...
Sunt 25 de zile de când a început procesul în care Conrad Murray este acuzat de omucidere în cazul Regelui Pop şi nu am pomenit încă nimic legat de acest subiect, aşa cum nu prea am menţionat numele şi persoana individului care în această perioadă trebuie să înfrunte, atât reproşurile procurorului, ale martorilor acuzării, cât şi privirile critice ale celor 12 juraţi (dintre care 8 au declarat că sunt fani Michael Jackson), precum şi pe cele ale marelui public simpatizant, încă devastat de dispariţia artistului şi dornic de dreptate.
Nu am amintit procesul şi nici nu aveam de gând să o fac. Furia pe care acum doi ani o resimţeam faţă de Murray, s-a transformat între timp într-o resemnare tristă. Nu aş putea să afirm că l-am iertat pentru că, aşa cum spuneam cândva, nu am niciun drept să fac asta. Mi-am dat seama, însă, că nici încarcerarea lui pentru douăzeci de ani sau pe viaţă, nici măcar linşarea cu pietre în piaţa publică, nu l-ar mai aduce înapoi pe Michael. Prin urmare, o atare răzbunare, pe lângă faptul că ar fi inutilă, ne-ar degrada moral.
Aşadar… nu am pomenit nimic despre proces până acum, pentru că nu mă interesează absolut deloc soarta lui Murray, nici verdictul care se va da în acest caz. Dar chiar în prima zi a fost prezentată o înregistrare audio care m-a impresionat teribil. Pe data de 10 mai 2009, la ora 9:05 a.m., Murray l-a înregistrat pe Michael, după ce îl sedase şi înainte să adoarmă. Ceea ce m-a marcat nu a fost atât faptul că l-am ascultat, timp de 4 minute, pe Michael, obnubilat, încercând să comunice cu Murray; cât sentimentul că aceste patru minute ar putea – şi ar trebui – să-i convingă şi pe ultimii dinozauri suspicioşi în privinţa inocenţei lui. În ultimele clipe înainte ca anestezicul să-şi facă efectul în totalitate, deşi aproape inconştient, Michael afirma aceleaşi lucruri pe care le-a afirmat, de atâtea ori, în stare de perfectă conştientă. Şi, cei care atunci nu l-au crezut, de data aceasta ar trebui să creadă. Cei care nu sunt obişnuiţi cu starea unui om înainte de anestezie generală ar putea să fie afectaţi. Discursul lui Michael este uşor incoerent, ca al oricărui pacient căruia i se induce anestezia generală, dar ceea ce spune şi felul în care o spune sunt înduioşătoare.
...Dar Michael avea dreptate. Sunt atâtea lucruri de care să ne amintim, din tot ceea ce a făcut şi ne-a lăsat... Sunt atâtea lucruri de care să ne fie dor, atunci când ne gândim la el...
Au luat cutiile de pe scenă
Inima mea s-a frânt şi s-a tulburat
Lumea a îngheţat şi a încremenit
Când a aflat că Regele a plecat.
Rătăcesc pe străzi
Mă simt atât de singură, cu atâtea întrebări şi atâta durere
Dar unicul lucru pe care îl ştiu
Este că
Întotdeauna îmi vei lipsi, Michael;
Şi iubirea ta va dura pentru totdeauna, în inima mea,
Mereu îmi va fi dor de tine
Pentru că tu mi-ai schimbat viaţa în bine –
Întotdeauna îmi va fi dor de tine...
...
vineri, 21 octombrie 2011
duminică, 16 octombrie 2011
VOTE "Vivo - the magic bear"
...
Dragi prieteni,
Poate că unii dintre voi sunteţi la curent cu PROIECTUL PEPSI REFRESH – DĂ UN REFRESH VIEŢII URBANE.
Prietena noastră Passion participă la acest concurs cu o carte bilingvă (română şi engleză) intitulată „Vivo – ursuleţul magic” şi are nevoie de voturile noastre. Haideţi să o votăm, pentru că merită! Mie mi-ar plăcea ca ursuleţul panda roşcat Vivo să fie mascota Pepsi.
Ideea lui Passion poate fi votată aici: „Vivo – The magic bear”
Încă o poveste luminează universul copiilor. Spre bucuria lor! Şi au de ce, pentru că al lor suflet va fi mai bogat, mai plin cu frumuseţi şi îndemnuri spre bunătate. Această poveste este un dar făcut copiilor cu plinătatea gândurilor curate de Florina Petre intitulând-o „Vivo-Ursuleţul magic”.De fapt, întreaga poveste este ţesută cu simboluri magice, născătoare de optimism, speranţă şi încredere în forţele binelui.
Acţiunea se petrece pe un tărâm pur, izolat de lume, înconjurat de apele unui ocean, denumit Insula Miresmelor Uitate. Eroii principali sunt ursuleţul Vivo şi iepuraşul Puf. În esenţă, toată povestea este populată cu animale (veveriţe, căprioare, papagali, vulturi, fluturi) care prin diverse acţiuni împlinesc povestea într-un univers mirific cu valenţe poetice. Meritul Florinei Petre este înnobilat şi de acestă cutezanţă de a reuşi ca într-o lume robotizată a copiilor să aducă puritatea naturii cu forţele ei benefice.
Povestea este încărcată cu o înaltă morală ce conţine esenţele victoriei prin forţele proprii atunci când sunt dominate de curaj, iubire şi tăria binelui.
Prin fraze limpezi, ritmate cu intensitatea unor gânduri purificate în curăţenie spirituală, Florina Petre reuşeşte să decodeze copiilor (şi nu numai) enigmele binelui când acesta este instalat în adâncul fiinţei. Sinceritatea cu care este scrisă această poveste aduce încă un plus de izbândă în desăvârşirea temei abordate. ION ŞERBAN DRINCEA
"Vivo – ursuleţul magic” este o poveste născută din dorinţa de le a reda celor trişti speranţa şi de a-i învăţa să-şi regăsească visele şi să nu mai renunţe la ele niciodată. Eroul acestei poveşti destinată nu numai copiilor pleacă acum în lume, la propriu şi la figurat, cu misiunea de a şterge lacrimi şi de a le înlocui cu zâmbete.
Magia ursuleţului cu puteri vindecătoare vine din sufletul autoarei, unde s-a născut din dorinţa ei de a ajuta copiii bolnavi; de aceea, prima ediţie a cărţii a fost tipărită cu scopul de a fi împărţită micilor pacienţi din spitale, în schimbul... unui zâmbet.
Autoarea, Florina Petre, împreună cu Asociaţia „Heal The World In Loving Memory Of Michael Jackson”, a hotărât să se deplaseze în spitalele în care sunt internaţi copiii bolnavi de cancer pentru a le împărţi câte o carte, respectând deviza „Cine zâmbeste, o magie primeşte”.
În perioada scrierii cărţii, Florina Petre a simţit că trebuie să-i înveţe pe copii că fiecare dintre noi are puterea de a se vindeca, de a accelera procesul vindecării. Magia ursuleţului Vivo este susţinută în realitate de trezirea puterii de autosugestie în scopul vindecării fiinţei în integralitatea ei, de aceea povestea, sub aparenţa unui basm cu tâlc, nu se adresează exclusiv copiilor. Simbolurile poveştii demonstrează într-un mod extraordinar simplitatea şi puterea adevăratei prietenii, a comuniunii, a dăruirii, a altruismului. MIHAI POPESCU
...
Dragi prieteni,
Poate că unii dintre voi sunteţi la curent cu PROIECTUL PEPSI REFRESH – DĂ UN REFRESH VIEŢII URBANE.
Prietena noastră Passion participă la acest concurs cu o carte bilingvă (română şi engleză) intitulată „Vivo – ursuleţul magic” şi are nevoie de voturile noastre. Haideţi să o votăm, pentru că merită! Mie mi-ar plăcea ca ursuleţul panda roşcat Vivo să fie mascota Pepsi.
Ideea lui Passion poate fi votată aici: „Vivo – The magic bear”
Încă o poveste luminează universul copiilor. Spre bucuria lor! Şi au de ce, pentru că al lor suflet va fi mai bogat, mai plin cu frumuseţi şi îndemnuri spre bunătate. Această poveste este un dar făcut copiilor cu plinătatea gândurilor curate de Florina Petre intitulând-o „Vivo-Ursuleţul magic”.De fapt, întreaga poveste este ţesută cu simboluri magice, născătoare de optimism, speranţă şi încredere în forţele binelui.
Acţiunea se petrece pe un tărâm pur, izolat de lume, înconjurat de apele unui ocean, denumit Insula Miresmelor Uitate. Eroii principali sunt ursuleţul Vivo şi iepuraşul Puf. În esenţă, toată povestea este populată cu animale (veveriţe, căprioare, papagali, vulturi, fluturi) care prin diverse acţiuni împlinesc povestea într-un univers mirific cu valenţe poetice. Meritul Florinei Petre este înnobilat şi de acestă cutezanţă de a reuşi ca într-o lume robotizată a copiilor să aducă puritatea naturii cu forţele ei benefice.
Povestea este încărcată cu o înaltă morală ce conţine esenţele victoriei prin forţele proprii atunci când sunt dominate de curaj, iubire şi tăria binelui.
Prin fraze limpezi, ritmate cu intensitatea unor gânduri purificate în curăţenie spirituală, Florina Petre reuşeşte să decodeze copiilor (şi nu numai) enigmele binelui când acesta este instalat în adâncul fiinţei. Sinceritatea cu care este scrisă această poveste aduce încă un plus de izbândă în desăvârşirea temei abordate. ION ŞERBAN DRINCEA
"Vivo – ursuleţul magic” este o poveste născută din dorinţa de le a reda celor trişti speranţa şi de a-i învăţa să-şi regăsească visele şi să nu mai renunţe la ele niciodată. Eroul acestei poveşti destinată nu numai copiilor pleacă acum în lume, la propriu şi la figurat, cu misiunea de a şterge lacrimi şi de a le înlocui cu zâmbete.
Magia ursuleţului cu puteri vindecătoare vine din sufletul autoarei, unde s-a născut din dorinţa ei de a ajuta copiii bolnavi; de aceea, prima ediţie a cărţii a fost tipărită cu scopul de a fi împărţită micilor pacienţi din spitale, în schimbul... unui zâmbet.
Autoarea, Florina Petre, împreună cu Asociaţia „Heal The World In Loving Memory Of Michael Jackson”, a hotărât să se deplaseze în spitalele în care sunt internaţi copiii bolnavi de cancer pentru a le împărţi câte o carte, respectând deviza „Cine zâmbeste, o magie primeşte”.
În perioada scrierii cărţii, Florina Petre a simţit că trebuie să-i înveţe pe copii că fiecare dintre noi are puterea de a se vindeca, de a accelera procesul vindecării. Magia ursuleţului Vivo este susţinută în realitate de trezirea puterii de autosugestie în scopul vindecării fiinţei în integralitatea ei, de aceea povestea, sub aparenţa unui basm cu tâlc, nu se adresează exclusiv copiilor. Simbolurile poveştii demonstrează într-un mod extraordinar simplitatea şi puterea adevăratei prietenii, a comuniunii, a dăruirii, a altruismului. MIHAI POPESCU
...
luni, 3 octombrie 2011
Too young... and yet too wise
...
Interviu pentru Jet Magazine, 16 august 1979
Michael Joseph (Smiley) Jackson, solistul cu voce angelică al celui mai cunoscut cvintet din lume, format din fraţii Jackson, este un tânăr chipeş ale cărui magnetism şi magie de pe scenă sunt întrecute doar de demnitatea şi sfiala din afara scenei.
Născut ca al cincilea dintre cei şase băieţi talentaţi ai lui Joseph şi Katherine Jackson, în Gary, Indiana, acum aproape 21 de ani, el este o Fecioară – zodie care are ca trăsătură de caracter mărinimia; şi este condus de forţe magnetice care îi aduc în viaţă atât de mulţi admiratori, încât iubirea îi este la îndemână. Iar fanii săi fac adesea lucruri ciudate, ca să-i arate iubirea pe care i-o poartă.
Reîntors dintr-un turneu mondial care a celebrat un deceniu de activitate în showbusiness pentru The Jacksons, Michael, singurul băiat din familia Jackson care a atins vârsta consimţământului şi încă nu este căsătorit, încearcă să se descurce într-o încăpere plină cu scrisori, sortându-le pe cele care îi propun căsătoria. Sfiosul Michael le-a răspuns tuturor la fel: „Mulţumesc pentru scrisoarea frumoasă. E foarte drăguţ din partea ta. Şi noi te vom iubi mereu. Cu dragoste, Michael Jackson şi The Jacksons.”
Cu blândeţea care îl caracterizează, Michael arată clar că nu-i place deloc să trimită aceeaşi scrisoare tuturor fanelor care îl vor de soţ; dar le răspunde scurt şi demn, pentru că efectiv îi e frică de fanii obsedaţi.
În livingul casei din Encino, California, cumpărată de la moştenitorii lui Clark Gable, tânărul burlac vorbeşte despre căsătorie, întâlniri şi o serie de alte lucruri care îl preocupă.
„Nu-mi place să frâng inimi” – spune el solemn şi timid, cuibărindu-şi trupul de 5 picioare şi 9 ½ inci (cca 1,77m) într-un fotoliu. „Nu-i cunosc pe aceşti oameni şi, Doamne, e un lucru ciudat.” A continuat: „Ăsta cred că este cel mai straniu aspect din show business. Îţi creezi o imagine. Iar acei oameni sunt alături de tine atât de multă vreme, îţi cumpără înregistrările... eşti peste tot, pe pereţii lor. Se trezesc văzându-te. Se trezesc gândindu-se la tine. Eşti cu totul în mintea lor. Iar atunci când te întâlnesc în persoană, simt că te cunosc de o grămadă de vreme. Dar eu nu-i cunosc pe ei. Vezi, asta a partea dureroasă din show business – să le răneşti sentimentele. Îţi dai seama ce înseamnă asta pentru ei? Doamne, unii ajung în punctul de a se sinucide, pentru că iau totul în serios. Iar asta este o situaţie pe care nu ştiu cum să o abordez.”
El se teme mai ales de mulţimea de tinere cu sentimente contradictorii, despre care afirmă: „Trebuie să ai mare grijă, pentru că uneori iubirea se poate întoarce cu latura opusă. Ele simt că nu pot ajunge la tine şi atunci ajung să plănuiască lucruri teribile sau să facă lucruri îngrozitoare, ca să te rănească. De aceea e important să fi amabil, dar sincer.”
Michael îşi aminteşte zvonul neplăcut din urmă cu un an, cum că el s-a supus unei intervenţii de schimbare de sex. Zvonul nu a dispărut încă iar Michael spune că o înfruntare cu o fană obsedată, la aeroport, e genul de întâmplare care reînvie mereu şi mereu astfel de zvonuri. „Acea fată frumoasă, cu părul blond, a încercat din răsputeri să mă tragă spre ea şi să mă facă să o sărut. Spunea ’Eşti foarte sexy, sărută-mă’. Când a văzut că nu sunt interesat de asta, mi-a aruncat: ’Ce se întâmplă, eşti gay?’ şi a plecat.”
Michael se plânge de faptul că încă mai e nevoit să le explice oamenilor: „Există un motiv pentru care am fost creat bărbat. Nu sunt fată. Iar ceea ce mă afectează cel mai mult şi mă face să izbucnesc în lacrimi este atunci când copii mici, de şapte sau opt ani, mă întreabă asta. Le spun ’Nu, şi vă rog să le spuneţi tuturor prietenilor voştri că nu e adevărat’.”
Ce îl tulbură pe Michael mai mult decât zvonurile, sunt scrisorile pe care le primeşte de la unele persoane. „Nu ai crede ce fel de scrisori primesc. Unele sunt foarte vulgare.” Pentru Michael, astfel de scrisori sunt la fel de şocante ca imaginea unui preot uitându-se la filme pornografice. „Unele dintre aceste scrisori sunt agresive, deloc politicoase. Îţi înşiră ce fel de lucruri ar vrea să-ţi facă şi cum ţi le-ar face. Iar eu citesc şi-mi spun ’O, Doamne, ce ţi-e cu fetele astea...’ Nu prea mai au farmec, nu mai sunt ca altădată, când tipul era cel care lua telefonul şi o suna pe fată. Niciodată nu îl suna fata pe el. Ea doar stătea toată ziua, aşteptând să sune telefonul. Dar astăzi nu mai e aşa. Fetele te sâcâie până la exasperare... Vezi fete de 11 ani cu poşete, rujate, machiate, şi cu gene false. Ele au impresia că sunt femei, dar nu sunt.”
Să nu vă închipuiţi că artistul cu voce delicată este un sfânt sau un ascet. Cu un aspect fizic tipic pentru a-l face o partidă bună – înalt, brunet şi atrăgător – Michael este perfect conştient că acum, la 20 de ani, poate să facă lucrurile despre care cânta când avea 10 ani.
Chiar dacă se întâlneşte cu fete, Michael e interesat mai mult de viaţa de familie şi de casa care acum este supusă unor renovări extinse. Subliniind că nu este pregătit să se mute singur, aşa cum au făcut cei patru fraţi care s-au căsătorit (Jackie, Jermaine, Tito şi Marlon), Michael explică: „Am vrut mereu să fac asta pentru mama. Ea iubeşte ideea de cămin, iar eu fac exact ceea ce simt. Nu simt că mi-a venit timpul să mă mut, deocamdată. Mai sunt multe lucruri pe care vreau să le fac aici. Dacă m-aş muta acum, aş muri de singurătate. Majoritatea celor care se mută singuri merg în discoteci în fiecare noapte. Petrec în fiecare noapte. Invită prieteni să stea la ei iar eu nu fac nimic din toate astea. Aş muri, efectiv, de singurătate.”
Planurile de renovare ale lui Michael includ un teren de tenis, o piscină, o sală de gimnastică, o sală de cinema, un studio de înregistrări şi o bibliotecă. În timp ce locuieşte cu mama lui Katherine, cu tatăl Joseph, fratele Randy şi surorile Janet şi LaToya, tânărul entertainer işi explorează multiplele talente şi în paralel are preocupări sociale şi religioase.
Printre lucrurile care îl preocupă, un loc important îl ocupă religia şi rasismul. Fiind un devotat Martor al lui Jehova, ca şi mama lui, Michael spune: „Cred în Biblie şi încerc să îi urmez preceptele. Ştiu că nu sunt un înger dar nu sunt nici diavol. Încerc să fiu cât pot de bun şi încerc să fac lucruri bune. E simplu... Nu mă rog doar seara la culcare. Mă rog în diferite momente ale zilei. Când văd ceva frumos, spun ’Oh, Doamne, cât e de frumos’. Rostesc rugăciuni ca aceasta în tot timpul zilei.”
Pentru a face faţă stresului din show business, Michael se ajută de dietă, nu de droguri. „Oricât de prosteşte ar suna, stimulentele naturale sunt cele mai bune din lume. Stelele, munţii, copiii, zâmbetele bebeluşilor – sunt pur şi simplu magice.”
Un lucru care îl întristează este rasismul, care astăzi capătă forme violente in lume, şi mai ales în America, după cum observă Michael, care a călătorit prin toată lumea. Îşi aminteşte cât de rău au fost trataţi The Jacksons, atunci când au cântat în oraşele din Sud. „Oamenii ne spuneau că n-aveam ce face, decât să suportăm, pentru că aşa e în Sud. Asta e ignoranţă şi e ceva transmis intenţionat, nu are nimic natural ori genetic. Nu sunt o persoană cu prejudecăţi, deloc. Cred că toti oamenii ar trebui să se gândească mai mult la Dumnezeu şi la creaţie, pentru că dacă priveşti minunile din interiorul corpului uman – culorile diferite ale organelor... şi toate acele culori care fac lucruri diferite în corpul nostru – de ce nu am privi la fel şi culorile din exterior?... rasismul este singurul lucru pe care il urăsc. Şi de aceea încerc să scriu, să-l amintesc în cântece, în dans, în arta mea – să învăţ lumea. Dacă politicienii nu pot să facă asta, ar trebui ca poeţii să-l amintească în versuri, iar scriitorii în romane. Asta trebuie să facem şi cred că un pas foarte important pentru salvarea omenirii.”
Ca un om care a citit la fel de mult pe cât a călătorit, Michael – un absolvent de liceu care la un moment dat a fost nevoit să renunţe la şcoala publică şi să se mute la o şcoală particulara din cauză că fetele ţipau şi trăgeau de el – a mai spus: „Ador să citesc. Aş vrea să pot sfătui cât mai mulţi oameni să citească. În cărţi e o lume nouă, minunată. Dacă nu-ţi permiţi să călătoreşti, o poţi face în imaginaţie, prin intermediul cărţilor. Poţi să vezi orice şi poţi să mergi oriunde îţi doreşti, atunci când citeşti.”
Călătoriile şi cititul i-au influenţat foarte mult vederile legate de religie şi rase. Despre călătoriile sale, Michael spune: „Oriunde mergi, lucrurile făcute de om rămân ale lui; dar trebuie să priveşti în ansamblu şi să vezi frumuseţea dumnezeiască a lumii.”
Reflectând asupra problemelor rasiale din America, Michael spune: „Aş vrea să pot împrumuta de la alte ţări, cum ar fi Venezuela sau Trinidad, iubirea reală şi oamenii care nu disting culorile, şi să le aduc în America. Atunci când călătoreşti, iţi dai seama cât de diferită e America. Doamne, nu-mi place să spun asta dar conaţionalii noştri au creierele spălate.”
Dintre toate călătoriile sale, Michael afirmă că cea mai emoţionantă experienţă a avut-o în Dakar, Senegal. „Am gândit întotdeauna că, în privinta artei, negrii sunt cei mai talentaţi de pe pământ. Dar când am fost în Africa, m-am convins şi mai mult de asta. Ei fac nişte lucruri incredibile acolo... Ei au ritmul în sânge. Am înţeles, efectiv, de unde vin tobele. Te face să te gândeşti că toţi negrii ştiu ce e ritmul. Şi vreau ca ei să nu uite niciodată că acela este tărâmul de unde ne tragem şi de unde vine muzica noastră. Iar, dacă uităm asta, rădăcinile noastre s-ar pierde. Eu vreau ca noi să nu uităm.”
Au încercat să ne spună că suntem prea tineri
Prea tineri ca să fim îndrăgostiţi cu adevărat
Au spus că iubirea e un cuvânt
Pe care noi doar l-am auzit
Dar nu-i putem inţelege sensul
Şi totuşi nu suntem prea tineri ca să ştim
Că iubirea aceasta va dura, chiar dacă anii vor zbura
Şi apoi, într-o zi, îşi vor da seama
Că nu mai suntem, de mult, prea tineri...
...
Interviu pentru Jet Magazine, 16 august 1979
Michael Joseph (Smiley) Jackson, solistul cu voce angelică al celui mai cunoscut cvintet din lume, format din fraţii Jackson, este un tânăr chipeş ale cărui magnetism şi magie de pe scenă sunt întrecute doar de demnitatea şi sfiala din afara scenei.
Născut ca al cincilea dintre cei şase băieţi talentaţi ai lui Joseph şi Katherine Jackson, în Gary, Indiana, acum aproape 21 de ani, el este o Fecioară – zodie care are ca trăsătură de caracter mărinimia; şi este condus de forţe magnetice care îi aduc în viaţă atât de mulţi admiratori, încât iubirea îi este la îndemână. Iar fanii săi fac adesea lucruri ciudate, ca să-i arate iubirea pe care i-o poartă.
Reîntors dintr-un turneu mondial care a celebrat un deceniu de activitate în showbusiness pentru The Jacksons, Michael, singurul băiat din familia Jackson care a atins vârsta consimţământului şi încă nu este căsătorit, încearcă să se descurce într-o încăpere plină cu scrisori, sortându-le pe cele care îi propun căsătoria. Sfiosul Michael le-a răspuns tuturor la fel: „Mulţumesc pentru scrisoarea frumoasă. E foarte drăguţ din partea ta. Şi noi te vom iubi mereu. Cu dragoste, Michael Jackson şi The Jacksons.”
Cu blândeţea care îl caracterizează, Michael arată clar că nu-i place deloc să trimită aceeaşi scrisoare tuturor fanelor care îl vor de soţ; dar le răspunde scurt şi demn, pentru că efectiv îi e frică de fanii obsedaţi.
În livingul casei din Encino, California, cumpărată de la moştenitorii lui Clark Gable, tânărul burlac vorbeşte despre căsătorie, întâlniri şi o serie de alte lucruri care îl preocupă.
„Nu-mi place să frâng inimi” – spune el solemn şi timid, cuibărindu-şi trupul de 5 picioare şi 9 ½ inci (cca 1,77m) într-un fotoliu. „Nu-i cunosc pe aceşti oameni şi, Doamne, e un lucru ciudat.” A continuat: „Ăsta cred că este cel mai straniu aspect din show business. Îţi creezi o imagine. Iar acei oameni sunt alături de tine atât de multă vreme, îţi cumpără înregistrările... eşti peste tot, pe pereţii lor. Se trezesc văzându-te. Se trezesc gândindu-se la tine. Eşti cu totul în mintea lor. Iar atunci când te întâlnesc în persoană, simt că te cunosc de o grămadă de vreme. Dar eu nu-i cunosc pe ei. Vezi, asta a partea dureroasă din show business – să le răneşti sentimentele. Îţi dai seama ce înseamnă asta pentru ei? Doamne, unii ajung în punctul de a se sinucide, pentru că iau totul în serios. Iar asta este o situaţie pe care nu ştiu cum să o abordez.”
El se teme mai ales de mulţimea de tinere cu sentimente contradictorii, despre care afirmă: „Trebuie să ai mare grijă, pentru că uneori iubirea se poate întoarce cu latura opusă. Ele simt că nu pot ajunge la tine şi atunci ajung să plănuiască lucruri teribile sau să facă lucruri îngrozitoare, ca să te rănească. De aceea e important să fi amabil, dar sincer.”
Michael îşi aminteşte zvonul neplăcut din urmă cu un an, cum că el s-a supus unei intervenţii de schimbare de sex. Zvonul nu a dispărut încă iar Michael spune că o înfruntare cu o fană obsedată, la aeroport, e genul de întâmplare care reînvie mereu şi mereu astfel de zvonuri. „Acea fată frumoasă, cu părul blond, a încercat din răsputeri să mă tragă spre ea şi să mă facă să o sărut. Spunea ’Eşti foarte sexy, sărută-mă’. Când a văzut că nu sunt interesat de asta, mi-a aruncat: ’Ce se întâmplă, eşti gay?’ şi a plecat.”
Michael se plânge de faptul că încă mai e nevoit să le explice oamenilor: „Există un motiv pentru care am fost creat bărbat. Nu sunt fată. Iar ceea ce mă afectează cel mai mult şi mă face să izbucnesc în lacrimi este atunci când copii mici, de şapte sau opt ani, mă întreabă asta. Le spun ’Nu, şi vă rog să le spuneţi tuturor prietenilor voştri că nu e adevărat’.”
Ce îl tulbură pe Michael mai mult decât zvonurile, sunt scrisorile pe care le primeşte de la unele persoane. „Nu ai crede ce fel de scrisori primesc. Unele sunt foarte vulgare.” Pentru Michael, astfel de scrisori sunt la fel de şocante ca imaginea unui preot uitându-se la filme pornografice. „Unele dintre aceste scrisori sunt agresive, deloc politicoase. Îţi înşiră ce fel de lucruri ar vrea să-ţi facă şi cum ţi le-ar face. Iar eu citesc şi-mi spun ’O, Doamne, ce ţi-e cu fetele astea...’ Nu prea mai au farmec, nu mai sunt ca altădată, când tipul era cel care lua telefonul şi o suna pe fată. Niciodată nu îl suna fata pe el. Ea doar stătea toată ziua, aşteptând să sune telefonul. Dar astăzi nu mai e aşa. Fetele te sâcâie până la exasperare... Vezi fete de 11 ani cu poşete, rujate, machiate, şi cu gene false. Ele au impresia că sunt femei, dar nu sunt.”
Să nu vă închipuiţi că artistul cu voce delicată este un sfânt sau un ascet. Cu un aspect fizic tipic pentru a-l face o partidă bună – înalt, brunet şi atrăgător – Michael este perfect conştient că acum, la 20 de ani, poate să facă lucrurile despre care cânta când avea 10 ani.
Chiar dacă se întâlneşte cu fete, Michael e interesat mai mult de viaţa de familie şi de casa care acum este supusă unor renovări extinse. Subliniind că nu este pregătit să se mute singur, aşa cum au făcut cei patru fraţi care s-au căsătorit (Jackie, Jermaine, Tito şi Marlon), Michael explică: „Am vrut mereu să fac asta pentru mama. Ea iubeşte ideea de cămin, iar eu fac exact ceea ce simt. Nu simt că mi-a venit timpul să mă mut, deocamdată. Mai sunt multe lucruri pe care vreau să le fac aici. Dacă m-aş muta acum, aş muri de singurătate. Majoritatea celor care se mută singuri merg în discoteci în fiecare noapte. Petrec în fiecare noapte. Invită prieteni să stea la ei iar eu nu fac nimic din toate astea. Aş muri, efectiv, de singurătate.”
Planurile de renovare ale lui Michael includ un teren de tenis, o piscină, o sală de gimnastică, o sală de cinema, un studio de înregistrări şi o bibliotecă. În timp ce locuieşte cu mama lui Katherine, cu tatăl Joseph, fratele Randy şi surorile Janet şi LaToya, tânărul entertainer işi explorează multiplele talente şi în paralel are preocupări sociale şi religioase.
Printre lucrurile care îl preocupă, un loc important îl ocupă religia şi rasismul. Fiind un devotat Martor al lui Jehova, ca şi mama lui, Michael spune: „Cred în Biblie şi încerc să îi urmez preceptele. Ştiu că nu sunt un înger dar nu sunt nici diavol. Încerc să fiu cât pot de bun şi încerc să fac lucruri bune. E simplu... Nu mă rog doar seara la culcare. Mă rog în diferite momente ale zilei. Când văd ceva frumos, spun ’Oh, Doamne, cât e de frumos’. Rostesc rugăciuni ca aceasta în tot timpul zilei.”
Pentru a face faţă stresului din show business, Michael se ajută de dietă, nu de droguri. „Oricât de prosteşte ar suna, stimulentele naturale sunt cele mai bune din lume. Stelele, munţii, copiii, zâmbetele bebeluşilor – sunt pur şi simplu magice.”
Un lucru care îl întristează este rasismul, care astăzi capătă forme violente in lume, şi mai ales în America, după cum observă Michael, care a călătorit prin toată lumea. Îşi aminteşte cât de rău au fost trataţi The Jacksons, atunci când au cântat în oraşele din Sud. „Oamenii ne spuneau că n-aveam ce face, decât să suportăm, pentru că aşa e în Sud. Asta e ignoranţă şi e ceva transmis intenţionat, nu are nimic natural ori genetic. Nu sunt o persoană cu prejudecăţi, deloc. Cred că toti oamenii ar trebui să se gândească mai mult la Dumnezeu şi la creaţie, pentru că dacă priveşti minunile din interiorul corpului uman – culorile diferite ale organelor... şi toate acele culori care fac lucruri diferite în corpul nostru – de ce nu am privi la fel şi culorile din exterior?... rasismul este singurul lucru pe care il urăsc. Şi de aceea încerc să scriu, să-l amintesc în cântece, în dans, în arta mea – să învăţ lumea. Dacă politicienii nu pot să facă asta, ar trebui ca poeţii să-l amintească în versuri, iar scriitorii în romane. Asta trebuie să facem şi cred că un pas foarte important pentru salvarea omenirii.”
Ca un om care a citit la fel de mult pe cât a călătorit, Michael – un absolvent de liceu care la un moment dat a fost nevoit să renunţe la şcoala publică şi să se mute la o şcoală particulara din cauză că fetele ţipau şi trăgeau de el – a mai spus: „Ador să citesc. Aş vrea să pot sfătui cât mai mulţi oameni să citească. În cărţi e o lume nouă, minunată. Dacă nu-ţi permiţi să călătoreşti, o poţi face în imaginaţie, prin intermediul cărţilor. Poţi să vezi orice şi poţi să mergi oriunde îţi doreşti, atunci când citeşti.”
Călătoriile şi cititul i-au influenţat foarte mult vederile legate de religie şi rase. Despre călătoriile sale, Michael spune: „Oriunde mergi, lucrurile făcute de om rămân ale lui; dar trebuie să priveşti în ansamblu şi să vezi frumuseţea dumnezeiască a lumii.”
Reflectând asupra problemelor rasiale din America, Michael spune: „Aş vrea să pot împrumuta de la alte ţări, cum ar fi Venezuela sau Trinidad, iubirea reală şi oamenii care nu disting culorile, şi să le aduc în America. Atunci când călătoreşti, iţi dai seama cât de diferită e America. Doamne, nu-mi place să spun asta dar conaţionalii noştri au creierele spălate.”
Dintre toate călătoriile sale, Michael afirmă că cea mai emoţionantă experienţă a avut-o în Dakar, Senegal. „Am gândit întotdeauna că, în privinta artei, negrii sunt cei mai talentaţi de pe pământ. Dar când am fost în Africa, m-am convins şi mai mult de asta. Ei fac nişte lucruri incredibile acolo... Ei au ritmul în sânge. Am înţeles, efectiv, de unde vin tobele. Te face să te gândeşti că toţi negrii ştiu ce e ritmul. Şi vreau ca ei să nu uite niciodată că acela este tărâmul de unde ne tragem şi de unde vine muzica noastră. Iar, dacă uităm asta, rădăcinile noastre s-ar pierde. Eu vreau ca noi să nu uităm.”
Au încercat să ne spună că suntem prea tineri
Prea tineri ca să fim îndrăgostiţi cu adevărat
Au spus că iubirea e un cuvânt
Pe care noi doar l-am auzit
Dar nu-i putem inţelege sensul
Şi totuşi nu suntem prea tineri ca să ştim
Că iubirea aceasta va dura, chiar dacă anii vor zbura
Şi apoi, într-o zi, îşi vor da seama
Că nu mai suntem, de mult, prea tineri...
...
luni, 26 septembrie 2011
Wesley Snipes despre Michael Jackson
...
Hei, voi toţi de acolo, să nu uitaţi niciodată să-i arătaţi celui de lângă voi că îl apreciaţi. Pentru că niciodată nu ştiţi când s-ar putea să-l pierdeţi. Şi s-ar putea ca niciodată să nu mai aveţi ocazia să-i spuneţi ce simţiţi cu adevărat. (replică din filmul „Glitter” – 2001)
Wesley Snipes îşi doreşte ca Michael Jackson să revină pe pământ, ca înger, pentru că are convingerea că Michael ar trebui să continue să ne încânte cu talentul său.
Actorul, care a apărut în videoclipul Bad (1987), a fost devastat atunci când a auzit de dispariţia Regelui Pop şi i-ar plăcea să-l vadă reîntorcându-se, pentru că a fost un om foarte special.
„Am dansat în videoclipul Bad. Dispariţia lui a fost o mare pierdere pentru noi toţi. Şi sper şi mă rog ca Creatorul lui – sau oricine ar fi cel în care credeţi – să ni-l trimită înapoi ca înger, ca să ne uimească în continuare. Odată cu Michael, am pierdut mai mult decât un om. Cineva aşa ca el, care a sensibilizat şi a inspirat atât de mulţi oameni diferiţi, din toate colţurile lumii, trebuie să fi avut ceva angelic. Poate că nu am avut grijă de el aşa cum ar fi trebuit şi de aceea l-am pierdut.” – a afirmat Wesley Snipes.
Cu inima unui copil,
Mergi şi înfruntă grijile zilei;
Cu inimă de copil,
Transformă fiecare problemă în joacă;
Nu trebuie să te îngrijorezi, nu trebuie să te temi,
Însuşi faptul că trăieşti e o dovadă;
Dacă ai inima unui copil,
Nimic nu te poate doborî vreodată;
Dacă ai inima unui copil,
Nu ai niciun motiv să te încrunţi;
Iubirea este la fel de binevenită
Ca şi o zi însorită;
Niciun gând de adult
Nu va lăsa inima ta să se rătăcească;
Ca un copil, vesel şi fără griji,
Întreaga lume zâmbeşte cu tine
Atunci când mergi pe calea ta plină de bucurie...
Oh, dacă am inima unui copil
Nimic nu mă va doborî...
...
Hei, voi toţi de acolo, să nu uitaţi niciodată să-i arătaţi celui de lângă voi că îl apreciaţi. Pentru că niciodată nu ştiţi când s-ar putea să-l pierdeţi. Şi s-ar putea ca niciodată să nu mai aveţi ocazia să-i spuneţi ce simţiţi cu adevărat. (replică din filmul „Glitter” – 2001)
Wesley Snipes îşi doreşte ca Michael Jackson să revină pe pământ, ca înger, pentru că are convingerea că Michael ar trebui să continue să ne încânte cu talentul său.
Actorul, care a apărut în videoclipul Bad (1987), a fost devastat atunci când a auzit de dispariţia Regelui Pop şi i-ar plăcea să-l vadă reîntorcându-se, pentru că a fost un om foarte special.
„Am dansat în videoclipul Bad. Dispariţia lui a fost o mare pierdere pentru noi toţi. Şi sper şi mă rog ca Creatorul lui – sau oricine ar fi cel în care credeţi – să ni-l trimită înapoi ca înger, ca să ne uimească în continuare. Odată cu Michael, am pierdut mai mult decât un om. Cineva aşa ca el, care a sensibilizat şi a inspirat atât de mulţi oameni diferiţi, din toate colţurile lumii, trebuie să fi avut ceva angelic. Poate că nu am avut grijă de el aşa cum ar fi trebuit şi de aceea l-am pierdut.” – a afirmat Wesley Snipes.
Cu inima unui copil,
Mergi şi înfruntă grijile zilei;
Cu inimă de copil,
Transformă fiecare problemă în joacă;
Nu trebuie să te îngrijorezi, nu trebuie să te temi,
Însuşi faptul că trăieşti e o dovadă;
Dacă ai inima unui copil,
Nimic nu te poate doborî vreodată;
Dacă ai inima unui copil,
Nu ai niciun motiv să te încrunţi;
Iubirea este la fel de binevenită
Ca şi o zi însorită;
Niciun gând de adult
Nu va lăsa inima ta să se rătăcească;
Ca un copil, vesel şi fără griji,
Întreaga lume zâmbeşte cu tine
Atunci când mergi pe calea ta plină de bucurie...
Oh, dacă am inima unui copil
Nimic nu mă va doborî...
...
luni, 19 septembrie 2011
I LOVE YOU MORE!
...
Subiectul pe care îl abordez astăzi nu are nicio legătură cu momentul, nu aniversează nimic şi nici nu se leagă de ceva anume. Pur şi simplu mi-a venit în minte şi am simţit nevoia să-l dezvolt şi să vi-l împărtăşesc. Nu e ceva nou, iubirea. Nu e nou pentru nimeni. Până şi copiii de 2-3 ani ştiu ce înseamnă „cele două cuvinte” – în orice caz, le-au auzit şi au o idee la ce anume se referă. Aşadar, nu e vreo mare taină. La prima vedere, s-ar putea spune că nici nu e ceva complicat. „Ce mare lucru să iubeşti?” – ar spune unii. „Mai important e sa ai pe cine. Sau, mai important e să fii TU iubit.” Nu i-aş contrazice. Atâta vreme cât nu există o definiţie clară şi oficială a ceea ce înseamnă iubirea, nu-mi permit să contrazic pe nimeni. Atâta vreme cât nu există un Cod al Iubirii, cuprinzând legi şi articole care să enunţe clar şi fără echivoc ce este iubirea, ce ai voie şi ce nu în iubire, care îţi sunt drepturile şi obligaţiile, care sunt derogările, contravenţiile şi sancţiunile, e absurd ca cineva să afirme: „iubirea înseamnă asta şi nimic altceva”.
Aşadar, nu aş nega nicio posibilă definiţie a iubirii. Aş exprima, doar, ceea ce cred eu. După mine, iubirea este un cuib construit cu grijă, în aşa fel încât să susţină oricâte suflete ar vrea sa poposească, la un moment dat, şi să nu le împiedice să-şi ia zborul, atunci când le va veni ceasul să se îndrepte spre alte zări. Pare absurd? Nu. Eu chiar cred că acest lucru e posibil, atunci când iubeşti. Pentru că, dintre toate explicaţiile pe care le-am aflat, este una care se detaşează, indubitabil: în iubire, e mult mai important să oferi decât să primeşti. Iubirea adevărată este aceea care te face fericit că dăruieşti, indiferent dacă primeşti sau nu ceva în schimb. Să iubeşti înseamnă să nu încerci să-l schimbi pe celălalt, nici el să nu încerce să te schimbe în vreun fel, dar să încerci TU să te schimbi, de dragul lui. Să iubeşti... înseamnă să uiţi de tine, veghindu-l pe celălalt; să renunţi la tot ce ai, pentru el; să fii pregătit în orice clipă să mergi cu el până la capătul lumii. Să nu ceri nimic şi să oferi totul. Să fii fericit şi recunoscător că ţi s-a permis să iubeşti. Să fii fericit, atunci când celălalt e fericit, chiar dacă fericirea lui nu e lângă tine; şi să te consideri binecuvântat pentru că simţi asta. Să preţuieşti fiecare clipă în care îţi e alături, să-i laşi libertatea de a decide când te vrea lângă el; dar să-i fii aproape, ori de câte ori are nevoie de tine. Par multe condiţii, şi e dificil de realizat, nu-i aşa? Sigur că da; doar de aceea iubirea adevărată se găseşte atât de rar. Mai mult decât atât, am enumerat aici doar o parte din ceea ce trebuie să oferi; nu am menţionat nimic despre ceea ce ar trebui să primeşti. Ei bine, cine se gândeşte la beneficii, pune problema total greşit. Întrebarea corectă este una singură: „Ce aş mai putea să ofer?” Atât. Orice altă variantă arată că acela nu ştie să iubească şi ar trebui să se împace cu asta... ori să încerce să înveţe.
Toate aceste lucruri le-am perceput mult mai profund, atunci când le-am privit prin prisma lui „I Love You More!” Cum poţi fii sigur că iubeşti „mai mult”, fără să fie implicate dăruirea de sine şi recunoştinţa? Sigur, aici e vorba de un joc de cuvinte, dar asta nu îl face mai puţin adevărat pe „I Love You More”. Şi, trecând peste ludicul, politeţea şi modestia lui Michael, aceste cuvinte exprimă mai mult decât un simplu feedback – e o lecţie de iubire; sau, dacă vreţi, esenţa unei astfel de lecţii. Dintre toate lucrurile pe care le-am învăţat de la Michael Jackson, iubirea este cel mai de preţ. Şi, ori de câte ori mă simt nesigur sau dezorientat, mă gândesc la Michael, la tot ce ne-a dăruit... şi la al său, emoţionant, profund, de nepreţuit: „I Love You More!”
Nu sunt genul care să stea deoparte şi doar să spună „îmi pare rău pentru ceea ce s-a întâmplat cu ei”. Vreau ca toată lumea sa cânte „What More Can I Give”, să ne unească pe toţi într-un singur glas; pentru că un cântec este o mantra, este ceva ce repeţi mereu şi mereu. Şi avem nevoie de pace, avem nevoie să dăruim, avem nevoie de iubire... avem nevoie să fim uniţi. (Michael Jackson, 2001)
Câţi oameni trebuie să mai moară, până când vom lua atitudine?
Câţi copii trebuie să mai plângă, până când vom face tot ceea ce ne stă în puteri?
Când, să trimiţi iubire e tot ceea ce poţi să oferi,
Ca să ajuţi un suflet;
De câte ori ne vom întoarce capetele
Şi vom pretinde că nu vedem?
Să vindecăm rănile planetei noastre rănite,
Suntem o familie globală
E suficient să vă trimiţeţi rugăciunile
Făcute din suflet,
Ca să vindecaţi o rană
Ce mai pot să dăruiesc, din ceea ce am?
Ce aş mai putea să ofer, spune-mi;
Ca să te iubesc şi să te învăţ,
Să te susţin şi să te sprijin –
Ce aş putea să ofer mai mult?
Ca de la frate la frate, să ne abandonăm temerile,
Să ne ridicăm şi să facem un pact;
Să-i arătăm celuilalt că iubirea este în inimile noastre!
Haideţi să ne recăpătăm mântuirea!
Iubirea are puterea să vindece,
Aşa că, haideţi să o oferim cu toţii!
Ce mai pot să dăruiesc, din ceea ce am?
(Nu e mult de dăruit, doar puţin)
Ce aş mai putea să ofer, spune-mi,
(Toată lumea ar trebui să se implice în asta)
Ca să te iubesc şi să te învăţ,
Să te susţin şi să te sprijin
Ce aş putea să ofer mai mult?
Rosteşte cuvintele, mă voi lăsa la pământ pentru tine,
Doar rosteşte-mi numele, sunt prietenul tău,
Vezi? Şi atunci, de ce ei continuă să ne înveţe
Să urâm şi să fim cruzi?...
Ar trebui să dăruim mereu şi mereu...
Ce aş mai putea să ofer, din ceea ce am?
(Trebuie să dăruim mereu şi mereu)
Ce mai pot să ofer, din ceea ce am?
O, Doamne,
Să te sprijin şi să te apăr,
Să te iubesc şi să te vindec –
Ce altceva mai pot oferi?
Notă: Abia după ce am terminat de scris articolul de mai sus, căutând o melodie potrivită, şi abia după ce am ales (ori mi s-a sugerat :) „What More Can I Give”, mi-am dat seama că, acum 10 ani, pe vremea asta, Michael se ocupa de organizarea înregistrărilor pentru acest cântec, împreună cu alţi 36 artişti. Acum nu mai sunt atât de sigur de faptul că subiectul de astăzi mi-a venit în minte la întâmplare. Nici de faptul că nu s-ar potrivi în contextul zilei. Până acum ceva vreme, aş fi fost extrem de surprins de o atare coincidenţă. Dar între timp mi s-au întâmplat mai multe lucruri surprinzătoare. Aşa încât, acum nu mă mai mir. Prietenii ştiu de ce :)
...
Subiectul pe care îl abordez astăzi nu are nicio legătură cu momentul, nu aniversează nimic şi nici nu se leagă de ceva anume. Pur şi simplu mi-a venit în minte şi am simţit nevoia să-l dezvolt şi să vi-l împărtăşesc. Nu e ceva nou, iubirea. Nu e nou pentru nimeni. Până şi copiii de 2-3 ani ştiu ce înseamnă „cele două cuvinte” – în orice caz, le-au auzit şi au o idee la ce anume se referă. Aşadar, nu e vreo mare taină. La prima vedere, s-ar putea spune că nici nu e ceva complicat. „Ce mare lucru să iubeşti?” – ar spune unii. „Mai important e sa ai pe cine. Sau, mai important e să fii TU iubit.” Nu i-aş contrazice. Atâta vreme cât nu există o definiţie clară şi oficială a ceea ce înseamnă iubirea, nu-mi permit să contrazic pe nimeni. Atâta vreme cât nu există un Cod al Iubirii, cuprinzând legi şi articole care să enunţe clar şi fără echivoc ce este iubirea, ce ai voie şi ce nu în iubire, care îţi sunt drepturile şi obligaţiile, care sunt derogările, contravenţiile şi sancţiunile, e absurd ca cineva să afirme: „iubirea înseamnă asta şi nimic altceva”.
Aşadar, nu aş nega nicio posibilă definiţie a iubirii. Aş exprima, doar, ceea ce cred eu. După mine, iubirea este un cuib construit cu grijă, în aşa fel încât să susţină oricâte suflete ar vrea sa poposească, la un moment dat, şi să nu le împiedice să-şi ia zborul, atunci când le va veni ceasul să se îndrepte spre alte zări. Pare absurd? Nu. Eu chiar cred că acest lucru e posibil, atunci când iubeşti. Pentru că, dintre toate explicaţiile pe care le-am aflat, este una care se detaşează, indubitabil: în iubire, e mult mai important să oferi decât să primeşti. Iubirea adevărată este aceea care te face fericit că dăruieşti, indiferent dacă primeşti sau nu ceva în schimb. Să iubeşti înseamnă să nu încerci să-l schimbi pe celălalt, nici el să nu încerce să te schimbe în vreun fel, dar să încerci TU să te schimbi, de dragul lui. Să iubeşti... înseamnă să uiţi de tine, veghindu-l pe celălalt; să renunţi la tot ce ai, pentru el; să fii pregătit în orice clipă să mergi cu el până la capătul lumii. Să nu ceri nimic şi să oferi totul. Să fii fericit şi recunoscător că ţi s-a permis să iubeşti. Să fii fericit, atunci când celălalt e fericit, chiar dacă fericirea lui nu e lângă tine; şi să te consideri binecuvântat pentru că simţi asta. Să preţuieşti fiecare clipă în care îţi e alături, să-i laşi libertatea de a decide când te vrea lângă el; dar să-i fii aproape, ori de câte ori are nevoie de tine. Par multe condiţii, şi e dificil de realizat, nu-i aşa? Sigur că da; doar de aceea iubirea adevărată se găseşte atât de rar. Mai mult decât atât, am enumerat aici doar o parte din ceea ce trebuie să oferi; nu am menţionat nimic despre ceea ce ar trebui să primeşti. Ei bine, cine se gândeşte la beneficii, pune problema total greşit. Întrebarea corectă este una singură: „Ce aş mai putea să ofer?” Atât. Orice altă variantă arată că acela nu ştie să iubească şi ar trebui să se împace cu asta... ori să încerce să înveţe.
Toate aceste lucruri le-am perceput mult mai profund, atunci când le-am privit prin prisma lui „I Love You More!” Cum poţi fii sigur că iubeşti „mai mult”, fără să fie implicate dăruirea de sine şi recunoştinţa? Sigur, aici e vorba de un joc de cuvinte, dar asta nu îl face mai puţin adevărat pe „I Love You More”. Şi, trecând peste ludicul, politeţea şi modestia lui Michael, aceste cuvinte exprimă mai mult decât un simplu feedback – e o lecţie de iubire; sau, dacă vreţi, esenţa unei astfel de lecţii. Dintre toate lucrurile pe care le-am învăţat de la Michael Jackson, iubirea este cel mai de preţ. Şi, ori de câte ori mă simt nesigur sau dezorientat, mă gândesc la Michael, la tot ce ne-a dăruit... şi la al său, emoţionant, profund, de nepreţuit: „I Love You More!”
Nu sunt genul care să stea deoparte şi doar să spună „îmi pare rău pentru ceea ce s-a întâmplat cu ei”. Vreau ca toată lumea sa cânte „What More Can I Give”, să ne unească pe toţi într-un singur glas; pentru că un cântec este o mantra, este ceva ce repeţi mereu şi mereu. Şi avem nevoie de pace, avem nevoie să dăruim, avem nevoie de iubire... avem nevoie să fim uniţi. (Michael Jackson, 2001)
Câţi oameni trebuie să mai moară, până când vom lua atitudine?
Câţi copii trebuie să mai plângă, până când vom face tot ceea ce ne stă în puteri?
Când, să trimiţi iubire e tot ceea ce poţi să oferi,
Ca să ajuţi un suflet;
De câte ori ne vom întoarce capetele
Şi vom pretinde că nu vedem?
Să vindecăm rănile planetei noastre rănite,
Suntem o familie globală
E suficient să vă trimiţeţi rugăciunile
Făcute din suflet,
Ca să vindecaţi o rană
Ce mai pot să dăruiesc, din ceea ce am?
Ce aş mai putea să ofer, spune-mi;
Ca să te iubesc şi să te învăţ,
Să te susţin şi să te sprijin –
Ce aş putea să ofer mai mult?
Ca de la frate la frate, să ne abandonăm temerile,
Să ne ridicăm şi să facem un pact;
Să-i arătăm celuilalt că iubirea este în inimile noastre!
Haideţi să ne recăpătăm mântuirea!
Iubirea are puterea să vindece,
Aşa că, haideţi să o oferim cu toţii!
Ce mai pot să dăruiesc, din ceea ce am?
(Nu e mult de dăruit, doar puţin)
Ce aş mai putea să ofer, spune-mi,
(Toată lumea ar trebui să se implice în asta)
Ca să te iubesc şi să te învăţ,
Să te susţin şi să te sprijin
Ce aş putea să ofer mai mult?
Rosteşte cuvintele, mă voi lăsa la pământ pentru tine,
Doar rosteşte-mi numele, sunt prietenul tău,
Vezi? Şi atunci, de ce ei continuă să ne înveţe
Să urâm şi să fim cruzi?...
Ar trebui să dăruim mereu şi mereu...
Ce aş mai putea să ofer, din ceea ce am?
(Trebuie să dăruim mereu şi mereu)
Ce mai pot să ofer, din ceea ce am?
O, Doamne,
Să te sprijin şi să te apăr,
Să te iubesc şi să te vindec –
Ce altceva mai pot oferi?
Notă: Abia după ce am terminat de scris articolul de mai sus, căutând o melodie potrivită, şi abia după ce am ales (ori mi s-a sugerat :) „What More Can I Give”, mi-am dat seama că, acum 10 ani, pe vremea asta, Michael se ocupa de organizarea înregistrărilor pentru acest cântec, împreună cu alţi 36 artişti. Acum nu mai sunt atât de sigur de faptul că subiectul de astăzi mi-a venit în minte la întâmplare. Nici de faptul că nu s-ar potrivi în contextul zilei. Până acum ceva vreme, aş fi fost extrem de surprins de o atare coincidenţă. Dar între timp mi s-au întâmplat mai multe lucruri surprinzătoare. Aşa încât, acum nu mă mai mir. Prietenii ştiu de ce :)
...
luni, 12 septembrie 2011
We've Got Forever
...
Iată câteva secvenţe de la ziua lui Michael Jackson, sărbătorită pe 29 august în Parcul Herăstrău, cu muzică, dans, flori, candele şi tributuri la monumentul ridicat acum doi ani pe Aleea Michael Jackson. Mulţumiri Violetei, Scorpyei, Zuzei şi celorlalţi fani care au fost prezenţi.
Eu nu am putut să fiu acolo dar, dacă aş fi fost, i-aş fi spus lui Michael: „Nu eşti aici, cu noi, momentan; dar nu-mi fac griji, avem toată veşnicia să te ascultăm, să ne gândim la tine... să te iubim.” De fapt, fac, oricum, asta... în fiecare zi. Sunt convins că şi voi, dragi prieteni.
Îţi voi planta o grădină
de râsete şi lacrimi,
cu ploaie şi soare;
dragostea va creşte de-a lungul anilor,
visele pe care le-am avut
au timp să se împlinească,
Pentru că avem o veşnicie,
iar de veşnicie au parte atât de puţini...
Vom avea muzica,
vom avea rimele;
ne vom avea unul pe celălalt,
încă un minut după ce se va sfârşi timpul...
Apoi vom adăuga plăcerile
şi vom preţui totul;
să-ţi pese înseamnă să împarţi
şi tortul şi coaja de pâine uscată –
cât de norocoşi suntem să fim, tu şi cu mine!
...Pentru că avem veşnicia
iar de veşnicie au parte
atât de puţini...
...
Iată câteva secvenţe de la ziua lui Michael Jackson, sărbătorită pe 29 august în Parcul Herăstrău, cu muzică, dans, flori, candele şi tributuri la monumentul ridicat acum doi ani pe Aleea Michael Jackson. Mulţumiri Violetei, Scorpyei, Zuzei şi celorlalţi fani care au fost prezenţi.
Eu nu am putut să fiu acolo dar, dacă aş fi fost, i-aş fi spus lui Michael: „Nu eşti aici, cu noi, momentan; dar nu-mi fac griji, avem toată veşnicia să te ascultăm, să ne gândim la tine... să te iubim.” De fapt, fac, oricum, asta... în fiecare zi. Sunt convins că şi voi, dragi prieteni.
Îţi voi planta o grădină
de râsete şi lacrimi,
cu ploaie şi soare;
dragostea va creşte de-a lungul anilor,
visele pe care le-am avut
au timp să se împlinească,
Pentru că avem o veşnicie,
iar de veşnicie au parte atât de puţini...
Vom avea muzica,
vom avea rimele;
ne vom avea unul pe celălalt,
încă un minut după ce se va sfârşi timpul...
Apoi vom adăuga plăcerile
şi vom preţui totul;
să-ţi pese înseamnă să împarţi
şi tortul şi coaja de pâine uscată –
cât de norocoşi suntem să fim, tu şi cu mine!
...Pentru că avem veşnicia
iar de veşnicie au parte
atât de puţini...
...
sâmbătă, 3 septembrie 2011
Norocoşii
...
Astăzi se împlinesc doi ani de când Michael a fost lăsat să se odihnească, în cripta de la Forest Lawn. Pentru mine ziua asta are o semnificaţie extrem de specială, aşa că am vrut să o marchez, cumva.
În 1958 s-au născut multe personalităţi din lumea show-bizz. Am făcut o listă cu cei mai reprezentativi. Toţi sunt în viaţă. Doar Michael nu mai e. Ei au fost norocoşi. Noi nu. Ei se bucură încă de viaţă, de copiii lor, de fani, de munca lor... Michael nu mai poate face asta. Nici măcar nu ştiu cine sunt mai norocoşi: ei sau... famillile lor, fanii lor, toţi cei care îi iubesc...
Şi totuşi... Nu pot să nu mă întreb: oare, pentru ei, vor mai fi convoiuri de fani care să strige, aşa cum strigă şi astăzi pentru Regele Pop – „Justice For Michael!” Oare ei vor fi pomeniţi, la doi ani după trecerea în neant, în fiecare milionime de secundă, în fiecare colţ al lumii? Oare mai există vreun alt artist care să fi primit atâtea tributuri? Şi, mai ales: mai există un artist care să influenţeze vieţile atâtor oameni?
'''
Astăzi se împlinesc doi ani de când Michael a fost lăsat să se odihnească, în cripta de la Forest Lawn. Pentru mine ziua asta are o semnificaţie extrem de specială, aşa că am vrut să o marchez, cumva.
În 1958 s-au născut multe personalităţi din lumea show-bizz. Am făcut o listă cu cei mai reprezentativi. Toţi sunt în viaţă. Doar Michael nu mai e. Ei au fost norocoşi. Noi nu. Ei se bucură încă de viaţă, de copiii lor, de fani, de munca lor... Michael nu mai poate face asta. Nici măcar nu ştiu cine sunt mai norocoşi: ei sau... famillile lor, fanii lor, toţi cei care îi iubesc...
Şi totuşi... Nu pot să nu mă întreb: oare, pentru ei, vor mai fi convoiuri de fani care să strige, aşa cum strigă şi astăzi pentru Regele Pop – „Justice For Michael!” Oare ei vor fi pomeniţi, la doi ani după trecerea în neant, în fiecare milionime de secundă, în fiecare colţ al lumii? Oare mai există vreun alt artist care să fi primit atâtea tributuri? Şi, mai ales: mai există un artist care să influenţeze vieţile atâtor oameni?
'''
Abonați-vă la:
Postări (Atom)