SATRANGE – simfonia iubirii... simfonia vieţii...

...


Simona Bălănescu




O carte cu coperte elegante, cu ilustraţii foarte frumoase, sugestive şi bine realizate. Coperte în alb şi negru (nici nu se putea altfel), onix întunecat şi sidef alb, strălucitor – rodul efortului creator al unor copii minunaţi şi extrem de talentaţi, care au înţeles ce au de făcut şi au făcut lăsându-şi o bucăţică din sufletul lor acolo. ...Piese de şah – aşteptând tăcute să fie mutate ...într-o realitate dramatică, fisurată, ciobită, nesigură...

O carte cu un titlu inspirat ales, simbolic, surprinzător şi sofisticat.

O carte cu personaje tragice, contradictorii, frapante...

Deşi povestea este o ficţiune, niciunul dintre personaje nu e fictiv. Fiecare personaj este o întruchipare a iubirii, în diverse forme de exprimare iar ceea ce copleşeşte este faptul că întreaga poveste e un ocean de iubire care-ţi scaldă sufletul de la prima până la ultima pagină.

M nu poate fi considerat un personaj ca atare. Deşi apare în carne şi oase, vorbeşte, se bucură, se întristează, iubeşte, el este eteric, este – mai mult decât un personaj – un pretext pentru ca în jurul lui să poată fi ţesută povestea.

Spencer este prietenul adevarat, loial până la moarte, veşnicul câine de pază care se aruncă în faţa primejdiei pentru a-şi apăra stpânul. Dar el este şi personajul care creeaza suspans şi face posibilă acea inserţie inspirată şi subtilă de informaţii despre NWO – o forma iteligentă de a atrage atenţia asupra unor adevăruri care se întâmplă în mod tragic lângă noi şi care, din nepăsare, sunt prea puţin cunoscute.

Rhea este personajul care s-a comportat pe măsura aşteptărilor. Ea practic nu surprinde cu nimic, pentru că dragostea pentru iubitul ei face ca toate acţiunile să-i fie explicabile şi de înţeles. Rhea este femeia din fiecare dintre noi, femeia care are de făcut o alegere – aceea de a lăsa în urmă viaţa banală şi tihnită alături de un soţ iubitor şi a accepta provocarea dăruirii totale într-o aventură imposibilă alături de iubirea vieţii ei – iar rezultatul alegerii este absolut previzibil. Iar exuberanţa ei de îndrăgostită sau disperarea sfâşietoare din final sunt de la sine înţelese.

Dar personajul principal al cărţii nu este Rhea, aşa cum am fi tentaţi să credem la prima vedere, ci Nick. Pentru că el este cel mai complex, iar fără el, povestea nu ar mai fi existat. Nick e personajul-cheie, e pionul de sacrificiu şi datorită lui capătă noimă atât acţiunile Rheei cât şi loialitatea fără limite a lui Spencer. Nick este expresia iubirii, în cea mai complexă şi minunată formă a sa. El e capabil să se debaraseze de egoism pentru a oferi fericirea femeii iubite, alături de altcineva – un lucru extrem de rar, aproape imposibil. Iubirea lui se metamorfozează continuu, cu preţul unei lupte interioare crâncene, devastatoare.

Eros-ul (acea iubire pasională, sentimentala, care ne duce cu gândul la ideea de contopire, de unificare cu persoana iubită) se împleteşte cu storje (iubirea naturală, confortabilă amintind de apartenenţă şi loialitate reciprocă) şi cu fileo (iubirea gingaşă care aşteaptă întotdeauna un răspuns), iar la momentul decisiv, dragostea lui se transformă în agape – acea iubire completă, mai presus de sentimente pasionale, lipsită de egoism, capabilă de a oferi necondiţionat, fără a primi nimic în schimb; iubirea înălţătoare, christică.

De fapt, acţiunea cărţii nici nu ar fi posibilă fără sacrificiul suprem al lui Nick şi fără înălţtarea lui prin iubire. Vedem un Nick într-o multitudine de ipostaze, surprinzator, în plină luptă, într-o zbatere continuă; un Nick ezitant, oscilant, măcinat de frământări, care ne arată o întreagă paletă de ego-uri. El trece prin toate aceste stadii ale iubirii, se ridică la un nivel spiritual inaccesibil oamenilor obişnuiţi, iar în final, vedem un Nick cu reacţii fireşti, omeneşti, revenit la condiţia sa pur umană.

În realitate, Nick şi M străbat două drumuri paralele, dar în sens invers. Aşa cum Nick, deşi a încercat să-şi depăşească prin iubire condiţia, a revenit la omenescul, firescul din el; M a avut şansa la o iubire omenească, dar pentru scurt timp, pentru ca apoi să revină la înălţimea sa spirituală. Efortul fiecăruia dintre ei nu ar fi putut să aibă o finalitate durabilă, pentru că fiecare face parte din lumi diferite. Iar punctul comun este Rhea, care închide cercul poveştii. Nick este un Icar care şi-a frânt aripile.

Cartea e scrisă cu delicateţe şi forţă deopotrivă, cu dramatism şi umor şi cu o mare putere de sugestie, aşa încât ne face să fim acolo, în mijlocul acţiunii, să plângem şi să râdem, să ne bucurăm şi să ne întristăm, să disperm şi să visăm odata cu personajele. Stilul fluent şi ideile care se leagă firesc, de la sine şi atât de frumos unele de altele, reuşesc să ne inducă senzaţia unei ape curgatoare, line care ne mângâie simţurile, chiar dacă de multe ori suntem purtaţi alternativ către sentimente dintre cele mai contradictorii; iar acţiunea este atât de incitantă, încat ne dorim să citim totul, pe nerăsuflate.

Deznodământul ne zguduie din temelii, ne zdrobeşte fără milă, pentru că deşi suntem conştienţi că nici nu ar putea să existe altul, până în ultimul moment am sperat că timpul şi destinul ar putea fi învinse. Dar brusc şi fără menajamente ni se întrerupe visarea, ni se frânge zborul şi ni se aminteşte că realitatea nu poate fi niciodată ignorată iar adevărul ne devastează cu un hohot de plâns nesfârşit.

Chiar dacă, la prima vedere, finalul pare oarecum incert, totuşi, la o analiză mai profundă, suntem obligaţi să înţelegem că întreaga poveste a fost doar un exerciţiu oniric, ca un punct de plecare pentru o demonstraţie subtilă de iubire şi sacrificiu.

Romanul poate că se adresează fiecăruia dintre noi… sau poate că reprezintă un cadou nepreţuit pentru admiratorii neîmpăcaţi ai unui artist unic şi genial, pentru că autorul, într-un gest de adâncă generozitate, ne-a dăruit visarea, aducându-l printre noi atât de firesc, pentru o clipa efemeră.

Sau, poate, ca o dovadă de nemăsurată iubire, cartea e scrisă chiar pentru EL, artistul suprem al tuturor timpurilor, artistul-înger, pentru a-i oferi post-mortem şansa unui destin mai fericit, într-o altă dimensiune, în care imposibilul ar putea deveni posibil.

Indiferent pentru cine a fost conceputa cartea, autorul, acest magician al cuvintelor, ne-a oferit iubire din iubirea sa, şi încă o dată şi-a adus propriul tribut celui care, la infinit, ne dă energia necesară supravieţuirii într-o lume lipsită de iubire în care, paradoxal, iubirea este singurul lucru care contează.

Epilogul este impresionant şi ascunde un adevăr trist, copleşitor. El ne aminteşte esenţa existenţei noastre şi ne face să înţelegem că, probabil, nu ne vom putea depăşi niciodată condiţia.

Romanul este o mare provocare emoţională, o lecţie despre noi înşine, despre multitudinea de alter-ego-uri ascunse în noi, o poveste despre potenţialul nostru de a iubi altfel, o incursiune pe tărâmul propriei noastre conştiinţe în toată complexitatea ei. Este un test al propriei noastre iubiri, al propriilor noastre limite afective şi emoţionale, un test al puterii noastre de sacrificiu, al capacitaăţii noastre de a dărui şi primi iubire şi ne obligă la propriile întrebări existenţiale.


...