marți, 15 iunie 2010

Keep The Faith

...


Dacă ceri răspicat,
va răsuna înlăuntrul tău?
prin miezul renunţărilor,
către justificările tale

şi poţi să pronunţi cuvintele
ca şi cum ai înţelege
dar puterea e în credinţă,
aşa că dă-ţi o şansă ţie însuţi;
pentru că poţi urca cel mai înalt munte,
poţi înota în cea mai adâncă mare,
tot ce-ţi trebuie e să-ţi doreşti
şi să ai puţin respect de sine.

Prin urmare, păstrează-ţi încrederea,
nu lăsa pe nimeni să te întoarcă din drum,
trebuie să ştii când e bine
să-ţi urmăreşti scopul,
să-ţi înalţi visurile.

Păstrează-ţi credinţa, iubito,
pentru că nu e decât o chestiune de timp
până când încrederea ta va câştiga.

Ai încredere în tine, indiferent cât te costă
poţi să fii un câştigător dar trebuie sa-ţi păstrezi credinţa;
trebuie să faci asta, frate!


Keep The Faith, compus de Glen Ballard, Siedah Garrett şi Michael Jackson, inclus pe albumul “Dangerous” (1991), e un cântec care se încadrează în genul soul şi pe care, ca de obicei, The King Of Pop l-a ridicat la înălţimea standardelor proprii. Muzica soul este un mix de elemente gospel cu R&B, apărută din sufletul („soul”) afro-americanilor, ancestral marcaţi de puterea ritmului şi a cântecului născut şi interpretat din inimă. Ritmul care te prinde, interacţiunea dintre solist şi cor, sunetul vocal tensionat, improvizaţia – toate sunt caracteristici care fac din muzica soul un gen unic. Şi, pentru că data trecută vorbeam despre magie, vă recomand să ascultaţi cu atenţie versurile, laolaltă cu ritmul şi timbrul unic al lui Michael Jackson şi veţi simţi că acest cântec e pur şi simplu înălţător... şi cu efect magic.

Şi atunci când te gândeşti la încredere,
asta iţi arată drumul spre “acasă”?...
către un loc la care doar visezi,
când te simţi singur...

Iar asta o poţi face simţind,
în loc să te iei după circumstanţă;
dar puterea este în credinţă,
aşa că dă-ţi o şansă.
Ştiu că poţi
să navigi de-a curmezişul apei,
să pluteşti pe deasupra cerului,
orice drum ai alege, te va duce acolo,
doar să încerci...

Aşa că, păstrează-ţi încrederea,
nu lăsa pe nimeni să te doboare, frate;
doar să nu pierzi din vedere ce ai avea de câştigat,
fii realist...

Păstrează-ţi credinţa, iubito,
pentru că nu e decât o chestiune de timp
până când încrederea ta va câştiga...


Pentru cine nu e familiarizat cu acest gen muzical, gospelul exprimă credinţa personală, spirituală ori a unei comunităţi privind aspecte legate de creştinism. Ca şi alte forme ale muzicii creştine, creaţia, interpretarea, semnificaţia şi chiar definiţia muzicii gospel diferă în funcţie de contextul social şi cultural, dar mesajul este simplu, pe înţelesul tuturor şi profund, imposibil de ignorat. Muzica gospel e compusă şi interpretată pentru diferite scopuri, inclusiv artistic, religios, ceremonial sau chiar pentru entertainment. Unele forme de gospel utilizează coruri de voci, pianul (sau orga), tobele, chitara bas şi chiar chitara elctrică. În Keep The Faith se aud toate acestea iar ritmul sacadat şi vocea, când delicată, când gâtuită, când guturală a lui Michael Jackson, împreună cu exclamaţile şi hiccup-urile lui caracteristice, puctează perfect toate momentele culminante ale piesei, care aproape că ai senzaţia că te ridică pur si simplu şi te poartă pe aripile ei, spre culmi spirituale nebănuite.

I-am spus fratelui meu cum să facă ceea ce trebuie:
“ridică-ţi fruntea şi arată lumii că ai mândrie
luptă pentru ceea ce vrei
nu-i lăsa să-ţi stea în cale
poţi să fii un câştigător dar trebuie sa-ţi păstrezi credinţa
trebuie să faci asta, frate!”

Ştiu că a avea încredere
înseamnă să nu renunţi la iubire;
dar puterea pe care o are dragostea
trebuie să fie corectitudinea.

Mai bine ridică-te
şi acţionează ca şi cum vrei să faci ceea ce trebuie,
nu mai lua decizii greşite;
munceşte la asta, frate şi într-o zi vei reuşi;
luptă pentru ceea ce-ţi doreşti şi nu uita credinţa.

Uită-te la tine şi la ceea ce faci în clipa asta,
îndepărtează-te un minut şi examinează-te;
îndreaptă-ţi viaţa şi felul în care trăieşti;
adună-te, pentru că trebuie să-ţi păstrezi încrederea.


În mod ciudat, se spune că Michael Jackson nu acordat acestui cântec prea multă atenţie. Ca dovadă, nu l-a inclus în turneul „Dangerous” deşi sunt convins că ar fi avut acelaşi efect ca „Man In The Mirror” – cântecul de încheiere al fiecărui concert din timpul turneului. Totuşi, ştia foarte bine despre Keep The Faith că e un cântec frumos, deosebit, atât pentru el cât şi pentru oricine altcineva. Fiecare dintre noi are în viaţă momente în care are nevoie de „auto-terapie” iar Keep The Faith e un instrument perfect pentru asta.

Ridică-ţi moralul, înainte de a fi prea târziu;
la unele lucruri din viaţă e mai bine să renunţi,
luptă pentru ceea ce-ţi doreşti ;
şi nu lăsa nimic să-ţi stea în cale
poţi face sa se întâmple asta dar trebuie să te simţi încrezător;
trebuie să faci asta;
ai încredere în tine, frate,
ai încredere în tine, soro...

I-am spus fratelui meu cum să facă ceea ce trebuie:
“ridică-ţi fruntea şi arată lumii că ai mândrie,
luptă pentru ceea ce vrei,
nu-i lăsa să-ţi stea în cale;
poţi să fii un câştigător dar trebuie sa-ţi păstrezi credinţa;
trebuie să faci asta, frate!”

Îndreaptă-te şi pune-ţi raţiunea pe calea cea bună;
ridică-te, scutură-te de praf şi recapătă-ţi respectul de sine;
mă cunoşti de suficient timp ca să ştii că nu glumesc;
ia-o cum vrei dar neapărat să-ţi păstrezi încrederea...


Michael Jackson a fost un om credincios şi încrezător, în toată puterea cuvântului dezbrăcat de orice urmă de bigotism şi de ipocrizie. Tot ceea ce a făcut în viaţă (atât pe scenă cât şi în afara ei) a ilustrat credinţa lui, încrederea şi respectul de sine. Tot ceea ce a reprezentat şi reprezintă în continuare reflectă din plin credinţa lui nestrămutată – în Bine, în Frumos, în sine însuşi. Dumnezeu e peste tot, în fiecare dintre noi; dar este evident că în unii – din păcate puţini, din ce în ce mai puţini – mai mult decât în alţii. Iar Michael Jackson face parte, evident, dintre cei puţini... din ce în ce mai puţini.

Nu lăsa pe nimeni să te doboare;
ai grijă doar să nu pierzi din vedere ceea ce ai putea câştiga,
fii realist;

Aşa încât păstrează-ţi încrederea,
pentru că e doar o chestiune de timp
până când credinţa ta va câştiga
dar, până va veni ziua aceea,
ţi-am spus, trebuie să-ţi păstrezi încrederea.








...

34 de comentarii:

  1. frumos...
    de fiecare data cand ascult melodia asta imi ispira incredere de sine :)

    RăspundețiȘtergere
  2. MULTUMESC!
    "KEEP THE FAITH" este melodia care m-a ajutat sa imi revin dupa o perioada mai "ciudata"... ca sa "isi faca efectul" mai repede si mai usor chiar imi scrisesem versurile pe o foaie pe care am lipit-o pe banca la scoala... dar a rupt putin din ea profesorul de mate din prea multa curiozitate...nu stia ce e si mai ales nu stia ca e lipita si a tras prea tare de ea... oricum nu am renuntat la versurile scrise si lipite pe banca... si chiar are efect! cum ati spus si dumneavoastra "acest cantec e pur si simplu inaltator... si cu efect magic."
    Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  3. aproape ca mi-au dat lacrimile cand am vazut titlul noii postari. Pot spune sincer ca pentru mine , aceasta piesa se numara printre piesele de suflet. Imi amintesc si acum cand am auzit-o prima data, acum doi ani cand aveam o zi mai proasta , iar piesa asta si vocea lui Michael m-au facut sa ma simt mai bine. Mi-a dat un sentiment de inaltare , de spiritualitate.
    Domnule Mihai , aveti mare dreptate cand spuneti ca Michael era o persoana cu adevarat credincioasa. Sincer eu n-am putut niciodata sa inteleg cu adevarat sensul cuvantului "credinta" , ca multi altii de altfel.Dar am ajuns la concluzia ca acest cuvant nu are nevoie de o definitie ca sa-l intelegi , e de ajuns sa dai exemple de oameni cu adevarat credinciosi si de acte de credinta. Iar Michael Jackson si tot ceea ce a realizat in viata pot fi un foarte bun exemplu.

    madacrow

    RăspundețiȘtergere
  4. am uitat sa ma semnez...

    Niculina

    p.s: Keep the faith

    RăspundețiȘtergere
  5. hm...ieri am raspuns la un poll cu tema ce cantec il reprezinta pentru tine pe MJJ... am raspuns cu "altele"... Pentru ca oricat de greu imi sa fac un top personal cu piesele interpretate si/sau create de Michael Jackson, pentru mine Keep the faith peste piesa preferata (asta fara a ma preocupa sa o incadrez in vreun gen anume).. si pentru ca poll-ul respectiv nu avea varianta de raspuns convenabila mie...
    Dupa concertul din '92, fiind puternic impresionata de atmosfera concertului mi-am cumparat caseta Dangerous (probabil una piratata...mai intai mi-am luat casetofon.. nu aveam unu), pe caseta am avut surpriza sa ascult o piesa pe care nu o mai auzisem si pe care bineinteles ca nu o puteam asocia cu nici un videoclip.
    Am ascultat-o si reascultat-o de nenumarate ori... ore in sir.. sigur dupa cativa ani caseta s-a distrus..o mai am si acum ..dar banda e uzata si nici casetofonul n use simte mai bine..
    Pentru mine piesa asta il reprezinta pe Michael... ii scoate in evidenta calitatile vocale (numai Ben o depaseste...dar Ben e alta poveste..) dar si bogatia lui sufleteasca.. in '92 nu reuseam sa pricep foarte multe cuvinte...intelegeam sensul titlului si poate reuseam sa intuiesc intelesul unor versuri...dar piesa asta mi-a intrat la inima fara a-mi pune prea mult problema intelegerii versurilor... Ritmul care o lua razna uneori (dupa mine)...vocea lui..care m-a surprins cu o forta pe care nu o regaseam in interpretarea altor piese...ce sa va spun...nu ma mai saturam sa o ascult...si acum cand ma apuca "mania-depresiva"..ma scot din stare ascultand Keep the faith.

    RăspundețiȘtergere
  6. Aşa că, păstrează încrederea,
    nu lăsa pe nimeni să te doboare,

    tine-ti ochii pe premiu
    si talpile lipite de pamant


    tot Niculina

    RăspundețiȘtergere
  7. Sunt sunt sunt sunt sunt PAF!!!!!!
    Senzationala alegere...una din piesele mele de suflet.

    Scorpya

    RăspundețiȘtergere
  8. o piesa plin ade optimism si care iti da forta de a merge mai departe

    RăspundețiȘtergere
  9. Superba este aceasta melodie,inca un dar de o valoare spirituala fara de pret,oferit de Michael tuturor celor care il asculta... "Keep the faith" imi da mereu putere sa merg mai departe,desi poate unele probleme nu par a avea o rezolvare,cum s-ar zice nu se mai vede nici macar luminita de la capatul tunelului, dar ascultand aceasta melodie recapat increderea in propriile forte.. da.. da.. cu siguranta "Keep the faith" are efect magic.. e o adevarata raza de soare pentru suflet ce te convinge ca nu e totul pierdut si iti da putere sa-ti continui drumul .. fiecare dintre noi poate fi un exemplu al acestui fapt.. Multumesc mult Mihai, minunat articol ca intotdeauna!

    Va imbratisez cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  10. EXISTA CUMVA VREO MELODIE A LUI MJ CARE SA NU AIBA MESAJ, CARE SA NU FIE PLACUTA, BUNA FRUMOASA, CARE SA NU CUPRINDA VREUN SEGMENT AL EXISTENTEI UNEI VIETI DE OM?
    EU SINCER AS VREA SA ASCULT O ASTFEL DE MELODIE SEMNATA MJ
    CINEVA STIE CA EU INTREB MEREU"DAR CARE MELODIE A LUI MJ NU E BUNA SI CU MESAJ' SI ACEA PERSOANA SE AMUZA PT O ASTFEL DE INTREBARE, PT CA NU EXISTA ASTFEL DE MELODII

    CANDVA AM COMPARAT VIATA LUI MICHAEL CU CEA A LUI IISUS SI AM FOST BUCUROASA CA NU NUMAI EU AM GANDIT ASA, ACUM LEGAT DE ACEASTA MELODIE SPUN CA POATE AR TREBUI SA MAI DAM O TURA PE LA SCOALA CA SA INTELEGEM CU ADEVARAT CE SPUNE MICHAEL
    DE ACESTA DATA L AS COMPARA CU MARILE MINTI LUMINATE ALE LUMII DATORITA FILOZOFIEI SALE DE VIATA
    SI CUM SPUNEAM , DACA AM MAI TRECE O TURA PE LA SCOALA AM REUSI SA INTELEGEM ACEASTA FILOZOFIE ATAT DE PROFUNDA A LUI MICHAEL SI POATE CA AM INCEPE ACEA SCHIMBARE A NOASTRA INSINE PE CARE A TOT STRIGAT O IN MAN IN THE MIRROR
    COMPLICAT DE SIMPLU MICHAEL AL NOSTRU,FRUMUSELUL, SI DESIGUR DE ASTA A INTRECUT VARFUL PIRAMIDEI
    M AM HAZARDAT SA SPUN CE AM SPUS PT CA MICHAEL A FOST CONSIDERAT DE UNII UN COPIL BLOCAT LA VARSTA DE 10 ANI
    EU AS SPUNE DESPRE ACEI CARE AU AFIRMAT ASTA CA EI NICI MACAR NU AU AJUNS CU MINTEA LA VARSTA DE 10 ANI DACA AU PUTUT SA SPUNA ASTFEL DE LUCRURI DESPRE MICHAEL

    si acum sa revin cu picioarele pe pamant si vreau sa va intreb de ce aveti nevoie ca sa va convingeti ca fac ceva pt Michael, si nu fac singura ci cu voi
    pun o astfel de intrebare pt ca vreau sa va reamintesc ca nu exista dragoste fara sacrificii si sincer as vrea sa faceti un minim de sacrificiu si sa puneti ceva in contul care l am deschis pt Michael, ca mi se pare o absurditate ca cei de pe blogul unde am postat prima data aceasta ideea sa nu ma sprijine
    Tara de kko este casa mea si teoretic trebuie sa ma ajut cu cei din acesta familie ca asa ziceam noi mai pe la vale , la inceputurile acestui blog, ca suntem familie
    Pai tocmai familia mea nu ma sprijina?
    Sunteti singurii care nu a ti pus nici o intrebare despre monument
    Sa inteleg ca nu va mai intereseaza?
    ok cum vreti voi
    va pup pe toti
    Dl Dan va mai asteptam cu comentarii

    RăspundețiȘtergere
  11. Ce frumos suna..."KEEP THE FAITH"... asa si trebuie...sa ne pastram speranta mai ales in momentele de slabiciune, de oboseala sufleteasca...trebuie sa i urmam exemplul...asa cum Michael s a intarit in momentele lui cele mai dificile...parca a realizat cantecul acesta ca si cum ar fi stiut ce il astepta putin mai tarziu...sper ca atunci ...in acele clipe groaznice sa fi fredonat aceasta melodie fiindca Doamne!...ce i se mai potriveste...
    Zuza...ca o completare la ce ai zis tu...ca Michael poate fi comparat acum cu mintile luminate existente de a lungul istoriei...eu mai degraba cred ca Michael este una din acele fiinte speciale...care parca a trait in toate timpurile, a luat intelepciunea, frumusetea, glasul, curajul, simtul artistic, al frumosului al tuturor personalitatilor marcante ale fiecarei perioade din timp...a luptat ca David cu marele Goliat, pe care l a invins...asa cum a facut si cu Sistemul, muzica i a intrat in sange ca lui Mozart, sau Beethoven (si mult altii), ba chiar simtul artistic ,precum pictatul sau desenul...ca Picaso, poezia...ca dragul nostru Eminescu...intelepciunea lui Solomon...Doamne...cate si mai cate...e ca si cum ar fi trait in toate acele persoane si a luat tot ce era mai bun de la ele si le a insusit...este exceptional ceea ce a facul omul acesta...si oricat as incerca sa i descriem frumusetea nu exista limite...asa cum nici pentru el nu au existat...
    Mihai ca intotdeauna...un mare si frumos multumesc!!!

    RăspundețiȘtergere
  12. Mihai,iar am sa-ti marturisesc ca si aceasta minunata melodie,a minunatului Michael,este mai putin cunoscuta de mine,dar descoperirea ei multumita tie,ma face sa o consider printre cele mai reusite cantece ale lui Michael.

    Multumesc mult pentru alegerea ta inspirata,cel putin din punctul meu de vedere.

    Fetite dulci din Bucuresti,si nu numai,

    Vreti sa ne cunoastem pe 25 iunie,la Monument,cand va fi inaugurat portretul lui Michael din pozele fanilor,la ora sapte?

    Eu as fi bucuroasa sa ne vedem si sa discutam "pe viu",ca sa ma exprim asa.

    Ce zici Mihai ,ni te alaturi?

    Sunt sigura ca toti ar vrea sa te cunoasca!

    Mihaela05,Adriana,Ruxy,Maria,Zuza,Scorpia,Florenta,Alina,Andra,Anda,si nu mai stiu care sunteti de aici ,veniti?

    Invitatia a fost facuta ,astept raspunsul vostru!

    In alta ordine de idei,ieri 15 iunie a fost o zi trista de doua ori:o data pentru ca sunt o gramada de ani de cand a murit,ucis fizic si moral ,la fel ca si Michael,un alt mare OM al planetei noastre,un om care ca si Michael a iubit dreptatea,cinstea,adevarul,dar a platit cu viata indrazneala lui.

    O viata mult prea repede si tragic terminata,cea a lui Mihai Eminescu.

    Apoi,iar nenorocitul ala de proces in care nu se intampla nimic,nimeni nu e acuzat,criminalul umbla liber pe strazi,ba culmea,mai si profeseaza.

    Si in tot acest timp,lumea innebuneste de durere,il plange pe Michael,care de un an dureros nu mai e cu noi,iar fratele lui Michael,Randy,face atac de cord,dupa ce iese de la procesul fratelui sau,in care nu se face "justice 4 Michael".

    Liliana

    RăspundețiȘtergere
  13. Da Liliana
    tot am lansat aceasta ideea de pe la inceputul anului spunand ca ar fi bine sa ne vedem in ideea de a ne cunoaste
    eu sigur ca vreau sa vin sa ne vedem dar mai ales sa am o discutie cu voi legat de monument
    de acum de cate ori voi intra aici am sa va amintesc de monument pt ca de acum incep cu adevarat cheltuielile si am spus si ma repet- dragostea inseamna sacrificiu
    sper ca pentru nimeni dintre noi sa nu insemne prea mare sacrificiu acest monument si chiar daca asta ar insemna sa renuntam pentru moment la tabieturile noastre pentru scurt timp in ideea de a contribui cu ceva pt Michael, eu zic ca tot merita
    KEEP THE FAITH

    RăspundețiȘtergere
  14. Pt doamna Liliana:

    As veni bucuroasa pe 25 la Bucuresti sa ne cunoastem, insa sunt din Timisoara si mi-e greu sa ajung pana in capitala. Imi pare rau. In plus incercam sa ne intalnim noi, cei din Timisoara. deocamdata nu suntem multi, dar sper sa fie ceva frumos.

    Am o intrebare: stie cineva ceva de Aura? nu mai reusesc sa dau de ea de foarte mult timp...

    Sa aveti grija de voi! Va imbratisez cu mult drag!

    RăspundețiȘtergere
  15. Multumesc Mihai, chiar aveam nevoie de ,, Keep the faith,,.
    Violeta

    RăspundețiȘtergere
  16. Liliana,multumesc de invitatie,as fi vrut sa vin sa va cunosc,dar nu sunt din Bucuresti,sunt din Braila,iar luni imediat dupa weekend incepe si bacul... Zuza,am sa mai vorbesc si cu alte persoane,poate pot depune bani in cont sau ii voi aduna eu si ii voi depune. Multumim pentru tot ceea ce faci pentru ca acest proiect sa devina realitate!

    Va imbratisez cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  17. Atat KEEP THE FAITH cat si MIND IS THE MAGIC sunt mai putin mediatizate pe posturile de radio si TV si chiar nu inteleg de ce.Ca intotdeauna massmedia alege ce vrea ea...Pacat!
    LILIANA-As vrea sa pot fiu in Bucuresti in 25 iunie fizic,dar nu ma simt inca in stare sa fac fata in public...Nici nu stiu daca am sa pot vreodata altfel decat ascunsa in spatele calculatorului,pentru ca de regula ,,face to face,, nu ma exteriorizez,ma simt mai in siguranta in spatele randurilor asternute prin intermediul calculatorului.Cineva spunea pe un site ,"nu stiu ce ma doare mai tare,faptul ca Michael nu mai este sau suferinta si nedreptatea pe care le-a avut de indurat de-a lungul vietii.."Si exact asta simt de un an incoace!Voi fi insa cu gandul la voi cei care sunteti acolo si cu sufletul in poza pe care am trimis-o.
    ZUZA-am depus banii si sper sa mai reusesc pana in august sa mai depun ceva.
    Alina.

    RăspundețiȘtergere
  18. Sunt prinsa intr-un cerc ,intr-o pasiune ,si nu ma pot concentra la nimic altceva . Doar gandul la acea persoana ma umple de fluturi in stomac .
    Asadar :

    Mihai , tu vei avea mereu un loc special in inima mea .Multumesc pentru tot !

    Michael , stiu ca acolo , pe ultima treapta , te voi intalni ..te voi privi in ochi si iti voi spune : Te iubesc !

    Ramas bun Florenta , ramas bun tuturor !!

    Val.

    RăspundețiȘtergere
  19. MULTUMESC DE PE ACUM TUTUROR CELOR CE CONTRIBUIE SAU AU CONTRIBUIT PENTU MICHAEL
    EU NU AM CUNOSTINTA SA SE MAI FI FACUT CEVA ASA DE GENUL ASTA PT MICHAEL DE LA DISPARITIA LUI, ASA CA EU CRED CA V A FI CEVA INEDIT SI SPER PE MASURA MARETIEI LUI.
    A FOST ATAT DE MARE INCAT ORICE AI SPUNE NU E SUFICIENT
    V A FI DOAR UN MIC TRIBUT PENTRU "GIGANT" CARE VA INSEMNA DRAGOSTEA NOASTRA FATA DE EL

    VA MULTUMESC INCA ODATA SI SA NU UITATI SA L IUBITI PE MICHAEL CA NU A FOST SI NU VA MAI FI NIMENI CA EL

    RăspundețiȘtergere
  20. Don't walk away
    (Michael Jackson, Teddy Riley, Richard Carlton Stites, Reed Vertelney)

    http://www.youtube.com/watch?v=CceCurdrQkg&feature=related

    Niculina

    RăspundețiȘtergere
  21. Pentru voi toti...
    http://www.youtube.com/watch?v=u6Jg6Ub4iNs
    Alina

    RăspundețiȘtergere
  22. FETELOR
    DE MAINE INCEPE CEA MAI NEAGRA SAPTAMANA PLANETARA
    ANUL TRECUT PE VREMEA ASTA MICHAEL ISI TRAIA ULTIMELE ZILE DIN ACEASTA EXISTENATA
    HAIDETI SA APRINDEM CANDELELE SA I LUMINAM DRUMUL ASA CUM NE A LUMINAT EL NOUA VIATA
    SA FACEM ACEST LUCRU TOATA SAPTAMANA SI SA NE RUGAM PT CEL MAI MINUMAT OM CARE L A AVUT VREODATA ACEASTA PLANETA, CEL MAI DESAVARSIT ARTIST, CEL MAI BUN TATA SI CEL MAI FRUMOS BARBAT
    INTREAGA PLANETA SE PREGATESTE PARCA AR FI CEL MAI MARE EVENIMENT AL LUMII SI SEPARE CA TOTUSI ASA ESTE.........

    MICHAEL!!!!! ACOLO UNDE ESTI, TU VEZI?TU AUZI? TU SIMTI?
    MICHAEL TE IUBIM DIN ADANCUL SUFLETULUI SI AM PROPUS PENTRU TINE CA ACEASTA PLANETA SA NU SE MAI NUMEASCA PAMANT CI PLANETA MICHAEL
    MICHAEL MICHAEL, AI ZAPACIT O PLANETA INTREAGA

    RăspundețiȘtergere
  23. in trecut erau zeci de comm. poate sute iar acum abia daca sau strans 20 de comm.-sa inteleg ca la-ti uitat pe REGE,acum cand vom comemora ua an de la disparitia lui?trist foarte trist...

    RăspundețiȘtergere
  24. buna tuturor!
    Adriana, ma bucur ca nu ai uitat de mine si imi cer scuze pt. 'disparitia' mea. am trecut si inca trec printr-o perioade f dificila din viata mea asa ca am ales sa ma rup de toate si sa caut adevarul, indrumarea si pacea sufleteasca in singurul loc unde le pot gasi: in Biblie.
    iti las noul meu id: aurora.victoria89, tie si tuturor care doresc sa vorbim.

    va doresc numai bine tuturor, fiti binecuvantati si ramaneti tari in credinta - keep the faith!

    RăspundețiȘtergere
  25. Nu am mai scris de peste o mie de ani pe aici.
    Mie mi-ar placea sa ne vedem pe 25 iunie cu toate ca nici in ruptul capului nu cred Michael s-a dus(acum vedeti cum imi sariti in cap).
    Vreau sa ma intalnesc cu oameni frumosi...asa ca voi.

    RăspundețiȘtergere
  26. Ieri am aflat ca vineri 25 iunie va avea loc o intalnire a fanilor MJ la ora 15,30 la Mc Donalds la Unirii.
    Traseul va fi urmatorul :de la Mc se va pleca catre o biserica (inca nu se stie care) din zona , apoi in Herastrau la Monument. Iar noaptea vor pleca catre Teatrul Nationbal unde la 00,30 se vor aprinde lumanari, se va canta CRY si toti se vor tine de mana. Dupa care vor merge la munument si vor sta toata noaptea .
    Sper sa se infaptuiasca acest plan si sa afle cat mai multi fani.

    RăspundețiȘtergere
  27. Bun găsit tuturor!
    Comentariile sunt de prisos. Nu-i aşa?

    http://www.youtube.com/watch?v=KQ_l_o-53nI&feature=related

    http://www.youtube.com/watch?v=CUn_ODw51y4

    http://www.youtube.com/watch?v=Ahq2BQ5ZW8g

    http://www.youtube.com/watch?v=jx745dUDQP0

    Să-l iubim pe Mihail respectîndu-l.
    Mulţumesc şi toate cele bune tuturor.
    CU SINCERĂ PRIETENIE, maria c.

    RăspundețiȘtergere
  28. … INGERII NU MOR!… (04.07.2009)

    Intr-o zi frumoasa de vara, Dumnezeu privea peste Pamant… A vazut si bune, si rele; si frumoase si urate. A privit… a tot privit si a hotarat. A chemat pe Arhanghelul Mihail si i-a spus ceva la ureche. Si dorinta lui Dumnezeu deveni realitate.
    Pe Pamant s-a coborat un CHIP DUMNEZEESC…. cu un glas INGERESC. Si Dumnezeu a poruncit parintilor sai muritori sa-i dea numele MICHAEL…
    Iar lui Michael, Dumnezeu i-a poruncit sa mearga si sa cante printre muritori, si GLASUL INGERESC a inceput sa fie auzit prin lume. Si de cate ori INGERUL canta, omenirea uita de tot ceea ce era rau. Dupa un timp, rau-voitorii (chiar cei ce se aflau prin preajma INGERULUI MICHAEL) au incercat de nenumarate ori sa-i reduca GLASUL INGERESC la tacere. De fiecare data, Dumnezeu il salva. Si mereu cu ochii in lacrimi si cu sufletul sfasiat de durere pentru ca nimeni nu-l putea intelege, GLASUL INGERESC continua sa transmita muritorilor mesaje de PACE. INGERUL MICHAEL plangea de durere, dar continua sa cante.
    Si intr-o zi de iunie, suparat tare pe omenire, Dumnezeu a hotarat sa-si cheme LA EL GLASUL INGERESC.
    Si inima hartuita si rapusa de durere a INGERULUI MICHAEL s-a incapatanat sa mai bata, iar GLASUL INGERESC nu s-a mai auzit…
    Atunci omenirea a inceput sa-l caute, sa-l strige, sa-l implore sa mai ramana putin. INGERUL MICHAEL, suflet nobil si iertator ar mai fi vrut sa mai zaboveasca putin… Dar DUMNEZEU a vrut sa dea o lectie si o pilda omenirii.
    …L-a pus usor in palma sa si a chemat pe toti ceilalti INGERI sa-l ocroteasca…
    … INGERUL MICHAEL sleit de puteri si rapus de oboseala ultimului cantec, si-a inclinat capul, a zambit multumit ca-si implinise menirea cu care fusese harazit si a adormit… PUTIN…
    Atunci cand va fi odihnit pe deplin si numai daca vom fi mai buni, poate DUMNEZEU se va milostivi de noi SI NI-L VA TRIMITE INAPOI…
    Pana atunci DUMNEZEU IL TINE IN PALMA MAINII SALE, IAR INGERII IL VOR OCROTI MEREU….
    SOMN USOR SI VISE PLACUTE, INGERE MICHAEL si-ti multumesc in numele intregii omeniri pentru tot ceea ce ai facut pe Pamant. Si tot in numele omenirii, te rog ne iarta pacatele savarsite fata de tine…
    SI EL NE-A IERTAT… SI DOARME…
    … PENTRU CA INGERII NU MOR!…
    … NUMAI NOI, DE DORUL LOR!…
    ..........................

    Luni.10.08.2009
    13,09
    MESAJ CATRE KATHERINE

    I. Maicuta pamanteana, nu plange-a mea plecare.
    Eu sunt aici, alaturi si te veghez mereu.
    De prunc si pana astazi fost-ai o alinare
    Si cantecul de leagan e chiar sufletul meu.

    II. Eu n-am plecat cu voia de-aici de langa tine.
    Tatal Ceres si Maica Divina m-au chemat.
    Si sterge lacrima ce-n colt de ochi iti vine!
    Si roaga-te cu mine, asa cum ne-am rugat!…

    III. Maicuta pamanteana, aici e-asa de bine
    Si Locurile Sfinte acum sunt casa mea.
    Si cantecu-mi divin ajunge pan*la tine
    Asculta-l cu-al tau suflet! E rugamintea mea…

    IV. Maicuta pamanteana imi iart-acum greseala
    Ca am plecat degraba, ca un cuvant n-am spus
    Si iarta-mi stangacia, si iarta-mi repezeala
    Dar am plecat ca Inger iubit al lui Iisus.

    V.Maicuta pamanteana, nu plange-a mea plecare.
    Eu sunt aici, alaturi si te veghez mereu.
    De prunc si pana astazi fost-ai o alinare
    Si cantecul de leagan e chiar sufletul meu.
    ———————————————————————

    RăspundețiȘtergere
  29. va multumesc din suflet pt aceste comentarii si mai ales lui mihai care e un om deosebit si il rog din suflet sa continue sa comenteze si sa traduca melodiile lui mike asa cum numai el stie sa o faca.god bless you

    RăspundețiȘtergere
  30. Atat ne-a ramas credinta.Credinta in Dumnezeu,in noi,in inocenta lui Michael.O alegere foarte buna ptr saptamana asta.

    RăspundețiȘtergere
  31. Zuza,
    In ce stadiu se afla proiectul monumentului?
    De ce suma de bani este nevoie pentru finalizarea lui si cat s-a strans in cont pana acum ?
    Tine-ne la curent si da-ne informatii mai des.

    RăspundețiȘtergere
  32. Mihai,de ce nu mai apare nici un comentariu,s-a intamplat ceva,sunt ingrijorata,tu esti bine?

    Liliana

    RăspundețiȘtergere
  33. Am avut prob cu netu' in ultimile zile...asa ca adresez si eu o intrebare....stie careva daca pe 25 se organizeaza ceva in Herestrau?

    Scorpya

    RăspundețiȘtergere
  34. Bun gasit tuturor,

    sunt pe undeva pe la dracu' cu carti unde nu am semnale de niciun fel si a trebuit sa fac vreo 70 km ca sa pot avea acces la internet. Am incercat sa activez publicarea automata a comentariilor, sper sa functioneze. Imi e dor de voi toti.

    RăspundețiȘtergere

AVERTISMENT!

Orice comentariu care contine limbaj jignitor la adresa autorilor blogului, a cititorilor sau a comentatorilor sai, va fi expediat in Zona Fantoma, sa-l caute pe Generalul Zod :)