aş minţi pentru voi,
aş muri pentru voi,
mi-aş vinde şi sufletul pentru bani...




Money vorbeşte despre drama unui om nevinovat aruncat în cuşca hienelor, care au tras de el din toate părţile, l-au sfârtecat, l-au mestecat şi l-au înghiţit de viu... Un om care avea în el toată nevinovăţia pământului şi care a strigat, până în ultima clipă, până la ultima suflare: “I am innocent!... I am innocent...” L-a auzit cineva?...



...

Dirty Diana

...


Lansată pe 18 aprilie 1988 ca al cincilea single de pe albumul „Bad”, Dirty Diana este o melodie încadrată în genul hard-rock, cu un tempo moderat, pe care vocea lui Michael Jackson, împreună cu contribuţia chitaristului Steve Stevens, au transformat-o într-o piesă de excepţie; un element clasic, de referinţă, pentru muzica rock.

Niciodată n-o să mă faci să stau,
aşa că dă-te de pe mine;
îţi cunosc fiecare mişcare,
aşa că mai bine lasă-mă-n pace;
am mai fost aici înainte,
dar eram prea orb ca să văd
că tu seduci orice bărbat –
de data asta, nu vei reuşi să mă seduci pe mine.

Controversele privind subiectul cântecului s-au lămurit între timp, acum se ştie că Dirty Diana se referă la o groupie care e dispusă să-şi ofere farmecele oricărui muzician care o poate face cunoscută. Relaţia cu o vedetă e privită ca o rampă de lansare în show-bizz pentru multe dintre fetele care nu sunt capabile sau nu se obosesc să se ridice prin propriile puteri (a se citi calităţi, aptitudini, talent etc.) Uitaţi-vă la televizor şi veţi înţelege la ce mă refer.

Deşi a fost categorisită de unii critici muzicali ca fiind un reper misogin, Dirty Diana nu este totuşi decât o dovadă în plus că Michael Jackson işi alegea temele din viaţa reală, iar acesta este unul dintre motivele pentru care muzica lui a fost şi este în continuare atât de apreciată. Dirty Diana a fost în 1988 numărul unu în clasamentele din SUA, Marea Britanie, Franţa, Italia, Noua Zeelandă iar după ziua fatidică de 25 iunie 2009, a reintrat în clasamente, în special datorită exploziei de vânzari prin descărcări digitale de pe situri specializate.

Ea spune „e OK,
dragule, fă cum îţi convine,
am exact ce vrei tu,
eu sunt ceea ce ai nevoie.”
Ea m-a privit adânc în ochi,
mă atinge într-un fel aţâţător,
ea spune „nu e loc de întoarcere”
m-a prins în capcana inimii ei...

Videoclipul, regizat de Joe Pytka, ilustrează foarte bine tema cântecului. O groupie foarte atrăgătoare e obişnuită să seducă fiecare muzician, iar de data aceasta i-a venit rândul lui Michael. Diana e genul care obţine întotdeauna ce vrea şi, în consecinţă, nu-şi face probleme când Michael o refuză, pentru că ea ştie că până la urmă îşi va atinge scopul – lucru care se şi întâmplă.

Mârşavă Diana,
lasă-mă-n pace!

„Lasă-mă-n pace!” e rostit la început cu hotărâre, dar spre finalul cântecului vocea lui devine din ce în ce mai neconvingătoare, iar Diana ştie să profite de asta. Videoclipul este unul dintre cele mai provocatoare ale lui Michael Jackson, de fapt primul videoclip cu tentă sexuală din cariera lui, şi îl prinde extrem de bine. Nu ştiu dacă el era conştient de sexualitatea pe care o emana, dar Dirty Diana e un exemplu elocvent că Michael Jackson e al naibii de sexy. Mişcările din faţa chitaristului, gestul cu care îşi rupe cămaşa, felul în care îşi scutură umerii ori în care apucă stativul microfonului; şi să nu uităm de refren – toate astea ni-l dezvăluie ca pe un rocker de mare clasă. Este incredibil cât de uşor jonglează Michael Jackson cu diversele stiluri muzicale, cu câtă lejeritate trece de la pop la rock, de la soul la hip-hop, de la R&B la funk etc. Cred că am mai spus asta, dar continui să mă minunez :)

Ei îi plac băieţii din trupă,
ştie când ei vin în oraş;
e fanul fiecărui muzician,
atunci când cade cortina;
îi aşteaptă la uşile din spatele scenei
pe cei care au prestigiu,
care sa-i promită bogăţie şi faimă
şi o viaţă lipsită de griji.
Ea spune „e OK,
dragule, fă ce vrei,
voi fi iubirea ta de noapte,
voi fi capriciul de care să râzi
şi nu-mi pasă ce spui,
eu vreau să merg cât de departe,
voi fi orice vrei tu,
dacă mă faci vedetă.”

Eu cred că Dirty Diana este, într-un fel, povestea lui Michael. Sunt convins că fetele de acest gen nu l-au ocolit nicidecum; şi poate că la un moment dat a cedat sau a fost tentat să cedeze, dar felul lui de a privi această situaţie este diferit de felul în care o abordează de obicei vedetele rock. Normal, pentru că Michael era diferit de toţi ceilalţi. „Ceilalţi” acceptă aceste aventuri fără ezitare, considerând că nimeni nu pierde nimic; pe principiul „dacă ea vrea asta, de ce nu?” După aceea, îşi strâng jucăriile şi pleacă să concerteze în alt oraş, unde îi aşteaptă alte fete, la fel de doritoare. Nici prin cap nu le trece să refuze, ori pentru că promiscuitatea face parte din viaţa lor, ori pentru că îşi fac griji că refuzând o femeie s-ar putea isca zvonuri legate de virilitatea, heterosexualitatea ori faima, construită cu sârg, de „amanţi fatali”. Nu ştiu câtă lume cunoaşte faptul că această „faimă” e întreţinută din greu cu droguri ori alcool. Dar nu contează. La Michael, nu s-au întâlnit niciodată astfel de lucruri. Pentru că el nu a considerat că e cazul să-şi construiască o imagine falsă, numai pentru a astupa gura spurcată a tabloidelor. Pentru că el a crezut cu tărie că un artist trebuie judecat numai după ceea ce face din punct de vedere profesional, nu după viaţa intimă. Şi, nu în ultimul rând, pentru că Michael Jackson a fost, este şi va fi întotdeauna artistul de geniu care nu are nevoie de artificii stupide ca să rămână în top... nici de imagine prefabricată... nici de groupies.

Mârşavă Diana,
lasă-mă-n pace!
Diana! Diana!
Mârşavă Dia... a... a...
fii serioasă!

În limba engleză, „dirty” înseamnă şi „murdar”, dar şi „mârşav”, „ticălos”, „lipsit de scrupule”, „josnic”, „dezgustător”. Diana cea lipsită de scrupule a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca să ajungă în pat cu vedeta rock, în cazul de faţă Michael. Spuneam că Regele Pop nu avea nevoie de „confirmări” labile, de acest gen, ale bărbăţiei lui, motiv pentru care a respins-o din răsputeri: i-a spus că îi cunoaşte schemele, că el nu e uşot de sedus; i-a spus ca are o iubită, pe care s-a grăbit să o sune, cred că mai mult dintr-un gest de refugiu decât ca o înfruntare; dar Diana e hotărâtă şi ştie ce vrea, aşa ca i-a smuls telefonul din mână şi i-a spus iubitei că va fi înşelată, astfel punându-l pe artistul nostru în faţa faptului împlinit.

Ea spune „trebuie să merg acasă
pentru că sunt obosită, înţelegi?...
dar urăsc să dorm singură –
n-ai vrea să vii cu mine?”
I-am spus „iubita mea e acasă,
probabil că e îngrijorată în noaptea asta,
nu am sunat-o ca să-i spun că sunt bine”
Diana a venit lângă mine
mi-a spus „sunt toată a ta, in noaptea asta”
atunci am alergat la telefon
spunând „iubito, sunt în regulă”
i-am zis „dar lasă uşa descuiată,
pentru că am uitat cheia”
ea a spus „nu se întoarce în noaptea asta,
pentru că doarme cu mine”

Când se termină spectacolul şi Michael iese pe uşa din spate, în limuzină îl aşteaptă Dirty Diana cea cu picioare lungi şi sexy. Finalul lasă loc de interpretări. Până la urmă, nu se ştie dacă Michael şi-a petrecut noaptea cu ea, la fel de bine cum nu se ştie de ce Dianei i-a căşunat pe el, pentru că nu i-a promis avere şi faimă, aşa cum îşi doreşte. Eu cred că şi Dirty Diana, la fel ca multe alte melodii, nu este altceva decât un strigăt disperat al lui Michael de a fi lăsat în pace; de a nu mai fi hărţuit de media ori de pseudo-fani... un apel precursor pentru „I need my privacy” de mai târziu... ori pentru „They don’t care... they use me for the money”...

Mârşavă Diana, nah,
mârşavă Diana,
fii serioasă!

O personalitate atât de complexă ca a lui Michael, un spirit artistic atât de inteligent şi de expresiv ca al lui, nu pot fi judecate analizându-i cântecele scoase din contextul dramei care i-a frământat întreaga viaţă. Oamenii nu ştiu să iubească. Oamenii confundă dragostea cu posesivitatea, cu obsesia şi cu egoismul. Le place o floare şi o rup din rădăcina ei ca să o pună într-o vază, deşi ştiu bine că asta o va ucide. Oamenii nu înţeleg, sau nu vor să înţeleagă, că iubirea adevărată este aceea care nu înlănţuie, care nu sugrumă... care nu îngrădeşte libertatea... care nu smulge din rădăcini.





...